Sunteți pe pagina 1din 9

Explozia Cambriana

Desi fosilele actuale indica faptul ca animalele multicelulare au aparut acum 640 de
milioane de ani, diversitatea speciilor a fost scazuta pana acum aproximativ 530 de
milioane de ani. In acea perioada a avut loc o „explozie” a numarului de specii
marine, printre ele numarandu-se artropodele, echinodermele si
vertebratele. Termenul de „explozie” este pus intr-un context geologic: aceasta
„explozie” s-a intins pe o perioada de 10-30 de milioane de ani, perioada
comparabila cu durata necesara evolutiei majoritatii mamiferelor. Aceasta
diversificare rapida ridica intrebari fascinante ce includ evolutia organismelor cu parti
tari (ce fac fosilizarea mai usoara), aparitia ochilor, si dezvoltarea unor noi gene ce
permit evolutia independenta a unor parti ale organismului.

De-a lungul unei perioade de 30 de milioane de ani au aparut, prin evolutie, molustele,
echinodermele, artropodele, viermii si cordatele (incluzand vertebratele). Dupa cum
precizeaza Richard Dawkins: „E ca si cum ar fi fost puse in acel loc, fara sa existe o
dovada a evolutiei lor.” Dawkins nu afirma ca stie de ce exista atat de putine fosile
precambriene, dar banuieste ca „se poate ca multe dintre aceste animale sa fi avut doar
corpuri moi: fara cochilii sau oase care sa se fosilizeze.”

Cea mai veche bacterie fosilizata are varsta de 3,5 miliarde de ani. Doua miliarde de
ani mai tarziu, au aparut algele – organisme celulare, ce posedau nucleu si cromozomi.
Nevertebratele marine ce aveau exoschelete si cochilii din chitina si calciu sunt mai
predispuse la fosilizare decat creaturile cu corpuri moi. Un alt factor posibil ce a
contribuit la mentinerea fosilelor e faptul ca, in acea perioada, majoritatea suprafetelor
de uscat erau situate la Tropice sau in emisfera sudica.

Inaintea Perioadei Cambriene, exista viata pe Pamant, dar animalele mari inca nu


aparusera. O posibila explicatie ar fi faptul ca respiratia nu era posibila. De abia in
Cambrian concentratia de oxigen, din oceane si atmosfera, a fost suficient de mare. O
alta explicatie e faptul ca Pamantul a fost inghetat pana la inceputul erei Cambriene,
iar incalzirea brusca a provocat un „soc climatic” care a declansat evolutia animalelor
multicelulare. Exista si alte posibilitati ce ar putea explica „explozia” vietii din
Cambrian.

Creationistii cred ca „explozia” cambriana constituie o dovada impotriva evolutiei, o


dovada ce sustine ipoteza unei fiinte magice invizibile care a creat speciile pe rand.
Jerry Coynes are o opinie diferita:
„Multe animale si plante nu apar ca fosile
decat dupa perioada Cambriana: pestii cu oase si plantele au aparut acum 440 de
milioane de ani, reptilele acum 350 de milioane de ani, mamiferele acum 250 de
milioane de ani, plantele cu flori acum 210 milioane de ani, iar stramosii oamenilor au
aparut acum 5 milioane de ani. Aparitia treptata a acestor grupuri nu ofera suport
pentru creatia instantanee si statica. Daca fosilele sunt opera unui creator inteligent, si
daca tinem cont de distrugerea si crearea repetata a unor noi specii care, intamplator,
au trasaturi comune cu descendentii lor distrusi, atunci acest lucru reflecta
nemultumirea creatorului fata de creatiile sale”.

Cert este ca fosilizarea este un proces imperfect. Richard Dawkins spune ca „daca
aranjam, in ordine cronologica, toate fosilele existente, ele nu o sa formeze o secventa
completa de schimbari perceptibile”. Eldredge si Gould au propus teoria echilibrului
punctual ce se bazeaza pe ideea ca uneori nu exista etape intermediare de evolutie:
uneori are loc o evolutie spontana urmata de perioade in care nu mai au loc niciun fel
de schimbari evolutive. Dar Eldredge si Gould recunosc faptul ca fosilele lipsa se pot
datora imperfectiunii procesului de fosilizare.

