Sunteți pe pagina 1din 5

Gălbenele (Calendula officinalis)

Planta anului 2008. Cu decenii în urmă a fost fondată "Organizaţia Internaţională de Promovare a
Plantelor", o societate non-profit cu un scop nobil, acela de a readuce lumea vegetală în atenţia
publicului. O lume a plantelor căzută în dizgraţia societăţii de consum, societate care se îndepărtează
tot mai mult de natură şi, implicit, de o viaţă dusă în armonie cu ea. Anii au trecut, între timp oamenii
au început să înţeleagă că nu se mai poate trăi fără a respecta şi a înţelege natura, iar sus-numita
organizaţie a căpătat o popularitate tot mai mare. Începând din 1995, ea a luat iniţiativa de a alege câte
o plantă medicinală care să fie declarată "planta anului". Această iniţiativă copiată din lumea
marketingului modern are o menire foarte precisă: familiarizarea publicului larg cu ierburile de leac
pentru a le putea folosi ulterior ca medicamente. Anul acesta, "PLANTA ANULUI" au fost declarate
gălbenelele şi, ca atare, în întreaga lume s-a declanşat o intensă campanie de promovare a acestui leac
vegetal. Zeci şi sute de studii despre gălbenele ale diferitelor laboratoare şi spitale din lume sunt făcute
cunoscute publicului, la fel ca şi modul în care pot fi cultivate şi folosite. În ton cu această iniţiativă
lăudabilă, ne-am gândit să vă punem şi noi la dispoziţie un mic ghid practic de folosire a acestei plante
medicinale excepţionale:

Unde găsim şi cum culegem gălbenelele

Gălbenelele (Calendula officinalis) (denumite popular şi filimică) sunt o plantă de cultură, adusă la noi
cu mii de ani în urmă din India. Este o plantă anuală (nu răsare în fiecare an din aceeaşi rădăcină), care
se cultivă din sămânţă, fiind foarte pretenţioasă la soare, de care are nevoie din plin, dar adaptabilă şi
la celelalte condiţii de mediu. Cu florile sale de un galben-portocaliu viu colorat, crescând în asociaţii
dese şi înflorind tot timpul anului (dacă îi sunt culese florile la timp), este adesea prezentă şi în spaţiile
verzi, ca planta decorativă. Este foarte vitală, şi dacă a fost însămânţată o dată, apoi se înmulţeşte
singură de la an la an, devenind chiar uşor invazivă. Se culeg numai florile, prin rupere cu mâna, în
zilele uscate şi însorite. Uscarea se face la umbră, în locuri bine aerisite, în strat foarte subţire. După
uscare florile se păstreză în pungi de hârtie, în locuri lipsite de umiditate şi fără lumină. Iată şi câteva
reţete de preparare a gălbenelelor:

Preparate pe bază de gălbenele

Pulbere de gălbenele

Se obţine prin măcinarea cât mai fină a florilor cu râşniţa electrică de cafea. Depozitarea pulberii se
face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum 2
săptămâni (deoarece substanţele volatile se evaporă rapid). De regulă, se administrează de 4 ori pe zi
câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.

Infuzie combinată de gălbenele

Se pun 3-4 linguri de gălbenele mărunţite la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore,
după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în
încă jumătate de litru de apă, vreme de 5 minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final
se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de infuzie combinată de galbenele,
care se foloseşte intern (2-3 căni pe zi) sau extern.

1
Tinctură de gălbenele

În astrologia plantelor, gălbenelele sunt asociate cu Soarele.


Are cele mai bune efecte pentru tratarea infecţiilor, inflamaţiilor şi a leziunilor pielii, afecţiuni unde
este nevoie de un preparat dezinfectant. Substanţele antiseptice, cicatrizante şi antiinflamatoare
prezente în galbenele sunt cel mai bine extrase în alcool. Pentru obţinerea acestui preparat se pun într-
un borcan cu filet douăzeci de linguri de pulbere de flori de gălbenele, peste care se adaugă două căni
(500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă la macerat vreme de
două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe
mici, închise la culoare. Se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte o linguriţă diluată
în puţină apă.

