RECOLTAREA UROCULTURII

Definiție:urocultura este examenul bacteriologic al urinei.

Scop: explorator-identificarea germenilor patogeni;efectuarea antibiogramei.
Materiale necesare:recipient steril,materiale pentru toaleta locala
Pregătirea pacientului:
-psihică-se explică modul de recoltare se obtine consimțământul.
-fizică-toaleta locala.
Recoltarea urinei pentru urocultură la jumătatea micţiunii :
-se recoltează urina de dimineaţă (concentraţie mare de germeni), în absenţa unui tratament cu
perfuzii (efect de diluţie)si înainte de începerea tratamentului cu antibiotice
-se spală mâinile cu atenţie şi se usucă cu prosop curat
-prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau în bazinet, apoi fără
să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml urină in recipient steril.
-recipientul se închide cu capac ermetic, se etichetează şi se trimite către laborator în maxim o
oră de la recoltare.
Recoltarea urinei prin sondaj vezical
-se utilizează atunci când recoltarea la jumătatea micţiunii nu este posibilă şi când puncţia
vezicală nu este dorită
-se folosesa.sonde(catetere) cu o singură cale .unidirecţională" (există risc de infecţie externă)
-se face toaleta organelor genitale
-în caz de sondă vezicală permanentă, nu se recoltează urina din punga colectoare, ci numai prin
puncţie în porţiunea proximală a sondei după o dezinfectare atentă a suprafeţei acesteia .
Recoltarea urinei prin puncţie vezicală
-se face numai în caz de: vezica plină, când nu se poate recolta urina la jumătatea micţiunii sau
prin sondaj vezical
-se execută puncţia vezicii urinare
-se repartizează urina recoltată în recipiente în funcţie de scop
-îngrijirea ulterioară a pacientului:este aşezat într-o poziţie comodă,se aeriseşte salonul
Reorganizarea locului conf.PU
Notarea în foaia de observaţie:se notează examenul, numele persoanei care a efectuat

FISA NR.57 RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU VITEZA DE SEDIMENTARE A

HEMATIILOR(VSH)

Definiţie:VSH reprezintă rapiditatea cu care se produce sedimentarea elementelor

figurate şi depunerea hematiilor din sângele necoagulat pe fundul eprubetei.Se
recoltează prin puncţie venoasă.
Scop:explorator.
Materiale necesare:
-manuşi,garou,tampon cu alcool,taviţă renală,
-holder si ac dublu,vacutainer cu capac negru care conţine 0,4ml citrat de sodiu 3,8%.
Pregătirea pacientului:
-pregătire psihică:i se explică necesitatea efectuării tehnicii;
-pregătire fizică:se pozitioneaza in fct de locul punctiei
Execuţia tehnicii: asistentul medical:
- îşi spală mâinile,le dezinfectează,îmbracă mănuşile;
-execută puncţia venoasă fără garou sau desface garoul după pătrunderea acului in venă ;
-recoltează sânge până la semnul indicat pe eprubetă,apoi omogenizeză uşor amestecul.
- aplică tampon cu alcool şi retrage acul brusc
- face compresiune 1-3 minute;
-completează buletinul de analiză,etichetează produsul pentru a-l transporta la laborator.
Reorganizarea locului:selectarea deşeurilor rezultate conf.PU.

ADMINISTRAREA SERULUI ANTIRABIC PURIFICAT SI CONCENTRAT

Definitie:
Serul antirabic purificat si concentrat se administreaza persoanelor muscate grav de
animale turbate sau suspecte de turbare, in special cand muscaturile sunt localizate la cap, gat,
palme sau organe genitale.

Prezentare
- Serul antirabic purificat si concentrat se obtine din serul imun provenit de la caii hiperimun
izati cu antigen rabic.
- Fiecare fiola contine 500 sau 1 500 UI neutralizante/fiola.
- Continutul fiolelor este limpede, fara flocoane sau particule in suspensie.
Indicatii
- Serul se administreaza in toate cazurile de muscaturi produse de animale salbatice turbate sau
suspecte de turbare.
- Se recomanda ca administrarea serului sa se faca intr-un timp cat mai scurt dupa accident, cand
actiunea protectoare este maxima.
- Seroterapia antirabica este urmata in mod obligatoriu de vaccinoterapia antirabica (conform
instructiunilor de folosire a vaccinului rabic).

Mod de administrare
- Serul antirabic se inoculeaza pe cale intramusculara; la cantitati mari se inoculeaza in mai
multe locuri, pentru a usura resorbtia.
- Se administreaza dupa testarea sensibilitatii, conform indicatiilor pentru utilizarea ser urilor
terapeutice.
- Cantitatea de ser necesara in tratamentul antirabic este de 40 UI/kg corp, dar nu mai mica de 10
ml.
- Este recomandabil ca in muscaturile grave sa se infiltreze tesuturile din jurul plagilor cu ser
antirabic pana la 1/3 din doza totala.
- Nu se face suturarea plagilor inainte de a treia zi.
- Intreaga cantitate de ser antirabic se administreaza o data, iar vaccinarea incepe in aceeasi zi
sau in ziua urmatoare.

ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR PE CALE PARENTERALĂ

Definiţie: Calea parenterală este calea ce ocoleşte tubul digestiv si antibioticele

sunt medicamente utilizate in tratamentul etiologic al bolilor.

Scop: terapeutic

Avantajele caii parenterale:dozarea precisă a medicamentelor;obţinerea unui efect

rapid

Administrarea parenterală a antibioticelor se realizează prin:

-injecţie intramusculară (soluţii, suspensii);

-injecţie intravenoasă (soluţii cristaline);

-perfuzii.

Materiale necesare:-se pregătesc in funcţie de felul injecţiei.

Pregătirea psihică :se informeaza pacientul privind scopul si locul injectiei si

eventualele reactii pe care le va prezenta in timpul injectiei

Pregatirea fizică :se aseaza in pozitie confortabila – in functie de tipul si de locul

injectiei

Execuţia tehnicii:

-asistentul medical îşi spală mâinile şi imbracă mănuşile;

-aspiră solventul (ser fizilogic sau apă distilată) in seringă;

-îndepărtează capacul de plastic sau metalic de pe flaconul cu pulbere şi

dezinfecteză dopul de cauciuc;

-după evaporarea alcoolului introduce solventul in flaconul cu pulbere, scoate acul

şi agită flaconul până la dizolvarea completă;

-aspiră in seringă o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluţie ce urmează a fi

aspirată din flacon;
 -dezinfecteză dopul de cauciuc din nou, introduce acul in flacon pâna la nivelul
dopului de cauciuc, introduce aerul;

-retrage pistonul seringii sau lasă să se golească singur conţinutul flaconului in

seringă ;

-schimbă acul, elimină aerul din seringă şi injectează soluţia medicamentoasă.

Reorganizarea locului: selectarea deşeurilor rezultate conform PU.

Ingrijirea ulterioară a pacientului:

-supravegherea pacientului pentru a sesiza la timp reacţii alergice (pot apărea la

repetarea unui tratament cu antibiotice după un anumit interval de timp şi chiar
dacă la testarea acestuia nu au apărut reacţii alergice)

De reţinut:

-testarea sensibilităţii la antibiotice înainte de începerea tratamentului este

obligatorie;

-nu se asociază in aceeasi seringă alt antibiotic sau alte medicamente;

-injectiile cu antibiotice se fac in conditii de asepsie perfectă;

-penicilina dizolvata se administrează in maximum 24 h;

-asistentul medical va evita sensibilizarea sa faţă de antibiotice prin folosirea

mănuşilor in timpul manipulării şi dizolvării acestora.

ADMINISTRAREA SERULUI ANTITETANIC PURIFICAT SI

CONCENTRAT

Definitie:
Administartea serului antitetanic in scop profilactc sau de tratament al tetanosului Serul este ser
antitoxic purificat şi concentrat (1500 UI/fiolă sau 20.000 UI/fiolă) obţinut din sângele cailor
hiperimunizaţi cu anatoxină tetanică.

Forma de prezentare- fiole cu soluţie injectabilă lichid limpede, galben deschis, fără depozit.

Precauţii: înainte de inocularea serului se va cerceta sensibilitatea bolnavului faţă de serul de cal,
şi se va efectua desensibilizarea
Doze şi mod de administrare: în scop terapeutic:

- adulţi: se recomandă o doză unică (20.000 – 60.000 UI)

- copii: se recomandă o doză unică (10.000 – 20.000 UI), în raport cu precocitatea

aplicării şi forma clinică: jumătate doză se administrează pe cale intramusculară şi jumătate
pe cale subcutanată; în formele severe se recomandă şi calea intravenoasă. Dacă este necesar,
doza se poate repeta a doua zi. Concomitent cu serul, dar în altă regiune anatomică se asociază
vaccin tetanic adsorbit (VTA) 0,5 ml; imunizarea activă se completează cu două inoculări a 0,5
ml vaccin tetanic adsorbit (VTA) la interval de o săptămână; după 6 luni se execut un rapel.

în scop profilactic

Se aplică în cazul plăgilor tetanigene, la cei nevaccinaţi antitetanic, la cei vaccinaţi

incomplet, precum şi la cei cu antecedente vaccinale nesigure.