Creationistii adora sa ii citeze, in afara


contextului, pe Gould si pe Dawkins. Christie Syftestad spune ca „insusi Stephen Jay
Gould recunoaste ca fosilele actuale contrazic selectia naturala”. In lucrarea sa,
Structura Teoriei Evolutioniste, Gould afirma ca unul din motivele importante care au
stat la baza cartii a fost incercarea de a sintetiza o reformulare substantiala a structurii
teoriei evolutioniste, o reformulare care sa contina toate curentele revizioniste unite
intr-un singur argument de forma si continut diferit, dar suficient de apropiat de baza
sa darwiniana pentru a ramane in cadrul aceleiasi logici.

Dar, spre deosebire de creationisti si de adeptii proiectului inteligent, Gould era un


om de stiinta. Lipsa fosilelor precambriene nu l-a facut sa creada ca e timpul sa
renunte la stiinta si sa apeleze la zei sau la alte fiinte magice a caror bagheta creaza
specii individuale, dupa cum scrie in Biblie. Nu, Gould mentioneaza, cu mandrie
chiar, ca paleontologii continua sa cerceteze straturile sedimentare corespunzatoare in
cautarea vietii precambriene:

– de exemplu, primul grup important de animale, numit fauna Ediacara dupa numele
localitatii australiene unde a fost descoperit, a trait cu 600 de milioane de ani in urma,
pana in perioada „exploziei”,  lasand eventual cativa membri supravietuitori in urma.
Aceste creaturi mari (atingeau lungimea de un metru, desi marea majoritatea avea
doar cativa centimetri) avea o forma plata, compusa din numeroase sectiuni, si nu
pareau sa aiba orificii corporale.

Creationistii si promotorii proiectului inteligent sunt propagandisti antistiintifici. Ei


presupun ca nicio investigatie stiintifica nu va reusi sa produca mai multe date
relevante  pentru intelegerea procesului evolutiei ce a aparut acum cateva miliarde de
ani. Pe scurt, singurul lor interes in stiinta e sa tinteasca acele zone in care Stiinta
inca cauta raspunsuri si sa declare ca aceste raspunsuri nu pot fi gasite decat apeland
la o fiinta magica care poate face ca toate datele sa se potriveasca cu felul in care e
inteleasa Biblia.

Unii dintre acesti sarlatani


piosi indraznesc chiar sa sustina ca evolutia este falsa si nestiintifica. Aceasta este
pozitia oficiala a lui Frank Sherwin de la Institutul de Cercetari Creationiste, o
organizatie compusa din fanatici religiosi ce considera ca misiunea lor crestina e
demonstrarea „falimentului stiintific al evolutiei”. Conform lui Sherwin (intr-un
articol scris de sora lui, Elisabeth), „explozia” cambriana neaga evolutia. Frank
considera ca un adevarat cercetator crede in Biblie si apeleaza la o fiinta invizibila
magica pentru a-i rezolva problemele stiintifice. Sora lui accepta proiectarea
inteligenta deoarece „este iritata de aroganta evolutionistilor ce pretind ca au toate
raspunsurile”. Faptul ca fratii Sherwin sustin ca evolutionistii au toate raspunsurile
demonstreaza ca ei nu au citit niciuna din lucrarile lui Dawkins sau Gould.

Creationistii si adeptii proiectarii inteligente isi fac aparitia, asemenea unor sacali,
doar atunci cand evolutionistii nu sunt capabili sa dea raspunsuri. Tot ceea ce fac
acesti sacali piosi e sa declare ca o cercetare mai aprofundata e lipsita de orice temei,
ca este timpul sa renuntam si sa recunoastem faptul ca doar un miracol ar putea
rezolva problema. Acesti impostori piosi discuta problema nu ca niste cercetatori, ci
ca niste propagandisti (Ce vrei sa crezi? Ca esti o mazga efemera sau un spirit
nemuritor?). Asa vorbesc oamenii ce nu au niciun interes fata de universul magnific
din jurul lor. Asa vorbesc oamenii ce au un prieten imaginar ce le permite sa nu mai
gandeasca si sa declare dogmatic ca el detine toate raspunsurile, prin urmare nu mai
este nevoie sa cerceteze aceasta lume minunata si plina de fiinte vii.

Dar daca una dintre parti are dreptate?


Atat Richard Dawkins cat si Jerry Coyne, considera ca acceptarea predarii in scoli a
creationismului sub forma sa contemporana, proiectarea inteligenta, ar avea
consecinte dezastruoase.

Suna rezonabil, nu e asa? E o propunere modesta. De ce sa nu se predea copiilor


variantele „ambelor parti” si sa fie lasati sa decida pe cont propriu care din ele
este adevarata? La prima vedere, cuvintele „ambele parti” incalzesc inima
educatorilor de pretutindeni.