Cataplasmă cu gălbenele

O mână de flori mărunţite de galbenele se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50gr. C).
Se obţine o pastă de gălbenele cu apă, care se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon.
Se lasă vreme de o oră.

Ulei de gălbenele

În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan se pun 10 linguri de flori de
gălbenele uscate şi mărunţite. Se lasă să macereze la soare vreme de 2 săptămâni, după care se
filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri
întunecoase şi reci.

Unguent de gălbenele

În comerţ se găsesc zeci de feluri de creme de gălbenele, însă majoritatea au procentaje atât de mici de
extract de plantă, încât nu se pot încadra nici măcar în categoria produselor homeopate, neavând ca
atare efecte terapeutice. De aceea, vă recomandăm să căutaţi doar unguentele în care se specifică
proporţia de extract de galbenele, proporţie care trebuie să fie de cel puţin 10%.
Iată în continuare şi o reţetă de obţinere casnică a unguentului de gălbenele, care nu este steril şi nu
poate fi folosit pe răni deschise, în schimb este excelent pentru tratarea afecţiunilor minore şi pentru
întreţinerea pielii. Se prepară din şapte linguri de unt, trei linguri de flori proaspete mărunt tocate şi
câte o linguriţă de miere zaharisită şi ceară de albine (ambele le găsim în pieţe la apicultori). Mai întâi
se pune într-un vas, la foc mic, untul şi se lasă până devine lichid, după care se adaugă cele două
linguri de plantă fin tocată, mierea şi ceara. Se lasă combinaţia pe foc vreme de 10 minute, se amestecă
cât să se dizolve complet, după care se ia vasul de pe foc şi se lasă să se răcească. Cât mai este cald se
filtrează preparatul printr-o strecurătoare curată şi se toarnă într-un borcan, care va fi închis şi lăsat în
frigider, unde se poate păstra până la trei luni.

2
Tratamente interne cu gălbenele

Crampe abdominale. Se administrează pulbere de gălbenele, câte o jumătate de linguriţă înainte şi


după masă. Mai multe experimente de laborator au arătat că substanţele active din gălbenele inhibă
spasmele tubului digestiv, refac epiteliile digestive lezate de afecţiuni, cum ar fi colita de fermentaţie
sau colita de putrefacţie, reduc iritabilitatea colonului.
Atonie gastro-intestinală, constipaţie atonă. Se fac tratamente cu o durată de 12 zile, timp în care se
administrează infuzie combinată de gălbenele, 0,5-1 litru pe zi. Experimentele au arătat că, sub
acţiunea principiilor active din galbenele, musculatura netedă a tubului digestiv este stimulată să-şi
intensifice mişcările, fiind astfel accelerat procesul digestiei, dar şi cel de eliminare a materiilor fecale.
Gastrită şi ulcer gastric. Un studiu făcut de un colectiv de medici francezi a testat efectele
gălbenelelor asupra unui grup de 137 de pacienţi cu probleme gastrice. Dintre aceştia, 78 sufereau de
ulcer gastroduodenal şi 59 de gastrită hiperacidă. Tratamentul a durat opt săptămâni, iar la sfârşitul
său, aproape 90% dintre pacienţi au raportat o diminuare semnificativă a durerilor, până la dispariţia
completă a acestora. Interesant este că aceste rezultate au apărut în condiţiile în care aciditatea gastrică
a scăzut foarte puţin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acţionează în aceste afecţiuni prin
vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecţie a stomacului care este lezat de boală. Mai
mult, la gastroscopie a fost pusă în evidenţă, la mai mult de 28% dintre pacienţii cu ulcer, reducerea
nişei, ca urmare a tratamentului cu galbenele. Se administrează infuzie combinată de galbenele, câte un
litru pe zi, în cure de 8 săptămâni.

