DE CE CREATIONISM SI NU EVOLUTIONISM ?

Raspunsul la aceasta întrebare desi pare unul legat de dovezi stiintifice la prima
vedere este de fapt un raspuns strict personal, deoarece nici una dintre ipoteze nu
poate fi dovedita din punct de vedere stiintific ci se bazeaza mai degraba pe
credinta. Am ales sa sustinem modelul creationist deoarece noua ni se pare ca
este mai aproape de adevar pentru ca multe dintre conceptele sale in urma unei
verificari riguroase par mult mai reale si usor de crezut decât conceptele din
cadrul teoriei evolutioniste.
Dintodeauna oamenii si-au pus întrebari referitoare la existenta lor. Cele trei mari
dileme ale omenirii sunt întrebarile: ”Cine suntem?”, ”De unde venim?” , ”Unde
mergem?”. La aceste întrebari vom încerca si noi sa raspundem in aceasta lucrare.
Iata ce scrie Seneca in una dintre lucrarile sale: ”Eu sunt recunoscator naturii nu
atunci când o privesc din acea parte care se dezvaluie tuturor, ci când am reusit sa
patrund tainele ei; când o sa învat din ce materie este alcatuit universul; cine este
creatorul sau paznicul acestuia; ce este divinitatea; daca îsi dirijeaza întreaga actiune
numai spre ea însasi sau daca , uneori îsi îndreapta privirile si asupra noastra; daca ea
creeaza zilnic câte ceva sau a creat totul dintr-o data; daca este numai o parte a lumii
sau este însasi lumea; daca îi este si astazi permis sa hotarasca ceva si sa se mai abata
întrucâtva de la legea destinului…”
Astfel de mii de ani încoace oamenii încearca sa dea un sens vietii lor prin
cercetare stiintifica , prin încercarea de a întelege mecanismele naturii si încercarea de
a le controla prin descoperirile facute , totusi cu cat descopera omul mai mult cu atât
îsi da seama ca are mult mai mult de descoperit decât cea ce a descoperit pâna în
prezent. Daca lumea observabila în care traim ar fi aparut ca urmare a hazardului si a
întâmplarii n-am fi avut atâtea probleme legate de cunoasterea naturii , din aceasta
rezulta ca în spatele tuturor lucrurilor exista o fiinta inteligenta care a proiectat totul.
Chiar si astazi, când oamenii fac lucruri care pareau imposibile stramosilor nostri ,
întrebarile la care trebuie sa raspundem ramân aceleasi , iar raspunsurile la toate
aceste întrebari se gasesc in conceptia noastra despre origine , deoarece este bine stiut
faptul ca exista o legatura foarte strânsa intre conceptia cuiva despre originea sa si
sfârsitul pe care îl va avea.
Cu totii stim ce fiinte curioase sunt copiii si ca ei au probabil cea mai mare sete de
cunoastere dintre toti oamenii .Printre primele lor întrebari se numara si
întrebarea :”Mami , eu de unde am aparut?” Aceasta poate fi o întrebare incomoda ,
de acea unii parinti recurg la clasicul raspuns “te-a adus barza.” Asa ca majoritatea
dintre noi ne aducem aminte de celebra înaripata care ne-a adus pe lume. Mai târziu
am crescut si ne-am dat seama ca originea noastra ca oameni nu atârna de ciocul
berzei , ci suntem pur si simplu descendentii parintilor nostri , dar si parintii au de
raspuns aceleasi provocari legate de origine.
Prin aceasta lucrare ne-am propus sa desfiintam mitul berzei în materie de
originea universului, a vietii si a omului.Dezideratul nostru consta în a demonstra pe
baze stiintifice prioritatea creationismului in fata evolutiei.
Fiecare disciplina îsi are originea sa si fiecare student ar trebui sa cunoasca acest
lucru. Cineva care studiaza chimia ar trebui sa cunoasca cine a pus bazele acestei
stiinte , originea elementelor chimice si a legilor care le guverneaza . Biologii trebuie
sa stie originea vietii si regulile carora se supune toata materia vie. Un curs de politica
trebuie sa raspunda întrebarilor care tin de originea statului si a dreptului. Multi
profesori incearca sa evite aceasta controversa , însa cu pretul înabusirii curiozitatii

I
elevilor lor. Chiar daca aceste cursuri ar avea o abordare dinamica a subiectelor , dar
nu ar contine informatii despre începuturi acestea pot forma in cel mai bun caz doar
deprinderi practice si nu o adevarata întelegere a lucrurilor. Acest tip de învatamânt
poate fi asemanat cu un pod fara capete de acces care se intinde de nicaieri spre
niciunde , elevul nu are în nici un fel sentimentul originii , de acesta el nu se simte
legat in nici un fel de trecut si nu are nici o speranta de la viitor.

RATIUNI DE STUDIERE A ORIGINILOR

Iata câteva ratiuni de studiere a originilor:

A. RATIUNI STIINTIFICE:
1.Stiinta trebuie sa raspunda la intrebarile “Ce?” si “De unde?” , ceea ce este legat
strâns de originile noastre.
2.Stiinta are la baza legea cauza-efect, asa ca atunci când cineva leaga cauza de efect ,
iar efectul de cauzele sale , este imposibil sa nu ajunga la o cauza primara care
transcede restul cauzelor.
3.O cunoastere a proceselor si a legilor naturale fara a cunoaste cauzele si originile lor
diminueaza importanta descoperirii stiintifice.
B. RATIUNI SOCIOLOGICE:
1.Stiinta are numeroase aplicatii in societate , iar rezolvarea problemelor societatii
necesita o profunda cunoastere a originilor si a legilor care o guverneaza.
2.Societatea are in sine mai multe entitati care interactioneaza intre ele , iar
rezolvarea problemelor societatii necesita o cunoastere aprofundata a originilor
acestor entitati pe care sunt construite stiintele sociale.
3.Mediul politic este intr-o continua schimbare , iar elevul care studiaza doar
conceptiile actuale din politica , fara o fundamentare temeinica din punct de vedere
istoric , va ceda mai usor atunci când apare o noua ideologie la moda.
C. RATIUNI ETICE:
1.Felul în care se comporta un individ în societate depinde în mare masura de propria
conceptie asupra felului în care a aparut.
2.Fiecare om are un model la care se raporteaza, de aceea un om care considera ca a
fost creat de Dumnezeu va încerca sa se asemene cât mai mult cu Creatorul sau.
3.Codul moral la care se raporteaza un individ depinde de parerea sa despre origine.
D. RATIUNI PERSONALE:
1.Fiacare om îsi pune întrebari privitoare la existenta sa si necesita sa-si cunoasca
telurile in viata , ceea ce duce inevitabil la punerea de întrebari care privesc originea
noastra ca oameni , iar conceptia unui individ despre trecutul sau va influenta viitorul
sau.
2.Lipsa unei întelegeri sanatoase despre origini i-a împins pe multi tineri la cautarea
de solutii antistiintifice la problemele existentiale (droguri, vrajitorie , astrologie) care
pretind ca largesc orizontul mintal.
3.O filozofie sanatoasa de viata necesita o buna cunoastere a trecutului si a originilor,
iar un individ care îsi cunoaste trecutul si este bine ancorat in prezent este un om
pretios pentru societate.

IMPOSIBILITATEA DOVEDIRII ORIGINILOR

Stiinta moderna este bazata pe experiment si repetabilitate. Orice experiment

necesita observare obiectiva, iar in cazul originilor nu putem afirma ca a existat vreun

II
individ care sa fi observat aparitia universului. Astfel nu poate fi dovedita nici
creatia , nici evolutia pentru ca acest proces n-a fost observat în trecut nu poate fi
repetat nici în prezent, deoarece depaseste capacitatea noastra de întelegere.
Cei care afirma ca evolutionismul este varianta corecta despre originea universului
pare sa aiba pretentia de omniscienta si de omniprezenta.
Un important biolog englez ,Dr. Watson afirma ca evolutia este adevarata doar din
simplul motiv ca singura ei alternativa, creatiunea ,este imposibil de crezut. Facând o
negatie cu caracter universal Dr. Watson îsi atribuie caracteristicile lui Dumnezeu
(omniscienta si omniprezenta). Totusi mai exista înca numerosi oameni de stiinta care
sunt dispusi mai degraba sa creada in Dumnezeu decât in dumnezeirea doctorului
Watson.
Un cercetator stiintific, oricât de ingenios si de inventiv ar fi ,nu poate observa
si nici repeta originile. În continuare vom prezenta câteva argumente care
demonstreaza incapabilitatea evolutionistului de a-si dovedi originile:
- daca evolutia ar avea loc in prezent ar fi imposibil de observat , deoarece se
presupune ca evolutia unui singur organism de ordin inferior necesita câteva milioane
de ani, iar observarea acestui proces nu este posibila pentru ca omul nu dispune de
nici un mijloc de a masura evolutia sau de a fi prezent la un act de creatie.
- variatiile mici care au loc la nivelul micilor organisme nu sunt relevante in cadrul
nici unui model deoarece nu poate fi demonstrat ca o mutatie va duce cândva la
aparitia unei noi specii. Totusi mutatiile sunt de asteptat in cadrul ambelor modele,dar
aceste schimbari minore nu pot sa faca distinctia intre creationism si evolutionism.
- chiar daca s-ar reusi crearea vietii din materie anorganica nu se poate dovedi ca asa
s-a întâmplat si la început.
Pe de alta parte nici un creationist nu poate dovedi actul creatiei:
- creatia nu are loc acum(cel putin in limita observatiilor noastre) , înseamna ca avut
loc odata ,in trecut si este inaccesibila metodei stiintifice de cercetare.
- este imposibil sa pui la cale un experiment care sa demonstreze ca actul creatiei este
posibil, iar creatorul nu creeaza dupa capriciile creaturilor sale pentru a-si demonstra
existenta.

CONTRASTE SI ASEMANARI ÎNTRE MODELUL

CREATIONIST SI CEL EVOLUTIONIST

Deoarece nici una dintre ipoteze nu poate fi dovedita putem cel mult sa facem
doar anumite presupuneri pe care sa le încadram în doua modele: modelul
evolutionist si modelul creationist, iar modelul care are cea mai buna
concordanta cu faptele stiintifice este modelul care are cea mai mare
probabilitate de a fi adevarat.
Modelul este un sistem de gândire ordonat care încearca sa coreleze intre ele
faptele observabile si încearca sa faca anumite preziceri.Totusi aceste modele pot
suferi unele schimbari atunci când unele date se contrazic intre ele. Practic orice
model poate modificat astfel încât toate datele stiintifice sa se potriveasca undeva in
sistem. Atunci de unde putem fi siguri care model este adevarat ? Probabilitatea de
adevar cea mai mare o are modelul care trebuie sa sufere cele mai putine modificari si
presupuneri secundare.
Sa dam in continuare un exemplu foarte concludent referitor la rolul modelelor in
stiinta. Timp de secole existenta atomilor a fost afirmata de unii si negata de altii fara
a aduce însa date stiintifice care sa sustina sau sa combata existenta acestor entitati
fundamentale ale materiei. Investigatia stiintifica a progresat si astfel J. J. Thomson

III
(1903) si H. Nagaoka (1904) propun in mod independent unul de altul cate un model
de atom. În modelul Thomson atomul era compus dintr-o masa continua de particule
încarcate pozitiv si negativ care se afla în echilibru , însa chiar daca acest model
explica unele proprietati ale materiei, el a fost rapid combatut de experimentele
efectuate de Rutherford la Manchester (1909-1911).Astfel Rutherford demonstreaza
ca aproape toata masa atomului este concentrata într-o sfera de dimensiuni neglijabile
fata de dimensiunile atomului, si nu are structura pe care a propus-o Thomson. Însa si
acest model a întâmpinat dificultati deoarece nu a reusit sa explice stabilitatea
atomului. Conform acestui model electronii ar fi trebuit sa ajunga din orbita lor pe
suprafata nucleului intr-un timp de ordinul a 10-12 secunde cea ce nu se întâmpla în
realitate. Apare astfel modelul Bohr cu cele doua postulate ale sale care explica
deficientele modelului Rutherford. Aceste postulate ale lui Bohr au pus bazele fizicii
cuantice. Însa si acest model n-a fost definitiv, ci a fost completat de experimentele lui
Franck si Hertz. Ceea ce am dorit sa subliniem prin acest exemplu a fost faptul ca nici
un model nu poate fi definitiv deoarece în permanenta apar fapte stiintifice care nu
sunt în concordanta deplina cu modelul existent , totusi un model bun va suferi foarte
putine schimbari atunci când apar rezultate noi.
Cei care accepta modelul creationist sunt convinsi ca la aparitia unor date
experimentale noi ,acestea vor putea fi integrate in modelul creationist mai bine decât
le-ar integra modelul evolutionist, desigur ca evolutionistii au dreptul sa creada
altceva, însa aceasta lucrare are drept scop ca acei care o citesc sa aiba posibilitatea de
a compara obiectiv cele doua modele propuse si sa ia o decizie bazata pe fapte
concrete , argumentate stiintific.
În continuare va prezentam modelul evolutionist clasic. Acesta încearca sa explice
originea si semnificatia tuturor lucrurilor cu ajutorul legilor naturale care opereaza si
în prezent ca si în trecut. Nici o interventie din exterior nu este permisa (un factor care
ar influenta mersul proceselor sau un Creator).Universul se transforma de la sine de la
un nivel inferior de dezvoltare la un nivel superior, fara ca sa fie nevoie de nici o
interventie din exterior, cu ajutorul proprietatilor sale înnascute. Iata parerea unui
specialist în materie de evolutionism: ”Evolutia in sensul larg al cuvântului poate fi
definita ca un proces directional si esentialmente ireversibil care are loc in timp
si care in cursul sau da nastere la un nivel tot mai înalt de organizare în
produsele sale. Intr-adevar cunoasterea noastra actuala ne obliga sa acceptam
punctul de vedere conform caruia întreaga realitate este evolutie, un singur
proces de autotransformare.”
Cu alte cuvinte evolutionismul este teoria ateista antibiblica care presupune ca nu
exista creator si ca viata a aparut din întâmplare prin aparitia spontana a unei celule
vii din materie moarta: apoi aceasta celula vie fara cap si-a dorit sa fie mai superioara,
mai complexa, si-a facut planuri si s-a apucat sa creasca si sa se diversifice;
organismele rezultate au hotarât sa se lupte intre ele pentru existenta suprimându-le pe
cele slabe si neadaptate selectându-se astfel forme mai rapace! Au mai aparut ici si
colo varietati anormale (“mutatii”) care au dat alte specii noi. Si toate speciile acestea
inferioare ,primitive, lipsite de inteligenta (hidre, viermisori, moluste) s-au ambitionat
si s-au opintit fiecare sa se transforme in alte specii din ce in ce mai superioare.
Broasca s-a transformat in sopârla, sopârla in maimuta si maimuta in om. Pentru tot
acest tablou evolutiv impresionant evolutionistii aduc argumente (teoretice) si probe
(fosile si experimente ) practice.
La polul opus al evolutionismului se afla creationismul care implica un proces de
creatie speciala care este: supranaturala , directionata din exterior, teologica (cu
scopuri precise) si încheiata .Creatia ,ca si evolutia are caracter universal si

IV
unidirectional (este ireversibila) insa are un sens descendent si nu unul ascendent asa
cum pretinde evolutionismul. Creatia a fost perfecta la început si de atunci ea se afla
intr-un proces continuu de degradare. Creatia postuleaza existenta unei perioade la
început in care toate entitatile naturale ( atomii, celulele, plantele, animalele, omul) au
fost create odata cu legile care le guverneaza si aceste procese nu mai actioneaza in
prezent. Odata terminate, aceste procese de creatie au fost înlocuite cu legi de
conservare, iar ca un adaos la conceptul unei creatii complete si perfecte vine
principiul dezintegrarii care actioneaza in prezent (orice schimbare pe care o sufera
creatia perfecta trebuie sa fie intr-o directie descendenta).Facând o sinteza a celor
doua modele ,trasaturile lor de baza sunt:
- Modelul evolutionist: evolutia are un sens ascendent si actioneaza in continuu,
având o origine naturalista.
- Modelul creationist: creatia a fost perfecta la început, natura tinde spre
dezorganizare si are o origine supranaturala.
Problema vârstei universului si a proceselor cosmice sunt doua întrebari separate de
sensul in care merge natura si originea naturala sau supranaturala a universului.
PREZICERI DE BAZA
ALE MODELELOR.

CATEGORIA EVOLUTIONIST CREATIONIST

1.Universul galactic Galaxiile se schimba Galaxiile sunt constante
2.Structura stelelor Stelele se schimba in alte Stelele sunt neschimbate
tipuri
3.Alte corpuri ceresti Cresc in complexitate Se descompun
4.Tipuri de formatii de roci Diferite in diferite “ere” Similare in toate “erele”
5.Apartia vietii Viata a evoluat din neviata Viata ,numai din viata
6.Seria organismelor Un sir de organisme Soiuri distincte de
organisme
7.Aparitia unor soiuri noi de Apar soiuri noi Nu apar soiuri noi
viata
8.Mutatii in organisme Favorabile Daunatoare
9.Selectia naturala Proces creator Proces de conservare
10.Evidenta fosilelor Tranzitii nenumarate Goluri sistematice
11.Aparitia omului Intermediari maimuta-om Nu exista intermediari
maimuta-om
12.Natura omului Cantitativ superior Calitativ distinct fata de
animalelor animale
13.Originea civilizatiei Înceata si treptata Contemporana cu omul
Aceste preziceri au fost formulate pe baza trasaturilor de baza a fiecarui model asa
cum au fost ele prezentate in paragrafele de mai sus. Deci acestea reprezinta modele
primare deoarece s-au luat în considerare doar trasaturile fundamentale ale fiecarui
model în parte. Fireste ca aceste modele pot fi modificate pentru a accepta si date noi.
De exemplu modelul evolutionist primar poate fi largit astfel încât sa poata accepta
alaturi de mutatiile favorabile si pe cele daunatoare. Dar aceasta nu mai este o
prezicere naturala a modelului evolutionist primar.

LEGEA CAUZA-EFECT ÎN STIINTA.

