http://referate.wyz.

ro/

Factorii evoluţiei
Darwin consideră că factorii evoluţiei ar fi:

1. - variabilitatea;

2. - ereditatea;

3. - suprapopulaţia;

4. - lupta pentru existenţă;

5. - selecţia naturală.

Autorii T.S.E. au mărit paleta factorilor evolutivi, fără a face o ierarhie unitară.
Unii dintre factorii evolutivi darwinieni au fost neglijaţi sau chiar eliminaţi.

Schmalhausen (1946-1968) pune accentul pe variaţii (mutaţii), lupta pentru

existenţă şi selecţia naturală, în timp ce Rensch (1947) consideră că evoluţia ar fi
determinată de următorii factori: mutaţii, fluctuaţia numărului în populaţie, izolarea
reproductivă, selecţia naturală. Pentru Rensch suprapopulaţia nu mai are o semnificaţie
deosebită în evoluţie şi nici lupta pentru existenţă.

Simpson (1953) lărgeşte paleta factorilor evolutivi: selecţia naturală, populaţia

(mărimea şi structura), durata generaţiilor şi rata succesiunii lor, influenţa mediului,
izolarea reproductivă.

La aceşti factori Stebbins (1974) adaugă recombinările genetice, iar Dobzhansky

(1970) povara genetică, înmulţirea sexuată, concurenţa şi alte acţiuni şi fixarea
întâmplătoare a genelor (driftul genetic). Alături de aceşti factori Ludwig (1960)

1
http://referate.wyz.ro/

adaugă intrarea în nişa ecologică iar Libbert şi colaboratorii (1982) categorii de

încrucişări şi hibridizări.

Analizând factorii propuşi constatăm că numărul lor a ajuns la 16.

Dintre aceştia, principalii ar fi:

- variaţiile (mutaţiile);

- izolarea reproductivă;

- selecţia naturală;

- fluctuaţia numărului de indivizi în populaţie.

Lupta pentru existenţă este neglijată. Mai este susţinută de Schmalhausen

(1968) şi de Severţov (1981). Suprapopulaţia dispare ca factor al evoluţiei, iar influenţa
mediului este total neglijată. Mai este susţinută de Simpson (1953).

Desigur că înmulţirea sexuată a avut o semnificaţie deosebită în evoluţia

organismelor. Ea a apărut, la diferite grupe de organisme în perioada de criză a
speciilor. Considerăm însă că ar avea, mai curând, o importanţă aparte în procesul de
macroevoluţie (evoluţia filogenetică). Semnificaţia ei în microevoluţie (în speciaţie),
are o importanţă redusă, deoarece reproducerea sexuată caracterizează grupe
taxonomice mai mari. Chiar dacă nu se poate stabili o corelaţie directă între acţiunea
unor factori de mediu şi apariţia unor mutaţii, totuşi, este greu să concepi că,
organismele desfăşurându-şi existenţa în cadrul oceanului cosmic, nu sunt influenţate
de acesta.

Alături de mutaţii apar ca factori ai evoluţiei şi recombinările genetice, povara

genetică, înmulţirea sexuată, categorii de încrucişări şi hibridizări, ceea ce presupune
foarte multe suprapuneri, pe de o parte şi punerea accentului pe procesele de nivel
molecular pe de altă parte, ceea ce vădeşte o accentuată nuanţă reducţionistă.
2
http://referate.wyz.ro/

Simpson, Zavadski şi Kalcinski vorbesc de o constelaţie de factori ai evoluţiei.

Ei diferenţiază factorii evoluţiei şi forţele motrice ale evoluţiei. Între factorii evoluţiei
menţionează:

- variabilitatea (variaţia mutaţională);

- ereditatea;

- diferitele forme ale variabilităţii fenotipice;

- recombinările genetice;

- dinamica numărului şi densitatea populaţiei;

- locul speciei în ecosistem;

- migraţia;

- izolarea reproductivă;

- modul de reproducere;

- longevitatea;

- relaţiile intraspecifice, etc.

Factorii evoluţiei pot fi împărţiţi, la rândul lor, în factori generali şi particulari.

 Factorii generali acţionează în toate fazele evoluţiei şi la toate grupele:

- mutaţia;

- ereditatea;

- izolarea reproductivă etc.;

 Factorii particulari sunt caracteristici anumitor grupe taxonomice:

3
http://referate.wyz.ro/

- izolarea etologică;

- cooperarea intraspecifică;

- longevitatea.