Un subiect controversat necesita o documentare serioasa, citirea argumentatiilor


partilor implicate, expunerea impartiala a acelor argumente si emiterea unei decizii
echilibrate. Aceasta decizie echilibrata este temperata de maxima: „Atunci cand doua
puncte de vedere sunt exprimate cu o intensitate egala, adevarul nu se afla in mod
necesar la mijloc. Este posibil ca una dintre parti pur si simplu sa greseasca.”

Controversele au o enorma valoare


educationala. Deci, ce este asa de gresit in a preda ambele variante ale asa-zisei
controverse dintre evolutionism si creationism (proiectarea inteligenta)? Si nu cumva
sa va lasati pacaliti de acest eufemism. Proiectarea inteligenta nu reprezinta o noutate.
E doar creationismul camuflat sub alt nume (si cu un oarecare succes, datorat
publicitatii) pentru a fi ferit de cerinta obligatorie a constitutiei de separare a bisericii
de stat.
De ce ar dori Dawkins si Coyne, doi educatori cu experienta si promotori ai metodei
„ambelor parti”, alaturi de care se afla aproape toti biologii, sa faca o exceptie in cazul
controversei dintre evolutionism si creationism? De ce este gresit aplicarea
ideii, aparent rezonabila,  „e corect sa studiati ambele versiuni”? Raspunsul este
simplu. Aceasta nu este o controversa stiintifica. Este doar o pierdere de timp,
deoarece stiinta evolutionista, poate chiar mai mult decat oricare alta stiinta, poseda
din plin controverse adevarate.

Printre controversele cu care tinerii biologi se confrunta in mod frecvent, se numara:


neutralism contra selectionism in evolutia moleculara; adaptarea; selectia de grup;
echilibrul punctual; cladismul; „evo-devo”; „explozia cambriana”; extinctia in masa;
competitia inter-specii; selectia sexuala; evolutia sexului; psihologia evolutionista;
medicina darwiniana etc. Toate aceste controverse sunt generatoare de argumente
fascinante si energice, nu numai in carti, ci si in discutiile nocturne ale studentilor.

Proiectarea inteligenta nu se ridica la nivelul acestor controverse. Nu este un


argument stiintific, ci doar un simplu argument religios. Poate ca ar putea fi pus in
discutie la ora de istorie a ideilor, intr-o ora de filozofie ce discuta erorile populare
logice, sau intr-o ora de comparare a religiilor ce discuta originile miturilor. Dar nu nu
are ce cauta in timpul unei ore de biologie din acelasi motiv pentru care alchimia nu se
preda in timpul orei de chimie, flogilistica in timpul orei de fizica sau teoria berzei in
ora de educatie sexuala. In aceste cazuri, cererea de egalitate pentru „ambele parti” e
de-a dreptul ridicola. E ca si cum in timpul unei ore de istorie a Europei secolului
al XX-lea, cineva ar cere sa se predea si teoria conforma careia Holocaustul nu a
avut loc niciodata.

Daca Proiectul Inteligent ar fi cu adevarat o teorie stiintifica, demonstratiile pozitive


ce il sustin, rezultate in urma cercetarilor, ar ajunge in publicatiile stiintifice si ar putea
fi verificate de catre alti cercetatori. Dar nu se intampla asta.  Si nu din cauza ca
editorii ar refuza sa publice aceste gen de cercetari. Pur si simplu nu este nimic de
publicat. Sustinatorii proiectarii inteligente omit intentionat sa faca acest pas,
preferand, din motive evidente, sa apeleze direct la publicul naiv si – cu mare
siretenie – la oficialii guvernamentali alesi de catre ei.

Argumentele oferite de creationisti sunt mereu aceleasi. Niciodata nu sunt capabili sa


ofere o demonstratie pozitiva care sa sustina proiectarea inteligenta, nu, nici una! Tot
ce fac e sa ofere o lista cu asa-zisele probleme ale teoriei evolutiei. Vorbesc despre
„lipsurile” existente in continuitatea fosilelor descoperite. Ne sunt prezentate organe
ce sunt complexe la modul „ireductibil” (mult prea complexe pentru a fi rezultatul
selectiei naturale).