V
 Modelul evolutionist pretinde ca poate explica toate entitatile naturale pe baza
legilor naturii. Aceleasi legi care actioneaza în prezent se pretinde ca au actionat si in
trecut, chiar de la începuturile universului. Însa si aceste legi trebuie sa fi avut cumva
o aparitie a lor. De aici apar doua posibilitati de interpretare. Prima dintre ele apartine
modelului evolutionist si afirma ca exista deja un set de legi atunci când a aparut
universul. A doua interpretare apartine modelului creationist si afirma ca intre materie
, timp si spatiu exista o intercorelare si de aceea este numai normal sa presupunem ca
aceste legi care guverneaza universul au aparut odata cu el si au luat fiinta deoarece
creatorul le-a chemat la viata. În concluzie putem alege sa credem în evolutia ex
nihilo sau în creatia ex Deo.
Fiecare cauza are efectele ei, si la rândul ei fiecare cauza poate fi privita ca un efect
al altei cauze. Urmând acest rationament este inevitabil sa ajungem la o cauza primara
care este superioara atât cantitativ ,cât si calitativ celorlalte cauze. Asadar putem
afirma ca un creator omniscient si omnipotent constituie o Cauza Primara adecvata,
în timp ce evolutia prezinta universul ca fiind propria sa cauza ceea ce este o eroare de
rationament pentru ca întotdeauna cauza este superioara efectului.
Folosind acest tip de rationament creationismul ajunge la urmatoarele concluzii:
• Cauza Primara a spatiului nelimitat trebuie sa fie infinita.
• Cauza Primara a timpului nesfârsit trebuie sa fie eterna.
• Cauza Primara a energiei neîncatusate trebuie sa fie omnipotenta.
• Cauza Primara a interrelatiilor universale trebuie sa fie omniprezenta.
• Cauza Primara a complexitatii infinite trebuie sa fie omniscienta.
• Cauza Primara a valorilor morale trebuie sa fie morala.
• Cauza Primara a valorilor spirituale trebuie sa fie spirituala.
• Cauza Primara a responsabilitatii umane trebuie sa fie volitionala.
• Cauza Primara a integritatii umane trebuie sa fie veridica.
• Cauza Primara a dragostei umane trebuie sa fie iubitoare.
• Cauza Primara a vietii trebuie sa fie vie.

Deci Cauza Primara a tuturor lucrurilor trebuie sa fie o fiinta infinita, eterna,
omnipotenta, omniprezenta, omniscienta, morala, spirituala, volitionala, veridica,
iubitoare si vie. Descriu oare asemenea adjective materia oarba ? Va putea oare
evolutia sa creeze fiinte iubitoare, inteligente, morale, spirituale, volitionale, etc. ? Cu
siguranta ca NU. A afirma ca materia este propria sa cauza este echivalent cu a spune
ca legile care actioneaza în prezent nu au fost valabile si în trecut, ceea ce contrazice
prezicerea din cadrul modelului evolutionist ca universul poate fi explicat cu ajutorul
legilor naturale prezente.
Materia nu se poate raporta le ea însasi. Cea mai mare descoperire a secolului XX
afirma acest lucru prin foarte cunoscuta Teorie a Relativitatii. Albert Einstein a
demonstrat ca toate entitatile universului: materie , spatiu si timp nu sunt absolute ci
trebuie sa se raporteze la ceva, deci universul în sine nu este absolut. Deoarece
universul nu se poate produce pe sine însusi, el a luat fiinta ca urmare a vointei unei
fiinte absolute( Cauza Primara).
Legile de conservare demonstreaza odata în plus deficientele modelului
evolutionist. În cazul reactiilor chimice masa totala se conserva , energia se conserva
si ea in toate procesele fizico-chimice prin urmare nicaieri in univers nu poate aparea
materie de la sine( materie = masa + energie). Impulsul mecanic si sarcina electrica
se conserva si ele. Nicaieri in univers nu s-a observat ca o entitate sa încalce aceste
legi si sa creasca calitativ sau cantitativ de la sine fara nici o interventie exterioara.

VI
 O mare problema pentru oamenii de stiinta o constituie miscarea luminii în vid.
S-a descoperit doar ca miscarea luminii este un proces ondulatoriu, însa nu s-a
descoperit ce anume vibreaza in acest spatiu vid. Pentru evolutinisti problema este si
mai complexa. Cum poate evolua oare aceasta miscare ondulatorie într-un spatiu în
care nu are ce sa vibreze. Totusi presupunerea de baza la modelul evolutionist este ca
legile universului actioneaza si în prezent asa cum o faceau si în trecut.

LEGILE TERMODINAMICII SI LEGATURA LOR CU ORIGINEA

UNIVERSULUI

Termodinamica: capitol al fizicii în care rolul primordial al studiului îl au

fenomenele in care variaza temperatura. Aceste fenomene implica miscarea termica a
materiei si transformarea energiei dintr-o forma în alta. Termodinamica se bazeaza pe
experiente din care au iesit legi sau principii cunoscute sub numele de legea zero,
legea întâia(primul principiu), legea a doua(principiul al doilea) si legea a
treia(principiul al treilea).
Principiul tranzitivitatii echilibrului chimic:
Daca doua sisteme se gasesc in echilibru cu un al treilea printr-un punct
diaterm(perete perfect conducator din punct de vedere termic )atunci ele sunt in
echilibru unul cu celalalt.
Principiul zero al termodinamicii
Doua sisteme termodinamice puse in contact si izolate de mediul înconjurator
ating de la sine(in cele din urma) starea de echilibru termic.
Principiul zero sta la baza metodelor de masura a temperaturii unui corp.
Modelul evolutionist presupune ca a existat un “ou primordial” care a explodat din
cauza temperaturii mari pe care o avea; conform principiului zero un sistem asupra
caruia nu se actioneaza din exterior(prin schimb de substanta sau energie)este în
echilibru cu mediul în care se afla. Ne dam seama ca aplicarea principiului zero al
termodinamicii nu este posibila asupra “oului primordial” din urmatoarele motive:
1. Nu exista un mediu înconjurator cu care sa fie în echilibru acea sfera initiala.
2. Daca ar fi existat un mediu înconjurator acel ou nu ar mai fi fost asa de primordial
.
3. Echilibrul dintre ou si mediu(sa presupunem prin absurd ca ar fi existat acel
mediu) n-ar fi putut sa duca la o explozie asa cum sustine evolutionismul.
Deoarece principiul zero nu îsi gaseste aplicatia in “oul primordial”
presupunerea de baza a modelului evolutionist ca originea universului poate fi
cunoscuta pe baza legilor naturale care actioneaza în prezent nu mai este
valabila.
Principiul unu al termodinamicii
Acest principiu constituie o extindere a legii conservarii energiei în procesele în
care intervine miscarea termica a materiei.
Existenta caldurii ca forma a transferului de energie a constituit o problema
deosebita în istoria termodinamicii. Abia experimentele lui Joule au dovedit si
confirmat natura asemanatoare a caldurii si a lucrului mecanic. Experimentele
ulterioare au demonstrat faptul ca lucrul mecanic si caldura sunt singurele forme de
transfer al energiei între un sistem termodinamic si mediul înconjurator. Aceasta
situatie a permis definirea caldurii în cadrul axiomatic al termodinamicii ca fiind acea
forma a transferului de energie diferita de lucrul mecanic. Desi o astfel de definitie
pare oarecum “ciudata” , totusi în cadrul termodinamicii ea s-a impus.

VII
 Principiul unu al termodinamicii introduce o noua marime de stare numita energie
interna care este egala cu suma tuturor energiilor cinetice a moleculelor unui corp.
Astfel primul principiu(formularea Mayer) afirma ca un sistem izolat adiabatic de
mediul înconjurator îsi poate schimba energia interna ca urmare a efectuarii de lucru
mecanic din exterior(ΔL=ΔQ=U2-U1). Daca sistemul nu este izolat adiabatic si are
loc schimb de caldura dintre sistem si mediul înconjurator atunci ΔU=ΔQ-ΔL.
Variatia energiei interne a sistemului este egala cu suma dintre lucrul mecanic
efectuat asupra sistemului(sau a sistemului catre exterior)si caldura schimbata
sistem cu mediul exterior.
In concluzie prima lege a termodinamicii este legea conservarii materiei si energiei
existente, exact asa cum a prezis modelul creationist si anume ca odata încheiata
creatiunea ramâne constanta deoarece au fost introduse legi de conservare ale ei. Ea
mai afirma ca nimic nu este acum nici “creat” nici distrus. Ea ne învata deci foarte
convingator ca universul nu s-a creat pe sine ; nu exista nimic în structura prezenta a
legii naturale care ar putea cumva sa îi explice originea.
Primul principiu al termodinamicii are o importanta deosebita în studiul masinilor
termice. Se numeste masina termica acel dispozitiv care preia energie termica din
exterior transformând-o în lucru mecanic. O masina termica poate obtine deci lucru
mecanic doar pe baza schimbului de caldura cu mediul exterior. O consecinta directa
a legii întâi a termodinamicii este imposibilitatea construirii unui dispozitiv care sa
furnizeze lucru mecanic fara a prelua energie din exterior (perpetuum mobile de speta
I) pentru ca asa cum am mentionat si anterior ΔL=ΔQ în cazul sistemelor izolate
adiabatic si ΔL=ΔQ-ΔU în cazul în care exista schimb de caldura cu exteriorul.
Un alt enunt al principiului I al termodinamicii afirma urmatorul lucru:” cantitatea
de caldura primita de o masina termica din exterior poate fi convertita integral
în energie interna sau în lucru mecanic.”
Daca un sistem termodinamic nu poate efectua lucru mecanic fara a prelua caldura
din exterior rezulta ca acea explozie vehiculata de evolutionism nu putea avea loc
deoarece nu exista o alta sursa care sa-i furnizeze energia necesara efectuarii de lucru
mecanic necesar exploziei. Daca acel “ou primordial” ar fi explodat de la sine , fara
vre-o implicatie din exterior ajungem iar la paradoxala concluzie ca legile naturale
care actioneaza în prezent nu sunt aceleasi cu legile pe care le respecta universul la
început. Prin urmare modelul evolutionist primar nu este valabil. Aici de obicei apare
o presupunere secundara si anume ca legile universului în prezent sunt altele decât
cele din trecut. Totusi nu avem nici o dovada ca asa ceva s-ar fi întâmplat ,însa facând
abstractie de acest impediment si acceptând aceasta ipoteza ne dam seama ca nu avem
cum sa aflam care erau acele legi, deoarece stiinta se bazeaza pe experiment si
repetabilitate. Deci nu avem cum sa sustinem din punct de vedere stiintific aceasta
ipoteza a unor legi diferite in trecut fata de cele din prezent. Cei care fac asemenea
afirmatii nestiintifice nu fac altceva decât sa faca doar anumite presupuneri care nu
au nici o legatura cu realitatea obiectiva si încearca sa aduca “adevarul” de partea lor
si nu sa vina ei de partea adevarului.
Principiul doi al termodinamicii
In sensul cel mai general, principiul I al termodinamicii este o lege a conservarii
energiei.
Indiferent de tipul energiei implicate în proces(termica, mecanica, electrica,
magnetica) variatia energiei interne a sistemului este egala cu suma algebrica a
energiilor schimbate cu mediul înconjurator. Legile de conservare se exprima din
punct de vedere matematic prin egalitati. Astfel principiul I permite transformarea
energiei dintr-o forma în alta atâta timp cît energia totala se conserva, prin urmare nu

VIII
exista nici o restrictie în conversia energiei termice în energie mecanica si invers.
Toate experimentele arata ca energia de orice tip se poate transforma prin lucrul
mecanic în energie termica, însa s-a observat ca indiferent de tipul dispozitivului
folosit, randamentul procesului de transformare a energiei termice în energie
mecanica este întotdeauna subunitar.
Se impun deci anumite restrictii în cazul conversiilor de energie. Exista
nenumarate fenomene care nu pot fi explicate cu nici o lege de conservare, de aceea
pe lânga principiul I a aparut necesitatea enuntarii unui principiu care sa stabileasca în
principal sensul evolutiei diferitor procese. Din punct de vedere matematic principiul
II este reprezentat printr-o inegalitate si nu este o lege de conservare.
Formularea principiului II care are cea mai mare importanta în studiul nostru este
formularea care include o noua marime de stare ce caracterizeaza nivelul de
organizare al unui sistem, marime numita entropie.
Entropia este un parametru de stare care, într-un proces reversibil satisface
egalitatea:
i =n
ΔS=Σ Qi
unde Qi (1,n) sunt caldurile schimbate cu mediul înconjurator la
i=0 Ti

temperaturile Ti(1,n).Iar Principiul cresterii entropiei afirma:

În orice proces adiabatic, entropia unui sistem oarecare creste sau ramâne
constanta ΔS≥0 în care “=” este pentru procese reversibile si “>” pentru procese
ireversibile.
Si cum în natura procese reversibile nu exista ( o transformare reversibila este o
transformare ideala ) nu putem decât sa concluzionam ca entropia nu poate decât sa
creasca. Aceasta marime exprima de fapt ca în orice proces schimburile de energie
fac ca energia sa “decada” spre niveluri inferioare de utilizare astfel încât rezulta o
neta descrestere a “disponibilitatii” energiei pentru alte actiuni ulterioare.
Marele savant si scriitor de literatura science-fiction Isaac Asimov a scris: ”Ce ne
spune aceasta a doua lege , prin urmare este ca în marele joc al universului , noi nu
numai ca nu putem câstiga: nici macar nu putem realiza un scor egal.” Tot el adauga
ca “Cele doua legi ale termodinamicii sunt ,presupun eu,acceptate de fizicieni ca
probabil cele mai sigure generalizari din experienta care o detinem.”
Acest principiu este important tocmai pentru ca el afirma ca în natura exista o lege
a schimbarii a caror directii sunt descendente si nu ascendente cum presupune
evolutia. Iata cum se reflecta acest principiu în :
1. Termodinamica clasica sustine ca entropia creste in orice proces fizic si energia
tinde spre nivele inferioare de utilizare.
2. Termodinamica statistica afirma ca fiecare cantitate de energie are asociata
marimea de stare numita entropie care masoara gradul de dezordine al sistemului.
Energia trebuie “sa curga” întotdeauna într-un sens astfel încât entropia sa creasca.
Din toata experienta noastra putem concluziona ca toate procesele “curg” în
directia unei dezordini, degradare si haos crescând.
3. Termodinamica informationala. În legatura cu prelucrarea informatiilor, o noua
stiinta numita “Teoria informatiei” a preluat conceptul din fizica al entropiei
asociindu-l cu gradul de distorsionare al informatiei in timpul proceselor de
prelucrare a ei. Cu alte cuvinte “entropia” in “Teoria informatiei” reprezinta
gradul de veridicitate al unei informatii dupa ce ea a trecut prin mai multe “filtre”.
Pentru ca un sistem sa poata trece de la o stare de organizare inferioara spre una
superioara este nevoie ca energia sa fie câstigata (cantitativ si calitativ), ordinea
trebuie crescuta si informatia trebuie sa fie adaugata. Aceasta lege a termodinamicii

IX
afirma ca acest lucru nu se va întâmpla în nici un proces natural , decât daca intervine
o forta din exterior.
Harold F. Blum în cartea sa “Sageata timpului si evolutia” scrie: ”Este una din
consecintele acestei legi ca toate procesele reale decurg ireversibil…Orice proces
dat din universul acesta este insotit de o schimbare in marimea unei cantitati
numite entropie…Toate procesele reale au loc cu o crestere a entropiei.
Entropia masoara de asemenea haosul sau lipsa de ordine din sistem; cu cat este
mai mare haosul cu atat este mai mare entropia.”
Indiferent de sistemul pe care îl analizam si de tipul de entropie pe care acesta îl
detine sensul de deplasare al acestuia este întotdeauna unul descendent si nu unul
ascendent asa cum sustine evolutia. Pentru a înlatura aceasta contradictie este necesar
sa introducem o presupunere secundara si anume ca în timpul în care a luat fiinta
universul toate fenomenele aveau un sens care permitea entropiei sa scada sau cel
putin sa ramâna constanta. Modelul creationist, pe de alta parte nu are nevoie sa
introduca o presupunere secundara in cazul acestei contradictii pentru ca el prezice ca
universul tinde spre dezorganizare si haos.
Cele mai multe carti care trateaza subiectul evolutiei nu mentioneaza macar
aceatsta a doua lege a termodinamicii, insa acei savanti evolutionisti care sunt
provocati sa comenteze aceasta lege dau urmatoarele raspunsuri:
1. A doua lege nu se aplica sistemelor vii. Realitatea este insa ca in
sistemele vii au loc o multime de procese fizico-chimice complexe si nu avem
nici un indiciu ca aceste procese nu ar decurge fara a respecta legile
termodinamicii.Unul dintre cei mai competenti bio-chimisti, Harold Blum, un
evolutionist convins afirma, incercand sa-i convinga pe colegii sai, bio-chimisti
de valabilitatea legii a doua ca:” Oricat de atent am examina energetica
sistemelor vii,nu gasim nici o dovada a infrangerii principiiilor termodinamicii,
dar vom intampina un grad de complexitate neintalnit in lumea nevie.”
Deoarece aceste doua legi ale termodinamicii sunt in unanimitate acceptate de
toti savantii, si anume ca energia si materia nu pot fi propria lor cauza si ca
nivelul de organizare din fiecare sistem scade, putem afirma ca evolutionismul
este intr-o mare contadictie cu stiinta, deoarece sensul ascendent al evolutiei
este contrazis de aceste legi.
Afirmatia ca “a doua lege a termodinamicii nu se aplica sistemelor vii”
presupune ca materia vie si cea moarta au evoluat separat,iar legile
termodinamicii isi gasesc aplicabilitatea numai in materia nevie, cea vie
respectand un alt set de legi. Daca materia vie ar respecta alte legi decat cea
moarta am fi indrepatatiti sa afirmam ca ele au o origine diferita, ceea ce
combate modelul evolutionist care sustine ca viata a aparut din materie moarta.
2. A doua lege este numai o afirmatie statistica, iar exceptiile sunt
posibile.Aceasta idee este adevarata doar ca probabilitatea de a se realiza
exceptii este foarte redusa. Este ca si cum am afirma ca un grup de maimute
batand la intamplare clapele unor masini de scris vor reusi sa reproduca
intergral si fara nici o greseala intreaga opera a lui Shakespeare. Conform
calculelor lui Bent posibilitatea ca o singura calorie de energie termica sa
poata fi convertita integral in energie mecanica este aceasi cu probabilitatea
ca acele maimute sa poata reproduce intreaga opera a lui Shakespeare de 15
quadrilioane de ori la rand fara nici o greseala.
3. Probabil ca a doua lege nu se aplica in alte parti ale
universului.Aceasta este o speculatie interesanta,dar nestiintifica. Asa cum
sustine modelul evolutionist, universul a avut o singura origine, deci conform