După asanarea chirurgicală şi aseptizarea plăgilor se va administra o doză unică de ser

antitetanic (3.000 – 20.000 UI), se va efectua vaccinarea antitetanică de urgenţă cu vaccin
tetanic adsorbit (VTA) şi tratamentul cu antibiotice.

Administrarea serului se face pe cale subcutanată.

Păstrare: la întuneric, la temperatura de +20C ...+80C. Nu se congelează!

- fiole de 1 ml sau 2 ml pentru Ser antitetanic purificat şi concentrat UI/fiolă - cutie cu 10 fiole
de 10 ml pentru Ser antitetanic purificat şi concentrat(20.000 UI/fiolă). Producător: Institutul
Naţional de Cercetare „Cantacuzino”,

Cercetarea sensibilităţii bolnavului faţă de serul de cal.

a) Prin anamneză. Trebuie bănuită o hipersensibilitate la toate persoanele cu manifestări

alergice: astm bronhial, rinită spasmodică, eczeme, urticarii, alergii alimentare şi cutanate şi mai
ales la persoanele care au mai primit cu săptămâni sau chiar ani în urmă ser de cal (antidifteric,
antitetanic, etc.)

b) Teste de sensibilitate. Se utilizează de obicei următoarele 3 teste: testul conjunctival, testul

cutanat sau testul intradermic. Ele vor fi practicate după cum urmează:

Dacă se bănuieşte o hipersensibilitate, testele se practică cu o diluţie de ser 1/10. În cazul în

care, din datele anamnestice, se bănuieşte o hipersensibilitate însemnată, testele vor fi practicate
cu o diluţie de ser de 1/100 în soluţie clorurată izotonică sterilă sau chiar 1/1000 - 1/10.000.

1. - Testul conjunctival (nu se practică la copiii care plâng sau se freacă la ochi, sau la bolnavii
cu afecţiuni oculare): se aplică pe conjunctivă o picătură din diluţia de ser terapeutic .Reacţia se
citeşte după o jumătate de oră, când apare în caz de hipersensibilitate o congestie conjunctivală,
uneori însoţită de lăcrimare abundentă

2. - Testul cutanat: se aplică pe piele în prealabil dezinfectată cu eter sau alcool (după
evaporarea completă) o picătură din diluţia de ser terapeutic şi se fac cu vârful unui ac steril, 2 -
3 scarificaţii superficiale prin picătura de ser. Reacţia se citeşte după o jumătate de oră; în caz de
hipersensibilitate, apare o congestie locală mai mult sau mai puţin întinsă (2-5 mm) în jurul
liniilor de scarificare.

3. - Testul intradermic (ceva mai sensibil): se injectează strict intradermic 0,1 ml din diluţia de
ser terapeutic Reacţia se citeşte după o jumătate de oră; în caz de hipersensibilitate, apare o
congestie locală de 2-5-10 mm, eventual cu edem. In reacţiile foarte intense, zona
eritemopapulară se poate întinde la câţiva cm; conturul prezintă prelungiri în diferite sensuri şi
pot apărea şi fenomene generale

congestie, hipotensiune, lipotimie. Din aceste motive medicul va avea la îndemână adrenalina
pentru a interveni la nevoie.

Desensibilizare- se va face cu diluţia care, în doza de 0,1 ml injectată intradermic, nu a produs

decât o uşoară reacţie locală şi se va injecta pe cale subcutanată din jumătate în jumătate de oră,
sub control medical strict, câte 0,2 - 0,4 - 0,6 ml, după care se va trece la o concentraţie mai
mare.

In caz de accidente anafilactice, se va întrerupe injectarea şi se va aplica tratamentul

potrivit: efedrină, adrenalină sau noradrenalină, atropină, antihistaminice, cortizon, etc.

Exemple de desensibilizare prin injecţii subcutanate:

Diluţii Cantitate Interval între injecţii

1/100 0,2 1/2 oră

1/100 0,4 1/2 oră

1/100 0,6 1/2 oră

1/10 0,2 1/2 oră

1/10 0,4 1/2 oră

1/10 0,6 1/2 oră

 Ser nediluat 0,2 1/2 oră

Ser nediluat 0,4 1/2 oră

Ser nediluat 0,6 1/2 oră

Ser nediluat 1 ml 1/2 oră

Total 5 ore

Este la latitudinea clinicienilor de a modifica această schemă, fie scurtând-o, fie prelungind-o,
în funcţie de modul de reacţie al bolnavului.

Modul de administrare al serului terapeutic.

Serul terapeutic se inoculează de obicei intramuscular (resorbţie rapidă), subcutan

(resorbţie lentă - în scop profilactic); excepţional pe altă cale.

Pentru injecţiile intramusculare se recomandă regiunea externă a coapsei în treimea ei medie,

Nu se recomandă injectarea de ser subcutan în regiunea abdominală. Injecţiile se vor face
respectând toate regulile unei stricte asepsii

Pentru administrarea serului subliniem din nou că cercetarea prealabilă a sensibilităţii

este strict obligatorie.

Tehnica injecţiei intravenoase- Se va utiliza numai un ser limpede şi care a fost adus la
temperatura de 300C - 370C.

Se va instala o perfuzie intravenoasă, cu soluţie salină izotonică (sol. clorurată 8,5 ) sau soluţie
glucozată 4,7% sau un amestec din aceste două în cantitate totală de 300-500 ml.

Se vor injecta foarte încet în tubul de perfuzie - la extremitatea sa cea mai apropiată de
bolnav - câteva picături dintr-o diluţie de ser 1/10 în soluţie salină izotonică. După 30-60
secunde, dacă nu se observă nici o reacţie din partea bolnavului, se va injecta în continuare 1/4 -
1/2 ml. După alte 30-60 secunde se vor injecta pe această cale 2-5 ml.

Dacă serul terapeutic este bine tolerat, se va adăuga la lichidul de perfuzie, treptat, serul
terapeutic fără să se ajungă la o concentraţie finală mai mare de 1/3 maximum 1/2. In tot acest
timp, bolnavul va fi sub control medical sever.

Pentru a preveni sau a atenua accidentele serice imediate se poate precede

administrarea de ser printr-o injecţie subcutanată de atropină 1-2 mg sau se poate adăuga la
lichidul de perfuzie efedrină 10 mg, adrenalină 0,5 ml din soluţie 1/1 000 sau noradrenalină .

Desensibilizarea poate preveni numai accidentele imediate (care pot fi grave), dar nu pe cele
tardive, cum este maladia serului. Administrarea de antihistaminice de tip Phenergan şi hormoni
de tipul cortizonului timp mai îndelungat poate preveni sau atenua într-o oarecare măsură
accidentele imediate şi maladia serului.

Accidentele imediate pot fi de două feluri:

a) şocul nespecific (de tip peptonă sau proteină străină) cu frison, febră, congestia feţei,
inversarea formulei leucocitare şi incoagulabilitatea trecătoare a sângelui şi care, deşi alarmant,
nu periclitează viaţa bolnavului.

b) şocul anafilactic specific de hipersensibilitate (asemănător unei injecţii cu histamină) cu

prăbuşirea tensiunii, colaps, vărsături, emisiuni spontane de urină şi fecale, crize astmatiforme şi
moarte.

Tratamentul va consta din administrarea de vasoconstrictoare simpaticomimetice,

adrenalină, efedrină, noradrenalină, desoxicorticosteron (DOCA), parasimpaticolitice (ex.
atropină), antihistaminice şi eventual plasmă sau înlocuitoare de plasmă şi oxigenoterapie.

Fenomenele tardive locale (fenomenul Arthus) şi generale (boala serului), cu febră,

erupţii, adenopatii, artralgii, albuminurii, etc., apar de obicei după câteva zile: după 12 - 14
zile dacă bolnavul nu a primit ser după o incubaţie scurtă, de 8-6-4 şi chiar mai puţine zile, în
funcţie de sensibilizarea anterioară a bolnavului. Aceste accidente, uneori foarte dramatice şi
supărătoare, de obicei nu pun prin ele însele viaţa bolnavului în pericol, dar pot agrava o boală
preexistentă.

Boala serului este în special îngrijorătoare în caz de astm, obstrucţie laringiană, tetanos şi
la bolnavii care au suferinţe organice grave: tuberculoză, insuficienţă hepatică sau renală.

ADMINISTRAREA VACCINULUI ANTITETANOS

Definitie :
Administrarea anatoxinei tetanice purificate in vederea imunizarii active specifice indiferent de
varsta.

Forme de prezenatre
-suspensie injectabila / fiole cu 0,5 ml solutie de toxoid tetanic adosorbit
- este disponibil sub diverse preparate :
- pentru uz pediatric :
- DT – in combinatie cu toxina difterica ; DTaP - in combinatie cu toxina difterica si vaccinul
pertussis acelular sau alte combinatii multivalente de DTaP - VPI/Hib - HVB (polio
inactivat/haemophilus influenzae b – hepatita B)
- pentru copii mari si adulti
 VACCIN TETANIC ADSORBIT (VTA)– produs de Inst. Cantacuzino – Romania -TETAVAX,
vaccin tetanic adsorbit- produs de SANOFI PASTEUR S.A.- Franta
Scop: -Profilactic – profilaxia activa a tetanosului

Loc de electie si mod de administare

-Se recomandă inocularea vaccinului pe cale strict intramusculară, profund, în regiunea
deltoidiană - la adulti sau în regiunea superioară latero-externă a coapsei la întâlnirea treimii
superioare cu treimea mijlocie, la 3 cm în afara liniei mediane- la copii
- Pentru a se evita formarea de noduli sau alte reacţii adverse, se utilizează ace de 5-7 cm;
- Produsul se administrează după omogenizarea conţinutului fiolei.
- Administrarea intramusculară se va face cu alt ac decât cel utilizat la prelevarea
vaccinului.
- Se poate utiliza şi calea de administrare subcutanată dar profund .
- Se contraindică administrarea intravasculară sau intradermică.

