1

CREAŢIONISM. EVOLUŢIONISM

Francis Schaeffer, autor şi apologet creştin, a spus că dacă ar putea să vorbească numai pentru
o oră cu o persoană care nu îl cunoaşte pe Domnul, ar petrece primele 55 de minute vorbind
despre faptul că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar ultimele 5
minute prezentând Evanghelia mântuirii care va putea readuce omul la acel chip originar,
înţelegerea şi credinţa în doctrina creaţiei aşa cum e ea prezentată în Geneza este temelia pentru
înţelegerea şi acceptarea a ceea ce spune Sfânta Biblie despre orice altceva.

Prezentare succintă a modelului creaţionist

Modelul creaţionist postulează o perioadă specială de creaţie la început ---- în această

perioadă s-au stabilit toate legile de bază ale naturii şi toate categoriile naturii (incluzând
speciile majore de plante şi animale).

Omul a fost special creat într-un proces care a durat puţin.

Odată ce creaţia s-a terminat, acest proces al creaţiei s-a conservat prin două legi
energetice prin care Creatorul susţine şi menţine baza sistemului de El creat. Aceste două
legi sunt:
1. legea conservării energiei şi
2. legea entropiei (ultima arată că energia folosibilă pentru lucrul mecanic este în
continuă descreştere în univers).

Pământul în timp a avut o serie de convulsii catastrofice, cea mai importantă în

consecinţe fiind potopul.

Succint, se poate afirma că modelul creaţionist este caracterizat prin:

 intervenţia supranaturalului,
 procesul este iniţiat şi direcţionat din afară,
 creaţia are un scop clar, bine definit, deplin şi universal aplicabil
 Sistemul este direcţionat ireversibil, cu o degradare în timp a creaţiei, condusă de
legea entropiei.
 2

Prezentarea succintă a modelului evoluţionist

Modelul evoluţionist încearcă să explice originea universului, a lumii şi a omului, prin

postulatul că toate cele existente s-au dezvoltat conform legilor naturale şi a proceselor
care operează astăzi la fel cum au operat în trecut.

Acest model nu permite existenta sau influenta unui agent extern sau a unui Creator ---
Universul în toate aspectele sale, evoluează el singur spre nivele mai ridicate ale ordinii.

Conform acestui model, orice lucru din cosmos, de la corpurile cereşti până la existenta
umană, s-au dezvoltat şi continuă să se dezvolte prin procese evoluţioniste[7].

"Evoluţia cuprinde toate stagiile de dezvoltare ale universului: cosmic, biologic, uman şi
cultural.. Viata este un produs al evoluţiei naturii anorganice şi omul un produs al
evoluţiei vieţii"[8].

Sau o altă definiţie: "Evoluţia în sens extins poate fi definită ca un proces ireversibil,
esenţial şi direcţionat în timp, în care cursul lui duce la creşterea varietăţii şi la un nivel
superior de organizare a produselor sale"[9].

Sumar se poate spune că: evoluţia este:

 naturală,
 autoconţinută,
 fără un scop dinainte cunoscut,
 direcţională,
 universală şi
 continuă.

Legi postulate ca fiind la baza procesului de evoluţie:

1. funcţia creează organul
2. selecţia naturală: eliminarea elementului slab, inutil sau care nu se poate adapta
a. adaptarea la mediu
b. lupta pentru supravieţuire
 3

Tabelul 1.1. indică predicţiile pentru categoriile importante, date de cele două modele prezentate
mai înainte.
CATEGORIA MODELUL MODELUL
CREAŢIONIST EVOLUŢIONIST
Legile naturii Invariabile Schimbare continua
Universul galactic Galaxiile sunt constante (în mare) Galaxiile se schimba
Corpurile cereşti In degradare In construcţie
Formaţiunile de roci Similare în toate erele Diferite, în diferite ere
Apariţia vieţii Viaţa numai din viaţa Viaţa din materia moarta
Apariţia de noi forme de Nu apar noi specii Noi specii apar
viaţa (Modificări în cadrul speciei)
Mutaţia organismelor Degradantă Benefică
Selecţia naturală Proces conservativ Proces creativ
Vârsta pământului Probabil tânăra Foarte bătrână
Colecţia de fosile Hiaturi sistematice Tranziţii inumerabile
Apariţia omului Creat de la început Din hominizi intermediari
Natura omului Calitativ distinctă Cantitativ superioară
de animale animalelor
Originea civilizaţiilor Au apărut odată cu omul Au apărut încet şi gradual