X
 rationamentului cauza-efect legile ar trebui sa fie aceleasi in tot universul.
Universul nostru este uni-vers si nu di-vers.
4. A doua lege nu se aplica sistemelor deschise.
Aceasta este idea vehiculata cel mai des de catre evolutionisti. Este adevarat
ca legile termodinamicii au fost definite pentru sisteme izolate, dar pe de alta
parte este la fel de adevarat ca in natura nu exista sisteme izolate perfect. Ei
sustin ca nu exista nici o problema atata timp cat de la soare vine destula
energie ca sa compenseze entropia, dar problema este nu daca exista suficienta
energie pe Pamant ci nivelul de disponibilitate al acestei energii.
Sa dam un exemplu: caldura care vine de la Soare ajunge pe Pamant, este
transformata in caldura, aceasta caldura este convertita in energie mecanica a
curentilor din atmosfera si din hidrosfera, energia mecanica este transformata
in energie electrica de catre centralele mareomotrice si eoliene, energia
electrica este convertita in energie luminoasa de becurile din casele noaste, iar
dupa aceea ? Nivelul de utilizare a energie scade in orice proces. Soarele nu
dispare (lege I), dar se raceste (legea a II-a).
In natura exista cateva tipuri de sisteme care cresc in organizare si par sa se
opuna tendintei descrise de legea a II-a, in care nivelul de organizare creste, in
loc sa scada asa cum sustine legea a II-a a termodinamicii. O samanta se
dezvolta ascendent pana ajunge la stadiul de planta matura, o gramada de
caramizi creste pana cand ajunge o cladire.Daca privim atent la aceste sisteme
vom vedea ca:
a) Trebuie sa existe un program care dirijeaza cresterea.
Un proces de crestere fara nici un tipar sau program de dirijare nu va
transforma niciodata un sistem
dezorganizat intr-un sistem cu un grad mai mare de organizare, ci cresterea va
duce la formarea unui “cocolos eterogen”. In cazul plantei tiparul care ii
dirijeaza cresterea este codul continut in structura ADN-ului, iar in cazul
cladirii programul care dirijeaza dezvoltarea este planul edificiului.
b)Trebuie sa existe un convertor de putere care sa energizeze cresterea.
Energia are importanta proprietate numita convertibilitate cea ce permite ca
energia sa poata fi convertita dintr-o forma in alta. Energia nu ne-ar fi de nici
un folos daca ea n-ar putea sa fie transformata dintr-o forma in alta dupa
necesitati, insa ca energia sa fie transformata este nevoie de un convertor care
sa asigure aceasta functie.
In cazul plantei conversia de energie este asigurata de fotosinteza prin
numeroase procese fizico-chimice care preiau energia luminii solare
transformand-o in energia necesara cresterii plantei.
In celalalt caz al cladirii, numeroase mecanisme mecanico-electrice se
combina pentru a asigura procesul de constructie al edificiului.
Pentru ca un sistem sa poata trece de la o stare de organizare inferioara la o
stare superioara trebuie sa fie satisfacute ambele conditii. Convertirea energiei
trebuie sa se faca organizat, dupa un anumit tipar. Un elefant poate efectua
lucru mecanic intr-un magazin de portelanuri fine, insa el nicidecum nu va
lasa la plecarea sa din magazin un sistem mai organizat ca la inceput.
Se constata ca trebuie chiar si in cazul sistemelor mici ca codul de dezvolatare sa fie
foarte complex. Daca ar exista acest proces evolutiv, el ar trebui sa contina un cod de
crestere infinit mai complex care sa convesrteasca energia si sa asigure dezvoltarea
sistemelor. Cine pana acum a vazut in natura acel proces care impinge totul in sus,

XI
elementele chimice simple in molecule, moleculele in celule, celulele in organisme
simple, organismele simple in maimuta si apoi in om?
Pana cand evolutionistii nu vor putea sa demonstreze existenta acestui convertor de
energie si a planului care asigura dezvoltarea ascendenta a sistemelor, atat vii cat si
nevii, evolutia este negata in totalitate de legea a II-a a termodinamicii.

SISTEMUL SOLAR, INTAMPLARE SAU PLAN?

Dupa cate cunoastem Sistemul nostru solar este unic in Univers. Evolutionistii
sustin ca exista si alte planete in univers asemenea Pamantului care au evoluat odata
cu stelele, fapt care a facut posibila aparitia vietii. Dar aceste afirmatii nu sunt deloc
stiintifice ,ci doar presupuneri care nu au nici o baza,de aceea ne vom limita la a
studia numai sistemul nostru solar, pe baza propriilor lui date. Atunci cand ai la
dispozitie un singur sistem nu poti face amalize statistice asupara altor sisteme de
acest tip (necunoscute inca sau inaacesibile studiului stiintei empirice).
Datorita presupunerilor ca ar mai exista viata si pe alte planete ,oamenii au
explorat tot mai mult spatiul cosmic,iar in vederea acestui lucru au fost investite
resurse serioase. Cu toate acestea nu s-a gasit viata in spatiu ,chiar daca evolutionistii
sustin ca totul a avut o origine comuna inclusiv Pamantul ,pe care viata a fost posibila,
deci ar putea exista conditii de aparitie a vietii pe oricare dintre planetele sistemului .
Chiar daca nu au descoperit inca viata ,evolutionistii spera inca in minuni.. Insa
modelul creationist are cu totul alta interpretare
• fiecare planeta a fost creata la inceput cu un scop special si de aceea
fiecare dintre ele vor avea o structura si o compozitie diferita, ceea ce
contrazice faptul ca ar fi evoluat dintr-o sursa comuna;
• pe de alta parte doar pamantul are o hidrosfera si o atmosfera
capabile sa intretina viata ;
• nicaieri in afara Pamantului nu va fi gasita vreo forma de viata;
• chiar daca vor fi gasite dovezi ale vietii si pe alte planete, acestea se
vor supune acelorasi legi de degradare ca si pe Pamant;
Toate aceste preziceri au fost confirmate de aselenizarile pe Luna si de sondele
trimise in spatiu. De asemenea putem observa fotografiile facute Lunii si planetei
Marte; relieful catastrofic ne demonstreaza o data in plus procesul dedegradare la care
au fost supuse.
Cu toate stradaniile sale ,omul a reusit in cele din urma sa faca o mai amanuntita
analiza a rocilor de pe Luna si a constatat ca acestea nu au o structura identica cu cea
a Pamantului , lucru ce arata ca cele doua corpuri nu au avut o origine comuna din
care sa fi evoluat, cu atat mai putin celelalte corpuri ale sistemului nostru solar pot
avea aceeasi origine.
Ceea ce teoria evolutionista nu poate demonstra si nici maca prezice,este scopul
crearii Pamantuilui. Pe cand creationismul afirma ca Planeta Albastra a fost creata cu
scopul de a-i servi omului drept casa ,evolutionismul ramane in dificultate.
Chiar daca toate acestea sunt doar preziceri,fie ca sunt cu privire la origine sau la
orice altceva, ele nu au nimic stiintific, ci doar pura filosofie; omul poate acepta unul
din aceste doua modele, insa alegerea se va face tot pe baza de credinta, insa aceasta
credinta nu trebuie sa fie una oarba, ci bazata pana la un punct pe date stiintifice. In

XII
final conflictul dintre creationism si evolutionism are aspecte teologice.Oricat de mult
ne-am stradui sa comparam datele practice ale biologiei sau ale geologiei sau a altei
stiinte masurabile vom fi pusi in fata unei alegeri nestiintifice,adica de a explica
lucrurile din viziunea descinderii evolutionismului sau a scopului creativ. De
exemplu oare atat pestele cat si omul au ochi pentru ca omul a evoluat din peste,sau
atat omul cat si pestele au ochi pentru a implini un scop anume:acela de a vedea.
Explicatiile teologice au fost considerate a fi nevalabile de catre unii savanti, in ceea
ce priveste probleme originilor,si admitem ca e greu in stadiul actual al cercetarilor sa
descoperim care era planul creatorului.
Evolutia din “nimic”. In ultimii ani s-au perindat mai multe teorii care sa poata
explica aparitia universului. Teoria starii stationare a universului , propusa de Sir Fred
Hoyle a fost abandonata chiar si de initiatorul ei, dar fostii adepti ai acestei idei
resping si teoria marii explozii. Weisskopf a afirmat ca nici o teorie a aparitiei
cosmosului nu este satisfacatoare, si chiar si modelul standard acceptat al marii
explozii ne pune in fata unor intrebari fundamentale. Ideea unui univers oscilant a fost
si ea abandonata, deoarece s-a concluzionat ca datorita entropiei uriase generate in
univers, el fiind inchis nu poate trece decat printr-un ciclu de expansiune sau de
contractie. A fost lansata o noua teorie a universului in expansiune, ceea ce este mai
degraba o incercare disperata de a evita implicatiile creationiste si ale cosmogoniei
adevarate. Conform acestei teorii se considera ca universul a fost la inceput o
particula infinitizimala care si-a marit volumul ei in primele 10-35 de secunde pana la
marimea unui grape-fruit. Aceasta explozie “mare si rece” initiala a fost urmata de “
bubuitul fierbinte” standard numit “Big Bang”. Ce spun cei care au lansat aceasta
teorie? Iata raspunsurile a doi dintre ei:
• “Esti ispitit atunci sa faci un pas mai departe si sa speculezi ca intreg
universul a evoluat literalmente din nimic”
• “…ca universul nostru a avut ca origine fizica o fluctuatie cuantica a
unui adevarat vid preexistent, sau a starii de nefiinta.”
Prin urmare toate aaceste teorii cosmogonice se reduc la doua:evolutie ex nihilo sau
creatie ex Deo. Alegerea care trebuie facuta este intre nimicul omnipotent sau
Dumnezeul omnipotent.

CUM A APARUT VIATA?

In prezent pe planeta noastra exista numeroase organisme , de la cele mai simple

(care au dimensiuni de pana la a 2000-a parte dintr-un milimetru) pana la cele mai
complexe ( mamiferele si omul).In aceste conditii apare vechea intrebare :”Cand si
cum a aparut viata?”Unul dintre cele mai dificile stadii in procesul evolutionist este
fara indoiala faza in care materia nevie s-a transformat in materie vie. Daca acest
proces a avut loc, atunci el ar trebui sa poata fi explicat cu ajutorul legilor care
actioneaza si astazi, asa cum prezice modelul evolulutionist. In aceste conditii trecerea
materiei vii de la neinsufletire la viata ar trebui sa aiba loc si astazi. Cand observatiile
noastre empirice contrazic faptul ca materia nevie poate sa treaca la viata, in modelul
evolutionist apare presupunerea secundara ca in trecutul indepartat in care aceasta
trecere a avut loc, conditiile de pe Pamant erau altele decat conditiile actuale. Aici
apare evidenta superioritatea modelului creationist. El nu are nevoie sa explice cum si

XIII
in ce conditii a aparut viata, el pur si simplu spune: Cauza Primara a vietii trebuie
sa fie vie si ca viata poate aparea doar din viata.
Ideea ca materia vie a aparut din materie neinsufltita nu este de fapt asa de noua. In
timpul evului mediu, unul dintre pionerii chimiei Joannes Van Helmont afirma ca a
descoperit o formula de producere a soarecilor. Daca puneti carpe vechi si grau intr-o
cutie si o ascundeti pe acoperis sau in hambar, exista posibilitatea sa obtineti soareci.
Acest experiment este repetat si astazi cu rezultate reale,dar explicatia lui este cu totul
alta. Acesta este unul din marea multime de experimente care i-a determinat pe
oameni sa adopte conceptul de gandire a aparitiei spontane a vietii. Fara indoiala ca
experimentul care a demonstrat imposibilitatea aparitiei spontane (de la sine) a vietii a
fost experimentul lui Pasteur.
Louis Pasteur a realizat urmatorul experiment: intr-o sticla cu gat simplu, elimina
prezenta diferitelor particule,dar si posibilul aer( considerat element vital pentru
aparitia spontana a vietii) , toarna apa si material organic ca substrat hranitor in
aceasta sticla. Incalzind sticla a prevenit aparitia posibilelor organisme vii in ea. S-a
constatat ca viata nu poate aparea spontan in acea sticla. Pasteur a considerat ca ideea
de aparitie spontana a vietii va disparea pentru totdeauna in urma acestui experiment.
Totusi aceasta idee nu a disparut, ci a aparut conceptul ca viata a aparut si s-a
dezvoltat candva in trecut intr-o supa bogata in compusi organici.
Viata are o complexitate imensa. O multime de factori trebuie sa interactioneze ca
sa permita supravietuirea, dezvoltarea si reproducerea unui organism. Biochimistii si
biologii moleculari au inceput sa descopere niste molecule complexe importante si
integrate in sisteme biochimice inalte.Treapta inalta a imposibilitatii aparitiei spontane
a acestor sisteme complexe a devenit provocarea capitala.
In continuare vom descrie pe rand cele mai importante structuri chimice care fac
posibila functionarea sistemelor vii.
Moleculele simple (biomonomeri). Substantele chimice pe care le gasim la
fiecare organism viu sunt deosebit de importante. Unele molecule organice simple
(biomonomeri) sunt combinate in forme importante in moleculele biologice
(biopolimeri) cum sunt proteinele si acizii nucleici (ADN si ARN). Biopolimerii pot
contine sute de mii de molecule legate impreuna.Aminoacizii(biomonomerii)prezinta
materiale simple- blocuri de proteine(biopolimeri).Organismele vii au douazeci de
feluri de baza de aminoacizi in ele.Cateva sute din ele se pot combina in formarea
unei singure molecule de proteina.Acizii nucleici (biopolimerii)sunt si mai complecsi,
incluzand combinarea nucleotidelor(biomonomeri)care sunt constituiti din zaharide ,
fosfati si baze nucleotide.Exista patru baze de diferite tipuri al bazei nucleotide.Acizii
nucleici pot contine milioane de nucleotide.Ereditatea si informatia metabolica a
organismului este inscrisa in secvente de diferite tipuri ale bazei nucleotide.Oamenii
de stiinta indica acizii nucleici ADN si ARN ca fiind responsabili de pastrarea si
transmiterea caracterelor ereditare.In anul 1953 Stanley Miller a reusit sinteza
aminoacizilor in conditii de laborator, despre care se crede ca au fost aceleasi cu
conditiile de pe Pamantul primar .El a reusit acest lucru folosind aparatura chimica in
care a amestecat gaz metan,hidrogen,amoniac si vapori de apa si a expus acest
amestec descarcarilor electrice.Au fost obtinuti pe aceasta cale majoritatea
biomonomerilor necesari sintezei de proteine sau acizi nucleici, insa aceasta nu este o
dovada ca la fel s-a intamplat si la aparitia vietii.De exemplu aminoacizii se formeaza
in mediu alcalin insa acest mediu nu este favorabil si formarii zaharidelor totusi
amandoua sunt necesare functionarii organismelor vii.Sa admitem ca aminoacizii s-au
format in presupusa “Supa Primara” de la inceput .Cecetatorii au descoperit

XIV
existenta a doua tipuri fundamentale de aminoacizi:S(rotit la stanga)si D(rotit la
dreapta) in functie de planul polariziarii luminii.
S-a constatat ca organismele vii contin doar aminoacizi de tip S.Cum a fost posibila
aparitia vietii doar dintr-un singur tip de aminoacid(S) odata ce in acel amestec
existau ambele tipuri de aminoacizi.Urmatoare problema o reprezinta lispsa dovezilor
in rocile din adancimea scoartei Pamantului a “Supei Primordiale”, deoarece rocile
acestea nu contin substante organice. Una dintre teoriile care sustin aparitia vietii
spontan este ca unele substante organice necesare sintezei biomonomerilor s-au
format in atmosfera dizolvandu-se ulterior in ocean.Un astfel de exemplu a dat
chimistul Donald Hull in privinta celui mai simplu aminoacid
glicerina(NH2CH2COOH).El a ajuns la concluzia ca in cazul aparitiei acesteia in
atmosfera primara ,97% din ea s-ar fi dezintergrat chiar inainte de a ajunge in ocean ,
iar restul de 3% s-ar fi distrus in ocean. Si chiar daca nu s-ar fi distrus concentratia ei
maxima foarte mica(10-12 mol/l)nu ar fi fost suficienta pentru ca aceasta sa fie material
de inceput pentru nasterea spontana(de la sine) a vietii.
Moleculele complexe(biopolimerii).
Din cauza structurii lor foarte complexa ,aceasta fiind de sute de ori mai mare decat ce
a monomerilor, sansele aparitiei lor in mod spontan tind spre zero, deoarece nasterea
lor necesita nu numai un consum ridicat de energie ci si un cod secvential care sa
contina toate informatiile despre structura lor.
Organismele vii contin cateva mii de tipuri de proteine. O proteina este o succesiune
de cateva sute de aminoacizi. Putem asemana o proteina cu o propozitie, aminoacizii
fiind literele. Sunt permise anumite “greseli gramaticale” insa cativa aminoacizi
trebuie sa se afle in pozitii cheie pentru ca proteina sa existe.Totusi daca ar exista
asemenea “greseli” proteina nu ar mai functiona corect. Boli ca anemia sau unele
tipuri de cancer apar ca urmare a pozitiei gresite a unui singur aminoacid. Aceasta
ordine din proteina si faptul ca ea nu poate functiona oricum ne duce mai degraba cu
gandul la o planificare riguroasa si o inteligenta care sa o realizeze.
Sa ne imaginam o structura formata din doua elemente distincte( A si B) care poate
functiona numai intr-o singura combinatie( sau AB,sau BA). Probabilitatea ca aceasta
structura sa se formeze de la sine si sa functioneze este de ½. Daca am avea o
structura cu trei elemente (A ,B si C) si o singura combinatie sa fie valida,
posibilitatea ei de aparitie este de 1/3!.Prin urmare in cazul unei proteine cu 100 de
aminoacizi, posibilitatea ei de aparitie este de 1/100!, aproximativ o combinatie din
10158 este viabila.
Acest numar este mult prea mare pentru a fi inteles corect. Notati ca in univers exista
doar 1080 electroni. Savantii evolutionisti afirma ca universul are o varsta de 30 de
miliarde de ani.Sa admitem ca nu reusim din prima incercare sa obtinem combinatia
corecta de proteina, asteptam o perioada de o miliardime de secunda si repetam
incercarea. In aceste conditii generoase timp de 30 de miliarde de ani putem reusi sa
facem doar 10105 combinari,iar sansa de a obtine combinatia corecta din toata
incercarile acestea este de 1 la 1053 ceea ce este un numar infinitizimal, prin urmare
sansa de a obtine o molecula functionala este practic nula. Intr-un studiu realizat de
NASA, in care cosmonautii erau invatati sa recunoasca chiar si cele mai rudimentare
forme de viata de pe alte planete, s-a afirmat ca o molecula poate fi considerata vie
daca are cel putin 400 de aminoacizi,iar fiecare aminoacid sa fie compus din 4-5
elemente chimice de baza si fiecare element chimic este o alcatuire unica de electroni,
protoni si neutroni. Prin urmare nimeni (cu exceptia unui evolutionist dogmatic ) nu
poate crede ca un sistem viu sa poata aparea la intamplare, iar daca il excludem pe
Creator din aceasta ecuatie nu ramane nici o posibilitate de aparitie a unui sistem viu.