Doza de administrat- Schemele de vaccinare sunt in functie de varsta :

- La copii sub 7 ani

- este recomandata vaccinarea primara cu 4 doze, care asigura nivelul de anticorpi

considerabil mai mari decat nivelul de protectie de 0,1UI/ml
- programul consta in administrarea la 2,4,6, luni a primelor 3 doze, urmate de cea de –a 4
doza la cel putin 6 luni in intervalul 12-18 luni . Intervalul minim intre primele 3 doze
este de 4 sapt.
- Rapelul este in functie de epidemiologia locala – in Romania fiind indicat la 4-6 ani. O
serie primara completa de vaccinare asigura eficacitate clinica de aproape 100%

Nivelul de anticorpi scad in timp si, ca urmare , administarea unei noi doze de rapel de rutina
este recomandat o data la 10 ani, utilizandu-se vaccin DT

Vaccinuri utilizate la adulti

VACCIN TETANIC ADSORBIT (VTA)– produs de Inst. Cantacuzino – Romania
 Vaccinarea primara:
- se face conform programului stabilit de M.S. prin administrarea a doua doze
V.T.A. a cate 0,5 ml fiecare, la interval de patru saptamani, urmate de a treia
doza de 0,5 ml V.T.A. la 6-12 luni (rapel).
Imunizarea obtinuta persista 5-10 ani.
 Revaccinarile se efectueaza cu 0,5 ml V.T.A., daca s-a depasit intervalul de 5-10 ani de
la vaccinare.
In cazul in care la persoanele sigur vaccinate survin plagi banuite a fi tetanigene,
imunitatea poate fi reactivata daca se inoculeaza o doza de 0,5 ml V.T.A. si nu au trecut
mai mult de 5 ani de la vaccinare sau 10 ani de la vaccinarea de rapel
TETAVAX, vaccin tetanic adsorbit- produs de SANOFI PASTEUR S.A.- Franta
 Vaccinarea primară
- Doza recomandată este de 2 doze Tetavax administrate succesiv, la interval de 1
sau 2 luni urmate de odoză de rapel la 6-12 luni după a doua injectare.
- Rapel - se recomandă administrarea unei doze de vaccin Tetavax (0,5 ml) la 10
ani după imunizarea primară şi la fiecare 10 ani după aceea.

Accidente si incidente
Reacţiile adverse locale, la locul de administrare - se respectă contraindicaţiile şi condiţiile de
administrare ale vaccinului.
- Infiltraţie, eritem, durere spontană sau la apăsare la locul de inoculare, uneori noduli -
acestea au o evoluţie benignă şi se remit în 24-48 ore de la administrarea vaccinului.
- reacţii adverse generale: astenie, sindrom influenza-like, reacţii alergice, reacţii
anafilactice, stare de disconfort, ascensiune febrila (38-39oC), greaţă, vomă, foarte rar
limfadenopatie.
- după rapeluri repetate pot să apară cefalee, mialgii, artralgii, reacţii de hipersensibilitate
imediată cum ar fi prurit, urticarie sau edeme generalizate, ameţeli, hipotensiune arterială.
- Foarte rar a fost raportată apariţia sindromului Guillain-Barre după imunizarea cu
vaccinuri care conţin anatoxină tetanică
- Orice reacţie postvaccinală apărută va fi semnalată medicului curant.
Observatii:
-vaccinul trebuie transportat si stocat la2-8 oC si nu trebuie congelat
- vaccinarea antitetanos este inclusa in programele de vaccinare din toate tarile UE si
vaccinarea la adult este necesara pentru a mentine protectia pe termen lung.

ADMINISTRAREA VACCINULUI ANTIHEPATITA VIRALA B

Definitie :
Administrarea vaccinului in vederea imunizarii impotriva infectiilor cauzate de virusul
hepatitei B.

Vaccinul este dezvoltat pe baza Ag Hbs purificat, produs prin inginerie genetica; acesta nu
poate determina boala, deoarece nu contine ADN viral cu potential infectios

- este disponibil sub forma de seringi preumplute monodoza sau flacoane multidoza .
ENGERIX B 20 µg/ml –10 µg/0,5ml produs de GLAXOSMITHKLINE
BIOLOGICALS SA - BELGIA
Scop:
- Profilactic – imunizarea impotriva infectiilor cauzate de virusul hepatitei B

Loc de administare si mod de administrare

- va fi administrat intramuscular în regiunea deltoidiană la adulţi şi copii şi în porţiunea

antero-laterală a coapsei la nou-născuţi, sugari şi copii mici.
- in mod excepţional, vaccinul poate fi administrat subcutanat la pacienţii cu
trombocitopenie sau tulburari de coagulare.
- Doza pediatrica (pentru nou-nascuti si copiii sub 15 ani) este de 0,5 ml, continand 10μg
de HBs Ag. Doza pentru adulti si copiii peste 15 ani este de 1,0 ml, continand 20μg de HBs Ag.
- Înainte de administrare, vaccinul trebuie examinat vizual pentru a decela orice particulă
străină şi/sau modificarea culorii.
- flaconul va fi bine agitat pentru a obţine o suspensie uşor opacă, albă. În cazul depistării
oricărui alt aspect în afara celui descris, vaccinul se aruncă.
- Dacă se utilizează vaccinul condiţionat în flacoane multidoză, fiecare doză trebuie extrasă
cu o seringă şi ac sterile.
- doza va fi extrasă în condiţii de strictă asepsie şi vor fi luate precauţii pentru a evita orice
contaminare.

Efecte secundare si contraindicatii:

- Efectele secundare sunt putine si tranzitorii: subfebrilitate, dureri

abdominale, cefalee, astenie, ameteala, eruptii cutanate, reactii locale usoare.

- Contraindicatii : - reactie alergica severa la o componenta vaccinala sau ca urmare a

unei doze prealabile de vaccin impotriva hepatitei B

- persoanele cu boli acute moderate sau severe cum ar fi o infectie respiratorie superioara,
nu reprezinta o contraindicatie

- Vaccinul impotriva hepatitei B nu contine virus viu, astfel incat poate fi utilizat la
persoanele cu imunodeficienta.

Schema de imunizare
 Imunizarea primară-Pentru obţinerea unei protecţii imunologice optime este
necesară administrarea unei serii de 3 injecţii intramusculare.
Se pot recomanda două scheme de imunizare primară:
- Schema care include un interval de timp mai lung între a doua şi a treia doză, precum
imunizarea la 0, 1 şi 6 luni, determină instalarea protecţiei imunologice după o perioadă mai
lungă de timp, însă asigură un titru mai înalt de anticorpi anti-HBs după completarea schemei cu
cea de-a 3-a administrare. Această schemă este recomandată copiilor de vârstă şcolară până la 15
ani inclusiv.
- Imunizarea la 0, 1 şi 2 luni conferă protecţie mai rapidă şi presupune o mai bună complianţă
a pacienţilor. La 12 luni se administrează o doză rapel. La sugari, această schemă permite
administrarea concomitentă cu alte vaccinuri specifice copilariei şi poate fi ajustată în funcţie de
calendarul naţional de imunizări. In prezent, pe plan national se utilizeaza un vaccin tetravalent
DTP-Hep B, care inlocuieste cele doua vaccinuri administrate la 2 si 6 luni
 Imunizarea rapidă
La dulţi, în cazuri excepţionale în care este necesară inducerea mai rapidă a protecţiei
imunologice, de exemplu persoane care călătoresc în zone cu prevalenţă crescută a hepatitei B şi
care încep o schemă de vaccinare antihepatită B cu o lună înaintea plecării, se poate adopta
schema de administrare a vaccinului la 0, 7 zile şi 21 de zile. În cazul acestei scheme, se
recomandă efectuarea unei doze de rapel la 12 luni de la prima doză.
Doza rapel
Nu a fost încă stabilită necesitatea administrării unei doze de rapel în cazul indivizilor
sănătoşi cărora li s-a aplicat o schemă completă de vaccinare primară. Totuşi, unele programe
oficiale de vaccinare includ în mod curent recomandarea unei doze de rapel şi ele trebuie
respectate.

Expunere cunoscută sau presupusă la VHB-dacă s-a produs o expunere recentă la VHB (de
exemplu înţepături cu ace contaminate), prima doză poate fi administrată simultan cu
imunoglobulina specifică anti-hepatita B (Ig HB) însă în locuri diferite. În acest caz se
recomandă schema accelerată de vaccinare.

Recomandari:

- Vaccinurile anti HVB trebuie pastrate in frigider la 2-8°C, dar nu congelate

- Expunerea la inghet distruge capacitatea imunogena a vaccinului.
- Vaccinurile combinate determina raspuns imun similar ca administrare separata a
componentelor

Administrarea intramusculară a serului antibotulinic

Definiție Serul antibotulinic de tip A, B şi E se prezintă ca o imunoglobulină

specifică ce conţine proteină fracţionată din ser de sânge de cal,
imunizat cu anatoxină botulinică. Serurile sunt monovalente şi
 conţin o antitoxină de tip A, B sau E.

