Teoria evoluţiei, comparaţii între teorii

Comparaţia modelelor creaţionist şi evoluţionist

Nume: Dumitrescu Radu-Daniel
Program de studiu: Educatie Fizica si Sport colar ; Masterat

Cuprins

Teoria evolutiei ......................................................................... pag. 1

Ipoteza creationista ................................................................... pag. 6

Creationismul stiintific evolutionist ........................................ pag. 7

Evolutionism versus Creationism ............................................ pag. 7

Teoria evolutiei

Teoria evolutiei este una dintre cele mai importante teorii stiintifice, si totodata
una dintre cele mai putin intelese. Teoria evolutiei nu numai ca explica
diversitatea vietii pe pamant si aparitia unor specii noi, inclusiv aparitia omului,
dar este singura teorie care face acest lucru.

In limbajul de zi cu zi, prin „teorie” intelegem o banuiala care nu a fost inca

verificata. In limbajul oamenilor de stiinta, lucrurile stau altfel.

Astazi putem explica formarea universului, a galaxiilor si a planetelor, aparitia

primelor forme de viata in „supa primordiala”, niste elemente unicelulare
precum bacteriile sau algele fara nucleu in atmosfera incarcata de metan.

Teoria evolutiei este controversata in randul oamenilor simpli, dar de ce este

atat de greu de acceptat? Evolutia, in sens biologic, poate fi descrisa ca procesul
prin care speciile se schimba prin transformari succesive pornind de la alte
organisme si nu prin generare spontana. Ideea evolutiei s-a dezvoltat incepand
cu secolul XIX.

1
Doua mecanisme majore dirijeaza evolutia. Primul este selectia naturala, iar cel
de-al doilea este driftul genetic. Selectia naturala este procesul care face ca
acele caracteristici ereditare care sunt mai eficace pentru supravietuire si
reproducere sa devina mai raspandite in cadrul unei populatii. Indivizii cu
caracteristici mai avantajoase se vor reproduce mai usor, astfel incat tot mai
multi indivizi din generatiile urmatoare vor mosteni acele trasaturi. Astfel are
loc adaptarea la medul inconjurator.
Driftul genetic este un proces independent care produce schimbari aleatorii ale
trasaturilor in cadrul unei populatii mici. Aici probabilitatea joaca un rol
important. Desi diferentele prin mutatie genetica sunt mici, in timp acestea se
pot acumula, producand adevarate schimbari la nivelul organismelor, astfel
incat pot aparea noi specii (speciatie). Similaritatile dintre organisme sugereaza
faptul ca toate speciile cunoscute provin dintr-un stramos comun printr-un
proces de divergenta graduala.

2
Studiind fosilele si biodiversitatea formelor de viata existente, oamenii de stiinta
si-au dat seama, mai ales pe la jumatatea secolului al XIX-lea, ca speciile sufera
schimbari in timp. Acest mecanism a ramas necunoscut pana in 1859 cand
Charles Darwin a publicat cartea „Originea speciilor”, explicand aceasta teorie
prin intermediul conceptului de selectie naturala. Prin anii 1930 are loc
combinarea dintre teoria selectiei naturale ale lui Darwin cu legile lui Mendel
privind ereditatea si se obtine teoria sintetica a evolutiei, in cadrul careia se
realizeaza legatura dintre unitatile evolutive (gene) si mecanismul evolutiei
(selectia naturala).

În mod cert, teoria evoluției, lansată la mijlocul secolului al 19-lea, i-a așezat pe
autori sau susținători în rândul ereticilor față de cunoașterea acceptabilă din
acele vremuri. Darwin, Wallace, Lamarck – pentru a numi trei clasici – au opus
dogmei religioase creaționiste o teorie a evoluției și selecției speciilor prin
adaptarea la mediul de viață.
Într-un secol care a adus progresele fundamentale în științe, perspectiva
biologică evoluționistă a apărut aproape cu necesitate. Și – cel puțin la fel de
important – tot în acea perioadă s-a dezvoltat o altă dispută esențială – între
știință și religie.
Este interesant cum, 150 de ani de progres științific au condus nu numai
la adaptarea evoluționismului (despre neoevoluționism, într-un episod viitor),
ci și la întărirea, în cheie modernă, a contestării acestuia. Pare de neevitat
paralela, în roluri schimbate, cu timpul în care dogmatismul religios se opunea,
furibund, inclusiv pe cale instituțională, ideilor evoluționiste.
În acest context, sunt de amintit ironiile adresate părinților evoluționismului, ori
derularea – în anul 1925, la Dayton, statul american Tenessee – a răsunătorului
„Proces al maimuțelor” (*). „Ereticii” (evoluționiștii) de atunci, care vizau
diseminarea ideilor în școli, erau amendați cu 100$ (în final, cu suspendare),
marcându-se, astfel, simbolic, o victorie laică. Azi, asistăm, se pare, atât
la revenirea predării religiei, cât și – mai interesant – a ridicării vocilor, neo-
eretice, antievoluționiste.