XV
 Posibilitatea sintezei moleculei de ADN
Problema discutata la punctul anterior reprezinta de fapt o suprasimplificare, caci in
realitate lucrurile stau cu totul altfel.Orice fel de proteina sau alt fel de sistem viu nu
s-ar putea reproduce niciodata, pentru ca acest sistem trebuie sa contina o enzima care
sa inmagazineze toate informatiile genetice ale sistemului necesare multiplicarii.
Pentru ca viata sa fi putut continua dupa aparitia spontana a primului biopolimer, era
necesara si prezenta unei structuri care sa contina informatia care trebuia sa fie
transmisa prin reproducere.
În lucrarea “Îndoieli cu privire la moderna teorie evolutionista sintetica” de Frank
B. Salisbury gasim urmatoarele:
“O proteina medie poate contine circa 300 de aminoacizi. Gena ADN care îi
controleaza sinteza va avea circa 1000 de nucleotide în lantul ei. De vreme ce
exista 4 tipuri de nucleotide într-un lant ADN, una care consta din 1000 de
legaturi ar putea sa existe în 41000 forme diferite. Folosind putina algebra
(logaritmi) putem vedea ca 41000=10600. 10 înmultit cu sine de 600 de ori da cifra
1 urmata de 600 de zerouri. Numarul acesta este totalmente dincolo de puterea
de cuprindere a mintii noastre.”
O proteina nu s-ar putea forma de la sine oricât de mare ar fi universul si oricât de
lung ar fi timpul, însa modelul creationist nu-si pune aceasta problema deoarece el
postuleaza ca viata a aparut dintr-o sursa vie.
Celula -unitatea de baza morfo-functionala si genetica a organizarii
materiei vii.
O si mai mare problema pentru evolutie o constituie combinarea structurilor complexe
pentru a forma chiar si o simpla celula capabila sa functioneze si sa transmita mai
departe caracterele proprii.
Se presupune ca celula a evoluat in timp, iar pentru formare ea avea nevoie nu numai
de ADN si proteine ci si de alte molecule complexe cum ar fi grasimile si
carbohidratii. Acest lucru arata pur si simplu ca este imposibil sa se creeze niste tipuri
de componente complexe care apar din elemente chimice luate la intamplare.
Intre toate componentele unui sistem asa de complex cum este celula exista o legatura
stransa , fiind o interconditionare in care toate componentele depind unele de
celelalte, cunoscut fiind faptul ca in sinteza proteinelor este indispensabila prezenta
acizilor nucleici, iar pentru a obtine acizi nucleici este nevoie de o proteina de la care
sa se porneasca. Evolutia este foarte greu de prevazut deoarece acest sistem (celula)
nu este usor de despartit in unitati functionale separate. Functioneaza ca un intreg
unde cel mai mare numar de parti depind una de cealalta.
Majoritatea oamenilor de stiinta accepta aparitia spontana a vietii, neglijand studiile
de probabilitate care arata cum acest lucru s-ar fi putut intampla, de aceea sunt
vehiculate mai multe idei care descriu conditiile in care a aparut viata. Va prezentam
in continuare cateva dintre ele.
1. Viata a putut fi generata ca urmare a unor proprietati pe care le are materia
singura, insa nu exista dovezi ca informatii complexe ca codul acizilor nucleici,
exista doar in elementele chimice.
2. Viata a aparut ca autogenerata, sistemele ciclice interactive de proteine si acizi
nucleici fiind ajutate de influienta energiei. Un asemenea model contine atat de
multe presupuneri secundare incat este aproape imposibil de utilizat.
3. Viata a aparut intr-un izvor cald , hidrotermal in ocean.Un asemenea mediu ar
putea oferi o protectie celulelor vii din partea mediului exterior, insa tot acest
mediu ar fi reprezentat si cauza mortii lor, celulele fiind inca foarte instabile in
faza lor incipienta.

XVI
4. Viata nu a aparut sub forma de celule ci la suprafata unor corpuri rezistente cum
ar fi cristalul de pirita, insa nu avem nici un indiciu ca structura ordonata a
cristalelor ar fi putut constitui un model pentru moleculele biologice complexe.
5. Viata a aparut ca urmare a faptului ca genele organismelor vii s-ar fi dezvoltat
folosind modelul argilelor, insa acest model nu este valabil din acelasi motiv ca si
cel anterior.
6. Viata a aparut ca urmare a faptului ca ARN-ul contine anumite enzime proprii lui
care ii dau capacitatea de autoreproducere. Acestei toerii i s-a acordat o atentie
sporita in ultimii ani, ajungandu-se la conceptul de “lumea veche a ARN-ului” si
despre ribozomii care reprezinta molecule ARN , functionand ca enzime. Chiar si
acest model are deficientele lui, aparand o serie de intrebari cum ar fi, “Cum a
aparut primul ARN?”. ARN-ul este foarte greu de produs in laborator, cu atat mai
putin in conditiile Pamantului primitiv, prin urmare si aceasta teorie nu poate sta
in picioare.
In ultimele decenii practica experimentala a avansat foarte mult, fapt care a facut
posibila cercetarea in domeniul aparitiei spontane a vietii. S-a incercat crearea de
materie vie din substante anorganice, vehiculandu-se ideea ca s-a reusit acest lucru.
Iata cateva exemple:
• Sinteza aminoacizilor.Incepand cu Stanley Miller s-a reusit crearea unor
aminoacizi in conditii de laborator, conditii presupuse ca fiind identice cu cele de
pe Pamantul primar. Imediat dupa obtinerea lor, cu ajutorul unei trape de evacuare
a aparatului folosit, aminoacizii erau separati de restul amestecului, altfel acelasi
mediu care i-a creat ii putea distruge. Cu certitudine ca toate aceste masuri de
siguranta nu puteau exista pe Pamant in momentul presupusei aparitii a
aminoacizilor.
• Legarea unor aminoacizi. In 1967 a avut loc faimosul experiment al lui Arthur
Kornberg prin care s-au obtinut molecule de ADN de virus , o gena sau alte
molecul active biologic.Fara a intra in detalii putem afirma ca in fiecare caz a avut
loc o copiere artificiala dupa unele enzime deja existente, simuland conditiile in
care are loc aceasta copiere in celulele reale. Astfel in nici un caz nu a fost
sintetizata vreo gena sau molecula ADN sau vreo alta entitate de felul acesta
decat daca au existat mai dinainte entitati similare de la care sa se porneasca.
• Sintetizarea celulelor. In 1970 s-a anuntat ca J.P. Danielli ar fi sintetizat o celula
vie, trebuie remarcat faptul ca el a inceput cu celule vii pe care le-a fragmentat ,
apoi a asamblat parti din ele intr-o singura celula. Aceasta este o realizare
uimitoare insa nu costituie deloc un exemplu de creare a vietii.
Concluzii: Aceasta complexitate a organismelor vii si toata tehnologia avansata
folosita in aceste experimente demonstreaza faptul ca viata nu a aparut de la sine in
presupusele conditii de pe Pamantul Primar. Modelul creationist nu are probleme in
acest sens el postuleaza o Cauza Primara vie si inteligenta care a creat viata.

POSIBILE MECANISME EVOLUTIONISTE

De obicei, in mediul stiintific evolutionist se vehiculeaza ideea ca procese naturale

cum ar fi mutatiile sau selectia naturala ar reprezenta acele mecanisme care au facut
posibila evolutia.
1. Variatie, selectie si recombinare. La publicarea teoriei sale evolutioniste prin
selectie naturala, Charles Darwin, a lansat ideea ca micile variatii intre indivizii

XVII
unei specii ar conferi diferite grade de avantaj sau dezavantaj in lupta pentru
existenta. Cei cu avantaje semnificative sunt favorizati de selectia naturala si astfel
vor supravietui pentru a transmite aceste avantaje descendentilor lor, astfel treptat
si-ar face aparitia noi specii de organisme. Mai tarziu s-a concluzionat ca
varietatile normale sunt supuse si ele legilor mendeliene ale ereditatii,
nereprezentand ceva nou, ci doar caracterele latente existente deja in codul genetic
al organismului. Biologia moleculara moderna cu patrunderea ei adanca in
structura ADN-ului a demonstrat ca un organism poate suporta modificari doar in
anumite limite ale codului genetic inscris in ADN. Aceste schimbari in morfologia
organismului nu produc nici o modificare in structura ADN –ului, astfel nu pot
aparea caracteristici noi care sa produca grade de ordine sau de complexitate.
Variatia este orizontala si nu verticala.
Un argument in acest sens il reprezinta “molia patata” din Anglia. In timpul
revolutiei industriale se presupune ca aceasta ar fi evoluat de la o culoare deschisa
la una dominant inchisa penru a se adapta la mediul care a suferit schimbari
majore datorita poluarii, totusi aceasta schimbare de culoare nu poate fi numita
evolutie, ci mai degraba o adaptare la noile conditii ale mediului prin selectie
naturala. Experimentele cu molia patata au aratat ca variatia si selectia naturala au
permis indivizilor cei mai adaptati sa supravietuiasca, insa nicidecum nu a format
un nou organism, molia ramanand pana la sfarsit Biston Betularia. Acest lucru
demonstreaza odata in plus superioritatea modelului creationist, pentru ca acest
model postuleaza un Creator care a introdus legi de conservare la organisme,
permitand totusi supravietuirea lor atunci cand au loc mici shimbari de mediu prin
modificari structurale si fiziologice, insa in limitele codului genetic. Deoarece in
cadrul acestor schimbari codul genetic din ADN nu se schimba, molia patata de
culoare inchisa poate reveni la starea ei initiala la o noua schimbare de mediu. In
concluzie putem afirma ca selectia naturala actioneaza ca o sita care elimina
indivizii care nu sunt adaptati mediului, asigurand supravietuirea indivizilor unei
specii. Recombinarea nu poate produce nici ea caracteristici noi pentru ca doua
organisme care se combina nu pot face acest lucru trecand de limitele codului
ADN. Structura ADN-ului este de asa natura ca nu poate permite modificari
deoarece copierea unei molecule de ADN necesita un tipar, iar aparitia acestui
tipar necesita o molecula de ADN. Dar sa presupunem ca variatia ar putea
produce ceva nou asupra caruia sa actioneze selectia naturala, iar noul organism
evoluat s-ar deosebi de celelalte printr-o structura insesizabila la inceput, dar care
ar evolua treptat, in timp. Aceasta noua structura rumentara ar fi mai degraba
daunatoare decat favorabila, fapt care in loc sa contribuie la evolutia lui va duce la
disparitia lui. La ce i-ar folosi unui animal terestru o structura incipienta de aripa
daca nu ar putea sa o foloseasca? Una dintre marile probleme ale cartii “Originea
Speciilor” este aceea a aparitiei si evolutiei ochilului.
Conform teoriei evolutiei paralele ochiul ar fi trebuit sa evolueze de cel putin trei
ori (la sepie , vertebrate si artropode ). Este greu sa explice evolutia unui organ
simplu o singura data, cu atat mai mult evolutia unui organ complex asa cum este
ochiul de trei sau de patru ori .
In concluzie selectia naturala este un mecanism puternic care permite variatia pe
orizotala ,adica a adaptarii la mediu si a supravietuirii. Faptul ca ADN-ul nu
poate fi schimbat reprezinta de fapt o lege de conservare in biologie asa cum
prezice modelul creationist. Aceasta lege actioneaza tocmai pentru a preveni
schimbarile in structura organismelor vii. Merita mentionat faptul ca savantii nu

XVIII
 au gasit pana acum nici in lumea vie nici in cea fosila vreun organ incipient care
sa fi dus ulterior la deplina sa dezvoltare.
Toate aceste lucruri confirma specific prezicerile modelului creationist.
2. Mutatiile. O mutatie se presupune a fi o schimbare structurala reala intr-o gena de
asa natura incat se produce ceva nou, nu numai o prelucrare a ceva ce exista deja
acolo. Intr-un fel sau altul legaturile dintr-un segment de molecula AND sunt
schimbate asa incat se transmite “o informatie “ diferita prin codul genetic pentru
formarea structurii descendetului. Modelul evolutionist fundamental prezice ca
rolul tuturor mutatiilor trebuie sa fie unul benefic , fiind acel principiu care ridica
nivelul de organizare a unui sistem viu. Pe de alta parte modelul creationist sustine
ca variatiile pe “verticala” sunt daunatoare. Pe baza acestor doua modele sa
analizam cateva fapte experimentale si calcule statistice referitoare la
probabilitatea mutatiilor favorabile.
• Mutatiile sunt intamplatoare nu directionate. Savantii nu au descoperit inca
nici un mod de a directiona mutatiile spre un efect dinainte stabilit. Singurele
mutatii cunoscute sunt cele intamplatoare prin care apar noile trasaturi intr-o
populatie de organisme.
• Mutatiile sunt rare si nu obisnuite. Frecventa mutatiilor este intre 1:10.000
si 1:1.000.000 per gena per generatie, adica dintr-o generatie de 1.000.000 de
indivizi doar o gena are sansa sa sufere o mutatie.
• Mutatiile favorabile sunt si mai rare. Mutatiile nu sunt un proces obisnuit,
de acea au o frecventa foarte mica. Totusi majoritatea dintre ele sunt daunatoare,
prin urmare sansa de a aparea mutatii favorabile este si mai scazuta. Frecventa
cu care o mutatie daunatoare apare este de 1:1.000. Probabilitatea ca doua astfel
de mutatii identice sa apara este de 1:103*103 sau de 1:1.000.000. Studiile facute
pe musculita de otet de genul Drosophila au scos la iveala ca exista un mare
numar de gene incluse in formarea ramificatiei elementelor structurale. Pot fi
incluse de la 30 pana la 40 intr-o structura de aripa. Pare aproape de necrezut ca
mai putin de 5 gene ar fi putut incluse in formarea chiar si a celei mai simple noi
structuri anterior necunoscute la acel organism. Probabilitatea aici este de 1 la o
mie de mii de milioane. Noi stim deja ca mutatiile la celulele vii apar cu
probabilitatea de la 1:1.000.000 pana la 1 la o mie de mii de milioane. Evident
ca probabilitatea aparitiei a 5 mutatii folositoare la un organism ciclic animal
este aproape zero.
• Efectul net al tuturor mutatiilor este daunator. Chiar daca o mutatie nu este
considerata destul de daunatoare ca sa cauzeze moartea purtatorului ei prin
selectie naturala, efectul global ulterior este scaderea treptata a viabilitatii
populatiei. O alta dovada a faptului ca mutatiile sunt daunatoare este incercarea
disperata a evolutionistilor de a stopa emisia de agenti care favorizeaza
mutatiile. Daca mutatiile ar fi cu adevarat favorabile, acestia nu s-ar opune, ci
chiar ar stimula experimentele care ar putea “inalta cu o treapta mai sus”
evolutia prin mutatii.
• Mutatiile afecteaza si sunt afectate de multe gene. O gena nu controleaza o
singura caracteristica a unui organism si nici o singura caracteristica nu este
controlata de numai o gena. Daca printr-o mutatie schimbam structura unei
gene, e posibil sa obtinem un efect benefic, dar si mult mai multe efecte
negative. Codul genetic al unui organism este un tot unitar deoarece exista o
intercorelare intre elementele genomului.

XIX
 Ca urmare a tuturor acestor fapte experimentale si date statistice putem afirma cu
siguranta ca mutatiile nu pot fi mecanismul care a asigurat dezvoltarea si aparitia
diversitatii in lumea organismelor vii.