Scop - tratamentul botulismului

- profilaxia botulismului

Locuri de elecție - Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter

(pătratul supero - extern fesier)
- Muşchii externi şi anteriori ai coapsei (1/3 mijlocie)
- Muşchiul deltoid
- La sugari (regiunea mijlocie a coapsei)

Materiale necesare - serul antibotulinic la temperatura de 37±10C

- Seringi/ace sterile adecvate;
- Tampoane cu soluţie dezinfectantă;
- Tăviţă renală;
- Mănuşi de unică folosinţă;
- Foaia de observaţie.

Pregătirea bolnavului - Se identifică pacientul şi prescripţia medicală.

- Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa
ei.
- Se informează pacientul despre serul prescris pentru
administrarea.
- Se obţine consimțământul pacientului (familiei sau
aparţinătorului).

Precauţiuni universale - Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.

- Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
- Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt
contaminate după execuţia tehnică.
- După folosire mănuşile se aruncă.
Execuţie - Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de
protecţie.
- Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
- Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată -
muşchiul să fie moale.
- Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu
rapiditate şi siguranţă.
- Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează
lent.
- Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona
pentru accelerarea resorbţiei.

Intervenţii după - Se supraveghează funcţiile vitale ale pacientului şi se observă

tehnică starea generală.
- Se evaluează răspunsul pacientului la medicament.
 - Se colectează selectiv deşeurile conform precauţilor universale.
- Se notează tehnica în foaia de observaţie: data, ora administrării,
medicamentul şi doza.

Incidente şi accidente - Reactii alergice

- Şoc anafilactic

Observaţii - Serul se prezintă în fiole cu o doză terapeutică de 10000UI pentru

tipurile A şi E şi 5000UI pentru tipul B.
- Înainte de utilizare, fiola cu ser este încălzită în apă caldă pentru 5
minute, la o temperatură de 37±10C.
- Obligatoriu înainte de injectarea serului antibotulinic, se
efectuează un test intradermic cu 0,1 ml ser diluat 1:100.
- Testarea este negativă dacă la 20 minute de la injectare zona nu
este înroşită peste 1 cm, iar în acest caz se continuă cu injectarea a
0,1 ml ser antibotulinic nediluat subcutanat. Dacă nu apare nici o
reacţie la 30 minute se administrează întreaga doza de ser
prescrisă.
- Dacă testarea intradermică este pozitivă se va continua
administrarea serului sub supravegherea medicului şi având în
vedere unele precauţiuni speciale: administrarea intravenos a 180-
240 mg prednisolon, iar după 5-10 minute întreaga doză
terapeutică de ser este injectată intramuscular.

Recoltarea hemoculturii

Definiţie: Hemocultura = test diagnostic care permite identificarea prezenţei anormale a

microorganismelor
patogene (bacterii, fungi) în sângele pacientului, prin metode microbiologice ± imunohistochimice.(
insamantarea pe un mediu de cultura )
Obiectivele procedurii

- Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură

- Efectuarea antibiogramei
Indicaţii:
Precizarea diagnosticului medical (pozitiv şi etiologic) în următoarele situaţii, evocatoare pentru
septicemii, infecţii severe de focar cu risc septicemie (pielonefrite, . bronhopneumonii) ori endocardită
infecţioasă:
- Sindrom infecţios sever (stare septică);
- Sindrom febril prelungit, cu etiologie inaparentă;
- Sindrom febril la un pacient valvular/protezat valvular;
- Şoc. septic;
- Frison.
Materiale necesare:
 - 2 seturi de recipiente care conţin medii sterile de cultură (câte un flacon separat pentru germeni aerobi
şi anaerobi), furnizate de laboratorul de microbiologic Pentru fiecare tip de mediu de cultură se
verifică atent cantitatea de sânge venos care trebuie recoltată, astfel încât să se asigure raportul optim
sânge/mediu = 1/5-1/10 (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos la 50 ml mediu de cultură).
- Recoltarea celor 2 hemoculturi se poate face în aceeaşi etapă (imediat după frison) sau la interval de
15 minute ori conform indicaţiei medicului (o oră interval).
- Mănuşi sterile, garou, holder, masca, lampă de spirt şi chibrituri dacă sunt utilizate flacoanele cu
mediu de cultură ce necesită dezinfecţia gâtului flaconului
- Antiseptice: Betadină, Cloramina (pentru pacienţii alergici la iod);
- 2 seringi de 10 ml pentru recoltarea sângelui venos; 5 ace sterile (unul pentru recoltare, alte 4 pentru
trasferul sângelui recoltat în flacoanele cu medii de cultură);
- Tampoane sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu medii de
cultură).
- Recoltarea sângelui venos pentru hemocultura se poate face şi în sistem închis, cu dispozitive speciale
de tip vacutainer (sistem BACTEC)

Flacoane de hemocultura cu medii aerobe şi anaerobe tip

BACTEC

Pregătirea pacientului

a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta

- Obţineţi consimţământul informat

b) fizică: -poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate
prezenta frisoane

- Alegeţi vena cea mai turgescentă

- Spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun

- Dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

 Descrierea gestului:participă două asistente medicale
- Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii; a identităţii pacientului;
- Spălarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie;
- Antiseptizarea tegumentelor cu Betadină(cloramină), în vederea puncţiei venoase;
- Recoltarea cu seringa a 20 ml sânge prin puncţie venoasă periferică - vezi punctia venoasa
- Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea atentă a
următoarelor etape:
 Schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne
contaminarea);
 Dezinfectarea cu betadină a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml
sânge venos în flacon (previne contaminarea); sau flambarea gâtului flaconului înainte de
introducerea sângelui în flacon
 Rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;
 Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
 Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
 Spălarea mâinilor şi uscarea lor;
 Etichetarea corespunzătoare a probelor biologice recoltate, pentru a fi trimise la laboratorul de
microbiologie.
În buletinul care însoţeşte probele se vor preciza: datele generale ale bolnavului, diagnosticul medical
prezumptiv, temperatura cutanată a pacientului în momentul recoltării, tratamentul efectuat anterior cu
antibiotice (medicamentul, doza şi durata terapiei), medicul curant al bolnavului şi asistenta medicală care a
efectuat recoltarea probelor,ora recoltării. Hemoculturile recoltate sunt trimise rapid laboratorului de
microbiologie pentru a fi puse la termostat, la 36,5 - 37 ° C.
Documentarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea instrumentarului şi
materialelor folosite.
Îngrijirea pacientului

- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează

- Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului

Evaluarea eficacităţii procedurii

Rezultate aşteptate/dorite: - Recoltarea s-a făcut corect, în condiţii de strictă asepsie şi

antisepsie

Rezultate nedorite/ce faceţi? - Vezi accidente /incidente puncţia venoasă

Atenţie: Recoltarea se face la debutul bolii înainte de administrarea antibioticelor.

Rezultatul hemoculturilor
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în
funcţie de agentul patogen implicat).
 Sunt urmărite zilnic macroscopic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în cazul agenţilor patogeni
uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură
reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite) de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse antibiotice
(antibiograma).
Erori de interpretare ale hemoculturilor:
- Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul
recoltării sau manipulării acestora.
- Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care
se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor
tratamente anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomanda recoltarea
hemoculturilor înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o întrerupere de
minim 72 ore (până la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra terapeutică").
Precauţii esenţiale pentru eficienţa diagnostică a hemoculturilor:
Pentru evitarea surselor de eroare menţionate se recomandă:
- Respectarea strictă a măsurilor de asepsie la recoltarea sângelui pentn; hemocultură şi în
cursul manipulării probelor (tehnică impecabilă respectarea proporţiei sânge/mediu = 1/5-
1/10, evitarea contaminării probelor în cursul inoculării sângelui venos);
- Recoltarea a minim 3 seturi de hemoculturi (la 6 ore interval) în primele 24 de ore de la
evocarea diagnosticului posibil de septicemie/endocardită infecţioasă (înainte de iniţierea
antibioticoterapiei sau în "fereastră terapeutică");
- Avizarea laboratorului de microbiologie asupra datelor clinice ale pacientului şi supoziţiilor
de diagnostic emise de medicul clinician (colaborare mmtidisciplinară, lucrul în echipă).

HEMOLEUCOGRAMA

Definiţie: Hemograma este un test screening de bază analizând elementele celulare ale sângelui.
. Scop: explorator.
Materiale necesare:
a) efectuarea tehnicii de recoltare prin puncţie venoasă - materiale necesare
puncţiei venoase(vezi tehnica) şi vacutainer cu capac de culoare mov/roz sau eprubeta clasică
(conform normelor ISO/DIS 6710) ce foloseşte ca anticoagulant E.D.T.A. (acid etilen
diaminotetraacetic) dipotasium/tripotasium/disodium;
b) efectuarea tehnicii de recoltare prin puncţie capilară - materiale necesare
puncţiei capilare(vezi tehnica); la copiii mici se poate recolta sânge capilar din deget/călcâi cu
lanţeta, pe microtainer heparinat.
Pregătirea pacientului: psihică (complianţa pacientului în urma consimţământului informat) şi
fizică (recoltare în condiţii “a jeune”, cu pacient în condiţii bazale, într-o poziţie comodă -decubit
dorsal- ).
Execuţie:
- prin puncţie venoasă se recoltează 2 ml. sânge pe cristale de E.D.T.A. 1%, în
vacutainerul cu capac mov cu ajutorul acului de recoltă şi a holderului; imediat se agită proba
pentru omogenizare(inversare uşoară a tubului de cca. 10 ori). Recomandare: proba să fie
analizată în primele 6 ore de la recoltare.
- prin puncţie capilară, înţepând cu ac steril/lanţetă perpendicular pe starturile cutanate
ale pulpei degetului inelar sau mediu, lobul urechii, faţa platară a halucelui şi călcâi la copil(se
foloseşte a 2-a picătură de sânge, după ce prima a fost ştearsă cu tampon uscat sau hârtie de
filtru); picătura de sânge va fi prelevată pe o lamă de sticlă.

