Veninul de albine

Veninul reprezinta produsul de secretie al albinelor lucratoare, stocat in punga cu venin si eliminat la exterior in momentul inteparii care se realizeaza ca un act de aparare. Veninul ca produs apicol este cunoscut din timpuri foarte stravechi, pentru proprietatile sale terapeutice, indeosebi la tratarea reumatismului. Astazi, cand este cunoscuta compozitia veninului, efectele terapeutice ale acestuia continua sa suscite interesul datorita actiunii specifice a diferitelor sale componente. In acest scop este recoltat de apicultori si valorificat prin intermediul Institutului de Cercetare Dezvoltare pentru Apicultura in cadrul careia isi defasoara cativitatea un sector de apiterapie. Pentru obtinerea unor cantitati mari de venin se folosesc numai familii puternice. Actiunea de recoltare incepe in luna aprilie cand temperatura exterioara este de 20 grade Celsius si poate contiuna pana la sfarsitul lunii septembrie, in afara perioadei culesurior principale. Cantitatea de venin pe care o poate elabora o albina in urma intepari este de 0,3 mg venin lichid sau 0,1 mg substanta uscata. Secretia veninului este determinata de o serie de factori: varsta albinelor, cantitatea si calitatea hranei si de sezon. Astfel, in momentul ecloziunii albinele nu au venin, la 6 zile cantitatea de venin acumulata in punga cu venin este de 0,15 mg, la 11 zile 0,21 mg iar la 15 zile 30 mg. Cea mai mare cantitate de venin secretaalbinele in varsta de 15-20 zile, dupa care secretia glandelor cu venin incepe sa scada. Cantitatea de venin este influentata si de abundenta hranei proteice pe care o consuma albinele. Generatiile de albine crescuta primavara, cand resursele polenifere sunt bogate, au mai mult venin decat generatiile obtinute in vara si toamna. Veninul de albine este tot un produs biologic propriu al albinei, dar principiile active pe care le conine nu sunt transmise de plante. Componentele veninului (apamina, melitina, cte zece grupuri de fosfolipaze i hialuronidaze) acioneaz pe de o parte ca inhibitoare ale sistemului nervos, iar pe de alt parte ca stimulente ale inimii i ale glandelor cortico-suprarenale. Prin stimularea producerii de cortizon, veninul de albine acioneaz dup cum se tie in tratarea afeciunilor reumatismale, mai cu seam n artrite. Administrarea direct sau pe cale parenteral (injecii), singur sau n asociere cu corticoizi, veninul de albine este recunoscut i utilizat astzi ca un factor activ n tratarea acestor afeciuni, mai ales prin combinarea mai multor metode sau tehnici curative (hormonoterapie, electroterapie i apiterapie), practicate n numeroase ri. Veninul de albine, care n prezent poate fi recoltat i comercializat sub diferite forme de prezentare farmaceutic, este cunoscut pentru efectele curative n bolile reumatismale.

