Cartea Celui Ce Va Birui"

Ghid de studiere a Bibliei pentru întâlnirile de tineret
Celui ce va birui
„Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, și el va fi fiul Meu.”
(Apocalipsa 21:7)
Departamentul Tineret
Diviziunea Euro-Asia, 2020
Compilatorul temelor: A. Appac
Expertiza teologică: E. Zaițev
Responsabil de ediție: G. Casap
Consultanți: R. Chisacov, A. Carapetian, P. Mișin, B. Briucov, E. Deveatchin, A. Saharov, L.
Bondarciuc, E. Velicasov, E. Alehin
Traducere în limba română: Sângereanu Denis (Prefață, Introducere, Cap. 1), Perciun Rodica
(Cap. 2,3,8-24), Gudumac Violina (Cap. 4-7)
Corectură: Scurtu Ana
Machetare: Fiodorov Dan
CUPRINS
Prefață
Introducere
Tema 1. Apocalipsa lui Isus Hristos (Apoc. 1)
Tema 2. Scrisorile către Efes, Smirna și Pergam (Apoc. 2:1-17)
Tema 3. Scrisorile către Tiatira și Sardes (Apoc. 2:18 – 3:6)
Tema 4. Scrisorile către Filadelfia și Laodiceea ( Apoc. 3:7 – 22)
Tema 5. Tronul din cer (Apoc. 4; 5)
Tema 6. Vedenia despre cei patru călăreți (Apoc. 6:1-8)
Tema 7. Ruperea peceților a cincea și a șasea (Apoc. 6:9-17)
Tema 8. Cine poate sta în picioare? (Apoc. 7:1 – 8:1)
Tema 9. Primele patru trâmbițe (Apoc. 8:2-13)
Tema 10. Trâmbița a cincea și a șasea (Apoc. 9)
Tema 11. Vedenia despre îngerul cu o carte deschisă (Apoc. 10)
Tema 12. Vedenia despre Templu și cei doi martori (Apoc. 11:1-13)
Tema 13. Trâmbițarea îngerului al șaptelea (Apoc. 11:14-19)
Tema 14. Vedenia despre femeie și balaur (Apoc. 12)
Tema 15. Vedenia despre fiare și semnul fiarei (Apoc. 13)
Tema 16. Cei 144000 și solia celor doi îngeri (Apoc. 14:1-8)
Tema 17. Solia îngerului al treilea și secerișul (Apoc. 14:9-20)
Tema 18. Cele șapte potire ale mâniei lui Dumnezeu (Apoc. 15; 16)
Tema 19. Babilonul – femeia desfrânată de pe fiară (Apoc. 17)
Tema 20. Judecata asupra Babilonului (Apoc. 18)
Tema 21. Nunta Mielului și biruința asupra fiarei (Apoc. 19)
Tema 22. Împărăția de 1000 de ani și judecata finală (Apoc. 20)
Tema 23. Noul Ierusalim (Apoc. 21)
Tema 24. Iată, Eu vin curând (Apoc. 22)
PREFAȚĂ
O cântare pe care tinerii obișnuiau să o cânte pe vremea sovietică, reda următoarea idee:
Pentru că tu, omule, ești și puternic, și curajos,
Cu propriile mâini îți făurești soarta.
Mergi contra vântului, pe loc să nu stai,
Înțelege că nu există cale ușoară.
Tinerilor din vremea aceea le plăceau cântecul și filmul în care era exprimat acest gând. Le
plăcea și ideea care era dezvoltată peste tot: omul este făuritorul fericirii și creatorul propriei
soarte... Dar au trecut câțiva ani și lumea cu care s-au deprins toți a început să se dărâme
asemenea unei case construită din cărți de joc. Pe neașteptate, a dispărut țara care, pentru un
timp, a fost cea mai mare, puternică și invincibilă. Și în oameni s-a stins aspirația pe care o
avusese spre un viitor luminos. Odată cu distrugerea economiei din trecut, a sosit o nouă epocă
de comercizalizare a conștiinței. În reclame răsuna aceeași idee, dar, de data aceasta, evidențiind
un nou subtext: cu propriile mâini să-ți făurești soarta.
Odată cu trecerea timpului, mulți tineri au început să se întrebe: dar oare depinde totul doar de
noi? Într-adevăr noi schimbăm mersul istoriei cu propriile mâini și minți sau suntem
conduși de către cineva? Dar dacă cineva ne conduce, atunci cine este acesta? Este bun sau rău?
Dacă este rău, există vreo șansă de a-l înfrunta? Dar dacă este bun, atunci de ce este atâta răutate
și nedreptate în jur? Este bun, dar nu se descurcă cu noi... Cine este „el”? Această conducere
tainică este reprezentată de un singur om sau de un grup de oameni? Este un personaj asemenea
Volandului lui Bulgakov? Sau în Acel „Celălalt” despre care toți vorbesc, dar nimeni nu l-a
văzut, nu crede nimeni (precum se credea pe vremea aceea) cu adevărat?
Multe evenimente care demonstrează veridicitatea tabloului biblic al mersului istoriei au avut loc
în această perioadă. Desfășurarea culminantă încă nu a început și nici ultimul punct nu a fost pus.
Iar timpurile grele de acum, cu privire la virusul Covid-19 care i-a luat pe toți prin surprindere și
i-a forțat să-și schimbe cursul obișnuit al vieții, desigur că încă nu e totul. Pandemia este doar
unul dintre evenimentele care fac parte dintr-un lanț ce dureaza deja de mii de ani și care este
numită de Isus „începutul durerilor” (Mt. 24: 7, 8). Deși ne face pe noi toți să ne gândim în ce
lume firavă trăim și care va fi sfârșitul nostru, nimeni nu este în stare să schimbe ceea ce a fost
prezis de Dumnezeu.
Din timpurile străvechi și până în zilele noastre, totul merge așa cum a fost prevăzut. Imperiile
dispar unul după altul în războaie pentru dominarea mondială. Răul nu încetează să întreprindă
încercări de a conduce omenirea pe o cale greșită, interzicând libertatea de conștiință și înrobind
mințile și inimile oamenilor cu o religie falsă, cu idei și valori false.
Foarte puțini sunt aceia în care mai arde focul credinței adevărate care duce la viață. Dar acest
foc nu poate fi stins. Din toate timpurile Dumnezeu a păstrat printre oameni o rămășiță
credincioasă Lui și continuă să o conducă și astăzi. Scopul principal al cărții Apocalipsa este de a
da siguranță și încredere acestei rămășițe credincioase: acelor care aleg calea credinței în Isus,
acelor pe care Însuși Isus îi numește biruitori.
Deci, cine este creatorul destinului nostru? Dacă totul este creat de Dumnezeu și mâna Lui este
pe pulsul istoriei, înseamnă asta oare că de noi nu mai depinde nimic? Ne îndeamnă El să-L
credem orbește? Neîntreprinzând nimic noi înșine, admițând că El va face totul pentru noi? Și
totul va fi hotărât pentru noi? Atunci de ce în cartea Apocalipsa El se adresează celor care au
biruit? Celor ce au citit, celor ce au ascultat și au împlinit? Care și-au păstrat credința, au păzit
poruncile, L-au urmat pe Miel, celor care au refuzat să să se închine fiarei? Se pare că pur și
simplu creștinii au nevoie stringentă de un stil de viață activ! Și, dacă ești cu Isus, dacă El este
conducătorul și sursa credinței tale, participă cu El la făurirea propriei soarte și la judecata Lui
asupra lumii.
INTRODUCERE
Cartea Apocalipsa este ultimul acord al marii simfonii Biblice. Ea conține cheia cu ajutorul
căreia înțelegem tabloul profetic al Bibliei care s-a petrecut de-a lungul secolelor. Aici nu e
vorba doar de prezicerea viitorului și comentariile cerului asupra istoriei pământului. Este o
relatare cât se poate de deschisă al lui Dumnezeu despre Sine care a acționat în istoria noastră.
Timp de secole, din generație în generație, omul a studiat această relatare, întocmind numeroase
comentarii în baza ei și, cu toate acestea, chiar și astăzi noi continuăm să găsim în această carte
detalii salvatoare pentru sufletul nostru. Posibil că deja ați studiat cartea Apocalipsa la cursurile
biblice sau la Școala de Sabat, iar pe raftul vostru deja sunt câteva comentarii în baza acestei
cărți. Oare este nevoie de acordat atenție acestei cărți și la întâlnirile de tineret? Cu siguranță că
da! Însă nu doar pentru ca să devenim experți în tâlcuirea profețiilor (deși pe finaliștii
concursului „Lumea Bibliei” îi așteaptă anume așa o perspectivă), dar și pentru că în ea se află
cea mai imperioasă nevoie a noastră: aceea de deveni biruitori, de a fi gata să-L întâlnim pe Isus
și să moștenim viața veșnică.
Cartea Apocalipsa este compusă din 22 de capitole. Noi le vom studia câte unul în fiecare
săptămână, câteva capitole unindu-le într-o temă, altele, din contra, le vom împărți în două,
deoarece este necesar de a le studiat mai aprofundat. Împreună ne vom strădui să vedem
multiplele simboluri și imagini adunate de Dumnezeu din diferite părți ale Bibiliei și în această
juxtapunere dintre cele vechi cu cele noi vom găsi cheia specială pentru a înțelege prorociile.
Pentru atingerea acestui scop, puteți citi și memoriza acasă versetele paralele din alte părți ale
Bibliei care se referă la tema pe care o studiați. Pe lângă aceasta, vom încerca să citim acestă
carte de parcă am fi copiii primilor creștini, pentru a vedea sensul spiritual pe care l-au
preconizat primii cititori. Și, în sfârșit, citind cartea Apocalipsa, ne vom întreba ce lecții din
istoria trecutului, prezentului și viitorului vrea Dumnezeu să ne descopere nouă – celor care
trăim în ajunul celei de-a Doua Veniri!
Așadar, în timpul studiului fiecărei teme, propunem ca, înainte de a trece la analiza și discuția în
baza întrebărilor, să îndeplinim mai întâi tema pentru acasă care este compusă din trei puncte:
1. De citit capitolul propus (sau o parte din capitol) și de căutat cu ajutorul trimiterilor la
versetele paralele sau cu ajutorul Simfoniei sau o altă metodă accesibilă vouă (aplicație
pe calculator) imaginile și simbolurile pe care cartea Apocalipsa le preia din alte părți ale
Bibliei. De exemplu: cele șapte sfeșnice (Apoc. 1:12) ne aduc aminte despre sfeșnicul cu
șapte lămpi din Sanctuarul din Israel (Exod 25:31-40); fiara care iese din mare (Apoc.
13:2) a absorbit în sine imaginile fiarelor din proorocia lui Daniel (Daniel 7:3-7).
2. De citit capitolul propus încă o dată, numai că de data aceasta să dăm la o parte tot ce
știm despre acest capitol din comentariile contemporane. Citind, încercați să stabiliți,
conform convingerii voastre, ce lecție anume ar fi luat pentru sine creștinul care a trăit la
sfârșitul primului secol. De exemplu: Cel ce are sabia ascuțită cu două tăișuri urăște
faptele nicolaiților (Apoc. 2:6, 12, 15). Adică Acela care ne-a dat nouă Cuvântul Său
(Evr. 4:12) cu râvnă și fără echivoc prețuiește adevărul și îl desparte de învățăturile false.
3. De citit a treia oară și de stabilit ce ne spune Isus prin această scrisoare nouă, cititorilor
contemporani. Spre exemplu, noi nu știm cine sunt nicolaiții (putem doar să presupunem
că este o sectă de gnostici), dar și în secolul nostru, al calculatoarelor, sunt zeci și sute de
mincinoși care cu mândrie vor declara că știu totul despre natura lui Dumnezeu și a lui
Hristos și vor spune despre Duhul Sfânt cu atitudinea unui vivisector pragmatic (persoană
care se ocupă cu disecarea broaștelor), dar în realitate neavând în sine nici o frică de
Dumnezeu, nici credință și nici sens.
Discutați în grupele voastre tema de acasă. Doar scopul nostru cel mai important este să
devenim ucenicii lui Histos, ci nu unul altuia. Pentru aceasta, este necesar ca să citim noi
înșine Biblia și să înțelegem cele citite. Pentru lectură vom folosi traducerea accesibilă
tuturor al lui D. Cornilescu, dar pentru explicații suplimentare putem folosi și traduceri mai
noi.
De ajutor ne sunt și diferitele date teologice și istorice, uneori citate din cărți, incluse în acest
ghid. Citiți-le cu atenție.
La sfârșitul fiecărei discuții, înainte de rugăciunea de încheiere, puteți analiza citatele din
scrierile lui E. G. White care sunt incluse în lecția respectivă și care au rolul de a vă întări
mai mult.
Și încă ceva. Doar că aceasta este numai pentru aceia care doresc să studieze mai aprofundat
cartea Apocalipsa și să vadă cât de multilaterală poate fi prorocia biblică. La sfârșitul fiecărei
teme vor fi propuse trimiteri la capitolele și paginile a patru completări suplimentare,
întocmite de biserica noastră în ultimii ani. Pentru simplificarea căutărilor, vom numerota
aceste patru surse cu simbolurile 1, 2, 3, 4. Memorați-le.
1. R. Volcoslavchii. Tainele Apocalipsei. „Istochnic jizni”, 2008. Conform autorului, acesta
este un comentariu istoric asupra cărților profetice Daniel și Apocalipsa. Pe noi ne va
interesa mai mult a doua parte a cărții și anexa de la sfârșit. Autorul abordează date și
evenimente istorice. Metoda istorică de interpretare a cărții Apocalipsa a inspirat multe
generații de creștini. Dar această viziune asupra Apocalipsei nu este de ajuns.
2. J. Doukhan. Cartea Profetică Apocalipsa. „Viață și sănătate”, 2013. Autorul
caracterizează comentariul ca o viziune la Apocalipsa prin prisma gândirii evreiești, adică
în contextul Vechiului Testament. Cartea vă va ajuta să vedeți tabloul profetic prin ochii
evreilor primului secol.
3. R. Stefanovici. Comentariu asupra cărții Apocalipsa. „Balanță”, 2018.
Dintre cărțile precedente, acesta este cel mai detaliat comentariu care reprezintă
materialul lecțiilor profesorului de teologie. Cred că autorul, cu trecerea timpului, își va
perfecționa această lucrare.
4. D. Popa. Apocalipsa lui Ioan, apostolul. „Viață și Sănătate”, 2005.
Voi puteți alege una sau mai multe cărți, după viziunea voastră. Cine poate să însușească, să
însușească. Aceia care se vor hotărî să citească materialul amplu al lui Stefanovic, citiți mai întâi
introducerea cărții (pag. 3-52) până la începului întâlnirilor de tineret.
De asemenea, ca o introducere, puteți citi cartea lui John Paulien „Adâncimile lui Dumnezeu.
Manual de studiu al cărții Apocalipsa” („Istochnic jizni”, 2015). Dar cine dorește să-și
aprofundeze cunoștințele și după întâlnirile de tineret, ar putea să o facă cu ajutorul cărții
„Adâncimile Proorociilor. Vol. 3” („Istochnic jizni”, 2004).
ANEXA 1
Pentru claritate, permiteți-mi să vă demonstrez un model de îndeplinire a temei pentru acasă.
Acest exercițiu este unul individual, din acest motiv, versetele abordate pot fi diferite, la fel ca și
ideile subliniate. Însărcinarea liderului este să ofere tinerilor posibilitatea de a se împărtăși cu
descoperirile lor și să le unească într-o temă comună.
TEMĂ PENTRU ACASĂ

Lecturarea capitolului 1 al cărții Apocalipsa
I. Citiți și găsiți paralelele și trimiterile referitoare la adevărurile prezentate în
Vechiul și în Noul Testament:
1. Versetul 5: „Domnul împăraților pământului”, dar în Ps. 89:27 despre David: „Iar
Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împărații pământului”
2. Versetul 7: „Și orice ochi îl va vedea; și cei ce L-au străpuns”, dar în Zah. 12:10:
„și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor
întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge
cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi
născut”.
3. Versetul 11: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel Dintâi și Cel de pe Urmă”, dar în Is.
44:6: „Așa vorbește Domnul, Împăratul lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul
oștirilor: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și, afară de Mine, nu este alt
Dumnezeu.””
II. Citiți și stabiliți ce le-a descoperit Dumnezeu contemporanilor lui Ioan:
contemporanii lui Ioan au așteptat cu încredere a Doua Venire a lui Isus Hristos. Ei
țineau minte ce a spus Isus despre Ioan: „...Eu vreau ca el să rămână până voi veni
Eu...” (Ioan 21:22).
Și, iată, în împlinirea cuvintelor lui Isus, Ioan Îl vede pe Isus pe tronul cerului, vede
evenimentele viitoare care trebuie să se împlinească înainte de a Doua Venire. Isus îl
asigură pe Ioan și pe frații lui că vremea împlinirii celor prezise este foarte aproape.
III. Citiți și stabiliți ce îi descoperă Dumnezeu generației contemporane de creștini:
„Isus Hristos este același, ieri, azi și în veci” (Evr. 13:8). Așa cum El a știut ce se
întâmplă pe pământ în primul secol, la fel cunoaște totul despre cele întâmplate și
astăzi. Iar picioarele Lui și până astăzi, ca și în toate secolele istoriei, sunt asemenea
unei arame aprinse și arse în cuptor, fiindcă aceasta este reacția Lui la durerea și
amărăciunea patimilor pământești. Așa cum a ținut în mână pe Îngerul Bisericii
apostolice primare, la fel nu scapă din mâna dreaptă pe slujitorii devotați ai Lui în
ultimul timp. Iar timpul despre care s-a spus că este aproape, astăzi este cu mult mai
aproape decât în zilele lui Ioan.
Tema 1
„APOCALIPSA LUI ISUS HRISTOS” (APOC. 1)
TEMĂ PENTRU ACASĂ (DE REALIZAT ÎNAINTE DE ÎNTÂLNIRE)
Lecturarea pasajului din Apocalipsa 1
I. Citiți și găsiți trimiteri referitoare la adevărurile prezentate în Vechiul și Noul
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
II. Lecturați și găsiți care a fost descoperirea dată de Dumnezeu contemporanilor lui
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
III. Lecturați și descoperiți care este mesajul lui Dumnezeu din acest capitol pentru
generația de creștini contemporani:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Vă considerați persoane fericite? De ce „da” sau de ce „nu”? Ce înseamnă să fii cu adevărat
un om fericit? FERICIREA și A FI FERICE – este oare una și aceeași? În ce constă diferența?
Cine este ferice în lumea contemporană? Cui îi spune Dumnezeu că este ferice? De ce în Biblie
aproape că nu se vorbește despre fericiți, dar despre cei care sunt ferice se spune destul de
multe?
În esență, fericirea și starea de a fi ferice constituie același simțământ. Aceasta este starea în care
ne este foarte și foarte bine. Doar că fericirea este ceva pământesc și temporar, adeseori
fantomatic și eronat, dar starea de a fi ferice este ceva adevărat, care are o temelie veșnică.
În Biblie, „ferice” are sensul de a-i binecuvânta pe cei a căror viață, credință și fapte sunt pe
placul lui Dumnezeu. De exemplu: Maria – mama lui Isus (Luca 1:45, 48). În cartea Apocalipsa
întâlnim de șapte ori termenul ferice cu referire la cei care merg pe calea cea dreaptă. Și nouă ne
va fi foarte util să aflăm, citind următoarele capitole, cui îi spune Dumnezeu că este ferice.
„Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii și păzesc lucrurile scrise în
ea! Căci vremea este aproape!” (Apoc. 1:3). În timpurile lui Ioan nu erau așa multe exemplare
ale Scripturilor, așa cum este astăzi. Unicul sul se citea cu voce tare, iar toți cei adunați ascultau
cu mare atenție ca să înțeleagă fiecare cuvânt. Însă nu este de ajuns doar să citești și să asculți cu
atenție, este foarte important să primești adevărul lui Dumnezeu în inimă și să trăiești conform
lui.
Studiind cartea Apocalipsa, noi începem să mergem pe calea cea dreaptă doar în acel caz când nu
vom fi doar niște ascultători uituci, dar împlinind ceea ce dorește Dumnezeu să ne învețe.
Iată cine este ferice în cartea Psalmii (versete biblice pentru memorare):
Ps. 1:1; Ps. 32:1; Ps. 89:15; Ps. 119:1; Ps. 146:5.
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Prin ce se deosebește cartea Apocalipsa de celelalte cărți ale Bibliei?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Apocalipsa înseamnă deschidere, descoperire a ceea ce a fost acoperit. Toate cărțile Bibliei, într-
un anumit sens, sunt o descoperire a lui Dumnezeu. Dar aici situația e cu totul alta. Dumnezeu
dorește să întredeschidă în fața noastră perdeaua, după care noi nu am fi putut privi de sine
stătător. El dorește să ne descopere o taină pe care noi nu am fi putut să o deslușim. Prorocia
descoperită se corelează aici cu prorocia pecetluită (vezi Dan. 12:4), adică – pe timpul lui Daniel,
vremea sfârșitului era încă îndepărtată, dar acum vremea este aproape (vezi Apoc. 1:3; 22:10).
2. Cine este totuși autorul, omul Ioan sau Dumnezeu?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Apoc. 1:1 autorul explică consecvent originea cărții Apocalipsa. Cartea este scrisă de Ioan, dar
aceasta este „Apocalipsa lui Isus Hristos, pe care i-a dat-o Dumenezeu”.
Tot ce este tainic este cunoscut de Tatăl, dar și Fiul este consacrat tainei Tatălui. Prin Îngerul
Său, Isus îi trimite lui Ioan vedenie după vedenie, solie după solie. În vedenii diferite, îngerii se
înlocuiesc unul pe altul. Cartea Apocalipsa, la fel ca și alte cărți ale Bibliei, este rodul colaborării
dintre Dumneze și om. Cercetătorii de manuscrise vechi spun că autorul a scris cartea în grabă,
folosind un limbaj mai aspru (comparativ cu Evanghelia după Ioan). Probabil că el nu a dorid să
scape din vedere nimic din ce i-a fost arătat.1
3. Cu ce s-a ocupat Ioan până la scrierea cărții Apocalipsa?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
1
D. Paulin. Adâncimile lui Dumnezeu. Ghid de studiere a cărții Apocalipsa. Zaoksky, 2015, pag. 11
Nu în zadar Ioan este numit teolog. El însuși spunea despre sine că „mărturisea cuvântul lui
Dumnezeu, și mărturisirea lui Isus Hristos”, fapt pentru care a și ajuns în exil pe insula Patmos
(comp. Apoc. 1:2 și Apoc. 1:9). La sfârșitul primului secol, predicând Cuvântul și mărturia lui
Isus, Ioan a fost unul dintre puținii (sau chiar singurul) care a rămas în viață și care a fost
martorul ocular al vieții pământești și slujirii Lui, morții și învierii (vezi 1 Ioan 1:1-3), bătrân
între prietenii și asociații mai tineri (vezi 2 Ioan 1; 3 Ioan 1).
Știați că Ioan, asemenea celorlalți apostoli ai lui Hristos, era amenințat cu martiriul? Dar
Dumnezeu l-a ferit într-un mod miraculos de moartea sigură, pentru că El avea planuri
deosebite cu privire la Ioan. (Despre aceasta puteți citi în cartea „Faptele apostolilor” de
Ellen White, p. 570).
4. Șapte biserici din Asia – realitate sau simbol? (Apoc. 1:4, 11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Acestea erau biserici reale, formate din creștinii care locuiau în diferite orașe prospere pe timpul
acela în Asia. Se consideră că ultimii ani de slujire ai lui Ioan au fost legați anume de Efes – un
oraș mare, cu port maritim, din care începea drumul către celelalte orașe din provincie. În așa fel,
solia putea ajunge rapid la destinație. Dar anume de la aceste șapte biserici, din cele șapte orașe,
începe simbolismul cifrei „șapte” din cartea Apocalipsa: șapte biserici, șapte duhuri, șapte stele
și sfeșnice, șapte trâmbițe, șapte tunete, șapte plăgi... Mai departe vom întâlni cifra șapte în
narațiune. De exemplu, după cum deja cunoaștem, Ioan se adresează de șapte ori cu ferice celor
care dețin anumite calități ale credinței.
Atunci când întâlniți cifra șapte în cartea Apocalipsa, săpați mai adânc decât o simplă aritmetică.
Fiindcă aceasta este o cifră a desăvârșirii, a completitudinii, a plinătății. Acolo unde este șapte,
este și de șaptezeci de ori câte șapte (v. Mt. 18:22), acolo plinătatea lui Dumnezeu este în spațiu
și în timp. În așa fel, șapte biserici simbolizează plinătatea Bisericii din întreaga lume și din toate
veacurile. Acolo unde sunt șapte biserici, a opta nu va mai fi.
5. De ce Dumnezeu se prezintă pe Sine în adresare folosind nume neobișnuite?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Fiindcă Apocalipsa este o carte neobișnuită. Numele lui Dumnezeu întotdeauna redă esența Lui,
activitatea Lui, caracterul Lui, teologia Lui. Astfel, numele „Cel ce este, Cel ce era și Cel ce
vine”, (Apoc. 1:4) este varianta grecească a numelui arhaic „Eu voi fi, Cel care voi fi”, (Ex.
3:14). Dar în comparație cu verbul vechi haiia („a fi”) care este unit în trei timpuri, aici este
folosit timpul „viitor” – va veni, ceea ce spune despre aceea că Dumnezeu permanent activează,
adică El nu stă pe loc. El se mișcă și conduce toată creațiunea spre înteplinirea planurilor Sale.
Suntem obișnuiți cu gândul că Isus va reveni în timpul celei de a Doua Venire a Sa (comp. Dan.
7:13 cu Apoc. 1:7). Dar, în acest caz, Dumnezeu Tatăl este, a fost și va fi! Dar Isus este
„Martorul credincios, Cel întâi născut din morți” (Apoc. 1:5).
6. Dumnezeu Tatăl și Fiul ne trimit harul și pacea. Dar unde este Duhul?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Încă mai neobișnuit sună descoperirea Duhului – „șapte duhuri care stau înaintea scaunului Său
de domnie” (Apoc. 1:4). Aceasta este urarea din partea Duhului sau din partea unor oarecare
șapte îngeri? Judecați singuri: Isus are șapte duhuri ale lui Dumnezeu (Apoc. 3:5); șapte sfeșnice
înaintea tronului, esența celor șapte duhuri ale lui Dumnezeu care sunt trimise pe tot pământul
(Apoc. 5:6). Și încă ceva: de șapte ori „Duhul le vorbește bisericilor” (Apoc. 2:7, 11, 17, 29; 3:6,
13, 22). Cifra șapte în descoperirea Duhului încetează să ne mai incomodeze atunci când, în loc
de obișnuita cifră 7, noi începem să vedem esența plinătății și desăvârșirii. Unii cercetători văd în
cele șapte duhuri trimiterea la Duhul manifestat de șapte ori din Isaia 11:2. În Noul Testament,
Dumnezeu se descoperă în Trei Persoane (Mt. 3:16-17; 28:19; 2 Cor. 13:13). La fel și Apoc. 1:4-
5 este o descoperire asemănătoare a lui Dumnezeu.
7. Ce înseamnă Alfa și Omega (Apoc. 1:8)? Acesta este Tatăl sau Isus?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Alfa și Omega are aceeași semnificație ca și începutul și sfârșitul (Apoc. 1:8; 21:6) și Cel dintîi
și Cel de pe urmă (Apoc. 1:10, 17; 22:13). Dumnezeu nu numai că dă un începul la tot ce există,
ci și este „înainte de toate” al nostru. Sfîrșitul nu constă doar în finisarea creațiunii, dar și în
scopul suprem spre care suntem îndreptați. Și dacă în Apoc. 1:8 Alfa și Omega poate fi folosit
atât în dreptul Tatălui, cât și al Fiului, atunci în Apoc. 1:10, 17, 18 acest nume se referă doar la
Isus Hristos. Acest Nume poate să aparțină numai Persoanei Dumnezeirii. În nicio carte din Noul
Testament Divinitatea lui Isus nu a fost relevată atât de grandios!
8. Ce înseamnă cuvintele lui Ioan: „În ziua Domnului eram în Duhul”? (Apoc. 1:10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ioan era în starea în care se află prorocii în timpul vedeniilor. Expresia „în ziua Domnului” poate
avea un sens dublu:
a) Ziua Domnului – Sabatul (Is. 58:13; Marcu 2:28);
b) Ziua Domnului – ziua escatologică a venirii lui Hristos pe care o așteptau profeții din
Vechiul Testament (Ioel 1:15; 2:1, 11, 31; 3:14; Am. 5:18, 20; Obad. 1:15; Țef. 1:7; Zah.
14:1; Mal. 4:5) și din Noul Testament (2 Pet. 3:10; 1 Tes. 5:2). În contextul întregului
tablou profetic, a doua explicație este mai convingătoare, deși nu o excludem nici pe
prima. Cum oare Ioan a putut să fie în ziua profetică a Domnului dacă ea nici nu a sosit?
Anume expresia „în Duhul în ziua Domnului” ne și explică cum putea să se întâmple
asta.
*Escatologia este știința despre soarta finală a omenirii.
9. Ce înseamnă aspectul și haina lui Isus din prima vedenie a lui Ioan?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Asemenea Fiului Omului (imaginea lui Mesia din Dan. 7:13) este descoperit în simbolurile
din Vechiul Testament:
 Îmbrăcat în podir – în haina lungă a mai-marelui preot, dar brâul de aur este un
element nou (Ef. 6:14, vs Apoc. 15:6);
 Părul alb și strălucirea feței – curăția și slava cerurilor, dar ochii ca para focului
și picioarele ca arama aprinsă – oglindirea a tot ce se întâmplă cu noi pe pământ.
(Zah. 2:8; vs Apoc. 19:12);
 Glasul ca vuietul unor ape mari și sabia ascuțită care ieșea din gura Lui este
simbolul Cuvântului lui Dumnezeu. (Evr. 4:12; vs Apoc. 19:13, 15).
„Taina celor şapte stele pe care le-ai văzut în mâna dreaptă a Mea şi a celor şapte sfeşnice de aur:
cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici; şi cele şapte sfeşnice sunt şapte biserici”
(Apocalipsa 1:20). Imaginea Îngerilor celor șapte biserici o putem înțelege ca solii cerului care
slujesc nevăzut Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, ei sunt conduși de Hristos; de asemenea,
această imagine poate fi aplicată și în dreptul liderilor Bisericii – oamenilor, înzestrați cu darul
slujirii. Lumina din sfeșnice nu se stinge, fiindcă Isus menține focul Duhului Sfânt în Biserică.
Stelele slujitorilor lui Dumnezeu nu se estompează, deoarece Domnul le ține în mâna Sa dreaptă
(Mt. 28:20). În toate secolele, chiar și în cele mai întunecate timpuri ale istoriei, Dumnezeu a
avut oameni pe pământ, care duceau lumina adevărului întregii lumi. (Lc. 12:35).
10. Ce făgăduințe conține capitolul 1 din cartea Apocalipsa?