FOSILELE “VORBESC” CA…

Fosilele au un mare rol atat in cadrul modelului evolutionist cat si in cazul

modelului creationist deoarece ele pot determina adevarul cu privire la faptul daca a
fost sau nu posibila transformarea organismelor vii dintr-un tip in altul.
Dupa modelul evolutionist viata a aparut acum 3,5 miliarde de ani, insa s-au
descoperit fosile ale organismelor relativ simple, monocelulare care dateaza de 3
miliarde de ani. Dupa o perioada de doar 100 de milioane de ani a avut loc o
adevarata “explozie” de vietuitoare (aproape toate increnagaturile regnului animal).
Altii considera ca doar o perioada de 5-10 milioane de ani a fost necesara aparitiei
tuturor increngaturilor, ceea ce reprezinta doar a treia suta parte din tot timpul
vehiculat ca fiind necesar evolutiei. De asemenea cercetatorii au descoperit si o
“explozie” de alge in epoca precambriana. Plante din diferite grupe reprezentative se
gasesc mai mult la nivelele superioare, deoarece daca mergem mai adanc in coloana
geologica vom constata ca nu vom gasi nici o dovada a unor stramosi ai organismelor
gasite in precambrian.
O alta problema a modelului evolutionist o constituie verigile lipsa din registrul fosil.
Daca modelul evolutionist ar fi valabil , ne-am astepta ca sa gasim un continuum
orizontal de organisme vii , si nu o serie de organisme bine delimitate. Aceste goluri
pot fi explicate in cadrul modelului evolutionist doar introducand presupuneri
secundare si conditii diferite de dezvoltare pentru fiecare specie in parte sau faptul ca
structura lor a impiedicat fosilizarea lor. Modelul creationist pe de alta parte nu are
nici o problema in acest sens, el prezicand faptul ca golurile din registrul fosil sunt
aceleasi cu golurile din lumea vie contemporana deoarece acest model sustine faptul
ca structuri similare au fost create pentru functii similare si structuri diferite pentru
functii diferite.
Cateva declaratii ale unor evolutionisti de seama vin sa sustina faptul ca cele mai
multe plante si animale au aparut dintr-o data in registrul fosil.
• “In ciuda acestor exemple, ramane adevarat, asa cum o stie fiecare paleontolog, ca
majoritatea noilor specii, genuri si familii, si aproape toate categoriile de deasupra
familiilor, apar in istoric brusc si nu se ajunge la ele prin siruri de forme de
tranzitie treptate si complet continue care sa ne fie cunoscute.”
• “Nu mai este necesar sa ne scuzam cu saracia de informatii in domeniul fosilelor.
In anumite privinte colectia de fosile a devenit extrem de bogata, si descoperirile
depasesc capacitatea noastra de a le integra… si totusi registrul fosil continua sa
fie compus mai mult din goluri.”
• “forme fosile intermediare intre marile subdiviziuni ale clasificarii, cum ar fi
ordinile si clasele sunt arareori gasite.”
Toate aceste goluri scot in evidenta faptul ca atunci cand s-au produs schimbari,
acestea ar fi trebuit sa fie foarte rapide.
Pe de o parte raportul fosilic pretinde ca principalele schimabari trebuiau sa fie rapide,
insa pe de alta parte afirma ca aceste schimbari trebuiau sa fie foarte lente deoarece s-
au gasit fosile chiar din devonianul inferior care aveau o structura similara cu

XX
organismele din prezent. De exemplu moliile din acea perioada (se presupune ca au
evoluat in urma cu 400 de mii de ani) sunt extrem de asemanatoare cu moliile din ziua
de astazi. Faptul ca se avanseaza idei conform carora in procesul de evolutie au existat
o succesiune de faze lente combinate cu faze foarte rapide ne arata faptul ca modelul
evolutionist se poate schimba oricum pentru a accepta noi date. Modelul creationist
nu are nevoie de nici o extindere pentru a accepta aceste date pentru ca el postuleaza
faptul ca toate speciile au fost create distincte intre ele de catre Creator.
Sa analizam rand pe rand diferitele etape ale presupusei evolutii pentru a vedea care
sunt verigile lipsa din fiecare faza.
• De la protozoare la metazoarele nevertebrate. Veriga care lipseste
in acest caz este intermediarul dintre microorganismele unicelulare din
straturile precambriene si numeroasele exemple de organisme pluricelulare
nevertebrate din stratul cambrian. Inaltul grad de dezvoltare al acestor
organisme fata de protozoarele pluricelulare ar trebui sa fi determinat o
perioada lunga de evolutie, iar lipsa acestor intermediari este cu totul
enigmatica. Daca evolutia ar fi fost o realitate, atunci ar fi fost imposibil ca sa
nu ramana nici o urma de intermediar intre metazoarele monocelulare si
organismele nevertebrate pluricelulare marine.
• De la nevertebrate la vertebrate. Aceasta tranzitie ar fi trebuit sa fi
implicat miliarde de organisme, insa nimeni n-a gasit niciodata vreo fosila de-a
lor. Nevertebratele au parti moi in interior si parti dure la exterior (cochilii,
scoici) ,iar vertebratele au parti tari in interior (schelet) si parti moi la
exterior( muschi, piele). Nu exista nici o fosila care sa ne indice cum s-a facut
trecerea de la un tip de organism la celalalt. Cele mai “timpurii” specii de
vertebrate sunt cateva categorii de pesti: osteostracii si heterostracii, insa nu
avem nici o veriga de legatura dintre nevertebratele marine si acesti pesti. Nu
este oare mai rezonabil sa credem ca nevertebratele si vertebratele au fost
create distincte de la inceput?
• De la pesti la amfibieni. Urmatorul pas evolutionar trebuie sa fi fost
trecerea de la pesti la amfibieni. Intr-un oarecare mod aripioara unui peste
trebuie sa se fi transformat intr-o structura incipienta de piciorus, fara a mai
mentiona si multe alte schimbari necesare, insa pana acum nu s-a descoperit
nici o fosila de “peste-amfibiu” care sa prezinte o inotatoare transformata in
picior. Mult timp s-a presupus ca acest intermediar este o specie de pesti
numita “coelacanthus”, o specie de pesti ai carui aripioare prezinta anumite
asemanari cu niste picioruse, indicand astfel o tendinta de evoluare de la pesti
la amfibieni. In limbajul de specialitate a primit numele de labirintodont si a
fost destinat sa fie cunoscut ca un amfibiu primitiv. S-a considerat ca acest
peste si-a incetat activitatea in mezozoic deoarece fosile mai recente ale acestui
peste nu s-au gasit. Evolutionistii au fost pusi intr-o situatie penibila atunci
cand s-a descoperit in 1938 ca acesti pesti mai traiesc in apele din jurul
Madagascarului. “De-a lungul sutelor de milioane de ani pestii din specia
coelacanthus si-au pastrat aceasi forma si structura. Iata unul dintre marile
mistere ale evolutiei.”
• De la amfibii la reptile si la mamifere. Registrul fosilelor ne da foarte
putine informatii cu privire la ipotetica evolutie a unei reptile intr-un mamifer.
Multe din reptilele actuale au parti osoase care se aseamana cu structuri din
scheletul unor amfibii, iar altele cu oase ale unor mamifere, totusi ele tot reptile
sunt. Scheletul unui organism nu ne poate da informatii despre aspectul exterior
si functiile fiziologice ale diferitor organe ale acelei reptile. Faptul ca nu ai cum

XXI
sa descoperi daca o anumita fosila ii apartine unei reptile sau unui mamifer nu
inseamna nicidecum ca acel organism a fost reptila sau mamifer. Daca am
putea vedea tot organismul am putea afirma imediat din ce clasa face parte.
Paleontologul George Gaylord Simpson noteaza faptul ca fiecare dintre cele 32
de categorii de mamifere din sistemul taxonomic apare brusc in colectia de
fosile existente, fiecare dintre cele 32 de categorii avand propriile ei
caracteristici.
• De la reptile la pasari. Modelul evolutionist pune in arborele evolutiv
al vietii pasarea ca fiind un urmas al reptilei. In presupusa dovedire a acestui
fapt vine pasarea “Archaeopteryx”(specie disparuta),care este considerata a fi
o veriga intre reptile si pasari. Aceasta interesanta fosila avea unele
caracteristici (dentitie completa) care apartineau reptilelor, dar si caracteristici
distinctive ale pasarilor(pene, aripi) . Un contraargument pentru aceasta teorie
este faptul ca acest exemplar prezinta aripi cu pene, nu anumite formatiuni cu
caracter evolutiv dinspre labe spre aripi, iar aripile sunt o caracteristica a
vertebratelor cu sange cald si mai precis a pasarilor. Cat despre falcile cu
dentitie a inaripatei nu putem afirma ca este o caracteristica a reptilelor pentru
ca nu toate reptilele au dinti ,dar putem afirma ca, exista o cauza pentru care
aceasta pasare avea dinti. Creatorul a proiectat-o asa.
• Originea insectelor. Insectele se gasesc intr-un numar si o varietate
fantastica in natura. Originea evolutionara a animalelor superioare este foarte
neclara, insa originea insectelor este complet necunoscuta. Exista insecte
fosilizate in carbune, in chilimbar sau cenusa vulcanica, dar toate au
caracteristicile insectelor moderne, doar ca au dimensiuni mult mai mari. Dar
aceasta nu este o dovada ca insectele ar fi avut un stramos care sa fie diferit fata
de acestea cunoscand faptul ca si astazi exista libelule gigantice , gandaci
gigantici, sau furnici gigantice, insa in esenta au aceleasi insusiri. Faptul ca
fosilele insectelor marturisesc ca in trecut insectele erau mai mari, iar in prezent
sunt mai mici reprezinta un exemplu de degradare si nu de evolutie si progres.
• Originea plantelor. Studiul paleobotanicii este si mai dezamagitor
decat cel al animalelor in ceea ce priveste evolutionismul. In tratatul sau de
notorietate in acest domeniu C.A.Arnold de la Universitateam din Michigan
afirma: “S-a sperat multa vreme ca in cele din urma , plantele disparute vor
pune in lumina unele stadii prin care grupurile existente azi au trecut in cursul
dezvoltarii lor , dar trebuie admis deschis ca aspiratia aceasta a fost implinita
intr-o masura foarte mica , cu toate ca cercetarile de paleobotanica se fac tot
mai intens de mai bine de o suta de ani incoace. Pana acum noi n-am reusit sa
trasam istoria filogenetica nici macar a unui singur grup de plante moderne de
la inceputurile lui pana in prezent.”
• Persistenta soiurilor prin timpul geologic. S-a observat ca toate
regnurile, increngaturile si clasele din lumea organica au ramas neschimbate de
la inceput pana in prezent. Multe din familii , genuri si chiar specii sunt
descoperite in studiul fosilelor ,toate acestea neavand forme initiale de la care
sa evolueze mai apoi pana la formele existente.
• Fosilele vii. Un mare numar de organisme moderne au fost descoperite
doar in straturile mai vechi. Pana cand savantii au descoperit ca unele dintre
aceste organisme mai traiesc si astazi, exista certitudinea ca ele au disparut de
peste 100 de milioane de ani. Unele dintre ele erau folosite drept “fosile index”,
dupa varsta lor estimandu-se si varsta altor organisme fosilizate. De indata ce s-
a descoperit ca ele mai traiesc si astazi, folosirea lor pe post de “fosile index” a

XXII
 fost oprita. Practic intre fosilele acestor organisme,despre care se presupunea ca
au disparut cu mult timp in urma si organismele care traiesc si acum nu exista
nici o deosebire, ceea ce ne face sa ne intrebam de ce ele nu au evoluat deloc in
toata aceasta perioada. De ce oare alte organisme au evoluat si acestea s-au
transformat aproape insesizabil ? Poate ca largirea modelului evolutionist ar
solutiona si aceasta problema, insa modelul creationist prezice din start ca toate
speciile sunt distincte intre ele si nu exista nici o posibilitate ca ca o specie sa
se transforme in alta. Un exemplu clasic de fosila vie este pestele
“coelacanthus” despre care am vorbit mai sus. Deoarece cele mai multe fosile
clasificate sunt mici organisme marine, iar adancurile oceanelor sunt greu de
explorat deocamdata , este foarte posibil ca sa traiasca pe fundurile oceanelor
diferiti graptoliti, trilobiti si alte specii despre care se crede ca au disparut.
Concluzii: registrul fosil este format mai mult din goluri decat dintr-o succesiune
continua de fosile. Daca evolutia ar fi fost valabila ar fi trebuit sa fi gasit in marturia
fosilelor o transformare lenta a unor specii in altele. N-ar trebui sa na dam seama unde
se termina pisicile si unde incap cainii daca modelul evolutionist fundamental ar fi
adevarat. Toate aceste lucruri vin mai degraba sa sustina o creatie incheiata cu specii
distincte si reguli rigide care nu permit transformarea dintr-o specie in alta.

UNIFORMISM SAU CATASTROFISM ?

Deoarece exista atatea goluri si verigi lipsa in registrul fosil , fosilele nu pot
demonstra ca speciile au evoluat. Atunci care este mesajul pe care ni-l dau ele?
Adoptarea unuia dintre cele doua modele depinde mult si de mesajul pe care ni-l
transmit fosilele. Fosilizarea este un fenomen rar. Pentru a se forma aceste fosile este
nevoie de conditii deosebite de conservare, altfel ele nu se pastreaza. Cu cat un
organism este mai repede ingropat si cu cat mai tare este intiparit in mormantul
sedimentului, cu atat acesta are mai multe sanse sa se fosilizeze, prin urmare trebuie
sa existe un cataclism sau un alt eveniment major distructiv pentru ca un organism
viu sa se fosilizeze, altfel el s-ar descompune pur si simplu.
In general exista doua teorii cu privire la formarea fosilelor si a straturilor de roci in
care au fost descoperite. S-au formate oare rocile, fosilele si alte elemente ale crustei
terestre intr-o perioada lunga de timp in care au actionat aceleasi legi ca si in prezent,
sau aparitia lor a fost brusca si intr-o perioada scurta de timp ca urmare a unui
eveniment iesit din comun cum ar fi un cataclism ? Prima posibilitate este sustinuta de
doctrina Uniformismului, iar cea de-a doua este cunoscuta sub numele de
Catastrofism. In general catastrofismul este asociat cu creationismul ,iar
uniformismul cu evolutionismul, insa aceasta nu exclude posibilitatea existentei unor
catastrofe locale in cadrul evolutionismului. Pe de alta parte creationistii cred intr-un
uniformism care este o dovada a mentinerii providentei de catre Creator si a legilor pe
cere le-a creat la inceput, insa cred de asemenea ca a existat un mare cataclism care a
determinat formarea rapida a straturilor geologice.
Asocierea evolutionismului cu uniformismul este ceruta si de faptul ca acele
schimbari lente necesita o perioada lunga de timp la fel ca si uniformismul, iar
asocierea creationismului cu catastrofismul este necesara pentru a explica originea si
dezvoltarea tuturor lucrurilor pentru ca legile si fenomenele actuale n-ar putea explica
aceste lucruri.

XXIII
Sa presupunem ca va aflati pe o insula pustie si intr-o zi cand sapati pentru a va face
un adapost, descoperiti un cufar ingropat in nisip plin cu monezi. Nu aveti nici o
posibilitate de a cerceta in ce an au fost facute, asa ca va hotarati sa gasiti o metoda de
a afla de cand sta cufarul pe insula. Observati ca in fiecare zi fluxul si refluxul
determina o crestere cu 1 mm a stratului de nisip. Acum lucrurile par foarte simple,
masurati stratul de nisip care s-a depus peste cufar si aflati de cat timp sta acolo. Va
simtiti foarte multumiti, insa a doua zi vine o furtuna si pe o parte a insulei se depune
un strat de nisip de 2 m. Nu-i asa ca certitudinea dumneavoastra din ziua anterioara nu
mai este sigura?
La fel stau lucrurile si in depunerea si formarea rocilor. Nu putem afirma ca un strat
geologic are o anumita varsta doar datorita faptului ca am observat rata de crestere a
acelui strat si am calculat perioada necesara formarii cu acea rata. Nu avem nici o
certitudine ca n-a venit nici o “furtuna de nisip” care sa ne duca in eroare. Nu!
Prezentul cu siguranta nu este cheia pentru trecut asa cum afirma teoria evolutionista
prin uniformism.
De fapt datele reale infirma uniformismul. Aparitia brusca a fosilelor din cambrian si
post-cambrian nu poate fi nicidecum o dovada de uniformism. In interpretare ar trebui
incluse si fenomene geologice neobisnuite pentru ca unele formatiuni de roci nu se
mai formeaza astazi nicaieri pe Pamant si teoria uniformismului n-ar putea explica in
nici un fel formarea lor in trecut.
Exista numeroase exemple care sustin teoria catastrofismului. Cercetatorii sustin ca
depunerea organismelor microscopice in straturi groase dureaza perioade lungi de
timp, totusi in timpul unei furtuni de 3 zile de-a lungul tarmului Oregan cu vant
puternic si ploaie s-au depus diatomee intr-un strat de 10-15 cm pe o lungime de 32
km.
Un alt exemplu de activitate rapida este formarea insulei vulcanice Surtsey in 1963 la
sud de Islanda. In plin ocean aceasta apare intr-un strat de 600 m cu un diametru de
aproape 2 km intr-o perioada de doar 5 zile. Incredibil e faptul ca atunci cand oamenii
au vazut-o ea arata ca si cum ar fi existat de mult timp. In 5 luni s-a format tarmul
drept si au aparut si stanci. Iata ce comenteaza un cercetator: “cea ce in alte locuri
poate pretinde mii de ani… aici se poate intampla in cateva saptamani sau in cateva
zile. La Surtsey au fost de ajuns doar cateva luni pentru aparitia peisajului care este
atat de diferit si de dezvoltat ca pare de necrezut.”
Potopul biblic. Ideea de potop univesal poate fi ceva foarte neobisnuit, insa
cercetarile recente ale fosilelor si faptul ca ele ar fi trebuit sa se depuna intr-un timp
foarte scurt ne demonstreaza posibilitatea ca asa ceva sa se fi intamplat. Chiar faptul
ca in cele mai multe culturi exista povestiri despre un cataclism hidrologic este o
dovada in plus ca asa ceva s-a intamplat in realitate. Multi considera potopul ca fiind
un eveniment local care s-a produs doar in Mesopotamia, insa aceasta idee nu se poate
impaca cu distributia in lume a sedimentelor si a fosilelor. Exista prea multe
similaritati intre coloanele geologice din diferite parti ale lumii. Una dintre intrebarile
puse deseori este de unde a provenit atata apa incat sa poata acoperi si cei mai inalti
munti ( Everestul se afla la o inaltime de aproape 9 km deasupra nivelului marii).
Raspunsul la aceasta intrebare este ca inainte de potop exista un alt relief care era mai
plat ca cel din prezent. In acest caz un ocean de numai 2,44 km ar fi fost de ajuns
pentru a acoperi suprafata intregului pamant. Chiar si geologii adepti ai teoriei
uniformismului sunt de acord cu faptul ca muntii au aparut dupa depunerea straturilor
sedimentare. In acest caz nu putem folosi topologia actuala pentru a evalua cantitatea
de apa necesara.