In toate cazurile exista o presupunere „implicita” ascunsa (desi, mai nou, nici nu


mai incearca sa o ascunda) ca daca Teoria A intampina dificultati in a explica
Fenomenul  X, atunci trebuie sa preferam in mod automat Teoria B, fara ca macar sa
intrebam daca Teoria B (creationismul in acest caz) reuseste sa explice mai bine
fenomenul. Observati cat de dezechilibrata este aceasta situatie de fapt, si felul in
care se foloseste de aparenta rezonabilitate a „sa-i invatam ambele versiuni”. Primei
parti i se cere sa aduca dovezi solide pentru fiecare pas pe care il face. Cea de a doua
parte nu este obligata sa aduca absolut nicio dovada, dar e declarata automat
invingatoare, in clipa in care cealalta parte intampina o dificultate – genul de
dificultate ce apare zilnic in stiinta, si care necesita multa munca pentru a fi rezolvata.

Deci, ce anume este acel gol din continuitatea fosilelor descoperite? Pur si simplu este
absenta unei fosile care, daca ar fi descoperita, ar documenta o anumita tranzitie
evolutionista. Aceasta fosila-lipsa ne spune ca ne lipseste un cadru din „filmul”
complet al procesului evolutiv. Dar cu cata aroganta este acest „film” cerut, tinand
cont de faptul ca doar o proportie minuscula din organismele moarte gasesc conditiile
necesare fosilizarii.

Daca cercetatorii ar face la randul o cerere echivalenta, ar insemna sa ceara


creationistilor dovezile care sa demonstreze ca Dumnezeu a creat oasele urechii
mamiferelor.  Dar nici cel mai fanatic creationist nu o sa sustina ca acest lucru ar fi
posibil vreodata.

Biologii, pe de alta parte, pot sa sustina cu


siguranta ca sunt in posesia unei secvente de fosile ce probeaza existenta tranzitiilor
evolutioniste. Nu toate, dar suficiente, inclusiv descinderea noastra din maimuta
bipeda Australopithecus. Dar asta nu e tot, cireasa de pe tort consta in faptul ca
niciodata nu a fost gasita o fosila intr-un „loc gresit” al secventei evolutioniste. O
astfel de fosila anacronica, daca ar fi gasita vreodata, ar da peste cap teoria evolutiei.
Dupa cum si marele biolog J. B. S. Haldane a spus, atunci cand a fost intrebat ce
anume ar putea contrazice evolutia: „Fosile de iepure in pre-Cambrian„.

In mod similar, afirmatia ca o structura biologica – flagelul bacteriilor, de exemplu –


este prea complexa pentru a evolua prin intermediul selectiei naturale este folosita
pentru pentru a sustine, prin intermediul unui silogism comun dar fals, in mod implicit
teoria „rivala” a proiectarii inteligente. Acest gen de rationalizare aduce in discutie o
alta posibilitate, daca flagelul bacteriei este prea complex ca sa fie rezultatul evolutiei,
poate sa fie mult prea complex ca sa fi fost creat. Daca luam in considerare aceasta
posibilitate ajungem la concluzia ca un zeu capabil sa creeze flagelul bacteriilor (ca sa
nu mai pomenim de Univers) ar trebui sa fie o entitate mult mai complexa, si mai
improbabila statistic, decat flagelul bacteriei sau chiar Universul.

Daca organismele complexe necesita o explicatie, atunci si proiectantul complex


necesita una. A spune ca zeii sunt imuni la cerintele normale ale unei explicatii
stiintifice nu reprezinta un raspuns sau o solutie.Nu poti sa ai ambele variante. Fie
Proiectul Inteligent tine de stiinta, caz in care trebuie sa ofere o ipoteza stiintifica,
adica una in care zeii nu au ce cauta. Fie nu tine de stiinta, caz in care trebuie
indepartat din programul stiintific scolar si trimis acolo unde ii este locul, la biserica.

Flagelul bacteriilor nu este chiar asa de complex pentru a nu fi rezultatul evolutiei,


lucru valabil pentru oricare alta structura vie studiata vreodata. Biologii au localizat
serii plauzibile de intermediari, ce folosesc aceleasi componente ce se gasesc in toate
sistemele vii. Dar chiar si in cazul in care biologii nu pot oferi o explicatie plauzibila,
esentialul e ca logica „implicita” a creationistilor este eronata.

Nu exista dovezi care sa sprijine creationismul: exista doar asa-zisele „goluri” din
continuitatea fosilelor descoperite, la care se adauga logica „implicita” a unui zeu.
Desi este adevarat ca evolutia are multe lipsuri, dovezile pozitive care o sprijina sunt
masive, rezultand din sute de mii de observatii. Aceste observatii provin din geologie,
paleontologie, anatomia comparativa, fiziologie, biochimie, etologie, biogeografie si –
din ce in ce mai mult – din genetica moleculara. Cantitatea de dovezi este atat de mare
incat oponentii evolutiei sunt de-a dreptul comici pentru cei ce sunt la curent cu datele
publicate. Evolutia exista, la fel cum exista si placile tectonice sau sistemul solar
heliocentric.