1. Cercetri recente au determinat prezena unor compui (hialuronidaze, fosfataza A, metionine, cistine, srurile minerale etc.) i au elucidat unele din mecanismele necunoscute. Efectele terapeutice ale veninului de albine sunt puse n relaie fie cu aciunea direct a acestei substane, fie indirect, prin declanarea unor reacii ale organismului, cu mobilizarea mijloacelor de aprare specifice. i n cazul veninului de albine s-a trecut la aplicarea terapeutic, plecndu-se de la faptul de observaie c la apicultori manifestrile reumatice nu sunt tot att de grave i de frecvente ca la populaia cu alte profesii i ndeletniciri. Sunt preconizate i utilizate mai multe procedee de tratament: a) direct prin nepturile albinelor; b) prin injecii intrademice cu soluii sterile pe baz de venin de albine; c) prin ionizarea apitoxinei ntr-un circuit de cureni galvanici sau prin ultrasonoforez; d) prin aplicaii locale i masaje manuale cu unguente pe baz de venin de albine; inhalaii i chiar administrarea sublingual; e) prin microinjectare pe punctele de acupunctura (apiterapia acupunctural). Veninul de albine n slujba sntii este cunoscut tot de pe vremea culturii egiptene i a fost utilizat continuu pna n zilele noastre n cazurile de reumatism In primul rnd, dar i n alte afeciuni (ca de exemplu n cazul tulburrilor circulatorii). Sunt cunoscute pna n prezent 7 componente care confer veninului virtui active, care l fac apt pentru utilizri terapeutice. Tratamentul modern al reumatismului inflamator este aplicat n multe cazuri concomitent cu administrarea de cortizon, hormon corticosuprarenal. Albina practic aceast terapie de milenii, cunoscndu-se faptul c veninul acesteia induce secretarea cortizonului. Veninul nu are aadar numai aciune local, ci intervine chiar n procesele care au loc n interiorul organismului, prin favorizarea acestei secreii hormonale, in special de AGTH. Prin aplicarea nemijlocit a albinei de-a lungul circuitelor i locurilor dureroase i n ultimii ani prin soluii n injecii i aplicarea de unguente cu venin, apiterapia vine n ajutorul omului i n cazul bolilor reumatismale prin utilizarea i n acest mod a forelor naturii n slujba sntii sale. Paulina Postchinkowa (Bulgaria) a preconizat metoda administrrii veninului de albine prin electroforez, sub piele, n esuturile din jurul articulaiilor afectate de artroz. Pornind de la bazele teoretice de aplicare a veninului de albine n medicin, s-a sintetizat astfel activitatea biologic ridicat a veninului de albine i aciunea complex pe care o exercit asupra organismului: blocheaz sistemul nervos prin sinapsele periferice i centrale; crete activitatea funcional a sistemului hipofizo-suprarenal; este antiaritmic i cardiostimulant; este hipotensiv i dilatator al vaselor cerebrale, ndeosebi cele de la baza creierului; dezvolt diferite reflexe protectoare; scad inflamaia i senzaia de durere; protejeaz contra iradierii radioactive; amelioreaz

microcirculaia; scade coagulabilitatea sngelui prin creterea activitii fibrinolitice a sngelui i este imunologic activ. Manifestare alergic sistemic, ca i ,iminena de oc", constituie un cortegiu" de simptome i semne rapid instalate, cu desfurare dramatic, ce poate avea o evoluie spontan de la rapid reversibil pn la moarte. Diferena de intensitate depinde de numeroi factori, dar brutalitatea fenomenelor instalate las un timp foarte scurt pentru recunoaterea sindromului, tratamentul fiind o veritabil urgen medical. De obicei, ocul anafilactic este urmarea unei agresiuni exercitat de injectarea sau administrarea peroral a unui medicament, inocularea veninului unor insecte (albine, viespi, bondari, nari (rar), ingerrii unui anumit aliment sau medicament, efecturii unei bjposensibilizri specifice. Fenomenele clinice se instaleaz imediat dup contactul alergenic (de ordinul minutelor, uneori aproape instantaneu pentru medicamente, venin insecte) i constau In fenomene generale ca ameeli, stare de ru, greuri, vrsturi, diaree, incontinen sfincterian, colici abdominale, erupii cutanate foarte pruriginoase, sufocare cu respiraie uiertoare, stare asfixic, tahicardie, palpitaii, scderea tensiunii arteriale pn la absena ei, puls imperceptibil etc., fenomene care apar fie grupate, fie n totalitatea lor. Recunoaterea de oc anafilactic impune combaterea semnelor printrun tratament de urgen. Numai astfel poate fi salvat viaa bolnavului. Idealul este transportul ntr-o unitate spitaliceasc i luarea unor msuri de urgen ca: instalarea n poziie culcat decliv, neparea sau denudarea unei vene pentru o perfuzie, injectarea rapid a hemisuccinatului de hidrocortizon, adrenalinei, antihistaminicelor, tratament care va fi administrat numai de personal calificat i ntr-un dozaj corespunztor severitii ocului. Acas se pot lua urmtoarele msuri: fixarea limbii dup instalarea n poziie culcat cu capul n jos, limitarea difuziunii alergenului prin provocarea vrsturii cnd a ptruns pe cale oral sau aplicarea unui garou care s limiteze difuzarea unui medicament injectat sau nepturii de insect, respiraie asistat, aspirarea secreiilor, masaj cardiac extern cu frecven de 1 4 pe minut (20 de respiraii i 80 de bti cardiace); dac este posibil, administrarea de oxigen i transportul urgent la spital. Dac tratamentul curativ se practic de urgen, cel profilactic se aplic n timp, fiind obligatoriu pentru prevenirea reaciilor viitoare. Va consta n evitarea contactelor sensibilizante, ndeprtarea cauzelor favorizante ale anafilaxiei, redresarea psihic a celui ce a suferit o stare de oc. Profilaxia ocului anafilactic const i n investigarea complex a bolnavului cu scopul depistrii unor eventuale cauze favorizante. Bolnavul va fi instruit n special n vederea evitrii abuzurilor de medicamente sau administrrii incidentale a unor medicamente cu risc sensibilizant, ca i pentru nsuirea unui bagaj minim de cunotine privind msurile pe care poate s le ia singur la primele semne n cazul recidivei anafilaxiei: Aceste msuri constau n administrarea de hemisuccinat de hidrocortizon, antihistaminice perorale i injectabile, eficiente numai n stadiul iniial, calciterapie, adrenalin n doze strict corespunztoare i apel urgent la