3
Protagoniștii marcanți ai „Procesului Maimuțelor”din 1925, în fapt statul
Tenessee contra profesorului suplinitor de matematică și științe John Scopes
(foto stânga), acuzat de încălcarea legii prin predarea evoluționismului într-o
scoală de stat. Avocatul apărării era agnosticul Clarence Darrow (foto mijloc),
iar procuror asociat – presbiterianul, apoi fundamentalistul creștin William
Bryan (foto stânga), secretar de stat al SUA între 1913-1915, opozant hotărât
al darwinismului

Deoarece natura vie, observată direct de oamenii de știință, nu pare să ofere

exemple de specii, (nicum genuri) „intermediare” ca produs al evoluției prin
selecție naturală, eforturile pentru identificarea (sau negarea) acestora s-au
mutat pe terenul paleontologiei și arheologiei. Cum era de așteptat, disputa
arondată descoperirilor fosile nu s-a stins. Antievoluționiștii consideră
exemplele contestabile din punct de vedere numeric (foarte puține, față de
repertoriul fosil) și interpretabile (schelete-cheie, incomplete și dispersate ar
fi reconstituite în mod convenabil de evoluționiști).
În cheie paleo, printre cele mai citate exemple ale controversei evo – antievo se
numără Archaeopterix – celebră fosilă care combină caracteristici ale păsărilor:
pene, elemente atipice de schelet cu caracteristici ale dinozaurilor. Privită de
majoritatea paleontologilor ca verigă tranzitorie nu numai între specii, ci, mai
mult, între medii de viață, este contestată de alții, nu mai puțin respectabili,
precum astronomul englez Sir Frederick Hoyle și un grup asociat, drept fraudă
(nu eroare!) de intrepretare.
De menționat că, Sir Frederick Hoyle este și susținătorul teoriei Universului
staționar, nu provenit din Big Bang. Alt contestatar contemporan, de data
aceasta al caracterului aviar al Archaeopterix, este paleontologul britanic
Richard Thulborn.
(*) Interesanta poveste a „dino-păsării” Archaeopterix, nume atribuit, se pare,
de geologul englez Sir Richard Owen, curator la British Museum, precum și
elementele dezbaterii acerbe între facțiunile susținătoare ale propriilor versiuni
asupra formării lumii
4
 Foto stânga: Cea mai completă fosilă Archaeopterix a fost găsită prin 1874-
1875, în apropierea orașului bavarez Eichstätt, din sudul Germaniei; se află
expusă, în prezent, la Muzeul Humboldt din Berlin. Este datată la 150 milioane
de ani, în perioada jurasică. Există, azi, 12 urme fosile (prima, cronologic, a
fost o pană), toate descoperite în Germania, disputate ca aparținând aceleiași
specii. Subiect al unor controverse fulminante, încă deschise azi.
Foto dreapta: Sir Richard Owen (1804-1892), recunoscut naturalist și
paleontolog englez, curator la British Museum; s-a opus teoriei evoluției
darwiniste (prin selecție naturală), susținând că evoluția a avut loc, dar că a
fost un fenomen mai complex decât cel prezentat în „Originea Speciilor”

Alte exemple de fosile semnificative pentru disputa evo-antievo

sunt Ambulocetus și Rhodocetus – considerate mamifere de tranziție, strămoși
tereștri ai balenelor. Dar, revenirea, definitivă, în mediul marin, a unor specii de
uscat, însoțită de transformarea membrelor inferioare în aripi înotătoare, este
dificil de explicat rezonabil în cheie evoluționistă, cu atât mai mult cu cât se
susține că toate mamiferele uscatului au ieșit, inițial, din mare. Ce nevoi de
adaptare și condiții să fi determinat încercarea de re-schimbare a mediului și
succesul, singular, al balenelor? Răspunsurile sunt – resursele superioare de
hrană, posibilitatea deplasărilor lungi (migrațiilor) pentru mamifere de
asemenea talie, variațiile relativ mici de temperatură a mediului (apei). Au
apărut, însă, în timp, și alte elemente care alimentează disputa. Prof. Paul
Gingerich, considerat drept descoperitor al Rhodocetus, este citat atât punând la
îndoială posibilitatea evoluției membrelor anterioare ale Rhodocetus către
înotătoarele (aripile) balenei de azi, cât și existența cozii tip „delfin”. Aceste
declarații au alimentat disputele privind reprezentarile și reconstituirile
„pieselor-cheie” ale istoriei animalelor.