Dismenoree (ciclu menstrual dureros şi eventual, neregulat). Principiile active din galbenele au darul
de a tempera activitatea hormonală la femei. Tratamentul cu această plantă întârzie în multe cazuri
menstruaţia, cu până la 3-4 zile, reduce hemoragia, ameliorează crampele şi are efecte de eliminare a
spasmelor. Se face un tratament cu gălbenele cu o durată de trei luni, timp în care se administrează câte
patru linguriţe de pulbere pe zi.
Dispepsie, colecistită. Se face un tratament cu tinctură de gălbenele, din care se ia câte o linguriţă
diluată în apă, cu 20 de minute înainte de fiecare masă. O cură durează trei săptămâni şi are efect
antiinflamator asupra colecistului, normalizează secreţia de bilă şi ajută la vărsarea sa în duoden. De
asemenea, are efecte de stimulare a digestiei.
Colită de fermentaţie şi de putrefacţie. Se face un amestec în proporţii egale de pulberi (obţinute
prin măcinare cu râşniţa electrică de cafea) de flori de gălbenele şi de iarbă de sunătoare. Se ia câte o
linguriţă de 4-6 ori pe zi, în cure de 21 de zile, cu 7 zile de pauză. Este un tratament simplu, dar cu
efecte puternice: reface pereţii intestinali lezaţi de infecţia bacteriană, elimină spasmele şi, în timp,
reduce durerea, normalizează tranzitul intestinal, ajută la refacerea florei intestinale.
Boală canceroasă. Un studiu făcut în 2006 la laboratoarele Spitalului universitar din Granada, Spania,
a pus în evidenţă o foarte puternică acţiune antitumorală a extractelor de galbenele. Ţesuturi cu celule
maligne care determină apariţia melanomului, a cancerului de san, de prostată, de pancreas, colo-
rectal, ovarian etc. au fost tratate cu gălbenele. Rezultatul a fost clar: sub acţiunea gălbenelelor,
dezvoltarea tuturor acestor tipuri de celule maligne este inhibată, iar celulele sistemului imunitar
(limfocitele) sunt stimulate să atace formaţiunile tumorale. Cercetările privind modalitatea cea mai
eficientă de a lupta contra bolii canceroase cu ajutorul acestei plante sunt în curs de desfăşurare, dar

3
deja câteva concluzii practice pot fi trase. Pulberea de gălbenele administrată în cure de 2 luni, timp în
care se iau câte 4 linguriţe pe zi, este un excelent ajutor contra bolii canceroase. Contra tumorilor
maligne situate în abdomenul inferior, se recomandă clismele cu infuzie combinată de gălbenele (se
folosesc 200-600 de ml), câte o serie de 12 aplicaţii pe lună.
Aplicaţii externe

Leziuni produse de radioterapie. Un studiu francez efectuat între anii 1999 şi 2001 a verificat
efectele unguentului de galbenele pe 254 de paciente supuse la radioterapie, după intervenţii
chirurgicale în cancerul de sân. Pacientele au făcut trei aplicaţii pe zi cu unguentul de gălbenele (care a
fost comparat cu unguentul alopat pe bază de trolamină, cel mai frecvent recomandat de radiologi).
Pacientele tratate cu gălbenele au prezentat leziuni ale pielii simţitor mai reduse ca dimensiuni şi
frecvenţă, au avut mai puţine dureri, au suportat mai bine tratamentul radioterapeutic şi l-au întrerupt
într-un procent mult mai mic, decât cele care au folosit unguentul cu trolamină.
Răni de gravitate mică şi medie. Se spală bine rana cu tinctură de gălbenele, care se va aplica apoi
sub formă de compresă de 3 ori pe zi, câte jumătate de oră. Tinctura de galbenele stimulează
cicatrizarea estetică, măreşte viteza de vindecare, previne infecţia.
Contuzii (vânătăi). În primele 36 de ore se pun comprese cu tinctură de galbenele pe locul afectat,
care se ţin cât mai mult timp posibil. În următoarele zile, se fac aplicaţii cu unguent de gălbenele.
Timpul de vindecare va fi mai scurt, contuzia va fi mai puţin evidentă şi mai puţin dureroasă.
Ulcer varicos, răni care se vindecă greu. Comisia germană "E", care dă avizul pentru folosirea în
terapie a produselor naturale, consideră tinctura şi unguentele sterile de gălbenele un medicament
foarte eficient pentru tratarea acestor afecţiuni. Se fac spălaturi şi se pun comprese cu tinctură de
gălbenele, pentru a preveni infecţia şi extinderea ulceraţiilor, iar unguentul se foloseşte pe termen lung,
pentru o vindecare completă.