_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Deși din momentul învierii lui Isus și până la scrierea cărții Apocalipsa au trecut mai bine de
șaizeci de ani, făgăduința cu privire la a Doua Sa Venire este încă valabilă. Această solie este
adresată tuturor inimilor credincioșilor din toate generațiile, încredințându-ne în aceea că timpul
este aproape. Dumnezeu rămâne fidel principiilor și planurilor Sale despre care a spus în Vechiul
Testament. Atotputernicul va veni continuând mersul în istorie împreună cu poporul Său –
Biserica Noului Testament.
El îi promite lui Ioan că Îi va da descrierea precisă „a celor ce sunt și ce vor fi după aceasta”
(Apoc. 1:19).
El vede totul și cunoaște despre tot ce se întâmplă cu noi, ținând în mână pe slujbașii Bisericii
Sale, ținând în mâna dreaptă pe fiecare ucenic credincios al Lui și spune: „Nu te teme” (Is.
41:10; Apoc. 1:17). El a trecut prin toate, prin tot ce trecem noi în această viață. El a trecut prin
chinurile disperate ale morții omului, murind în păcate. El a fost mort, dar acum, „este viu în
vecii vecilor” și are „cheile morții și ale Locuinței morților” (Apoc. 1:18); adică viața noastră,
moartea și învierea, soarta noastră veșnică sunt în mâinile Lui puternice!
O LUMINĂ MAI MICĂ CE CONDUCE SPRE LUMINA CEA MARE

„Ioan a fost întărit spre a trăi în prezența Domnului său glorificat. Apoi, înaintea privirii sale
uimite, s-a descoperit slava cerului. I s-a îngăduit să vadă tronul lui Dumnezeu și, privind
dincolo de luptele de pe pământ, să vadă ceata celor răscumpărați, îmbrăcată în haine albe. El a
auzit muzica îngerilor cerului, cum și imnurile de triumf ale celor care biruiseră prin sângele
Mielului și cuvântul mărturiei lor. În descoperirea dată lui, i s-a înfățișat scenă după scenă, de un
interes zguduitor, din experiențele poporului lui Dumnezeu, iar istoria bisericii a fost profetizată
până la încheierea vremii. În chipuri și simboluri, lui Ioan i-au fost prezentate subiecte de o
nemărginită importanță, pe care el avea să le pună în scris, pentru ca poporul lui Dumnezeu din
vremea sa, cum și din veacurile viitoare, să poată avea o inteligentă înțelegere cu privire la
primejdiile și luptele ce le stăteau în față…(Faptele Apostolilor 582. 3)
În Apocalipsa, sunt zugrăvite lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Însuși numele dat paginilor ei
inspirate — “Apocalipsa (Descoperirea)” — contrazice declarația cum că ea este o carte sigilată.
O descoperire este ceva ce este dat pe față. Domnul Isus Însuși a dezvăluit servului Său tainele
cuprinse în această carte și planul Său este acela ca ele să fie deschise cercetării tuturor.
Adevărurile ei sunt adresate acelora care trăiesc în ultimele zile ale istoriei pământului, cum și
celor din zilele lui Ioan. Unele din scenele descrise în această profeție sunt în trecut, altele au loc
acum; unele ne aduc în atenție încheierea marii lupte dintre puterile întunericului și Prințul
cerului, iar altele descoperă triumful și bucuria celui răscumpărat pe pământul înnoit. (Faptele
Apostolilor 583.1)
Pentru că nu pot explica însemnătatea fiecărui simbol din Apocalipsa, nimeni să nu cugete că
este inutil să cerceteze această carte în străduința de a cunoaște înțelesul adevărului cuprins în ea.
Cel care i-a descoperit aceste taine lui Ioan va da cercetătorului sârguincios după adevăr o
pregustare a lucrurilor cerești. Cei a căror inimă este deschisă pentru primirea adevărului vor fi
făcuți în stare să înțeleagă învățăturile ei și li se va acorda binecuvântarea făgăduită acelora care
“ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea”. (E. White, Faptele
Apostolilor, pag. 584)
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

1. Introducere (pag. 169-172), Capitolul 1 (pag. 173-182)
2. Prefață „O carte ciudată” (pag. 5-14), Introducere „El vine” (pag. 21-28)
3. Prefață (pag. 53-73). Isus în mijlocul sfeșnicilor (86-103)
4. Volumul 1 (pag. 42-100).
Tema 2
SCRISORILE CĂTRE EFES, SMIRNA ȘI PERGAM (AP. 2:1-17)
Lecturarea pasajului de la Ap. 2:1-17
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Când ați primit ultima dată o scrisoare? Nu, nu vorbesc despre un mesaj pe Viber, de exemplu,
„ce mai faci”? Nu este vorba nici despre mesajele de la lucru, felicitările, linkurile, glumele sau
discuțiile pe chat. O scrisoare în sensul ei cel mai direct, o scrisoare în care autorul își deschide
sufletul, vă vorbește despre lucrurile interioare și vă încurajează să ajungeți la esența problemei
în discuție. Cine v-a scris? Mama sau tata? Persoana iubită sau cineva apropiat? De ce este
atât de valoroasă scrisoarea primită? Așteptați cu emoție următoarea scrisoare?
Corespondentul așteaptă cu aceeași nerăbdare scrisoarea de la voi?
Imaginați-vă că liderul vostru de tineret (sau pastorul) primește o scrisoare de la Isus în care I se
adresează personal și îi povestește deschis despre bucuriile și îngrijorările din grupa
(comunitatea) voastră. Despre ce credeți că i-ar spune în primul rând? Ce ați vrea să nu îi scrie,
chiar dacă știți că oricum o va face? Credeți că v-ar fi de folos o astfel de scrisoare?
Dacă vreunul dintre voi a reușit deja să se gândească la faptul că discuția noastră este una care
ține de domeniul fanteziei, se înșală. Scrisori pe care Isus le-a adresat liderilor Bisericii există de
multă vreme. Duhul prorociei a vorbit în multe rânduri și în multe chipuri bisericii pe parcursul
istoriei și continuă să vorbească și astăzi. Cartea Apocalipsa este o parte a Bibliei, de aceea și
scrisorile lui Isus către biserici sunt cuvinte profetice vrednice de crezare. Da, destinatarii sunt
comunități creștine reale și orașe existente în Asia Mică (pe teritoriul Turciei de astăzi). Isus
discută cu liderii acestor biserici problemele cu care acestea se confruntă. Dar, într-un mod
uimitor, bisericile situate pe un singur drum care trece de-a lungul coastei și apoi merge adânc în
peninsulă (a se vedea harta din Anexa 2), în dezvoltarea lor anticipează calea istorică a întregului
creștinism ulterior, cu urcușurile și coborâșurile, bucuriile și durerile sale, punctele puternice și
cele slabe. Am spus deja că cele șapte biserici din cartea Apocalipsa sunt un simbol al plinătății
Bisericii, în lume și în istorie. Acolo unde sunt șapte biserici, a opta nu mai poate fi. A sosit
timpul să citim personal aceste scrisori ale lui Isus către Biserica Sa.
Iată care sunt paralelele pe care le găsim în pasajul de astăzi între Vechiul și Noul Testament
(versete de memorat): pomul vieții (Gen. 2:9; 3:22), viața și moartea (In. 11:25, 26), mana
ascunsă (Ex. 16:35; In. 6:48-50).
1. Care este argumentul care ne determină să credem că îngerii bisericilor nu sunt doar
duhuri cerești, ci și oameni obișnuiți?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Acești îngeri dețin trăsături pe deplin umane, pământești: lucrează, suferă greutăți, se întristează,
sunt întemnițați, rămân credincioși până la moarte și, în același timp, părăsesc dragostea dintâi,
au nevoie de pocăință, se confruntă cu profeți mincinoși, falși evrei, nicolaiți, sunt amăgiți de
învățăturile lui Balaam. Cine sunt de fapt ei? Sunt cumva mesageri trimiși din cer? Desigur, sunt
oameni care poartă responsabilitatea pentru starea bisericii. Dar faptul că Isus li se adresează prin
apelativul Îngeri vorbește despre cât de valoroasă este lucrarea lor și cât de apropiată ar trebui să
fie legătura lor cu Isus.
2. De ce i se adresează Isus bisericii din Efes ca fiind Cel ce ține șapte stele în mâna
dreaptă?
_______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
Observați faptul că fiecărei biserici Isus i se adresează folosind diferite simboluri care descriu
înfățișarea Sa la începutul cărții Apocalipsa. Pentru fiecare dintre ele El vrea să scoată în
evidență ceva deosebit și foarte important pentru biserica căreia i se adresează. Creștinii din Efes
ar trebui să știe și să creadă cu tărie faptul că Isus ține liderii Bisericii în mâna Sa și menține
continuu aprinsă lumina din candela ei. „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile
Locuinţei morţilor nu o vor birui” (Mt. 16:18).
? Știați că Efesul (al cărui nume se traduce ca „de dorit”, „tânjit”) a fost, în acea vreme,
poarta Asiei, un oraș comercial portuar până la care veneau drumuri chiar din
Babilon? Mai mult de atât, era un centru multicultural, iar Templul lui Artemis din
Efes era considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii. Cu toate acestea, aici a fost
înființată o comunitate creștină puternică care studia Cuvântul lui Dumnezeu și care
era caracterizată de o iubire sinceră față de oameni. Dar vremea apostolilor a trecut,
biserica din Efes fiind un simbol al acestei perioade. Cu timpul, însă, portul din Efes și-
a pierdut din importanță, orașul s-a deteriorat și curând a dispărut cu desăvârșire,
lăsând în urmă, din gloria trecută, doar niște ruine.
3. Ce este mai important: faptele sau simțămintele, acțiunea sau iubirea?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dacă ar fi fost vorba aici pur și simplu despre simțămintele umane, chiar și a celor mai
luminoase, ca prima dragoste, desigur că răbdarea și acțiunea, rămânerea în adevăr și
împotrivirea față de învățăturile mincinoase ar fi trebuit să depășească în importanță acest
sentiment trecător. Dar gândiți-vă la amărăciunea pe care ucenicii I-au provocat-o lui Hristos
pentru că au renunțat la dragostea dintâi – agape. Pierderea acestui tip de iubire este comparată
cu căderea lui Lucifer. Rezultatul ei final (dacă nu intervine pocăința) este distrugerea oricăror
începuturi bune. Întoarce-te la faptele dintâi. Iubirea nu este doar un sentiment, ci motivația din
spatele tuturor acțiunilor.
4. Ce se află în spatele făgăduinței de a mânca din pomul vieții?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cândva, la începutul istoriei noastre, omului căzut în păcat i-a fost interzis accesul la pomul
vieții (vezi gen. 3:22, 24). Reîntoarcerea în Eden a rămas un vis neîmplinit. Dar salvarea oferită
prin Hristos îi redă omului posibilitatea de a recăpăta ceea ce a pierdut – viața veșnică. Pomul
vieții, ca simbol al vieții veșnicie, îi va fi arătat lui Ioan în vedenia despre Noul Pământ, patria
eternă a celor biruitori (vezi Ap. 22:2).
5. De ce se prezintă Hristos în acest fel bisericii Smirna?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Începutul și Sfârșitul. Am fost mort și iată că sunt viu!”. Nu există un alt Dumnezeu. Este doar
Cel dintâi și Cel de pe urmă (vezi Is. 44:6). Și Isus, Cel care a fost mort în mormântul lui Iosif
din Arimateea, iar acum este viu în vecii vecilor, este Dumnezeu, Fiul care este în sânul Tatălui
(vezi In. 1:18). Creștinii din Smirna, cei care vor trece prin temniță, încercări și chiar moarte,
sunt chemați să creadă și să cunoască un astfel de Dumnezeu care a trecut prin toate încercările
prin care trec și ei. Depășind aceste încercări, a devenit Biruitor.
6. Ucenicilor din Smirna nu le este adresată nicio mustrare. Chiar erau toți curați?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Nu este nici un om neprihănit” (Rom. 3:10). Iar situația din Smirna se deosebea foarte puțin de
cea din comunitățile vecine, Efes și Pergam (vezi A. 2:2, 9, 13). Dar aici atenția lui Hristos este
concentrată asupra pericolului de moarte al persecuției prin care ucenicii din Smirna trebuiau să
treacă și să rămână credincioși. Nimeni nu merge până la moarte pentru idei și valori false, dar
pentru adevăr, mulți sunt gata să moară. Biserica se curățește de impurități în focul persecuției,
ca aurul în cuptorul încins. Este uimitor faptul că moartea credincioșilor adevărați a devenit un
miros de viață spre viață, o sămânță pentru salvarea noilor ucenici.
„Profeția lui Isus cu privire la persecuții și dureri s-a împlinit literal cu biserica Smirna. Iudeii de
acolo, fiind foarte invidioși pe comunitatea locală, l-au dat la moarte pe bătrânul episcop
Policarp, în mâna autorității romane. El a suferit o moarte de martir în anul 169 d. Hr. în timpul
persecuțiilor acerbe din Asia Mică, sub conducerea lui Lucius Verus și Marcus Aurelius…
Soarta creștinilor din Smirna poate fi un simbol elocvent pentru întreaga biserică creștină care a
îndurat persecuții în secolele al II-lea și al III-lea d. Hr.2
? Știați că Smirna (care se traduce ca „miros plăcut”), cândva o cetate foarte frumoasă
așezată pe malul mării, a rămas în picioare până în zilele noastre și s-a transformat în
marele oraș Izmir, al treilea cel mai populat oraș din Turcia și al doilea cel mai mare
port al țării, după Istanbul? Până la genocidul din 1922, orașul era în majoritate grec și
2
R. Volkoslavski, Atlas enciclopedic al istoriei biblice, pag. 262.
creștin. Dar, după masacru și schimbul de populație greco-turc din 1923, a devenit
aproape în totalitate musulman și turc.
7. Ce este moartea a doua?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Expresia „a doua moarte” este întâlnită doar în cartea Apocalipsa. Dar o aluzie la pieirea
veșnică se regăsește chiar în primele cuvinte spuse de Dumnezeu despre moarte: „vei muri
negreșit” (Gen. 2:17). Vom încerca să creionăm o imagine mai detaliată a acestui eveniment
atunci când vom studia Ap. 20. Deocamdată nu știm ce este această „a doua moarte”. În lumea
căzută în care trăim ne întâlnim doar cu prima moarte și observăm că totul este supus ei. Dar
Dumnezeu promite că „prima moarte” nu va fi veșnică (vezi In. 11:25, 26) și nu ar trebui să ne
temem de ea. A doua moarte este cea care îi așteaptă pe cei nelegiuiți după ce va avea loc
judecata finală. „Cel ce va birui nu va fi vătămat de a doua moarte”, pentru că Isus a îndurat în
locul nostru moartea veșnică pe cruce în esența ei. Din cauza greutății păcatelor omenirii care
apăsau asupra Sa, El nu va putea vedea fața Tatălui și dimineața învierii. Cu toate acestea, El a
biruit și a doua moarte, pentru că a fost credincios în toate lucrurile.
8. De ce i se prezintă Isus îngerului bisericii din Pergam ca fiind „Cel care are o sabie
ascuțită cu două tăișuri”?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Sabia ascuțită este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu: „pătrunde până acolo că desparte sufletul
şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii” (Evr. 4:12). Isus l-a biruit
pe Satana cu această sabie: Este scris în Scriptură! Acum, acest Cuvânt este absolut necesar
bisericii din Pergam, în lupta ei împotriva lui Satana, în războiul spiritual cu învățăturile
înșelătoare care au fost introduse pe nesimțite din păgânism și și-au făcut loc în biserică. Această
luptă a început încă de pe vremea apostolilor (vezi Fapte 20:29, 30), s-a încins în bisericile Asiei,
atunci când a fost scrisă cartea Apocalipsa, dar s-a manifestat cel mai virulent în secolele IV-VI,
atunci când biserica a fost acceptată de autorități și fluxul de păgâni care s-a repezit în ea s-a
grăbit să se îmbrace în haina lui Hristos. O parte din adevăruri nu au mai rămas conforme cu
învățăturile Bibliei, după primele patru Concilii ecumenice, dar doctrina cu privire la unitatea
dintre Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt a rămas neschimbată. „Tu ţii Numele Meu şi n-ai
lepădat credinţa Mea” (Ap. 2:13).
? Știați că în Berlin există Muzeul Pergam și una dintre exponatele din acest muzeu este
altarul din Pergam, consacrat lui Zeus și altor zei ai Olimpului? Acesta este scaunul
Satanei sau cartea Apocalipsa vorbește despre un alt altar din Templul lui Asclepius, cel
mai importat idol al lor, reprezentat printr-un șarpe? În anul 27 d. Hr., în Pergam a fost
proclamat ca zeu împăratul Augustus, iar primul altar în cinstea lui a fost înălțat aici.
„Scaunul de domnie al Satanei” este denumit astfel pentru că oricine pretinde că este
Dumnezeu este vrăjmașul Lui.
9. Ce au în comun învățăturile lui Balaam și cea a nicolaiților?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Pentru a înțelege care este efectul distrugător al învățăturii nicolaiților, ar trebui să ne amintim
exemplul din istorie pe care Îl pune în discuție Isus. Balaam a fost mânat de interese egoiste, nu
de voința lui Dumnezeu.
Înțelegând că Dumnezeu nu Își va blestema poporul, oricât de mult ar fi încercat păgânii să Îl
convingă să facă aceasta, Balaam l-a învățat pe Balac cum să îi ducă în păcat pe copiii lui Israel,
pentru ca ei să piardă protecția lui Dumnezeu (vezi Numeri 25:1-3; 31:16). Tot așa au acționat și
nicolaiții, hrănindu-se cu filosofia dualistă (în sec. al II-lea Irineu ar numi astfel de concepții
gnosticism), în ciuda învățăturii apostolilor, mântuirea sufletului a fost privită ca fiind separată
de trupul păcătos. Această învățătură i-a îndepărtat de la adevărata credință pe mulți (vezi 1 In.
5:18; 1 Cor. 6:15-20). Nu putem spune cu siguranță dacă Nicolae, unul dintre cei șapte diaconi
(vezi Fapte 6:5), a fost întemeietorul acestei mișcări. Dar numele acesta este alcătuit din două
cuvinte grecești: Nikan - „a birui” și laos – „popor”. Același sens are și cuvântul Balaam, alcătuit
din două cuvinte vechi evreiești: bela – „a birui” și haam – „popor”.
10. Ce semnificație au cuvintele cu privire la mana ascunsă și numele nou de pe pietrele
albe?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Eu sunt Pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu, şi au murit. Pâinea care Se
coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară…” (In. 6:48-50). Cu
alte cuvinte, a mânca mana ascunsă înseamnă a avea o relație personală cu Isus, Cel care
alimentează credința noastră și ne conduce la viața veșnică.
„Un nume nou” însemna în Orient o nouă etapă a vieții. Cel care pășea pe un drum nou își lua un
nume nou. Numele avea o însemnătate deosebită (de aceea este scris pe o piatră albă). Cel din
Pergam ce va birui va primi un nume nou pentru că Îi aparține lui Dumnezeu și în aceasta este
ascunsă o taină sfântă, nu o slavă deșartă pământească. Este o legătură care nu se face înaintea
oamenilor, ci în fața lui Dumnezeu. De aceea, nimeni nu știe numele nou, cu excepția celui care
îl primește. Acest lucru nu se referă numai la istoria bisericii, ci la fiecare dintre noi, pentru că
fiecare dintre cei care rămân credincioși va primi un nume nou din partea lui Dumnezeu. Fiecare
dintre noi știe că sunt lucruri în viața spirituală care nu pot fi spuse sau explicate, pentru că sunt
ascunse în Dumnezeu.
„Există încă o problemă și mai importantă, care trebuie să fie în atenția bisericilor de astăzi.
Apostolul Pavel spune că „toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Isus Hristos vor fi prigoniți”.
(2 Timotei 3, 12). Atunci de ce persecuția pare că a slăbit într-o mare măsură? Singurul motiv
este că biserica s-a conformat cerințelor lumii și nu mai trezește nici o împotrivire. Religia care
este la modă în zilele noastre nu are caracterul curat și sfânt pe care l-a avut credința creștină în
zilele lui Hristos și ale apostolilor Săi. Datorită spiritului de compromis cu păcatul, din cauză că
marile adevăruri ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt privite cu indiferență, pentru că este atât de
puțină evlavie în biserică, creștinismul este în aparență atât de popular în lume. Să se producă o
reînviorare a credinței și puterii din prima biserică, și atunci spiritul persecuției va fi reînviat, iar
flăcările persecuției vor fi iarăși aprinse” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 48).
1. Cap. 2 pag. 183-191)
2. Cap. 1 (pag. 28-38)
3. Prezentare generală (pag. 74-82). Mesajul lui Hristos pentru biserici (pag. 104-123)
4. Volumul 1 (pag. 101-161)
ANEXA 2
Harta Mării Mediterane (anul 96 d. Hr.). Poziționarea celor șapte biserici din Ap. 2 și 3
AICI TREBUIE ADĂUGATĂ HARTA DE LA PAG. 33
Tema 3
SCRISORILE CĂTRE TIATIRA ȘI SARDES
Lecturarea pasajului de la Ap. 2:18 – 3:6)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Astăzi vom continua să vorbim despre scrisorile trimise de Isus bisericilor, de aceea aș vrea să
vă întreb încă de la început: vi s-a întâmplat să așteptați vești de la cineva apropiat care se află
în armată sau într-o zonă de conflict armat sau calamitat? Poate că ați așteptat să aflați ceva de
la cineva care se află în spitalul în care persoana apropiată este operată… Ce era cel mai
important pentru voi atunci când citeați mesajul transmis? Desigur, să aflați că totul este în
regulă: și casa, și proprietatea, și sănătatea celuilalt. Dar dacă nu este așa? Dacă există și
pierderi? Ce este atunci cel mai important: să i se păstreze bunurile intacte sau viața?
Acum, imaginați-vă o situație ireală: voi înșivă vă aflați într-un pericol de moarte (într-un mediu
inamic, în epicentrul unui dezastru natural – sub dărâmături, captiv în zăpadă pe drum, pe o
insulă în mijlocul unei inundații, într-un spital unde sunteți pregătit pentru o operație de urgență
etc.). Care ar fi cea mai bună veste pe care ați putea să o primiți? Mesajul că totul va fi bine și că
veți trăi încă mulți ani fericiți sau o recunoaștere reală a situației în care vă aflați și cuvinte
sincere de încurajare din partea unui prieten de nădejde care face tot ce poate pentru a vă salva?
Într-o astfel de situație se găseau creștinii cărora Isus li se adresează prin scrisorile Sale: se aflau
într-un pericol iminent, iar Isus vede și știe tot, este la cârma situației. Ochii Lui sunt ca para
focului, iar picioarele ca niște aramă aprinsă. Dar El nu este nici un observator neimplicat, nici o
jertfă a stihiilor. El este Mântuitorul și Singurul care poate salva și care Îi va scăpa pe cei care s-
au încrezut în El și au ascultat de îndrumările Sale.
(versete de memorat): Cel care cercetează inima și rărunchii (Ps. 7:9; Ier. 17:10), luceafărul de
dimineață (2 Petru 1:19), hainele albe (Gen. 3:21; Is. 61:3; Lc. 9:29).
1. Picioarele ca arama aprinsă sunt un semn de slăbiciune sau de putere?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Amintiți-vă episodul din cartea lui Daniel 3:25. De unde știa împăratul Nebucadnețar cum
trebuia să arate Fiul lui Dumnezeu? Oricare ar fi fost situația, cel de al patrulea personaj pe care
el l-a văzut în cuptorul aprins a avut puterea de a-i susține și salva pe ceilalți trei prieteni
credincioși. Acum, în mijlocul persecuție aprige care s-a abătut asupra credincioșilor din Tiatira,
Fiul lui Dumnezeu vine să îi susțină pe ucenicii Săi credincioși. Imaginea de aici nu are rostul de
a prezenta doar intensitatea extremă a persecuțiilor, ci și rezistența în focul încercărilor. Se pare
că aceste încercări sunt imposibil de evitat – aceasta este slăbiciune. A trece prin încercare, a
rămâne în picioare și a ieși biruitor în cele din urmă, în aceasta constă adevărata putere.
2. Ce înseamnă expresia „faptele tale din urmă sunt mai multe decât cele dintâi”?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Se poate întâmpla ca la începutul călătoriei noastre să fie lucruri pe care să nu reușim să le
facem, să avem căderi, să ne îndepărtăm de la țintă și să avem impresia că nu vom atinge ținta.
Uneori, omul se laudă că face lucrurile mai bine ca ceilalți, dar rezultatul este nul!
Amintiți-vă pilda despre cei doi fii care au fost trimiși să lucreze în via tatălui (vezi Mt. 21:28-
32).
Dar dacă vom continua să credem și să ne luptăm, faptele noastre vor fi, cu timpul, mai bune ca
cele dintâi. Cu siguranță că așa s-a întâmplat și în cazul bisericii Tiatira care a reușit să
depășească atât persecuția externă din partea păgânilor, cât și ispitele care au pătruns între
credincioși.
? Știați că în locul vechii cetăți Tiatira se găsește acum un orășel turcesc cu numele de
Akhisar? Istoricii spun că Tiatira a fost înființată în secolul al III-lea î. Hr. Era una
dintre cetățile cele mai vechi și cele mai importante ale provinciei Lidia. În Evul Mediu,
cetatea a trecut de mai multe ori în mâna bizantinilor și apoi a turcilor, până când în
secolul al XIV-lea a trecut definitiv sub stăpânirea Imperiului Otoman. Biserica din
Tiatira reprezintă starea generală a Bisericii lui Dumnezeu din Evul Mediu
(aproximativ în perioada cuprinsă între mijlocul secolului al VI-lea până la
Reformațiune și după aceasta).
3. Care este diferența între simbolul lui Balaam (vezi Ap. 2;14) și imaginea Izabelei (Ap.
2:20)?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este evident din text faptul că atât învățătura lui Balaam, cât și cea a Izabelei determină poporul
lui Dumnezeu să se dedea la curvie și închinare la idoli. Totuși, există diferențe semnificative
între aceste două exemple. Prorocul Balaam a fost chemat de către împăratul Balac. Ispitit fiind
de obținerea unui câștig necinstit și îndepărtându-se de Cuvântul lui Dumnezeu, acest om a
devenit de fapt un profet mincinos. Dar influența lui personală și politică asupra poporului a fost
nesemnificativă. Imediat ce înșelătoria a fost demascată, fiii lui Israel au oferit un răspuns
vrăjmașilor lor și, în luptă, a fost ucis însuși Balaam. Cu Izabela lucrurile au stat total diferit. Era
fata împăratului Sidonului și, de fapt, liderul spiritual și politic al lui Israel în timpul domniei
soțului ei, Ahab. Influența ei s-a făcut simțită pe parcursul multor ani (vezi 1 Împ. 16:29-33).
Fusese formată o întreagă ceată de proroci ai lui Baal, iar adevărata închinare față de Dumnezeu
intrase într-un declin serios. Doar o rămășiță din Israel, 7 000 de bărbați, nu își plecaseră
genunchiul înaintea lui Baal (vezi 1 Împ. 19:18).
Așa s-a întâmplat și în istoria creștinismului. Dacă în secolele II-IV, de exemplu, în prezența
compromisurilor, în fața introducerii celebrării duminicii (la început încă nu se despărțea de
Sabat)3, Biserica a reușit în ansamblu să păstreze adevărul despre Dumnezeu, iar doctrinele false
care au apărut au fost infirmate, în secolele următoare închinarea falsă a fost ferm înrădăcinată.
Lucrul cel mai rău a fost faptul că autoritatea religioasă s-a unit cu cea politică, care acum și-a
impus voința cu forța, dominând conștiința oamenilor și pedepsind aspru „ereticii”.
4. Ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Numai țineți cu tărie ce aveți până voi veni”?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În scrisoarea către Tiatira, Isus se adresează pentru prima dată rămășiței bisericii lui Dumnezeu
(vezi Ap. 2:24). În perioada reprezentată de către biserica Tiatira, biserica s-a divizat între
urmașii învățăturilor false ale Izabelei și cei care au rămas fideli lui Dumnezeu în dragoste și
slujire, credință și statornicie, chiar dacă aceștia erau o rămășiță neînsemnată.
Putem spune că cei din această rămășiță, aflată în Tiatira nu erau vinovați de păcate personale
înaintea lui Dumnezeu sau de încălcări doctrinare? Nu, nu putem! Marea lucrare a Reformei era
încă în viitor! Dar, ca și pe timpul prorocului Ilie, când Dumnezeu i-a prețuit pe cei care nu și-au
plecat genunchiul înaintea lui Baal, și acum îi prețuiește pe cei care nu au decăzut până la așa
numitele adâncimi ale Satanei. Ei au rămas credincioși lui Dumnezeu în adevărul care a fost
descoperit rațiunii lor, ei au păstrat o legătură vie cu El în iubire și răbdare. De aceea, Isus spune:
3
Mai multe despre acest subiect în cartea lui S. Bacchiocchi Odihă divină pentru omenirea neliniștită. Istocnic jizni,
2005. pag. 292–324
Numai țineți cu tărie ce aveți, până voi veni. Și când El va veni, li se va descoperi adevărul în
plinătatea Lui.
5. Ce le-a promis Isus celor din Tiatira care vor birui? (Ap. 2:26-29)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Sună destul de ciudat (dacă o luăm în sens literal) mesajul cu privire la stăpânirea asupra
neamurilor și la zdrobirea lor, tot așa cum un toiag de fier distruge vasele de lut. Este o vorbire
metaforică. Când se va arăta Isus, va fi răsturnată soarta oamenilor, a lucrurilor și a
evenimentelor. Cel care se socotea sărac, va fi pus în rândul împăraților în ceruri, datorită
credincioșiei sale față de Dumnezeu. Și cel care a torturat brutal „ereticii” cu propriile sale mâini,
va fi un păgân care piere. Toiagul de fier este arma judecății drepte (vezi Ps. 23:4); cei sfinți vor
judeca lumea (vezi 1 Cor. 6:2). Vasul de lut este un simbol al perisabilității și efemerității
valorilor umane și a modului de viață lumesc.
Valorile lumii vor fi răsturnate. Omenirea, în goana după obținerea succesului în diferite sfere
ale vieții, ajunge întotdeauna să se oprească la mormânt, sub umbra căruia pălește strălucirea
oricărei stele. În același timp, Isus, Cel care ne-a invitat să ne luăm crucea și să mergem după El,
va oferi celui credincios luceafărul de dimineață la sfârșitul călătoriei (vezi 2 Petru 1:19), o viață
veșnică nouă și cunoașterea deplină a adevărului.
6. De ce i se adresează Isus bisericii din Sardes ca fiind Cel care are „cele șapte duhuri
ale lui Dumnezeu și cele șapte stele”?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Adevărata trezire spirituală este imposibilă fără acțiunea Duhului lui Dumnezeu. Ea nu se
realizează doar prin eforturile omului. Cei care au înfăptuit Reforma au fost conduși de
Dumnezeu. Așa a fost și în primul secol, atunci când Dumnezeu a revărsat Duhul Sfânt asupra
apostolilor, aprinzând luceferi în orașele Europei și Asiei. Așa a fost și în veacurile ce au urmat,
mai ales în secolele XVI-XVIII, în epoca marilor schimbări spirituale și a descoperirilor
științifice. Cele șapte duhuri, cu alte cuvinte – plinătatea Duhului Sfânt, îi aparțin lui Dumnezeu
și lui Hristos și El oferă inspirație oricui voiește. Imediat ce omul începe să își atribuie sieși
meritele spirituale, încetează să mai fie o unealtă în mâna lui Dumnezeu, el pierde un dar prețios.
? Știați că Sardes (care mai este denumită și Sarda, Sfarda și Sparda) este vechea capitală a
provinviei Lidia? Numele unuia dintre conducătorii din Sardes a ajuns să fie un
substantiv comun. Există și următoarea zicală: „bogat ca și Crez”. În primul secol, aici
era cea mai mare sinagogă evreiască din afara Palestinei. Apoi, timp de multe secole,
comunitatea creștină a înflorit aici. În anul 1402 cetatea a fost distrusă definitiv de către
armata lui Tamerlan. Astăzi, doar câteva ruine reamintesc despre existența acestei
cetăți.
7. Cum îți poate merge numele că trăiești, dar să fii mort?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Numele cetății Sardes este foarte bine cunoscut oricărui istoric, în ciuda faptului că ea nu mai
există de multă vreme.
De multe ori se întâmplă același lucru și cu oamenii. Poate că numele unui anumit politician,
pictor, sportiv răsună în istorie, dar el a trăit într-un scaun cu rotile, uitat de toți, cu excepția celor
mai apropiați. Cu atât mai rău este atunci când persoana faimoasă nu doar că s-a îmbolnăvit, a
sărăcit sau a fost uitată de oameni, ci, fiind mai înainte condus de Duhul Sfânt, acum este mort
din punct de vedere spiritual, își pierde credința, Îl părăsește pe Dumnezeu. Îți merge numele că
trăiești, dar ești mort. Cât de înfricoșător este să auzi aceste cuvinte de la Cel care îi ține pe
conducătorii vii ai bisericii în mâinile Sale! Și cât de mare ar trebui să fie dorința de pocăință și
de schimbare a acestei stări.
8. Ce însemnă: voi veni la tine ca un hoț?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este o zicală cunoscută și în vremea lui Isus. Hoțul vine întotdeauna pe neașteptate și are succes
atunci când cei vizați nu sunt pregătiți pentru venirea lui. De ce vine Isus ca un hoț fără să ne
anunțe momentul venirii Sale? Pentru ca iminența revenirii Lui să fie trăită de fiecare generație
de credincioși, nu doar de cei care vor trăi la sfârșitul istoriei. Pentru ca noi să fim mereu gata să
Îl întâmpinăm, nu doar în ultimul moment.
Ne amintim evenimentele Reformațiunii din secolul al XVI-lea și numele eroilor ei: Martin
Luther, Ulrich Zwingli, Jan Calvin. Dar ne amintim și faptul că aceste evenimente i-au condus pe
mulți, în ultimele secole, către formalism religios? Astăzi, la 500 de ani de la Reformă, țările
protestante ale Europei sunt mai seculare decât cele catolice. Când se vorbește despre educația
catolică, se presupune prezența moralității, în opoziție cu liberalismul din familiile protestante.
Dar Hristos vine pentru cei care s-au consacrat pe deplin Lui, indiferent că sunt protestanți,
catolici, ortodocși sau musulmani.
9. Care este condiția pentru a avea sau a nu avea numele scris în cartea vieții? (Ap. 2:14,
15)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Vom răspunde mai pe larg în ultimele teme la întrebarea: când sunt scrise numele în cartea vieții
(sau când au fost scrise, când vor fi scrise). Versete de la Ap. 13:8; 17:8 ne sugerează faptul că
Dumnezeu cunoaște încă de la întemeierea lumii numele celor care vor fi scriși în cartea vieții.
Dar cartea vieții nu este în mâinile noastre, ci în mâinile Lui. Omul, fie va confirma prin credință
mântuirea care i-a fost oferită, fie o va pierde, trăind o viață neroditoare aici pe pământ. Din
făgăduința care i-a fost dată bisericii din Sardes este important să înțelegem faptul că cel care va
birui (adică cel care va rămâne pe calea salvării) are deja numele scris în cartea vieții lui
Dumnezeu (vezi și Lc. 10:20; Filipeni 4:3). Iar la sfârșitul istoriei, când va veni vremea să fie
îmbrăcat în hainele albe, numele lui nu va fi îndepărtat, dimpotrivă, va fi prezentat de către Isus
înaintea Tatălui și a întregului cer.
„În mijlocul întunericului care se lăsase pe pământ, în timpul îndelungatei perioade de
supremație papală, lumina adevărului n-a putut fi stinsă cu totul. În fiecare veac au existat
martori pentru Dumnezeu, bărbați care au cultivat credința în Hristos ca singurul Mijlocitor între
Dumnezeu și om, care au socotit Biblia ca fiind singura regulă de viață și care au sfințit Sabatul
adevărat. Cât de mult datorează lumea acestor bărbați, posteritatea nu va ști niciodată. Au fost
marcați ca eretici, motivele lor au fost criticate, caracterele lor au fost calomniate, scrierile lor au
fost interzise, denaturate sau mutilate. Cu toate acestea ei au stat hotărâți și, de la un veac la altul,
au păstrat credința în curăția ei ca o moștenire sfântă pentru generațiile ce urmau să vină.
Istoria poporului lui Dumnezeu în timpul veacurilor de întunecime care au urmat, datorită
supremației Romei, este scrisă în ceruri, dar rapoartele omenești îi rezervă un spațiu restrâns.
Câteva urme ale existenței lui abia se pot găsi, cu excepția acuzațiilor prigonitorilor. Politica
Romei a fost aceea de a șterge orice urmă de opoziție față de învățăturile sau hotărârile ei. Ea a
căutat să distrugă tot ce era vinovat de erezie, fie persoane, fie scrieri. Expresii de îndoială sau
întrebări cu privire la autoritatea dogmelor papale erau suficiente pentru a pierde viața bogatului
sau a săracului, celui de sus sau de jos. Roma a încercat să distrugă orice raport al cruzimii ei față
de disidenți. Conciliile papale au hotărât ca acele cărți sau scrieri care conțin asemenea rapoarte
să fie date flăcărilor. Înainte de inventarea tiparului, cărțile erau puține la număr și într-o formă
nepotrivită de a putea fi păstrate; de aceea nu se puteau face prea multe pentru a-i împiedica pe
romaniști să-și aducă la îndeplinire scopul” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 61).
1. Cap. 2 (pag. 191-195). Cap 3 (pag. 196, 197)
2. Cap. 1 (pag. 38-43)
3. Rostirea mesajului către cele șapte biserici (pag. 83-85). Mesajul lui Hristos către biserici
(pag. 124-135)
4. Volumul 1 (pag. 162-202)
Tema 4
Scrisorile către Filadelfia și Laodiceea (Apoc. 3:7-22)
Citiți Apoc. 3:7-22
I. Citiți și găsiți trimiteri referitoare la adevărurile din Vechiul și Noul Testament:

________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
II. Citiți și determinați ce anume le descoperea Dumnezeu contemporanilor lui Ioan:

