Ecologiea populației

A elaborat Barbaroș Alina

A verificat Mațencu Dumitru

 Populaţia, elementul ecologic structural şi
funcţional al ecosistemului
Populaţia reprezintă un sistem biologic deschis format
dintr-un grup de indivizi ai aceleiaşi specii care convieţuiesc
într-un habitat al biotopului sau în întreg biotopul
ecosistemului. Habitatul reprezintă doar o parte din biotop
care asigură populaţiei toate condiţiile de dezvoltare.
Fiecărei populaţii îi sunt caracteristici anumiţi parametri
de statică, structură şi dinamică.
Statica populaţiilor: Fiecare individ al unei populaţii
reprezintă un element al unei mulţimi, iar populaţia din care
face parte poate fi caracterizată prin parametrii
biostatistici
 PARAMETRII BIOSTATISTICI
• Efectivul populaţiei reprezintă numărul total de indivizi care alcătuiesc
populaţia unei specii la un moment dat
• Densitatea populaţiei este un indiciu în cunoaşterea stării populaţiei în ceea
ce priveşte numărul de indivizi suportaţi de un anumit spaţiu.
• Potenţialul biotic este capacitatea populaţiei de a produce urmaşi şi de a
supravieţui. În cazul în care natalitatea ar depinde numai de potenţialul
biotic, şi nu şi de factorii de mediu atunci s-ar realiza o natalitate fiziologică.
Natalitatea reală depinde însă de factorii de mediu, ea fiind o natalitate
ecologică .
• Potenţialul biotic este determinat de următoarele caracteristici ale populaţiei:
– capacitatea de reproducere
– proprietate a populaţiei de a produce un număr mare de urmaşi,
– capacitatea de supravieţuire
– proprietate de a menţine un număr mare de urmaşi,
– capacitatea de adaptare şi de protecţie
– determinată de proprietăţile adaptative ale indivizilor populaţiei la acţiune
factorilor de mediu.
 PARAMETRII BIOSTATISTICI

• Rezistenţa la mediu este expresia fizică a presiunii

exercitate de mediu, suma tuturor factorilor limitativi care
împiedică realizarea potenţialului biotic.
• Rata reprezintă raportul dintre o creştere sau o scădere
şi mărimea faţă de care are loc creşterea, respectiv
scăderea într-o unitate de timp. Creşterea poate fi
natalitatea, iar scăderea mortalitatea.
• Natalitatea reprezintă un termen care defineşte un
proces amplu care include producerea de indivizi noi prin
naştere, ecloziune, germinare sau diviziune
 PARAMETRII BIOSTATISTICI
• Rata natalităţii reprezintă raportul dintre indivizii nou apăruţi
într-un anumit interval de timp prin naştere, ecloziune, germinare
sau diviziune şi efectivul populaţiei. S-a realizat o clasificare a
natalităţii în funcţie de condiţiile de mediu şi anume:
– natalitatea potenţială (ideală) indică numărul maxim de
urmaşi posibili ai unui individ aparţinând unei specii într-o
populaţie ideală;
– natalitatea ecologică reală reprezintă natalitatea care se
înregistrează în condiţiile de viaţă reale şi care este inferioară
natalităţii ideale;
– natalitatea generală reprezintă măsura creşterii reale a
numărului de indivizi dintr-o anumită
populaţie într-un interval de timp determinat;
– natalitatea specifică se referă la urmaşii unui anumit individ
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Rata natalităţii nu este o constantă ci ea se modifică în
funcţie de starea populaţiei aflată în relaţie directă cu
factorii ecologici. Factorii care determină fluctuaţia
natalităţii sunt: presiunea exercitată de mediu, calitatea şi
cantitatea hranei, densitatea populaţiei în cauză sau a
unei populaţii cu care se află în competiţie, structura pe
vârste a populaţiei, fecunditatea şi fertilitatea.
– fecunditatea se referă la performanţa potenţială sau
capacitatea fizică a populaţiei în reproducere
– fertilitatea reprezintă capacitatea fizică de a produce
indivizi viabili într-o populatie.
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Mortalitatea este dispariţia prin deces a unor indivizi dintr-o
populaţie. Cauzele care determină moartea sunt multiple. Aceasta
survine fie în mod natural, fiziologic, la sfârşitul unui ciclu de
dezvoltare, fie la întâmplare prin acţiunea prădătorilor, a bolilor, a
unor cauze naturale sau diverse. Se întâlnesc trei tipuri de
mortalitate:
– mortalitatea potenţială (ideală) indică numărul de indivizi care
mor într-o populaţie ideală într-un interval de timp determinat;
– mortalitatea reală se înregistrează în cele mai multe cazuri, este
superioară celei ideale şi se întâlneşte când condiţiile de viaţă
naturale rareori permit să se ajungă la limita posibilă de vârstă
fiziologică;
– mortalitatea generală care reprezintă măsura pierderii unui
individ dintr-o populaţie.
 PARAMETRII BIOSTATICI

