Sunteți pe pagina 1din 7

Stiinta contra Religiei

Religia contra Stiintei

Din timpurile cele mai indepartate, pe om l-a interesat problema originii sale si acest
interes nu da inca nici un semn de diminuare. Astazi se pot recunoaste mai cu seama
doua puncte de vedere contrarii :
- mai intai, parerea foarte populara conform careia omul a evoluat de la starea de
animal inferior la starea in care se gaseste astazi conform principiilor expuse pentru
prima data de Charles Darwin si mai tarziu de alti evolutionisti ;
- in al doilea rand avem parerea expusa drept revelatie de catre Biblie, dupa care omul
ar fi fost creat direct in starea in care se gaseste astazi.
Stiinta si religia sunt doua exemple ale dorintei omului de a cunoaste adevarul, dar
exista o diferenta semnificativa intre modul de cautare a adevarului stiintific si cel al
adevarului religios. Tocmai de aceea, de-a lungul timpului cele doua (stiinta si religia) au
fost in conflict datorita ipotezelor si conceptiilor diferite pe care le promovau. De fapt,
conflictul dintre stiinta si religie s-a nascut ca urmare a incercarilor disperate a
comunitatii religioase de-a insista asupra adevarului absolut al tuturor enunturilor
cuprinse in Biblie. Citit literal, mesajul biblic nu mai este compatibil cu progresul stiintei.
De aici un conflict intre adevarurile oferite de stiinta si cele oferite de religie.
Inca de acum cateva secole teologii au realizat faptul ca aparitia si progresul stiintei va
zdruncina increderea in imaginea propusa de religie. Datorita acestei temeri fetele
bisericesti au plasat stiinta undeva pe un plan secundar, plus de asta, stiintei i s-au
impus anumite limite in cautarea adevarului. In acest sens e cunoscut faptul ca, inca din
Evul Mediu, capii bisericii catolice au fost cei care au detinut fraiele modului in care se
derulau toate aspectele vietii social-politice si economice. Prejudecatiile din acea vreme,
bazate pe vechile teorii religioase, au produs un fel de bariera intelectuala sau altfel
spus o piedica imensa in calea progresului stiintific. Doua exemple in acest sens ar fi : in
primul rand e cazul lui Galileo Galilei caruia, capii bisericii catolice i-au impus sa-si
retracteze toate ideile privitoare la teoria sa stiintifica referitoare la pozitia Pamantului in
Univers. In al doilea rand e cazul si mai dramatic a lui Giordano Bruno, care a fost ars
pe rug de catre inchizitori in anul 1600 pentru ca ideiile sale erau incompatibile cu
doctrina crestina (pentru acesta, religiile nu erau decat un cumul de superstitii utile
pentru tinerea sub control a popoarelor ignorante).
Faptul ca evolutionismul are asa de multi adepti astazi se datoreaza esecului religiei
traditionale, atat in ce priveste invatatura si modul de prezentare a relatarii biblice, cat
si in ce priveste comportamentul bisericii. Sunt bine cunoscute actele de ipocrizie si
opresiune intreprinse de inchizitie. Religia a avut si are in continuare un efect negativ
asupra omenirii, ea facand diferente de rasa, determinand crime in societate si chiar
razboiaie. Coranul le vorbeste musulmanilor despre Jihad, razboiul sfant prin care ei vor
stapanii lumea si religia lor va domina.
Multi oameni de seama care au studiat religia apeleaza la istorisirile violente din Biblie,
spunand: Si Biblia prezinta relatari de violenta comisa in numele Domnului. Dumnezeul
prezentat in primele carti ale Bibliei este intr-adevar nemilos in sprijinul pe care il
acorda israelitilor, inecandu-i in mare pe dusmanii acestora. Dar problema aceasta, a

puterii si a modului de influentare a omului si a intregii istorii a omenirii de catre religie,