________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
III. Citiți și determinați ce descoperă Dumnezeu generației actuale de creștini:
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Atunci când mai aveți câțiva pași până la atingerea scopului propus, ce este mai important
să auziți, îndemnul de a nu vă opri sau încredințarea că țelul este aproape atins?
Odată, o grupă de turiști a fost prinsă de o furtună de zăpadă, sus în munți. A fost luată decizia
comună de a nu se întoarce, ci de a continua mișcarea pe itinerarul stabilit. Mâinile și picioarele
au fost învelite pentru a menține căldura, iar fețele au fost protejate cu pachete de polietilenă.
Cei slăbiți au fost așezați printre cei puternici și toți se țineau de o funie. Din cauza vântului și a
zăpezii înghețate nu se vedea nimic în față și a fost nevoie să se deplaseze prin gropi adânci
formate în urma furtunii. Deși drumul era extrem de greu, oamenii se încurajau unii pe alții
cântând cântece. Din când în când, câte o persoaană întreba conducătorul expediției dacă mai
este mult până la tabără. El repeta un singur lucru: „Nu este timp de relaxare, mergem pe drumul
corect și trebuie să ajungem”. Când tabăra era la vreo două sute de metri și se vedeau deja
vârfurile copacilor, instructorul și-a permis o eroare spunând: „Gata fetelor, suntem aproape, în
pădurea aceasta este tabăra noastră”.
Și fetele (niște femei tinere și puternice) s-au prăvălit pe zăpadă neputincioase de a merge mai
departe. Bărbații au depus eforturi uriașe pentru a le căra până la destinație, iar instructorul s-a
gândit ce ar fi fost dacă ar fi anunțat despre apropierea taberei mai devreme, atunci când încă nu
se vedea nimic, dar el era sigur că sunt foarte aproape.
Este normal ca oamenii să se relaxeze după o călătorie lungă și obositoare. Uneori, iluzia că s-a
sfârșit calea ne poate juca feste. Aproape acasă – nu este acasă. Un ultim examen nesusținut încă
nu este intrarea la facultate și obținerea diplomei.
La fel este și cu Dumnezeu, conștientizarea apropierii venirii Lui nu este motiv de relaxare, ci
dimpotrivă – chemarea de a veghea până la finalul biruitor.
Iată ce paralele găsim între Vechiul și Noul Testament din pasajul studiat astăzi (texte biblice
pentru memorare): cheia lui David (Is. 22:20-22), un nume nou (Prov. 62:2), începutul creației
lui Dumnezeu (Prov. 8:22), aurul curățit prin foc (1 Petru 1:7).
1. Ce este comun între Eliachim (Is. 22:20-22) și Hristos?
Eliachim, dregător la curtea împăratului Ezechia, era un om sincer și cumsecade, în

comparație cu predecesorul său. Dumnezeu i-a încredințat cheia casei lui David, ca să
administreze comorile casei împărătești – să închidă și să deschidă după cum crede de
cuviință. Cu aceste calități, Eliachim este chipul lui Hristos care deține cheile Împărăției
Cerurilor (vezi Matei 16:19). Perioada istorică el cărei simbol a devenit biserica din
Filadelfia, reprezintă judecata lui Dumnezeu ce stă chiar în prag, deschiderea ușii în
Sfânta Sfintelor din sanctuarul ceresc (vezi Apoc. 11:19; 14:7).4
Despre slujba lui Hristos în sanctuarul ceresc vom discuta mai minuțios în capitolele următoare.
Știați că Filadelfia (actualul Alașehir) a fost cea mai modernă din cele șapte orașe
din cartea Apocalipsa? Orașul a fost numit (în traducere – „dragostea frățească”) în
cinstea împăratului Atala al II-lea (159-138 î.e.n.) și a dragostei pe care o purta
fratelui său Eumenes al II-lea pe care l-a precedat la tron. De la înființarea sa,
orașul ducea cultura și limba greacă în provinciile Lidis și Frigia. Dar era foarte
vulnerabil la cutremure de pământ, unul dintre care l-a făcut una cu pământul în
anul 17 e.n. Filadelfia era ultima cetate bizantină în interiorul Asiei Mici. Cu doar
câțiva ani în urmă, grecii antici care au fugit de aici au înființat în Grecia orașul
New-Filadelfia.
2. Ce însemnătate are modelul ușii deschise în fața Filadelfiei?
Ușa deschisă este simbolul noilor posibilități de slujire a lui Isus pentru salvarea noastră
(vezi Ioan 10:7-10). Este important de reținut și faptul că există și simbolul ușii închise,
posibilitățile pe care Dumnezeu ni le-a dat și noi nu le-am folosit. Isus, răscumpărându-ne
pe cruce, nu doar a deschis ușa slujirii Sale pentru noi, dar și a înzestrat biserica sa cu
posibilitatea și darurile necesare pentru a duce bunavestire (Ps. 67:19).
Îngerul Filadelfiei nu avea multă putere în comparație cu lumea păgână, dar „a păzit
Cuvântul Meu și n-a tăgăduit numele Meu”. Aceasta este suficient pentru a fi sarea
pământului și lumina lumii. La fel ca și bisericii din Smirna, Dumnezeu nu îi aduce
mustrări bisericii din Filadelfia. Și asemenea chemării adresate bisericii din Tiatira, El
repetă: „păstrează ce ai”.
La sfârșitul sec. XVIII – începutul sec. XIX, în perioada Filadelfică a dezvoltării

bisericii, au apărut multe posibilități pentru slujirea evangheliei: s-au deschis câteva
asociații biblice, Biblia a început să fie tipărită în tiraje de milioane și să fie tradusă în tot
mai multe limbi.
Misionarii au împânzit toate colțurile pământului. Vestitorilor li s-au descoperit vechile

profeții din cartea prorocului Daniel și Apocalipsa și lumea a fost pătrunsă de vestea
apropiatei veniri a lui Hristos.
4
Citiți mai detaliat despre acest subiect în Comentariul Biblic la Apoc. 3:7, întocmit de Adventișii de Ziua a Șaptea.
3. De la ce vreme de ispită promite Isus să protejeze Filadelfia?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Filadelfia, la fel ca și în Smirna, erau oameni care se considerau credincioși și

adevărați închinători lui Dumnezeu, dar care, în realitate, erau infectați de duhul mândriei
satanice, „care zic că sunt iudei și nu sunt, ci mint”. Așa cum Isus a fost respins de Iudei
și dat romanilor spre răstignire, la fel și vestitorii răsăritului, la hotarele secolelor XVIII
și XIX, au fost respinși de către majoritatea religioasă din Europa și America. La început,
au fost sceptici în privința predicării apropiatei veniri a lui Hristos descoperite în cartea
Daniel, iar mai târziu și în privința adevărului descoperit adventiștilor despre slujirea lui
Hristos în sanctuarul ceresc. „Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi” (Marcu 2:22).
Dumnezeu va arăta cine este de partea Lui și va izbăvi pe cei credincioși de ispita
drumului amăgitor al îndreptățirii de sine. El va proteja de răcirea credinței, de depresia
seculară care cuprinde lumea noastră și de viața fără Dumnezeu pe cei care păstrează
cuvântul răbdării.
4. Oare este bine să fii făcut un stâlp în Templu? (Apoc. 3.12)

_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cândva, când am citit acest text pentru prima dată, m-a pus pe gânduri perspectiva de a fi
stâlp. Mi-am amintit de titanii mitici și de statuile atlanților din muzeul Ermitaj. Dar,
adâncindu-mă în citirea Bibliei, am observat dorința lui David de a se afla mereu în Casa
lui Dumnezeu (vezi Ps. 23:6; 27:4; 52:10; 83:5; 12). De asemenea, mi s-a descoperit și
următorul fapt: casa lui Dumnezeu – biserica Dumnezeului celui viu – este stâlpul și
temelia adevărului (1 Tim. 3:15). Cei ce biruiesc sunt stâlpii Bisericii cerești – nu pietre,
nu statui, dar oameni vii care se bucură de aflarea veșnică alături de Dumnezeu. Porțile
Noului Ierusalim sunt mereu deschise pentru ei, iar numele noi vorbesc despre
preschimbarea de către Hristos a caracterelor credincioșilor.
5. Cum să înțelegem corect expresia prin care Isus se numește pe sine „Începutul zidirii lui
Dumnezeu”?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Poate părea la prima vedere că, atunci când a început creațiunea, Dumnezeu l-a creat pe
Isus, apoi toate celelalte lucruri. Dar nicăieri în Scriptură nu găsim scris despre faptul că
Fiul a fost creat. Arhi nu este doar începutul timpului, dar și motivul de bază, sursa. În
cartea Proverbe, plină de cuvinte înțelepte care Îl prezintă pe Cel care Îl numim Isus,
spune: „Domnul m-a făcut cea dintâi dintre lucrările Lui, înaintea celor mai vechi lucrări
ale Lui” (Prov. 8:22). În Evanghelia lui Ioan citim: „Toate lucrurile au fost făcute prin El;
și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Vezi și Col. 1:15-17. Dar de
ce Isus se adresează anume celor din Laodiceea – celei care reprezintă biserica finală – și
se numește pe Sine „Începutul zidirii lui Dumnezeu”? Oare nu pentru faptul că El știa de
la început că în vremea de pe urmă mulți vor nega existența creației, vor renunța la
credința în Creator și vor afirma că lumea s-a născut și s-a dezvoltat unui lanț lung de
întâmplări?
6. De ce Isus ar fi dorit să aibă de a face cu oameni „reci” și „fierbinți”, dar numai nu cu

cei „căldicei”?
_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Știați că Laodiceea era un centru comercial prosper în care se puteau găsi toate
bucuriile vieții? Bancherii de aici aveau mult aur, așa încât, după acel cutremur
devastator, orașul a fost reconstruit fără vreun ajutor din afară. Aici erau produse pânze
din lână, in , și leacuri, inclusiv pentru ochi. Prin mijlocul orașului trecea râul Licus. Apa
era întotdeauna neplăcut de caldă, întrucât în albia lui nimereau apele unor izvoare
naturale fierbinți.
Și din nou, stereotipurile: „fierbinte” – creștin bun, „rece” – creștin rău. Răspunsul acestei
ghicitori este în specificul temperaturii apei de băut din Laodiceea, altfel de ce ar fi spus Isus că
este gata să verse această „căldură”? Deși poate fi greu de băut, apa din izvoarele fierbinți are
capacități lecuitoare, iar apa din izvoarele reci, potolește setea. Creștinul „cald” sau căldicel este
ca sarea pământului care și-a pierdut gustul. Reprezintă pierderea consacrării față de Dumnezeu
și a iubirii față de oameni.
7. De ce Isus ne propune să CUMPĂRĂM de la El lucruri de preț, dar nu le dă în dar?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Locuitorii din Laodiceea aveau o părere de sine foarte înaltă, așa cum se întâmplă la
majoritatea oamenilor înstăriți. Totuși, natura umană care este tentată mereu să se ridice pe sine
mai presus de ceilalți, rămâne în continuare o fire păcătoasă.
Omul este același în fața lui Dumnezeu: el este „ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol”. Și iată că
Dumnezeu îi propune Laodiceeanului să cumpere de la El ceea ce acesta deja are: aur, doar el nu
are credința scumpă curățată prin foc (vezi 1 Petru 1:7); haine albe (vezi Apoc. 19:8), deoarece
credincioșia Laodiceeanului este ca o haină pătată (ceva ce el însuși nu vede, dar ceilalți văd);
leacuri pentru ochi, pentru că nici un leac omenesc nu este în stare să îi întoarcă omului vederea
duhovnicească, ci doar Duhul Sfânt descopere adevărul (vezi Zah. 4:2,6). Dar de ce „să
cumpere”, ci nu să primească în dar? De fapt, aici nu este vorba de bani (vezi Is. 55:1), ci despre
faptul că nimic nu se întâmplă pur și simplu și salvarea nu vine în mod automat. Pentru orice este
nevoie de răbdare, dorință și stăruință. Omul irosește timp și resurse din belșug pentru procurarea
plăcerilor pământești, dar pentru salvarea lui veșnică nu vrea să jertfească nimic. Și încă mai și
spune: „Dumnezeu nu îmi dă...”. Dar el nici nu cere!
8. În ce ar trebui să fie Laodiceenii plini de râvnă și să se pocăiască?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
- Ivanov, ieși din clasă!
- Doamna Maria, pentru ce? Doar eu nu am făcut nimic!
- Anume de asta Ivanov, pentru că nu ai făcut nimic!
Atuncă când ne conștientizăm starea păcătoasă, noi ne pocăim. Dar cât este de greu să
conștientizăm vinovăția noastră în a nu face nimic, vinovați de orbire spirituală și de „căldura”
laodiceeană. Asemenea prietenilor lui Iov, noi credeam că suntem cu Dumnezeu, dar noi nu eram
drepți înaintea Lui (vezi Iov 41:7,8).
9. Ce tron Îi promite Dumnezeu celui ce va învinge?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Este o făgăduință foarte interesantă! Se pare că Isus a biruit, a urcat cu o treaptă mai sus și s-a
așezat pe tronul Tatălui. Dar El a fost dintotdeauna cu Tatăl (vezi Ioan 1:1) și egal cu Tatăl (vezi
Fil. 2:6). Lucifer a fost acela care a dorit să își ridice tronul mai presus de stelele lui Dumnezeu,
Isus nu a avut această necesitate. Chiar și în adâncimea în care a fost coborât Isus de drumul
crucii, El a biruit și s-a așezat din nou la dreapta Tatălui. O asemenea biruință îi promite El celui
ce va birui – înălțarea din întunericul păcatului la slava strălucitoare a Tatălui, la viața veșnică
promisă de El... Îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie!
„Lucrarea lui Hristos, ca Mijlocitor al omului, este prezentată în acea frumoasă profeție a lui
Zaharia, cu privire la Acela „al cărui Nume este Odrasla”. Profetul spune: „Va zidi podoabă
împărătească, va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui (al Tatălui) de domnie, va fi preot pe scaunul
Lui de domnie, și o desăvârșită unire va domni între ei amândoi” (Zaharia 6, 12.13).
„El va clădi Templul Domnului.” Prin jertfa și mijlocirea Sa, Hristos este atât temelia, cât și
Ziditorul bisericii lui Dumnezeu. Apostolul Pavel Îl prezintă ca fiind „Piatra din capul
unghiului”; în care „toată clădirea bine legată crește ca să fie un templu sfânt în Domnul în care
și noi”, zice el, „suntem clădiți ca să fim un locaș al lui Dumnezeu prin Duhul” (Efeseni 2, 20-
22).
„El va purta slava.” Lui Hristos Îi aparține slava mântuirii pentru neamul omenesc decăzut.
De-a lungul veacurilor veșnice, cântarea mântuiților va fi: „A Lui, care ne-a iubit, și care ne-a
spălat de păcatele noastre prin sângele Său ... a Lui să fie slava și stăpânirea în vecii vecilor”
(Apocalipsa 1, 5.6).
„El va ședea și va conduce de pe tronul Său și va fi preot pe tronul Său.” Acum, „pe
tronul slavei Sale”, împărăția slavei încă n-a fost întemeiată. Dumnezeu nu-I „va da scaunul de
domnie al tatălui Său David”, o împărăție care „nu va avea sfârșit”, până când lucrarea Sa de
Mântuitor nu va fi încheiată (Luca 1, 32.33). Ca preot, Hristos stă cu Tatăl pe tronul Său
(Apocalipsa 3, 21). Pe tron, împreună cu Cel veșnic, stă Acela care există prin Sine Însuși și care
„suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui”, care „în toate lucrurile a
fost ispitit ca și noi, dar fără păcat”, ca să poată veni „în ajutorul celor ce sunt ispitiți”. „Dacă
cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor.” (Isaia 53, 4; Evrei 4, 15; 2, 18; 1 Ioan 2, 1).
Mijlocirea Sa o face cu trupul Său frânt și cu o viață fără pată. Mâinile rănite, coasta străpunsă,
picioarele zdrobite mijlocesc pentru omul căzut, a cărui salvare a câștigat-o cu un preț atât de
mare.
„O desăvârșită unire va domni între Ei amândoi.” Iubirea Tatălui, nu mai mică decât a
Fiului, este izvorul de mântuire pentru neamul omenesc pierdut. Isus le spunea ucenicilor Săi
înainte de a-i părăsi: „Nu vă spun că voi ruga pe Tatăl pentru voi; căci Tatăl Însuși vă iubește”
(Ioan 16, 26.27). Dumnezeu era „în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni 5, 19). Iar în
slujirea din Sanctuarul de sus, „o desăvârșită unire va fi între Ei amândoi”. „Fiindcă atât de mult
a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară,
ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 16). (E. G. White. Marea luptă, pag. 416)
1. Capitolul 3 (pag. 197-202)

3. Mărturiile lui Hristos pentru Biserică (pag. 135-150)
4. Volumul 1 (pag. 203-258)
Tema 5
TRONUL DIN CER (APOC. 4; 5)
Citiți Apoc. 4; 5

____________________________________________________________________________
__________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Vi s-a întâmplat să vizitați locuri în care inima să vi se oprească în loc sau să bată cu putere
dublă? Să excludem din listă parcurile de distracții, tirurile sportive și alte chestii de acest gen.
Nu, nu trupul, ci sufletul să fie absolut vrăjit de minunăția și importanța locului – vârful unuia
dintre cei mai înalți munți din lume, o stâncă atârnată deasupra apelor învolburate ale
aceanului, pădure cu pomi care își înalță vârfurile spre cer, o cascadă sau un vulcan care suflă
cu foc? Sau poate acesta este un palat poleit cu aur în care s-au decis sorțile istoriei? Sau un
templu de mărimea unui stadion care uimește cu imensitatea sa? În lume sunt o mulțime de
locuri care au fost făcute pentru ca să trezească uimirea și admirația omului, dar numai
conștientizarea prezenței lui Dumnezeu este capabilă să trezească în noi adevărata uimire.
Acele locuri care nu pot fi descrise și în care Ioan a fost dus de Duhul (vezi Apoc. 4:2) au fost
văzute de foarte puțini proroci până la el: Moise (vezi Ex. 25:40); Isaia (vezi Is. 6:1); Ezechiel
(vezi Ez. 1).
De asemenea, putem aminti aici visul lui Iacov – scara spre cer (vezi Gen. 28:12-16), schimbarea
la față a lui Hristos de pe muntele Măslinilor (vezi Mat. 17:1-8) și istorisirea lui Pavel despre
omul care a fost răpit până în al treilea cer (vezi 2 Cor. 12:1-4). Cât de mult s-au străduit prorocii
să descrie acest loc în cuvinte omenești, măreția lui este aproape de nedescris.
Doar feluri de lumini, doar comparații metaforice ale îngerilor cu ființe omenești vii. Există
realitatea pământească (fizică) și realitatea cerească (spirituală). În adevăr, acolo se decid sorțile
omenirii, acolo are loc salvarea noastră. Oricum am numi noi această realitate – al treilea cer,
tronul lui Dumnezeu, Templul din cer – ea nu este atât de departe de noi încât să nu o putem
atinge.
Nu multora le-a fost dat să vadă cerul cu ochii lor. Dar amintiți-vă ce i-a spus Hristos lui Toma:
„Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut” (Ioan 20:29).
Deschizând ușa spre cer pentru Ioan, Dumnezeu o deschide pentru credința noastră, pentru
rugăciunile noastre, pentru conștientizarea prezenței Sale continue în viața noastră (vezi Evr.
10:19-23).
pentru memorare): Eu sunt ușa (Ioan 10:7-9), tronul din cer (Iov 23:3; 26:9; Ps. 8:5, 8),
curcubeul (Gen. 9:13-16), pecetea (Cânt. Cânt. 8:6; Ioan 6:27).
1. Ce însemnătate are ușa deschisă în cer?
Uneori suntem atât de dezamăgiți de ușile închise! Se întâmplă să trecem pe lângă o ușă
deschisă fără să o folosim, ca mai apoi ea să se închidă și să ne pară rău că am pierdut
posibilitatea. Uneori și cerul pare închis pentru noi. „Posibil că este deschis pentru
altcineva, dar nu pentru mine...” – gândești tu...
Dar Isus a murit și a înviat pentru tine! Și când s-a ridicat la Tatăl, a lăsat ușa în cer
deschisă. De aceea, El spune: „Eu sunt ușa. Dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit”
(Ioan 10:9). Ioan vede ușa deschisă și vocea lui Isus, asemenea unei trâmbițe, îl invită să
intre, pentru ca el să ne spună nouă ceea ce a văzut, pentru ca noi în rugăciune, cu
credință să putem intra acolo și să punem întrebări.
2. Evenimentele prezentate în aceste capitole vor avea loc după Ioan sau în timpul vieții
lui? (Apoc. 4:1)
„Și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri”. Nu ne este foarte clar care
dintre lucrurile văzute au loc în cer în timp ce Ioan se află pe Patmos – care s-au
întâmplat deja mai devreme și care abia urmează să aibă loc cândva în viitor? În esență,
toată Apocalipsa este îndreptată spre viitor (vezi Apoc. 1:1, 3, 19). Iar acum Dumnezeu
are de gând să îi descopere lui Ioan evenimentele viitoare în vedeniile despre cele șapte
peceți și cele șapte trâmbițe (despre care vom vorbi în temele viitoare). Dar dacă pe
pământ timpul se scurge ireversibil într-o singură direcție, în ceruri el se deschide într-o
imagine unică și complexă. Și noi, împreună cu Ioan, vedem tabloul întreg al realității ce
se petrece în cer în legătură cu ispășirea săvârșită pe cruce. Biruința lui Isus – Mielul –
face transformări nu doar în mințile și inimile noastre, dar, mai întâi de toate, în
conștiința locuitorilor cerești, în sanctuarul ceresc.
3. De ce „scaun de domnie” și de ce anume așa scaun?

_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Scaun de domnie este amintit în cartea Apocalipsa de 38 de ori, iar în Biblie de peste 170
de ori. Scaunul de domnie este semnul puterii care aparține celui ce îl stăpânește, fie că
este vorba de împărățiile pământești, fie că e vorba de tronul lui Dumnezeu. Aici se iau
decizii cu privire la fiecare persoană și la soarta întregii lumi. Tatăl stând pe tronul Său –
de nedescris și de neatins. Ioan poate descrie doar lumina roșie-aprinsă care vine de la
tron asemenea unei gropi arzânde. Și o lumină verde de samarld asemenea unui curcubeu
înconjoară tronul Lui. De ce anume așa categorii de lumini? Dumnezeu este adevărul!
Culoarea roșie reprezintă adevărul și credincioșia! Dar dacă în jurul tronului nu ar fi fost
curcubeul de smarald, simbolul credincioșiei în necaz și al milei Tatălui, oare ne-am fi
putut apropia de El? El a făcut astfel ca să putem! (Ioan 14:6; Evr. 4:16). Iar dacă ne este
frică, calea către tron mai este luminată de alte șapte lămpi ale Duhului Sfânt (vezi Apoc.
1:4).
4. Cine sunt cei douăzeci și patru de bătrâni? (Apoc. 4:4, 10, 11; 5:8-10).
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Judecând după ceea ce spun ei înșiși despre sine (vezi Apoc. 4:4, 10, 11; 5:8-10), ei sunt
oamenii răscumpărați de Dumnezeu. Posibil că ei au fost luați la cer în viață, asemenea
lui Ilie și Enoh. Sau sfinți înviați din morți asemenea lui Moise (vezi Mat. 27:52, 53). Ei
nu sunt numiți pe nume. 24 este un număr simbolic (2x12) și poate aminti de cele 24 de
cete de preoți (vezi 1 Cronici 24), dar și despre cuvintele spuse de Hristos ucenicilor – că
ei se vor așeza pe 12 tronuri ca să judece cele 12 seminții ale lui Israel (vezi Mat. 19:28).
Dar rândul apostolilor va veni când Isus se va așeza pe tronul slavei Sale, în Împărăția Sa,
iar această vreme nu a venit încă (dar însuși Ioan nu se referă la el ca la unul dintre
bătrâni, ci doar îi vede de la o parte). Isus vine la Tronul Tatălui ca Mare Preot, iar
douăzeci și patru de bătrâni sunt „primul snop” al preoției Lui împărătești, „începutul”
umanității salvate de El. Este foarte important ca noi să conștientizăm aceste lucruri,
pentru că aflarea lor acolo este făgăduința învierii noastre!
5. Cine sunt cele patru făpturi vii din mijlocul scaunului de domnie și din jurul lui? (Apoc.
4:6-9)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Sunt cele mai misterioase făpturi vii (grec. „zoa”). Ele au fost văzute de către Isaia și
Exechiel (vezi Is. 6:1-3; Ezech. 1:4-12). Dacă punem cap la cap vedeniile lui Isaia și
Ezechiel, putem presupune că toți cei patru sunt de același tip. Ei au patru asemănări.
Ezechiel vede la fiecare dintre ei patru fețe (vezi Ezech. 1:10), iar Ioan, din perspectiva
lui, vede în fiecare dintre ele un chip deosebit: leu, vițel, om și vultur. Cele șase perechi
de aripi (la Ezechiel – patru, dar una dintre perechi le acopere corpul, vezi Ezech. 1:11) le
vede și Isaia, el îi numește serafimi (înflăcărați, ca de foc). Aceștia sunt cei mai de sus
îngeri care reflectă pe chipurile lor slava lui Dumnezeu. Omul a pierdut această slavă,
chipul nostru urmează să fie restabilit, dar a mai rămas în noi ceva din asemănarea Lui.
Fața ca de om este simbolul înțelepciunii lui Dumnezeu, leul este simbolul demnității Lui
împărătești, vițelul (la fel ca și mielul) este simbolul jertfei pentru păcatul lumii (vezi
Exod. 29:10-14). Este uimitor și chipul vulturului. Nu este doar simbulul înălțimii cerești
și a atotvăzătorului, dar și simbolul unui Tată iubitor și grijuliu care își poartă puii pe
aripi (vezi Deut. 32:10-12).
6. Ce însemnătate are cartea de după cele șapte peceți?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
În Israel, sulurile cărții legii erau păstrate în templu lângă chivot (simbolul tronului lui
Dumnezeu). Așa a fost legământul lui Dumnezeu cu Israel. Sulul cărții era citit la fiecare șapte
ani la sărbătoarea Corturilor (vezi Deut. 31:9-11, 24-26). Iar când Israel a început să fie condus
de împărați, fiecare dintre ei trebuia să citească acest sul și să învețe din el (2 Împ. 22:8-11).
Cândva, lui Daniel i s-a poruncit să ascundă cartea aceasta a viitorului pe care i-a transmis-o
îngerul și s-o pecetluiască până la vremea sfârșitului. Noi avem întotdeauna în fața noastră
prezentul, dacă depunem străduință, vom putea afla multe detalii despre trecut, dar omul nu va
putea privi în viitorul său. Pentru locuitorii cerești, la fel ca și pentru noi, această taină este pusă
sub șapte peceți. „Șapte”, la fel ca și în alte imagini ale cărții Apocalipsa, înseamnă plinătate.
Dumnezeu cunoaște viitorul bisericii și al lumii. Dar cine va rupe aceste șapte peceți puse de
Însuși Dumnezeu? Vestea despre viitor transmisă lui Daniel a fost ascunsă chiar și de mințile
apostolilor, pentru că atunci Mielul – Isus – încă nu biruise pe cruce, iar viitorul nostru,
Legământul nou al lui Hristos cu biserica Sa, depindea direct și indirect de biruința Sa. Acum,
când Mielul, „leul din seminția lui Iuda”, a învins, El este singurul care este demn să deschidă și
să citească cartea legământuui, descoperind în ea viitorul relației noastre cu El și judecățile Lui
asupra Bisericii și lumii.
7. De ce Mielul nu era pe tron, iar apoi apare de undeva și ia cartea?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Am vorbit deja despre faptul că timpul care trece pentru noi într-o anumită măsură și direcție
se descoperă în fața lui Ioan într-o singură imagine. El vede cele patru făpturi vii în fața tronului
și bătrânii, Mielul care are toată puterea (șapte coarne) și plinătatea Duhului peste tot pământul
(șapte ochi). Încoronarea lui Hristos pe tronul Tatălui a avut loc în ajunul zilei Cinzecimii când a
fost revărsat Duhul Sfânt asupra ucenicilor. Acum Isus vine și ia din mâna Tatălui cartea
pecetluită a Noului Legământ...
Când a devenit unul ca și noi pe pământ, Isus vedea doar viitorul pe care i-L descoperea Tatăl
(vezi Marcu 11:32). Când Maria Magdalena l-a întâlnit pe Isus după ce a înviat, El nu i-a dat
voie să Îl îmbrățișeze, pentru că încă „nu s-a suit la Tatăl Său” (vezi Ioan 20:17). Mai târziu vom
afla că Isus s-a suit la Tatăl și a primit toată puterea în cer și pe pământ (vezi Mat. 28:18; Fil.
2:9-11; Apoc. 3:21).
8. Care este sensul cântării noi pe care o cântă bătrânii?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Cântarea precedentă din Apoc. 4:11 reprezintă lauda la adresa lui Dumnezeu pentru creația Sa.
Dumnezeu deja este demn de lauda și închinarea noastră, pentru faptul că totul există datorită
iubirii și creativității Lui. Darul cel mai mare este recunoștința! Și este vai de cei care neglijează
acest dar (vezi Rom. 1:20, 21).
Dar acum apare un nou motiv pentru a cânta laudă lui Hristos, pentru Salvarea Sa minunată
(vezi Apoc. 5:9, 10). Acest fapt nu era, acuma el este. Salvându-ne pe noi, Isus a salvat din păcat
întregul Univers. Primii care cântă această cântare sunt cele patru făpturi și cei douăzeci și patru
de bătrâni. Pentru că cele patru făpturi sunt întotdeauna înaintea lui Dumnezeu, văd și cunosc tot
ceea ce face El. Cei douăzeci și patru sunt cei salvați de pe pământ care s-au făcut împărați și
preoți, pentru a le povesti locuitorilor cerești despre ceea ce au trăit pe pământ și ce bucurie este
să se întoarcă din acel întuneric al păcatului la lumină.
9. Cine se alătură la glasul celor care cântă și se închină Mielului?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
În capitolele care urmează, vom vedea că, pe măsura îndeplinirii planului de mântuire de pe
pământ, la numărul celor care cântă și se închină Mielului se adaugă tot mai mulți mântuiți. Apoi
Ioan vede că la gloata celor mântuiți care cântă se alătură și îngerii care sunt „zece mii de ori
zece mii și mii de mii” (Apoc. 5:11, 12). Și orice făptură „și toate făpturile care sunt în cer, pe
pământ, sub pământ, pe mare și tot ce se află în aceste locuri” (Apoc. 5:13), adică întreaga lume
cerească și pământească creată de Dumnezeu, întreaga natură se închină Creatorului și
Răscumpărătorului (vezi Ps. 151:6; Rom. 8:19-21). Întreaga creație... În afară de forțele răsculate
ale răului și omenirea... pentru care încă se duce o mare luptă!
„Cât de mari sunt mila și îndurarea lui Dumnezeu față de făpturile Sale greșite, atunci când
așează curcubeul cel frumos în nori, ca un semn al legământului Său cu oamenii! Domnul
declară că, atunci când va privi curcubeul, Își va aminti de legământul Său. Aceasta nu vrea să
spună că El uită vreodată, dar El ne vorbește în limbajul nostru, ca să-L putem înțelege mai bine.
A fost planul lui Dumnezeu acela ca, atunci când copiii generațiilor ce urmau să vină aveau să
întrebe ce înseamnă arcul acela frumos care îmbrățișează cerul, părinții lor să le povestească
istoria potopului, spunându-le că Cel Prea Înalt a făcut arcul curcubeului și l-a așezat în nori, ca o
asigurare a faptului că apele nu vor mai acoperi niciodată pământul. Astfel, din generație în
generație el va da mărturie despre iubirea divină față de om și îi va întări încrederea în
Dumnezeu.
În cer, ceva asemănător curcubeului înconjoară tronul și împodobește capul lui Hristos.
Profetul spune: „Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și
înfățișarea acestei lumini strălucitoare, care-L înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului.”
(Ezechiel 1, 28.) Vizionarul Ioan declară: „Iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe
scaunul acesta de domnie ședea Cineva ... și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca
o piatră de smaragd la vedere.” (Apocalipsa 4, 2.3.) Când omul, prin marea lui nelegiuire,
cheamă asupra sa judecata divină, Mântuitorul, mijlocind la Tatăl în favoarea lui, arată spre
curcubeul din nori și la curcubeul din jurul tronului și la cel de deasupra capului Său, ca un semn
al milei lui Dumnezeu față de păcătosul pocăit.” (E. G. White. Patriarhi și profeți, pag. 106)
1. Capitolul 4 (p. 203-206). Capitolul 5 (pag. 207-210)

2. Capitolul 2 „Bătăliile sfinte” (pag. 52-60)
3. Studiul Apocalipsei 4, 5 (pag. 151-171). Vedenia tronului ceresc (pag. 172-180). Sulul
pecetluit (pag. 181-199)
4. Volumul 1 (pag. 259-303)
Tema 6
VEDENIA DESPRE CEI PATRU CĂLĂREȚI (Apoc. 6:1-8)
Citiți Apocalipsa 6:1-8

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Cum credeți că sunt transmise veștile de pe pământ în cer și din cer pe pământ? Cât de
repede ajunge la Dumnezeu ceea ce se întâmplă cu noi? Cu ce viteză zboară spre cer
rugăciunile noastre și vine răspunsul înapoi? S-ar părea că, dacă în realitățile pământești viteza
luminii constituie 300 000 km/s, iar până la cele mai apropiate stele sunt câțiva ani lumină,
atunci, de undeva din direcția Orionului, semnalul nostru „SOS” ar fi auzit peste milioane de
ani... Dar nu este așa. Suntem auziți înainte ca să gândim ceea ce am vrea să spunem. În fața
tronului lui Dumnezeu se află o mare de sticlă care este ba asemenea cristalului (Apoc, 4:6), ba
amestecată cu foc (Apoc. 15:2). În acest cristal imens se văd lucrurile petrecute în cer sau cele
de pe pământ? Oricum ar fi, Dumnezeu știe totul despre noi, știe dinainte ce se va întâmpla de la
începutul timpului și până la sfârșitul lui.
Cum spuneam mai devreme, cartea Legământului, istoria relațiilor noastre cu El, stă în mâna
Mielului Hristos. Atunci când El rupe pecetele care ascundeau taina aceste cărți, noi încă nu
auzim despre conținutul ei. Însăși cartea nu este încă citită! Noi aflăm doar circumstanțele în care
se află biserica lui Hristos de pe pământ, circumstanțe sângeroase, foame, boli letale care sunt un
blestem încă din vremurile străvechi. Aceste chinuri erau soarta poporului lui Dumnezeu pentru
încălcarea legământului. Totuși, Biserica a fost păzită și crescută de Dumnezeu, iar porțile
iadului nu o vor învinge.
pentru memorare): calul alb (Apoc. 19:11), sabia, foametea și ciumile (Lev. 26:21-26; Deut.
28:15, 21, 25, 38: Mat. 24:7, 8), foamea de pâine (Am. 8:11), vinul (Is. 65:8; Mat. 26:27, 28,
untdelemn (Zah. 4:2, 6).
1. De ce vedeniile despre călăreți îi sunt date lui Ioan doar după ruperea unei alte peceți?
Ce reprezintă o pecete? Este interdicția cuiva de a deschide o scrisoare, un colet sau o

încăpere închisă. Am aflat mai devreme că doar Isus este demn să deschidă cartea
legământului și să rupă cele șapte peceți ale ei (vezi Apoc. 5:5). Acum pecețile sunt rupte
în prezența martorilor cerești. Cartea va fi deschisă și citită în totalitate doar la judecată
după ruperea celor șapte peceți. Pecețile se rup în cer, dar evenimentele au loc pe pământ.
În traducerea lui D. Cornilescu citim „Vino și vezi” (Apoc. 6:1, 3, 5, 7), ca și cum i s-ar
adresa lui Ioan. Dar în manuscrisele cele mai vechi și în traducerile moderne este scris
scurt: „Ieși”, după care ies călăreții pe cai, reprezentând evenimente îmbucurătoare și
înfricoșătoare. Dumnezeu și îngerii lui țin vânturile acestor evenimente o anumită
perioadă de vreme (Apoc. 7:1), dar la chemare ei se năpustesc pe arena istoriei
pământului asemenea unor cai biciuiți.
2. De unde ies călăreții pe caii lor pe care îi vede Ioan?
Patru ființe vii care „sunt în mijlocul scaunului de domnie și împrejurul lui” (Apoc. 4:6)
cheamă caii să vină. Este interesant faptul că la Ezechiel aceste patru făpturi vii împreună
cu tronul sunt prezentate în mișcare, iar pe pământ – roți, legate cu ele în mișcare (vezi
Ezech. 1:15-19). Ceva asemănător este și în Apocalipsa: călăreții pe cai – mesagerii cu
veștile – sunt legați de cei patru îngeri, iar ei la rândul lor – cu însuși Dumnezeu.
Dumnezeu trimite mesagerul pe cal alb, dar cum îi poate trimite El pe ceilalți călăreți
care aduc amărăciune prin sabie, foamete și boli letale? Uitați-vă că poate! Așa este
Dumnezeul nostru care și-a asumat răspunderea pentru viața, moartea și salvarea noastră.
Ioan nu explică de unde vin caii. Cândva, Dumnezeu a creat un pământ minunat, dar răul
a venit să locuiască aici, în pofida planurilor frumoase ale lui Dumnezeu. Acum Isus a
adus salvare pământului, iar răul din nou face împotrivă...
3. Despre cine și despre ce se relatează în vedenia despre călărețul pe cal alb? (Apoc. 6:2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
La sfârșitul cărții Apocalipsa (Apoc. 19:11) vom vedea o descriere foarte asemănătoare a
calului alb cu călărețul lui, Judecătorul „Cel Credincios și Cel Adevărat”. Aceasta este
descrierea lui Isus. În Apocalipsa 6:1, 2 călărețul pe cal alb este chemat de către prima
dintre cele patru ființe vii cu voce tunătoare să vină – asemenea unui leu. „Călărețul pe
cal alb simbolizează vestirea triumfală a Evangheliei, venind de la Hristos cel răstignit pe
cruce, și care începe în ziua Cinzecimii. În Apocalipsa, culoarea albă, fără nici o excepție,
se referă la Hristos și la urmașii Săi și niciodată nu se utilizează ca indicator al forțelor
răului”.5
Arcul din mâna călărețului, de asemenea, arată la armura lui Dumnezeu (vezi Hab. 3:8-13).
Coroana reprezintă simbolul biruinței obținute pe cruce. De la Golgota și până în prezent, inimile
oamenilor sunt cucerite de ea. În pofida apariției în arenă a celorlalți cai, alergatul calului alb nu
va înceta niciodată.
4. Despre ce ne vestește vedenia „calului de foc” și de ce se întâmplă aceste lucruri?

