Sunteți pe pagina 1din 7

Fructele de ienupar

Medicamentele iernii:

Ienuparul este una dintre plantele care nu au anotimp, fiind mereu verde si viu. Chiar si
iarna, cand afara este gerul cel mai crancen, printre cetinile tepoase ale ienuparului,
fructele sale parfumate, colorate in violet, continua sa se coaca. Pe buna dreptate sunt
considerate drept unele dintre cele mai puternice medicamente ale naturii. De unde vine
ienuparul? Nimeni nu poate spune. Botanistii nu au reusit sa gaseasca originile acestei
tufe din familia coniferelor, care creste din Alpi si pana pe culmile muntilor Himalaya.
Insa imensul sau areal poate fi explicat prin incredibila rezistenta a ienuparului la
vitregia factorilor de mediu, el rezistand in egala masura temperaturilor scazute, arsitei,
secetei sau vanturilor foarte puternice.
Primele utilizari ale ienuparului in scopuri medicinale au fost consemnate in urma cu trei
milenii, in zona muntoasa a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare,
dar si in ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele. In medicina celtica,
boabele de ienupar prajite erau folosite pentru o bautura care alunga oboseala si tinea
luptatorii treji pe timpul noptilor. La triburile tracice, fructele ienuparului erau
administrate femeilor gravide, pentru a le declansa nasterea, dar si copiilor, pentru a
preveni racelile si infectiile de tot felul. In evul mediu, un medic olandez a descoperit
faimosul gin, o bautura alcoolica la care se adauga ienupar din belsug si care initial era
administrata doar in scopuri strict medicinale, fiind un stimulent al activitatii rinichilor si
un detoxifiant redutabil. Ulterior, ginul a fost modificat, scazandu-se concentratia de
ienupar, si el a ajuns bautura alcoolica traditionala a unor popoare din nord-vestul
Europei.

Unde gasim si cum culegem fructele de ienupar

La noi in tara, ienuparul creste mai ales in zona submontana si montana, in locuri
deschise si bine insorite, intrucat acest arbust are nevoie de multa lumina. Adesea il
intalnim in vecinatatea paducelului si a macesului, cu care are preferinte comune legate
de lumina si de sol, iar la altitudini mari, il gasim la marginea padurilor de pin, de fag,
ori chiar prin jnepenisuri. Personal, cel mai mult ienupar am gasit la poalele muntilor
Fagaras, unde creste in palcuri, pe sute de hectare de pasuni si fanete. Culegerea
boabelor de ienupar este una din cele mai complicate operatiuni de acest gen din
fitoterapie. Pentru a alunga intrusii, frunzele lui sunt extrem de tepoase, iar boabele sale
sunt mult prea mici pentru a fi culese una cate una. Din aceste motive, cu exceptia
cazului in care va propuneti sa va faceti o profesie din culegerea acestei plante, cel mai
bine este sa luati planta dintr-un magazin plafar. Daca totusi doriti sa recurgeti la culesul
cu mana, atunci pregatiti-va niste manusi groase, care sa va permita sa scuturati ramura
cu ramura tufa de ienupar. Fructele care cad prin aceasta operatie vor fi stranse pe o folie
de plastic pusa la tulpina ienuparului, dupa care urmeaza separarea lor de resturile
vegetale impreuna cu care cad.

Cum se prepara si se administreaza fructele de ienupar

Cura cu boabe de ienupar
Este formula de administrare cea mai eficienta pentru prevenirea unor dezechilibre
nervoase sau hormonale. De asemenea, aceasta cura este modalitatea cea mai buna
pentru a beneficia de vitamina C, de vitaminele din grupa B, de continutul de fier si de
crom din boabele de ienupar. Iata cum se realizeaza:
Se incepe prin a lua 4 boabe de ienupar pe zi; ele se consuma intotdeauna pe stomacul
gol, mestecandu-se incet. Se creste doza cu cate 1 boaba in fiecare zi, luandu-se cate 5,
6, 7, 8... pana se ajunge la 15 boabe. Apoi cura se tine invers. Dupa ce se ajunge la 15
boabe pe zi, se scade cu o boaba pe zi: 14,13,12... pana se ajunge din nou la 4. Pe
parcursul curei, nu se consuma deloc carne si se reduce consumul de prajeli, alimente
conservate, cu aditivi alimentari.