A. Critica creaţionismului ştiinţific:

1. porneşte de la o bază mitologică de a explica întrebările fundamentale ale omului,

pe care încearcă să o reconcilieze cu demersul ştiinţific
2. Sf. Scriptură nu este o carte de ştiinţp, ci o carte de teologie, deci răspunsurile pe
care eventual le-am putea noi găsi în Biblie nu au legătură cu întrebările puse
astăzi de pe o bază ştiinţifică
3. Ştiinţa pe care o furnizează Sf Scriptură este fundamental diferită de ceea ce
înţelegem noi astăzi prin ştiinţă

B. Critica evoluţionismului ştiinţific:

1. evoluţionismul nu are o bază ştiinţifică sau raţională rezonabilă [ştiinţa implică

observaţii directe, repetarea fenomenelor şi urmărirea lor. Or ceea ce pretinde
evoluţionismul se petrece în trecut, nu mai este observabil astăzi şi de altfel nu a
fost observabil direct niciodată]
2. Legea selecţiei naturale formulată de Darwin contrazice cele două legi ale
termodinamicii
a. Materia este supusă legilor entropiei şi termodinamicii (materia moartă
tinde spre descompunere, nu spre a se transforma spontan în ceva viu)
b. teza transformării materiei moarte în materie vie şi transformarea speciilor
inferioare în specii superioare, până la om, nu poate fi susţinută, pentru că
în Univers funcţionează:
c. legea entropiei (tendinţa de dezorganizare de la complexitate la simplitate,
spre dezagregare): legea descompunerii calităţii
d. legea conservării cantităţii de energie – o formă de energie se transformă
în alta în plan orizontal – deci modificările în plan orizontal sunt posibile
 4

e. legea a II-a a termodinamicii: un lucru inferior nu se poate ridica mai sus

fără intervenţia unei entităţi superioare lui – o formă de energie nu poate
efectua un salt vertical.
3. Procesul de selecţie naturală, aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, contrazice legea
selecţiei naturale aşa cum a formulat-o Darwin: „Selecţia naturală funcţionează
doar în urma folosirii avantajelor transformărilor succesive, minimale. Selecţia
naturală nu poate să facă salturi mari şi neaşteptate, ci înaintează cu paşi mici, dar
siguri.”
a. nu există dovezi nete că vreodată o specie să se fi transformat într-alta [ex.
Se suţine că balena a apărut prin transformarea în amfibie a unui mamifer
cu 4 picioare, care la un moment dat a început să mănânce peşte. Dar ni
avem astăzi ursul polar – care contrazice legile evoluţionismului] ---
experienţele au dovedit mai degrabă stabilitatea în timp a speciilor, nu
dispariţia sau transformarea lor
b. transformările, mutaţiile genetice survenite întâmplător în viaţa unui
exemplar dintr-o specie, nu se transmit de la o generaţie la alta, nu sunt
ereditare [puiul unui tigru dresat, dacă nu este dresat, va rămâne sălbatic]
c. mari variaţiuni somatice nu apar de la sine, ci numai atunci când intervine
omul dirijându-le planificat; ulterior, când intervenţia omului încetează,
acest variaţiuni nu se transmit, ci dispar
4. datele furnizate de paleontologie sunt criticabile, iar unele dintre „dovezi” sunt
de-a dreptul falsificate sau rod al unor interpretări pripite. Ex.:
a. datarea cu Carbon 14 nu ia în seamă neprevăzutul (măsura sintezei
carbonului acum 3000 – 10000 de ani, în condiţii climaterice poate diferite
de cele de azi; regimul apei în mileniile trecute)
b. explicaţia „factorul timp” – erele geologice: ca argument în favoarea
posibilităţii transformărilor (mutatţiile sunt posibile în timp foarte
îndelungat) – nu este ştiinţifică:
i. nu este verificabilă experimental [deci presupune credinţă]
ii. este aproximativă [ex: universul care „întinereşte” în 5 ani tereştri,
5 miliarde de ani]
c. omul din Pildown – descop în 1912 – de fapt s-a descoperit un fragment
de maxilar, un frgament de ţeastă şi 2 măsele, de la asta reconstituit totul şi
s-a „datat” a fi vechi de 500.000 de ani, pentru ca ulterior să se descopere
că oasele erau mult mai recente, iar măsele fuseseră tratate deliberat cu
bicromat de potasiu pentru a părea mai vechi
d. omul de Peking – reconstituit pe baza unui dinte, dar în 1981 s-a
descoperit că dintele era de fapt de rinocer
e. omul de Nebraska – descop în 1922 şi reconstituit tot pe baza unui dinte.
Descop a făcut vâlvă, iar omul de Nebraska a fost trecut în lanţul
oamenilor preistorici. Dar în 1927 o altă echip de cercetători a descoprit
restul fosilelor legate de dintele acela: era un porc mistreţ
5. Descoperiri de ultimă oră în domeniul biochimiei:
a. 1988-aniii 1990 Michael Behe, biochimist în doemniul sistemelor biologice
complexe, studiază FLAGELUL BACTERIAL – [pe vremea lui Darwin se ştia
că celula este o simplă globulă cu protoplasmă, deci ceva ca un fel de jeleu. Din
anii 1950 încoace, se cunosc enorm de multe lucruri despre ce se petrece în
 5