Campioană în afecţiunile pielii


Infecţii cu ciuperci parazite (boala piciorului de atlet, eczeme etc.). Se ţin comprese cu tinctură de
gălbenele pe locul afectat. Aplicaţia durează o oră şi se face de două ori pe zi (după-amiaza şi seara),
până la vindecarea completă. La o aplicare îndelungată (de minimum 3 ore pe zi, vreme de 2
săptămâni), gălbenelele distrug majoritatea tipurilor de ciuperci parazite.
Alăptare. Se ung sânii, în special zona areolei mamare, cu unguent de gălbenele după fiecare alăptare.
Acest tratament simplu are o valoare foarte mare, pentru că împiedica apariţia crăpăturilor şi a
inflamaţiilor sânilor, previne infecţia sfârcurilor, ameliorează eventualele dureri de sâni, care apar în
timpul alăptării.
Afte bucale, inflamaţii ale gingiilor. Specialiştii germani recomandă clătirea gurii de 3-4 ori pe zi cu
infuzie combinată de gălbenele. O clătire durează cinci minute şi are ca efect reducerea inflamaţiei
gingiilor, vindecarea mai rapidă a infecţiilor, previne sângerările gingiilor şi retragerea acestora.
Intervenţii chirurgicale. Un studiu italian realizat în anul 2001 arată că o combinaţie de extracte de
gălbenele şi de sunătoare, în proporţii egale, măreşte viteza de vindecare a operaţiilor, favorizând o
cicatrizare estetică şi lipsită de complicaţii. Studiul a fost făcut asupra femeilor care au avut naşteri
prin operaţii de cezariană, iar participantele au fost mai mult decât mulţumite de efectele tratamentului.
Se fac zilnic spălaturi şi se aplică comprese cu tinctură de galbenele şi de sunătoare (combinate în
proporţii egale), diluată cu apă distilată, în proporţie de 1:5.
Precauţii şi contraindicaţii

Gălbenelele administrate intern sunt practic netoxice, neexistând contraindicaţii în acest sens. Se vor
4
administra totuşi cu prudenţă, atât intern, cât şi extern, celor care au sensibilitate alergică la polenul
plantelor, celor care iau medicamente sedative (amplifică, se pare, efectul sedativ) sau hipotensoare
(amplifică şi efectul hipotensiv). Dozele mari (peste 15 grame zilnic) de gălbenele administrate intern
pot duce la puseuri de hipotensiune, mai ales la femei şi bătrâni. Femeile însărcinate nu vor lua mai
mult de 5 grame de gălbenele zilnic.

Gălbenelele şi frumuseţea

Depigmentări. Crema de gălbenele aplicată de două ori pe zi ajută la recăpătarea pigmentaţiei


normale, după contactul cu substanţe chimice sau cu radiaţii, care provoacă apariţia unor pete pe piele.
Arsuri solare. Se foloseşte uleiul de gălbenele care ajută la vindecarea rapidă, reduce senzaţia de
durere şi usturime. Pentru cicatrizarea estetică a arsurilor de gravitate mică şi medie se folosesc
compresele cu tinctură de gălbenele diluată cu apă distilată în proporţie de 1:3 - 1:5.