Pulberea

Se foloseste inainte de masa ca aperitiv, contra dispepsiei, ca diuretic usor si antispastic.
Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a fructelor uscate de ienupar.
Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri
intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile volatile
se evapora foarte rapid). De regulam se administreaza de 3 ori pe zi cate o lingurita rasa,
pe stomacul gol.

Tinctura

Este unul din cele mai puternice remedii cu efect diuretic, antiseptic reno-urinar si
depurativ din flora noastra. Se obtine astfel: boabele de ienupar se maruntesc fin cu
ajutorul rasnitei electrice de cafea sau in piua. Se pun 15 linguri de pulbere intr-un
borcan cu filet, adaugandu-se apoi doua pahare de alcool alimentar (90-96 grade) si un
pahar de apa, amestecandu-se totul cat mai bine. Se inchide borcanul si se lasa totul la
macerat vreme de zece zile, dupa care tinctura obtinuta se filtreaza prin tifon si se trage
in sticlute mici, inchise la culoare.

Infuzia combinata

Se foloseste in special contra gutei si contra afectiunilor reumatice, avand un puternic
efect depurativ si antiinflamator. Iata cum se prepara: se pun 3-4 lingurite de boabe
maruntite la macerat, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se
filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in
inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si
se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de
infuzie combinata de ienupar, care se foloseste intern (2-3 cani pe zi).

Uleiul volatil

Se obtine doar pe cale industriala, prin distilare. Uleiul de ienupar se gaseste in
farmaciile si in magazinele naturiste, dar trebuie cumparat doar cel medicinal, care are o
mentiune explicita pe ambalaj ca poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza cate
2-5 picaturi de ulei volatil, de doua ori pe zi, in cure de 2 saptamani, urmate de alte doua
saptamani de pauza. Se foloseste de regula ca remediu antiinfectios in afectiunile
bronsice si pulmonare.

Uleiul de masaj

Trei mililitri de ulei volatil de ienupar se dizolva in 100 ml de ulei de masline sau de
floarea soarelui. Solutia astfel obtinuta se foloseste pentru masaj usor contra durerilor
musculare, contra durerilor articulare, contra afectiunilor bronho-pulmonare.

Tratamente interne

* Adjuvant in acnee si in dermatita - se face o cura cu boabe de ienupar, o data la 30 de
zile. Este un tratament de durata, de obicei fara efecte spectaculoase la inceput, dar care
pune bazele unei vindecari de durata a bolilor de piele. In timp, cura cu boabe de ienupar
regleaza activitatea gonadelor si a sistemului nervos central, ajuta la eliminarea masiva a
toxinelor din organism, are efecte antiinflamatoare si diminueaza sensibilitatea alergica
la nivelul pielii.
Fructele ienuparului nu tin cont de zapada. Continua sa se coaca si iarna