(Apoc. 6:3, 4
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
A doua ființă vie, asemenea unui vițel, cheamă calul roșu (în original: calul de foc); „și
cel ce sta pe el a primit puterea să ia pacea de pe pământ, pentru ca oamenii să se junghie
unii pe alții...”. Încă de la începutul slujirii Sale pe pământ, Isus i-a prevenit pe ucenici că
El „a venit să aducă nu pacea, ci sabia” (Mat. 10:34). În inima oamenilor credincioși lui,
El a adus pacea numaidecât (Ioan 14:27). Din toate timpurile, Evanghelia a întâlnit
opunere pe pământ și a despărțit oameni, uneori foarte apropiați (vezi Mat. 24:6-13).
Acest lucru nu se întâmplă pentru că Dumnezeu ar face la întâmplare pe unii credincioși,
iar pe alții prigonitori. Dumnezeu nu creează violența, ci oferă marea libertate de a alege,
inclusiv partea cea rea. Mulți credincioși și-au dat viața pentru Hristos. Dar sângele lor
vărsat a fost o sămânță pentru noi urmași, inclusiv pentru unii dintre prigonitori. S-a
întâmplat de asemenea ca, din cauza lepădării oamenilor de Dumnezeu și a trăirii în
necurăție, Dumnezeu să permită războaie în lume. Și atunci, frica de moarte și repulsia
față de violență trezeau în oameni regretul.
5. „Calul negru” (Apoc. 6:5, 6) reprezintă foametea de pâine sau de Cuvânt? (vezi Mat.
4:4; Am. 8:11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
5
R. Stefanovici. Comentariu asupra cărții Apocalipsa, pag. 213
Isus a prevenit că vor fi „cutremure de pământ, foamete și ciumi” (Mat. 24:7). Aceasta
este realitatea istoriei pământești. În vremuri de foamete, prețul la alimente crește de
câteva ori, astfel încât întregul venit este cheltuit pe mâncare, se impun norme stricte la
produse (amintiți-vă blocada de la Leningrad), pâinea albă devine practic indisponibilă.
Dar aici este prezentă o altă exprimare. Pâinea este de trei ori mai scumpă și cu normă,
dar „vinul și untdelemnul să nu îl vatămi”. Pentru a înțelege sensul celor spuse mai sus,
trebuie să ne amintim că pâinea în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu (vezi
Mat. 4:4), untdelemnul este simbolul Duhului (vezi Zah. 4:2, 6), iar vinul este simbolul
harului și sângelui vărsat al lui Isus Hristos (Mat. 26:27, 28). Au fost vremuri în care
răspândirea și predicarea Cuvântului au fost limitate brusc. Mai mult decât atât, în zilele
noastre, când Biblia este editată în milioane de exemplare și mii de limbi, oamenii
continuă să simtă foame după Cuvânt (Amos 8:11, 12)! Unii pot să nu atragă atenția la
aceste anorexii spirituale și, în loc de Cuvântul adevărat al Bibliei, să se hrănească cu
surogate (vezi 2 Tim. 4:3, 4). „Moartea poporului fără Cuvântul lui Dumnezeu, întrucât
sufletul tânjește după cuvântul lui...” (F. M. Dostoievskii).
6. Ce înseamnă „să nu vatămi untdelemnul și vinul” când este lipsă de pâine? (Apoc.
6:6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Rădăcinile măslinilor și ale viței-de-vie cresc adânc în pământ. De aceea, în timp de
secetă, aceste culturi au de suferit mai puțin decât boboasele. Lucrul Duhului Sfânt nu
încetează nici în vremurile întunecate de apostazie. La fel și harul lui Hristos lucrează în
toate timpurile. Deosebit de puternic s-a manifestat credincioșia lui Dumnezeu în
vremurile înfloririi papalității, când predicarea Cuvântului Bibliei era sub interdicție
strictă. Vrășmașul poate limita acțiunile omului, dar nu pe ale lui Dumnezeu.
7. Despre ce aflăm noi după ruperea peceții a patra? (Apoc. 6:7, 8)

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Calul gălbui (grec. - hloros), numele călărețului este Moartea, iar după el vine iadul –
Locuința morților. O imagine tulburătoare. Cândva, vestea că în localitățile vecine este o
epidemie de lepră era numită „mesager regal”. Epidemiile de ciumă, holeră, lepră, gripă și alte
boli era tălmăcită ca o pedeapsă de la Dumnezeu. Încă nu era inventată vaccinarea, dar oamenii
cunoșteau deja că cei care fusese bolnavi puteau îngriji de cei îmbolnăviți acum. Iar cei care au
rămas în viață în urma bolii ne se îmbolnăveau repetat. Noi astăzi ne isprăvim cu multe boli care
au afectat grav omenirea în trecut. Vaccinarea, antibioticele și alte descoperiri ale medicinii au
dat la o parte acești mesageri ai morții. Dar cea mai letală boală – păcatul – încă se răspândește,
iar vaccinul salvator este credința în Isus Hristos fără rezerve.
Moartea și iadul... Acest mesager nu acționează doar cu sabia, foamea și ciuma. În Roma
credincioșii erau aruncați spre sfâșiere fiarelor sălbatice, în evul Mediu domnea inchiziția feroce.
Dar astăzi? Amintiți-vă solia către biserica din Sardes: „... îți merge numele că trăiești, dar ești
mort” (Apoc. 3:1).
8. Cine face toate aceste lucruri: Dumnezeu sau vrăjmașul? De ce Dumnezeu le
îngăduie?
_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Este foarte important să înțelegem și să primim prin credință faptul că răul nu vine de la
Dumnezeu! „Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Pe planeta unde răul s-
a instalat ca la el acasă în inimile oamenilor, Dumnezeu participă la lupta dintre bine și rău,
reținându-i stihia, dar permițându-i apariția. Dumnezeu nu ar fi făcut acest lucru dacă nu ar fi
creat omul; cel puțin, dacă nu i-ar fi dat libertatea de alegere. Răul se întoarce la noi asemenea
unui bumerang: „Ce samănă omul aceea va și secera” (Gal. 6:7). Răul îi lovește și pe cei care i se
opun și care, asemenea lui Iov, suferă pe nedrept (vezi Iov 2:7).
Este important să înțelegem și alt lucru: totul în viață primim de la Dumnezeu! (vezi Iov 1:21).
Noi construim relații cu Dumnezeu, nu cu vrăjmașul. Dumnezeu este Tatăl nostru, Creatorul și
Răscumpărătorul nostru. El și-a asumat responsabilitatea pentru tot ceea ce se întîmplă cu noi.
Viața noastră și moartea noastră sunt în mâinile Lui. De aceea, întâlnim adesea în Biblie expresii
de felul: „Eu voi înăspri”, „Eu voi afecta”, „Eu voi veni ca un hoț”, „nu am venit să aduc pacea,
ci sabia”, „Voi trimite foame pe pământ”, „Voi trece prin Egipt și va muri fiecare întâi născut”
ș.a.m.d. Dumnezeu nu este nepăsător în lupta cu răul, ci ia lovitura asupra Sa! Și la judecată El
va fi recunoscut drept (vezi Rom. 3:4).
9. Când se vor întâmpla aceste lucruri? Sau deja s-au întâmplat?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Atrageți atenția că Ioan vede cum caii și călăreții ies pe câmpul de luptă, care este istoria
pământului, unul după altul. Dar Ioan nu spune nicăieri că aceștia ar dispărea sau ar pleca la un
moment dat. Când Isus le vorbea ucenicilor despre evenimentele timpului din urmă, despre
semnele iminente ale revenirii Sale, El descria aceste evenimente, dar nu le punea într-o anumită
ordine istorică strictă, ca și cum ele s-ar succeda una pe alta (Mat. 24:6-14). Predicarea
Evangheliei a răsunat în ajunul zilei Cinzecimii, după înălțarea Lui, și această veste a călărețului
pe cal alb răsună până astăzi. Sabia prigoanei, războaiele afectează Biserica în toate timpurile.
Foametea, bolile (incluzând interpretarea lor spirituală), deși nu permanent, continuă și în
prezent. Cred că noi ar trebui să percepem aceste evenimente ca pe judecățile timpurii ale lui
Dumnezeu în relația lui cu Biserica, judecăți în timpul cărora inimile noastre trebuie să se
curățească, iar credința și nădejdea să se întărească.
„Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul” (Apoc. 6:6).
„Pentru ai asigura omului mântuirea veșnică, Domnul Hristos a părăsit curțile regale ale cerului
și a venit aici, pe acest pământ, a durat agonia păcatului și a rușinii în locul omului și a murit ca
să-l facă liber. Având în vedere prețul acesta infinit plătit pentru mântuirea omului, cum de
îndrăznesc cei care mărturisesc Numele lui Hristos să trateze cu indiferență pe unul dintre cei
mai mici ai Săi? Cât de atenți ar trebui să fie frații și surorile din biserică la orice cuvânt și orice
fapt, ca nu cumva să vatăme untdelemnul și vinul! Cu câtă răbdare și afecțiune ar trebui să se
ocupe ei de cei pe care Domnul ia răscumpărat cu sângele Său! Cu cât credincioșie, seriozitate și
zel ar trebui să lucreze pentru ai înălța pe cei abătuți și descurajați! Cu cât milă ar trebui să-l
trateze pe acela care încearcă săasculte de adevăr, dar n-are nici o încurajează în cămin și trebuie
să respire mereu atmosfera necesară și a întunericului!” (E. G. White. Mărturii pentru biserică,
vol. 5, pag. 614)

2. Capitolul 2 „Bătăliile sfinte” (pag. 61-69)
3. Explicațiile Apocalipsei 6 (p. 200-210). Ruperea celor șapte peceți (pag. 211-223)
4. Volumul 2 (pag. 11-58)
Tema 7
RUPEREA PECEȚILOR A CINCEA ȘI A ȘASEA (APOC. 6:9-17)
Citiți Apoc. 6:9-17

__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________

____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
______________________________________________________________

__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
__________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
La știri, pe internet, adesea putem întâlni titluri de genul „karma”, „pedeapsa imediată”.
Este vorba despre cazurile când cel care a încălcat regulile circulației rutiere, în același
moment au nimerit într-un accident și nu din cauza acțiuinilor lor, ci din circumstanțe dinafară,
ce nu țin de ei. Bătăușii primesc după meritele lor, cei care râd de toți devin ei înșiși motive de
glume ale altora. ș. a. Voi ați fost vreodată pedepsiți sau a trebuit să pedepsiți pe cineva? Cum
a fost? Întotdeauna răspundeți cu aceeași monedă celor care v-au greșit? Răspundeți cu rău la
rău și cu înjurătură la înjurătură? Dacă nu, de ce? (1 Petru 3:9). Sunteți o persoană impulsivă
sau reținută? Cum procedează Dumnezeu în privința voastră?
În viață se pot întâmpla de toate. Uneori plătim într-adevăr aproape imediat pentru greșelile
noastre, alteori ne răsplătim peste un timp. Dumnezeu permite anumite circumstanțe, pentru că
El este Tată și El educă în noi un caracter destoinic (vezi Evr. 12:6, 7).
Totuși, judecata finală care va decide soarta noastră veșnică nu are loc acuma, ci la sfârșitul
căii noastre pe pământ și la sfârșitul timpului. Cei patru călăreți care au ieșit la ruperea primelor
patru peceți ale cărții Apocalipsa ne-au prezentat judecățile timpurii ale lui Dumnezeu care au
avut loc în istoria Bisericii. Ruperea peceților următoare trebuie să ne descopere judecățile finale
ale relației lui Dumnezeu cu poporul Său.
pentru memorare): sufletele strigau (Gen. 4:10), haine albe (Apoc. 3:5; 19:8), soarele, luna,
stelele (Is. 2:19, 21), cine poate rezista (Mal. 3:2).
1. De ce la ruperea pecetei a cincea, în loc de vedenia cu caii și călăreții, vine o vedenie

nouă?
Toate vedeniile legate de ruperea celor șapte peceți are paralele cu predica lui Isus spusă
ucenicilor pe muntele măslinilor (vezi vezi Mat. 24; Marcu 13; Luca 21). Dar dacă
primele patru imagini – călăreții pe cai – prezintă imaginea generală a istoriei marii lupte
în care este implicat Dumnezeu și biserica Sa de pe pământ, următoarele trei au legătură
cu timpul sfârșitului – judecata lui Dumnezeu și cea de-a doua venire a lui Hristos. Aici
nu mai auzim glasurile celor patru făpturi vii de la tronul lui Dumnezeu. Ruperea pecetei
a cincea ne deschide glasurile mucenicilor, iar a celei de-a șasea – glasul celor care s-au
opus cu încăpățânare luminii Evangheliei. La cea de-a șaptea pecete, în general „s-a făcut
tăcere în cer” (Apoc. 8:1).
2. Sub ce altar se află sufletele celor uciși și cum pot ei striga dacă sunt uciși?
Primul lucru care ne vine în minte este că Dumnezeu are în cer un altar sub care adună
sufletele mucenicilor care strigă și cer judecată și răzbunare. Dar „morții nu știu nimic”
(Ecl. 9:5), ei dorm somnul morții până în dimineața învierii (Ioan 11:11). Și dacă ar fi
vre-o excepție pentru acești mucenici, de ce ei nu sunt cu Dumnezeu la tronul Lui, de ce
nu sunt în locașurile sfinte?
În cortul din vechiul testament erau două altare. Unul care se afla înaintea Domnului în
cortul întâlnirii și pe care se ardea tămâia mirositoare și altul care stătea la ușa cortului
întâlnirii și pe care se aduceau arderile-de-tot, iar sângele jertfelor se vărsa la picioarele
altarului (vezi Lev. 4:7). Sângele – partea cea mai prețioasă a jertfei, petru că „viața
oricărui trup stă în sângele lui” (Lev. 17:14). Altarul este imaginea Golgotei unde s-a
vărsat sângele lui Isus. În timpul următor a fost vărsat sângele multor apostoli și ucenici
ai lui Isus care și-au dat viața pentru credință, pentru mărturisirea Evangheliei pe care o
făceau. Toate aceste lucruri nu s-au întâmplat în cer, ci pe pământ, de aceea și altarul
arderilor-de-tot nu se afla în cort, ci la ușa lui. Sângele vărsat – viața luată – strigă către
dreptatea lui Dumnezeu asemenea sângelui lui Abel ucis de fratele său (vezi Gen. 4:10;
Evr. 12:24).
3. Cum să înțelegem răspunsul lui Dumnezeu? (Apoc. 6:11)

_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din
cartea vieții și voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui”
(Apoc. 3:5). Ei au fost uciși pe pământ, dar în ochii lui Dumnezeu ei au fost salvați
pentru veșnicie, au fost îmbrăcați în haina albă a neprihănirii Lui (Mat. 5:10-12). Ei vor
rămâne în starea de somn încă foarte puțin timp. Pentru cei morți ( în comparație cu cei
vii) trecerea vremii nu este simțită. „Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de
la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Pentru împlinirea prorociilor (vezi Dan. 8:14), vine
vremea când sanctuarul ceresc va fi curățat. Începe judecata de cercetare și mai întâi se va
decide soarta acestor dintâi mucenici. Dar pe pământ lupta nu încetează. În sec. XX-XXI,
robii credincioși ai lui Hristos vor fi prigoniți și uciși asemenea fraților lor din sec. I-II. Ei
vor completa numărul celor salvați și vor învia pentru viața veșnică.
4. Pentru ce este nevoie de semnele de pe cer? (vezi Apoc. 6:12, 13). S-au împlinit aceste
semne?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ruperea pecetei a șasea este însoțită de semnele despre care vorbeau prorocii: Is. 13:9,
10; Ioel 2:10, 31; 3:15; chiar Isus a spus: Mat. 24:29; Apoc. 11:13; 16:18. Aceste semne
deosebite prin care Dumnezeu deschide începutul vremii sfârșitului pentru păpmânt,
iminenta apropiere a zilei Domnului – și ele s-au împlinit! Noi în adevăr trăim ultimele
clipe, acele clipe cerșite în plus.
La 1 noiembrie 1755, în ziua marii sărbători catolice Ziua tuturor sfinților, a avut loc
Marele cutremur de la Lisabona care a luat cu el viața a 90 mii de oameni timp de șase
minute. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, la 19 mai 1780, a avut loc un alt eveniment
fenomenal în Noua Anglie – ziua neagră, când soarele nu s-a văzut deloc, iar luna avea
culoarea roșie ca sângele. Și, în sfârșit, la 12-13 noiembrie 1833, a avut loc o colosală
cădere de stele deasupra Americii de Nord. Descrierea acestor evenimente poate fi găsită
atât în scrierile autorilor adventiști 6, cât și în surse civile, cum ar fi Wikipedia. Deși
conotația acestor evenimente poate fi diferită în viziunea diferotor autori, cert este faptul
că ele au avut o mare influență asupra gândirii filosofice și religioase moderne, a incitat
6
De exemplu: E. G. White. Marea luptă, pag. 333, 334.
la studierea prorociilor, mai ales a cărții lui Daniel. Evenimentele anului 1833, în special,
a influențat dezvoltarea mișcării milerite în America de Nord.
5. Semnele din Apoc. 6:12, 13 se vor repeta înainte de a doua venire a lui Hristos?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Astăzi, după 190-270 de ani, noi putem gândi că aceste evenimente au avut loc demult și
ele nu mai influențează viața noastră. Înainte de încheierea istoriei planetei Pământ,
Dumnezeu trebuia să repete aceste semne pentru a produce efect... Dar gândiți-vă la ceva:
Dumnezeu se repetă? Va fi din nou potop sau vor veni cele zece plăgi egiptene? Va fi
răstignit Isus a doua oară? Haideți să cititm Evr. 9:28 și să ne gândim că noi trăim în
perioada de istorie cuprinsă între textele 13 și 14 și capitolul 6 al cărții Apocalipsa, trăim
într-o vreme tumultoasă când evenimentele se petrec în fiecare zi, iar semnele în fiecare
an. De fapt, în Apoc 16:18.21 se vorbește despre un cutremur de pământ și mai mare
(descrierea celei de a șaptea plăgi) și comentatorii o leagă direct cu Apoc. 6:14.
6. Evenimentele din Apoc. 6:14-16 se vor întâmpla real sau trebuie înțelese simbolic?
_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Deși limbajul pecetei a șasea este vechi testamental (vezi Is. 34:4), aceasta nu însemnă că
trebuie să înțelegem aceste evenimente simbolic. Dimpotrivă, aici este utilizat mereu cuvântul
„ca” (grec. hos). Soarele devine întunecat ca o cămașă de păr, luna – roșie ca sângele, stelele cad
de pe cer ca smochinele din copacul lor, cerul se închide asemenea unui sul de papirus. În limba
greacă acest cuvânt face mai degrabă analogie la o faptă reală care este comparată cu ceva
metaforic.7
Semnele cerești s-au întâmplat și se vor întâmpla în realitate. Pentru noi rămâne o taină: după ce
cerul se va închide ca un sul (toată atmosfera sau doar o parte a ei), cine va putea supraviețui,
unde să fugă, unde să se ascundă, să strige? Adevărul groaznic este acela că oamenii care au
prigonit prorocii și l-au răstignit pe Isus ar prefera să nu Îl vadă la revenirea Lui (Is. 2:19-21;
vezi Luca 23:30).
7. Ce îi face pe oameni să fugă și să se ascundă de Dumnezeu?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Ce i-a făcut pe Adam și Eva să se ascundă de Dumnezeu în grădina Eden? Când Isus – Lumina –
a venit în lume, oamenii au preferat întunericul (vezi Ioan 3:19-21). Observați că nu este vorba
de o anumită categorie de oameni, de exemplu, bogați sau care au putere, sau dimpotrivă –
despre locuitorii adâncurilor societății. Oamenii din diferite categorii sociale și religii nu își vor
putea ascunde conștiința murdară, tot ce a fost ascuns va deveni cunoscut într-o clipă. De fapt, ei
au fugit de Dumnezeu toată viața lor, doar că acum a sosit momentul adevărului. Uneori și-au
dorit să schimbe totul și să înceapă o viață nouă, dar acum este târziu...
7
D. Paulin. Șapte peceți, pag. 237
8. De ce „Marea Zi a Domnului” este numită aici „ziua mâniei Lui”?
_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Dumnezeu se mânie? O dragoste atât de măreață poate locui împreună cu mânia? Și oare Isus nu
vine pentru a învia și izbăvi? Uitați-vă în Simfonii cât de des este folosit în Biblie cuvântul
mânie sau derivatele lui (de peste 500 de ori!). Și, de cele mai multe ori, este vorba de mânia lui
Dumnezeu față de păcat sau despre mânia celor drepți față de păcat și apostazie. Da! Reacția lui
Dumnezeu la răutate și păcat este numită în Biblie mânia lui Dumnezeu. Și dragostea nu ar fi
fost dragoste, ci un sentimentalism amorf și indiferent, dacă nu ar fi avut această calitate – să
urască răul. Și iată că Isus vine, iar pământul este în cea mai rea și decăzută stare a sa. dacă
„zilele acelea nu ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa” (Mat. 24:22). Da, El vine să salveze pe
poporul Său, să învie pe cei drepți, să ia cu Sine pe toți aceia care au așteptat sincer venirea Lui.
Dar vor fi și dintre aceia care au avut o impresie greșită despre starea lor reală (vezi Mat. 7:22,
23), încurcând binele cu răul, minciuna cu adevărul, intunericul cu lumina, s-au înșelat și în
privința esenței „zilei lui Dumnezeu” pentru soarta lor (vezi Am. 5:18-20). Dacă nu ar fi fost
șase mii de ani în care Dumnezeu ne-a iertat plin de milă, îndelung răbdător a trimis lumină și
ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți, atunci am putea să ne îndoim de dreptatea Sa. Dar
acum, asemenea îndoieli nu sunt justificate.
9. În adevăr, cine poate să reziste?

_____________________________________________________________________________
_________________________________________________________________
Răspunsul la această întrebare îl găsim în capitolul șapte al cărții Apocalipsa și vom discuta
despre aceasta în detaliu la tema următoare. Astăzi, însă, trebuie să remarcăm că nimeni nu va
putea rezista fără schimbarea fermă făcută de Duhul Sfânt în inimă și în viață (vezi Ioan 3:5).
„... Cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:17).
„În decursul veacurilor, puterea răului se întărise, iar supunerea oamenilor față de această putere
satanică era uluitoare. Păcatul nu putea să fie oprit și înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia
Persoane a Dumnezeirii, care urma să vină nu cu puterea schimbată, ci cu plinătatea puterii
dumnezeiești. Doar Duhul face să aibă efect cele săvârșite de Mântuitorul lumii. Prin Duhul
ajunge inima curată. Prin Duhul ajunge credinciosul părtaș de natură dumnezeiască. Hristos a dat
Duhul Său cu putere divină, pentru a birui toate înclinațiile spre rău, moștenite și cultivate, și
pentru a întipări caracterul Său în biserică.” (E. G. White. Dorința Veacurilor, pag. 671)
„Batjocurile disprețuitoare au încetat. Buzele mincinoase sunt reduse la tăcere. Zăngănitul
armelor, tumultul bătăliei, „cu învălmășeala luptei și cu atâtea tăvălite în sânge” ( Isaia 9, 5 ), au
tăcut. Acum nu se mai aud decât rugăciuni și cuvinte de bocet și de vaiet. De pe buzele care până
de curând batjocoreau, izbucnește strigătul: „A venit ziua mâncării Lui; și cine poate sta în
picioare? ” Nelegiuiții se roagă să fie îngropați sub stâncile munților decât să-L privească în față
pe Acela pe care L-au disprețuit și L-au respins.
Ei cunosc glasul care pătrunde în urechea celor morți. De câte ori tonurile lor duioase și
rugătoare i-au chemat la pocăință! De câte ori n-au auzit vocea Mântuitorului în invitația
mișcătoare a unui prieten sau a unui frate! Nici un alt glas nu poate fi atât de plin de condamnare,
atât de încărcat de acuzare pentru cei care au respins harul Său ca acest glas ce a stăruit atât de
mult vreme: „Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre rele; pentru ce vreți să muriți?
” ( Ezechiel 33, 11 ). O, dacă ar fi fost glasul unui străin! Isus spune: „Fiindcă Eu chem și voi vă
împotriviți, fiindcă Îmi întind mâna și nimeni nu ia seama, fiindcă lepădați toate sfaturile Mele,
și nu vă plac mustrările Mele” ( Proverbe 1, 24-25). Glasul acela trezește amintiri pe care ei ar
dori să le șteargă – avertismente disprețuite, invitații refuzate, privilegii pierdute.” (E. G. White.
Tragedia Veacurilor, pag. 642)
1. Capitolul 6 (p. 215-218)