HEMOLEUCOGRAMA(ADULT)
Denumirea probei Acro- Valori Valori crescute Valori scăzute
nimul normale/unitat
(prescu e de măsură
r-
tarea)
Globule albe(leucocite) G.A. 4.0- Nou nascuţi, Anemii, boli infecţioase,
10.0/*10^3/µL copii, infecţii intoxicaţii cu substanţe
bacteriene, chimice, subnutriţie, etc.
inflamaţii, boli ale
sângelui, etc.
Globule G.R. 3.9- Poliglobulie, Anemie, leucemii, tumori,
roşii(eritrocite/hematii) 5.2/*10^6/µL sarcină, nou intoxicaţii cu Pb., etc.
- transportă Hb care la rândul născuţi, sportivi
ei transportă oxigenul performanţă,
policitemie, etc.
Hemoglobină- transport Hb 11.8-15.3g/dl anemii
oxigen şi dioxid de carbon
Hematocrit Ht 34.5-46% Policitemie, Anemii, hiperhidratare, etc.
deshidratare,
arsuri grave, etc.,
Volum eritrocitar mediu VEM 78-96/fL Consum cronic de
alcool,
hipotiroidism,
anemii
hemolitice, etc.
Hemoglobină eritrocitară HEM 25.5-32/pq Utili în diagnosticul diferenţial al cauzei anemiei
medie
Concentraţia medie de CHEM 32-35.5g/dl
hemoglobină eritrocitară
Trombocite(plachete)- rol în Tr 180- Boli infecţioase, Trombocitopatii, ciroză
hemostază(coagulare) 380/*10^3/µL inflamatorii, hepatică, reacţii virale,
reumatice, după transfuzionale, după
splenectomie, etc. administrare de heparină,
etc.
Limfocite LYMF 19-48% Boli virale, cronice Sindrom Cushing,
% şi de sânge, boli tratamente cortizonice,
limfoproliferative, uremie, boală Hodgkin,
etc. etc.
Monocite MONO 2-10.5% Boli virale şi de
% sânge, TBC,
malarie, etc.
Neutrofile NEUT 34-71% Infecţii bacteriene, Stări de imunodepresie,
% boli neoplazice, boli infecţioase cronice
boli
mieloproliferative
Bazofile BASO 0-1% Boli alergice, boli
% mieloproliferative,
etc.
Eozinofile EO% 0-7% Alergii şi boli
parazitare
Largimea curbei de RDW- 34-49/fL
distribuţie a eritrocitelor - SD%
deviaţie standard
Largimea curbei de RDW- 10-15%
distribuţie a eritrocitelor - CV#
coeficient de variaţie
Numărul de limfocite LYMF 1.2-
# 4.0/*10^3/µL
Numărul de monocite MONO 0.2-
# 0.9/*10^3/µL
Numărul de neutrofile NEUT# 1.6-
6.2/*10^3/µL
Largimea curbei de PDW 10.0-18.0/fL
distribuţie a trombocitelor
Volum trombocitar mediu VTM 8.5-12 fL Distrugere crescută Producţie scăzută de
a trombocitelor plachete(anemie aplastică),
etc.
Procentul de P- 14.3-44%
macrotrombocite LCR%

Punctia rahidiana

Definitie-patrunderea cu un ac in spatiul subrahnoidian, printre vertebre reprezinta punctia

rahidiana. Spre deosebire de celelalte tipuri de punctii care au doar scop explorator si
terapeutic, punctia rahidiana are si un scop anestezic ce consta in introducerea substantelor
anestezice (rahianestezie).

- "spate de pisica" - in decubit lateral in pat,

cu spatele la marginea patului,

-coapsele flectate pe abdomen,

-barbia atingand pieptul.

Scopul explorator al punctiei rahidiene consta in masurarea presiunii lichidului cefalorahidian,

recoltarea acestuia pentru a fi examinat la microscop si in laborator si injectarea de substante
radioopace pentru examenul radiologic al maduvei spinarii.Se vor introduce substante pe baza
de iod sau aer.

Scopul terapeutic consta in decomprimarea in cazul sindromului de hipertensiune intracraniana

si introducerea medicamentelor citostatice, antibioticelor sau serurilor imune in spatiul
cefalorahidian.

Atunci cand un pacient prezinta boli inflamatorii ale sistemului nervos central precum
meningita sau encefalita se recomanda executia punctiei rahidiene.

Totodata acest tip de punctie este indicata in cazul unor tumori cerebrale, hemoragie
subarahnoidiana sau scleroza multipla.

Punctia rahidiana se executa si pacientilor care nu prezinta aceste afectiuni dar care vor fi
supusi unor interventii chirurgicale.In acest caz punctia rahidiana devine o metoda de anestezie
regionala a abdomenului si a membrelor inferioare.

Locul punctiei-In functie de tipul de punctie locul de executie difera astfel:

-punctia lombara - D12-L1 sau L4-L5

-punctia dorsala - D6-T7

punctia suboccipitala - intre protuberanta occipitala externa si apofiza axisului, pe linia mediana

Pregatirea punctiei-sunt necesare materiale de protectiei a mesei/patului si pentru dezinfectie

tip III a pielii.

Materialele se aleg in functie de scopul punctiei.

- instrumente si materiale sterile - ace lungi cu diametrul 1-1.5 mm cu mandren, seringi (si
pentru anestezie), campuri chirurgicale, comprese, tampoane, manusi de cauciuc, pense
hemostatice, pense anatomice, eprubete, lampa de spirt, tavita renala, manopetru Claude

- in cazul rahianesteziei sunt necesare anestezice locale, antibiotice, citostatice, seruri imune,
preparate cortizonice

- se informeaza pacientul, se incurajeaza si i se explica pozitia in care va sta, in fuctie de locul

punctiei si starea acestuia.
- Atentie ! Pentru a putea fi executata punctia, pacientul trebuie sa fie "pe nemancate" (a
jeun)

- pacientul poate sta in doua pozitii:

1. "spate de pisica" - in decubit lateral in pat, cu spatele la marginea patului, coapsele flectate
pe abdomen, barbia atingand pieptul

2. pozitia semisezand pe masa de tratament/operatie cu mainile pe coapse, capul in

hiperflexie.

Executia punctiei

- Se face de catre medic, ajutat de 1-2 asistenti medicali si se desfasoara in sala de tratamente,
salon sau in sala de operatie in cazul rahianesteziei.

- Medicul si asistentii medicali isi spala si dezinfecteaza mainile;

- Asistentii medicali dezbraca pacientul, protejeaza patul/masa de punctie cu musama, aleza;

- Medicul stabileste locul punctiei iar asistentul aseaza pacientul in pozitia corespunzatoare in
functie de locul punctiei si starea pacientului;

- Asistentul pregateste locul punctiei prin dezinfectie tip III si daca e cazul serveste seringa cu
anestezic iar medicul face anestezia locala (aceasta etapa este valabila pentru punctia
anestezica);

- Medicul primeste manusile chirurgicale, campul chirurgical pe care il asaza sub locul punctiei;

- Asistentul dezinfecteaza locul punctiei si serveste acul cu mandren iar medicul executa
punctia.Pozitia pacientului este mentinuta de asistentul II, sustinandu-i ceafa cu o mana, iar cu
ceala impingand usor regiunea epigastrica;

- Dupa executia punctiei, medicul scoate mandrenul, asistentul mentine eprubetele pentru
recoltarea lichidului.Apoi serveste manometrul Claude pentru masurarea tensiunii LCR;

- Asistentul serveste seringa cu solutiile medicamentoase, iar dupa administrarea acestora,

medicul retrage acul de punctie;

- Asistentul dezinfecteaza si comprima cu o compresa sterila locul punctiei, aplica pansament

uscat fixat cu romplast, apoi asaza pacientul in pat in pozitie decubit lateral, fara perna si este
necesar sa isi pastreze aceasta pozitie timp de 24 de ore
Dupa sase ore, pacientul poate fi hidradat si hranit la pat, se vor verifica in permanenta
semnele vitale - tensiune arteriala, respiratie, puls iar in cazul in care apar manifestari precum
varsaturi, greturi sau cefalee este informat medicul.

Lichidul cefalorahidian poate fi imediat examinat macroscopic, apreciindu-se culoarea, aspectul,

presiunea acestuia care in conditii normale este limpede, se scurge picatura cu picatura.

In stari patologice, lichdul poate fi hemoragic, purulent, de culoare galbena (xantocrom) iar
viteza de scurgere poate creste.