XXIV
 Depozitele geologice au fost formate printr-un proces lent si uniform , sau mai
degraba brusc printr-un cataclism universal? Sa analizam pe rand principalele tipuri
de roci existente.
• Rocile eruptive. Aceste roci au fost formate prin impingerea la
suprafata a magmei(roci incalzite pana la starea lichida) care s-a racit fie sub
suprafata(intruzive)fie la suprafata(extruzive). Aceste roci trebuie sa se
formeze instantaneu deoarece magma nu poate sa ramana fierbinte mult timp.
• Roci metamorfice. Fenomenul de transformare a rocilor sedimentare in
roci metamorfice. Este un proces foarte putin inteles tocmai datorita faptului
ca asemenea proces nu mai are loc in prezent. In orice caz orice metamorfism
implica calduri si presiuni foarte mari, iar acestea sunt conditii anormale cel
putin fata de conditiile actuale de formare a sedimentelor.
• Rocile sedimentare. Aceste tipuri de roci sunt importante tocmai pentru
faptul ca acestea sunt raspandite in toata lumea. Deoarece se pot observa si
astazi procese de formare a rocilor sedimentare , se considera ca ele
raprezinta un argument in favoarea uniformismului. Cateva din rocile
sedimentare sunt:
1. Gresiile: au fost candva niste nisipuri tranportate si depozitate de apele
curgatoare , insa nu orice nisip transportat formeaza gresii. Prima cerinta
pentru formarea acestui tip de roca este prezenta unui agent de cimentare
a carui formare necesita la randul lui alt proces de eroziune in care
substantele chimice necesare cimentarii sunt prezente, prin urmare gresiile
se formeaza in conditii neobisnuite. In cazul in care acesti agenti au fost
prezenti este mai probabil ca formarea gresiilor a durat doar cateva ore(la
fel ca un trotuar de ciment ) si nu milioane de ani cum pretinde teoria
uniformismului. Foarte semnificativ este faptul ca gresiile sunt prezente
pe teritorii intinse, de acea doar un cataclism de proportii uriase ar fi in
stare sa realizeze asa ceva.
2. Marnele( sisturile argiloase) : aceste roci s-au format din particule
mici si fine cum ar fi namolul si argila. Ca si gresiile se gasesc in straturi
continue si peste regiuni de dimensiuni mult prea mari ca sa poata fi
considerate un depozit normal al vreunui lac sau delta. Aceste roci sunt
adesea bogate in fosile. Presupusa formare a acestor roci este printr-un
transport masiv de mal determinat de o sursa indepartata necunoscuta,
avand ca stimulent apele turbulente, apoi depuse peste vaste regiuni atunci
cand aceste ape s-au linstit. Pe linie verticala marnele sunt prezente
deasupra gresiilor deoarece intodeauna pietrisul (conglomerate) se va
depune primul , urmat fiind de namol si de nisip. Asemenea gresiilor,
marnele necesita si ele un oarecare agent de cimentare.
3. Conglomerate: un amestec cimentat de bolovani, pietris cu infiltratii
de nisipuri si pietricele. Este important de remarcat ca formarea acestor
roci necesita curenti foarte puternici, de fapt nimic mai putin decat
conditii de potop. Si aceste roci se gasesc peste regiuni vaste, fapt care
dovedeste existenta unui potop global. Un astfel de conglomerat se
gaseste in plaoul din Colorado care are o suprafata de aproximativ de
200.000 de km2. Acest strat ne arata o data in plus valabilitatea
conceptului cataclismic al creationismului. Uniformismul nu poate explica
in niciun fel formarea unei astfel de structuri, deoarece procesul de
formare nu a putut fi unul lent.

XXV
 4. Calcare si dolomite sunt sedimente chimice din carbonat de calciu
(CaCO3) respectiv magnezit( CaMg(CO3)2 ). Multe organisme au
capacitatea de a secreta aceste doua substante , de aceea ele apar de multe
ori in sedimentele moderne. Calcitul este un bun agent cimentator asa ca
s-ar parea ca aceste roci s-ar putea forma si astazi. Un exemplu specific ar
fi recifele de corali crescatoare. Pe de alta parte exista sedimente de calcar
intinse pe suprafete foarte mari , de aceea nu pot fi explicate pe baza
teoriei uniformismului. Rocile dolomitice sunt si mai greu de explicat
deoarece ele astazi nu se mai formeaza, prin urmare “prezentul nu este
cheia pentru trecut.” O posibila explicatie ar fi precipitarea directa din
apele bogate in magneziu din timpul potopului.
5. Sistul silicios este o roca sedimentara compusa din silicia (SiO2). Din
nou uniformismul nu poate explica formarea acestei roci deoarece astazi
nu s-a descoperit formarea nici unui sist silicios stratificat. Cei mai multi
cercetatori le considera precipitate primare dintr-un gel de silice.
Formarea lor ar necesita o revarsare vulcanica catastrofala urmata de un
potop care ar putea sa imprastie materialele pe o suprafata vasta.
6. Evaporitii sunt un tip de roca despre care uniformistii afirma este o
dovada a unor perioade indelungate de timp. Exemple de evaporiti sunt
sarea obisnuita,ghipsul sau anhidritul. Termenul de “evaporit” este
prejudiciabil deoarece se presupune din start ca aceste roci au fost formate
prin evaporare, insa in prezent nu exista lacuri sau mari in care acestea sa
se formeze. Stravechile straturi de evaporiti nu numai ca au o grosime
mult prea mare, dar si au o puritate foarte ridicata ca sa se fi putut forma
prin evaporare. Cel mai probabil este ca sau format fie tectonic, fie prin
precipitare directa. Iata unele dovezi experimentale care vin sa
demonstreze ca formarea acestori roci nu s-ar fi putut face prin evaporare:
• Precipitarea sarii intr-un bazin marin se poate face doar prin
amestecarea unor ape sarate de diferite compozitii si densitati.
• Precipitarea poate avea loc in ape sarate care au fost subsaturate
inainte de amestecare.
In contextul unui cataclism hidrografic global este usor sa ne imaginam aceste
doua conditii. O dovada in plus ca aceste roci nu s-au format prin evaporare este lipsa
totala a organismelor marine in ele. Absenta totala a materialului organic in
“evaporiti” este deosebit de importanta. Daca aceste roci s-ar fi format in lagune sau
in mari marginale materia organica in special planctonul ar fi trebuit sa intre in roca in
timpul evaporarii. In loc sa sprijine teoria uniformismului, straturile de “evaporiti”
constituie o mare problema pentru ea.
Am discutat pe rand majoritatea tipurilor de roci insa nici una dintre ele nu poate
fi explicata pe baza teoriei uniformismului. O explicatie mai buna o da dupa cum ati
observat pana acum un cataclism la nivel global.
Datorita importantei economice,depozitele de titei si de carbune au fost intens
studiate. Exista o parere larg raspandita conform careia au fost necesare milioane de
ani pentru formarea lor. In continuare sa examinam principalele tipuri de zacaminte
pentru a observa conditiile in care se formeaza.
1. Carbunele. Toata lumea e de acord cu faptul ca zacamintele de carbune au fost
formate din mari mase de plante carbonizate. Totusi aceste straturi de carbune
sunt gasite intre alte straturi de marna, calcar sau gresie. Nu exista nici un
fenomen in natura in prezent care sa imite formarea carbunelui. Exista multe
smarcuri cu muschi de turba insa nici unul dintre ele nu coboara succesiv vertical

XXVI
 in jos intr-o serie de straturi de carbune. O alta dovada a faptului ca straturile de
carbuni nu s-au format prin procese lente de-a lungul unor perioade lungi de timp
este faptul ca s-a constatat existenta unor trunchi de copaci de tip polistrat, adica
s-au gasit fosile identice in straturi diferite de carbune. Cel mai probabil e ca
zacamintele de carbune s-au format foarte rapid prin transportarea de catre apele
unei inundatii a unei mari mase de plante amestecate cu nisip, mal sau namol
calcaros. Iata in continuare alte cateva dovezi care vin in sprijinul acestei teorii:
• S-au gasit multi copaci fosili care stateau inclinati iar unii dintre ei
stateau chiar cu susul in jos in aceste straturi de carbuni.
• Zacamintele de carbuni se despart in straturi de multe ori prin
sedimente maritime transportate.
• S-au gasit multe fosile ale unor organisme maritime in aceste depozite.
• Multi bolovani s-au gasit in straturile de carbune.
• Unele radacini care s-au gasit in carbune si despre care se credea ca
apartineau copacilor fosilizati de acolo s-au dovedit a fi transportate din
alta parte caci nu apartineau copacilor respectivi.
Modelul creationist care include existenta unui potop global explica mult mai usor
formarea acestor zacaminte de carbuni. Transformarea vegetatiei in carbune prin
compresie adiabatica la temperaturi ridicate este mult mai plauzibila decat explicatile
date de uniformism.
2. Petrolul . Asa cum carbunele se considera a fi format din acumulari de
plante, se considera ca si petrolul s-a format din trupurile unor organisme moarte
din vechime. Savantii afirma ca cel mai probabil este ca titeiul s-a format din
partile moi ale nevertebratelor insa sunt dovezi ca la formarea lui au contribuit si
unii pesti care au fost ingropati.Intrebarea care apare in mod logic e ca cum a
putut sa apara brusc o asemenea masa de organisme intr-o perioada scurata de
timp. Convertirea ulterioara a acestei mase organice pare a fi mai degraba rolul
presiunii si a temperaturii decat a milioanelor de ani.o dovada in acest sens este
faptul ca s-a reusit obtinerea de petrol din deseuri in conditii de laborator. Potopul
da si de data aceasta o explicatie plauzibila formarii acestor zacaminte in timp ce
uniformismul nu are cum sa explice aparitia lor. Faptul ca petrolul se gaseste pe
intreaga suprafata a Pamantului e inca o dovada a unui cataclism global.
3. Metalele. Formarea metalelor este de asemenea inexplicabila prin teoria
uniformismului. Producerea de metale este de obicei asociata cu eruptii
vulcanice, insa nimic de genul acesta nu se observa astazi nici macar in scurgerile
de lava. Din nou modelul evolutionoist care inglobeaza teoria uniformismului nu
poate da o explicatie plauzibila formarii zacamintelor de metale.

DATAREA VECHIMII, PRECIZIE SAU EROARE ?

Metoda C-14.
Cateva metode de datare au la baza viteza de dezintegrare a unor elemente
raioactive instabile. Una dintre cele mai folosite in stabilirea vechimii este cea cu C-
14. Apare asadar intrebarea cum pot stabili atomii de C-14 vechimea osului nostru?
Carbonul C-14 este o substanta insolubila care se gaseste in oase si in organe si se
transforma lent in N-14. Cum osul devine tot mai vechi cantitatea de C-14 din el se
micsoreaza astfel in oasele care sunt si mai vechi se va gasi tot mai putin carbon.

XXVII
Aceasta metoda este folosita in datarea ramasitelor materiilor organice ca de exemplu
lemnul, solzii si osul.
Carbonul din atmosfera este preluat de plante din dioxidul de carbon in care in
mici proportii se gaseste si C-14. Animalele mananca plantele astfel introducand in
corpul lor aceeasi proportie de C-14. Acest carbon are propietatea de a se descompune
cu o viteza de 13,6 atomi pe minut in fiecare gram de C. Un om obisnuit are
aproximativ 170.000 de atomi de C ce se descompun in corpul sau la fiecare minut.
Chiar daca omul pierde carbon zilnic, acesta este compensat de hrana pe care o
consuma. Atunci cand organismul moare cantitatea de carbon incepe sa scada, astfel
la aproximativ 5730 de ani jumatate din atomii de C-14 se vor descompune in N . In
urmatorii 5730 de ani cantitatea ce carbon ramasa se va transforma in azot ramanand
insa o parte din cantitatea originara, astfel vechimea este stabilita prin cantitatea de
carbon a esantionului: cu cat mai putin carbon cu atat varsta este mai mare.
Din cauza contaminarii (aparitia noilor atomi din exterior) si din cauza limitarii in
masurarea numarului rar al atomilor de C-14 aceasta metoda devine greu folosibila
pentru o vechime cuprinsa intre 40.000-50.000 de ani. La prima vedere aceasta
metoda de datare pare extrem de simpla, dar s-a constatat ca au parut erori in a
calcula varsta unor fosile. Un exemplu concludent reprezinta muschii de apa care
traiesc si astazi in Islanda,fiind datati prin metoda C-14 la aproximativ 6000-8000 de
ani; un alt exemplu il constiutie melcii vii din Nevada a caror varsta a fost estimata la
70.000 de ani.
Pentru a putea stabili cu adevarat vechimea oraganismului care a fost testat, trebuie
sa se cunoasca proportia de C-14 la momentul momentul incetarii vietii lui. Cu toate
acestea nu putem fi siguri ca acesta proportie era destul de constanta in trecut pentru
ca sa avem incredere in aceasta metoda. Toti oamenii de stiinta sunt de acord ca au
existat schimbari de mediu care sa fi influientat cantitatea de C. Mai apar si unele
probleme mai putin serioase cu care se confrunata acessta metoda. De exemplu
exploziile nucleare majoreaza concentratia de C-14, pe cand revolutia industriala a
rarit carbonul C-14. Chiar daca putem depasi aceste obstacole prin calcule
suplimentare, aceste lucruri ne arata ca au existat schimbari de mediu care pot oricand
influienta datarea prin aceasta metoda.
Confruntarea dintre datarea prin C-14 si cea stabilita pe baza inelelor anuale la
copaci a facut posibila avansarea stiintei in acest domeniu. Astfel au aparut diferente
intre vechimea stabilita pe baza inelelor anuale si varsta dedusa pa baza metodei C-14.
Ca sa fie corectata aceasta diferenta a fost presupusa o ipoteza, si anume acea ca
arborii produc un numar mai mare decat un singur inel pe an. Aceasta idee nu a fost
accepatata in cercurile stiintifice, de aceea s-a renuntat destul de repede la ea si s-a
revenit la ideea ca numarul inelelor unui copac poate da o varsta mai reala decat
datarea cu C-14. S-au editat mai multe lucrari care prezinta diferite metode de
corectie, aplicarea carora duce la erori de ordinul 10%. Observati o deosebire mare in
datarea copacilor di ultimii 3 mii de ani: copacii de 600 de ani dau o varsta cu 150 de
ani mai mare prin C-14, iar cei care dateaza din aproximativ 2000 i.e.n. (dupa
numarul de inele) au dat o varsta cu 300 de ani mai mica. Chiar si datarea folosind
inelele copacilor este destul de problematica. Utilizand ipoteza ca aceleasi conditii de
mediu provoaca aparitia unor inele de aceeasi forma, s-a incercat gasirea de fragmente
de copac care sa se potriveasca, apoi s-a concluzionat ca au aceasi varsta, totusi
conditiile de mediu nu pot fi singurul factor care influienteaza formarea inelelor.
Chiar si acest mod de corectie a datelor prezinta elementul de cerc vicios. Mai intai se
determina varsta cu ajutorul metodei C-14, apoi se acopera pentru o reglare fina a

XXVIII
datelor obtinute. Aceasta metoda se suprapune apoi argumentului ca numarul de inele
de le trunchiul copacului va confirma datele obtinute prin metode C-14.
Diferite variante de datare cu C-14 au dat cate 3 sau 4 rezultate diferite. De-a lungul
timpului multe din rezultatele datarii cu C-14 au fost eliminate deoarece nu se
potriveau cu alte date mai exacte despre proba examinata. O posibila cauza a erorilor
legate de aceasta metoda de datare o poate reprezenta cataclismul global care a fost
prezentat in capitolul anterior. Creationistii presupun ca nivelul de C-14 din plante si
din atmosfera inainte de potop era mai mic. In sprijinul acestei afirmatii vin cantitatile
foarte mici de C-14 din straturile de carbune si din zacamintele de petrol. Din cauza
necesitatii de adaptare in noile conditii de dupa potop nivelul de C-14 se presupune ca
a crescut in urmatorii 1000-2000 de ani dupa potop, ceea ce duce la obtinerea unor
date mai vechi. Si reprezentantii creatiunii si cei ai evolutionismului sunt de acord
asupra conditiilor diferite din trecut. Diferenta consta doar in cantitatea de C-14 din
trecut si viteza de transformare a C-14 in aceasta perioada.
Metoda potasiu-argon (K-Ar) .
Spre deosebire de metoda C-14 care este folosita pentru datarea varstei
organismelor vii, metoda K-Ar este folosita pentru aproximarea varstei rocilor.
Principiul dupa care se actioneaza este acelasi cu cel folosit la C-14. Elementul K-40
se dezintegreaza in timp si se formeaza elementul Ar-40. Prin compararea cantitatii de
K-40 si de Ar-40 se considera ca se poate determina varsta acelei roci. Cu cat mai
mult Ar-40 se gaseste intr-o proba de roca, cu atat mai veche trebuie sa fie roca
respectiva. Perioada pentru care se poate folosi aceasta tehnica este mult mai mare
decat perioada din cazul datarii cu C-14 deoarece potasiul are o perioada de
injumatatire de 1,28 miliarde de ani. Din pacate doar cateva minerale care contin
grauncioare mici de roca magmatica si cateva tipuri de sedimente se pot data corect
prin aceasta metoda. O problema legata de cantitatea de argon din sistem este roca din
adancurile Pamantului. Lava din interiorul pamantului contine un continut excesiv de
argon, ceea ce duce la o varsta foarte mare pentru ele. De exemplu curentul de lava
din Hawaii despre care stim ca s-a format in 1801 a dat o vechime de 1,1 milioane de
ani prin aceasta metoda. O alta eroare de acest tip o constituie curentii de lava ai
vulcanului Rangitoto din Noua Zeelanda care contine si parti de copaci. Datarea cu C-
14 a copacilor a dat o varsta mai mica de 1000 de ani, in timp ce lava arata o vechime
de mai multe mii de ani prin metoda K-Ar. Datarile unor cristale prin metode
specializate “izocron” dau varste de 6 miliarde de ani ceea ce este cu 1,4 miliarde de
ani peste valoarea general acceptata a varstei Pamantului. Toate aceste erori savantii
le atribuie surplusului de argon.
Datorita faptului ca argonul este un gaz, el poate parasi foarte usor sistemul in care se
afla, iar datarea prin aceasta metoda da varste foarte tinere. O posibila cauza a acestei
probleme o constituie fisurarea rocilor, caldura si presiunea mare, ceea ce va duce la
parasirea sistemului. Desi inexacta datorica cauzelor expuse mai sus, in unele cazuri
datarea cu K-Ar a dat rezultate aproximativ identice cu varstele geologice general
acceptate, totusi exista mult mai multe nepotriviri decat datari realizate cu succes.
Un important om de stiinta afirma:” In interpretarea conventionala a datarii K-Ar a
vechimii, de obicei se inlatura vechimile care sunt mult prea mari sau mul mai mici in
comparatie cu alta grupa de date sau cu alte accesibile, cum sunt cele de pe scara
geologica temporala.” Cu alte cuvinte asta inseamna ca multe dintre datarile care nu
se potrivesc cu alte date nu sunt pur si simplu publicate, dandu-se publicitatii doar
datele favorabile. Iata cateva explicatii stiintifice care ar putea explica surplusul de Ar
gasit in rocile din interiorul Pamantului.