2. Capitolul 2 „Bătăliile sfinte” (p. 69-74)
3. Ruperea celor șapte peceți (p. 223-237)
Tema 8
„CINE POATE STA ÎN PICIOARE?” (AP. 7:1-8:1)
Lecturarea pasajului de la Ap. 7:1-8:1
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Ați avut ocazia să cumpărați un imobil, un automobil sau să investiți o sumă mare de bani? A
fost nevoie să treceți pentru aceasta pe la notar sau la alți intermediari? Atunci când ați citit cu
atenție documentul, ați fost atent și la ștampilă? Ce semnificație are ștampila? Ce informații
conține de regulă o ștampilă? Este important ca deținătorul ștampilei să aibă o poziție legală
superioară celei pe care o aveți voi înșivă?
Ștampila oferă legalitate unui document și este o protecție împotriva falsurilor și escrocheriilor și
îl protejează pe deținător în viitor. Chiar dacă nu ați făcut o tranzacție însemnată, chiar și în cazul
cumpărăturilor mici fiți atenți la bonul de plată, la ștampila fabricii și la țara din care provine
marfa. Pe mărfurile produse în China nu veți găsi niciodată inscripția „made in Japan”, altfel
vânzătorul ar fi chemat în judecată.
Dumnezeu vrea să ne protejeze prin sigiliul Său care marchează faptul că Îi aparținem. El este
Dumnezeul nostru, Creatorul și Răscumpărătorul nostru, Lui Îi aparțin cerul și pământul. Noi L-
am primit în inima noastră și ne-am predat Lui.
Ce fel de sigiliu este acesta? Cum îi poate proteja pe copiii lui Dumnezeu în ultimele zile ale
istoriei acestui pământ? Despre acest lucru vom vorbi astăzi.
(versete de memorat): cele patru vânturi în cele patru colțuri ale pământului (Ier. 49:36; Dan.
7:2), semn pe frunte (Ez. 9:4, 6), semințiile lui Israel (Gen. 49; Num. 1:5-15), ramuri de finic
(Lev. 23:40; In. 12:13), necazul cel mare (Dan. 12:1; Mt. 24:21), Mielul – Păstor (Ps. 23:1, 2),
„El va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Ap. 21:3, 4).
1. Ce sunt acești patru îngeri în cele patru colțuri ale pământului și care este menirea
lor?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Am spus deja că „cele patru puncte cardinale” sunt un simbol pentru întregul pământ, tot globul
pământesc, întreaga hartă a lumii. Oamenii din vechime vorbeau despre cele patru capete sau
colțuri ale pământului (vezi Is. 11:12) atunci când prezentau un eveniment ce afecta întreaga
lume. Îngerii sunt slujitori ai lui Dumnezeu, iar vânturile din mâinile lor – puterile distrugătoare
pe care Dumnezeu le ține în frâu. Viziunea despre îngerii care țin cele patru vânturi este foarte
asemănătoare cu ceea ce am văzut în vedenia cu pecețile, când cele patru făpturi vii îi cheamă pe
călăreți pe cai. Descrierea și simbolistica sunt diferite, dar mesajul este același: Dumnezeu
acționează conform voii Sale, chiar și duhurile rele fiindu-I supuse în așa fel, încât nu pot să
treacă peste anumite granițe (vezi Iov. 38:11). Este interesant să remarcăm faptul că îngerii nu
dau drumul vânturilor, ci le țin în frâu pentru că ele pot vătăma pământul, marea și copacii.
Desigur că vorbim aici despre cataclisme naturale. Vedem cât de actuală este astăzi tema
ecologismului, a schimbărilor climatice, a catastrofelor naturale. Dar în aceste cuvinte se ascund
și simboluri: marea – oameni, neamuri, limbi (vezi Ap. 17:15), pământul – mai puțină populație
decât în teritoriile reprezentate de mare, dar mult mai puternică în împotrivirea ei față de cei răi
(vezi Ap. 12:16). Copacii – personalități deosebite (vezi Lc. 23:31; Ps. 1:3; Dan. 4:17, 19).
Aceștia sunt oameni credincioși sau, dimpotrivă, cei care i se opun și care sunt capabili să
influențeze evenimentele mondiale.
2. Cine este acest alt înger și care este misiunea lui?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Îngerul vine de la „răsăritul soarelui”. Răsăritul este legat în Biblie cu Dumnezeu și Hristos (vezi
Ez. 43:2; Lc. 1:78; Mt. 24:27-30). Acest înger ține totul sub un control strict, poruncind celor
patru îngeri puternici, fiind deci conducătorul lor. Este un mesager direct al lui Hristos. El vine
cu o misiune bine definită: să pună pecetea pe fruntea slujitorilor lui Dumnezeu. pecetluirea este
misiunea lui Dumnezeu Tatăl (vezi Ef. 1:13; 4:30). Acum Isus pecetluiește lucrarea mântuirii:
„Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui” (2 Tim. 2:19).
3. Ce reprezintă pecetea viului Dumnezeu?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Această pecete are legătură cu destinul veșnic, determină intrarea în viața veșnică și răspunde la
întrebarea ridicată în Ap. 6:17: „Cine poate sta în picioare?” Este un simbol luat din Ez. 9:1-6:
„Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor care
suspină şi gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârşesc acolo”. Pecetea este un simbol al
apartenenței față de Tatăl. Este protecția Sa pentru noi în timpul marelui necaz (vezi Ap. 14:1).
Numele Tatălui scris pe frunte înseamnă că avem în inimă și minte imprimat caracterul lui
Dumnezeu, reflectat în Legea Sa, iar asocierea cu hainele albe, albite în sângele Mielului (vezi
Ap. 7:14), ne spune despre omul reînnoit, salvat de Dumnezeu.
4. Numărul 144 000 este literal sau simbolic?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Oricum am interpreta, acesta este un număr exact, finit. Îngerii sunt capabili să numere această
grupă de oameni. Ioan a auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți. Cu toate acestea sunt mai
multe argumente care ne fac să credem că aici avem de a face cu un număr simbolic. În primul
rând, sunt amintite semințiile lui Israel într-o vreme în care ele nu mai existau în forma lor
inițială. Distrugerea Israelului de Nord a avut loc încă din sec. al VIII-lea, î. Hr. La mai puțin de
150 de ani după aceea a fost distrus și Regatul de Sud – Iudeea. După 70 de ani doar puțini robi
din Babilon au decis să se întoarcă în patrie. Nici în timpul vieții pământești a lui Hristos, și cu
atât mai mult după distrugerea Ierusalimului în anul 70, d. Hr. (cartea Apocalipsa a fost scrisă
după acest eveniment), Israelul nu mai era împărțit pe seminții. Ele au rămas ca un simbol în
memoria poporului.
În al doilea rând, însuși numărul conține un simbolism: 12x12x1000. „12” este numărul plinătății
extinse (spre deosebire de „7” – cifra plinătății desăvârșite). 1000 – este un număr care semnifică
multitudinea. Vechiul Israel era împărțit în mii (vezi Ex. 18:21), oștirile erau numărate cu miile
(vezi Iosua 23:10; Jud. 15:15). Așadar, 12 seminții a câte 12 mii de oameni – simbolizează
plinătatea extinsă a mulțimii celor pecetluiți.
5. Care este sensul enumerării celor douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dacă suntem pregătiți să acceptăm că 144 000 este un număr simbolic, este important să
înțelegem și sensul lui. Israel înseamnă învingător (cartea Apocalipsa se adresează
învingătorilor). Cele 12 seminții se deosebeau una de alta în caracter, pe care îl moșteniseră de la
strămoșii lor, fiii lui Iacov (vezi Gen. 49:1-28).
Studierea caracteristicilor fiecărei seminții iese din studiul temei noastre – este o panoramă
extinsă a întregii istorii veterotestamentare. Pentru noi este important faptul că poporul lui
Dumnezeu învingător a fost mereu alcătuit din personalități, diferite ca temperament, cu diferite
înclinații naturale și trăsături moștenite. Și în Noul Ierusalim cei mântuiți vor intra pe 12 porți pe
care sunt scrise „numele celor douăsprezece seminții ale lui Israel” (Ap. 21:12). Fiecare dintre
noi va intra acolo printr-un nume, printr-o poartă. Ne unește un singur Dumnezeu, o singură
credință, un singur botez. Dar suntem diferiți unul de altul! În aceasta constă planul lui
Dumnezeu.
6. Prin ce sunt cunoscute semințiile lui Israel care nu au fost amintite aici?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
O citire atentă a pasajului ne va ajuta să observăm faptul că semințiile lui Efraim și Dan nu sunt
amintite. Teologii le numesc seminții pierdute. De fapt, așa cum am spus, erau mult mai multe
seminții pierdute pe timpul lui Ioan, iar biruitorii puteau aparține doar rămășiței diferitelor
seminții, pentru că Dumnezeu nu caută la fața omului. Dar și în aceste seminții „pierdute” este
un simbolism. Despre seminția lui Efraim se spusese: „Efraim s-a lipit de idoli: lasă-l în pace”
(Osea 4:17). Despre Dan chiar Iacov a spus: „Dan va judeca pe poporul său, ca una din
seminţiile lui Israel. Dan va fi un şarpe pe drum, o năpârcă pe cărare, muşcând călcâiele calului,
făcând să cadă călăreţul pe spate. În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!” (Gen. 49:16-18). Aici
poate fi vorba despre acea judecată care distruge relațiile despre care a vorbit Isus: „Nu judecați
și nu veți fi judecați” (Mt. 7:1). Cred că mai sunt și alte motive pentru care aceste seminții au fost
„pierdute” dar un lucru trebuie să înțelegem: în mijlocul nostru, chiar printre frații noștri, vor fi,
în cele din urmă, dintre aceia care vor fi pierduți…
7. Ce este această mare mulțime care stă împrejurul scaunului de domnie? (Ap. 7:9-12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
La prima vedere ni se poate părea că în prima parte a capitolului șapte și în cea de a doua parte
avem de a face cu două grupe diferite de oameni. Una este un număr exact, cealaltă nu poate fi
numărată; o grupă este formată din cele douăsprezece seminții ale lui Israel, cealaltă „din orice
neam, din orice seminție, limbă sau norod”. În comentariile la cartea Apocalipsa puteți întâlni
părerea conform căreia cei 144 000 sunt cei care vor fi în viață când va veni Hristos, iar marea
gloată sunt cei mântuiți din diferitele secole ale istoriei, care vor învia din morți în ziua
Domnului. Chiar dacă în Biblie se vorbește despre faptul că la venirea lui Isus cei vii îi vor
întâlni pe cei înviați (vezi 1 Tes. 4:16, 17), contextul întregii cărți a Apocalipsei și simbolismul
capitolului 7 ne vorbesc despre unii și aceiași oameni: „cei care vor putea sta în picioare” și cei
care „au trecut prin necazul cel mare”. Ioan folosește un procedeu literar care mai este întâlnit și
în alte părți ale Apocalipsei: la început el a auzit (vezi Ap. 7:4-8), apoi „m-am uitat și iată” (Ap.
7:9-12). Ioan a auzit că au fost pecetluiți 144 000, dar, când s-a uitat, era de fapt o mare gloată,
aude doar numele semințiilor lui Israel, apoi vede reprezentanți din toate popoarele pământului.
Simbolismul restrâns devine o realitate dincolo de cele mai optimiste așteptări. La început, ei se
află în fața unui necaz și au nevoie de ajutor. Iată că Dumnezeu trimite un înger cu o pecete
salvatoare. Apoi Ioan vede că ei au depășit încercarea și stau înaintea scaunului de domnie și a
Mielului. Sunt salvați, sunt mântuiți, îmbrăcați în haine albe cu ramuri de finic în mâini și s-au
alăturat deja urmașilor lui Dumnezeu pe care i-am văzut în ceruri (vezi Ap. 5:11-14).
8. Despre cine este vorba în Ap. 7:13-17?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Până acum am vorbit despre cine poate sta în marea zi a mâniei Mielului. Dar am aflat că această
zi coincide cu timpul marii strâmtorări despre care le-a spus Isus ucenicilor (vezi Mt. 24:21, 22).
Acest lucru înseamnă că nu au loc doar cataclisme și catastrofe naturale, prevestitoare ale
distrugerii ce va veni de la Dumnezeu, dar și poporul lui Dumnezeu în acest timp este supus unei
mari strâmtorări, așa cum nu a mai fost în istorie. Marea gloată a celor mântuiți a trecut prin
„necazul cel mare” (Ap. 7:14). Modul în care aceștia sunt caracterizați de către unul dintre cei 24
de bătrâni (vezi Ap. 7:15-7) se aseamănă foarte mult cu descrierea din Ap. 21:3-7. Faptul că Îi
slujesc lui Dumnezeu „zi și noapte” ne amintește de slujirea neîncetată a celor patru făpturi vii
(vezi Ap. 4:8). Este greu să Îi slujești lui Dumnezeu „zi și noapte în templul Său”? Mai întâi de
toate, acest lucru este extrem de interesant pentru că nu există în întregul Univers un interlocutor
așa de măreț ca Dumnezeul nostru!
9. Ce se întâmplă când este ruptă pecetea a șaptea? (Ap. 8:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Aceasta este ultima pecete. Ea închide o pagină de istorie pentru a deschide o alta. În trecut se
află istoria răzvrătirii omului și misiunea de salvare a lui Dumnezeu. În față sunt 1000 de ani de
domnie în cer (vezi Ap. 20), apoi judecata finală și… veșnicia.
A doua venire a avut loc. Cei mântuiți, împreună cu Hristos, părăsesc pământul afectat de păcat
care arde, pentru a se întoarce pe el peste 1000 de ani. În acest moment, cerul tace. De ce? Dar de
ce au tăcut prietenii lui Iov când au venit la el (Iov 2:13)? „Căci vedeau cât de mare îi este
durerea”.
Iov își pierduse copiii. Acum Dumnezeu își pierde copiii, cei care nu L-au primit și pentru care
această zi este întuneric, nu lumină (vezi Amos 5:18, 20). Ziua unei mari victorii este însoțită
mereu de un moment de reculegere în memoria celor căzuți. Unii, conform principiului „zi – an”,
interpretează că această jumătate de ceas reprezintă șapte zile. Posibil. Dar nu putem spune cu
exactitate că aici se aplică acest principiu de interpretare a timpului din profeția biblică. Aici
avem de a face cu un alt înțeles. Cerul împărtășește simțămintele pe care le are Dumnezeu! Toată
atenția Universului este îndreptată către evenimentele care abia s-au întâmplat pe pământ. Iar cei
mântuiți se înalță acum cu Isus spre ceruri.
„Nu toți cei care mărturisesc a păstra Sabatul vor fi sigilați. Printre cei care învață pe alții
adevărul, sunt mulți care nu vor primi sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor. Ei au lumina
adevărului, cunosc voia stăpânului lor, înțeleg fiecare punct din credința noastră, dar nu fac fapte
corespunzătoare. Aceștia, care sunt atât de familiarizați cu profețiile și cu comorile înțelepciunii
divine, ar fi trebuit să acționeze în armonie cu credința lor. Ei ar fi trebuit ca, printr-o familie
bine ordonată, să poată prezenta lumii influența adevărului asupra inimii omenești.
Din cauza lipsei de consacrare și de evlavie și a faptului că au dat greș în ce atinge un înalt
standard religios, ei au făcut ca și alte suflete să fie mulțumite cu starea lor. Oameni cu judecata
mărginită nu pot vedea că, luând ca model pe acești oameni care le-au deschis atât de des
comorile Cuvântului lui Dumnezeu, își primejduiesc sufletele. Isus este singurul model adevărat.
Fiecare trebuie să cerceteze acum Biblia pentru sine, pe genunchi, înaintea lui Dumnezeu, cu
inima umilă și gata de a primi învățătura ca un copil, dacă vrea să cunoască ceea ce cere
Dumnezeu de la el. Oricât de înaltă ar fi favoarea în care un slujitor stă înaintea lui Dumnezeu,
dacă neglijează să urmeze lumina pe care i-a dat-o Dumnezeu, dacă refuză să se lase învățat
asemenea unui copilaș, va ajunge în întuneric, iar înșelăciunile și voia lui Satana vor duce și pe
alții pe același drum…
… Acum este timpul să ne pregătim. Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus niciodată pe fruntea unui
bărbat sau a unei femei necurate. El nu va fi pus pe fruntea unui bărbat sau a unei femei
ambițioase sau care iubește ceea ce este lumesc. El nu va fi pus niciodată pe fruntea bărbaților și
femeilor cu limba și inima înșelătoare. Toți cei care primesc sigiliul trebuie să fie fără pată
înaintea lui Dumnezeu — candidați ai Împărăției lui Dumnezeu. Mergeți înainte, frații și surorile
mele” (E. White, Mărturii, vol. 5, pag. 213, 214, 216).
5. Cap. 7 (pag. 219-222)
6. Cap. 2 „Războaiele sfinte” (pag. 74-80)
7. Pecetluirea celor sfinți și marea gloată (pag. 238-258)
8. Volumul 2 (pag. 94-117)
Tema 9
PRIMELE PATRU TRÂMBIȚE (AP. 8:2-13)
Lecturarea pasajului de la Apocalipsa 8:2-13
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Ce sunet are soneria care vă trezește dimineața? Dar melodia de la apelurile telefonice? De ce
ați ales această melodie? Ce alte semnale folosiți în activitățile vieții? (Soneria de la școală,
sunete de pe stradă sau din metrou, la radio sau TV?) Există semnale de care depinde, la modul
cel mai serios, viața voastră? Dacă ar trebui ca Dumnezeu să trimită din cer un semnal care să
ne avertizeze cu privire la starea noastră, cum ar trebui să sune sau să arate?
Problema este că Dumnezeu a trimis de multe ori astfel de semnale către noi de-a lungul istoriei.
În Biblie ele sunt prezentate sub forma unor sunete de trâmbiță, în realitate ele sunt ceea ce noi
numim pedepse. Când ne îndepărtăm de El, când pierdem iubirea față de adevăr, El îngăduie să
aibă loc războaie și distrugeri, căderea vechilor sisteme politice și nașterea de sisteme totalitare
noi, lipsa înțelepciunii și triumful răului, când „Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la
jaf” (Is. 24:16). Dar, oricât de tragice ar fi aceste manifestări ale răului pe care Dumnezeu le
permite, ar trebui să ne amintim că: 1) nu va fi totdeauna așa; 2) aceste încercări nu sunt date
pentru nimicirea noastră, ci pentru a ne conduce la pocăință și a ne salva pentru veșnicie.
(versete de memorat): focul de pe altar este aruncat pe pământ (Ez. 10:1, 2), tunete și cutremur
(Ex. 10:16-19), grindină, foc, sânge (Ez. 38:22, 23), muntele de foc s-a aruncat în mare (Ier.
51:25, 42), amărăciunea pelinului (Ier. 9:13-15), soarele, luna și stelele (Gen. 1:16, 17), vulturul
care zboară prin mijlocul cerului (Osea 8:1).
1. Ce semnificație au trâmbițele în contextul general al Bibliei?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Primul lucru care ne vine în minte este sărbătoarea trâmbițelor la care, timp de nouă zile se
anunța ziua deosebită a curățirii „Yom Kipur” (vezi Lev. 23:24-27). Al doilea lucru la care ne
gândim este faptul că, la cucerirea Ierihonului, trâmbițele au sunat timp de șapte zile, iar în ziua a
șaptea, zidurile au căzut (vezi Ios. 6:4-20). Al treilea lucru, care este foarte cunoscut creștinilor, e
că Hristos va veni din nou pe pământ la cea din urmă trâmbiță (1 Cor. 15:52). În vechime,
trâmbițele erau foarte mult folosite în serviciile de închinare, cu scop civil sau în războaie. Ele
anunțau sosirea timpului pentru jertfa de seară, îi chema pe bătrâni sau întregul popor la adunare,
dădeau semnale de luptă. „Atât în Noul Testament, cât și în Vechiul Testament sunetul
trâmbițelor simbolizează implicarea lui Dumnezeu în istorie”8.
2. Ce semnificație au trâmbițele în cartea Apocalipsei?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În primele capitole ale cărții Apocalipsa, sunetul trâmbiței a caracterizat glasul lui Dumnezeu și
al lui Isus (vezi Ap. 1:10; 4:1). Acum îngerii sună, asemenea preoților din vechime, vestind
apropierea Zilei Domnului. Cu fiecare sunet de trâmbiță se deschid judecățile preliminare în
istorie, este un șir de implicări ale lui Dumnezeu în viața oamenilor ca răspuns la rugăciunile
poporului Său9. Ne vom opri asupra versetului de la Ap. 9:4: pedeapsa este trimisă asupra celor
necredincioși care nu au sigiliul lui Dumnezeu pe frunțile lor. Scopul nu este să îi nimicească, ci
să le deschidă calea spre pocăință (vezi Ap. 9:20, 21). Judecățile finale sunt încă în viitor, ele vor
fi descrise în Ap. 16-19. Dumnezeu acționează permanent în realitatea lumii noastre. Observați
paralela dintre descrierea celor șapte peceți și a celor șapte trâmbițe: patru călăreți – primele
patru trâmbițe, pecețile a cincea și a șasea – prima și a doua nenorocire, sigilarea celor
credincioși (vezi Ap. 7) – măsurarea templului (vezi Ap. 11), pecetea a șaptea – a treia
nenorocire (vezi Anexa 3). Toate acestea ne spun că acțiunile descrise în viziunea cu privire la
trâmbițe sunt paralel cu cele prezentate în viziunea despre peceți.
3. Un al înger face slujba la altar. În ce constă slujirea lui?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Șapte îngeri stau înaintea Domnului pentru a împlini voia Lui și lor le sunt date trâmbițele chiar
din mâna lui Dumnezeu. Poate că acești îngeri sunt și cei care vor participa la revărsarea plăgilor
(vezi Ap. 15:6). Acțiunea are loc în templu. Un alt înger aduce la îndeplinire slujirea pe care o
făceau preoții în sanctuarul pământesc, fiecare la rândul său. În sanctuarul ceresc, Însuși Isus este
Marele Preot (vezi Evr. 8:1, 2). La început, îngerul stătea lângă altarul pentru arderile de tot.
Acest altar este simbolul răscumpărării pe care a făcut-o Hristos pe pământ. Apoi se așază lângă
altarul de aur pentru tămâiere, având tămâie în candelă împreună cu „rugăciunile sfinților” (Ap.
5:8; 8:3, 4). Aici ar trebui să ne amintim conținutul peceții a cincea (vezi Ap. 6:9, 10). Sfinții,
care au fost uciși pe pământ, strigă la Dumnezeu pentru a li se face dreptate. Acum vedem cum
rugăciunile lor ajung la tronul lui Dumnezeu. Răspunsul este neașteptat: îngerul umple cădelnița
cu foc de pe altar și îl aruncă pe pământ (compară ci Ez. 10:1, 2). „Am venit să arunc un foc pe
pământ” – a spus Isus despre lucrarea de judecată care stătea înaintea Lui (Lc. 12:49).
Dumnezeu aduce la îndeplinire judecata ca răspuns la rugăciunile sfinților, la nenorocirile care se
întâmplă pe pământ.
4. Ce ne amintește faptul că „s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere și un cutremur de
pământ” (Ap. 8:5)?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Această scenă ne amintește de ieșirea Israelului din Egipt și despre întâlnirea lor cu Dumnezeu la
muntele Sinai (vezi Ex. 19:16-19). Plăgile din Egipt, care au fost revărsate atunci când Faraon nu
8
U. Barkly. Comentariu la Apocalipsa lui Ioan, 2, 42
9
R. Stefanovici, Comentariu asupra cărții Apocalipsa, pag. 260
a dorit să lase pe Israel să plece, sunt, în cea mai mare parte, principala sursă de inspirație pentru
Ioan în descrierea nenorocirilor aduse de cele șapte trâmbițe. Necazurile aduse de cele șapte
trâmbițe sunt asemănătoare cu plăgile egiptene și sunt judecăți îndreptate împotriva vrăjmașilor
poporului lui Dumnezeu, aducând eliberare credincioșilor oprimați10.
5. Ce are loc la sunetul primei trâmbițe?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Grindină și foc amestecate cu sânge” (Ap. 8:7). În Egipt, aceasta a fost cea de a șaptea plagă
(vezi Ex. 9:23). Vedem aceeași imagine și la Ezechel – prorocia împotriva lui Gog, asupritorul
Israelului (vezi ez. 38:22, 23). Piere a treia parte tot așa cum a treia parte dintre îngeri l-a urmat
pe Satana la pieire (vezi Ap. 12:4, 9). Copacii și iarba, așa cum am spus, simbolizează oamenii
care pot face ca lumea să fie mai bună. Adesea, această imagine este folosită în dreptul poporului
lui Dumnezeu, dar este pusă și în dreptul celor care au fost găsiți fără rod sau nu au adus roade
bune (vezi Mt. 3:10; 7:17-19; Lc. 13:6-9). Mulți teologi au ajuns la concluzia că evenimentul
despre care vestește sunetul primei trâmbițe este distrugerea Ierusalimului din anul 70 d. Hr.,
pentru că poporul și conducătorii lui L-au respins și răstignit pe Hristos și i-au prigonit pe
urmașii Săi. Judecata începe de la Casa Domnului (vezi 1 Petru 4:17). Pentru poporul evreu
aceasta rămâne încă una dintre cele mai amare pagini de istorie11.
6. Ce a anunțat trâmbița celui de al doilea înger?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„A treia parte din mare s-a făcut sânge și a treia parte din făpturile vii care erau în mare și aveau
viață au murit” (Ap. 8:8, 9). Aici este o paralelă cu prima plagă a Egiptului, când apele Nilului s-
au prefăcut în sânge și peștii din el au murit. Aici este și o trimitere la prorocia cu privire la
prăbușirea Babilonului (vezi Ier. 51:24, 25, 42, 63, 64). Mai târziu, în cartea Apocalipsa va mai
răsuna de două ori vestea cu privire la căderea Babilonului: despre distrugerea lui (vezi Ap. 14:8)
și despre prăbușirea finală a acestui sistem politico-religios, prezentat sub imaginea Babilonului
– desfrânată (vezi Ap. 18:2). Despre ce împărăție se vorbește aici, în vedenia despre trâmbițe?
Muntele mare este un simbol pentru o mare împărăție. În zilele lui Ioan doar Imperiul Roman era
o astfel de împărăție pe care apostolii înșiși au comparat-o cu Babilonul (vezi 1 Petru 5:13). Nu
este de mirare că după căderea Ierusalimului, care a ucis pe proroci (vezi Mt. 23:37, 38),
următorul care va fi distrus va fi Imperiul Roman, sub dominația căruia a fost răstignit Hristos și
au fost uciși mulți dintre ucenicii Săi. Pe parcursul secolului al V-lea d. Hr., Roma este devastată
în mod repetat de invaziile vizigoților, vandalilor și hunilor. Într-una dintre bătăliile pe mare este
distrusă prin foc flota imperială.
7. O stea pe nume „Pelin”. Ce înseamnă aceasta? (Ap. 8:10, 11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste
izvoarele apelor” (Ap. 8:10). În cartea Apocalipsa, îngerii sunt identificați cu stelele (vezi Ap.
1:20), chiar și îngerii căzuți (vezi Ap. 12:4, 9). O stea mare, mai mare ca cea care reprezintă un
10
R. Thomas, Apocalipsa 22, comentariu exegetic
11
R. Stefanovici, Comentariu asupra cărții Apocalipsa, pag. 272
simplu înger, ne vorbește despre căderea lui Lucifer (vezi Is. 14:12). Râurile și izvoarele apelor
sunt un simbol pentru adevărurile și salvarea menite să hrănească poporul lui Dumnezeu (vezi Is.
12:3). Dumnezeu se numește pe Sine „Izvorul apei vieții” (Ier. 2:13). Hristos vorbește despre
râul apei vieții, anunțând revărsarea Duhului Sfânt asupra celor ce cred în El (vezi In. 7:38, 39).
Când poporul se îndepărtează de la adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, El le dă răzvrătiților să
bea amărăciunea pelinului (vezi Ier. 9:13-15; 23:15). După căderea Imperiului Roman, în Evul
Mediu, o mare parte a bisericii s-a îndepărtat de adevăr, sub influența lui Satana (vezi 2 Tes. 2:1-
12), devenind o sursă otrăvitoare de amărăciune. Ca rezultat, mulți dintre ei au ajuns să fie morți
din punct de vedere spiritual.
8. Cum poate fi lovită a treia parte din soare, lună și stele? (Ap. 8:12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ce poate fi mai rău ca apostazia care a lovit Biserica în timpul Evului Mediu? Dar iată că a venit
și perioada Reformațiunii, epoca Iluminismului, iar nenorocirile se tot intensifică. Însăși
fundamentele creației par să fie inversate: „a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din
lună, şi a treia parte din stele”. Aici este o trimitere la istoria creării cerului și pământului (vezi
Gen. 1:16, 17) și la cea de a noua plagă din Egipt, atunci când un întuneric dens a acoperit
pământul (vezi Ex. 10:21-23). Lumina și întunericul sunt o metaforă folosită mereu pentru a
descrie lupta dintre bine și rău, adevăr și minciună, neprihănire și fățărnicie. Și iată că ceea ce ar
fi trebuit să lumineze pământul, se întunecă. Oamenii dotați cu inteligență, creați pentru a fi
lumini strălucitoare (vezi Prov. 4:18), chemați să strălucească asemenea strălucirii cerului (vezi
Dan. 12:3), răspândesc întuneric în locul luminii. Acești oameni L-au respins pe Dumnezeu și
fără El nimeni nu poate să răspândească adevărata lumină. Scepticismul, umanismul, ateismul,
care au înlocuit adevărata credință, i-au lipsit pe mulți de speranța mântuirii.
9. De ce după necazuri atât de mari încă un înger vine și anunță o nenorocire întreită?
(Ap. 8:13)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În multe manuscrise vechi și în traducerile contemporane, Ioan vede în Ap. 8:13 un vultur care
zboară, simbolul aducătorului de judecăți și nenorociri (vezi Ez. 39:17; Osea 8:1; Mt. 24:28).
Istoria omenirii se apropie de încheiere, a sosit ultimul ceas în care vor avea loc cele trei
nenorociri mari, iar „locuitorii pământului” (lor, nelegiuiților locuitori ai pământului, le este
adresată această solie despre cele trei nenorociri) nu se pocăiesc de păcatele lor (vezi Ap. 9:21).
Sărăcia și nefericirea pot fi îndurate, dar „vaiurile” sunt ceva foarte dureros, ele ne vorbesc
despre lucruri ireversibile (vezi Ap. 12:12).
„Până în clipa aceea, ucenicii nu cunoscuseră puterea și posibilitățile nemărginite ale
Mântuitorului lor. El le-a spus: „Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu.” (Ioan 16, 24.) El
le-a explicat că secretul succesului lor va depinde de cererea puterii și a harului în Numele Său.
El urma să fie prezent înaintea Tatălui pentru a face cereri în numele lor. Rugăciunea
închinătorului umil va fi prezentată de El ca fiind rugăciunea Sa în beneficiul acelei ființe. Orice
rugăciune sinceră se aude în cer. Poate că nu este exprimată curgător; dar, dacă inima este în ea,
ruga se va înălța spre Sanctuarul în care slujește Hristos și El o va înfățișa Tatălui fără nici un
cuvânt stângaci, bâlbâit, ci înfrumusețată și plăcută prin parfumul propriei desăvârșiri. {HLL
667.3}
Cărarea sincerității și cinstei nu este lipsită de piedici, dar, în fiecare greutate, noi trebuie să
vedem o chemare la rugăciune. Nu există suflet care să aibă putere fără să o fi primit de la
Dumnezeu, iar izvorul de unde vine ea este deschis și pentru cea mai slabă ființă omenească.
„Orice veți cere în Numele Meu”, a zis Isus, „voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” {HLL 667.4}
„În Numele Meu”, i-a îndemnat Hristos pe ucenici să se roage. În Numele lui Hristos vor sta
urmașii Lui în fața lui Dumnezeu. Datorită valorii jertfei aduse pentru ei, au și ei valoare în fața
Domnului. Pentru că li se atribuie neprihănirea lui Hristos, sunt priviți ca având preț. Pentru
Numele lui Hristos, Domnul iartă pe aceia care se tem de El. El nu vede în ei ticăloșia păcatului.
El recunoaște în ei asemănarea cu Fiul Său, în care aceștia cred” (E. White, Hristos Lumina
Lumii, pag. 667).
ANEXA 3
Paralelă între viziunea despre peceți și viziunea despre trâmbițe
Șapte peceți Șapte trâmbițe

Patru cai și patru călăreți (Ap. 6:1-8) Primele patru trâmbițe (Ap. 8:2-12)
Nu mai sunt alți călăreți și cai, celelalte peceți Avertizare cu privire la cele trei nenorociri
sunt rupte fără ei (Ap. 8:13), trâmbițele anterioare nu au fost
numite nenorociri
Pecetea a cincea și a șasea (Ap. 6:9-17) A cincea și a șasea trâmbiță – prima și a doua
nenorocire (Ap. 9)
„Tabloul în tablou” (Ap. 7): pecetluirea „Tabloul în tablou” (Ap. 10: sulul cel mic;
poporului lui Dumnezeu Ap. 11:1-13: măsurarea templului și cei doi
martori)
Pecetea a șaptea (Ap. 8:1) A șaptea trâmbiță – a treia nenorocire (Ap.
11:14-19)