Forţele motrice ale evoluţiei sunt rezultatul interacţiunii tuturor factorilor evoluţiei.
Forţele motrice ale evoluţiei s-ar putea modifica şi evolua în funcţie de particularităţile
substratului asupra căruia lucrează evoluţia organismelor. Cu alte cuvinte, după
Zavadski şi Kalcinski (1977) are loc o evoluţie atât a factorilor cât şi a forţelor motrice
ale evoluţiei.

FACTORII GENETICI AI EVOLUŢIEI

1) Ereditatea

- este o regulă în lumea vie, caracterele genitorilor transmiţându-se la urmaşi

prin intermediul genelor. Unele caractere, însă, sunt rezultatul interacţiunii între
genotip şi mediu a fenotipului (ex. la crustaceul Artemia salina, lungimea apendicilor
diferă după salinitatea apei).

2) Variabilitatea

- este, de asemenea, o regulă, diferenţele dintre indivizii unei specii fiind

determinate genetic (de ex. prin serii de gene polialele, care cauzează diferite nuanţe
ale ochilor la Drosophila melanogaster). Excepţiile sunt clonele care apar la speciile cu
reproducere asexuată (apomictică) – ex. albinele lucrătoare care rezultă din ouăle
nefecundate depuse de matcă.

Variabilitatea rezultă din mutaţii (somatice, care nu se transmit urmaşilor sau

gametice, care pot fi transmise şi cresc variabilitatea populaţiei sau speciei) şi din

4
http://referate.wyz.ro/

recombinări genetice sau restructurări cromozomiale şi genice. Numai mutaţia însă

produce altele noi, fiind baza evoluţiei.

3) Viteza de succesiune a generaţiilor

- este un avantaj pentru evoluţie, deoarece generează un număr mare de indivizi,

crescând şansele de apariţie şi manifestare a mutaţiilor (plantele anuale, unele insecte şi
rozătoare).

4) Fluxul genic

-transferul de gene între populaţii, ce se realizează în cursul reproducerii. El

modifică fondul de gene al populaţiei, creşte variabilitatea şi şansele de evoluţie.

5) Mărimea populaţiei

- trebuie să fie optimă pentru ca o mutaţie să se poată afirma. Frecvenţa de apariţie a

mutaţiilor este de cca. 1/100.000 de gene/generaţie. Într-o populaţie mică,
probabilitatea de apariţie a acestora este mică, iar în populaţiile prea mari, mutaţia este
„ascunsă” de genele normale, „sălbatice” (se manifestă fenomenul homeostaziei
genice).

6) Deriva genetică („drift”-ul genetic)

- este o modificare a frecvenţei de manifestare a unor gene sub acţiunea

întâmplării (ex. în populaţiile de vulpi polare există forma normală, cu blană cafenie
vara şi albă iarna, şi forma mutantă, cu blană cafenie vara şi albăstruie iarna, care se
manifestă mult mai puţin frecvent. Dacă, din întâmplare, într-un areal au supravieţuit
mai multe vulpi cu caracterul mutant, prin înmulţire, în câteva generaţii, vor deveni
forma dominantă ca frecvenţă de manifestare, fără ca acest caracter să aibă vreun
avantaj evolutiv deosebit).

5
http://referate.wyz.ro/

FACTORII ECOLOGICI AI EVOLUŢIEI

1) Migraţia

- deplasarea populaţiei în spaţiu, sezonier, definitiv, parţial sau total, pătrunderea

populaţiei într-un mediu nou favorizează realizarea fluxului genic între populaţiile care
se întâlnesc astfel.

2) Izolarea geografică (ecologică)

- favorizează deriva genetică prin fragmentarea populaţiei.

3) Suprapopularea şi lupta pentru existenţă

- au aceeaşi semnificaţie ca în teoria darwinistă clasică.

4) Ecotonurile

- sunt zone de trecere între două ecosisteme diferite (ex. silvostepa este un
ecoton între pădure şi stepă). Ele favorizează tendinţa speciilor de a trece dintr-un
ecosistem în altul, acestea fiind astfel supuse presiunii mediului, apărând variaţii noi,
care pot determina, în timp, evoluţia speciei.

5) Selecţia naturală

- acţionează la nivelul fenotipurilor prezente în populaţie, alegându-le pe cele

mai avantajoase în condiţiile de mediu date. Astfel sunt selectate şi genotipurile
valoroase (care conferă rezistenţă la boli, lipsa de hrană, o prolificitate mărită,
capacitate de ripostă la atacul prădătorilor, în anumite condiţii de mediu).