XXIX
 • Presiunea hidrostatica mare impiedica argonul sa iasa la suprafata de aceea
esantioanele analizate dau varste mult mai mari. Unele stanci care s-au desprins
de pe fundul oceanelor datorita concentratiei ridicate de argon explodeaza atunci
cand ajung la suprafata. O posibila explicatie este ca marirea presiunii
hidrostatice in timpul potopului a avut ca efect marirea concentratiei de argon in
adancurile pamantului.
• Surplusul de argon ar fi putut ajunge in manta din adancimea scoartei. Unele
minerale din partea de jos a coloanei geologice contin mari cantitati de He si Ar.
S-a constatat astfel ca o mostra din aceste roci are de o mie de ori mai mult
argon.decat s-ar fi putut dezintegra din K pentru 2,77 miliarde de ani. Este
intesant de remarcat faptul ca partea de jos a coloanei geologice prezinta un
surplus de He si Ar fata de partea superioara.
• Unele activitati vulcanice au putut sa produca modificari in conncentratia de
Ar ale unor roci. Temperatura determina iesirea surplusului de Ar din lava
incandescenta. Lava care a iesit prima la suprafata si s-a racit formand straturi la
un nivel mai mic a scos mai mult argon si a dat o varsta mai mare. Numeroase
alte sisteme de datare sunt bazate pe rata de descompunere in care fiecare
poseda anumite particularitati. In momentul in care diferite sisteme dau vechimi
diferite pentru un esantion unii evolutionisti se pot folosi de aceasta pentru a
contesta valabilitatea creatiunii recente. Un exemplu il constituie metereoritul
Asuka gasit in Antarctica si care este presupus ca venit de pe Luna . Au fost
efectuate cinci masuratori asupra acestuia prin metode diferite de datare si s-a
descoperit ca vechimea lui variaza de la 3,798 la 3,940 miliarde de ani. Chiar
daca aceasta coincidenta aeste neobisnuita ar putea arata la unul dintre
principiile de baza ale datarii radiometrice cum este constanta ratei de
descompunere; mai trebuie remarcat si faptul ca au intervenit multi alti factorii
ai modificarii cum au fost prezentati pentru metode K-Ar.
Metoda datarii cu uraniu. Acesta metoda contine de fapt o intreaga familie de
metode de datare bazata pe dezintegrarea uraniului si a unui element inrudit cu el
numit toriu. Au loc trei lanturi de descompunere (a) uraniu 238 se descompune in
plumb 206 plus 8 atomi de He, cu o perioada de injumatatire de 4,5 miliarde de ani;
(b)uraniu 235 se descompune in plumb 207 plus 7 atomi de He cu o perioada de
injumatatire de 0,7 miliarde de ani; (c) toriu 232 se descompune in plumb 208 plus
7 atomi de He cu o perioada de injumatatire de 14,1 miliarde de ani. Intr-o
descompunere este uzual sa gasim toti acesti izotopi in combinatie cu un alt izotop
de plumb numit plumb 204, despre care se considera ca nu a avut un parinte
radioactiv de aceea este numit plumb “obisnuit”. In general pentru ca o datare sa fie
corecta sistemul analizat trebuie sa indeplineasca anumite conditii :
• Sistemul trebuie sa fi fost inchis , adica nimic nu a intrat in el si nimic nu a
fost scos din el.
• Sistemul trebuie sa nu fi continut initial nici o cantitate din componenta fiica
• Viteza procesului trebuie sa fi fost tot timpul aceeasi.
Daca aceste conditii nu se respecta, atunci trebuie sa se faca anumite ajustari pentru a
obtine o varsta corecta. De exemplu trebuie sa scadem cantitatea de component fiica
sau sa calculam durata pentru diferite viteze diferite de descompunere. Niciuna dintre
conditiile de mai sus nu este respectata in cazul datarii cu uraniu.
• Minereurile de uraniu exista intotdeauna in sisteme deschise nu inchise. Uraniul
este foarte usor dizolvat de apele freatice, dar mai exista si multe alte feluri prin
care componentele pot sa intre sau sa iasa din sistem. O alta problema este si

XXX
 “captarea de neutroni liberi “ . De exemplu Pb 206 poate fi usor transformat in
Pb 207 prin procesul de captare a unui neutron liber din mediul inconjurator ,
astfel nu mai putem sti exact ce cantitate de plumb s-a format prin dezintegrarea
uraniului si ce cantitate prin captare de neutroni.
• Vitezele de descompunere a uraniului s-ar putea sa fie variabile. Autorii care se
ocupa de acest subiect invoca faptul ca rata de dezintegrare a uraniului este
constanta. Desi aceste procese sunt legate de structura atomului (mediul le poate
influenta foarte greu), totusi exista factori care pot schimba viteza de
descompunere radioactiva. Exemple de asemenea factori sunt radiatiile cosmice
sau neutronii liberi care pot influenta si ei rata de descompunere.
• Produsele fiica au fost probabil prezente de la inceput. Nu avem nici o certitudine
ca izotopii radioactvi nu au fost prezenti de la inceput impreuna cu izotopii care
nu prezinta radioactivitate. Analizarea lavei vulcanice a scos la iveala faptul ca
acestea contin in mod obisnuit atat plumb radioactiv cat si minereu de uraniu. De
multe ori analizarea unei asamenea probe de lava prin metoda datarii cu uraniu a
dat varste de peste un miliard de ani , chiar daca se stia sigur ca ele s-au format in
timpurile moderne.
Putem concluziona ca toate tipurile de datare analizate mai sus sunt metode foarte
complexe si sunt foarte usor supuse influentei mediului. Prin urmare nici una din
aceste metode nu poate veni in sprijinul evolutionismului care sustine mari perioade
de ani de care a avut nevoie formarea Pamantului.

POATE FI MAIMUTA STRAMOSUL NOSTRU ?

Din toata evolutia Universului punctul cel mai critic este atins atunci cand este
discutata problema originii omului. Apare cunoscuta intrebare despre om, daca omul
este un rezultat al evolutiei sau al creatiei. Modelul evolutionist presupune ca omul
este un produs al al hazardului in procesul evolutiei. La polul opus se afla modelul
cerationist care prezinta aparitia omului inca de la inceput. Inca de mici multi dintre
noi am fost indoctrinati cu ideea ca oamenii si maimutele au un stramos comun care a
trait acum 5-20 milioane de ani. O alta metoda prin care s-a ajuns la acceptarea mai
usoara a evolutiei este invatarea copiilor ca stramosii nostri au trait mai intai in
pesteri, apoi unul dintre acesti indivizi a inventat focul ,roata, agricultura, etc. Sa fie
adevarate oare toate acestea? Exista suficiente dovezi care sa sprijine aceste teorii ?
Care sa fie oare acesti stramosi comuni ai oamului si ai maimutei?
Sa analizam in continuare cateva fosile care sunt folosite pentru a scoate in evidenta
aparenta inrudire dintre om si maimuta.
1. Stramosul comun al maimutei si a omului. Acest animal( caci evolutionistii
sustin ca ar fi existat) nu are nici un nume pentru ca existenta lui este numai
presupusa si este considerat o veriga lipsa in evolutia omului.
2. Ramapithecus. Sufixul “pithecus” inseamna “maimuta” si s-a considerat a fi un
posibil stramos al omului. In 1932 a fost gasita in India o fosila din acest
exemplar care prezenta dinti si fragmente de falca. Pentru ca incisivii si caninii
creaturii se aseamana cu cei de maimuta chiar daca sunt mai mici, unii
evolutionisti considera ca forma acerasta apartine unui hominid. In ciuada acestor
afirmatii Dr. Robert Eckhardt de la universitatea de stat din Pennsylvania dupa ce
astudiat amanuntit o mostra de fosila a declarat ca aceste prsupuse hominide par
sa fi fost maimute din punct de vedere comportamental, ecologic si morfologic.
Deci aceste fosile descoperite nu dovedesc existenta omului primar, ci doar a unor

XXXI
 indivizi ( maimute) care au disparut cu mult timp in urma. Faptul ca evolutionistii
au gasit o asemanare intre om si aceste creaturi ( falci cu dinti) arata mai degraba
modul acestora de a se hrani, care este un mod apropiat de cel al omului.
3. Australopithecus (maimuta din sud) . Se presupune ca acest exemplar care a
trait cu aproape 2 sau 3 milioane de ani in urma ar fi umblat pe doua picioare si ar
fi folosit uneltte primitive. Creierul acestuia ar fi avut numai 500 de cm3, insusire
comuna a unor maimute. Unii oameni de stiinta.erau convinsi ca maimuta din sud
era un stramos al omului, iar altii ca reprezinta o ramura evolutiva fara urmasi,
acest fapt a creat printre antropologi o stare de confuzie cu privire la
Australopithecus. In legatura cu aceasta se poate mentiona ca astazi in Etiopia
traieste o specie de pavian la mari altitudini numita “Theropithecus galada”.
Aceasta specie are falci si dinti asemanatori ca structura cu cele ale
Ramapithecusului si a Australopithecusului. Caracteristicile “asemanatoare cu ale
omului” sunt ca si la Ramapithecus mai degraba un rezultat al felului de viata pe
care il duc, decat o dovada a inrudirii cu omul.
4. Homo erectus. Despre aceste creaturi s-a presupus ca au existat cu 500 de mii de
ani in urma si ca au umblat in pozitie verticala avand creiere de 1000 cm3 si se mai
pune de asemenea ca au avut o cultura rudimentara formata din unele asezaminte.
Pentru prima data in istoria presupusei evolutii a omului apare notiunea de arma
simpla pe care o foloseste. In 1984 in timpul unor sapaturi in Kenia s-a gasit
sheletul unui baiat de 12 ani din aceasta specie despre care se presupune ca a trait
cu 1,6 milioane de ani in urma. Cu toate aceste presupuneri, acest schelet practic
nu a putut sa fie distins de scheletul omului de astazi, de aceea nu putem afirma ca
organismul descoperit a fost maimuta si nu om. Unii pot pune la indoiala calitatea
a de om al lui Homo erectus din cauza dimensiunilor mici a craniului sau. Totusi
dimensiunile craniului sunt in limetele craniului uman, iar inteligenta sigur nu
depinde de marimea creierului.
5. Omul de Neanderthal. Cel mai celebru dintre toti cei considerati ca fiind “veriga
lipsa” este Homo neanderthalensis, desenat timp de mai mult de o suta de ani ca
fiind o fiinta incovoiata, brutala, cu arcadela sprancenelor iesite in afara si avand
obiceiuri dintre cele mai primitive. Acum sunt disponibile insa multe schelete ale
acestor fiinte si nu mai este nici o indoiala ca omul de Neanderthal a fost cu
adevarat fiinta umana, deosebindu-se de Homo Sapiens nu mai mult decat se
deosebesc intre ele triburile contemporane de oameni. Craniul acestui om este de
o marime aproximativa cu marimea craniului unui om contemporan sau poate
chiar mai mare. Scheletul incovoiat este considerat de unii cercetatori ca fiind o
cauza a unei boli, probabil artrita sau rahitism. Exista astazi dovezi ca Omul de
Neanderthal cultiva flori, picta si practica o forma de religie, ori toate aceste
lucruri nu denota o inrudire cu maimuta. Exista chiar si unele indicatii ca ei aveau
si o forma de scris.
6. Omul modern.Contrar opiniei comune,exista dovezi ca omul modern, cel putin
din punct de vedere anatomic, a existat in aceasi perioada cu unele dintre “tipurile
de oameni-maimuta” descrise mai sus. Exista dovezi chiar ca el a trait chiar
inainte de omul de Neanderthal, Australopithecus sau Homo erectus, cea ce
elimina din start ipoteza ca acesti oameni ar fi stramosii omului modern. Multe
dintre fosilele oamenilor moderni au fost datate gresit ca apartinand unor ere
posterioare tuturor acestot tipuri de posibili “ staramosi ai omului” , iar in prezent
multe din aceste cazuri sunt reanalizate.
In concluzie pana in prezent nu s-a gasit nici o dovada a existentei unui intermediar
dintre maimuta si om. Din cate se cunoaste pana acum , maimuta a fost maimuta

XXXII
dintodeauna , la fel si omul a fost om de la inceput si nu a aparut ca urmare a unui
proces lung de transformare.
Originea limbilor si a raselor.
Evolutionistii aplica evolutia nu doar dezvoltarii biiologice a omului, ci si dezvoltarii
sale ulterioare, considerand ca toate entitatile sociale cum ar fi limbajul, scrisul,
sistemul politic si economic au evoluat si ele. Conform modelului evolutionist, omul
este doar un produs al unei transformari treptate dintr-un stramos cum ar fi maimuta,
de aceea atitudinile si actiunile lui vor fi foarte asemanatore cu cele ale animalelor.
Toate stiintele sociale care trateaza in esenta problemele individuale si cele de grup
ale oamenilor tind sa dea o rezolvare care depinde in mare masura de originea pe care
o are omul. O urmare directa a modelului evolutionist este discriminarea rasiala. Daca
o rasa este superioara alteia, atunci ea trebuie eliminata , deoarece ea va fi o piedica in
dezvoltarea ulterioara a rasei superioare. Milioane de oameni au murit in lagarile
naziste datorita acestei idei. Totusi care este cauza diversitatii oamenilor ? Atat
modelul creationist, cat si cel evolutionist declara ca aparitia unor subspecii se
datoreaza imperecherii in grupuri mici, doar ca fiecare model are trasatura sa
specifica. Modelul evolutionist declara ca in grupurile mici se fixeaza mai bine
mutatiile, insa modelul creationist afirma ca se manifesta doar trasaturi deja existente
in AND-ul individului, prin urmare este doar o respectare a legilor mendeliene ale
ereditatii. Dupa cum am aratat in capitolele anterioare, mutatiile sunt in cele mai
multe cauze daunatoare, iar daca printr-o exceptie ele ar putea fi folositoare, atunci ele
n-ar putea fi transmise urmasilor, deci e putin probabil ca subspeciile sa fi aparut ca
urmare a fixarii mutatiilor. In mod normal apare intrebarea: “Care este cauza care a
dus la formarea unor grupuri distincte de oameni care au fost nevoiti sa se separe si sa
se dezvolte indepaendent de ceilalti oameni?” Modelul evolutionist nu da nici un
raspuns la aceasta intrebare, insa modelul creationist are o explicatie. Oamenii nu
comunica intre ei daca nu exista acelasi limbaj. Chiar daca exista o distanta mica intre
grupuri, casatoriile intre indivizii din ele nu vor avea loc niciodata, prin urmare cauza
care a adus la separarea unor grupuri de oameni a fost de natura lingvistica. Insasi
aparitia si diversitatea limbilor este fara raspuns din partea evolutionistilor. Omul,
spre deosebire de animale are un limbaj articulat, poate transmite idei abstracte, poate
comunica la nivel de simboluri, ceea ce nu poate fi asemanat cu grohaiturile si
zgomotele instinctuale facute de animale. Chiar faptul ca oamenii au capacitatea de a
invata o limba straina dovedeste faptul ca toate limbile au o origine comuna.
Explicatia data de modelul creationist este ca toti oamenii au aceeasi origine si ca in
decursul istoriei populatia umana a fost nevoita sa se desparta din cauza diferentelor
lingvistice pe care le-a creat Creatorul. Aceasta nu este o afirmatie fi analizabila
stiintific, insa este credibila, spre deosebire de modelul evolutionist care nu are un
raspuns clar la aceasta intrebare.
Nici faptul ca dezvoltarea economica , stiintifica, artistica a oamenilor este una
ascendenta nu este o dovada de evolutie, ci este mai degraba o informatie care vine in
sustinerea modelului creationist. Faptul ca omul are capacitatea de a transmite
urmasilor sai informatii este o dovada ca omul este ceva mai mult dacat orice animal.
Chiar daca animalele au capacitati de invatare ,ele nu au nici o posibilitate de a
transmite toate aceste cunostinte. Aceasta este o dovada in plus originii superioare a
oamenior. Toate argumentele legate de dezvoltarea omului , cum ar fi inventarea
scrisului, a olaritului, a agriculturii dau de asemenea nenumarate dovezi asupra
faptului ca omul are o origine recenta si nu una de milioane de ani, exacta asa cum
prezice modelul creationist.