1. Cap. 8 (pag. 223-236)
2. Cap. 3 „Trâmbițele morții” (pag. 81-88)
3. Privire asupra cărții Apocalipsa 8: 9 (pag. 259-265). Primele șase trâmbițe (pag. 266-281)
4. Volumul 2 (pag. 118-152)
Tema 10
A CINCEA ȘI A ȘASEA TRÂMBIȚĂ (AP. 9)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Vi s-a întâmplat ca, în viața scurtă pe care ați trăit-o, să treceți printr-o nenorocire? Care este
diferența dintre o întâmplare nefericită și o nenorocire? Pierderea cuiva drag este o întâmplare
nefericită sau o nenorocire? Dar un incendiu, o inundație, un război, un act terorist, omorârea a
zeci de oameni, a sute, a mii? Sau poate că nu există nicio diferență între o întâmplare nefericită
și o nenorocire? Diferența constă doar în propria tragedie? Poate că diferența constă în
răspunsul pe care îl dăm la următoarele întrebări: suntem capabili să suportăm ceea ce se
întâmplă, putem merge mai departe în viață după un astfel de eveniment?
În textul original al Bibliei, cuvântul folosit aici este „Vai”. Folosim acest cuvânt atunci când ar
fi existat posibilitatea de a repara ceva, dar, din păcate (dar... vai), ceea ce s-a pierdut nu mai
poate fi recâștigat.
Ce înseamnă „Vai” pentru Dumnezeu? Este ceva imposibil pentru El? Cândva, demult, El s-a
gândit să ne ofere posibilitatea de alegere. Dar, din păcate (vai!), de cele mai multe ori noi
alegem ceea ce duce la moarte, nu la viață. Dumnezeu încearcă prin orice metodă să ne
îndepărteze de la aceste nenorociri. Făcând acest lucru El nu ne îngrădește libertatea de alegere
și, permițând să trecem prin încercări puternice, nu ne anulează acest drept.
(versete de memorat): fum dintr-un mare cuptor (Gen. 19:28), lăcuste și întuneric (Ex. 10:13-
15, 21-23), specii de lăcuste (Ioel 1:6; 2:4, 5), altarul de aur (Ex. 30:1-3), cinci luni (Gen. 7:24),
Eufrat (Gen. 15:18; Ex. 23:31), foc, fum și pucioasă (Ps. 11:6; Ez. 38:22), nimicirea idolilor (Ps.
115:4-8).
1. În care ceas al istoriei ne aflăm?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Data trecută am observat similitudinile dintre vedeniile cu trâmbițele și pecețile. Paralela dintre
cele două vedenii ne conduce la gândul că există o dependență între evenimentele prezentate în
ele (Anexa 3). Am înțeles faptul că pecețile ne descoperă intervențiile lui Dumnezeu în relația cu
poporul Său, intervenții care ne amintesc de blestemele legământului rostite împotriva
necredincioșiei (sabie, foamete, ciumă). Trâmbițele însă, anunță judecata împotriva celor care se
împotrivesc Legământului și nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunte (vezi Ap. 9:4). Așadar,
călărețul primei peceți este un simbol al lui Isus, biruitorul (vezi In. 16:33). Dar El a venit la ai
Săi și ai Săi nu L-au primit (vezi In. 1:11). Și prima trâmbiță aduce judecata pentru cei care L-au
răstignit pe Isus, i-au prigonit pe ucenicii Săi. A doua pecete vorbește despre persecuțiile și
crimele la care a recurs Imperiul Roman față de Isus și ucenicii Săi. Cel de al doilea înger
trâmbițează căderea Imperiului Roman. Cea de a treia pecete anunță foamete. În timpul
dominației papale a existat foamete după Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Amos 8:11, 12). Ca
rezultat al apostaziei bisericii, în locul apei vieții din Cuvântul lui Dumnezeu au venit oameni
care au adus amărăciunea pelinului. Din această cauză, după cuvintele celei de a treia trâmbițe,
mulți au murit. Cel de al patrulea călăreț a adus cu sine moartea prin intermediul sabiei,
foametei, ciumei și fiarelor pământului, pentru că credința lui Isus a fost neglijată. În același
timp, a treia parte a corpurilor cerești a fost lăsată în întuneric, ceea ce înseamnă că oamenii,
chemați să fie lumina lumii, s-au lăsat pradă minții lor pervertite (vezi Rom. 1:28).
Acum am ajuns la ceea ce este cel mai interesant: timpul istoriei (menționat în Biblie de
perioadele profetice) se schimbă lăsând loc timpului sfârșitului (fiind, de fapt, timpul judecății).
În următoarele capitole vom privi mai în detaliu aceste prorocii legate de timp. Acum este
important să reținem că trăim în ultimul timp al istoriei. Deja are loc pecetluirea celor care sunt
credincioși lui Dumnezeu. De asemenea și nenorocirile pe care ultimele trei trâmbițe le vestesc,
acționează asupra locuitorilor pământului (vezi Ap. 8:13; compară cu Ap. 12:12).
2. A căzut din nou o stea din cer? (Ap. 9:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Nu, nu a căzut din nou! Aici este vorba tot despre căderea lui Lucifer, ca și în Ap. 8:10 (compară
cu Ap. 12:7-9), care a avut loc în trecutul îndepărtat (vezi Is. 14:12; Lc. 10:18). Abia acum, când
cel de al cincilea înger a sunat din trâmbiță, Satana a primit cheia fântânii adâncului, acest lucru
înseamnă că în ultima perioadă a istoriei i se va permite să acționeze așa cum nu a făcut-o mai
înainte.
3. Ce este fântâna adâncului?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
La creațiune, cuvântul adânc caracteriza starea inițială a pământului (vezi Gen. 1:2). Apoi tot din
„adânc” au ieșit apele potopului (vezi Gen. 7:11). Din adânc a ieșit și fiara care i se împotrivește
lui Dumnezeu (vezi Ap. 11:7; 17:8). De asemenea, în Ap. 20:1, 3 „adânc” este numit și locul în
care Satana va fi legat. De multe ori, atât în Noul, cât și în Vechiul Testament, „adâncul”
reprezintă locul în care sunt ținuți legați în întuneric îngerii căzuți și împărații pământului (vezi
Is. 24:21, 22; Lc. 8:31; 2 Petru 2:4). Locul acesta se află în nucleul încins al pământului sau
undeva sub scoarța terestră? Mai degrabă acest loc are un sens spiritual, nu unul fizic.
4. Ce fel de lăcuste sunt acestea care au cozi ca de scorpioni?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Și aici întâlnim o aluzie la judecățile lui Dumnezeu care au fost revărsate în trecut. „Adâncul” și
cele „cinci luni” fac trimitere la potop (vezi Gen. 7:11, 24), „fum ca fumul unui cuptor mare”
este o referire la distrugerea Sodomei (vezi Gen. 19:28). „Soarele s-a întunecat, au venit
lăcustele” – aceste imagini ne amintesc de plăgile din Egipt (vezi Ex. 10:13-15, 21-23). În acest
caz, lăcustele neobișnuite nu sunt trimise să vatăme copacii și iarba, ci oamenii care nu se bucură
de protecția lui Dumnezeu. Pentru a înțelege această metaforă, citiți cu atenție în Scriptură
despre oamenii care au iubit mai mult întunericul decât lumina (vezi In. 3:19-21; 2 Tes. 2:10-12;
Ap. 13:7-10; 17:8). Judecățile asupra celor nelegiuiți se înmulțesc. Spre deosebire de primele
patru trâmbițe, aceste judecăți sunt numite nenorociri, pierderi ireversibile. Teologii școlii
istoriciste au legat această profeție de războaiele otomane din estul Imperiului Roman care au
avut loc în Evul Mediu (vezi Ap. 9:7). Nu negăm faptul că aceste evenimente din trecut au fost
judecăți divine. Dar cel mai important este să înțelegem ce legătură au aceste lăcuste cu noi, cei
care Îl așteptăm pe Domnul (vezi Ioel 2:4-10).
Lăcustele, ca și scorpionii, nu pot reprezenta prin ele însele un pericol real. Dar dacă un fum ca
cel al unui cuptor mare acoperă soarele?! La aceasta se adaugă faptul că împărat este însuși
Satana, îngerul întunericului, Abadon (distrugător), Apolion (nimicitor). Acțiunea lor nu este
aceea de a ucide, ci de a chinui. Cât de mult îi chinuie Satana și îngerii lui pe oameni? Atât de
mult, încât cel chinuit ar prefera să moară decât să suporte astfel de chinuri (vezi Lc. 8:27-30).
Pe lângă faptul că diavolul poate poseda fizic un om, el îl poate înrobi, făcându-l dependent
psihologic de diferite vicii. În ultimele două secole, răspândirea învățăturilor diabolice a luat
amploare, afectând mase de oameni. Fețele din aceste mulțimi sunt umane, dar spiritul lor este
demonic.
5. De ce cinci luni? Cum să înțelegem această perioadă?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Teologii care leagă evenimentele acestei profeții cu războaiele din răsărit, folosind principiul „o
zi pentru un an”, spun că aceste cinci luni se referă la perioada cuprinsă între anul 1299 – primul
atac al turcilor asupra Bizanțului și anul 1449 – când Bizanțul își pierde independența. Dar sunt
și alte interpretări. De exemplu, cinci luni este perioada de viață a unei generații de lăcuste. Deci,
evenimentele descrise se petrec în timpul vieții unei generații de oameni (vezi Mt. 24:34).
Singurul loc în care mai întâlnim în Biblie o perioadă de cinci luni, este istoria potopului. „Apele
au fost mari pe pământ timp de 150 de zile” (Gen. 7:24). Dacă privim la potop din punct de
vedere spiritual, se conturează următorul tablou: „S-au deschis toate izvoarele adâncului” (în Iov
41:24 cuvântul „adânc” înseamnă „mare”). Hoardele satanice s-au ridicat pe pământ pentru a-i
înțepa pe cei care i-au întors spatele lui Hristos. Timp de cinci luni „adâncul” s-a ridicat până
deasupra norilor, înghițind omenirea, făcându-și lucrarea murdară, în ciuda luminii Evangheliei,
dar, în cele din urmă, va trebui să dea înapoi (vezi Mt. 24:9-14).
6. Ce legătură exisă între lăcustele de la trâmbița a cincea și caii de război de la cea de a
șasea?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Avem din nou în față simboluri pe care le-am întâlnit și mai înainte: altarul de aur dinaintea
Domnului – care dă glas răspunsurilor lui Dumnezeu la rugăciunile sfinților (vezi Ap. 6:10; 8:3,
4); cei patru îngeri, care până acum păzeau cele patru colțuri ale pământului (vezi Ap. 7:1), sunt
acum prezentați ca fiind legați la râul cel mare, Eufrat. Cândva acești îngeri îi ținuseră separați
pe vrăjmașii lui Dumnezeu și poporul Său. Mai înainte, lor li se poruncise să țină în frâu răul
(Ap. 7:3), iar acum au fost dezlegați în ceasul, ziua, luna și anul hotărâte de Dumnezeu pentru a
da liber forțelor răului să acționeze pentru a omorî a treia parte dintre oameni (vezi Ap. 9:15).
Dimensiunea nenorocirilor crește. În mesajul trâmbiței a cincea apar lăcuste care seamănă cu
niște cai, iar aici sunt cai și călăreți. Acolo sunt dinți ca ai leilor, iar aici capetele se aseamănă
leilor, acolo sunt bice cu dinți de fier, iar aici platoșe ca focul, iacintul și pucioasa, acolo sunt
cozi ca ale scorpionilor, aici sunt cozi asemănătoare șerpilor cu capete. Pentru cinci luni
duhurilor necurate le-a fost dat să îi chinuie pe oameni, acum ei îi pot și omorî. Numărul celor
pecetluiți este de 144 000, dar numărul călăreților armatei vrăjmașe este de douăzeci de mii de
ori zece mii, adică 200 000 000 – un număr inimaginabil, câte 1389 de călăreți pentru fiecare om
pecetluit cu sigiliul lui Dumnezeu.
7. Ce înseamnă „ceasul, ziua, luna și anul acela” (Ap. 9:15)?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai
Tatăl” (Mc. 13:32). Sunt vremuri și soroace puse de Dumnezeu a căror împlinire doar El o știe
(vezi Fapte 1:7). Se întâmplă evenimente foarte sângeroase și distrugătoare care par a fi sfârșitul,
dar nu sunt sfârșitul (vezi Mt. 24:6). Satana și-ar fi putut manifesta toată mânia și mai înainte,
dar abia acum i s-a permis acest lucru.
8. De ce apar focul, fumul și pucioasa?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Se face din nou paralelă cu distrugerea Sodomei și Gomorei (vezi Gen. 19:24, 28). În Biblie
acesta este simbolul judecății aduse asupra celor nelegiuiți (vezi Ps. 11:6; Ez. 38:22). Acest
simbol se regăsește și în chinurile pe care le vor suferi cei care primesc semnul fiarei (vezi Ap.
14:10, 11) și în descrierea distrugerii lui Satana și a urmașilor săi (Ap. 20:10; 21:8). Remarcăm
faptul că aici „focul, fumul și pucioasa” ies din gura cailor și din pricina acestor trei urgii piere a
treia parte din oameni. Gura (buzele) este un simbol al înarmării în lupta spirituală. Ne amintim
faptul că din gura lui Hristos „ieșea o sabie cu două tăișuri” (Ap. 1:16; 2:16). În curând vom face
cunoștință cu doi martori din gura cărora iese foc „și îi mistuie pe vrăjmașii lor” (Ap. 11:5). Și
forțele satanice luptă înarmate cu arme care ies din gură (vezi Ap. 16:13, 14). Demonii
intimidează (capete ca leii) și înșală, otrăvind cu minciuni (cozi, ca șerpii). Va veni lupta
decisivă dintre bine și rău, nu o luptă a armelor, ci una a ideilor și simbolurilor.
9. Ce se va întâmpla cu oamenii care nu au pierit în urma acestor plăgi?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ei „nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor” (Ap. 9:20, 21). În aceste ultime versete găsim cauza
pentru care Dumnezeu permite ca la încheierea istoriei să se dezlănțuie aceste stihii și nenorociri.
El vrea „ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoștința adevărului” (1 Tim. 2:4). El
vrea să deosebească adevărul de fărădelege. Și, pentru că mulți oameni nu s-au hotărât încă de
partea cui să fie, Dumnezeu permite ca acest foc să se aprindă. Mulți dintre cei care se închină
duhurilor necurate și idolilor, fac paradă de înaltul lor nivel spiritual și de sfințenia lor. Acum
trebuie să li se arate adevărata față. Mulți cred că Îi slujesc lui Dumnezeu în timp ce ucid și se
ocupă cu vrăjitoria. Ceva trebuie să se întâmple pentru ca ei să se vadă prin ochii lui Dumnezeu.
Desfrânarea și furtul sunt considerate de mulți drept realizările lor, în timp ce aceasta este sclavia
unei minți afectate de otravă satanică, de care este imposibil să scapi fără Isus. Vai, vai! Pentru
că nu s-au pocăit. Dumnezeu le oferă ultima șansă, dar... în zadar…
„Moise și-a întins acum toiagul peste țara Egiptului și a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit,
care a adus lăcuste. „Erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese și nu va mai fi un astfel de
roi de lăcuste”. Ele au umplut cerul, până când țara s-a întunecat, și au mâncat toată iarba care
mai rămăsese. Faraon a trimis în grabă după profeți și le-a zis: „Am păcătuit împotriva
Domnului, Dumnezeului vostru și împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta;
și rugați pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine urgia aceasta de moarte”. Ei au
făcut așa și un vânt puternic de la apus a luat lăcustele și le-a dus în Marea Roșie. Dar împăratul
a stăruit mai departe în hotărârea lui încăpățânată.
Locuitorii Egiptului ajunseseră la disperare. Nenorocirile care se abătuseră asupra lor păreau a fi
peste puterile lor de a mai suporta și erau plini de groază pentru cele ce urmau să vină. Națiunea
se închinase la faraon ca la un reprezentant al zeului lor, dar mulți erau acum convinși că el se
împotrivește Unuia care făcea din toate forțele naturii slujitori ai voii Sale. Sclavii evrei, apărați
într-un mod miraculos, deveneau încrezători în eliberare. Stăpânii lor nu îndrăzneau să-i mai
chinuiască ca înainte. În toată țara Egiptului era o teamă ascunsă că neamul ținut până atunci în
sclavie se va ridica și va răzbuna nedreptățile făcute. Pretutindeni oamenii se întrebau: ce va
urma?
Deodată un întuneric s-a lăsat asupra țării, un întuneric atât de des și de negru, încât părea că „se
poate pipăi”. Nu numai că oamenii erau lipsiți de lumină, dar atmosfera era foarte apăsătoare, așa
încât era greu de respirat. „Nici nu se vedeau unii pe alții, și nimeni nu s-a sculat de la locul lui
timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toți copiii lui Israel era lumină”..) La egipteni,
soarele și luna erau obiecte ale închinării; în acest întuneric misterios, atât poporul, cât și zeii lui
erau loviți deopotrivă de puterea care luase în apărare cauza sclavilor. Cu toate acestea, oricât de
groaznică a fost, această judecată era o dovadă a înțelegerii lui Dumnezeu, arătând faptul că El
nu Se complăcea în a nimici. El voia să-i dea poporului timp pentru gândire și pocăință, mai
înainte de a aduce asupra lui ultima și cea mai teribilă dintre plăgi” (E. White, Patriarhi și
profeți, pag. 271, 272).
1. Cap. 9 (pag. 237-242)
3. Primele șase trâmbițe (pag. 281-299)
4. Volumul 2 (pag. 153-184)
Tema 11
VEDENIA DESPRE ÎNGERUL CU O CARTE DESCHISĂ (AP. 10)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Ați avut în viață momente grele în care, zi după zi, nu ați reușit să faceți nimic bun, nu ați putut
transmite nici un mesaj sau cuvânt care să fie de folos? Cum ați reușit să treceți peste astfel de
perioade? Ați vizionat un film bun? Care? Poate ați fost încurajat de lectura unei cărți? Ce
carte ați citit? A fost vreo persoană la care ați apelat în acele momente?
Uneori, în această lume plină de evenimente nefericite avem nevoie stringentă de ceva luminos
și încurajator. Dumnezeu înțelege foarte bine acest lucru. El știe că suntem slabi în fața ispitei,
că noi, cei care am fost cândva izbăviți din robia păcatului, riscăm să cădem din nou în cursa
întinsă de Satana.
Din acest motiv, Dumnezeu ne cuprinde în brațele Sale reamintindu-ne cine suntem, de unde
venim și încotro ne îndreptăm. Mulți reușesc să depășească ispitele gândindu-se că Dumnezeu
nu a considerat niciodată ca fiind un lucru important să se descopere omului, chiar dacă El ne
descoperă întotdeauna ceea ce este important pentru mântuirea noastră. Acesta este mesajul
capitolului 10 al cărții Apocalipsa. Prezentând starea deplorabilă a lumii noastre, înfățișându-
ne cu sinceritate faptul că există taine pe care Dumnezeu le păstrează numai pentru Sine, El ne
arată o parte din ceea ce noi nu putem vedea, un mesager ceresc trimis să ne încurajeze și să ne
salveze.
(versete de memorat): Un înger puternic (Ap. 5:2; Lc. 1:19), jură pe Cel care trăiește veșnic
(Dan. 12:7), descoperirea tainei (Amos. 3:7), Cel care a creat cerul (Ex. 20:11), sulul mâncat (Ez.
2:8 – 3:3), către popoare, neamuri și limbi (Ap. 5:9; 7:9; 14:7), pe mare și pe pământ (Dan.
11:45; Ap. 13:1, 11).
1. Cine este îngerul puternic care se coboară din cer? (Ap. 10:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este un alt înger care nu face parte din cei șapte cu trâmbițele. El aduce un mesaj deosebit în
timpul celei de a șasea trâmbițe. Înfățișarea lui „învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era
curcubeul; faţa lui era ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc” este foarte
asemănătoare cu descrierea lui Hristos (vezi Ap. 1:13-16), iar curcubeul a mai fost văzut
împrejurul tronului lui Hristos (vezi Ap. 4:3).
În Ap. 5:2 mai întâlnim un înger puternic care strigă cu glas tare, dar acolo nu este vorba despre
Hristos pentru că Mielul (Hristos) apare mai târziu în același capitol (Ap. 5:6, 7). Cine este, deci,
acest Înger? Într-o anumită ocazie, Moise a fost cu Dumnezeu 40 de zile pe munte. Când a
coborât la popor, fața lui strălucea (vezi Ex. 34:28-30). Dacă fața lui Moise strălucea pentru că
Dumnezeu vorbise cu El, fără a-I vedea fața(vezi Ex. 33:20-23), cât de mare trebuie să fie
strălucirea mesagerului ce se coboară din cer? Cartea Apocalipsa nu menționează numele
Gabriel, dar citim în Evanghelie că el s-a arătat lui Zaharia: „Eu sunt Gabriel care stau înaintea
lui Dumnezeu; am fost trimis să-ţi vorbesc şi să-ţi aduc această veste bună” (Lc. 1:19). Tot
Gabriel îi aduce un mesaj și profetului Daniel (vezi Dan. 8:16; Dan. 9:21). Pentru că mesajul
capitolului 10 al cărții Apocalipsa este strâns legat de cel prezentat în Daniel capitolul 8, putem
afirma că avem de a face cu același Înger sau cu un alt înger puternic, asemenea lui Gabriel.
Îngerul se coboară din cer și se așază cu un picior pe mare și unul pe pământ (mai târziu vom
vedea în aceeași ipostază pe balaur și cele două fiare care au legătură cu el) ( (vezi Ap. 13:1, 11).
Nicăieri Isus nu a promis că va veni pe pământ înainte de a doua Sa venire, pentru că El se află la
dreapta Tatălui și înfăptuiește lucrarea pe care Acesta I-a încredințat-o, în locul prea sfânt.
2. Ce este „cartea deschisă”? (Ap. 10:2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este vorba despre un sul mic. Se deosebește de sulul din capitolul 5 care era mare și pecetluit și
care poate fi deschis complet doar după ce i se rup toate cele șapte peceți. Remarcăm faptul că
„un înger puternic” este menționat în cazul ambelor suluri. Mesagerul vine cu un sul mic care
este deja deschis, ceea ce înseamnă că o parte din cele ce sunt scrise în el au fost descoperite și
mai înainte.
Mulți teologi adventiști sunt de părere că aceasta arată la faptul că aici găsim o parte din
descoperirea dată lui Daniel, care a fost cândva pecetluită „până la vremea sfârșitului” (Dan.
12:4, 9). De asemenea, se afirmă că ultimele capitole ale cărții Apocalipsa (vezi Ap. 12-22:5)
alcătuiesc conținutul acestui sul mic.
3. Ce spun cele șapte tunete? (Ap. 10:3, 4)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Să ne gândim la ceea ce Îi este cunoscut lui Dumnezeu, dar este ascuns de noi… În primul rând,
putem vorbi despre timpul venirii Sale (Vezi. Mc. 13:32). Luând în considerare blestemul
îngerului: „Nu va mai fi nicio zăbavă”, putem spune că este vorba despre timpul și evenimentele
pe care Dumnezeu nu ni le-a prezentat în profeție, dar care vor avea loc înainte de cea de a șaptea
trâmbiță.
Atunci când găsim menționate în Biblie un glas și un tunet, este vorba despre glasul lui
Dumnezeu. Așa a fost pe Sinai (vezi. Ex. 20:18, 19; Deut. 5:22), așa a fost și când Tatăl a vorbit
despre Fiul Său (vezi. In. 12:28, 29).
Fără îndoială că ceea ce au spus cele șapte tunete este foarte important atât pentru Dumnezeu, cât
și pentru noi. Șapte este cifra desăvârșirii. Sunt importante și mesajele către cele șapte Biserici, și
cele transmise prin cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe. Atunci când ceva nu ne este
descoperit și nu putem înțelege, de exemplu de ce Dumnezeu îngăduie un eveniment sau altul în
istorie, este foarte important să credem că Dumnezeu știe de ce (vezi Ap. 8:5; 11:19; 16:18;
19:6).
4. Ce vrea să ne spună Dumnezeu prin cuvintele „nu va mai fi nicio zăbavă”?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Timpul este cel mai prețios dar pe care îl avem. Este scurt și Dumnezeu ne îndeamnă să îl
prețuim (vezi. Ef. 5:15, 6). Cu toate acestea găsim multe referiri la perioade de timp în profeția
biblică și unele dintre ele sunt destul de lungi. Una dintre ele este cea de 1260 de zile sau 42 de
luni sau o vreme, două vremi și jumătate. Este timpul în care activează cornul cel mic (vezi Dan.
7:25) care este o fiară (vezi. Ap. 13:5), vremea în care neamurile cuceresc cetatea și țin legați
martorii lui Dumnezeu (vezi, Ap. 11:2, 3). Tot în acest timp, femeia (Biserica) este refugiată în
pustie (vezi. Ap. 12:6).
În istorie putem identifica această perioadă de amărăciune în timpul dominației papale în Europa,
când Legea lui Dumnezeu a fost încălcată, între anii 538-1798 d. Hr. Dar această perioadă s-a
încheiat. O altă perioadă de timp mai lungă este cea de 2300 de seri și dimineți (vezi. Dan. 8:14)
care include anii destinați Israelului, apoi perioada urâciunii pustiirii și se întinde până la ceasul
judecății – curățirea sanctuarului, începând din anul 457 î. Hr până în anul 1844 d. Hr.
Și această perioadă de timp s-a încheiat. Nu mai există alte perioade profetice care să continue
timpul începerii judecății. Noi trăim într-un „timp împrumutat” în care se desfășoară judecata
omenirii și în curând cazul fiecăruia dintre noi va fi hotărât. Privind în istorie, poate că ni se pare
că mai este timp, dar vreme nu a mai rămas deloc!
5. Care este taina lui Dumnezeu despre care se vorbește în Ap. 10:7?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Taina lui Dumnezeu este legată de intențiile lui Dumnezeu cu privire la salvarea omului. Prin
mântuirea realizată de Hristos a fost înfăptuită marea taină a evlaviei (vezi 1 Tim. 3:16). Ucenicii
lui Isus au devenit conlucrători cu El în realizarea acestei taine (vezi. 1 Cor. 4:1; Ef. 3:9). Acum,
când istoria se îndreaptă către sfârșitul ei glorios, trebuie să fie înfăptuită marea taină despre care
au spus profeții, întemeierea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu (vezi Dan. 2:28, 29, 44, 45).
De ce este numită taină dacă se vorbește despre ea de atât de multe veacuri? Pentru că vrăjmașii
lui Dumnezeu nu cunosc sau nu vor să știe despre ea. Totuși, au aflat despre ea prin intermediul
încercărilor sau al propovăduirii Evangheliei (vezi Rom. 14:24, 25). Taina este prezentată în mod
simbolic printr-un sul pecetluit cu șapte peceți (vezi Ap. 5). Ea este descoperită atunci când va fi
ruptă și cea de a șaptea pecete, când va suna din trâmbiță cel de al șaptelea înger.
6. Ce înseamnă a mânca sulul care a fost dulce în gură și amar în pântece?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
A mânca ceva anume înseamnă a accepta, a însuși a face să devină parte din tine. Vă amintiți
cum îi invita Isus pe ucenici să mănânce trupul Său și să bea sângele Său (Vezi In. 2:53-58). „A
mânca trupul și a bea sângele lui Hristos înseamnă a-l primi ca Mântuitor personal, crezând că El
ne iartă păcatele și că suntem făcuți desăvârșiți în El. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei,
sorbind-o, devenim părtași ai naturii Sale. Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hristos
pentru suflet. Hrana nu este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din ființa
noastră. La fel și Hristos n-are nici o valoare pentru noi, dacă nu-L recunoaștem ca Mântuitor
personal. O cunoaștere a Lui din teorie nu ne este de nici un folos. Trebuie să ne hrănim cu El,
să-L primim în inimă, astfel ca viața Lui să devină viața noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să
fie asimilate” (Hristos Lumina Lumii, pag. 389).
A mânca sulul înseamnă a accepta prorociile scrise în el. Acestea sunt profețiile din cărțile
Daniel (vezi Dan. 12:4) și Apocalipsa (vezi Ap. 1:3). Cunosc din experiență faptul că oamenii
care aud pentru prima dată profețiile biblice și împlinirea lor sunt foarte uimiți. Dar trece o
anumită perioadă de timp și, aceeași oameni, nu doresc ca profeția să se mai împlinească pentru
că nu doresc să își schimbe modul de viață.
Ceea ce spune Ioan aici este o redare a experienței primilor adventiști care s-au bucurat de faptul
că au reușit să înțeleagă imaginile profetice din cărțile Daniel și Apocalipsa. A fost un mesaj
dulce pentru ei, ca mierea. Dar când așteptarea revenirii lui Hristos la 1844 nu s-a împlinit (în
această perioadă a sosit ceasul judecății prezentat în Ap. 14:7 și Isus a intrat în Sfânta Sfintelor în
Sanctuarul din ceruri), pentru toți așteptătorii a fost un timp foarte amar. Ce se întâmplă astăzi în
inimile noastre?
7. Ce înseamnă „a proroci din nou”? (Ap. 10:11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Vorbind despre semnele reveniri Sale, Isus le-a spus ucenicilor că „Evanghelia aceasta a
împărăției va fi propovăduită în toată lumea, atunci va veni sfârșitul” (Mt. 24:14). Când s-a
încheiat perioada apostolilor și în toate colțurile Imperiului Roman biserica creștea, în ciuda
persecuției, niciunul dintre ucenici nu-și putea imagina care va fi dimensiunea predicării ce va
avea loc la sfârșitul istoriei, ca împlinire a cuvintelor lui Isus. Niciunul dintre pionierii mișcării
adventiste de la începutul secolului al XIX-lea nu și-a imaginat cât de mari vor fi eforturile pe
care misiunea încredințată lor de Dumnezeu le presupunea. Despre martorii credincioși ai lui
Dumnezeu din ultimele zile s-a spus că vor mărturisi asemenea apostolilor (vezi Ap. 12:17;
compară cu 1 In. 5:10). Mărturia este predicarea prin cuvânt și viață, este duhul prorociei (vezi
Ap. 19:10).
Vom discuta mai amănunțit despre marea predicare a soliei pentru ultimul timp atunci când vom
studia capitolul 14 al cărții Apocalipsa. Împreună cu mesajul din Ap. 14, în Ap 10:11 găsim
argumentul biblic cu privire la apariția, la mijlocul sec. al XIX-lea, al unei noi mișcări – Biserica
Adventistă de Ziua a Șaptea.
8. Pentru ce ne-a fost dat mesajul din Apocalipsa capitolul 10?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ca și solia din Ap. 7, acesta este un interludiu între sunetele celei de a șasea și a celei de a șaptea
trâmbițe cu scopul de a încuraja poporul lui Dumnezeu. Ca pe timpul nenorocirii întreite, când
Dumnezeu i-a permis lui Satana să acționeze prin puterea tuturor demonilor din adânc și a
crescut influența lor asupra oamenilor de la dimensiunea lăcustelor la cea a cailor și călăreților,
se pare că El nu intervine în nici un fel. Dar nu este deloc așa! „Nu ştii? N-ai auzit? Dumnezeul
cel Veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte; priceperea
Lui nu poate fi pătrunsă” (Is. 40:28). Dumnezeu intervine! Și înainte ca să apară balaurul care
cheamă din pământ o fiară și din mare o alta (vezi Ap. 13), vedem un mesager puternic care ne
avertizează cu privire la ce va fi, pentru ca atunci când vor avea loc evenimentele să nu ne
speriem și să nu ne lăsăm copleșiți de necredință și deznădejde. În toate timpurile a fost și va fi
un popor care va rămâne credincios lui Dumnezeu. Și chiar în momentul în care asupra
pământului vor veni nenorociri unele după altele, Dumnezeu cere poporului Său să prorocească.
Ne-ar fi oare mai ușor dacă am ști ce au spus cele șapte tunete, dacă am ști absolut totul dinainte?
Dacă adventiștii din secolul al XIX-lea ar fi știut câte revoluții și războaie mondiale va aduce
secolul al XX-lea, ce dimensiuni va căpăta secularismul și decăderea morală a societății, credeți
că le-ar fi fost mai ușor să întemeieze școli și tipografii și să trimită misionari în toate colțurile
lumii? Dar Dumnezeu care știe totul mai dinainte ne spune: „Mergi înainte, nu te teme, Eu țin
toate lucrurile în mâinile Mele!”
„Eforturile făcute pentru a împiedica progresul adevărului vor servi la extinderea lui. Adevărul
desăvârșit este mai clar văzut din orice punct din care poate fi văzut. Erorile, abaterile cer să-și
ascundă identitatea, să fie mascate. Ele se îmbracă chiar în hainele îngerilor și fiecare
manifestare a caracterului adevărat scade șansele lor de succes.” {5M 453.4}
„Poporul pe care Dumnezeu l-a făcut depozitarul legii Sale nu trebuie să îngăduie ca lumina lor
să fie ascunsă. Adevărul trebuie să fie vestit în locurile întunecoase ale pământului. Obstacolele
trebuie să fie înfruntate și depășite. O mare lucrare trebuie făcută, și această lucrare a fost
încredințată acelora care cunosc adevărul. Ei ar trebui acum să-L implore pe Dumnezeu să-i
ajute. Spiritul iubirii Domnului Hristos trebuie să fie răspândit în inimile lor. Spiritul Domnului
Hristos trebuie să fie revărsat asupra lor și ei trebuie să fie gata să stea în ziua judecății. În timp
ce se consacră lui Dumnezeu, o putere convingătoare va însoți eforturile lor de a prezenta altora
adevărul și lumina lor va găsi acces în multe inimi. Noi nu trebuie să mai dormim pe terenul
vrăjit al lui Satana, ci să chemăm la acțiune toate resursele noastre și să ne folosim de orice
avantaje pe care Providența ni le-a furnizat. Ultima avertizare trebuie să fie proclamată „înaintea
multor oameni, națiuni, limbi și popoare”; și făgăduința este făcută: „Iată că Eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârșitul veacului”. (Mărturii, vol. V, pag. 454).
1. Cap. 10 (pag. 243-245)
3. Cărticica deschisă (pag. 300-316)
4. Volumul 2 (pag. 185-206)
Tema 12
VEDENIA DESPRE TEMPLU ȘI CEI DOI MARTORI
(APOCALIPSA 11:1-13)
Lecturarea pasajului din Apocalipsa 11:1-13
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Vă place literatura fantastică? De ce da sau de ce nu? Vă impresionează lumea fantastică? Sau
vă place modul în care fantasticul se reflectă în lumea reală: lupta dintre bine și rău, biruința
binelui asupra răului? Știați că și la Dumnezeu există fantastic? Lui Îi place și poate să
vorbească în pilde, alegorii. Se bucură atunci când cei care caută adevărul găsesc sensul ascuns
în pildele Sale, în timp ce iubitorii de distracții văd în ele doar niște imagini frumoase.
Una dintre aceste pilde se găsește în pasajul pe care îl vom studia astăzi. De fapt, avem de a face
aici cu o pildă în pildă. De multe ori auzim întrebarea: unde este Dumnezeu când se întâmplă
atâtea lucruri rele în lume? Unde este Dumnezeul care trebuie să guverneze stând pe tron,
Dumnezeul care trebuie să îi pedepsească pe cei care asupresc și Căruia trebuie să Îi fie
cunoscute chinurile celor însetați?
De fapt, El este mereu aproape și așa a fost întotdeauna! Doar că noi, din nu știu ce motive, vrem
ca El să fie altfel și să se comporte altfel față de noi. Dumnezeu vrea să ne vorbească despre
unde este El și cu cine a fost în timpul persecuțiilor Evului Mediu și ce s-a întâmplat cu urmașii
Săi, uciși în timpul celei de a doua nenorociri.
(versete de memorat): templul, altarul și închinătorii (Lev. 16:33), dată neamurilor (Lc. 21:24),
42 de luni, 1260 de zile (Dan. 7:25; 12:7), doi martori (Zah. 4:2-6, 11-14), abisul (Iov 38:16),
Sodoma și Egipt (Gen. 13:13; Ex. 5:2), învierea celor uciși (Ez. 37:10).
1. Despre ce oraș și templu este vorba? (Ap. 11:1, 2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dar despre ce templu se vorbește încă de la începutul vedeniei despre trâmbițe și care este
amintit și la sfârșitul ei (vezi Ap. 8:3-5; 11:19)? De fapt, aici ne este prezentată o paralelă cu
Ziua Ispășirii - sărbătoare instituită de Dumnezeu pentru poporul Israel (vezi Lev. 16). „A
măsura” înseamnă a judeca, a evalua. În Ziua Ispășirii avea loc curățirea preotului (vezi Lev.
16:6), a templului (vezi Lev. 16:16), a altarului (vezi Lev. 16:18, 19) și a poporului (vezi Lev.
16:24, 30, 33). Toate acestea trebuia să fie măsurate de către Ioan… cu excepția preotului. De
ce? Pentru că este vorba despre templul din ceruri al Cărui preot este Isus. Spre deosebire de
preotul lui Israel, El nu are nevoie de curățire.
Există părerea conform căreia aici este vorba despre Templul din Ierusalim. Dar în zilele în care
a fost scrisă cartea Apocalipsa templul și orașul erau deja în ruine și poporul era împrăștiat. Alții
spun că templul este reprezentat de către Biserica lui Dumnezeu de pe pământ. Numai că în
cartea Apocalipsa templul și cei ce se închină în el sunt prezentate mereu ca două concepte
diferite. Curtea de afară (tot ce se află în afara templului ceresc), a fost dată neamurilor. Ioan
poruncește ca ea să fie scoasă, „dată la o parte”. Vă amintiți cuvintele lui Isus despre „întunericul
de afară”? Dar dacă templul este în cer (vezi Ap. 11:19), cum ne putem închina noi în el? Citiți
Evrei 12:22-24. Atunci când avem credință, de fapt viața noastră este deja acolo (vezi Ef. 2:5, 6;
Col. 3:1-4). Dacă înainte de Hristos și Împărăția Sa nu avem nimic de făcut, întrebați-vă unde vă
regăsiți în imaginea prezentată în Ap. 11:1, 2? Vi se pare că nu vă regăsiți în niciuna dintre
aceste perioade? Nu este deloc așa! Va veni timpul când vă veți regăsi într-una dintre aceste
perioade ale istoriei.
2. 42 de luni și 1260 de zile sunt una și aceeași perioadă? (Ap. 11:2, 3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Da! Cele 42 de luni mai sunt amintite și în Ap. 13:5 în legătură cu acțiunile fiarei care se ridică
din mare, iar cele 1260 de zile în Ap. 12:6 atunci când se vorbește despre fuga femeii (Bisericii)
în pustie. Ambele simboluri sunt luate dintr-o profeție mai veche cu privire la o vreme, două
vremi și jumătatea unei vremi din Dan. 7:25; 12:7 (compară cu Ap. 12:14). Aici nu este vorba
pur și simplu de trei ani și jumătate, așa cum a fost pe vremea prorocului Ilie și a necredincioasei
Izabela sau în cazul lucrării lui Isus pe pământ. Această perioadă include mai mult de 12 veacuri
– Evul Mediu întunecat, „vremurile neamurilor” (Lc. 21:24). Lupta dintre bine și rău este în
desfășurare. Și atunci când se va părea că răul a biruit binele, Dumnezeu demonstrează că nu este
așa. Dumnezeu există! Și El judecă după dreptate și adevăr!
3. Cine sunt cei doi martori? (Ap. 11:3-12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Această imagine ne reamintește de vechii proroci, asemenea lui Moise și Ilie (vezi Ap. 11:6), dar
și despre lucrarea lui Isus și a ucenicilor Săi (vezi Fapte 1:8). În lege se spunea că numărul de
martori ce puteau fi crezuți în cazurile în care trebuia să se hotărască viața sau moartea cuiva nu
trebuia să fie mai mic de doi (vezi Deut. 17:6; 19:15). Faptul că ei erau îmbrăcați în saci arată și
la poziția lor umilă în lume, călcată în picioare de păgâni, și la plânsul lor jalnic pentru lumea
care piere. Dintre toate interpretările teologice, cea mai plauzibilă este cea care identifică
martorii credincioși cu Biblia – Vechiul și Noul Testament. Este evident faptul că 1260 de ani
este cu mult mai mult decât viața unui om. Mai mult de atât, se subliniază: „Aceștia sunt cei doi
măslini și cele două sfeșnice” (Ap. 11:4). Ambele simboluri vorbesc despre Cuvântul inspirat al
lui Dumnezeu (vezi. Ps. 119:105; Zah. 4:2-6, 11-14). Dar Cuvântul este răspândit de către
oameni! Mesagerii adevărului au predat ștafeta unii altora de-a lungul secolelor, dar Cuvântul a
rămas neschimbat.
4. Pe cine reprezintă fiara care se ridică din adânc? (Ap. 11:7)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Satana, balaurul este cel care a fost aruncat în adânc (vezi Ap. 12:9; 13:2), îngerul adâncului
(vezi Ap. 9:1, 11). Dar nu este numit el fiara, ci puterea omenească. Fiara se ridică din abis, el se
ridică din mare (vezi Ap. 13:1; compară cu Ap. 17:8), pentru că și marea este numită în Biblie
adânc (vezi Iov 38:16). Această fiară acționează 42 de luni (vezi Ap. 13:5), face război sfinților
și îi biruie (vezi Ap. 13:7). Pe parcursul istoriei, mesagerii adevărului au fost persecutați de către
sistemul politico-religios papal. La sfârșitul acestei perioade, papalitatea se compromite atât de
mult încât dă naștere unui contra curent – ateismul, care nu este îndreptat atât de mult asupra
papalității cât asupra lui Dumnezeu și a adevărului biblic. Papalitatea primește rana de moarte
(despre care vom învăța în Ap. 13), iar Biblia, așa cum credeau foarte mulți, este distrusă și
curând va fi dată uitării.
5. De ce este numit orașul Sodoma și Egipt? (Ap. 11:8)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Să ne amintim ce este comun celor două, Sodoma și Egipt… nelegiuirea? Da! Dar cel mai
important este raportarea la Dumnezeu, adică ateismul. „Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa
pe Israel să plece” (Ex. 5:2). Într-un anumit sens, Egiptul este în antiteză cu Babilonul, care L-a
recunoscut pe Dumnezeu, dar a continuat politica neamurilor. Egiptul este opusul Babilonului,
dar le unește faptul că aceste sisteme omenești au umilit poporul lui Dumnezeu. Acum, în locul
Babilonului spiritual (despre care vom vorbi mai amănunțit în capitolele următoare), vine din
nou Egiptul - o putere politică mânată de duhul ateismului. Revoluția franceză este un
eveniment cunoscut care a împlinit această prorocie. În ea s-au unit păcatele Sodomei cu politica
Egiptului. Ateismul a apărut în mintea filosofilor francezi. În această perioadă bisericile au fost
închise iar Bibliile au fost strânse grămezi și arse în centrul Parisului. Desigur că acesta nu este
un eveniment singular în lanțul de întâmplări care au avut loc începând cu sfârșitul secolului al
XVIII-lea și până la începutul secolului al XX-lea. Franța însă a fost singura și prima țară care a
proclamat prin lege faptul că nu există Dumnezeu.
6. Locuitorii pământului sunt întristați sau se bucură de uciderea celor doi martori?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Vrăjmașul a dorit ca Biblia și Hristos să fie dați uitării într-o singură generație. Dar în multe țări
și popoare s-au găsit oameni care nu au permis ca acest lucru să se întâmple (vezi Ap. 11:9).
Acțiunea naște întotdeauna contracțiune. Valul ateismului i-a îndemnat pe mulți să caute cu
râvnă răspunsuri la întrebările ce îi frământau. Cu toate acestea, în multe suflete ateismul a aprins
focul răutății și urii. Acestor oameni li se părea că sursa chinului lor este în Dumnezeu și în
Biblie, că El ne îngrădește libertatea, că au trăit secole în robie din cauza religiei biblice și doar
acum s-a pus capăt tiraniei (vezi Ap. 11:10). Oamenii se bucurau pe baza unor concluzii greșite
dar bucuria lor nu a durat mult timp pentru că orice revoluție își nimicește în cele din urmă
propriii copii. Foștii robi din Babilon, care rupseseră vechile legături, au ajuns într-o altă robie,
cea a Egiptului, pentru ca, după puțin timp, să se reîntoarcă în Babilon. Ei nu s-au gândit la
faptul că Dumnezeu este Cel care le dă libertate deplină (vezi In. 8:31-36).
7. Ce s-a întâmplat după trei zile și jumătate? (Ap. 11:11-12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Trei ani și jumătate (un an pentru o zi) s-a continuat nebunia Revoluției franceze. Dar și acest foc
s-a stins ca orice alt foc aprins înainte și după acesta. Bisericile au fost din nou deschise, iar
cărțile și-au reluat locul, pentru că oamenii nu au putut supraviețui multă vreme fără Dumnezeu
și Cuvântul Său. Acum, autoritatea lui a fost recunoscută la un alt nivel. Au fost organizate
câteva societăți biblice în același timp, Biblia a fost tradusă în limbile diferitelor popoare, tirajul
editurilor a crescut foarte mult, iar misionarii au fost trimiși în multe colțuri ale lumii. În multe
țări, oameni din confesiuni diferite au dezvoltat un interes deosebit pentru studiul profeției
biblice. „Iar vrăjmașii lor i-au văzut” (Ap. 11:12). Ateismul și învățătura potrivnică lui
Dumnezeu nu au dispărut și continuă să otrăvească sufletele. Dar acum vrăjmașii au înțeles că
martorii lui Dumnezeu nu pot fi nimiciți din punct de vedere fizic.
8. Despre ce cutremur se vorbește în ap. 11:13?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Am vorbit deja despre cutremurul de la Lisabona, dar acesta a avut loc cu câteva zeci de ani mai
înainte. Cred că expresia „în clipa aceea” ne vorbește despre faptul că acest „mare cutremur” are
loc în domeniul spiritual, în contextul evenimentelor descrise. De data aceasta, Sodoma și
Egiptul nu sunt pe deplin nimicite, a căzut doar a zecea parte din ele. Unii teologi spun că în
timpul Revoluției franceze au fost uciși șapte mii de oameni, cu titluri nobiliare. De fapt, în focul
revoluțiilor și războaielor din ultimii două sute de ani au pierit sute de milioane de oameni, iar
cei șapte mii de aristocrați francezi sunt doar o picătură în durerea omenirii, dar sunt o picătură
simbolică. Ghilotina franceză a făcut lumea să se cutremure și să dea slavă lui Dumnezeu, pentru
că în această perioadă lumea a fost zguduită de cutremurul din San Francisco, de scufundarea
Titanicului, Primul Război Mondial și Revoluția octombreilor, de al Doilea Război Mondial și
crematoriile de la Auschwitz, de bombele atomice de la Hiroșima și Nagasaki… și de multe,
multe alte evenimente din timpul celei de a doua nenorociri.
„Rătăcirea fatală care a produs atâta nenorocire locuitorilor Franței, a fost necunoașterea acestui
mare adevăr, că adevărata libertate se găsește în principiile Legii lui Dumnezeu. „O, dacă ai fi
luat aminte la poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și fericirea ta ca valurile
mării”. „Cei răi n-au pace, zice Domnul”. „Dar cel ce M-ascultă va locui fără grijă; va trăi liniștit
și fără să se teamă de vreun rău.” (Isaia 48, 18.22; Proverbe 1, 33)
Ateii, necredincioșii și cei apostaziați se împotrivesc și denunță Legea lui Dumnezeu; dar
urmările influenței lor dovedesc că buna stare a omului este legată de ascultare din partea lui de
principiile divine. Aceia care nu vor să citească lecția în Cartea lui Dumnezeu sunt îndemnați să