Pana la urma, conteaza discutarea acestor idei, la scoala, in ora de stiinta ? Am fi


tentati sa spunem ca nu conteaza. Poate ar trebui sa fim de acord cu cerintele
creationistilor si sa predam ideile lor in scoli. La urma urmei, ar dura maxim 10
minute pentru a epuiza ideile creationiste, apoi putem reveni la stiinta si la
controversele adevarate.

Dar, oricat ar fi de tentant, exista totusi o problema serioasa. Limbajul seducator al


„sa predam controversa” continua sa transmita ideea, falsa si pernicioasa, cum ca ar
exista doua tabere sustinute de argumente egale. Iar aceasta idee ar distrage atentia
elevilor de la controversele importante si interesante din evolutie. Ba chiar mai rau, ar
oferi creationismului victoria dorita. Adica fara a fi nevoit sa aduca un argument
corect si stiintific, creationismul castiga dreptul de a avea o forma de
supranatural recunoscuta drept o parte autentica a stiintei. Si acesta ar fi sfarsitul
educatiei stiintifice.
Cateva controverse stiintifice evolutioniste

Baza evolutionista a comportamentului uman


Domeniul psihologiei evolutioniste (numita candva sociobiologie) sustine ca multe
dintre trasaturile universale ale comportamentului uman (mai ales cel sexual), cat si
diferentele dintre indivizi si grupurile etnice, au o baza genetica. Aceste trasaturi si
diferente au evoluat la stramosii nostri prin intermediul selectiei naturale. Aceste
afirmatii sunt invaluite in controverse deoarece este greu sa reconstruiesti fortele
evolutioniste ce ne-au influentat stramosii, totodata etica ne impiedica sa facem
experimente genetice pe oamenii moderni.

Selectia sexuala versus selectia naturala


Desi evolutionistii sunt de acord cu faptul ca adaptarile sunt rezultatul selectiei
naturale, exista multe trasaturi, cum ar fi penajul elaborat al pasarilor masculi si
diferentele de marime dintre sexe ce apar la multe specii, ce sunt cel mai bine
explicate prin „selectia sexuala”: selectia se bazeaza faptul ca membrii de acelasi sex
(de regula femele) prefera sa se imperecheze cu membrii celuilalt sex ce prezinta
anumite trasaturi dorite. Evolutionistii dezbat provenienta trasaturilor animalelor (daca
sunt rezultatul selectiei naturale sau a selectiei sexuale). Unii dintre biologi, inclusiv
Darwin, considera ca multe dintre trasaturile fizice ce diferentiaza „rasele” umane sunt
rezultatul selectiei sexuale.

Scopul selectiei naturale


Evolutionistii sunt de acord ca selectia naturala actioneaza asupra genelor din
organism – indivizii ce poseda gene ce le ofera un avantaj in reproducere sau
supravietuire vor avea mai multi descendenti, schimband, in timp, compozitia genetica
a speciei (selectie individuala). Dar unii evolutionisti considera ca evolutia poate
actiona si la nivele superioare: asupra populatiilor (selectie de grup), sau chiar asupra
speciilor (selectie de specie). Importanta relativa a selectiei individuale fata de selectia
de grup sau de specie constituie subiectul unor ample dezbateri.

Selectia naturala versus deriva genetica


Selectia naturala e un proces care duce la inlocuirea unei gene cu a alteia intr-un mod
previzibil. Dar exista si un proces evolutionist aleatoriu numit deriva genetica,
echivalentul genetic al zarului. Deriva genetica duce la schimbari imprevizbile in
frecventa genelor care nu au cine stie ce influenta asupra adaptarii posesorului lor, si
pot cauza evolutia prin schimbarea compozitiei genetice a populatiei. Se considera ca
multe dintre trasaturile ADN-ului sunt rezultatul derivei genetice. Geneticienii
evolutionisti se contrazic asupra importantei selectiei versus deriva atunci cand vine
vorba de explicarea trasaturilor organismului si ale ADN-ului sau. Toti evolutionistii
sunt de acord cu faptul ca deriva genetica nu poate explica evolutia adaptiva. Dar nu
toata evolutia este adaptiva.

Surse: skepdic.com, guardian.co.uk