5
Reprezentările revizuite ale Rhodocetus arată coada scurta, musculoasă și
ascuțită, fără indiciile unei aripi înotătoare, figurată în reprezentări artistice
inițiale (care forțau, astfel, tranziția spre balenă). Dr. Paul Gingerich (n.1946,
profesor emerit de geologie, biologie și antropologie), la „Valea Balenelor”
(Wadi El-Hitan), remarcabil sit paleontologic aflat în patrimoniul UNESCO,
aflat în plin deșert, la 150 Km sud-vest de Cairo

Ipoteza creationista

Teoria creationista este impropriu denumita, deoarece nu este o teorie, ci doar o

ipoteza imposibil de verificat. Ea isi bazeaza „tezele” si afirmatiile pe Geneza,
considerand ca lumea a fost creata conform unui „plan divin”.
Creationistii, spre deosebire de evolutionisti adopta ipoteza prin credinta, nu
prin metode stiintifice. Creationismul nu este o teorie.

Creationismul este credinta ca universul si toate formele de viata au fost create

de Dumnezeu sau de o alta forma de inteligenta extra-terestra. Creationistii
accepta relatarea din Cartea Facerii (Geneza), potrivit careia Dumnezeu creeaza
totul in 6 zile, pe cand adeptii creationismului stiintific cred ca un creator a
facut tot ce exista, acestia putand sa respinga teza creatiei in 6 zile.

Creationistii sustin ca evolutionistii nu au reusit sa demonstreze macro-evolutia

ci doar micro-evolutia. Dar acest lucru este fals, deoarece macroevolutia nu are
mecanisme specifice iar cauza ei este microevolutia; practic ambele au aceleasi
mecanisme de evolutie. Macroevolutia este practic continuarea neintrerupta a
microevolutiei.

6
Creationismul stiintific evolutionist

Creationismul evolutionist porneste de la ideea unui zeu care a creat totul din
nimic. Dar, militand pentru o retragere a lui Dumnezeu in raport cu lumea sau
pentru o proniere de un tip mai special, acest curent adauga la Creatie si
evolutionismul.

Astfel, in conceptia acestui curent, dupa ce Dumnezeu a creat lumea ea a fost

supusa unor legi evolutioniste, care au determinat o schimbare a speciilor dintr-
una intr-alta, pana la formele actuale. Aceasta forma de creationism a aparut la
finele secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea printre savantii
deisti ai vremii (Newton, Voltaire, Hobbes, Paine, etc.) si dupa declinul ei
printre savanti odata cu Hume, si-a gasit o noua vocatie ca model sincretic de
viziune despre lume ce faciliteaza acceptarea de catre individ a cunostintelor
stiintifice insusite prin educatia generala, fara a respinge credintele religioase
traditionale. Aceasta teorie imbina cumva Creatia cu evolutia speciilor, insa atat
timp cat in ecuatie raman cuvintele „Si Dumnezeu a facut cerul si pamantul”
teoria nu ne raspunde la intrebarile noastre ce treneaza decand omenirea. Cine
suntem? De unde venim? Si care este scopul nostru?

Evolutionism versus Creationism

Disputele dintre creationisti si evolutionisti treneaza de secole.

Tema evolutionism versus creationism este o absurditate si este neproductiva.
Nu serveste nici dezvoltarii societatii, nici gandirii umane, nici progresului
cunoasterii.
Din aceasta disputa intre religie si stiinta ar trebui sa intelegem ca stiinta nu
trebuie sa se amestece in domeniul credintei. Credinta este o stare subiectiva, un
sentiment, deci este o reactiune a eului, ceva personal, pe cand stiinta este
impersonala, precum este si inteligenta. Nici credinta nu trebuie sa pretinda a da
explicatii despre lucruri, nici stiinta nu trebuie sa ravneasca a inlocui catehismul
si sentimentul intim al dependentei omului de o forta universala, fie cosmica
cum zic unii, fie numai sociala cum sustin altii. Credinta religioasa este asadar
reactiunea emotionala a omului in fata lumii, iar stiinta poate explica universul,
insa aceasta explicatie nu impiedica omul de a simti frica, speranta, iubire in
fata acestei lumi si de a-si inchipui o alta lume, care sa indestuleze si sa
linisteasca crispatiile inimii.

7
Bibliografie

1. https://www.radioromaniacultural.ro/controverse-esentiale-
evolutionism-antievolutionism-p1/
2. https://www.descopera.org/evolutia-in-actiune/
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Evolu%C8%9Bie