o citească în istoria popoarelor.
Atunci când Satana a lucrat prin Biserica Romano-Catolică pentru a-i îndepărta pe oameni de la
ascultare, a lucrat pe ascuns, iar lucrarea lui a fost atât de bine mascată, încât degradarea și
mizeria care au urmat n-au fost socotite ca rod al neascultării. Iar puterea lui a fost atât de mult
împiedicată de lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, încât planurile lui n-au ajuns la rezultate
depline. Oamenii nu au făcut legătura dintre efect și cauză și în felul acesta n-au descoperit
izvorul nenorocirilor lor. Dar în timpul Revoluției, Legea lui Dumnezeu a fost respinsă în mod
deschis de către Consiliul Național. Iar în Domnia Terorii care a urmat, acțiunea cauzei și a
efectului a putut fi văzută de toți” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 285).
1. Cap. 11 (pag. 246-249)
3. Cei doi martori (p. 317-337)
4. Volumul 2 (pag. 207-232)
Tema 13
TRÂMBIȚAREA ÎNGERULUI AL ȘAPTELEA
(APOCALIPSA 11:14-19)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Care este, din punctul vostru de vedere, evenimentul cel mai important din istoria omenirii care
a avut cea mai mare importanță în a schimba traiectoria a ceea ce a urmat să se întâmple?
Ce vă vine în minte pentru prima dată? Victoriile din marile războaie? Căderea Imperiilor
mondiale? Revoluțiile? Reforma? Apariția tiparului? Descoperirea Americii? Zborul în
cosmos? Oricare dintre aceste evenimente ne-am aminti, ele au influențat într-un fel sau altul
lumea în care trăim astăzi. Eu cred că multe dintre aceste evenimente s-au aflat sub îndrumarea
lui Dumnezeu, ca și toate celelalte. El a îngăduit ca să aibă loc. Dar sunt evenimente în istorie
care au depins în întregime de puterea Divină, fără a implica voința umană. Vorbim aici despre
crearea lumii, potopul, venirea lui Hristos. Puteți spune că noi, oamenii, nu am participat la
primul eveniment, dar am fost incluși în toate celelalte; dacă Noe nu ar fi fost credincios
Domnului, lumea nu ar mai fi fost salvată prin potop; dacă în Iudeea nu ar fi rămas o rămășiță
credincioasă, la care Marie ar fi venit îngerul cu vestea cea bună despre nașterea lui Isus? Da,
parțial aveți dreptate! Omul este implicat în acțiunile lui Dumnezeu și multe lucruri depind de
credincioșia noastră. Dar Dumnezeu cunoaște totul mai dinainte – și credincioșia lui Noe, și
umilința Mariei, și aduce totul la îndeplinire prin măreața Sa preștiință. Astăzi noi trăim chiar
în pragul împlinirii unui eveniment care, de asemenea, depinde în mare măsură de credincioșia
noastră, dar este în întregime în puterea lui Dumnezeu (vezi 1 Cor. 4:2). Este vorba despre A
Doua Venire a lui Isus. Atunci lumea noastră se va schimba total și pentru totdeauna.
Pasajul pe care îl avem în studiu (vezi Ap. 11:14-19) este o prezentare succintă a ceea ce va fi
descris mai pe larg în următoarele 11 capitole ale cărții Apocalipsa. A șaptea trâmbiță este cheia
înțelegerii ultimei viziuni din carte și de aceea am ales să o prezentăm într-un capitol deosebit.
(versete de memorat): curând (Hag. 2:6; Ap. 22:12), împărăția lumii va trece în stăpânirea
Domnului (Dan. 2:44; 7:13, 14), mânia neamurilor (Ps. 2), vremea judecății celor morți (Dan.
7:22; 1 Cor. 6:2), pedeapsa pentru cei ce prăpădesc pământul (Gen. 6:11-13), apariția chivotului
legământului în Templul Său (Ex. 25:10-22; 26:33, 34).
1. Va fi o perioadă de timp între a doua și a treia nenorocire? (Ap. 11:14)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„A doua nenorocire a trecut…” Se pare că a sosit liniștea dinaintea furtunii. Expresia „vine
curând” arată, în contextul cărții Apocalipsa (vezi Ap. 3:11; 22:7, 12, 20) și al întregii Biblii
(vezi Is. 2:25, 26; Hag. 2:6; Rom. 9:28) spre cea de A Doua Venire a lui Hristos. Asta înseamnă
că cea de a treia nenorocire va veni asupra locuitorilor pământului chiar înainte de venirea Sa.
Putem spune că timpul dinaintea venirii Sale este unul liniștit? Putem să numim timpul în care
trăim acum ca fiind un moment de respiro între cea de a doua și cea de a treia nenorocire? Și este
posibil să afirmăm că cea de a doua nenorocire a trecut? Cu 75 de ani în urmă s-a încheiat cel
mai sângeros război din istoria umanității. Ultimul, cel mai groaznic eveniment din cadrul lui a
fost aruncarea bombelor atomice asupra orașelor japoneze Hiroșima și Nagasaki. Curând, mai
multe țări au primit arme nucleare pentru a descuraja posibilele conflicte mondiale ce ar fi putut
să apară între statele potrivnice. Pe pământ a început să fie predicată cu o nouă putere
Evanghelia, dar s-au activat și forțele răului care luptă pentru a-i distruge pe locuitorii
pământului. Nu, aceasta nu este o vreme de acalmie și nu este un respiro. Mai de grabă aceste
cuvinte înseamnă că Dumnezeu a separat ceea ce a îngăduit să fie realizat prin puterea
omenească de ceea ce va înfăptui El singur.
2. Ce va avea loc în cer în timpul celei de a șaptea trâmbițe?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Ap. 10:7 se spune că în timpul cele de a șaptea trâmbițe se va săvârși taina lui Dumnezeu.
Această taină are legătură cu sulul pecetluit cu șapte peceți (vezi Ap. 5). De aceea apar din nou în
fața noastră cei 24 de bătrâni și putem auzi glasurile celor care sunt împrejurul tronului lui
Dumnezeu. Aceștia sunt cei care află primii despre instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe
pământ și salută acest mare eveniment. De ce este în cer tăcere înainte de ruperea celei de a
șaptea peceți (vezi Ap. 8:1), iar înainte de sunetul celei de a șaptea trâmbițe se aud glasuri
puternice? Am spus deja că cele șapte peceți sunt legate de cele șapte trâmbițe. Numai că
pecețile descoperă relația dintre Dumnezeu și poporul Său, iar trâmbițele rostesc judecata pentru
cei ce se împotrivesc Evangheliei. Tăcerea este un minut de reculegere în memoria celor care au
pierit, a celor care au fost chemați să trăiască veșnic, dar și-au pierdut credința. Iar glasurile
puternice exprimă bucuria celor care au biruit moartea. Fiecare eveniment include și tristețe, și
bucurie. Cu atât mai mult trâmbița a șaptea care vestește bucurie celor salvați și întregii lumi, dar
aduce și cea de a treia nenorocire pentru locuitorii pământului.
3. În ce fel împărăția lumii „va trece în mâna Domnului”? (Ap. 11:15)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În cartea profetului Daniel se vorbește despre instaurarea Împărăției ca despre evenimentul
culminant al istoriei (vezi. Dan. 2:44; 7:13,14, 26, 27). Nu vorbim aici despre un eveniment pur
spiritual, așa cum interpretează unii. Împărăția spirituală a lui Dumnezeu se află în inima
oamenilor atâta timp cât pe pământ se desfășoară marea luptă, atâta timp cât omul stă în fața unei
alegeri: să meargă după Dumnezeu sau după cel rău. Dar va veni timpul când împărățiile lumii
vor fi distruse pentru totdeauna, iar pământul va fi recreat și va deveni capitala Universului –
Împărăția lui Dumnezeu și a Hristosului Său! Observați că nu este doar a lui Hristos, ci și a
Tatălui, pentru că Tatăl și Fiul sunt inseparabili. Imediat ce se aude sunetul celei de a șaptea
trâmbițe, în cer se vorbește despre împărățirea lui Dumnezeu ca despre un eveniment ce este deja
împlinit. Neamurile vor încerca în zadar să schimbe acest lucru prin arsenalul lor militar, politic
și religios, pentru că nu au puterea să mai facă nimic (vezi Ps. 2).
4. „Neamurile se mâniaseră”. Când are loc aceasta, înainte sau după sunetul îngerului?
(Ap. 11:18 p.p.)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Așa cum am amintit mai sus, avem aici o paralelă cu Ps. 2. Neamurile se vor ridica împotriva lui
Dumnezeu și a Unsului Său, împotrivindu-se instaurării Împărăției Sale. În ultimele capitole
această împotrivire a lor va fi reprezentată prin imaginea luptei de la Armaghedon. Se mâniaseră
– aceasta este starea locuitorilor pământului atunci când Hristos va veni. Teologii confirmă
faptul că Isus a venit pentru prima dată în cea mai neagră perioadă a istoriei pământului. Este
adevărat sau va exista un ceas și mai întunecat? Pentru noi este important să înțelegem că
Dumnezeu intervine în istorie atunci când ea se apropie de încheiere și amenință cu distrugerea
omenirea, cu excepția rămășiței. De fapt, cuvintele grecești orgizo și orge, traduse prin „a se
mânia” și „a fi mânios”, au aceeași rădăcină. Putem spune că mânia lui Dumnezeu este un
răspuns la mânia neamurilor12.
5. Ce însemnă cuvintele: „A venit mânia Ta, a venit vremea să judeci pe cei morți”? (Ap.
11:8)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Vom vorbi mai pe larg despre revărsarea mâniei asupra celor nelegiuiți în capitolele 14-19 ale
cărții Apocalipsa. Dumnezeu va pune capăt răzvrătirii lor. Împărăția, denumită Babilon, va fi
distrusă din temelii. Dar iată ce este important să știm cu privire la judecata lui Dumnezeu: vor fi
oameni ce vor fi îndreptățiți și readuși la viață și vor fi și dintre cei care vor fi condamnați. Până
când a sosit vremea să fie judecați cei morți, a fost realizată judecata asupra celor vii. Pecetluirea
se referă la judecata asupra celor vii (vezi Ap. 7), iar martorii pentru Dumnezeu înviați (vezi Ap.
11:11, 12) fac parte din judecarea celor vii. Vom afla mai multe despre ceasul judecății celor vii
și despre sensul acestei judecăți atunci când vom studia Ap. 14:7. Imediat ce Dumnezeu va hotărî
în cadrul judecății cine sunt cei credincioși și cei care vor rămâne în viață, se naște întrebarea: ce
se va întâmpla cu ceilalți? De ce ei nu pot avea parte de viață? Conform contextului întregii
Biblii, cei mântuiți în viață vor fi martori la judecarea celor nelegiuiți care au murit (vezi Dan.
7:22; 1 Cor. 6:2; Ap. 20:4-6).
12
R. Stefanovici, Comentariu la cartea Apocalipsa, p. 339
6. Despre ce „răsplată a robilor Tăi” este vorba? (Ap. 11:18)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este vorba aici despre oferirea răsplătirii. Am vorbit despre acest lucru atunci când am studiat
vedenia cu pecețile (vezi Ap. 6:10, 11; 7:9). Acum este timpul în care vor fi înviați prorocii din
vechime, martorii lui Dumnezeu care au suferit pentru El pe parcursul veacurilor, dar este și
momentul pentru a-i proslăvi pe credincioșii umili și respinși de toți care s-au temut să piardă
legătura cu Dumnezeu, care „au trăit cu Dumnezeu față în față, temându-se să încalce ceea ce
auziseră”13. Observați că se spune că a venit timpul să aduci la viață. Până la învierea pentru
judecată a celor morți vor mai trece încă o mie de ani (vezi Ap. 20:5).
7. Cine sunt cei ce prăpădesc pământul care vor fi nimiciți acum de Dumnezeu? (Ap.
11:18)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Avem aici o paralelă evidentă cu istoria potopului (vezi Gen. 6:11-13). În vechea traducere
grecească acest verset din Vechiul Testament sună astfel: „Pământul era stricat înaintea lui
Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era
stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: "Sfârşitul
oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i
nimicesc împreună cu pământul” (Gen. 6:11-13).
Înțelegea modernă a expresiei „a prăpădi pământul” înseamnă a strica natura, a influența
schimbările climatice. Și se pare că „sfârșitul lumii” va veni din cauza cataclismelor ecologice.
Dar nu este deloc așa. Distrugerea pe care omul o aduce naturii este doar o parte dintr-o
nenorocire mai mare. A prăpădi pământul înseamnă a-l umple de nelegiuire, a perverti
moralitatea. Acest lucru vizează toate sferele vieții umane: fizică, socială, morală, spirituală. Pot
oamenii, ca indivizi separați, să prăpădească pământul? Pot face acest lucru conducătorii,
politicienii, bogații, liderii spirituali? Nu! Pământul este prăpădit de toți cei care s-au supus
influențelor celui rău, de la cel mai mare până la cel mai mic.
8. Ce se întâmplă în timp ce Templul lui Dumnezeu din cer este deschis? (Ap. 11:19)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Templul din Ierusalim puteau să intre numai preoții. Prin perdeaua întredeschisă, oamenii
simpli puteau doar să arunce un ochi asupra sfeșnicului, mesei cu pâinile pentru punerea înainte
și asupra altarului. Chivotul mărturiei era ascuns după perdeaua ce despărțea Sfânta Sfintelor și
doar marele preot avea acces acolo o dată pe an, în Ziua Ispășirii. Faptul că adevăratul cort al lui
Dumnezeu din cer este deschis și se vede chivotul mărturiei, ne spune că judecata a fost
realizată, scopul Zilei Ispășirii a fost atins. Chivotul mărturiei are aici un sens suplimentar: în el
se află legea și noi vom fi judecați după „legea slobozeniei” (Ic. 2:12). Legea celor Zece Porunci,
în jurul căreia a fost purtată marea luptă (vezi Dan. 7:25), nu a fost niciodată anulată sau
schimbată. Ea a fost mereu acolo unde Dumnezeu a predestinat-o să fie și, în ultimul ceas al
istoriei omenirii, ea va continua să fie descoperirea lui Dumnezeu pentru lume. Deschiderea
13
N. Șeglova. Pe celălalt țărm al istoriei
templului și a chivotului însoțesc sfârșitul istoriei pământului și au loc în timpul revărsării
ultimei dintre cele șapte plăgi (vezi Ap. 16:18-21).
„Apoi am văzut că Isus nu avea să părăsească Locul Preasfânt până când nu avea să fie hotărât
fiecare caz, fie pentru mântuire, fie pentru nimicire, și că mânia lui Dumnezeu nu putea veni
până când Isus nu-și termina lucrarea în Sfânta Sfintelor, până nu-și scotea veșmintele de preot și
nu Își punea hainele răzbunării. Atunci Isus nu va mai sta între Tatăl și om, iar Dumnezeu nu va
mai păstra tăcerea, ci Își va revărsa mânia asupra celor care au respins adevărul Său. Am văzut
că furia neamurilor, mânia lui Dumnezeu și timpul de judecare a celor morți erau separate și
distincte, una urmând celeilalte, și, de asemenea, că Mihail nu Se ridicase în picioare și că timpul
de strâmtorare, așa cum nu a mai fost vreodată, nu venise încă. Neamurile acum devin mânioase,
dar când Marele nostru Preot Își va fi sfârșit lucrarea din Sanctuar, Se va ridica, Își va pune
hainele răzbunării și apoi vor fi revărsate ultimele șapte plăgi” (E. White, Scrieri timpurii, pag.
36).
1. Cap. 11 (pag. 249-251)
3. A treia nenorocire: trâmbița a șaptea (pag. 338-343)
4. Volumul 2 (pag. 232-234)
Tema 14
VEDENIA DESPRE FEMEIE ȘI BALAUR (APOCALIPSA 12)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Ai fost vreodată la muzee unde, sub formă panoramică sau prin diorame pe pânză, erau
reprezentate marile bătălii din trecut? Imaginați-vă că sunteți un pictor talentat și vi se oferă o
pânză imensă, toate vopselele posibile, pensule și alte ustensile pentru a desena un tablou în
care să reprezentați cea mai mare bătălie. Pe care ați alege-o? Este posibil ca, pe o singură
pânză, să prezentați tot ceea ce ține de marea luptă și întreaga istorie a Bisericii? Chiar dacă nu
veți prezenta toate detaliile, veți reuși să zugrăviți măcar așa, în linii generale, pentru ca cei
care privesc să înțeleagă de ce lumea de astăzi este așa cum este? Dincolo de culisele rutinei, ce
s-a întâmplat cu ea? Ce forțe se luptă între ele pentru viitorul nostru, pentru salvarea sau
pierderea noastră? Pentru a zugrăvi toate acestea pe o singură pânză, nu este nevoie atât de
mult de un talent deosebit la pictură, mult mai important este să ai o înțelegere vastă a istoriei
pentru a putea transmite chiar și ceea ce nu se poate vedea, cu atât mai puțin ceea ce poate fi
înțeles în esență.
Dumnezeu, care este Marele Pictor al panoramei marii lupte, ne-a transmis, printre altele,
imaginea ei în capitolul 12 al cărții Apocalipsa.
(versete de memorat): femeia, soarele, luna, stelele (gen. 37:9, 10; Cânt. Cânt. 6:10), balaurul
roșu (Gen. 3, Dan. 7:7), va paște poporul cu un toiag de fier (Ps. 2:9), Mihail (Dan. 10:13, 21;
12:1), o vreme, două vremi și jumătatea unei vremi (Dan. 7:25), rămășița seminței ei (Is. 10:22,
23).
1. Femeia este Maria sau întregul Israel? (Ap. 12:1, 2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Așadar, avem în față un semn mare înfățișat sub forma unei panorame, a unui tablou. Eroina
principală este femeia. În luptă sunt implicate forțe mult mai puternice ca ea. Dar de această
femeie se leagă întregul subiect al povestirii. Cine este această femeie care dă naștere unui
prunc? Cele mai bune muzee ale lumii adăpostesc tablouri al căror subiect este madona și
pruncul. Mulți consideră că și în panorama noastră femeia este Maria, pentru că pruncul este
Isus. Cine, asemenea Lui, a fost născut din femeie, pentru ca mai apoi să se „înalțe la Dumnezeu
și la tronul Său” (Ap. 12:5)? Numai că celelalte amănunte ale tabloului nu par să se potrivească
Mariei, nici înfățișarea ei de la început, nici fuga ei din final. În Biblie, femeia credincioasă și
curată este un simbol al poporului lui Dumnezeu – Biserica. În unele versete este folosită chiar
imaginea unei femei însărcinate, aflată în chinurile nașterii (vezi Is. 26:17, 18; Ier. 4:31; Mica
4:10). Durerea facerii este un simbol al chinurilor în general și al suferințelor persecuției, al
luptei cu răul în particular (vezi Gal. 4:19). Soarele, luna și stelele din viziunea cu femeia ne
amintesc de visul lui Iosif în care familia lui Iacov, cel care va deveni Israel, este prezentată prin
intermediul acestor simboluri (vezi Gen. 37:9, 10). De asemenea, poate fi observată paralela cu
descrierea soției lui Solomon, frumoasă ca luna, strălucitoare ca soarele (vezi Cânt Cânt 6:10).
Cununa este un simbol care ne este deja cunoscut din Apocalipsa 2:10; 3:11, iar cele 12 stele din
cunună ne reamintesc despre cele 12 seminții ale lui Israel și despre cei 12 apostoli ai Mielului
(vezi Ap. 21:12, 14).
2. De ce un balaur care este și roșu? (Ap. 12:3, 4)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este un simbol preluat tot din Vechiul Testament. Leviatanul, crocodilii și alte creaturi ale mării
nu sunt așa de cunoscute ca șarpele-ispititor (vezi Gen. 3) și fiara „nespus de grozav de
înspăimântătoare” (Dan. 7:7) care avea și ea zece coarne. În unele traduceri culoarea roșie este
tradusă ca fiind culoarea focului. Este culoarea sângelui, un simbol al multor crime, asemenea
calului roșu din pecetea a doua (vezi Ap. 6:4). „Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele
cerului și le arunca pe pământ”. Nu a reușit să biruiască prin frumusețe sau putere fizică, ci prin
otrava minciunilor îndreptate împotriva lui Dumnezeu (comparați cu cozile cailor asemenea
scorpionilor, de la trâmbițele a cincea și a șasea). Și, dacă îngerii din cer nu au putut să i se
împotrivească, cum va rezista omul în fața mulțimii de învățături înșelătoare? Cum vor rezista
femeia și pruncul ei? Doar ținându-se strâns de Dumnezeu și de Cuvântul Său.
3. Ce s-a întâmplat cu pruncul și cu femeia? (Ap. 12:5, 6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Viața, moartea și învierea lui Hristos ne sunt prezentate în Evanghelii. Aici se face doar referire
la trei evenimente majore: 1) născut din femeie; 2) a fost ridicat la Dumnezeu; 3) El va trebui să
pască toate popoarele cu un toiag de fier, adică să facă judecata (vezi Ps. 2:9). Balaurul era gata
să mănânce pruncul când se va naște. Isus a fost vulnerabil! Altfel, viața lui pe pământ ar fi fost
doar o farsă nemiloasă. Dar El a biruit balaurul care ținea lumea în robie (In. 16:33)! Și atunci
când S-a înălțat la tronul lui Dumnezeu, a redevenit intangibil. Dar, despre viitorul femeii
(Bisericii), Dumnezeu a știut mai dinainte că va fi nevoită să treacă prin suferință. Pe parcursul
istoriei ea și-a găsit refugiul în pustie, pentru că a fost mereu urmărită de balaur (vezi. Ap. 12:6 și
12:14).
4. Cine este Mihail și ce război a avut loc în cer? (Ap. 12:7-9)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este o trimitere la Daniel 10:12. Acolo profetul vede un bărbat îmbrăcat cu haine de in (așa era
îmbrăcămintea preoților), asemenea Fiului Omului din Ap. 1:13-15. Mesagerul care a vorbit cu
Daniel l-a numit pe acest bărbat Mihail – „una dintre căpeteniile cele mai de seamă” (Dan.
10:13, 21). În Dan 12:1 Mihail este numit marele voievod. Numele Mihail se traduce literal
printr-o întrebare: Cine este ca Dumnezeu? Și, pentru că răspunsul este nimeni, cu excepția
Fiului, înțelegem că Mihail este unul dintre numele profetice ale lui Hristos. În Iuda 9 El este
numit Arhanghel, pentru că este conducătorul oștirilor cerești. Conform cu Dan. 10:13, acesta
este numele sub care poartă marea luptă cu Diavolul. Această luptă are un caracter spiritual (vezi
Ef. 6:12), nu putem să explicăm caracterul ei, dar îi putem înțelege esența. Satana este pe pământ
pentru că umanitatea, prin Adam și Eva, a căzut în capcana înșelăciunilor lui. El a fost alungat
din cer, pentru că cei de acolo I-au rămas credincioși lui Mihail – Hristos.
5. Ce spune glasul puternic din cer? (Ap. 12:10, 11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Am auzit deja acest mesaj în Ap. 5. Cu puțin timp înainte de răstignire, Isus a spus: „Acum
stăpânitorul acestei lumi va fi aruncat afară” (In. 12:31). Satana a fost alungat pe pământ, la
marginea istoriei, atunci când Adam i-a cedat locul. Dar a fost definitiv alungat din cer atunci
când Isus a rostit pe cruce: „S-a isprăvit!” (In. 10:30). Prin meritele biruinței obținute de Isus pe
cruce a devenit posibilă biruința noastră asupra păcatului. Până în acest moment Satana putea să
cârtească împotriva poporului lui Dumnezeu și să spună că este sub autoritatea lui. Acum domnia
lui s-a sfârșit, urmașii lui Hristos „l-au biruit prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii
lor”. Putem fi omorâți din punct de vedere fizic, dar sufletul care a fost predat lui Dumnezeu nu
poate fi nimicit de Satana.
6. Când vor avea loc cele descrise în Ap. 12:12, bucuria și întristarea pentru izgonirea lui
Satana?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Așadar, alungarea finală a Diavolului a avut loc după moartea și învierea lui Hristos (vezi. Col
2:15). Se pare că totul este foarte simplu: acum cerul se bucură, pentru că Satana nu mai vine la
sfatul fiilor lui Dumnezeu, așa cum ne spune cartea lui Iov (vezi Iov. 1:6). Pe pământ este
întristare, pentru că Satana știe că va pieri și vrea să ducă la pierzare cât mai mulți oameni (vezi
1 Petru 5:8). Dar semnificația textului este mult mai profundă. Am spus deja că cei ce locuiesc în
ceruri nu sunt doar îngerii, ci și locuitorii altor lumi, dar și cei mântuiți de Dumnezeu (vezi.
Filipeni 3:20; Ap. 11:1).
Cum se pot veseli cei mântuiți dacă întreaga furie a Diavolului este îndreptată împotriva lor?
Cum s-a bucurat Isus atunci când întreaga mânie a balaurului era îndreptată împotriva Lui? Și
această bucurie a lui Hristos ne este dată acum nouă (vezi In. 15:11). Această fericire nu este una
obișnuită, este bucuria înțelegerii faptului că suntem primiți de Dumnezeu, că în inima noastră au
avut loc schimbări determinante. Pentru locuitorii pământului este mare amărăciune (în capitolul
anterior am vorbit despre un „vai” întreit), pentru că fără Hristos, fără ajutor de sus nu există
nicio șansă de salvare. Săgețile lui Satana sunt îndreptate asupra locuitorilor pământului într-o
măsură la fel de mare ca și asupra Bisericii. Numai că ei nu și-au pus încrederea în Cel care
poate mântui.
7. Cum reușește femeia să supraviețuiască și să se apere împotriva balaurului? (Ap.
12:13-16)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Urmărirea Bisericii a început în mod practic imediat după învierea lui Hristos și s-a întețit mult
mai mult. Pustia este un simbol pentru singurătate și sărăcie, ispitire și adaptare, dar și o imagine
a acelor împrejurări în care omul se întâlnește cu Dumnezeu. Moise a fugit de Faraon în pustie.
Ilie a pribegit, fugind de Ahab și Izabela. Isus s-a dus în pustie și s-a rugat de fiecare dată când a
avut de înfruntat o mare ispită.
Observați că în perioada Evului Mediu întunecat, o vreme, două vremi și jumătatea unei vremi,
Biserica nu s-a aflat la amvoanele catedralelor și în încăperi aurite, ci în pustie! (Comparați cu
înfățișarea celor doi martori, îmbrăcați în sac din Ap. 11:3). În timpul focului persecuției,
balaurul folosește armele lui clasice – un râu de învățături false. Mulți din mica grupă a celor ce
păreau a dori să fie credincioși lui Dumnezeu s-au înecat în acest râu. Pământul a dat ajutor
femeii după ce peregrinii persecutați în Europa și-au întemeiat comunitățile în Noua lume și au
putut cerceta personal Biblia, construindu-și viețile pe o temelie sigură.
8. Ce se întâmplă la încheierea vedeniei? (Ap. 12:17)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Ap. 11:18 ni s-a spus că neamurile se mâniaseră, acum balaurul este mâniat. Este evident că
sunt legate una de cealaltă. Aceasta este manifestarea ultimei mânii a Diavolului și a urmașilor
lui. Femeia (Biserica) este prezentată ca rămășița seminței ei. Așa a fost mereu în istorie, dintr-
un popor care în trecut era numeros, Dumnezeu a păstrat o rămășiță credincioasă (vezi. Is. 10:22,
23; Rom. 9:27).
Semnul credincioșiei față de Dumnezeu constă în păzirea poruncilor Lui (vezi . 1 In. 5:3; Rom.
13:9, 10). Un alt semn al credincioșiei este acela că au mărturia lui Isus Hristos, asemenea
darului vieții și predicării pe care l-au avut Isus și primii Săi ucenici (vezi 1 In. 1:2, 3; Ap. 1:5,
9). Nu înseamnă mare lucru să ai pe un raft Biblia – cuvântul prorociei (vezi 2 Petru 1:19) și
Spiritul Profetic (vezi Ap. 19:10), este important să ai această mărturie în tine însuți, să o trăiești,
să fii plin de ea, să o predici prin propria viață. Despre bătălia balaurului cu rămășița vom
discuta mai detaliat în capitolul următor.
„Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denunțați ca vrăjmași ai legii și ai ordinii, ca unii care
calcă în picioare preceptele morale ale societății, provocând anarhie și corupție și atrăgând
judecățile lui Dumnezeu asupra pământului. Stăruințele de a nu-și călca pe conștiință vor fi
socotite ca încăpățânare, îndărătnicie și dispreț față de autoritate. Ei vor fi acuzați de
nemulțumire față de cârmuire. Slujitorii care contestă obligativitatea Legii divine vor prezenta de
la amvoane datoria de a da ascultare autorităților civile ca fiind rânduite de Dumnezeu. În sălile
legislative și în curțile de judecată, păzitorii Sabatului vor fi greșit prezentați și condamnați. O
falsă interpretare va fi dată cuvintelor lor, iar asupra motivelor lor va fi pusă cea mai rea intenție.
Când bisericile protestante resping argumentele clare, scripturistice, în apărarea Legii lui
Dumnezeu, ele vor dori să-i aducă la tăcere pe aceia a căror credință n-o pot respinge cu ajutorul
Bibliei. Cu toate că închid ochii față de acest fapt, ele adoptă acum o cale care va duce la
prigonirea acelora care refuză în mod conștient să facă ceea ce face restul lumii creștine și să
recunoască pretențiile sabatului papal.
Demnitarii bisericii și ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge
toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorității divine va fi înlocuită cu
decretele prigonitoare. Corupția politică distruge iubirea de dreptate și respectul pentru adevăr;
chiar și în America cea liberă, conducătorii și legiuitorii, pentru a-și asigura favoarea publică, se
vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de
conștiință, obținută cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În lupta care se apropie
cu grăbire, vom vedea exemplificate cuvintele profetului: „Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus
să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui
Isus Hristos” (Apocalipsa 12, 17)” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 592).
1. Cap. 12 (pag. 252-258)
2. Partea a 2 a „Cerul purpuriu” (pag. 111-113). Cap. 4 „Diavolul și femeia” (pag. 115-121)
3. Privire asupra Apocalipsei cap. 12-22:5 (p. 344-353). Balaurul și femeia (pag. 354-375)
4. Volumul 2 (pag. 235-238)
Tema 15
VEDENIA DESPRE FIARE ȘI SEMNUL FIAREI (APOCALIPSA 13)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Vă puteți imagina cum este să trăiești sub ocupația dușmanului? Sufletul îți este apăsat de noua
putere care îți modelează valorile și idealurile. Nu ai putere să lupți cu ea și ești nevoit să
supraviețuiești sperând la eliberare. Această putere te urmărește și ești nevoit fie să i te supui,
fie să te ascunzi de ea pentru a nu fi prins și torturat. Cum v-ați putea împotrivi vrăjmașului în
astfel de condiții? Ați putea să vă împărtășiți convingerile și să faceți noi ucenici?
Ce exemple puteți aduce? Anii de represiune din URSS, ocupația fascistă, robia negrilor în
America…
Înțelegeți voi acest fapt din istorie care adeverește că, pe parcursul multor secole, urmașii
credincioși ai lui Dumnezeu din Europa au trăit împărtășindu-și credința, rămânând la principii
în timp ce se aflau într-un sistem totalitar foarte dur? Și acest lucru nu se întâmpla din cauza
regilor sau dictatorilor, ci a pontifilor papali care se schimbau unul după altul.
Trăim în ultima perioadă a istoriei acestui pământ când rana de moarte a papalității a fost
vindecată, când o nouă unire dintre biserică și stat îi va obliga pe cetățeni să se închine
valorilor înșelătoare sub amenințarea cu moartea. Cum să ne protejăm?
(versete de memorat): fiara care iese din mare (Dan. 7:3-8), lunile (Dan. 7:25; Ap. 11:2), hula
împotriva lui Dumnezeu și a locașului Său (Dan. 8:9-14), cartea vieții (Lc. 10:20), focul din cer
(1 Împ. 18:24), 666 (Dan. 3:1,6,7).
ÎNTREBĂRI PENTRU DICUȚIE
1. Cine a fost așezat pe nisipul mării și ce înseamnă acest lucru? (Ap. 13:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În unele manuscrise se spune „eu am fost așezat”, dar în cele mai multe texte vechi și în
traducerile contemporane este scris „el a fost așezat pe nisipul mării”, adică balaurul care se lupta
cu rămășița seminței femeii (vezi Ap. 12:7). Acesta este și scopul, acela de a arăta opoziția dintre
puterile răului și Dumnezeu. Mai înainte, lui Ioan îi fusese arătat un înger puternic care stătea cu
piciorul drept pe mare și cu cel stâng pe uscat (vezi Ap. 10:1, 2).
Balaurul și Îngerul care se află pe malul mării cheamă din mare și din pământ puterile ce li se
supun. Marea reprezintă elementele aflate în mișcare ale lumii – popoare, limbi și seminții (vezi
Ap. 17:15; compară cu Ps. 2:1). În capitolul anterior, pământul era pustiu și a primit femeia
(biserica) urmărită de balaur și a salvat-o de valul de învățături mincinoase revărsat din gura
balaurului (vezi Ap. 12:14-16).
Lupta ce se desfășoară pe țărmul mării i-a fost arătată de mai multe ori prorocului Daniel (vezi
Dan. 7:2,3; 11:45) și, oricare ar fi puterile și împărățiile reprezentate, totdeauna ele se
împotriveau poporului lui Dumnezeu.
2. Pe cine simbolizează fiara care se ridică din mare? (Ap. 13:1-4)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Avem aici o trimitere la Dan. 7:3-8. Aici fiarele ies pe rând din mare și reprezintă imperiile care
se schimbă unul după altul pe arena istoriei. Fiara de acum poartă în ea caracteristici ale tuturor
celorlalte patru, mai asemănătoare însă cu fiara a patra din Dan. 7:7 și cu balaurul prezentat în
Ap. 12:3 (vezi Anexa 4). Este important să observăm că „puterea lui și scaunul lui de domnie” îi
sunt date fiarei de nimeni altcineva decât de balaur (Satana). El L-a ispitit pe Hristos, I-a propus
domnia peste toate lumile dacă i se va închina. Domnul a respins această propunere cu hotărâre.
Dar omul a fost de acord să urmeze această cale în felul acesta devenind nu doar un slujitor al lui
Satana, ci și un vrăjmaș al lui Dumnezeu (un hulitor). Locuitorii pământului se închină fiarei
gândindu-se că Îl slujesc pe Dumnezeu, de fapt plecându-se înaintea balaurului (Satana). Doar o
singură putere din istorie corespunde descrierii acestei fiare care are în ea caracteristicile
imperiilor din trecut, mai ales pe cele ale Romei, primind de la Satana puterea, tronul și domnia
asupra tuturor popoarelor, hulind și purtându-se cu mândrie, luptând 42 de luni împotriva
sfinților și biruindu-i, primind o rană de moarte care se va vindeca foarte repede. Este Papalitatea
Romană. Nu este vorba despre credincioșii catolici ca indivizi, ca frăție, ci despre cei care,
cedând ispitirilor satanice, asemenea imperiilor trecute, au luat asupra lor autoritatea lui
Dumnezeu.
3. Care este sensul acțiunilor acestei fiare? (Ap. 13:5-7)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dumnezeu le-a poruncit apostolilor să predice evanghelia și să facă noi ucenici. El nu i-a învățat
nici să domnească peste oameni și nici să își strângă bogății pe pământ. Biserica a fost chemată
să fie stâlpul și temelia adevărului (vezi 1 Tim. 3:15). Papalitatea a mers mult prea departe de
aceste recomandări.
1) „Avea o gură cu care vorbea cu trufie și spunea vorbe de hulă”. Nimeni nu are dreptul
să își asume prerogativele divine (vezi In. 10:33, 36; Mt. 26:63-65), nimeni nu poate ierta
păcatele, cu excepția lui Dumnezeu (vezi Mc. 2:7). Isus era Dumnezeu! Altfel, cuvintele
și faptele Lui ar fi fost o hulă. Papa și-a asumat prerogative pe care Dumnezeu nu le-a dat
niciodată omului.
2) „Puterea de a lucra 42 de luni” sau 1260 de zile – timp în care papalitatea a condus de
fapt Europa prin represiune, supunându-și chiar și monarhii.
3) Hulea împotriva lui Dumnezeu, „hulea împotriva numelui Său, împotriva cortului și a
celor ce locuiesc în el”. Avem aici o referire la Dan. 8:9-14. Papa a fost numit locțiitorul
Fiului lui Dumnezeu. Adevărul cu privire la slujirea lui Hristos în sanctuarul din ceruri a
fost călcat în picioare, închinarea creștinilor este redusă la soboarele pământești, iar cei
care au continuat să creadă în Biblie au fost socotiți ca eretici.
4) Mulți sfinți au fost persecutați și uciși. Popoarele tremurau în fața Romei.
4. Există vreo scăpare în fața fiarei și cum să ne ferim de a ne închina ei? (Ap. 13:8-10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Mielul este junghiat (ceea ce înseamnă că planul de mântuire este descoperit) chiar de la
întemeierea lumii. Mai mult de atât, cartea vieții există și ea de la întemeierea lumii (compară cu
Ap. 17:8). Cel care este predat lui Hristos, cel pentru care cinstea, datoria, adevărul sunt mai
scumpe decât viața, nu va accepta ispita de a se închina fiarei în căutarea unei vieți mai ușoare.
Dumnezeu știe mai dinainte pe cei care au numele scrise în cartea vieții Mielului și pe cei care nu
le au. Dar El nu ne predestinează. Ucenicilor Săi care vor birui El le spune: „Bucurați-vă pentru
că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc. 10:20; compară cu Mt. 10:28). Diavolul va cădea
singur în cursa întinsă celor credincioși, el va pieri de sabia pe care a ridicat-o asupra sfinților. În
această situație sunt necesare răbdarea și credința sfinților pentru a birui.
5. Ce caracteristici are fiara care se ridică din pământ? (Ap. 13:11-13)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Se pare că singura diferență este aceea că are coarne asemănătoare cu ale mielului. Ce înseamnă
acest lucru? Încercarea de a fi asemenea lui Isus? Dar Mielul Isus are „șapte coarne și șapte ochi,
care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise în tot pământul” (Ap. 5:6). Fiara încearcă
să distrugă lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Asemenea vrăjitorilor Egiptului, el face semne mari
(vezi Ex. 7:11, 22; 8:7). Reușește chiar să coboare foc din cer, ceea ce profeții lui Baal nu au
reușit (vezi 1 Împ. 18:24, 29). Se pare că această fiară nouă se ridică din pământul care mai
înainte a dat ajutor Bisericii și a înghițit râul (vezi. Ap. 12:16), ceea ce înseamnă că nu apare din
Orientul Apropiat sau din Europa, ci pe continentul american. Dar, dincolo de înfățișarea ei
blândă și de faptul că apare chiar în rândurile peregrinilor prigoniți, noua putere este asemenea
fiarei, înfricoșătoare. Ea vorbește ca balaurul și imită căile papalității medievale, obligându-i pe
locuitorii pământului să se închine primei fiare, devenind prorocul mincinos al acesteia. Se
formează un fel de falsă trinitate (balaurul, fiara și prorocul mincinos, Ap. 16:13; 19:20; 20:10)
care se împotrivește Adevăratului Dumnezeu și care speră, după ce rana de moarte i s-a vindecat,
că va reuși din nou să aducă toată lumea să i se închine.
6. Care sunt acțiunile celei de a doua fiare? (Ap. 13:13-15)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Pe timpul lui, Moise i-a prezentat lui Faraon semnele pe care Domnul îi spusese să le facă, dar
acesta a ales să îi creadă pe vrăjitori. I-ar fi crezut Ahab pe profeții lui Baal dacă aceștia ar fi
reușit să coboare foc din cer? În Ap. 19:20 această a doua fiară este numită prorocul mincinos,
pentru că minunile false pe care le face îi vor amăgi și vrăji pe locuitorii pământului să o creadă
și să facă un chip al primei fiare. Aceasta nu înseamnă că va fi din nou instaurată dominația
bisericii medievale. Nu! Imaginea papalității reînviată după rana mortală se va potrivi perfect în
contextul modern. Dar iată ce se va întâmpla cu siguranță: principiile democrației și ale liberului
arbitru vor fi încălcate, oamenilor le vor fi impuse respectarea poruncilor false, valorilor străine
de Dumnezeu și o închinare falsă, iar cei ce vor gândi diferit vor fi scoși în afara legii până acolo
încât va fi rostit împotriva lor un decret de moarte.
7. Ce este semnul fiarei și cum să nu îl primim? (Ap. 13:16, 17)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Semnul fiarei este în opoziție cu pecetea pusă pe fruntea celor 144 000 (vezi Ap. 7:2-4). Pecetea
lui Dumnezeu reflectă caracterul Său, iar semnul fiarei este recunoașterea autorității fiarei.
Pecetea lui Dumnezeu este pusă pe frunte, ceea ce înseamnă că mintea este sigilată, dar semnul
fiarei poate fi atât pe mână, cât și pe frunte. Cu alte cuvinte, nu este obligatoriu ca omul să
primească în mod conștient semnul fiarei, este de ajuns să se supună și să facă ceea ce i se spune.
Problema apartenenței la Dumnezeu sau la vrăjmaș implică sferele majore ale vieții și vizează
toate poruncile lui Dumnezeu. Dar una dintre porunci va constitui o încercare deosebită a
credincioșiei – porunca privitoare la ziua de închinare, la Sabat. Vrăjmașul va dori din nou să
schimbe ziua de odihnă (vezi Dan. 7:25) și să impună un Sabat fals. Dar chiar dacă va restrânge
dreptul de a cumpăra și a vinde, este important să fie păzite „poruncile lui Dumnezeu și credința
lui Isus” (Ap. 14:12).
8. Cum să înțelegem semnul fiarei? (Ap. 13:18)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Numărul numelui fiarei i-a făcut pe teologii din diferite perioade să dea o semnificație cifrelor
acestuia și să o aplice numelor împăraților Nero și Caligula, Napoleon și Hitler. Un exemplu
clasic de interpretare este socotirea cifrelor atribuite fiecărei litere din inscripția aflată pe tiara
papală – vicarius filii dei. Cei care se împotrivesc acestei interpretări literale spun că în zilele
noastre papa nu mai poartă această inscripție, deci își pierde actualitatea și semnificația. Dacă
Numele Tatălui, scris pe frunte, vorbește despre caracterul lui spiritual, numărul 666 trebuie să
aibă nu atât un sens literal, cât unul spiritual. Sistemul sexagesimal de numărare a fost folosit în
Babilon și a avut o semnificație deosebită în religia babiloniană. De exemplu, chipul lui
Nebucadnețar avea înălțimea de 60 de coți și lățimea de 6 coți (vezi Dan. 3:1) și trebuia ca
oamenii să i se închine, ca și acum. Dar acesta este doar un număr omenesc. El nu ne amintește
doar de faptul că omul a fost creat în ziua a șasea, ci ne vorbește și despre imperfecțiunea umană,
despre incapacitatea lui de a atinge desăvârșirea fără Dumnezeu, descoperită prin cifra 7. Avem
nevoie de inteligență pentru a deosebi ceea ce este divin de ceea ce este uman. Oricare ar fi cei
care se identifică cu numărul 666, ei sunt doar oameni, lipsiți de harul lui Dumnezeu, oameni
care vor pieri mai devreme sau mai târziu.
„Dar fiara cu coarne ca de miel a fost văzută „ieșind din pământ”. În loc să distrugă alte puteri
pentru a o întemeia pe a ei, națiunea reprezentată astfel trebuie să se ridice într-un teritoriu
neocupat mai înainte și să se dezvolte treptat și pașnic. Nu putea deci să se ridice dintre
popoarele aflate în luptă și frământate, din Lumea Veche — acea mare tulburată de „popoare,
mulțimi, națiuni și limbi”. Trebuie căutată deci în continentul apusean.
Care națiune din Lumea Nouă, în anul 1798, se dezvolta, având perspectiva puterii și măreției și
atrăgând atenția lumii? Aplicația simbolului nu admite nici o îndoială. O singură națiune și
numai una împlinește toate amănuntele acestei profeții, indicând fără greș spre Statele Unite ale
Americii.
„Și ea avea două coarne ca ale unui miel.” Coarnele ca de miel arată tinerețe, nevinovăție și
blândețe, care reprezintă exact caracterul Statelor Unite, arătate profetului ca „ieșind” în anul
1798. Printre creștinii exilați, care au fugit în America și au căutat adăpost de persecuția regală și
de intoleranța preoților, erau mulți care s-au hotărât să întemeieze o guvernare pe temelia solidă
a libertății religioase și civile. Vederile lor și-au găsit întruchiparea în Declarația de
Independență, care a stabilit marele adevăr că „toți oamenii sunt creați egali” și înzestrați cu
dreptul inalienabil la „viață, libertate și căutarea fericirii”. Iar constituția le-a garantat oamenilor
dreptul la autoguvernare, dând asigurarea că reprezentanții aleși prin votul poporului sunt
împuterniciți și pot să aplice legea. Libertatea credinței religioase a fost de asemenea garantată,
fiecărui om fiindu-i îngăduit să se închine lui Dumnezeu după glasul conștiinței lui. Principiile
republicane și cele protestante au devenit principiile fundamentale ale țării. Aceste principii sunt
secretul puterii și prosperității ei. Toți cei persecutați și asupriți din întreaga creștinătate s-au
îndreptat către această țară cu interes și cu nădejde. Milioane de oameni au căutat țărmurile ei, iar
Statele Unite au ajuns curând printre cele mai puternice națiuni ale pământului.
Dar fiara cu coarne ca de miel „vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi
înaintea ei; și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi, a cărei rană de
moarte fusese vindecată.... Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea
rana de sabie și trăia” (Apocalipsa 13, 11-14).
Coarnele ca de miel și glasul de balaur, din punct de vedere simbolic, indică o contradicție
flagrantă între mărturisirile și practicile națiunii reprezentate în felul acesta. Vorbirea acestei
națiuni reprezintă acțiunile puterilor ei legislative și juridice. Prin astfel de acțiuni vor fi
contrazise principiile liberale și pașnice pe care le pusese odinioară la temelia politicii ei.
Profetizarea că va vorbi „ca un balaur” și va folosi „toată puterea fiarei dintâi” prevestește în
mod clar dezvoltarea unui spirit de intoleranță și persecuție, pe care l-au dat pe față națiunile
reprezentate prin balaur și prin fiara care semăna cu un leopard. Iar declarația că fiara cu două
coarne „făcea pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi” arată că autoritatea acestui
popor urmează să fie folosită pentru impunerea unei respectări care va constitui un act de
închinare, de respect față de papalitate” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 440-442).
ANEXA 4
Asemănările dintre fiare și balaur
Balaurul Fiara Fiara Fiara Fiara