• Într-un ecosistem longevitatea indivizilor (viabilitatea

indivizilor şi manifestarea lor în populaţie într-o
perioadă de timp dată) este influenţată de biotop.
• Prin selecţia naturală sunt favorizate genotipurile
care menţin populaţia din ecosistem la un nivel
numeric mediu.
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Imigrarea reprezintă intrarea de noi indivizi într-o
populaţie, indivizi proveniţi de la o altă populaţie similară,
• Emigrarea constituie ieşirea indivizilor dintr-o populaţie şi
intrarea lor într-o populaţie similară.
• – Deşi numărul intrărilor şi ieşirilor dintr-o populaţie prin
imigrare şi emigrare este foarte mare, totuşi ele nu
contribuie într-o măsură foarte mare la modificarea în timp
a mărimii populaţiei deoarece ele se completează
reciproc. Rata emigrării şi rata imigrării (numărului de
indivizi dintr-o populaţie care părăsesc respectiv intră într-
o populaţie într-o perioadă dată raportat la numărul total al
indivizilor din populaţie) au valori foarte apropiate.
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Mărimea populaţiilor şi rata creşterii numerice se referă
la variaţiile care au loc în ceea ce priveşte numărul de
indivizi dintr-o populaţie. Numărul acestora nu este constant
ci variază în funcţie de anumiţi factori ecologici.
• Dintre factorii ecologici care au influenţă asupra ratei
creşterii numerice (numărul de indivizi născuţi şi schimbaţi
cu alte populaţii într-un interval de timp raportat la numărul
total de indivizi ai populaţiei) cei mai importanţi sunt:
– rezistenţa la acţiunea mediului,
– resursele de hrană,
– lupta pentru existenţă,
– existenţa speciilor competitoare, prădătorilor, a paraziţilor.
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Migraţia unor indivizi dintr-o populaţie în alta, la care frecvenţa
aceloraşi tipuri de gene este diferită, conduce la modificarea frecvenţei
genelor populaţiei în care a avut loc migraţia de indivizi străini.
– Astfel are loc o pătrundere a unor gene străine într-o populaţie.
– Efectele migraţiei sunt mai puternice în cazul populaţiilor mai mici,
dar sunt prezente şi în cadrul populaţiilor numeroase.
– Prin migraţie poate avea loc modificarea echilibrului genetic.
• Mutaţia reprezintă modificarea structurii şi funcţiei materialului genetic,
fără a fi consecinţa recombinării genetice.
– Mutaţiile au efecte în principal asupra caracterelor ereditare.
– Procesul mutaţional poate produce modificări în structura genetică şi
echilibrul genetic al populaţiei.
– Mutaţiile se realizează cu rapiditate în cazul populaţiilor mici, iar
pentru populaţiile mari acestea necesită perioade mai îndelungate
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Selectia este procesul ecologic de supravieţuire în cadrul
