Charles

Darwin
 Charles Darwin este cel mai celebru naturalist britanic, geolog, biolog și autor de cărți,
fondatorul teoriei referitoare la evoluția speciilor (teoria evoluționistă). A observat că toate
speciile de forme de viață au evoluat de-a lungul timpului din anumiți strămoși comuni, ca
rezultat al unui proces pe care l-a numit „selecție naturală”,[16] toate acestea fiind publicate în
cea mai celebra scriere a sa, „Originea speciilor”.
Teoria evoluționistă a fost recunoscută de către comunitatea științifică și publicul larg încă din
timpul vieții sale, în timp ce teoria selecției naturale a fost considerată ca prim argument al
procesului evoluției abia prin anii 1930'[17] iar acum constituie baza evoluționismului sintetic.

Opera sa tratează evoluția umană și selecția sexuală în lucrarea Originea omului, urmată de
Exprimarea emoțiilor la oameni și animale.

Observațiile sale asupra plantelor au fost publicate într-o serie de cărți, iar in ultima sa lucrare, a
examinat râmele și efectul pozitiv al acestora asupra solului.
Originea speciilor prin selecție naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existență

Conform The Guardian, este una dintre cele mai importante

zece cărți care au influențat lumea.De asemenea, după
aprecierea criticului Martin Seymour-Smith, se situează în
lista celor mai influente 100 cărți din istoria omenirii.

Baza materialului pentru cartea Originea speciilor a fost

adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle”
între 27 decembrie 1831, când corabia, încărcată până la
refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth și 2 octombrie
1836, când s-a întors, după aproape 5 ani, din nou în Anglia.

După sosirea din expediția în jurul lumii, întreaga energie a

lui Charles Darwin este concentrată asupra strângerii
materialului necesar lămuririi problemei originii speciilor.
O primă schiță a teoriei evoluționiste este întocmită de Darwin încă din anul 1842. Această schiță nu a fost arătată
niciunei alte persoane. De existența acesteia s-a aflat abia după 14 ani de la moartea lui Darwin.

În anul 1844 Darwin întocmește o a doua schiță, de data aceasta mult mai completă și pe care o arată prietenilor săi
Charles Lyell și Joseph Dalton Hooker. Aceștia dându-și seama de valoarea lucrării au insistat pe lângă Darwin să își
publice lucrarea existând pericolul ca, datorită amânărilor, un alt autor să publice înaintea sa această teorie și să piardă
nejustificat prioritatea. Cu toate acestea, Darwin considera că materialul pe care îl aducea în sprijinul teoriei sale nu era
suficient. El vedea lucrarea Originea speciilor ca o lucrare de dimensiuni vaste, cu prezentarea unui material faptic
extrem de bogat. Dar după cum prevăzuseră Lyell și Hooker, Darwin nu era singurul care lucra la o teorie despre evoluția
speciilor. Încă din anul 1856 Darwin era în corespondență cu naturalistul Alfred Russel Wallace, plecat de doi ani în
Arhipelagul Malaiez, pentru cercetări biologice. La începutul anului 1858 Darwin primește de la Wallace un articol prin
care semnatarul acestuia îl ruga pe Darwin să îl dea spre publicare. Titlul articolului era „Cu privire la tendința varietăților
de a se îndepărta indefinit de tipul inițial”. Inevitabilul se produsese. Altcineva i-o luase lui Darwin înainte. În lucrarea
trimisă spre publicare lui Darwin, Wallace formulase concepția sa despre originea speciilor, enunțând principiul luptei
pentru existență și al selecției, principii la care Darwin lucra de extrem de multă vreme.
Darwin, dând dovadă de o corectitudine și de o modestie ieșite din comun, este gata
să renunțe la prioritatea teoriei sale. Însă prietenii săi, Lyell și Hooker, găsesc o
soluție acestei situații, pe care ei o anticipaseră cu mult timp înainte, (anume că un
alt biolog va elabora o aceeași teorie și o va publica înaintea lui Darwin). La
insistențele lor, Darwin a acceptat ca la o ședință a „Societății Linneene” să prezinte
împreună cu articolul lui Wallace și un foarte scurt rezumat al teoriei sale. Această
sesiune din 1 iulie 1858 a Societății, în care Darwin prezintă concomitent aceeași
teorie, dar elaborată de doi autori diferiți, devine o zi istorică atât pentru „Societatea
Linneenă”, cât și pentru biologia mondială.

În continuare sfătuit de cei doi prieteni ai săi, Darwin redactează pentru publicare o
primă variantă a Originii speciilor. Această lucrare apare în 24 noiembrie 1859, iar în
timpul vieții lui Charles Darwin mai sunt redactate încă șase ediții, ultima, Ediția a VI-
a a Originii speciilor fiind mult lărgită comparativ cu cele anterioare. De remarcat că
prima ediție, apărută într-un tiraj de 1250 de exemplare, se epuizează într-o singură
zi. Lucrarea a stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și
adversarii ei.
 Interesul lui Darwin pentru științele naturale s-a dezvoltat în perioada studiilor de medicină
(neterminate) la Universitatea din Edinburgh și de teologie la Universitatea Cambridge.[19].
Multe din observațiile și datele pe care se bazează ipoteza sa, provin din timpul călătoriei pe
mare, cu nava „Beagle”, în urma cărora devine consacrat ca geolog, aducând de asemenea
argumente pentru teoria uniformitaristă a lui Charles Lyell. Prin publicarea lucrării „Călătorie
pe Beagle”, Darwin devine un autor foarte popular. Observând minuțios distribuția
geografică a formelor sălbatice de viață și colectând foarte multe fosile, elaborează în 1838
celebra sa teorie a selecției naturale.

Deși a discutat cu mai multi naturaliști, lui Darwin i-a trebuit o bună perioada de timp pentru
Biografie a-și continua observațiile în cadrul cărora domeniul geologiei ocupă un loc important.

Materialist și dialectician spontan, teoriile sale exprimă materialitatea lumii vii și susțin
originea animală a omului ("Originea omului și selecția sexuală", 1871). Concepția sa
evoluționistă (darvinismul) aflată în contradicție cu teoria fixistă, creaționistă, a avut o mare
influență asupra filozofiei cunoașterii. Teoriile lui Darwin stau la baza biologiei moderne, ca o
explicație a biodiversității.

Ca recunoaștere a valorii sale, Darwin a fost unul din cele cinci persoane care, în secolul al
XIX-lea, după deces, au fost comemorate prin doliu național[23] și a fost înmormântat la
Westminster Abbey, alături de John Herschel și Isaac Newton.