Galan Ioana-Alexandra

Psihologie, Universitatea Ecologica Bucuresti

Anul 1, IFR

Aparitia si evolutia omului in viziunea antropologiei sociale

In secolul al XVIII – lea, antropologia era considerata ca fiind ramura filozofiei preocupata
cu natura umana. La acea vreme, aproape totul in domeniul cunoasterii sistematice era inteles
ca fiind deprins din filozofie. Spre exemplu, fizica inca era cunoscuta ca “filozofie naturala”,
iar economia se dezvoltase ca parte a “filozofiei morale”.

De asteptat, antropologia nu era ramura in care filozofia isi concentra eforturile, ci mai
degraba servea ca modalitate de evaluare a implicarilor naturii umane in doctrine centrale
filozofice, si posibil sa fi incorporat chiar si material empiric care astazi ar fi putut fi
considerat ca apartinand psihologiei. Necesitatea definirii exacte a studiului antropologiei nu
pretindea importanta sub invaluirea stiintei filozofiei.

Pana la finalul secololul XIX, drumul lung al multor discipline, printre care si antropologia ia
sfarsit, acestea stabilindu-si independenta fata de filozofie.

Antropologia a aparut ca o ramura a stiintelor sociale care a studiat istoria biologica si

evolutiva a fiintelor umane (antropologia fizica), precum și cultura și societatea care distingea
Homo sapiens de alte specii de animale (antropologia culturală). În studiul lor asupra
instituțiilor și practicilor sociale și culturale, antropologii s-au concentrat de obicei pe
societățile mai puțin dezvoltate, distingând și mai mult antropologia de sociologie.

Antropologia fizica a incpeut sa fie institutionalizata in cadre academice si profesionale. Au

fost fondate scoli nationale si au aparut diferite domenii de studiu si specialitati. Tot atunci s-
au stabilit si pilonii antropologiei, cu discipline precum Craniometria si Raciologia.

În secolul 19, Darwin a venit cu o idee revoluţionară, bazată pe numeroase observaţii pe care
le-a făcut în timpul unei călătorii în jurul lumii, referitoare la modul în care noi specii apar şi
dispar.

Ca om de știință britanic, el a pus bazele teoriei evoluționiste moderne. El sustine că toate

formele de viață au evoluat ca urmare a unui proces de selecție naturală. Originea speciilor
prin selectia naturala sau pastrarea raselor favorizate in lupta pentru existenta a aparut in
1859. Materialist si dialectician, el a demonstrat primul, pe baze experimentale, materialitatea
lumii vii si a sustinut originea animala a omului (Originea omului si selectia sexuala, 1871).
Conceptul său de evoluție a avut un impact major asupra filozofiei cunoașterii, respingând
atât fixarea, cât și creaționismul.

În viziunea lui Darwin, viața este doar o competiție acerbă pentru supraviețuire bazată pe
resurse limitate, o competiție pentru hrană și teritoriu. Într-o comunitate, există întotdeauna
oameni care sunt înzestrați cu anumite trăsături care îi fac cei mai populari în lupta de
supraviețuire și reproducere. Aceste calități sunt transmise generațiilor viitoare. Procentul de
oameni care le au va crește cu fiecare generație. În același timp, numărul celor mai puțin
norocoși ar scădea, permițând celor mai probabil să se adapteze să supraviețuiască.

Procesul prin care acest lucru se întâmplă l-a numit selecţie naturală, iar ideea de bază este că
individul cel mai bine adaptat anumitor condiţii are cele mai multe şanse de a supravieţui şi a
avea urmaşi. Acest lucru are implicaţii enorme întrucât poate duce la apariţia unor noi specii,
însă într-o perioadă foarte lungă de timp. În continuarea articolului puteţi citi mai multe idei
care schiţează o altă imagine despre viaţă decât cea (din păcate) acceptată de aproape toată
lumea, anume varianta biblică.

Pe măsură ce ştiinţa s-a dezvoltat, cunoştinţele şi imaginea noastră despre viaţă şi Univers de
asemenea s-au modificat, îndepărtându-se din ce în ce mai mult de imaginea biblică. De fapt
nu există o singură variantă biblică despre Univers, ci mult mai multe, care variază în funcţie
de zona geografică şi de obiceiurile şi tradiţiile populaţiei respective.

Dacă vorbim despre trecerea unui organism de la simplu la complex, fără a explica
mecanismul prin care are loc, atunci nu vorbim de evoluție așa cum este acceptată în prezent
de comunitatea științifică. Pentru că nu este nici prima, nici singura teorie de acest fel.

Cu alte cuvinte, studenții români sunt lipsiți de una dintre cele mai importante teorii științifice
ale momentului, care le-a schimbat literalmente viziunea asupra vieții. Ca aproape toate ideile
grozave, teoria lui Darwin, evoluția prin selecție naturală, a început cu o idee populară.
Selecția artificială a fost metoda de obținere a soiurilor de animale și plante de mii de ani. De
exemplu, egiptenii antici aveau rase de porumbei și de câini.

Darwin știa că fermierii foloseau selecția artificială pentru a îmbunătăți calitatea producției de
plante și animale.Cine a văzut diverse rase de cîini ştie că unele sînt atît de diferite de altele,
încît pot fi considerate specii diferite de către un neavizat. Şi despre acestea se ştie că sînt
obţinute numai şi numai prin încrucişări controlate, adică prin selecţie artificială.