populaţiei a indivizilor ale căror genotipuri le asigură în
ecosistem cea mai mare adaptabilitate faţă de condiţiile
de mediu abiotice şi biotice.
– Selecţia nu creează gene noi ci modifică frecvenţa lor
relativă, respectiv a unor genotipuri de la o generaţie la
alta.
– Prin selecţie are loc eliminarea genelor dăunătoare şi
acumularea celor folositoare.
– Selecţia reprezintă un proces ecologic continuu.
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Izolarea populaţiilor influenţează modificarea compoziţiei genetice a unei
populaţii şi poate fi diferenţiată în funcţie de natura factorilor care determină izolarea:
factori de natură geografică, ecologică, etologică şi biologică.
• Izolarea geografică sau spaţială este generată de variaţia formelor de relief, de
separarea de
către fluvii etc, şi constituie o piedică importantă pentru încrucişarea liberă a
indivizilor din cadrul unei specii şi drept urmare nu poate avea loc schimbul de gene
iar indivizii se vor izola la nivel productiv.
• Speciaţia geografică sau alopatrică este procesul prin care o specie se divide în
două grupuri în urma acţiunii unei bariere geografice şi evoluează ulterior
independent fără a se mai putea împerechea după îndepărtarea barierei. Prin izolare
geografică au evoluat speciile, flora şi fauna.
• Izolarea ecologică este determinată de factori ecologici tereştri sau acvatici, de
climatul local, de climatul sezonier sau de microclimat. Există anumite specii care îşi
desfăşoară viaţa într-un anumit habitat preferând anumite nişe ecologice în care se
găsesc cele mai favorabile condiţii de viaţă. Este cazul anumitor specii de peşti care
îşi desfăşoară viaţa în mare, însă când se reproduc preferă apa dulce a fluviilor sau
râurilor.
 PARAMETRII BIOSTATICI
• Izolarea etologică (sexuală) este caracteristică numai regnului animal
şi constă în lipsa parţială sau totală de atracţie sexuală între partenerii de
sex opus.
• Izolarea comportamentală presupune că speciile au mecanisme
diferite de atragere a partenerului sau de împerechere.
• Izolarea temporală apare în cazul în care speciile se împerechează în
momente diferite. Astfel în America de Nord există cinci specii de broască din
genul Rana cu diferite momente ale maximului activităţii de împerechere.
• Izolarea mecanică se realizează în cazul în care împerecherea între
specii similare este prevenită prin blocaje structurale sau moleculare ale
formării zigotului. De exemplu mecanismul de izolare include imposibilitatea
spermei masculului unei specii de a fertiliza ovulele femelei alteii specii (la
animale). În cazul plantelor organul reproductiv al acestora poate avea o
asemenea structură încât nu permite accesul insectelor polenizatoare de la
alte plante.
STRUCTURA ECOLOGICĂ A POPULAŢIEI