această protoplasmă, că aici sunt tot felul de mecanisme moleculare care

trasportă, conservă, coombină energia; fiecare celulă este un adevărat univers
miniatural, pus în mişcare cu ajutorul flagelului bacterial] FLAGELUL
BACTERIAL = un mecanism molecular de o complexitate ireductibilă şi a cărui
apariţie este cu neputinţă de imaginat altfel decât în urma unui proces de o aceaşi
complexitate ireductibilă – i.e. dacă lipseşte un singur element din mecanism sau
din procesul de realizare a mecanismului, flagelul bacterial nu mai poate
funcţiona. Concluzia lor este că, datorită complexităţii ireductibile, FLAGELUL
BACTERIAL NU POATE SĂ APARĂ CA URMARE A UNUI PROCES DE
SELECŢIE NATURALĂ. Deci existenţa flagelului bacterial contrazice ipoteza
selecţiei naturale.
Charles Darwin: Dacă s-ar putea demonstra că există un organism complex, care să nu fie
format în urma modificărilor numeroase, succesive şi lente, teoria mea ar fi absolut
dărâmată [my theory would absolutely breakdown]
b. chestiunea codului genetic (ADN şi ARN) – codul care conţine toate
datele şi instrucţiunile care determină identitatea şi asigură ereditatea: --- o
celulă devine vie din clipa când ADN-ul începe să dicteze alcătuirea proteinelor,
în cadrul celulei. Proteinele sunt lanţuri ordonate de aminoacizi, care îndeplinesc
aproape toate funcţiile în cadrul celulei, mai puţin aceea de a stoca informaţia
genetică. În natură se cunosc 20 de aminoacizi, care se combină în funcţie de
informaţia genetică în lanţuri ordonate. În absenţa ADN-ului, lanţurile de
aminoacizi sunt dezordonate, iar proteina se descompune şi moare. Dacă
aminoacizii se ordonează aberant şi alcătuiesc o proteină aberantă, aceasta este
distrusă în cadrul celulei. ADN-ul asigură sinteza viabilă a proteinelor, proces în
absenţa căruia viaţa este imposibilă. Lanţurile de ADN codifică, dictează
alcătuirea de noi lanţuri proteice corecte, după rânduială şi în cantitatea necesară.
Deci activtatea ADN-ului este deja o acţiune inteligentă, pentru că aceasta
asigură înnoirea celulei şi conservarea identităţii organismului conform unei
finalităţi, şi a unui pattern. O celulă vie creează în 4 minute o proteină obişnuită –
compusă din 500 de aminoacizi, dispuşi într-o ordine complexă, precisă ... pentru
a sintetiza o singură proteină, în cadrul celulei acţionează aprox 75 de molecule
ajutătoare, toate lucrând precis şi în rânduială, pe baza instrucţiunilor ADN-ului
c. codul genetic nu are sens fără proteine, enzime, aminoacizi – iar astea nu „ştiu”
să facă nimic dacă nu au cod genetic): cum s-a realizat lipitura dintre codul
genetic şi toate astea?
d. Putea codul genetic să apară spontan şi în clipa apariţiei tot spontan/întâmplător
să se lipească exact de micro-organismul optim?

EVOLUŢIONISMUL – o ideologie menită să motiveze un crez religios ateu, ideologie lipsită de

fundamente ştiinţifice ------- PSALMUL 48:21 ---- …omul, în cinste fiind, nu a priceput.
Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a făcut asemenea lor.
 6

Influenţa evoluţionismului:

... în filozofie
In acord cu gândirea evoluţionistă, care considera că evoluţia a creat noi tipuri de animale
şi plante şi că ea continuă să creeze noi specii, o parte din filozofi au aderat la acest
punct de vedere în sensul neacceptării categoriilor care nu pot fi clar definite (ele
schimbându-se lent în timp, evoluând), şi în acest caz absolutul nu mai poate fi
indentificat.