O altă idee care l-a ajutat pe Darwin să-și cristalizeze teoria a fost cea a lui Malthus, care a
observat că resursele au crescut în progresie aritmetică, iar populația a crescut geometric,
ceea ce ar putea explica apariția războiului ca o reglare a raportului dintre resurse și
populație. Darwin însuși a observat că la majoritatea speciilor, numărul descendenților este
mai mare decât numărul părinților. Cu toate acestea, capacitatea de susținere a mediului este
limitată, astfel încât există competiție pentru resurse între indivizi. Deci Darwin are un
mecanism prin care are loc evoluția, adică selecția naturală, care acționează ca selecția
artificială. Are și „motive” să aleagă, lupta pentru resurse sau ceea ce el numește lupta pentru
supraviețuire. Dacă oamenii aleg cele mai de succes exemplare pentru producție sau în
scopuri estetice, ei „selectează” în mod natural organismele cele mai potrivite pentru a se
reproduce. Asta nu înseamnă că numai indivizii cei mai înzestraţi au şanse de supravieţuire,
dar că ei au, de cele mai multe ori, doar un uşor avantaj faţă de ceilalţi.

Cu timpul, dacă mediul nu se schimbă, populaţia va arăta diferit pe parcursul mai multor
generaţii, proporţia indivizilor cu caractere utile crescînd. Calculele matematice au arătat că
un avantaj infim, de 1%, poate avea pe parcursul mai multor generaţii efecte vizibile.

Unul dintre criteriile ce determină caracterul ştiinţific al unei teorii este simplitatea. Atunci
cînd recurgi la postulate peste postulate într-o teorie, e mai greu ca aceasta să fie şi justă.
„Teoria designului inteligent“ nu întruneşte criteriile pentru a fi considerată ştiinţă. De aceea
nu poate fi predată la şcoală, cel puţin nu la orele de biologie. „Designul inteligent“ este o
abordare neştiinţifică ce presupune acţiunea mecanismelor evoluţiei pînă la un anumit grad de
complexitate a organismelor, după care intervine ghidarea de către o anumită „inteligenţă
superioară“. Adică unele structuri biologice sînt prea complexe pentru a fi doar rezultatul
„hazardului“. Desigur, omul reprezintă o astfel de structură biologică, iar apariţia sa nu ar
putea fi decît consecinţa intervenţiei unei astfel de inteligenţe.

Revenind însă la ştiinţă, adică la teoria lui Darwin, putem conchide că acţiunea selecţiei
naturale asupra organismelor, care prezintă spontan variaţii individuale, ar reprezenta
mecanismul evoluţiei. Aşa cum fermierii aleg indivizii cu anumite caracteristici spontane,
exemplarele cu valoare economică superioară, aşa şi natura favorizează în evoluţie
exemplarele care sînt mai adaptate la un anumit mediu, succesul lor adaptativ manifestîndu-
se printr-un număr superior de urmaşi viabili.

Ideea, pe scurt, este asta, dar pentru a ajunge la această idee mare, ca întotdeauna, a fost
nevoie de mai multe idei mici. Lui Darwin îi revine meritul de a înlocui în biologie gîndirea
tipologică cu gîndirea populaţională. Dacă pînă la Darwin se vorbea despre un numit tip de
animal sau plantă în cadrul unei specii (tip de porumbel, oaie etc.), de la Darwin încoace se
vorbeşte despre o populaţie de porumbei, oi etc., în care variaţiile dintre indivizi apar
spontan. Variabilitatea există în mod natural în populaţii, nu există doi indivizi identici. De
asemenea, Darwin observase că urmaşii moştenesc unele trăsături ale părinţilor, deci cel puţin
unele caractere se transmit ereditar. Nu ştia însă nimic despre mecanismele eredităţii, deşi
legile lui Mendel au fost descoperite în timpul vieţii lui. Chiar şi aşa, tabloul evoluţiei era
clar, unele variaţii ale unor caractere individuale pot determina avantaje indivizilor purtători,
ceea ce se manifestă la nivelul populaţiei prin mai mulţi urmaşi viabili. Aceste caractere se
transmit ereditar, ceea ce va schimba încetul cu încetul aspectul populaţiei, prin ponderea
indivizilor purtători ai acelor caractere. Individul, şi nu acele caractere, este însă obiectul
selecţiei naturale.
Această teorie, atît de simplu de înţeles, a născut atîtea controverse şi o face şi azi. Desigur,
ea este perfectibilă, nefiind o dogmă. Dar nimeni nu îi poate contesta faptul că a schimbat
gîndirea ştiinţifică pentru totdeauna. Biologia modernă ar fi de neconceput fără teoria
evoluţiei a lui Charles Darwin şi Alfred Wallace. Cine spune că această teorie e depăşită e în
afara biologiei actuale.

Bibliografie

1. Olafson, F., (necunoscut), ;Phylosophy of man’, Britannica:

https://www.britannica.com/topic/philosophical-anthropology
2. Carneiro, R.L., (2003), ‘Evolutionism in Cultural Anthropology’, New York:
Routledge
3. Domnisoru, D.L., (2015), Eseu despre evolutionism si creationism’,
https://www.scribd.com/doc/266874587/Eseu-Despre-Evolutionism
4. Sanderson, S., (1990), ‘Social Evolutionism – A critical history’, UK: Basil
Blackwell Publishers
5. Sanderson, S., (2007), ‘Evolutionism and its Critics – Deconstructing and
reconstructing and evolutionary interpretation of human society’, New York:
Routledge
6. Sandu, R., (2011), ‘Teoria Evolutiei pe interesul tuturor’,
https://www.scientia.ro/biologie/evolutionism/1707-teoria-evolutiei-explicata-
simplu.html
7. Scientia.ro, (2010), ‘Biografia lui Charles Darwin’,
https://www.scientia.ro/biografii/790-charles-darwin-biografie-1.html
8. Giordano, C., (2005), ‘Homo creator. The conception of Man in Anthropology’,
https://www.researchgate.net/publication/240316116_Homo_Creator_The_Conceptio
n_of_Man_in_Social_Anthropology