In cazul unui examen citologic, biochimic sau bacteriologic produsul recoltat este trimis la
laborator

Atentie !

In timpul executiei punctiei rahidiene pot aparea accidente

- sindrom postpunctional, manifestat prin ameteli, cefalee, varsaturi, rahialgii din cauza
hipotensiunii lichidiene provocate de punctie

- pacientul poate acuza dureri violente in membrele inferioare determinate de atingerea

ramificatiilor maduvei spinarii, cu varful acului de punctie.

- chiar daca este foarte rar, poate apare socul reflex ce duce la sincope mortale, dar se vor
pregati mijloace obisnuite de reanimare.

RECOLTAREA EXUDATULUI FARINGIAN

Definitie: examen care consta in prelevarea de secretii de la nivelul cavitatii faringiene

Scop: explorator( depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui la purtatorii sanatosi

cat si la cei bolnavi)

Pregatirea pacientului:

- psihica: se explica procedura si se obtine acceptul/acordul acestuia

 - fizica: in dimineata recoltarii pacientului i se interzice efectuarea toaletei bucale ,
nu mananca,nu bea, nu se administreaza nimic per os.
Pozitia pacientului:

- sezand pe scaun/marginea patului

- decubit dorsal –pentru pacientii adinamici
Materiale necesare:

-spatula linguala

-eprubeta porttampon

- tavita renala
- prosop
- sursa de lumina
- manusi de unica folosinta/manusi sterile
- masca faciala
Tehnica:

- pregatirea asistentei medicala

- pregatirea materialelor
- prosop in jurul gatului
- tavita sustinuta sub barbie
- invitam pacientul sa deschida gura larg si sa incline capul pe spate
- cu mana nedominanta asistenta va efectua presiune pe limba cu ajutorul spatulei
linguale si in dreptul sursei de lumina va examina gura si faringele
- in mana dominanata va sustine tamponul faringian cu ajutorul caruia printr o
miscare circulara rapida va preleva o mostra de secretii de la nivelulpartii
posterioare a faringelui/din jurul amigdalelor/orice zona inflamata a cavitatii
faringine
- etichetarea produsului si transportul imediat la laboratorul bacteriologie in maxim
2 ore

Reorganizarea locului de munca-notarea procedurii in F.O.:data,locul de unde s-a plelevat

secretia,numele persoanei care a realizat recoltarea

Incidente: atingerea dintilor,limbii etc.- se recolteaza din nou

Regimul alimentar recomandat pacientilor cu hepatita

-alimente recomandate hepatitaHepatita virala este o afectiune a ficatului provocata de virusii
A, B, C, D si E, care distrug celulele hepatice, fapt ce conduce la degradarea functiilor ficatului.

Hepatita de tip A este cauzata, in general, de igiena precara a mainilor si a alimentatiei si poate
fi prevenita prin vaccin. Tipurile de hepatita B si C sunt afectiuni virale si infectioase, care se
transmit in special prin sangele unei persoane infectate.

Este important de retinut faptul ca virusul hepatitei de tip B este de 10 ori mai infectios decat
HIV. In acest caz, e foarte important sa stiti care este regimul alimentar in hepatita B pentru a
mentine echilibrata starea de sanatate si pentru a evita complicatiile ulterioare.

Hepatita de tip D se dezvolta doar in prezenta virusului hepatitei B, in timp ce hepatita de tip E
este cauzata de infectia cu virusul heptic E.

Indiferent de tipul virusului care determina aparitia hepatitei, pentru protejarea functiilor
hepatice, dar si pentru sustinerea recuperarii organismului, este necesar ca bolnavii de hepatita
sa respecte un anumit regim alimentar. Acesta consta in alimente recomandate si alimente
interzise cu desavarsire pacientilor cu afectiuni hepatice.

Regimul in hepatita – alimente recomandate

Din regimul alimentar al oricarui bolnav de hepatita nu trebuie sa lipseasca:

Fructe proaspete, bogate in vitamine si antioxidanti (in special citrice, fructe de padure, mere).
Fructele cu un continut mare de zahar, precum strugurii sau bananele trebuie consumate cu
moderatie. De asemenea, pentru evitarea balonarilor, toate fructele trebuie consumate inainte
de masa, nu dupa, pe post de desert.

Legume verzi si gatite in aburi. Cu cat afectiunea este mai grava, cu atat trebuie sa fie mai mare
consumul de legume proaspete, in special radacinoase si legume cu frunze verzi: sfecla rosie,
morcovi, telina, pastarnac, radacina de patrunjel, salata, patrunjel, spanac. Alaturi de acestea,
mai pot fi consummate, in functie de sezon, urmatoarele legume: castraveti, rosii, dovlecei,
conopida. Atat varza alba, cat si varza rosie sunt recomandate, insa cu moderatie, deoarece
provoaca balonari.

Cereale integrale. Indiferent de forma in care sunt consummate (paine, musli, fulgi, tarate)
cerealele integrale nu trebuie sa lipseasca din meniul zilnic al bolnavului de hepatita. Acestea
asigura un aport semnificativ de fibre si minerale si mentin echilibrul tractului digestiv.

Carne de pui, curcan si vita. Carnea este o sursa importanta de proteine si minerale, precum
fier, potasiu, magneziu si zinc, insa trebuie consumata cu moderatie, astfel incat organismul sa
nu fie asaltat de o cantitate prea mare de grasimi si cholesterol. Carnea va fi preparata numai
pe gratar sau prin fierbere.

Peste. Bogat in acizi grasi Omega-3, pestele este un aliment recomandat in dieta bolnavilor de
hepatita, deoarece reprezinta o sursa importanta de proteine si are un continut scazut de
colesterol. Pestele va fi pregatit numai pe gratar sau la cuptor, fara adaos de ulei.

Leguminoasele crude trebuie consummate cu prudenta de catre pacientii cu hepatita, deoarece

provoaca balonari si pot crea stari de discomfort biliar. Totusi, organismul are nevoie de aceste
alimente, deoarece sunt surse importante de fibre solubile, care sustin procesul de detoxifiere
al organismului.

Lapte si derivate ale acestuia. Sunt recomandate lactatele degresate si fara adaosuri de sare sau
alte condimente: lapte, iaurt, branza de vaci, cas.

Grasimi sanatoase. Pacientii bolnavi de hepatita au voie sa consume grasimi sanatoase, precum:
unt, smantana, ulei de masline sau de porumb, insa in cantitati moderate si numai cu garantia
ca sunt proaspete.

Oua – regimul bolnavilor de hepatita permite consumul a maximum doua oua fierte pe
saptamana.

Asadar, regimul alimentar recomandat bolnavilor de hepatita nu este foarte restrictiv, nici
pretentios sau costisitor. Cu adevarat importante sunt modalitatea de pregatire a alimentelor,
precum si prospetimea acestora si orele la care bolnavul isi programeaza mesele.