nu face obiectul referatului de fat, ceea ce incearca sa aduca in discutie acest referat
este posibila existenta a unei relatii intre religie si stiinta.
Intrucat teologia a progresat foarte lent in comparatie cu stiinta, astazi multi teologi nu
mai incearca sa conteste cuceririle fundamentale ale stiintei cum faceau acum 300 de
ani, ci au tendinta sa includa in conceptia despre lume anumite rezultate stiintifice,
respingandu-le insa pe cele care li se par contrarii.
Desi, dupa unii, ar exista o multime de fapte care depun marturie in favoarea creatiei,
foarte multi oameni accepta evolutia. Cei care sprijina teoria evolutiei traiesc cu
impresia ca ea este acum un fapt stiintific. Dar sa nu uitam ca in urma cu cateva secole
se credea ca pamantul este plat. Acum s-a stabilit, cu toata certitudinea, ca el are forma
sferica, oarecum. De asemenea, se credea ca pamantul este centrul universului. Noi
stim astazi, mai presus de orice posibilitate de indoiala, ca pamantul este departe de-a
fi undeva in centrul universului si ca el este acela care executa o miscare de revolutie in
jurul soarelui. Avand in vedere ca insusi Charles Darwin, cel mai cunoscut aparator al
evolutiei, a dat de inteles ca era constient de limitele teoriei sale si ca subiectul originii
vietii ramane deschis pentru examinari ulterioare, e foarte posibil ca intreaga teorie
evolutionista sa cada. Dovada de baza care le lipseste evolutionistilor este existenta
unor forme de viata de tranzitie intre specii. Faptul ca teoria evolutionista emisa de
Darwin nu poate fi sustinuta cu dovezi clare ii determina pe multi oameni de stiinta
evolutionisti sa formuleze noi teorii. De pilda, unii dintre acestia, care sunt siguri ca
viata n-ar fi putut sa apara spontan pe pamant, emit ideea speculativa ca ea trebuie sa
fi provenit din spatiul cosmic. Dar aceasta nu face decat sa transfere problema originii
vietii intr-un mediu si mai ostil (spatiul cosmic).
Astazi nimeni nu mai poate contesta varsta Pamantului care ar fi de aproximativ 5
miliarde de ani sau a vietii pe pamant care ar fi inceput acum sute de milioane de ani.
Teologii de azi vorbesc de cele 7 zile din Geneza ca de niste 7 ere geologice in decursul
carora s-ar fi format pamantul, apele, primele forme de viata (plante si animale) si mai
tarziu animalele mari si intr-un final omul, toate aceste etape desfasurandu-se sub
stricta coordonare a Creatorului.
Oamenii de stiinta, de regula ateisti, vin sa combata si aceasta teorie a teologilor
creationisti.
Doar
doua
exemple
in
acest
sens
ar
fi
:
1) Dupa relatarea biblica, plantele au aparut a treia zi, iar soarele a fost facut abia a
patra zi. Daca a treia si a patra zi sunt in mod real ere, atunci cea de-a treia era, cea
a
plantelor,
a
fost
lipsita
de
soare
;
2) Tot din biblie reiese ca moartea (probabil si a animalelor) a aparul pe pamant o data
cu caderea lui Adam in pacat. Daca asa stau lucrurile, cum se face ca a existat moarte
in lume, conform teoreticienilor de tipul 7 zile = 7 ere, cu multa vreme inainte ca
Adam sa cada in pacat. Dovada sunt formatiunile geologice ce contin fosile dintr-o era
apusa de mult. Si totusi Scriptura sustine in continuare ca moartea nu a domnit decat
de la Adam incoace. Prin urmare exista dificultati considerabile in aplicarea teoriei de
egalare a unei zile cu o era geologica. Revenind la teologii zilelor noastre, acestia sustin
ca de fapt sensul cuvantului moarte, relatat mai sus, inseamna moarte spirituala,
adica separarea spirituala dintre Dumnezeu si om.
Cu toate ca religia nu dispune de dovezi faptice sau logice care sa confirme ideea de
putere divina, biserica si teologii lasa impresia ca ar detine niste dovezi aparte, ceva ce
ratiunea si stiinta nu ar fi capabile sa combata.