• Structura ecologică a populaţiei evidenţiază adaptarea

populaţiei la anumite condiţii de existenţă.
• Criterii de clasificare a structurii:
– numeric (numărul indivizilor),
– pe sexe (raportul dintre sexe),
– pe vârste,
– configuraţia funcţională,
– distribuţia spaţială (modul de dispersare al populaţiei în
biotop),
– densitatea.
 RELAŢIILE INTERSPECIFICE

• Relaţiile interspecifice directe sunt:

– neutralismul;
– competiţia;
– cooperarea (protocooperarea, mutualismul);
– comensalismul;
– amensalismul;
– parazitismul;
– prădătorismul.

• Relaţiile interspecifice fabrice, forice, de reproducere, de apărare şi trofice

– relaţiile interspecifice fabrice sau de construcţie
– relaţiile interspecifice forice sau de transport
– relaţiile interspecifice legate de reproducere
– relaţiile interspecifice de apărare
– structura trofică a biocenozei
RELAŢIILE INTERSPECIFICE DIRECTE

A. Neutralismul se referă la relaţiile de neutralitate dintre două specii din cadrul

biocenozei. Ele nu se influenţează şi nu folosesc aceelaşi tip de hrană.
B. Competiţia se referă la relaţiile de concurenţă, de întrecere între indivizii a două sau
mai multe populaţii ale unei biocenoze. Acestea se referă atât la activităţile trofice cât şi
la activităţi de altă natură cum ar fi lupta pentru
adăpost, teritoriu etc. În general relaţiile de competiţie (concurenţă) acţionează negativ
asupra ambelor populaţii.
• competiţie intraspecifică (determină capacitatea de încărcare )
• competiţie interspecifică
• competiţie directă
• competiţie indirectă
• competiţie de interferenţă
• competiţie la exploatare
– Consecinţele competiţiei interspecifice
• Influenţa asupra repartiţiei geografico-ecologică a speciilor
• Influenţa asupra localizării biotopice
• Influenţa asupra evoluţiei
• Influenţa asupra evoluţiei biocenozei
 RELAŢIILE INTERSPECIFICE DIRECTE
C. Cooperarea într-o biocenoză este reprezentată de relaţiile prin care două specii profită una de pe
urma celeilalte
– Protocooperarea
– Simbioza (mutualismul)
- ectosimbioză
- endosimbioză
D. Comensalismul (lat. com mensa = a împărţi masa, hrana) reprezintă relaţia
unilateral neutră şi relaţia unilateral pozitivă dintre indivizii unei specii şi indivizii
unei alte specii din biocenoză.
De exemplu o plantă sau un animal poate servi drept suport sau adăpost pentru
organismele altei specii.
– comensal: specia care are acţiune pozitivă
– gazda: specia care serveşte drept suport
– Formele comensalismului includ:
• forezia: utilizarea unui al doilea organism pentru transport.
• inquilism: utilizarea unui al doilea organism pentru adăpost.
• metabioza: între cele două organisme există o dependenţă indirectă. Un
anumit organism îşi procură hrana sau îşi stabileşte adăpostul într-un organism
mort
 RELAŢIILE INTERSPECIFICE DIRECTE

E. Amensalismul (antibioza, competiţie cu sens unic) este o relaţie prin care

are loc oprirea reproducerii unor indivizi dintr-o specie (amensalul) prin prezenţa
indivizilor unei alte specii (inhibitorul)
– antibioza prin substanţe toxice – se întâlneşte în cazul a două specii de
microorganisme în cazul în care una dintre specii secretă o substanţă nocivă
care inhibă sau omoară indivizii celeilalte specii; aceste substanţe se numesc
antibiotice;
– antibioza prin coline – se întâlneşte în cazul plantelor superioare; în acest
caz una dintre plantele superioare elimină substanţe nocive (coline) care
determină inhibarea creşterii celeilalte specii de plante superioare;
– antibioza prin fitoncide – în acest caz relaţia este între o plantă superioară
şi un microorganism; prin substanţele pe care le secretă planta superioară
(fitoncide) determină inhibarea dezvoltării microorganismelor
– antibioza prin marasmine – în acest caz specia care determină inhibarea
este o speciei de microorgansime, iar amensalul este reprezentat de specii de
plante superioare. Marasminele sunt substanţe secretate de microorganisme
care au ca efect veştejirea frunzelor plantelor superioare.
RELAŢIILE INTERSPECIFICE DIRECTE