ajutor medical. Un mijloc profilactic eficient este aplicarea tratamentelor injectabile numai n uniti sanitare, ca i evitarea medicamentelor posibil inductoare de oc anafilactic pentru toi cei ce au suferit vreodat un astfel de accident.

3. Proprietatile organoleptice si fizico-chimice ale veninului de albine Veninul de albine se prezinta sub forma unui lichid transprent, dens, cu miros intepator, gust amarui, astringent, arzator. Greutatea specifica este de 1,131, reactia lui este acida avand un pH de 4,5 - 5,5. La temperatura obisnuiat, in contact cu areul se elibereaza componentii sai volatil si cristalizeaza in cristale de culoare cenusie cu miros caracteristic. Este solubil in apa si insolubil in sulfanat de amoniu si mai greu solubil in alcool de 60 grade. Este solubil in mediu acid si precipita in solutii alcaline, precipitatul dizolvandu-se prin trecerea din nou in mediu acid. De asemenea, veninul precipita prin incalzire la 90 - 100 grade Celsius. La temperaturi scazute, sub 0 grade Celsius isi pastreaza proprietatile terapeutice un timp indelungat, iar la temperatura camerei, in stare cristalizata poate fi pastrat cativa ani fara a-si pierde proprietatile. Sub influenta unor bacterii si fermenti alimentri, veninul de albine este neutralizat. Din punct de vedere chimic continutul in SU este de 93 - 94% din care proteinele reprezinta 65 - 75%. Proprietatile organoleptice si fizico-chimice ale veninului de albine criustalizat Caracteristici admisibilitate Aspect Culoare Consistenta Miros Gust Puritate Solubilitate alcool si sulfat de amoniu pH Continut in apa Continut in SU Proteine Cenusa Greutate specifica Conditii de Masa omogena pulverulenta Alba-mat, usor cenusie Pulbere - afanata Iritant, caracteristic Amar, intepator Fara impuritati Solubil in apa, insolubil in 4,5 - 5,5 6 - 7% 93 - 94% 65 - 75% 3,5 - 4% 1.131

Dintre componentele veninului, melitina reprezinta 55% din continutul proteic al

veninului, care este responsabila de modificarea tensiunii superficiale la suprafata membrelor eritrocitare, avand rol hemolitic direct; apamina (2%) are efecte neurotoxice; histamina (0,1 -1%) mareste permeabilitatea capilarelor, exercitand o influenta asupra sistemului cardiovascular si musculaturii netede; hialuronidaza (3%) favorizeaza permeabilitatea tesuturilor artrozice prin actiunea sa de depolimerizare asupra acidului hialuronic, care prin polimerizare este responsabil de aparitia fenomenelor artrozice: artrite, reumatis etc. 4. Veninul de albine stimuleaza activitatea secretorie a hipofizei si glandei suprarenale, intensificand elaborarea hormonilor glucocorticoizi, steroizi si sexuali. Veninul de albine are o actiune bactericida si bacteriostatica, in speial pentru bacteriile gram pozitive. O soluite apoasa a veninului de albine in dilutiee de 1 : 500000 este libera de orice fel de microorganisme. Tinand seama ca pe timpul recoltarii veninului, irascibilitatea albinelor este ridicata, personalul va fi echipat cu echipament de protectie corespunzator si de asemenea, se vor lua masuri de precautie la razuirea veninului cristalizat de pe sticla casetei colectoare, cat si la manipularea ulterioara a acestuia ( ochelari de protectie, protejarea nasului si gurii cu tifon). Colectarea veninului se face in borcane de sticla de culoare bruna cu dop rodat. Pana in momentul livrarii, veninul se pastreaza la temperatura camerei, in conditii de umiditate normala. Metoda de colectare a veninului prin narcotizarea albinelor cu ajutorul eterului prezinta dezavantajul obtinerii unui venin impurificat si unei productivitati scazute. Metoda consta in introducerea albinelor intr-un recipient de sticla peste care se aseaza o hartie de filtru imbibata cu eter. Sub actiunea vaporilor de eter, albinele sunt iritate si incearca sa intepe peretii vasului. Prin aceasta metoda productivitatea este de 50 mg venin de la 1000 de albine.