Pentru multi altii insa religia se tine departe de stiinta, restrangandu-se doar la
conceptul de morala si la sistemele de valori. Insa Inaltarea (trupului) Fecioarei Maria,
Invierea lui Isus, viata de dupa moarte nu sunt nici pe departe probleme de morala si
de valori, ci sunt fapte de natura stiintifica.
Exista totusi o conexiune intre acestea doua. Stiinta, prin salturile sale uluitoare, a lasat
in urma evolutia morala, astfel a ajuns in preajma unor adevaruri periculoase pentru
existenta umana (fizica nucleara si ingineria genetica sunt doar doua exemple in acest
sens). De aceea este necesar un arbitru moral. Tocmai aici religia ar trebui sa
sugereze moduri in care va trebui folosita cunoasterea nascuta din stiinta si in nici un
caz sa impuna adevaruri imposibil de demonstrat. Ramane evident ca nu se poate
demonstra strict rationl nici existenta, nici inexistenta lui Dumnezeu. Numai experienta
personala a credintei este potrivita pentru a gasi un raspuns cautarii lui Dumnezeu.
Oamenii trebuie sa accepte religia, indiferent ca e cea crestina, budista, islamica etc., ca
o forma de comunicare cu puterea suprema si nu numai, iar stiinta ca o forma de
cunoastere a adevarului dedus teoretic si experimental.
Conchidem ca stiinta si religia nu sunt sau nu ar trebuie sa fie in conflict, pentru ca
invataturile
fiecareia
se
preocupa
de
domenii
absolut
distincte.

Bibliografie
1) Mihu Dan, Stiinta si religie in revista Stiinta si tehnica, nr.12, Editura Tehnica,
Bucuresti,
2001,
pp.18-37
2) Smith A. E. Wilder, Omul origine si destin, Editura Psychomassmedia, Bucuresti,
1996
3) Vernet Daniel, Biblia si stiinta, f.e., Paris, 1986

Ce este stiinta?

Numele provine din latina (scientia) insemnand cunoastere. Stiinta poate insemna suma tuturor
cunostintelor acumulate in urma unor cercetari. In matematica de exemplu, cercetarile sunt
obtinute din derivatii logice, presupunand mai degraba sisteme axiomatice decat o combinatie
intre
observatie
si
rationament.
Multe metode matematice au o utilitate fundamentala in stiintele empirice, ale caror fructe sunt
ipotezele si teoriile.
Stiinta se clasifica in doua mari dimensiuni: experimentul si teoria. In experiment se cauta o
informatie, iar in teorie se dezvolta modele care explica ceea ce se observa.
In mod empiric, teoriile stiintifice sunt obiective si verificabile empiric. Aestea sunt predictii ale
rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.
Insa realismul stiintific defineste stiinta in termeni ontologici: stiinta incearca sa identifice
fenomene si entitati, fortele care le cauzeaza, mecanismele prin care ele exercita aceste forte, si
sursele acelor forte in sensul structurilor interne ale acestor fenomene si entitati.

Pozitivismul este o forma a empirismului, ca mijloc de a regla afacerile umane. Datorita stransei
legaturi intre acesti termeni, sunt deseori folositi ca sinonime.
Metodele stiintifice