* Artrita reumatoida - cura cu boabe de ienupar ingerate ca atare este un excelent mijloc
de prevenire si de combatere a crizelor reumatice. Studiile de laborator facute recent
arata ca sub actiunea ienuparului este inhibata sinteza unor enzime care determina
dureroasele inflamatii ale tesuturilor articulare. Ca atare, se recomanda curele cu boabe
de ienupar facute succesiv, la o distanta de 15-20 zile una de cealalta, pe perioada unui
an. La multi pacienti acest tratament reduce durerile articulare, mareste mobilitatea,
reduce durata si intensitatea crizelor reumatice.
* Balonare, colici abdominale - se ia o jumatate de lingurita de pulbere de fructe de
ienupar, inainte de masa cu 10 minute, si o jumatate de lingurita din aceeasi pulbere, la
30 de minute dupa terminarea mesei. Este un tratament eficient si in cazurile de digestie
dificila. Pulberea de ienupar are un usor gust amar, dat de niste substante care stimuleaza
peristaltismul tubului digestiv si care sporesc secretia de sucuri gastrice, normalizand
astfel digestia, prevenind aparitia gazelor intestinale.
* Adjuvant in diabet - o echipa de cercetatori spanioli condusa de catre medicul Sanchez
de Medina a facut public in 1994 un studiu despre efectele boabelor de ienupar in diabet.
Conform acestui studiu, administrarea de infuzie combinata de ienupar duce la o scadere
a glicemiei cu 5-15% (in functie de receptivitatea individuala), imbunatateste diureza,
previne formarea edemelor, are un efect reglator asupra activitatii aparatului
cardiovascular, care este cel mai afectat in cazul bolii diabetice. Se recomanda, ca atare,
curele cu infuzie de ienupar, din care se consuma cate un litru pe zi, in reprize. Un
tratament dureaza vreme de 21 de zile, fiind urmat de minimum 18 zile de pauza, dupa
care se poate relua.
* Gastrita produsa de infectia cu Helicobacter pylori - un studiu realizat in anul 2005 a
pus in evidenta un puternic efect antibiotic al infuziei combinate de ienupar, care
distruge in special tulpinile de Helicobacter pylori. Aceasta bacterie este responsabila de
cel putin 25% din cazurile de gastrita diagnosticate anual. Ca tratament, se recomanda
administrarea de infuzie combinata de ienupar, cate trei cani pe zi, luate dimineata, la
pranz si seara, cu 15 minute inainte de masa. O cura dureaza vreme de 21 de zile, urmate
de alte 14 zile de pauza, dupa care se poate relua.
* Guta - se bea zilnic cate un litru de infuzie combinata de ienupar, in cure de 20 de zile,
urmate de alte 20 de zile de pauza. Extractul apos obtinut din fructele de ienupar dizolva
acidul uric din organism si ajuta la eliminarea lui masiva prin urina. Acest tratament este
valabil nu doar pentru guta, ci si pentru tratarea cu succes a litiazei renale cu urati.
* Hipertensiune arteriala - cura cu boabe de ienupar are un efect direct de reducere a
tensiunii arteriale, stimuleaza prin diureza eliminarea surplusului de apa din corp,
ajutand astfel indirect la diminuarea presiunii arteriale. Se recomanda efectuarea a 4-6
cure cu boabe de ienupar pe an, la o distanta de cel putin 21 de zile una de cealalta.
* Inapetenta - in doze mici, un sfert - o jumatate de lingurita de pulbere de ienupar luata
inainte de masa este un excelent stimulent al apetitului si al digestiei. Interesant este ca
in doze mai mari, 2-3 lingurite inaintea mesei principale, pulberea de ienupar inhiba
apetitul alimentar, stimuland, in schimb, functia digestiva.
* Infectie cu candida - se administreaza uleiul volatil de ienupar, cate 5 picaturi de doua
ori pe zi, in cure de 14 zile, urmate de alte 14 zile de pauza. Conform unui studiu spaniol
publicat in "Journal of Applied Microbiology", uleiul de ienupar inhiba dezvoltarea si
distruge sporii de Candida alba, dar si cei de Aspergillus, o familie de ciuperci parazite
care pot produce infectii respiratorii destul de dificil de tratat.
* Infectie urinara (cistita) - comisia guvernamentala germana care se ocupa de validarea
efectelor terapeutice ale plantelor medicinale, cunoscuta sub numele de "Comisia E", a
facut public un raport in care se confirma efectul antiseptic urinar al boabelor de ienupar.