Posibilitati de falsificare a veninului de albine si depistarea lor Veninul de albine fiind un produs greu de obtinut si foarte scump poate determina tentatia apicultorilor de a-l falsifica cu mai multe pulberi de culoare alba, solubile in apa: lapta praf, amidon, bicarbonatul de sodiu sau alta pulbere alcalina, clorura de sodiu, albus de ou crud, uscat si macinat, diferite zaharuri etc. Flsificarea prin adaos de lapte praf. Prin adaugarea a cateva picaturi de acid clorhidric 30% si incalzire se formeaza flocoane. Falsificarea cu amidon poate fi pusa in evidenta ca si in cazul fasificarii laptisorului de matca. Falsificarea cu bicarbonat sau o alta solutie alcalina este pusa in evidenta prin tratarea veninului falsificat cu o picatura de acid clorhidric 30% care produce oefervescenta puternica. Reactia solutiei 1% este alcalina, pH-ul avand valori mai mari de 8. Falsificarea prin adaos de clorura de sodiu in venin poate i pusa in evidenta cu ajutorul azotatului de argint 0,1 n in prezenta bicarbonatului de potasiu. Daca produsul

nu este falsificat se obtine culoarea caramizie,iar in caz de fals culoarea galbena. Falsificarea prin adaos de albus crud uscat si macinat poate fi pusa in evidenta prin aprecierea unei solutii apoase 1% care are o tenta opalescenta, iar prin incalzire se formeaza flocoane mici care se aglomereaza sub forma de coagul asemanator cu albusul de ou fiert daca se adauga clorura de sodiu. In acelasi timp, solutia devine alcalina, pH-ul depasind valoarea de 5,5. 5. Falsificarea prin folosirea de zaharuri poate fi depistata prin reactia Fehling cand apare un precipitat caramiziu de oxid cupros, sau prin topirea unor cristale de venin pe o spatula metalica fierbinte, mirosul si aspectul de caramel confirmand falsul.

Proprietetile terapeutice ale veninului de albine Efectele terapeutice ale veninului sunt determinate de actiunile specifice ale componentelor sale. Acestea actioneaza ca inhibitoare ale sisemului nervos, dar ca si stimulatoare ala aparatului cardio-vascular si ale glandelor cortico-suprarenale. Fiind un produs toxic, manipularea si folosirea veninului de albine in scop terapeutic se va face de catre secialisti. Veninul de albine este utilizat in procesul de fabricatie a unor medicamente: Apireven (Romania), Forapin (Germania), Apicur, Apiven (Franta), Reumaport (Spania) etc. Specialistii in apiterapie afirma ca rezultatele aplicarii veninului direct prin inteparea albinei sunt mai eficace decat toate elelete metode. Rezultzte bune s-au obtinut in tratamentul afectiunilor reumatismale. In poliartrita reumatoida sunt recomandate intepaturile de albine pe articulatiile bolnave. Se poatw incepe cu 2 - 4 intepaturi si se mareste cu cate doua intepaturi pe zi, pana se ajunge la 25 de intepaturi, pe diferite articulatii bolnave. Se ajunge astfel la 80 - 200 intepaturi pe an. Tratamentele sunt recomandate numai persoanelor care nu fac reactii puternice la intepaturile de albine, fiind necesara o prealabila testare a persoanelor supuse tratamentului. In doze mici si repetate, veninul de albine se dovedeste la persoanele nealergice un stimulator, marind capacitatea organismului de aparare impotriva infectiilor, favorizand leucocitoza si permeabilizand tesuturile sclerozate. Nu se trateza cu preparate pe baza de venin bolnavii de diabet, ficat si pancreas, cu safectiuni cardio- vasculare, nefrite si nefroze, tuberculoza, sifilis, bruceloza, epilepsie, encefalite precum si gravidele. - In ce consta tratamentul antireumatic pe care il recomandati bolnavilor? -In cadrul tratamentelor aplicate de-a lungul anilor, mi-am dat seama ca numai terapia cu intepaturi de albine nu este suficienta, deci trebuie facuta o terapie combinata, mergandu-se intotdeauna pe cauzalitate. Noi le facem tuturor pacientilor diagnosticul acupunctural si ayurvedic, apeland de multe ori si la homeopatie. Tratamentul incepe printr-o cura de dezintoxicare (post alimentar, cure de plante medicinale sub forma de ceai), care stimuleaza functionarea rinichilor, a ficatului si a plamanilor. Utilizam in tratament plante medicinale cu efect antiinflamator si regenerator, cum ar fi: scoarta de salcie, coada-calului, paducel, salvie, radacina de brusture, extract de ardei iute, frunze de afin, muguri si scoarta de plop, frunze de rozmarin, seminte de