In stiinta se folosesc metodele stiintifice pentru dobandirea de catre comunitatea stiintifica de noi
cunostinte
bazate
pe
dovezi
fizice.
Folosind observatia si rationamentul pentru explicatii provizorii pentru fenomene, se creaza
ipoteze. Astfel, existenta unor evenimente observabile din natura se explica doar prin cauze
naturale
fara
a
presupune
existenta
sau
nonexistenta
supranaturalului.
Informatiile elaborate din aceste ipoteze sunt mai apoi testate prin experimente care ar trebui sa
fie reproductibile. Insa ipotezele trebuie sa fie falsificabile, deci, sa se poata verifica daca sunt
false. In domeniul paranormalului s-au observat fenomene stranii insa nu au putut fi verificate.
Existenta fantomelor de exemplu, nu este nici macar o ipoteza, ci doar o opinie sau afirmatie care
se afla in afara domeniului de cercetare stiintifica.
Experimentele vor verifica ipotezele in mod repetat. Orice inconsistenta sau lacune va duce la
reconsiderarea ipotezei, generarea de corectii sau de ipoteze alternative, care la randul lor, si ele
vor
fi
la
fel
testate.
O astfel de ipoteza este relativitatea generala. Desi nu a fost acceptata in mod formal pana nu vor
exista dovezi experimentale convingatoare, ipoteza se bucura de un interes considerabil in randul
specialistilor.
Karl Popper considera metodele stiintifice ca fiind logica care sta la baza activitatii stiintifice.
Insa
aceste
metode
sunt
criticate
de
cei
din
stiintele
sociologice.
In stiinta, ipoteza este drumul care trebuie sa conduca la formularea teoriei. Un pilon central al
metodei stiintifice este reproductibilitatea, si anume, capacitatea de repetare a unui experiment.
Metodele stiintifice contin mai multe etape. Prima, este observarea unui fapt demn de cercetat,
care prezinta interes si valoare. In a doua etapa se formuleaza probleme de cercetare. In cea de-a
treia etapa se propune o ipoteza, ca mai apoi, in ultima etapa sa se realizeze un experiment
controlat pentru testarea validitatii ipotezei.
Ce este religia?

Cuvantul religie provine din limba latina, fie din re-legio (re-citire, referindu-se la repetarea
scripturilor, dupa Cicero) fie din re-ligio, insemnand a lega, a reconecta, a face legatura cu
Dumnezeu.
Insa religia nu se ocupa doar cu legatura dintre om si Dumnezeu. Inca din cele mai vechi timpuri
oamenii au incercat sa explice universul si fenomenele naturale folosind zei si atribuindu-le forte
supranaturale. Aceste religii primitive erau intemeiate de oameni primitivi si foloseau

primitivilor.
Astazi
acestea
sunt
diferite
fata
de
primele
Mai mult, religia reprezinta si un sistem de cautare a scopului sau intelesului vietii.

religii.

Diferente intre stiinta si religie

Cele doua domenii sunt total paralele, insa se intersecteaza undeva: in discutiile referitoare la
originea si crearea lumii. Loc de unde porneste conflictul.
Oamenii de stiinta nu predind niciodata a fi in posesia adevarului absolut. Toate teoriile stiintifice
sunt susceptibile de a fi falsificate daca apar noi dovezi. Tocmai aici este cheia evolutiei. Chiar si
cele mai fundamentale teorii se pot dovedi a fi imperfecte daca observatiile noi sunt inconsistente
cu ele. Stiinta nu este dogmatica si iar rezultatele cercetarii stiintifice sunt falsicabile: se pot testa
si se poate verifica validitatea lor. In religie, lucrurile stau altfel. Afirmatiile religioase nu pot fi
falsificate pentru ca nu pot fi cercetate. Ele tin pur si simplu de credinta.
Stiinta este defapt o metoda folosita pentru a acumula cunostinte, nu de ordin spiritual, ci
stiintific.
Exista o credinta populara gresita, cum ca stiinta ofera raspunsuri la toate intrebarile. Defapt,
stiinta ofera raspunsuri doar la problemele care tin de realitatea fizica, nu si de cea spirituala.
Afirmatiile stiintifice si cele religioase vizeaza domenii diferite ale existentei sau experientei
umane. Teoria creatiei din Bibile tematizeaza raportul dintre Dumnzeu, lume si om, insa nu si
stiinta despre natura observabila (empirica) a lucrurilor.
Conflictul dintre stiinta si religie