Aceasta confirmare vine dupa studii aprofundate si este prima recunoastere oficiala a
acestui "medicament" natural, care ar putea ajuta milioane de persoane care se confrunta
cu aceasta problema. Tinctura de ienupar este printre cele mai puternice antiinfectioase
urinare din flora mondiala, efectul sau fiind comparabil (daca nu mai puternic), cu cel al
multor antibiotice de sinteza. Se administreaza cate o lingurita de tinctura de ienupar, de
patru ori pe zi, in cure de 18 zile, urmate de alte 12 zile de pauza. Tratamentul cu ienupar
poate fi facut si in paralel cu cel cu antibiotice de sinteza, a caror actiune o potenteaza.
* Ingrasare, obezitate - se recomanda o cura cu o durata de 21 de zile cu tinctura de
ienupar, urmata de alte 21 de zile de pauza, dupa care se poate relua. Pe perioada curei,
se iau cate 4-6 lingurite de tinctura pe zi, dintre care 2 lingurite chiar inaintea mesei
principale. Tinctura de ienupar regleaza apetitul, stimuleaza digestia si eliminarea, ajuta
la echilibrarea hormonala. Insa cel mai important rol al acestui tratament este acela de
catalizator al eliminarii apei in exces din organism. Practic, majoritatea obezilor retin
cantitati impresionante de apa in tesuturi, apa in exces, care poate fi eliminata rapid prin
intermediul acestui tratament, prin care se pierd intre 1-3 kilograme in cateva zile. Un
aspect important al acestei slabiri spectaculoase este ca arata pacientului ca poate sa
scada in greutate, ceea ce ii va da o incredere sporita pentru a adopta o dieta echilibrata,
pentru a face sport, pentru a rezista tentatiilor culinare.
* Paraziti intestinali - un colectiv de medici de la Universitatea de Medicina din Ankara,
Turcia, condusi de dr. E. Kozan, a pus in evidenta, printr-un studiu facut in anul 2006
faptul ca tratamentele facute periodic cu ienupar previn parazitozele intestinale, dar si
infectia cu protozoarul Giardia lamblia. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, care se
tine de 4-6 ori pe an.
* Pietre la rinichi - se face o cura cu tinctura de ienupar, cate o lingurita diluata in
jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. Cura dureaza 28 de zile si se face de patru ori
pe an, la schimbarea de anotimp. Acest tratament stimuleaza activitatea rinichilor, ajuta
la antrenarea microcalculilor din rinichi si la eliminarea lor prin urina, prevenind astfel
formarea calculilor de mari dimensiuni. De asemenea, cura cu tinctura de ienupar
previne infectiile reno-urinare, in conditiile in care aceste infectii sunt printre principalii
factori favorizanti ai formarii pietrelor la rinichi.
* Retentie de lichide, maini si picioare umflate - din proprie experienta, am constatat ca
tinctura de ienupar este cel mai redutabil remediu contra retentiei de lichide, neegalat de
nici un altul, de provenienta autohtona sau exotica. Administrarea unei lingurite de
tinctura de ienupar diluata in apa, de trei ori pe zi, adica dimineata, la pranz si seara, are
efecte practic miraculoase de eliminare a apei in exces din tesuturi. Rezultatul acestui
tratament este impresionant: de la o zi la alta dispar ochii umflati la trezire, pielea isi
recapata aspectul normal, fara adipozitatea specifica retentiei de lichide, membrele se
"dezumfla". O persoana cu retentie de lichide slabeste in medie 1-3 kg in doar o
saptamana, pe seama eliminarii surplusului de apa din corp cu ajutorul tincturii de
ienupar. Studii recente au descoperit si "vinovatii" pentru acest efect: substantele volatile
continute in planta, care maresc foarte mult viteza cu care glomerulii renali produc urina
si elimina apa in exces din corp.
* Sindrom premenstrual - in tarile din nordul Europei, cura cu boabe de ienupar este un
tratament traditional contra nervozitatii, contra durerilor de sani si de ovare, contra
crampelor abdominale si contra starilor de astenie ce preced menstrele. Explicatia
stiintifica a acestui efect de calmare este dubla actiune reglatoare a plantei asupra
sistemului nervos central si asupra gonadelor. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, o
data la doua luni, cu incepere din ultima zi a menstrei.