Acest concept a fost introdus în primul rând în logică, unde sistemul de gândire a lui
Aristotel a fost modificat prin introducerea sistemelor logice cu mai multe valori.

Multe confuzii au apărut apoi în etică şi estetică prin acceptarea gândirii evoluţioniste în
filozofie.

Primii mari filozofi care au introdus conceptul evoluţionist în filozofie au fost John Dewey
[23] şi Morton White [24]. Ei au influenţat puternic apariţia şi dezvoltarea noii filozofii
disperate a existenţialismului şi au avut o influentă în apariţia religiilor mistice din estul
SUA.

Engels şi apoi Lenin au fundamentat pe bazele modelului evoluţionist, filozofia

materialist dialectică, care avea drept principiu de bază: "universul a existat şi va exista
întotdeauna, materia există în continuă mişcare şi nu dispare, universul şi fiinţele vii sunt
în continuă evoluţie”, datorat şi principiului dublei negaţii a lui Hegel, aplicat în acest
caz nu ideii ci materiei. Gândirea a apărut pe treaptă superioară de dezvoltare a materiei
şi dezvoltare gândirii, a filozofiei, nu se face prin ea însăşi, ci datorită influentei
sistemului economic la un moment dat.

Conform teoriei materialist-dialectice, filozofia este deci o ramură a culturii spirituale,

formă a conştiinţei sociale care interpretează sintetic şi unitar întreaga realitate naturală,
socială şi spirituală; ea porneşte în interpretarea realităţii de la rezolvarea materialistă a
problemei fundamentale a filozofiei: relaţia dintre materie (existentă, natură) şi spirit
(conştiinţă, gândire); ea exprimă în societăţile împărţite pe clase concepţia despre lume a
unei clase sociale determinate.
 7

... în educaţie

Primul inovator al educaţiei moderne a fost John Dewey, care acceptând modelul
evoluţionist, a susţinut punctul de vedere al evoluţiei, potrivit căruia existenţa umană
este produsul evoluţiei care s-a produs şi se produce lent modificând fizicul şi
mentalitatea fiecărui om.

Conform părerii lui Dewey, mediul şi împrejurările în care şcoala îşi desfăşoară
activitatea este lucrul cel mai important [24].

Conform acestui principiu, fiinţa umană a fost tratată ca un animal inteligent, dezvoltat,
în interacţiune cu natura înconjurătoare.

O astfel de educaţie a dus la concepţia că indivizii cei mai dotaţi pot răzbi în lupta cu
mediul înconjurător, cei slabi în mod firesc vor fi marginalizaţi, înfrânţi şi eventual
lichidaţi.

[Omul redus la câinele lui PAVLOV !!!]

Sisteme educaţionale anterioare se bazau pe o altă perspectivă asupra cunoaşterii

[cunoaştere nu ca adaptare la mediu sau la stimulii exteriori, ci ca înaintare a omului spre
starea de chip al lui Dumnezeu] cog noscere – naştere împreună, cuprindere

... în teologie

O mare influentă a avut-o modelul evoluţionist asupra studiilor moderne contemporane despre
teologie şi originea religiilor.

Astfel, Harry Emerson Fosdick [25] pretinde că credinţa omului despre Dumnezeu a evoluat
de la adorarea zeilor soare şi luna, apoi a zeului munte şi a zeului râu, continuată cu adorarea
zeului recoltei, zeului tribal şi în final s-a ajuns la Dumnezeul omniprezent. De fapt analiza
religiilor de pe poziţii evoluţioniste a dus la apariţia multor lucrări de amploare şi eseuri, mai
ales în ultimii 30 de ani [26, 27, 28, 29, 30].

Apoi alţi specialişti, adepţi ai modelului evoluţionist, au încercat să facă un compromis

între Biblie şi diferite modele de apariţie a universului bazate pe evoluţionism. [vezi
teorie documentaristă referitoare la Pentateuh]
 8

DE CE NU SUNT ÎN FAVOAREA ACESTUI GEN DE DISCUŢIE?