F. Prădătorismul se stabileşte între două vieţuitoare dintre care una

numită prădător are avantaje, iar cea numită pradă este afectată negativ
de relaţia dintre ele.
– prădător defineşte orice specie care se hrăneşte pe seama alteia, pe
care mai întâi o omoară şi apoi o consumă (prada).
– Prădătorismul poate avea consecinţe evoluţionare şi ecologice
importante pentru ambele specii (prădător şi pradă), având de asemenea
efecte asupra structurii şi funcţiilor comunităţilor şi ecosistemelor.
– În cadrul biocenozelor prădătorii reprezintă factori reglatori ai acestora.
Ei sunt numiţi şi “gunoieri ecologici” deoarece elimină indivizii bolnavi, cu
o valoare biologică redusă.
– Între populaţiile pradă şi prădător se stabileşte un echilibru numeric, cu
valori care oscilează între anumite limite şi care se repeta dupa un
interval de timp regulat.
RELAŢIILE INTERSPECIFICE DIRECTE
G. Parazitismul este un tip de relaţie care se stabileşte între două
organisme din specii diferite.
Această relaţie are efect pozitiv asupra parazitului şi efect negativ
pentru gazdă.
Parazitul profită de pe urma gazdei, luând de la gazdă toate cele
necesare vieţii.
Parazitismul poate fi considerat un caz special al prădătorismului. Într-
o biocenoză parazitismul poate fi accidental, facultativ sau obligatoriu.
– endoparaziţi: paraziţii care trăiesc în corpul gazdelor
– ectoparaziţi parazitii care trăiesc în afara corpului gazdelor
– parasitoid: un organism parazit care-şi omoară gazda
– Kleptoparazitismul implică răpirea hranei de către paraziţi fie din
interiorul oranismului gazdă, fie hrana pe care gazda şi-a preparat-o.
•
RELAŢIILE INTERSPECIFICE DIRECTE

H. Alelopatia reprezinta “efectul dăunător exercitat de o plantă asupra

altei plante prin producerea unor compuşi chimici care sunt eliberaţi şi
difuzaţi în mediul înconjurător”.
– substanţe alelopatice sunt compuşii chimici care iau parte la
interacţiunile biochimice de tip alelopatic dintre plante şi sunt reprezentaţi
în general de compuşi cu masă moleculară mică de tipul terpenoidelor
(mono şi sesquiterpenelor) şi compuşi fenolici (fenoli, acizi fenolici,
hidroxichinone, acizi cinamici).
– Majoritatea acestor substanţe se găsesc iniţial în corpul plantelor într-o
formă inactivă şi servesc ca substanţe de apărare împotriva dăunătorilor.
În urma unor procese de hidroliză, oxidoreducere, metilare sau demetilare
se obţin compuşi noi, cu proprietăţi alelopatice.
– Efectele alelopatice apar nu numai între specii de plante diferite, ci chiar
şi între indivizi din cadrul aceleiaşi specii. Efectele alelopatice dintre
indivizii aceleiaşi specii se numesc autotoxicitate.
STRUCTURA TROFICĂ A BIOCENOZEI

• fiecare specie consumă şi este consumată de altă specie

constituind lanţuri trofice
• totalitatea organismelor care au acelaşi mod de hrănire şi
care se separă de producătorii primari prin acelaşi număr
de trepte (niveluri) alcătuiesc un nivel trofic
• Reţeaua trofică este un sistem complex de relaţii
energetice (surse de hrană) dintre populaţiile unei
comunităţi, ţinând cont că fiecare populaţie împarte
resursele de hrană cu alte populaţii
 PIRAMIDELE ECOLOGICE
• Piramidele ecologice sunt reprezentarea grafica a relaţiilor
cantitative între nivelurile trofice. Ele cuprind pe fiecare treaptă fie
numărul indivizilor, fie cantitatea de biomasă sau energia lor.
• Biomasa reprezintă masa totală a organismelor de un anumit tip
şi/sau de pe o anumită unitate de suprafaţă sau volum; de exemplu
biomasa arborilor de pe Glob, biomasa existentă în oceane.
• Piramidele numerice sau eltoniene (Ch. Elton, 1927) redau
relaţiile cantitative dintre nivelurile trofice existente în biocenoză.
• Piramida de biomasă constituie reprezentarea cantităţii de
biomasă înmagazinată de fiecare nivel trofic
• Piramida energetică evidenţiază producţia de energie în kcal a
fiecărui nivel trofic
• Piramidele inverse de biotop sunt piramidele în care se
reprezintă numărul de biotopuri în care sunt active speciile
aparţinând unui ecosistem