Teorii ale evoluției

Teoria lui Darwin

Charles Darwin (n. 12 februarie 1809, Shrewsbury, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei – d.
19 aprilie 1882,Down House⁠, Anglia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) este cel mai celebru
naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți, fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor
(teoria evoluționistă).

A observat că toate speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși
comuni, ca rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”, toate acestea fiind publicate
în cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”, (1859).

Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din timpul
vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al procesului
evoluției abia prin anii 1930’ iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.

Darwinismul a atras după sine o gamă largă de consecințe sociale iar controversa a devenit una
dintre trăsăturile ei permanente și definitorii. Charles Darwin a revoluționat cercetarea științifică și
cunoașterea propriilor noastre origini, ca și a relației fizice cu natura și universul.

Elaborarea teoriei evoluției

Darwin s-a împrietenit cu cel mai mare geolog al epocii sale, Charles Lyell, creatorul teoriei despre
procesul treptat de dezvoltare al Pământului. În urma discuțiilor cu acesta, Darwin a ajuns la
concluzia că speciile au evoluat în mod asemănător cu evoluția în timp a Pământului. Reverendul
Henslow a prezentat o parte din fosilele și jurnalele lui Charles Darwin unor naturaliști celebrii din
acea perioadă. Datorită acestor expuneri, Charles Darwin a devenit celebru în cercurile științifice
britanice. O dată cu revenirea în Anglia, pe data de 2 octombrie 1836, Darwin a început să-și
formuleze teoria, pe care o considera singura viabilă. Conform acestei teorii, speciile evoluează, adică
sunt supuse unor transformări treptate, de la formele simple la cele mai avansate, deci strămoșii
tuturor formelor vii de astăzi au fost organisme monocelulare.În anul 1858, primește o scrisoare din
partea naturalistului Alfred Russel Wallace. Observațiile pe care acesta le formulează, călătorind prin
America de Nord, referitoare la ereditate și transformarea proprietăților printre specii, îl fac pe
Darwin să grăbească finalizarea teoriei evoluției. Câteva luni mai târziu, atât Alfred Russell Wallace
cât și Charles Darwin în prezintă la Linnean Society pentru atestarea teoriei evoluției. Acest consiliu
decide asupra întâietății formulării teoriei și astfel Charles Darwin este considerat părintele evoluției.

Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882; ca dovadă de recunoaștere a valorii operelor sale
științifice, a fost înmormântat în Westminster Abbey, lângă Isaac Newton.
 Teoria darwinistă

Tezele principale sunt :

Speciile se transformă treptat unele în altele prin interacțiunea următorilor factori: variabilitatea,
ereditatea, suprapopulația, lupta pentru existență și selecția naturală.

Variabilitatea individuală oferă material pentru acțiunea selecției. Variabilitatea este rezultatul
corelației dintre organism și mediu, dintre modificările condițiilor de mediu și acțiunea factorilor
interni specifici organismului.

Ereditatea fixează variațiile și face posibilă acumularea lor în cursul generațiilor. Darwin admite
inconsecvent ereditatea caracterelor dobândite.

Suprapopulația este creșterea excesivă a numărului de indivizi ai unei specii în raport cu mijloacele
de trai.

Lupta pentru mijlocele de trai dintre indivizii speciilor apropiate (interspecifică) sau dintre indivizii
aceleiași specii (intraspecifică) duce la supraviețuirea celor mai apți care se reproduc preferențial.

Selecția naturală acționează totodată și prin mijlocirea factorilor abiotici și prin mijlocirea factorilor
biotici. Selecția duce astfel la trierea formelor mai bine adaptate și la accentuarea în curs de generații
a caracterelor adaptative; selecția orientează variațiile neorientate.

Controverse
Naturalistul englez, autorul „Originea speciilor” în care dezvăluie și demonstrează că toate speciile s-
au dezvoltat de-a lungul timpului dintr-un strămoș comun prin procesul, numit de el, selecție
naturală contestă, din punct de vedere științific, ideea că Dumnezeu a creat totul de la bun început.

Fiind conștient de controversele pe care le generează, Charles Darwin nu a dorit să publice aceste
concluzii timp îndelungat deoarece și-a dat seama de potențialele efecte ale acestei teorii; evoluția
subminează cartea biblică a Facerii, ceea ce putea crea îndoieli asupra existenței lui Dumnezeu.

Din acest motiv, marele naturalist a fost criticat și acuzat de necredință. Totuși, numeroși oameni de
știință au acordat sprijin teoriei acestuia despre evoluția speciilor și selecția naturală. Charles Darwin
a dovedit că numai trăsăturile ereditare decid asupra schimbărilor speciilor și că cele mai puternice
gene sunt transmise urmașilor. Darwin a argumentat această teză prin faptul că lupta pentru
supraviețuire are loc nu numai între specii, dar și în interiorul acestora, iar acest lucru asigură
transmiterea urmașilor a celor mai bune trăsături. Acest fenomen a fost intitulat „the survival of the
fittest”, adică „supraviețuirea celui mai bun” . Totuși, lipsa anumitor noțiuni de genetică din zilele
noastre, precum „cromozom”, legile lui Gregor Mendel și teoria ereditară a lui Morgan, l-au
împiedicat pe Darwin să explice toate aspectele teoriei sale. În schimb, a reușit să explice de ce omul
și maimuțele au un strămoș comun, o consecință a teoriei evoluției care nici până azi nu a fost
acceptată de creaționiști și de conservatorii religioși.