Tratamente externe

* Bronsita cronica - se fac bai generale, in care se pun cate 10-15 picaturi de ulei volatil
de ienupar (doza se reimprospateaza o data la 10 minute) in apa de baie fierbinte. O baie
dureaza 20 de minute si are efecte antiinflamatoare bronsice, decongestive, usor
antibiotice.
* In bronsita acuta si in pneumonie se recomanda dizolvarea in 3 linguri de ulei de
masline a 10 picaturi de ulei de ienupar si a 10 picaturi de ulei de cimbru. Cu uleiul
astfel obtinut se face masaj pe zona toracica. Cele doua uleiuri volatile sunt preluate in
circulatia sanguina si ajung sa actioneze direct la nivelul plamanilor, exercitandu-si
efectul decongestiv si antibiotic.
* Dureri musculare si articulare - se face un masaj usor, cu ulei de ienupar (preparat
dupa reteta prezentata in acest articol), pe zonele afectate, de doua ori pe zi. O sedinta de
masaj pe un segment muscular sau articular va dura in medie cinci minute si va fi facuta
cu blandete, fara a apasa si fara a stimula mecanic zona respectiva. Uleiul de ienupar are
efecte antiinflamatoare si de reducere a durerii atunci cand este utilizat extern.

Precautii si contraindicatii

Prima precautie care trebuie avuta in vedere la tratamentul intern cu ienupar este sa nu
fie depasita doza zilnica maxima (10 grame de planta). In cazul depasirii acestei doze,
apar iritatii renale, deranjamente digestive, iritatii la nivelul gurii, spasme.

O cura cu ienupar va dura maximum 4 saptamani, urmata apoi de minimum 3 saptamani
de pauza, dupa care se poate relua. O cura prea indelungata cu ienupar duce la pierderea
potasiului din corp, la scaderea excesiva a glicemiei, la hipotensiune, la hipocalcemie.
Femeile gravide nu vor lua ienupar sub nici o forma, deoarece aceasta planta are efecte
abortive demonstrate, fiind folosit adesea in medicina populara pentru declansarea si
accelerarea nasterii.
Persoanele care deja sufera de infectii renale vor lua cu prudenta ienuparul pe cale
interna, la inceput doar cate un sfert din doza zilnica recomandata. Daca apare o
intensificare a senzatiei de jena la urinare, dureri renale, senzatie de iritare la nivelul
aparatului reno-urinar, tratamentul cu ienupar se va intrerupe. Multa vreme s-a crezut ca
ienuparul este nefrotoxic si dauneaza in cazurile de infectii reno-urinare, fiind puternic
iritant, insa studii recente arata ca aparitia fenomenelor inflamatorii datorate acestei
plante sunt izolate, datorandu-se mai degraba unor predispozitii individuale.
Persoanele care vor sa procreeze vor evita tratamentele cu ienupar, care are o
surprinzatoare eficienta ca anticonceptional, confirmata in trei studii recente facute pe
animale. Rata reproducerii la animalele de laborator tratate cu ienupar, vreme de mai
multe luni, s-a redus cu 60-70% conform acestor studii.
From: Gabriela Serban
Sent: Friday, June 07, 2013 12:57 PM
To: Elena Tudorancea
Subject:

Purificarea prin plante-cearcane-cura antilitiazica,
Cearcanele si retentia apei in tesuturi
Sunt o problema cu care se confrunta mai mult de 20% din femeile de varsta adulta. Cauzele acestei
retentii de apa tin pe de o parte de echilibrul glandular, iar pe de alta parte, de functionarea rinichilor,
care in anumite conditii devin mai lenesi. Exista insa un remediu, pe care l-am prezentat de mai
multe ori in revista noastra, ce nu da gres niciodata cand este vorba de combaterea acestei tulburari.
Ne referim aici la tinctura de ienupar (Juniperus communis), probabil cel mai puternic stimulator al
rinichilor, si totodata, cel mai puternic depurativ din flora europeana.
Tinctura de ienupar se obtine prin punerea la macerat a 100 de grame de boabe macinate in jumatate
de litru de alcool alimentar de saptezeci de grade. Amestecul de ienupar cu alcool se tine intr-un vas
inchis ermetic, vreme de zece zile, dupa care se filtreaza prin tifon, iar tinctura rezultata se pastreaza
intr-o sticluta inchisa la culoare.
Se administreaza cate o lingurita de tinctura, de patru ori pe zi, fiecare doza fiind diluata in jumatate
de pahar de apa. Dupa doar cateva zile de tratament, cearcanele si mai ales pungile de sub ochi isi vor
reduce foarte mult dimensiunile, apa retinuta in tesuturi, mai ales la nivelul membrelor, va fi prompt
eliminata. Mai mult decat atat, veti scadea in greutate un kilogram - doua, doar pe seama eliminarii
surplusului de apa din organism. Se recomanda cure cu tinctura de ienupar de 12 zile, urmate de
minimum o saptamana de pauza. Daca luati anticonceptionale, daca eliminati, de regula, apa cu greu
din organism sau sunteti obligate la un trai sedentar, cura cu tinctura de ienupar se recomanda sa fie
facuta macar o data pe saptamana.