XXXIII
 CONCLUZII

Dupa cum am mentionat si in capitolele anterioare, modelul creationist integreaza

mai bine datele stiintifice obtinute experimental decat le face modelul evolutionist.
Modelul creationist nu are nevoie de introducerea unor presupuneri secundare asa
cum are nevoie modelul evolutionist.
Totusi creatia nu poate fi studiata de stiinta deoarece ea nu se afla in contextul
stiintei masurabile. Procesul de creatie a fost incheiat in trecut, atunci cand nu exista
nici un observator care sa relateze faptele, iar pe baza proceselor si legilor care
actioneaza astazi nu putem explica nici una dintre teorii ( amintiti-va de “evolutia ex-
nihilo” si de “ creatia ex Deo” ) , totusi mai multe premise ne conduc la modelul
creationist decat la cel evolutionist.
Daca creatia a avut loc, atunci este numai normal sa existe un Creator si pentru ca
omul este singura fiinta capabila sa inteleaga acest concept al creatiei, trebuie sa
existe si o metoda prin care Creatorul sa-i faca cunoscuta omului existenta sa si modul
in care lumea a aparut. Acest lucru l-a facut Creatorul in “cartea inceputurilor” sau
Geneza. Aceasta nu este doar un folclor demodat, asa cum sustin unii, ci ea ofera un
cadru care ne satisface din punct de vedere intelectual si care poate explica datele
descoperite de stiinta moderna. Istoricitatea Genezei nu mai poate fi combatuta
demult. Ideea ca Moise nu ar putea fi scriitorul Genezei deoarece el nu ar fi putut
scrie nu mai este valabila deoarece descoperirile arheologice au stabilit ca scrierea a
fost practicata de omul de rand inca din perioada lui Avraam. S-a descoperit ca “omul
primitiv “ si-a dezvoltat o remarcabila indemanare tehnica in multe domenii, iar acest
lucru s-a intamplat mult mai timpuriu decat si-au imaginat evolutionistii. Este
semnificativ faptul ca desi Geneza este citata de multe ori in Noul Testament, Moise
nu este niciodata mentionat ca fiind autorul ei, totusi traditia ebraica atribuie toate cele
5 carti de la inceputul Bibliei lui Moise. In acele vremuri se obisnuia ca sa se scrie
toate cronicile importante pe table de lut sau de piatra, iar acestea ulterior au fost puse
undeva intr-un fel de biblioteci publice. Moise doar a preluat aceste naratiuni despre
Avraam si alti eroi din Geneza si a realizat o compilatie in care a introdus si alte
naratiuni care erau necesare.
Prima relatare care il descrie creatia contine doua verbe distincte care exprima
ceea ce a facut Dumnezeu. Unul este “a crea” si celalat “a face”. “A crea” se refera la
capacitatea lui Dumnezeu de a aduce la viata din nimic, ceea ce este o atributie doar a
lui Dumnezeu, iar “a face” este pentru a combina elemente deja existente in sisteme
mai complexe. Exista doar trei lucruri despre care se spune ca au fost create ( nu
facute): elementele de baza ale cosmosului ( materia, spatiu, timpului), lumea animala
( care este formata din aceleasi materiale ca si lumea anorganica, dar care poseda
viata, ratiune, constiinta) si omul ( care isi insuseste materia anorganica a cosmosului,
constiinta animala, dar care are in plus “chipul lui Dumnezeu”).
Lucrarea lui Dumnezeu a fost conform Genezei o lucrare care a durat o saptamana.
Prima zi: energizarea elementelor fizice ale cosmosului.
A doua zi: formarea atmosferei si a hidrosferei.
A treia zi: formarea litosferei si a biosferei(plantele).
A patra zi: formarea astrosferei.
A cincea zi: formarea vietii pentru hidrosfera si pentru atmosfera( animalele
marine si pasarile).
A sasea zi: formarea vietii pentru litosfera si biosfera( lumea animala terestra).

XXXIV
A saptea zi: odihna dupa lucrarea de creere si de facere.
Toata acesta ordine a lucrarilor de creatie are anumite principii care stau la baza ei:
• Progres in creatie cu un anumit scop. Fiecare faza a fost o pregatire pentru
faza urmatoare, iar toate fazele impreuna au fost pregatiotare pentru scopul final
si anume acela ca omul sa aiba un loc potrivit de dezvoltare. Asadar Dumnezeu
a aranjat fiecare lucru astfel incat sa corespunda cauzei lui. Fiecare sistem si
fiecare organism a fost proiectat ca sa-si mentina caracteristicile proprii, iar
saptamana in care au fost create a fost o saptamana ad litteram, fiind prototipul
saptamanii actuale. Toate entitatile temporale ( zi, luna, an) isi au originea in
miscarea ordonata a Pamantului in sistemul solar, insa saptamana nu are nici o
baza pentru asa ceva, pentru ca originea sa se afla in creatiune.
• Varsta aparenta. Toate lucrurile lui Dumnezeu au fost “mature” de la crearea
lor ,astfel nu era nevoie ca ele sa se dezvolte de la forme mai simple. Chiar si pe
Adam si Eva I-a creat maturi. Putem afirma ca inca de la inceput intregul
univers parea sa aiba o anumita varsta. Soarele, stelele, luna au inceput sa-si
reverse lumina pe Pamant imediat ce au fost create, pentru ca acesta a fost
scopul cu care au fost create. Este posibil ca undele de lumina ce traverseaza
spatiul dintre corpurile ceresti si Pamant sa fi fost energizate inainte de crearea
corpurilor ceresti acestor luminatori, tocmai ca sa furnizeze lumina necesara din
primele trei zile. Cu siguranta ca lui Dumnezeu nu I-a fost mai dificil sa creeze
aceste unde luminoase decat sa aduca la viata generatorii de lumina. Acest
concept nu sugereaza insa ca fosilele din roci si alte fenomene legate de moarte
au fost create ca o aparenta a timpului, ci ele sunt o dovada a raului care a aparut
in lume mai tarziu.
• Lumea de atunci era diferita de lumea contemporana. Trebuie sa recunoastem
ca lumea de la inceput a fost foarte diferita de lumea pe care o cunoastem noi
astazi. Biblia mentioneaza ca a existat o intindere de ape care exista deasupra
pamantului (“apele care sunt deasupra intinderii” Geneza 1,7). Aceasta nu are un
corespondent in lumea de astazi. Aceasta intindere era formata probabil din
mase uriase de vapori de ape care protejau Pamantul de radiatiile din cosmos,
mentinea un climat bland pe intregul Pamant,. Acest climat uniform impiedica
miscarea maselor de aer, implicit si formarea ploilor. Hidrologia antedeluviana
era si ea diferita. Natura izvoarelor celor patru rauri care inundau Edenul si
aluzia la ruperea izvoarelor Adancului cel mare indica faptul ca in adancurile
pamantului existau mari depozite de apa sub presiune care s-a transformat in
oceanul planetar contemporan, de aceea climatul bland, solul fertil au favorizat
existenta mai multor specii de organisme decat in prezent.
• In lumea initiala nu a existat moartea. Moartea a venit in lume ca rezultat al
pacatului. Daca omul n-ar fi pacatuit impotriva creatorului sau, atunci el ar fi
trait vesnic,impreuna cu el ar fi trait vesnic si aniamalele. Consumarea fructelor
si a ierburilor nu trebuie considerata ca fiind “ moarte” deoarece ele nu dispun
de ratiune.
Caderea, blestemul si legile termodinamicii. Dupa crearea Pamantului, Dumnezeu a
dat omului puterea de a-I stapani creatia. Omul trebuia sa fie fericit si multumit din
toate punctele de vedere datorita unui astfel de privilegiu, raspunzand favorabil
Creatorului care l-a inzestrat in felul acesta..Dumnezeu nu l-a creat pe om ca pe un
simplu robot, astfel dragostea lui Dumnezeu a fost voluntara, iar ca sa existe o relatie
intre Creator si creatura aceasta din urma trebuia sa doreasca de buna voie mentinerea
acestei lagaturi. Omul a avut capacitatea de a iubi sau de a nu iubi, de a asculta sau de
a nu asculta si a fost pus in fata unei decizii. Istoria dramatica de pana acum a

XXXV
Pamantului( moarte, razboi, degradare) a aratat ca alegerea pe care a facut-o omul la
inceput a fost o alegere gresita. Astfel pacatul a intrat in lume cand omul a pus la
indoiala cuvantul lui Dumnezeu in gradina Eden. Din acest moment omul a devenit
“rob al pacatului” , iar Pamantul s-a transformat ca atare. Acesta “robie a stricaciunii
universale” nu este alceva decat legea universala pe care oamenii de stiinta au numit-o
principiul al doilea al termodinamicii. Tot astfel odihna lui Dumnezeu de la sfarsitul
creatiunii o putem asemui cu o lege de conservare sau principiul intai al
termodinamicii. Cu toate ca cesta doua legi exista, oamenii de stiinta nu au putut sa
descopere de ce acestea actioneaza, de ce intotdeauna energia trebuie sa se conserve si
entropia sa creasca. Chiar inainte de descoperirea acestor legi de catre oamenii de
stiinta, Biblia avea deja numeroase constatari ale legilor de conservare si de degradare
care exista pe Pamant.
Potopul din perspectiva biblica: Potopul din vremea lui Noe reprezinta marea
deosebire dintre lumea de atunci si cea de astazi:”odinioara erau ceruri si un Pamant
scos prin cuvantul lui Dumnezeu din apa si cu ajutorul apei…lumea de atunci a pierit
tot prin ele inecat de apa”. Deci au existat doua mari schimbari impuse de Dumnezeu
creatiei sale originale. Prima a fost atunci cand Dumnezeu a blestemat Pamantul din
cauza omului si a doua atunci cand Dumnezeu a fost nevoit sa distruga Pamantul prin
potop din cauza rautatii omului. Prima data Dumnezeu a introdus un principiu de
degradare, iar potopul prin natura sa cataclismica a schimbat aspectul exterior al
Pamantului. Dupa ce I-a imprastiat pe razvratiti din Babel Dumnezeu s-a interesat de
soarta lor si astfel a ales din multimea oamenilor de pe Pamant un popor (Israel) pe
care sa-l pazeasca si caruia sa-i ofere binecuvantari. Dupa potop Dumnezeu a promis
omenirii ca nu va mai distruge Pamantul printr-un potop universal.
Parerea noastra personala. In aceasta lucrare am incercat sa aratam ca modelul
creationist poate explica mult mai bine toate problemele legate de originea universului
, originea planetei noastre,originea vietii si mai presus de toate originea omului decat
modelul evolutionist. Totusi nici unul dintre modele nu poate fi dovedit ca fiind
adevarat doar pe baze stiintifice deoarece acest lucru se afla in afara datelor
observabile, iar legile care actioneaza in prezent nu pot da o explicatie originii nici
uneia dintre entitatile mentionate mai sus. Unii oameni cred ca ratiunea lor este
infailibala si ca ea poate gasi raspuns la toate intrebarile, ei fiind adepti ai teoriei marii
explozii( Big Bang), ei insisi considerandu-se un produs al intamplarii, iar un produs
al intamplarii nu poate avea decat o ratiune la intamplare, de aceea dorim ca sa le
reamintim acestor oameni ca nu se stie exact daca mintea lor a evoluat corect sau daca
a evoluat la intamplare.
Prin aceasta lucrare am dorit sa aratam opiniei publice marile deficiente ale
evolutionismului si ca acesta nu da un raspuns satisfacator la marile dileme ale
omenirii: “Cine suntem?” “De unde venim?” si “Unde mergem?”. Am dorit de
asemenea sa subliniem faptul ca multe date stiintifice care par sa sustina
evolutionismul n-au fost interpretate corect, ele punand multe semne de intrebare.
Speram ca ati ajuns si dumneavoastra la concluzia ca modelul evolutionist are nevoie
de o multime de presupuneri secundare, spre deosebire de cel creationist care doar
prezice acolo unde evolutionismul introduce presupuneri secundare modelului
fundamental.
Modelul creationist poate raspunde celor trei mari dileme ale omenirii:
1.Suntem lucrarea mainilor lui Dumnezeu, suntem fiii sai si avem anumite
responsabilitati fata de Creatorul nostru. Dumnezeu a avut un scop atunci cand ne-a
creat, iar daca cineva ar putea intreba care este acest scop ,ii putem raspunde ca nici

XXXVI
chiar copiii nu-i intreaba pe parintii lor de ce le-au dat nastere. Cu atat mai putin
omul nu ar trebui sa Ii puna aceasta intrebare Creatorului sau.
2. Cat despre locul din care venim putem afirma ca este un loc in care nu actioneaza
aceleasi legi ca pe Pamant. De exemplu acolo nu exista degradare pentru ca
Dumnezeu este un Creator ce a facut totul desavarsit din toate punctele de vedere.
3.Incotro ne indreptam? Aceasta implica o alta intrebare:ar trebui sa ne indreptam
spre un alt loc de gazduire dupa viata, sau pur si simplu disparem ca trup si ca suflet?
Putem afirma ca in urma pacatului ,omul a fost alungat din adevarata sa casa (Eden) si
in acest timp a umblat pe Pamant avand speranta ca intr-o zi Creatorul sau il va
reabilita si-l va chema in locuinta pe care I-a pregatit-o de la inceput.

<La inceput ,Dumnezeu a facut cerurile si Pamantul. Pamantul era pustiu si

gol;peste fata adancului de ape era intuneric,si Duhul lui Dumnezeu se misca pe
deasupra apelor. Dumnezeu a zis:”Sa fie lumina !” Si a fost lumina. Dumnezeu a
vazut ca lumina era buna ; si Dumnezeu a despartit lumina de intuneric.
Dumnezeu a numit lumina zi ,iar intunericul l-a numit noapte. Astfel a fost o
seara si apoi a fost o dimineata :aceasta a fost in ziua intai >
<Dumnezeu a zis: “Sa fie o intindere de ape ,si ea sa desparta apele de ape.”
Dumnezeu a numit intinderea cer. Astfel ,a fost o seara ,si apoi a fost o
dimineata:aceasta a fost ziua a doua>
<Dumnezeu a zis:”Sa se stranga la un loc apele care sunt dedesuptul cerului ;si
sa se arate uscatul!”Si asa a fost. Astfel ,a fost o seara ,si apoi a fost o
dimineata:aceasta a fost ziua a treia.>
<Dumnezeu a zis:”Sa fie niste luminatori in intinderea cerului ,ca sa desparta
ziua de noapte ;ei sa fie niste semne care sa arate vremile ,zilele si anii;si sa
slujeasca de luminatori ,in intinderea cerului ca sa lumineze Pamantul.”Si asa a
fost.Astfel ,a fost o seara, si apoi a fost o dimineata:aceasta a fost ziua a patra.>
<Dumnezeu a zis:”Sa misune apele de vietuitoare ,si sa sboare pasari deasupra
Pamantului pe intinderea cerului.”Astfel a fost o seara ,si apoi a fost o
dimineata:aceasta a fost ziua a cincea.>
<Dumnezeu a zis: “Sa dea Pamantul vietuitoare dupa soiul lor, vite, taratoare si
fiare pamantesti, dupa soiul lor.” Si asa a fost.
Apoi Dumnezeu a zis :” Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea
Noastra; el sa stapaneasca peste pestii marii, peste pasarile cerului,peste vite,
peste tot Pamantul si peste toate taratoarele care se misca pe Pamant. Dumnezeu
a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte
barbateasca si parte femeiasca i-a facut. Dumnezeu i-a binecuvantat si
Dumnezeu le-a zis:” Cresteti, inmultiti-va, umpleti Pamantul si supuneti-l; si
stapaniti peste pestii marii,peste pasarile cerului, si peste orice vietuitoare care se
misca pe Pamant.” Dumnezeu S-a uitat la tot ce facuse; si iata ca erau foarte
bune. Astfel a fost o seara, si apoi a fost o dimineata: aceasta a fost ziua a sasea.>
<Astfel au fost sfarsite cerurile si Pamantul si toata ostirea lor. In ziua a saptea
Si-a sfarsit lucrarea, pe care o facuse; si in ziua a saptea S-a odihnit de toata
lucrarea Lui, pe care o facuse. Dumnezeu a binecuvantat ziua a saptea si a
sfintit-o, pentru ca in ziua aceasta S-a odihnit de toata lucrarea Lui, pe care o
zidise si o facuse.>

Aceasta este cea mai stiintifica afirmatie care a fost facuta vreodata cu privire la
creatiune. Aceste fraze pot explica cel mai bine toate intrebarile legate de originea a

XXXVII
tot ce exista in acest Univers. Aici se explica atat originea a tot ce exista, cat si scopul
aparitiei lor, lucruri pe care evolutionismul nu poate sa le explice in nici un fel. Acest
studiu al originilor nu se opreste aici. Oamenilor le-au ramas de cunoscut mult mai
multe decat au aflat pana acum. Va provocam si pe dumneavoastra sa va puneti
intrebari despre originea Universului, a Pamantului si in cele din urma a omului. Daca
veti fi deschisi tuturor posibilitatilor, cu siguranta ca veti ajunge la concluzia ca nu
intamplarea v-a creat, ci un Dumnezeu atotputernic care are grija si astazi de
dumneavoastra si va asteapta sa-L cunoasteti personal.

Epilog

…De ce fiecare floare are un alt parfum?! Pentru ca nu este doar materie, ci si o
strafulgerare a privirii Cuiva Care a incrustat-o cu adiere de zambet!

De ce stelele au sclipiri nenumarate? Pentru ca sunt montate in diadema unui

imparat magnific si suveran

El tine in fiinta hora astrelor din cosmosul vizibil si galaxiile din fiecare nestiut
fir de praf.

In mana lui este si viata mea.

Glorie Lui!

Bibliografie

“Creationismul stiintific” de Dr. Henry M. Morris, Societatea Misionara

Romana,1992.
“ Geneza legatura dintre stiinta si Biblie” de Ariel A. Roth, Centrul de studii ale
naturii, 2002.
“Bazele biblice ale stiintei moderne” de Henry M. Morris, Societatea Misionara
Romana, 1993.
“De ce stramosul nostru nu este maimuta” de Elena Anton, editura Stephanus,
Bucuresti, 1998.
“Seneca, scrieri filozofice alese”, editura Minerva, 1981.
“Compendiu de fizica” Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1988.
“Fizica. Manual pentru clasa a XI-a” editura Polirom,Iasi,2001.
“Fizica. Manual pentru clasa a IX-a” editura Teora , Bucuresti, 1999.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate

XXXVIII
XXXIX