mustar, urzica vie etc. Dupa aceasta "spalare" a organismului, se face ameliorarea functiilor organelor interne (prin fitoterapie si apiterapie). Se realizeaza apoi hranirea si regenerarea celulelor din organism (printr-o alimentatie foarte proaspata, biologica, bogata in aminoacizi, vitamine, enzime etc.). Urmatoarea faza a tratamentului este presopunctura cu unguent de venin de albine, realizandu-se o ameliorare a circulatiei sangvine si energetice pe meridianele de acupunctura. 6. Daca reumatismul nu cedeaza la aceste metode terapeutice blande, folosim acupunctura si numai apoi utilizam veninul de albine. Tratamentul se face initial cu venin de albine in forma injectabila, cu cresterea dozei progresiv, pana la obisnuirea organismului. Dupa aceasta se poate face apipunctura, deci tratamentul direct cu intepaturi de albine. Tot tratamentul descris se face strict individualizat, sub control medical. - Cum se aplica concret terapia cu venin de albine? - Se incepe intotdeauna treptat, de o maniera cat mai blanda, prin utilizarea initiala a unui excelent unguent pe baza de venin de albine: "Apireven". Acest unguent da rezultate maxime atunci cand se stimuleaza cu ajutorul lui si zonele reflexogene ale corpului, cunoscute de specialistii in presopunctura. Daca afectiunea nu se amelioreaza in mod semnificativ, se trece la terapia cu venin sub forma de injectii, care se aplica intradermic sau subcutan, in mare majoritate pe punctele de acupunctura. Daca nici aceasta metoda nu da rezultate majore, atunci se trece la terapia propriu-zisa cu intepaturi de albine, organismul pacientilor fiind deja imunizat prin tratamentele anterioare. In cazul apipuncturii, aplicam serii de 10-12 sedinte lunar. Intre serii, pacientii trebuie sa faca presopunctura cu unguent Apireven, care contine venin de albine. Pe toata durata tratamentului, pacientii trebuie sa respecte anumite reguli de alimentatie (o dieta cat mai saraca in zahar - dusmanul nr. 1 al articulatiilor, cat mai putine proteine animale - deci carne si produse din carne; laptele dulce si branzeturile trebuie evitate, avand efect negativ in reumatism; sarea trebuie redusa cat mai mult sau eliminata total din alimentatie) si de viata (sa renunte la tutun, alcool, cafea etc.). Pe langa aceste terapii, pacientii pot beneficia si de curele balneo-fizioterapeutice cu namol terapeutic, de exemplu cu extraordinarul namol de la Techirghiol. Combinandu-se toate aceste metode, sansele de vindecare sunt mult mai mari. - Cat dureaza tratamentul? - Depinde de fiecare pacient in parte. Se stie ca afectiunile cu o vechime mai mica se vindeca mai repede. Este un lucru normal. O boala de lunga durata deregleaza mai multe organe, mai multe sisteme si necesita un tratament mai indelungat. In cazul reumatismului, tratamentul dureaza circa 5-6 luni. Statistica noastra a evidentiat faptul ca peste 70% din totalul pacientilor cu reumatism s-au vindecat prin aceste terapii combinate, nemaiavand nevoie ulterior de alte tratamente. - Care sunt avantajele tratamentului cu venin de albine? - Eficienta acestui tratament consta in faptul ca exista o rata infima de recidiva a bolii reumatice. Totodata, durerile se reduc foarte mult chiar de la primele sedinte, cunoscandu-se efectul analgezic si antiinflamator al veninului de albine. De asemenea, nu este nevoie de spitalizare sau medicamente si nu exista practic reactii adverse.

Poate doar o potentiala alergie la venin, pentru care se face un test alergic inainte de inceperea tratamentului. Dintr-o cazuistica de aproximativ 15.000 de pacienti, am avut doar sapte cazuri de bolnavi alergici la veninul de albine.

7.