De-a lungul istoriei au existat diferite conceptii si idei care au dus la un conflict intre stiinta si
religie.
Ar trebui sa intelegem din aceasta disputa intre stiinta si religie ca prima nu trebuie sa se
amestece in domeniul credintei, dar nici invers. Credinta este o stare subiectiva, un sentiment,
deci este o reactiune a eului, ceva personal, pe cand stiinta este impersonala, ca si inteligenta.
Nici credinta nu trebuie sa pretinda a da explicatii despre lucruri, nici stiinta nu trebuie sa
ravneasca a inlocui catehismul si sentimentul intim al dependentei omului de o forta universala,

fie cosmica cum zic unii, fie numai sociala cum sustin altii. Credinta religioasa este asadar
reactiunea emotionala a omului in fata lumii, iar stiinta poate explica universul, insa aceasta
explicatie nu impiedica omul de a simti frica, speranta, iubire in fata acestei lumi si de a-si
inchipui o alta lume, care sa indestuleze si sa linisteasca crispatiile inimii. Practic stiinta si religia
reprezinta doua modalitati de cunoastere.
Probabil unul din cele mai cunoscute conflicte dintre stiinta si religie este provocat de facerea
lumii. Adesea intalnim discutii despre evolutionism sau creationism. Creationismul, denumit
impropriu teorie, se refera la indivizi care accepta afirmatii prin credinta, nu prin metode
stiintifice. Creationismul nu poate fi contestat in mod stiintific pentru ca nu este formulat. Nu a
fost experimentat. Nu a fost observat, nu s-au facut analize si observatii prin modul empiric de a
testa
o
teorie.
Asadar,
creationismul
ramane
o
credinta.
Stiinta si religia abordeaza uneori aceleasi probleme, insa in moduri total diferite. Omul ar trebui
sa inteleaga ca stiinta nu neaga religia ci cauta raspunsuri la unele intrebari existentiale, dar intrun mod rational si empiric. Tema evolutionism versus creationism este o absurditate si este
neproductiva. Nu serveste nici dezvoltarii societatii, nici gandirii umane, nici progresului
cunoasterii.

Dialogul dintre credinta si stiinta

Originea lumii reprezinta unul dintre cele mai mari mistere ale omenirii. Atat stiinta cat si religia
ofera raspunsuri cu privire la originea lumii si respectiv originea noastra.
Dialogul intre stiinta si religie a existat. Omul intodeauna si-a pus intrebari si a fost fascinat de
tot ceea ce-l inconjoara, a cautat raspunsuri si explicatii. Pe masura ce intelegea cate ceva,
apareau din nou intrebari, chiar mai multe decat daca n-ar fi inteles. Numarul lor a crescut, dar sau
si
adancit.
Istoria cunoasterii, fie ea materiala sau spirituala, a cunoscut un progres in cautarea sensurilor.

Adeseori in istorie dogma si institutia numita Biserica au limitat accesul la un altfel de


cunoastere. Astfel s-a dorit ca omul sa cunoasca partea spirituala neglijand-o sau chiar blamand-o
pe cea materiala. Insa in ultimele secole dialogul dintre cele doua s-a intensificat, ducand la o
explozie stiintifica. Revigorarea dialogului dintre stiinta si religie a facut parte dintr-un proces
general, menit sa intelegem lumea prin ambele modalitati de cunoastere, oferit atat de religie cat
si de stiinta.
Astronomia este una dintre cele mai vechi stiinte. Pe teritoriul tarii noastre se afla celebrele
sanctuare dacice de la Sarmizegetusa, o replica a mult mai celebrului sanctuar de la Stonehenge.
Aceste monumente sunt dovezi incontestabile ale cunostintelor astronomice si deopotriva,
temple dedicate zeitatilor, puterii divine.
In secolul XV, episcopul transilvanean Ioan Vitez s-a ocupat atat de literatura, arta, muzica, cat si
de astronomie. Tot el a infiintat primul observator astronomic din Romania.
Omul s-a aflat intotdeauna intr-o permanenta cautare a adevarului, fie pe cale spirituala cat si pe
cea materiala. Stiinta ofera raspunsuri cu privire la natura fizica, pe cand religia ofera invataturi,
o educatie religios-morala etc. Stiinta si religia formeaza astfel un intreg ce face parte din cultura
noastra.
Autor: Marius, www.descopera.org