MĂSURAREA, NOTAREA ŞI INTERPRETAREA VALORILOR DE TEMPERATURĂ

Definiţie
~ Temperatura (febră = pirexie) reprezintă rezultatul proceselor oxidative din organism,
generatoare de căldură prin dezintegrarea alimentelor energetice.
~ Termoreglarea → este un echilibru între termogeneză şi termoliză.
~ Termogeneza → producere de căldură (rezultat al proceselor oxidative).
~ Termoliză → consum de căldură (prin evaporare, radiaţie, conducţie, convecţie).
~ Homeotermie → temperatură constantă (36,7-370C dimineaţa şi 37-37,30C seara).
~ Temperatură centrală → temperatura organelor interne (mai ridicată cu cca. 0,50C faţă de
temperatura periferică).
~ Temperatură periferică → temperatura de la suprafaţa corpului.
Scop
~ Depistarea variaţiilor patologice de temperatură.
~ Observarea evoluţiei bolii.
~ Observarea efectelor tratamentelor.
~ Depistarea apariţiei complicaţiilor.
Locul măsurării
~ Cavităţi închise → rect, vagin.
~ Cavităţi semiînchise → axilă, plică inghinală, cavitate bucală.
~ Conduct auditiv extern.
~ Tegumentar (cu febertest sau termometru cutanat electric).
Materiale şi instrumente necesare
~ Termometru (maximal, electric, febertest etc.).
~ Tampon cu alcool.
~ Tăviţă renală.
~ Prosop.
~ Lubrifiant → vaselină, cremă solubilă în apă (pentru măsurarea temperaturii rectale), apă
(pentru măsurarea temperaturii vaginale sau orale).
~ Creion negru.
~ Foaie de temperatură.
Metode de termometrizare
~ Măsurare cu termometru maximal.
~ Măsurare cu termometru digital.
~ Măsurare cu termometru timpanic.
~ Măsurarea cu termometrul tip suzetă
Indicaţii de termometrizare la copii
~ De la naştere până la 2 ani: termometrizare rectală, instantaneu axilar.
~ Între 2 şi 5 ani: termometrizare rectal, timpanic.
~ Copii peste 5 ani: oral, timpanic.
Pregătirea bolnavului
Psihic → se anunţă bolnavul şi se explică tehnica (în termeni succinţi şi pe înţelesul lui; se
explică etapele tehnicii).
Fizic:
~ Axila → se tamponează cu prosop individual axila şi se aşează bolnavul comod.
~ Rectal → se asigură pentru ADULT poziţia decubit lateral stâng, pentru COPIL poziţia
decubit dorsal cu picioarele flectate pe abdomen sau decubit ventral pe genunchii mamei.
Execuţie
~ Se spală mâinile.
Măsurarea temperaturii în axilă:
~ Se tamponează axila (ştergerea modifică valoarea de temperatură)
~ Se aplică pe mijlocul axilei bulbul termometrului.
~ Se apropie braţul de torace şi se aplică mâna oblic pe torace.
~ Se aşteaptă 10 minute, se retrage termometru.
~ Se şterge termometrul cu tampon cu alcool şi se citeşte valoare.
Măsurarea temperaturii în rect:
~ Se lubrifiază bulbul termometrului cu ulei de vaselină.
~ Se introduce bulbul termometrului în rect cu mişcări de rotaţie şi înaintare.
~ Se lasă 5 minute, se extrage, se şterge cu tampon cu alcool, se citeşte valoarea.
Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală:
~ Se umezeşte termometrul (folosit numai în acest scop!)
~ Se introduce în cavitatea bucală, sub limbă.
~ Bolnavul închide gura şi menţine termometrul 5 minute, fără al strânge între dinţi.
~ Se scoate termometrul , se şterge şi se citeşte valoarea.
Măsurarea temperaturii la copil
~ Se măsoară dimineaţa între 6-7 şi seara între 16-17.
Măsurarea temperaturii rectale
~ Termometru individual, şters, verificat, păstrat în soluţie dezinfectantă.
~ Măsurarea se face la sugar rectal, cu termometrul lubrifiat (5 minute în rect).
~ Se lasă bebeluşul culcat pe spate şi se îndepărtează scutecul; sau culcat pe burtă, pe
picioarele adultului; se introduce termometrul lubrifiat la cca. 2,5 cm (partea argintată a
termometrului cu mercur se introduce aproape în întregime).
~ Copilul mai mare se poate aşeza în decubit lateral.
~ Dacă se foloseşte un termometru digital se apasă pe butonul de pornire.
~ Se ţine termometrul cu mercur în poziţie timp de 3-5 minute sau pe cel digital până se aud
câteva "beep"-uri; apoi se scoate, se şterge partea introdusă şi se citesc indicaţiile.
Măsurarea temperaturii timpanului (urechii)
~ Când se foloseşte un astfel de termometru trebuie să fie asigurată închiderea completă a
canalului urechii. Dacă copilul este culcat pe o parte, pe o suprafaţă caldă, se aşteaptă 5
minute pentru a preveni reţinerea căldurii în interiorul urechii.
~ Nu se ia temperatura imediat după ce copilul a venit de afară, unde a fost frig.
~ Temperatura se măsoară la urechea corespunzătoare mâini adultului: dreaptă dacă este
dreptaci, stângă dacă este stângaci.
~ Capătul termometrului se introduce cu atenţie în ureche cu lentila aplecată uşor în faţă.
Cu mana liberă se trage uşor de lobul urechi (pentru copilul mai mic de 1 an se trage de
lob în spate şi în sus) pentru a permite canalului urechii să se închidă perfect.
~ Dacă este poziţionat corect se apasă butonul de pornire.
~ Se citeşte temperatura după 3-4 secunde.
~ În cazul bebeluşilor mai mici de 3 luni, a copiilor mai mici de 3 ani cu probleme de sănătate
sau când încă nu se cunoaşte exact modul de folosire al acestui termometru, temperatura se
va lua de 3 ori şi cea mai corectă va fi cea mai ridicată valoare.
~ Filtrul lentilei se va curăţa sau schimba după fiecare folosire.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul tip suzetă
~ Acesta prezintă siguranţă şi indică temperatura corect în cazul copiilor mici.
~ Se apasă pe butonul de pornire şi se poziţionează bulbul în gura copilului.
~ Temperatura se va citi după 3 minute.
~ Bulbul suzetei se va curăţa foarte bine după fiecare folosire.
Măsurarea temperaturii orale cu termometrul digital sau cu mercur
~ Se poate folosi la copilului mai mare de 5-6 ani.
~ Copilul trebuie să deschidă gura şi să scoată limba afară.
~ Se introduce termometrul sub limbă, în spatele gurii, în dreptul ultimului molar şi apoi
copilul trebuie să închidă gura - foarte uşor în cazul termometrului cu mercur. Copilul nu
trebuie să muşte, dar trebuie să menţină termometrul în aceeaşi poziţie, prin plasarea limbii
între incisivii de sus.
~ Se lasă termometrul în poziţie timp de 1-2 minute.
~ Nu se lasă niciodată copilul nesupravegheat, cu un termometru în gură.
~ Se scoate termometrul şi se citesc indicaţiile.
Notare
~ Se notează cifric în caietul independent de observaţii clinice.
~ Se notează grafic în foaia de temperatură – cu culoare neagră sau albastră (valorile pare pe
linie, valorile impare între linii).
~ Prin unirea punctelor → CURBA TERMICĂ.
Interpretare
~ Valoare normală - bolnav afebril → temperatură fiziologică = 36-370C.
~ Valori patologice:
Valori scăzute = hipotermie (sub 360C).
Valori crescute → bolnav febril = hipertermie (peste 370C).
Subfebrilitate → 37-380C.
Febră moderată → 38-390C.
Febră ridicată → 39-400C.
Hiperpirexie → peste 400C.
~ La nou-născut, peste 390C apar complicaţii nervoase, cardiovasculare, renale.
~ La sugar, copilul mare şi adult, complicaţiile apar la temperaturi care depăşesc 400C.
~ La adultul în vârstă apar complicaţii la temperaturi peste 380C.
Manifestări care însoţesc febra
~ Frisoane – contracţii musculare puternice cu senzaţie pronunţată de frig.
~ Tegumente roşii calde, umede – pielea la început palidă, apoi roşie, caldă, apoi transpirată.
~ Piloerecţie – piele de găină la senzaţia de frig.
~ Sindrom febril – cefalee, curbatură, tahicardie, tahipnee, inapetenţă, sete, oligurie, urină
concentrată, convulsii, halucinaţii, dezorientare, delir.
~ Erupţii cutanate– macule, papule, vezicule, întâlnite în bolile infecţioase.
Intervenţii după tehnică
~ După măsurare, termometrul este bine curăţat.
~ Termometrul electric este dezinfectat şi păstrat în dulapul de instrumente
Observaţii
~ Măsurarea se face dimineaţa la trezire, înaintea toaletei sau altor activităţi între orele 7-8, şi
seara între orele 16-17. în unele cazuri, la recomandarea medicului, măsurarea temperaturii
se poate face periodic → la 30 minute, 1 oră, 3 ore, 6 ore sau după administrarea unor
tratamente.
~ Termometrul maximal se scutură până când coloana de mercur coboară în rezervor. În timpul
scuturării termometrul se ţine ca pe un creion.
~ Se susţine termometrul la bolnavi adinamici, agitaţi, inconştienţi, copii, vârstnici.
~ Dacă valorile înregistrate sunt prea mari sau prea mici se repetă măsurarea.
~ Umezeală modifică valoarea înregistrată.
~ Dacă bolnavul ştie şi poate, îşi introduce singur termometrul în rect.
~ Nu se face termometrizare în cavitatea bucală la pacienţi agitaţi, copii necooperanţi, bolnavi
cu respiraţie nazală dificilă sau când există inflamaţii bucale.
~ Nu se face termometrizare rectal la pacienţi agitaţi, cu inflamaţii anale, rectale sau cu
operaţii rectale.
~ Temperatura rectală la copii se va putea lua la interval de 30 de minute de când copilul a
servit masa sau a consumat lichide, pentru a preveni erorile de citire.
~ Temperatura rectală este cu 0,3-0,5ºC> tº axilară.
TESTAREA SENSIBILITĂȚII ORGANISMULUI LA ANTIBIOTICE

Definiție =reprezintă injectarea strict i.d. a unor soluții diluate din substanța medicamentoasă
ce urmează a fi administrată
Scop -prevenirea reacțiilor alergice și/sau anafilactice
Locuri de Zone lipsite de foliculi piloși
elecție  Pe fața anterioară a antebrațului
 Pe fata externă a brațului, coapsei
Materiale -seringa de 10 ml sterilă
necesare -ac de aspirație steril
-ac pentru injecție i.d. steril
-tampoane de vată
-substanțe dezinfectante
-taviță renală
-manuși sterile
-substanță medicamentoasă
-comprese sterile
-pensă de servit
-pix
-documente medicale
- trusă de urgență – efedrină, HHC, adrenalină. ,( în caz de șoc anafilactic)
Pregătirea PSIHIC
pacientului -se informează cu privire la necesitatea tehnicii
-pacientul este informat că nu are voie sa atingă locul injectat, să se spele sau să
producaăgrataj
FIZIC
-poziție sezând, decubit dorsal
Efectuarea -se pregatește locul prin degresare
tehnicii -se efectuează diluția
-se injectează strict i.d. 0,1 ml soluție diluată(se marchează cu pixul conturul papulei
formate)
-nu se tamponează după administrare
-interpretarea rezultatului se face după 15-30 min.
-dacă apare congestie, indurație, halou alb extensiv peste congestie, pacientul este
sensibil la medicamentul respectiv

REALIZAREA DILUȚIEI

KANAMICINA

I.Obținerea diluției necesare pentru testare:

-flaconul de 1g se dizolvă in 10 ml de ser fiziologic, obținându-se o soluție de concentrație de 0,1
g/ml(1:10)
-din această soluție se amestecă 1 ml cu 9 ml ser fiziologic și se va obține o concentrație de 0,01
g/ml(1:100)
-se repetă operațiunea amestecând 1 ml din această concentrație cu 9 ml ser fiziologic,
obținându-se o soluție finlală de concentrație 0,001 g/ml(1:1000)
II.Testarea propriu-zisă
-din soluția de concentrație 0,001 g/ml se administrează strict intradermic 0,1 ml.
III.Rezultatul testării – Interpretare
-după injectarea intradermică se va aștepta o perioadă de 15-30 minute
-dacă apare congestie și indurație sau un halou alb extensiv peste congestie, atunci antibioticul
nu se administrează.
ATENȚIE ! Manifestările alergice pot sa apară chiar din momentul testării (la o doză minimă de
antibiotic).
MANIFESTARI ALERGICE
 Erupție maculo-papuloasă
 Prurit, mai ales ocular (senzație de „nisip în ochi”)
 Edemul și eritemul feței
 Uneori febră (chiar din momentul testării).
MANIFESTARI DE ȘOC ANAFILACTIC
 Agitație, senzație de sufocare
 Greață, vărsături, diaree
 Paloare
 Transpirații reci
 Hipotensiune arterială până la colaps.
TRATAMENTUL DE URGENȚĂ
 Adrenalină ½ fiola cu repetare ½ fiolă dacă este nevoie- i.v lent(în absența medicului se
poate adm. sublingual)
 H.H.C - i.v
 Ca gluconic sau clorură de calciu i.v
 Antihistaminice

Testarea sensibilităţii organismului la medicamente

Testarea la Penicilina, Ampicilina, Oxacilina si Kanamicina

În timpul unui test alergologic cutanat pielea este expusă unor substanțe numite alergeni.
Dacă persoana este alergica la substanta injectata intradermic, la locul inocularii apare o usoara
"umflatura", însoțită de roșeață și "mincarime".

La 1-2 ore sau la 24-48 ore de la testarea cutanată, poate apare o reacție tardivă, manifestată,
local, prin congestie sau prurit. Rar s-au înregistrat reacții alergice severe, de tipul urticarie,
angioedem sau șoc anafilactic.
 Reacția secundara testării cutanate la un alergen se urmărește timp de minim 30 de minute
din momentul injectării intradermice. Intensitatea maximă a reacției se înregistrează la 15-20
de minute după administrare.

Testarea cutanată trebuie sa fie făcută, teoretic, intr-o unitate medicala, fiind necesara
pregătirea medicației de urgență pentru eventualele complicatii si urmarirea pacientului pe
toată durata celor 30 de minute, timp in care se considera ca se dezvolta, cel mai frecvent,
reacții alergice severe.

Unele medicamente pot influența rezultatele testării :

1. Antihistaminicele: loratadina , cetirizina etc.(este necesara o pauza de 3-10 zile anterior

testării).

La cei care sint în tratament cu Ketotifen, întreruperea tratamentului se face cu minim 5 zile
înaintea testării.

2. Corticosteroizii sistemici diminua răspunsul cutanat la alergeni.

3. Antisecretoriile gastrice

4. Antidepresivele

Teofilina, bronhodilatatoarele cu durata scurta de acțiune, Montelukastul nu influenteaza

semnificativ răspunsul cutanat.

Efectul bronhodilatatoarelor cu durata lunga de acțiune, asupra răspunsului la alergenii

inoculati cutanat, nu este suficient cunoscut.

Contraindicațiile absolute ale testelor cutanate alergologice sint:

-perioada de anergie după boli infecțioase acute

-- necomplianta pacientului

-afecțiuni severe cardio-vasculare, respiratorii, renale care

-s-ar putea decompensa în urma efectelor testării și al căror tratament ar agrava boala

-persoane foarte alergice la medicamentele sau alergenii testați- boli autoimune

-eczeme și psoriazis pe suprafețe întinse

-pacientii aflați în tratament cronic cu beta blocante sau inhibitori de monoaminoxidaza. La
aceștia exista o posibila lipsa de răspuns la administrarea medicației alfa adrenergice în caz de
anafilaxie.

Contraindicațiile relative ale testării cutanate alergologice:

- tratament cu antidepresive

- tratament cu antihistaminice

- utilizarea antiacide

- administrarea sistemica a corticosteroizi lor

În aceste cazuri, înainte de testarea cutanată, se face o pauză de medicație.

Testarea cutanată alergologica la antibiotice este mai bine documentată pentru penicilina și
cefalosporine. Mai mult de 70% dintre reacțiile alergice apar la aceste antibiotice.
Cefalosporinele pot fi utilizate în siguranță, la persoanele alergice la penicilina, numai după
testare. Chinolonele sint o alta clasa de antibiotice care pot da reacții alergice.

Pregătirea pentru testarea cutanată implica aflarea datelor despre istoricul medical al
pacientului, tratamentul urmat și examen psihic şi fizic.

Se pregătește medicația de urgență și mijloacele de resuscitare pentru o posibila reacție

alergică de tipul șocului anafilactic.

Se utilizează seringi de 1 ml, cu ace intradermice de 29 G care produc o trauma minima la

nivelul pielii.

Se pregătește locul administrarii prin degresare.

Soluția de testat (0,1ml-0,5 ml) se injectează strict intradermic, pe fata interna a antebrațului,
urmarindu-se formarea unei papule de 4 mm. Nu se tamponează locul după administrare.

Reactivitatea cutanată se apreciază prin injectarea unui volum de ser fiziologic echivalent pe
fata interna a antebrațului controlateral ( test martor negativ). Administrarea se face cu o alta
seringa decât cea folosita la prima administrare.

Testul se interpretează după 15-20 de minute de la injectare prin masurarea papulei ( papula
de edem) și a haloului de eritem care înconjura papula.
 Testul este considerat pozitiv dacă la locul injectării alergenului apare o macula pruriginoasa,
cu tendința la extindere, cu diametrul de minim 8 mmHg, în timp ce la locul injectării serului
fiziologic, macula are un diametru de maxim 5 mm.

Cum se fac dilutiile:

1. PENICILINA

În flaconul de 400.000 u.i. se adaugă 4 ml de ser fiziologic, rezultând o concentrație de

100.000 u.i. /ml.

Din aceasta soluție se ia 1 ml și se adaugă 9 ml ser fiziologic, rezultând o concentrație de

10.000 u.i. /ml.

Din soluția de 10.000 u.i. /ml se ia 1 ml și se adaugă 9 ml de ser fiziologic, rezultând o

concentrație de 1000 u.i. /ml.

Din aceasta soluție, 1000 u.i./ml, se iau 0,1-0,3 ml și se injectează la adult, strict intradermic.

Pentru copii concentrația folosita este de 100 u.i. /ml și se injectează intradermic 0,1 ml.
Concentratia de 100 u.i./ ml se obtine luind 1 ml din solutia de 1000 u.i., la care se adauga 9 ml
ser fiziologic.

Testarea la antibiotic se poate face si utilizind mucoasa conjunctivala. Se pune 1 picatura din
dilutia 1000 u.i./ml in sacul conjunctival.

Daca dupa 15 minute, local, apare hiperemie, atunci pacientul este alergic la antibioticul
testat.

2. AMPICILINA si OXACILINA

Un flacon are 250 mg=0,25 g se adauga intr-un flacon 2,5 ml ser fiziologic, rezultind o
concentratie de 0,1 g/ml.

Din aceaasta solutie se ia 1 ml si se adauga 9 ml ser fiziologic, rezultind o concentratie de

0,01 g/ml.

Se mai face inca o dilutie, concentratia finala fiind de 0,001 g/ml.

Din aceasta dilutie se injecteaza 0,1-0,5 ml i.d.

3. KANAMICINA

Un flacon de Kanamicina de 1g se dilueaza cu 10ml ser fiziologic, rezultind o concentratie de

0,1 g/ml.
 Din aceasta solutie se ia 1 ml la care se adauga 9ml ser fiziologic, rezultind o concentratie de
0,01 g/ml.

Se amesteca 1 ml din solutia de mai sus cu 9 ml ser fiziologic, concentratia finala fiind de
0,001 g/ml.

Se injecteaza i.d. 0,1-0,5 ml.

In cazul tuturor antibioticelor de mai sus aparitia, la 20 de minute dupa injectare, a unui halou
congestiv, cu prurit local, este un semn ca persoana testata este alergica la antibioticul
respectiv. In cazul in care se administreaza, pentru prima oara, un antibiotic sub forma de
capsule sau oricare alt medicament sub forma de tablete sau capsule, cu potential alergic, este
bine sa facem un" test de provocare".

Acest test nu este lipsit de riscuri, dar reactia alergica va fi de mai mica intensitate, in conditiile
folosirii unor doze fractionate din antibioticul sau oricare alt medicament pe care intentionam
sa-l administram pentru prima oara.

Cum se face testul?

Se incepe cu doze mici de medicament (1/4 din doza totala), administrate pe gura. Daca
persoana tolereaza cea mai mica doza, se administreaza o doza mai mare la fiecare 30-60
minute, pina ce, eventual, apar semne de reactie alergica sau s-a atins doza maxima.

Daca persoana tolereaza doza maxima inseamna ca nu este alergica la acea substanta.