Pentru că nu ştiu exact ce câştigăm, dar ştiu precis ce pierdem: teologia

Philon ---- încearcă să descrie sufletul uman pe baza versetelor de la Facerea 2:10-14, raportându-se în
mod evident la filosofia platonică (Timaios 69C, 69E, 90A; Republica IV, 439D; Phaidron 246 sq.).
Fragmentul este important şi pentru că el a fost valorificat, ulterior, în opera unor exegeţi creştini din
Alexandria. >>>
Philon Alexandrinul, Legum Allegoriae I, 70-73: Este de folos să ne întrebăm de ce curajul este menţionat
în al doilea rând, stăpânirea de sine în al treilea, iar prudenţa mai întâi şi de ce nu a fost aleasă o ordine
diferită a virtuţilor. Va trebui să observăm, astfel, că sufletul nostru este alcătuit din trei părţi şi că una
dintre acestea este sediul raţiunii, alta este sediul spiritului, iar a treia este sediul dorinţelor. Şi aflăm cum
capul este locul şi adăpostul părţilor raţionale, pieptul cuprinde părţile pasionale, iar abdomenul părţile
poftitoare; şi că fiecăreia dintre aceste părţi i s-a atribuit câte o virtute: prudenţa, părţilor raţionale; curajul,
părţilor pasionale; şi stăpânirea de sine, părţilor poftitoare. Căci prin stăpânire de sine ajungem să ne
vindecăm şi să ne curăţim dorinţele. La fel, după cum capul este cea dintâi şi cea mai înaltă parte a
creaturilor animate, pieptul a doua, iar abdomenul a treia; şi iarăşi, a sufetului cea dintâi facultate este
raţiunea, spiritul a doua, iar dorinţa a treia, tot aşa şi virtuţile, mai întâi vine prudenţa, care îşi are sălaşul în
cea dintâi parte a sufletului, adică în domeniul raţiunii, şi în cea dintâi parte a trupului, adică în cap; apoi
vine curajul, care îşi are sălaş în spirit, ca a doua parte a sufletului, şi în piept, partea corepsunzătoare a
trupului; iar a treia este stăpânirea de sine, căci sfera ei de acţiune este abdomenul care, desigur, este a treia
parte a trupului, şi facultatea poftitoare, căreia i s-a atribuit al treilea loc între cele ale sufletului.
"Râul al patrulea este Eufratul"/Facerea 2:14/ - ne spune. "Eufrat" înseamnă "aducător de roade" şi
este numele figurat al celei de a patra virtuţi, dreptatea, o virtute rodnică într-adevăr şi aducătoare de
bucurie sufletului/Philon aplică, aici, metoda etimologică/. Dar când apare aceasta? Atunci când cele trei
părţi ale sufletului se află în armonie. Armonia, pentru ele, înseamnă dominarea celei superioare; de
exemplu, când cele două, spiritul şi pofta, sunt călăuzite de facultatea raţională/Urmând metoda
etimologică, Philon derivă numele acestor virtuţi din numele râurilor menţionate la Facerea 2:10-14, dar le
analizează în concordanţă cu cele patru virtuţi cardinale ale platonismului: prudenţa, curajul, stăpânirea de
sine şi dreptatea/, aşa după cum caii sunt conduşi de vizitiu, atunci apare dreptatea; căci drept este ca cel
mai bun să conducă mereu şi pretutindeni, iar cel mai slab să fie supus; iar facultatea raţională este mai
bună, cea poftitoare şi spiritul fiindu-i inferioare. Pe de altă parte, ori de câte ori se întâmplă ca spiritul sau
pofta să se răzvărtească şi, prin violenţă, să tragă ele vizitiul, adică raţiunea, şi să-l arunce din locul lui, ba
chiar să-l pună la jug, iar fiecare dintre cele trei să tragă în ce parte crede de cuviinţă, atunci apare
nedreptatea.
----------------------------------------------------
[1] Cele două metode erau aplicate adeseori concomitent. Fragmentul selectat spre exemplificare, tot din opera lui
Philon, este interesant pentru că autorul încearcă să descrie sufletul uman pe baza versetelor de la Facerea 2:10-14,
raportându-se în mod evident la filosofia platonică (Timaios 69C, 69E, 90A; Republica IV, 439D; Phaidron 246 sq.).
Fragmentul este important şi pentru că el a fost valorificat, ulterior, în opera unor exegeţi creştini din Alexandria.
[2] De notat că Philon scrie în greceşte.
[3] De menţionat că textul biblic oferă o etimologie diferită: "Părinte al celor mulţi". Vezi Facerea 17:5. Oricum, este
imposibil de verificat cum anume a ajuns Philon să atribuie această semnificaţie numelui. O explicaţie posibilă ar fi
aceia că se sprijinea pe un corpus tradiţional deja fundamentat.
[4] Tradiţia rabbinică învaţă că Avraam era astrolog, înainte de a fi fost chemat de către Dumnezeu. Cf. Shabbath 156a.
[5] gr. ™ndi£qetoj lÒgoj.
[6] gr. tÕn proforikÕn lÒgon.