(Ap. 12:3) (Dan. 7:7) (Ap. 13:1, 2) (Ap. 13:11) (Ap. 17:3-14)
Șapte capete + Zece coarne Șapte capete + Două coarne Șapte capete +
Zece coarne Zece coarne asemenea unui Zece coarne
miel
Este mare, roșie Înfricoșătoare. Leopard + urs + Vorbește ca Stacojie
(asemenea Înspăimântătoare leu + putere, balaurul
focului), vrea să , mănâncă, primește tronul
mănânce sfarmă și calcă în și autoritatea
Pruncul picioare balaurului
Are pe cap șapte Apare un alt corn Are pe cap 10 - Este plină de
cununi care a dat jos alte cununi și nume cuvinte de hulă
trei coarne de hulă
A dat puterea, Sfinții sunt dați Are putere Acționează cu 10 împărați
tronul lui și o în mâinile ei o asupra oricărei toată puterea transferă
mare putere vreme, două seminții, fiarei dintâi autoritatea lor
fiarei care se vremi și oricărui popor și asupra fiarei
ridică din mare jumătatea unei oricărei limbi
(Ap. 13:2) vremi pentru 42 de luni

1. Cap. 13 (pag. 259-266). Anexa: Globalizarea, prezisă de Biblie (pag. 337-344)
2. Cap. 5 „Oamenii și fiara” (pag. 122-129)
3. Cele două fiare (pag. 376-407)
4. Volumu 2 (pag. 259-247)
Tema 16
CEI 144 000 ȘI SOLIA CELOR DOI ÎNGERI (APOCALIPSA 14:1-8)

Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Unde se pot ascunde oamenii în timpul nenorocirilor? În timpul tunetelor, furtunii, ninsorilor
abundente este cel mai bine să te adăpostești în propria casă, dar când au loc cutremure sau
inundații este mai bine să părăsești locuința și să cauți refugiul într-un loc deschis. În timpul
epidemiilor este cel mai bine să eviți aglomerațiile și să nu ieși prea mult din casă, iar în
vremuri de război trebuie să părăsești locurile natale și să îți împarți soarta cu mulțimea de
refugiați. Dar unde am putea să fugim și să ne ascundem în timpul marii strâmtorări?
Ucenicilor din Ierusalim li s-a spus: „Atunci cei care sunt în Iudeea să fugă la munți” (Mat.
24:16). Veți spune că acolo unde locuiți nu sunt munți și nici păduri care nu pot fi străbătute…
Dar avem în Biblie o făgăduință sigură: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit
fuge în el şi stă la adăpost” (Prov. 18:10).
Într-adevăr, este cel mai important să găsești adevăratul adăpost spiritual în vremea încercării
pentru a nu cădea pradă dezamăgirii, panicii, fricii, părerilor care îi duc în rătăcire pe mulți.
Ap. 14:1-5 este un răspuns la întrebarea: Unde se va adăposti Biserica în timpul ultimei crize
care va veni asupra pământului? Noi ne ducem viața încă pe pământ și, în același timp, prin
credință suntem în ceruri.
(versete de memorat): Sionul (Ps. 2:6; Is. 61:3), cu El (Mt. 16:18; 28:20), o cântare nouă (Ex.
15:1-4), vergurii (1 Cor. 6:11; 2 Cor. 11:2), urmează pe Miel (Mt. 16:24), cei mântuiți (Ex.
13Ș12-15), Evanghelia veșnică (Mt. 24:14), închinați-vă Creatorului (Ex. 20:11), a căzut
Babilonul (Dan. 5:23).
1. Unde se află Mielul cu cei 144 000 și ce înseamnă aceasta? (Ap. 14:1, 2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Sionul este un munte în Ierusalim (vezi. 2 Împ. 19:31), care este o cetate, orașul lui David (vezi 2
Împ. 5:7). În cartea Psalmilor el este un simbol al Împărăției lui Mesia, locul de unde conduce
Dumnezeu (vezi Ps. 2:6; 9:11). Faptul că Mielul stă pe muntele Sionului este o imagine foarte
des întâlnită în Biblie. Dar faptul că împreună cu El se află și rămășița credincioasă – cei 144 000
– este ceva nou! În capitolul anterior, ca și în cartea profetului Daniel, s-a vorbit despre biruința
fiarei asupra sfinților (vezi Dan. 7:21; 12:7; Ap. 13:7). Înseamnă acest lucru că Biserica va cădea
la un moment dat? În niciun caz! Isus a întemeiat Biserica Sa pe o piatră și porțile locuinței
morților nu o pot birui (vezi Mt. 16:18). Dar autoritatea fiarei, care i-a determinat pe toți
locuitorii pământului să i se închine, îi privează pe cei sfinți de posibilitatea de a influența lumea.
Când toți vor primi semnul fiarei, iar cei care nu îl primesc vor fi scoși în afara legii, se va părea
că Biserica va fi nimicită, că ea nici măcar nu mai există. Dar Ioan ridică ochii spre tronul din
ceruri și îi vede pe cei care, împreună cu Mielul, au trecut prin necazul cel mare. Refuzând
semnul fiarei, ei sunt sigilați cu Numele Tatălui.
2. Despre ce cântare este vorba și de ce nimeni nu o poate învăța, cu excepția celor 144
000? (Ap. 14:2, 3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Aici se face o paralelă cu imnul de biruință al israeliților când au ieșit din Egipt și au trecut
Marea Roșie (vezi Ex. 15:1-21). De fiecare dată când tot poporul sau cineva din Israel obținea o
victorie, cântau Domnului punând în versuri ceea ce au trăit. De exemplu, cântarea Mariei (vezi.
Lc. 1:46-55). Acum, cei care au trecut prin necazul cel mare (vezi Ap. 7:14) cântă o astfel de
cântare. Nimeni nu poate învăța această cântare pentru că nimeni altcineva nu a trecut prin
experiența pe care au trăit-o ei. Ei au fost salvați din cel mai întunecat ceas al omenirii.
Pământul, care cândva a înghițit râul pe care îl vărsa balaurul din gură, este acum gata să îi
înghită. Dar ei au fost salvați de pe pământ!
3. Ce înseamnă „verguri”? (Ap. 14:4)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Ap. 12:1 femeia îmbrăcată în alb este un simbol al Bisericii. În Ap. 17 vedem imaginea
desfrânatei. Încălcarea poruncii a șaptea a devenit boala cea mai distrugătoare a omenirii în
această ultimă perioadă a istoriei ei, unul dintre semnele degradării generale, tot așa cum desfrâul
a fost simbolul pieirii Sodomei (vezi. Iuda 7). Din context vedem că aici nu este vorba despre
desfrâu în sens general, ci despre adulterul spiritual, despre idolatrie. Nu s-au întinat cu femei
înseamnă a nu intra în legături imorale. Nicăieri o căsătorie legală nu este considerată
imoralitate. Vergur poate fi numit și un văduv care mai înainte a fost căsătorit, bărbat sau femeie.
Unii dintre noi pot să se întristeze de faptul că au trecut prin experiența infidelității în trecut. Dar
aici este important să reținem că cei 144 000 „și-au spălat hainele și le-au albit în sângele
Mielului” (Ap. 7:14), „ei l-au biruit (pe balaur) prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii
lor, și nu și-au iubit viața, chiar până la moarte” (Ap. 12:11). Vorbind despre faptul că cei
desfrânați nu vor moșteni Împărăția, Pavel spune: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi,
aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul
Dumnezeului nostru” (1 Cor. 6:11). Cei 144 000 nu au intrat într-o legătură imorală cu fiara, nu
au primit semnul ei, de aceea sunt verguri.
4. Ce caracteristici au cei 144 000? (Ap. 14:4, 5)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ei „urmează pe Miel oriunde merge El”. Amintiți-vă chemarea lui Isus: „Leapădă-te de sine, ia
crucea și urmează-Mă” (Mt. 16:24). El face aceeași invitație ultimei generații, ca și primilor
ucenici. Uneori, noi nu vrem să mergem totdeauna și oriunde după El. Dar nu avem o altă cale.
„Ei au fost răscumpărați, ca cel dintâi rod al lui Dumnezeu și al Mielului”. Însuși Isus este numit
„cel întâi născut” (vezi Col. 1:18). Primii născuți din Israel erau răscumpărați prin jertfă (vezi
Ex. 13:12-15), fiind consacrați în slujba Domnului. Cei 144 000 vor rămâne pentru totdeauna
între locuitorii cerului ca un grup special de întâi născuți. „În gura lor nu s-a găsit minciună”. În
Biblie, Diavolul este numit mincinos. Minciuna este atunci când cuvintele nu corespund cu
faptele, când în exterior totul este bine, iar în interior este trădare. „Ei sunt fără pată înaintea
scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Se pare că acest lucru este imposibil de atins. „Bun este
unul singur, Dumnezeu” (Mt. 19:17). Totuși, fiecăruia dintre noi Dumnezeu ne-a oferit
posibilitatea de a ne îmbrăca cu neprihănirea Sa și de a atinge sfințirea „fără de care nimeni nu
va vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14).
5. Îngerul care zbura prin mijlocul cerului este real sau este o metaforă? (Ap. 14:6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În predica lui Isus cu privire la evenimentele finale găsim un mesaj important: „Evanghelia
aceasta a împărăției va fi propovăduită în toată lumea ca să slujească de mărturie tuturor
neamurilor; atunci va veni sfârșitul” (Mt. 24:14). Desigur că această însărcinare le-a fost dată
ucenicilor și ei trebuie să o aducă la îndeplinire (vezi Mt. 28:19), dar ea are o importanță
cerească și de aceea este prezentată sub forma unui Înger, zburând prin mijlocul cerului. Aici
avem din nou o reprezentare a marii lupte. Fiara, motivată de balaur, încearcă să își impună
autoritatea asupra „oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod” (Ap. 14:6). Și Evanghelia
își va atinge scopul! Am văzut deja, împreună cu Ioan, mulțimea celor mântuiți: „din orice neam,
don orice seminție, din orice limbă și din orice norod” (Ap, 7:9).
6. Care este esența mesajului primului înger? (Ap. 14:7)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Temeți-vă de Dumnezeu. Ceea ce omenirea a pierdut în ultimii o sută de ani, trebuie să
regăsească! Acest lucru este conștientizarea faptului că trăim în prezența lui Dumnezeu. Mulți
dintre noi consideră că Dumnezeu, chiar dacă există, este undeva foarte departe. El este de fapt o
teorie, ceva abstract, nu o Persoană reală care cunoaște momentul în care venim la viață și
murim, alături de care ne trezim în fiecare dimineață și adormim seara, împreună cu care aducem
la îndeplinire acțiunile noastre pământești, ne îndrăgostim, ne pierdem cumpătul, iertăm, facem
alegeri… într-un cuvânt, trăim față către față. Conștientizarea prezenței Sale naște în noi
simțământul recunoștinței, teama de a pierde acest simțământ – acesta este începutul
înțelepciunii pe care Biblia îl numește frica de Domnul (vezi Ps. 111:10).
Dați-I slavă! Slava lui Dumnezeu rezidă din caracterul Său (vezi Ex. 33:19; 34:6,7). Noi Îi dăm
slavă prin faptul că încercăm să ne asemănăm tot mai mult cu El în gând și fapte. Fără a avea
dragoste față de El, orice cuvinte de laudă sunt lipsite de sens.
A sosit ceasul judecății Lui! Noi trăim într-un timp împrumutat. În cer judecata are loc deja,
soarta celor neprihăniți se hotărăște deja. „Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți,
apoi sfântul locaș va fi curățit” (Dan. 8:14). Această cea mai lungă perioadă de timp s-a împlinit
în anul 1844. Este important ca noi să trăim nu doar conștientizând prezența Sa, ci și realitatea
judecății Sale.
7. De ce este atât de actuală chemarea de a ne închina Creatorului? (Ap. 14:7)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
1. Omenirii îi este impusă doctrina cu privire la apariția spontană a vieții. Această teorie
care i-a cucerit pe oamenii de știință a depășit cu mult doar o simplă controversă între
aceștia și influențează toate sferele vieții omului secular. A venit vremea să ne
reîntoarcem la Creator, să înțelegem planul Său cu noi.
2. În această parte a mesajului primului înger este evidentă trimiterea spre porunca a patra:
„Pentru că în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, marea și tot ce este în ele, iar
în ziua a șaptea s-a odihnit” (Ex. 20:11). Așa cum am spus deja, porunca cu privire la
ziua de închinare – sâmbăta – va juca un rol crucial în ultima luptă dintre forțele binelui
și răului.
3. Izvoarele apelor. Această parte de propoziție nu face parte din porunca a patra, dar nu
este la întâmplare pusă aici. Izvoarele apelor – reprezintă în mod literal și spiritual
izvoarele vieții. Dumnezeu este izvorul oricărei judecăți și învățături sănătoase. În Ap.
8:10 am văzut cum steaua pe nume „Pelin” cade peste izvoarele apelor, otrăvind apele
din ele, adică adevărul care a fost destinat pentru mântuirea poporului lui Dumnezeu
(vezi Is. 12:3). Aici ne este descoperită imaginea în care Mielul îi conduce pe cei ce au
scăpat din necazul cel mare „spre izvoarele apelor vieții” (Ap. 7:17), El Însuși fiind sursa
(vezi In. 7:37).
8. Care este esența mesajului celui de al doilea înger? (Ap. 14:8)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Babilonul a căzut de două ori în istoria biblică: în timpul construirii turnului Babel (vezi Gen.
11:1-9) și în timpul ospățului lui Belșațar (vezi. Dan. 5:23, compară Ier. 51:6-10). De ce este
nevoie de două căderi? Nu este doar o înfrângere și un declin ulterior, ci este și respingerea lui
Dumnezeu. Avem aici o întoarcere spre ceea ce a avut loc în trecut, dar și o privire asupra a ceea
ce Ioan aștepta cu nerăbdare – căderea Romei, pentru că în timpul apostolilor Roma era
denumită Babilon (vezi 1 Petru 5:13). Căderea Romei păgâne nu consta în distrugerea cetăților,
dar Ioan spera din tot sufletul ca Babilonul spiritual al timpului său a căzut deja. Tot așa și noi,
cei care trăim în ultimele zile, putem vedea deja prăbușirea ordinii mondiale, instaurată de
autoritatea fiarei, și ar trebui să înțelegem că lumea din jurul nostru a decăzut din punct de
vedere moral, „pentru că toate neamurile pământului au băut din vinul desfrânării ei”. Din
păcate, nu ne putem aștepta ca această lume să renască, să se ridice din prăpastia spirituală și să
prospere din nou… Lumea de dinainte de potop nu a renăscut, Sodoma nu s-a ridicat din cenușă,
Babilonul încă este în ruine, asemenea coliseumului din Roma. A sosit ceasul judecății, ceea ce
înseamnă că a venit ultimul ceas al istoriei acestui pământ. Acum are loc judecata lumii (vezi In.
12:31)! Trăim în timpul ultimei nopți a Babilonului, între momentul în care lui Belșațar i-a fost
arătat mesajul „MENE, MENE, TEKEL UPFARSIN” și cel în care el a fost omorât.
„Astăzi biserica lui Dumnezeu este liberă să ducă mai departe împlinirea planului divin pentru
mântuirea neamului omenesc pierdut. Timp de multe secole, copiii lui Dumnezeu au suferit o
restrângere a libertăților lor. Predicarea Evangheliei în curățirea ei a fost interzisă și asupra
acelora care au îndrăznit să nu asculte de poruncile oamenilor au fost trimise cele mai aspre
pedepse. Ca urmare, marea vie morală a Domnului a fost aproape în întregime nefolosită.
Oamenii au fost lipsiți de lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Întunericul rătăcirii și al superstiției
amenința să șteargă cunoașterea religiei adevărate. Biserica lui Dumnezeu de pe pământ a fost
într-o adevărată robie în timpul acestei perioade lungi de prigoană neîntreruptă, așa cum copiii
lui Israel au fost robi în Babilon în timpul exilului.
Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, biserica Sa nu mai este în robie. Israelului spiritual i-au
fost restatornicite privilegiile acordate poporului lui Dumnezeu la vremea eliberării din Babilon.
În toate părțile pământului, bărbați și femei răspund soliei trimise de cer, despre care Ioan
descoperitorul a proorocit că va fi vestită înainte de a doua venire a lui Hristos: „Temeți-vă de
Dumnezeu și dați-l slavă, căci a sosit ceasul judecății Lui” (Apocalipsa 14:7).
Oștile răului nu mai au putere să țină biserica roabă: căci „a căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea
mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei”, iar Israelului spiritual i se dă
solia: „Ieșiți din mijlocul ei poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți lovi cu
urgiile ei!” (Apocalipsa 14, 8; 18, 4.) Așa cum robii exilați au luat aminte la solia: „Fugiți din
Babilon” (Ieremia 51, 5) și au fost restatorniciți în țara făgăduinței, tot astfel cei care se tem de
Dumnezeu astăzi iau seama la solia de a ieși din Babilonul spiritual și în curând vor sta ca trofee
ale harului divin pe pământul înnoit, Canaanul ceresc” (E. White, Profeți și regi, pag. 714, 715).
1. Cap. 14 (pag. 267-269)
2. Cap. 5 „Oamenii și fiara” (pag. 129-131). Cap. 6 „Strigătul cu glas tare al îngerilor” (pag.
132-138)
3. Ultimul mesaj al lui Dumnezeu către lume (pag. 408-423)
4. Volumul 2 (pag. 348-391)
Tema 17
SOLIA ÎNGERULUI AL TREILEA ȘI SECERIȘUL (AP. 14:9-20)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Dacă ați ști că asupra orașului dumneavoastră este pe cale să vină o catastrofă (tornadă,
cutremur, inundație, orice altceva ce pune viața în pericol), cum i-ați anunța despre aceasta pe
apropiați și prieteni, folosind un ton blând și cuvinte amabile sau pe un ton alert? Acum vom
crește dificultatea întrebării: imaginați-vă că cineva, înainte de venirea dumneavoastră, i-a
convins pe toți că, pentru siguranța lor, trebuie să rămână acasă și să respecte instrucțiunile pe
care el li le-a dat. Dar dumneavoastră știți, de la cineva cu mai multă autoritate, că orașul este
în pericol și doar părăsirea lui va salva viața locuitorilor. Ce veți face? Cândva îngerii i-au luat
pe Lot și familia lui de mână și s-au grăbit să îi scoată din Sodoma. Credeți că prin acest gest
le-a fost încălcată libertatea? (Vezi Gen. 19:15-17). Este Dumnezeu întotdeauna un bătrânel
drăguț din cer sau se întâmplă să acționeze și cu duritate? În ce fel credeți că ar trebui să
avertizeze El lumea cu privire la pericolul pieirii ce o așteaptă, cât este de periculos să credem
minciunile?
Din păcate, astăzi vom citi unele dintre cele mai dure cuvinte din Biblie. Dumnezeu Își asumă
responsabilitatea pentru ele, pentru că dorește ca să nu pierim.
(versete de memorat): în foc și pucioasă (Gen. 19:24), paharul mâniei (Is. 51:17), în vecii
vecilor (Is. 34:10), pe nor ca Fiul Omului (Dan. 7:13), secerișul este copt (Ioel 3:13; Mt. 13:29),
sub altar (Ap, 6:9, 10; 8:3, 5), a călca în teasc (Is. 63:3; Ap. 19:15).
ÎNTREBĂR PENTRU DISCUȚIE
1. Mesajul celui de al treilea înger pune capăt soliilor transmise de primii doi?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„A urmat al treilea înger”. Acest lucru înseamnă că mesajul Evangheliei continuă să fie
vestit și solia cu privire la căderea Babilonului este încă actuală. Cea de a treia solie se
alătură primelor două și, ca și prima, este rostită cu glas tare, deci trebuie să fie auzită de toți
oamenii.
2. De ce iese din gura lui Dumnezeu o amenințare așa de înfricoșătoare? (Ap. 14:9, 10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Vinul mâniei lui Dumnezeu … paharul mâniei Lui … va fi chinuit în foc și în pucioasă înaintea
sfinților îngeri și înaintea Mielului …”. Se pare că nu există cuvinte mai aspre în care să fie
descrisă această scenă. Este Dumnezeul iubitor așa de rău? Chiar are Dumnezeu o mânie atât de
mare pe care să o toarne în paharul Său?
Odată, Isus a spus: „Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-
vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” (Mt. 10:28). Sunt
cuvinte care vorbesc despre subiectul nostru de astăzi. Amintiți-vă că Dumnezeu nu dorește
moartea păcătosului, dar pieirea este partea celor ce au ales să meargă pe calea răului. Diavolul a
fost cuprins de o mânie mare și, pentru a birui acest rău, este nevoie ca mânia lui Dumnezeu să
fie și mai mare.
După cum spun versurile unui vechi cântec sovietic: „Lasă furia nobilă să fiarbă ca un val”!
Babilonul a adăpat toate neamurile din vinul mâniei lui, iar răspunsul lui Dumnezeu este un vin
neamestecat în paharul mâniei Sale. Mânia lui Dumnezeu este reacția Sa la răutatea manifestată
de Satana. Fiara (Babilonul) amenință cu moartea pe toți cei care nu se închină chipului ei, iar
Dumnezeu avertizează mai dinainte cu privire la tragedia morții a doua, în foc și în pucioasă,
despre care vom mai vorbi și în Ap. 20.
3. Ce înseamnă expresia „fumul chinului lor se suie sus în vecii vecilor”? (Ap. 14:11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Care este semnificația biblică a cuvintelor „veșnic”, „în veci”, „în vecii vecilor”? de fiecare dată
este vorba de un timp fără sfârșit? De exemplu, despre Sodoma și Gomora se spune că suferă
„pedeapsa unui foc veșnic” (Iuda 7). Dar noi știm că focul care le-a distrus nu arde veșnic. El a
nimicit cu desăvârșire cetățile nelegiuite, consecințele lui sunt veșnice, nu continuitatea lui. În
vecii vecilor – este o expresie ce aparține limbii ebraice vechi (vezi Is. 34:10; 45:17), ca și
expresia nici zi, nici noapte (vezi Ap. 20:10), care se referă la hotărâri ce nu mai pot fi
schimbate. Este vorba despre o pedeapsă veșnică, nu despre o pedepsire veșnică. Moarte veșnică,
nu chinuri veșnice. Dar acești oameni vor rămâne pentru totdeauna în amintirea lui Dumnezeu, ei
sunt scriși în rănile ce i-au fost făcute la cruce. Iată de ce sunt folosite cuvinte atât de
înfricoșătoare pentru a ne avertiza cu privire la pericolul pieirii. A pieri este groaznic, a muri
pentru veșnicie este înfricoșător, chiar dacă aceasta nu înseamnă a fi chinuit veșnic în flăcările
iadului (vezi. Mal. 4:1-3)
4. Să ne reamintim: care este modalitatea de salvare în aceste ultime zile? (Ap. 14:12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ca și mai înainte, sfinții au nevoie de răbdare și credință (compară cu Ap. 13:10). „Căci aveţi
nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost
făgăduit.„Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi. Şi cel
neprihănit va trăi prin credinţă” (Evr. 10:36-38; compară cu Rom. 15:4). Dar, spre deosebire de
Biserica din Evul Mediu, rămășiței de acum i se spune să păzească poruncile lui Dumnezeu
(compară cu Ap. 12:17). De ce? Pentru că însăși esența învățăturii biblice – cele 10 porunci – a
fost călcată în picioare de autoritatea nelegiuită (vezi Dan. 7:25). Mulți dintre cei care I-au fost
credincioși lui Dumnezeu în Evul Mediu au fost duși în rătăcire chiar de la nașterea lor. De
aceea, Dumnezeu nu le cere socoteală cu privire la ceea ce nu au știut și nu au putut cunoaște.
Despre acest lucru am vorbit atunci când am studiat scrisoarea către biserica din Tiatira (vezi.
Ap. 2:24, 25). Dar când s-a încheiat perioada de dominație a fiarei, poruncile au strălucit
luminând adevărul ceresc. Biserica nu se mai afla în întuneric, Biblia a ajuns să fie accesibilă
tuturor, iar Evanghelia veșnică a fost propovăduită în toată lumea. Dacă cineva ar spune astăzi:
Eu nu păzesc poruncile pentru că nu am auzit de ele, Dumnezeu îl va întreba: „De ce nu ai vrut
să le știi? Pentru a fi salvat ai nevoie de credință, dar nu de orice fel de credință, ci de credința în
Isus!”.
5. De ce sunt numiți fericiți cei morți? (Ap. 14:13)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi,
împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El” (1 Tes. 4:14). Cei care au murit în Domnul au
fost mereu considerați fericiți pentru că ei au închis ochii având speranța învierii și
„Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii” (Mt. 22:32). „De acum” –
cuprinde întreaga perioadă a Noului Testament, din momentul învierii lui Hristos. Include
perioada apostolilor, a persecutării bisericii, a compromisului și secularismului, dar și timpul
de pe urmă, chiar înainte de necazul cel mare. Nu este nimic de temut în a muri în Domnul,
este mult mai înfricoșător să treci prin suferințe și tortură și cel mai rău să-L pierzi pe
Dumnezeu. „Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-
a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (In. 5:24).
Faptele care ne urmează vor mărturisi în favoarea sau împotriva noastră la judecată, dar
consecințele faptelor noastre vor veni la judecată fără noi.
6. Care este esența mesajului cu privire la seceriș și culegerea viei? (Ap. 14:14-20)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Israel, secerișul și strângerea strugurilor nu aveau loc în același timp. Grâul era secerat
primăvara, iar strugurii se strângeau toamna, chiar și sărbătorile religioase care erau legate de
aceste evenimente agricole, sunt diferite. Tot așa în istoria spirituală sunt așteptate două
evenimente majore – învierea pentru viață și învierea pentru judecată, între care, așa cum vom
vedea mai târziu, vor trece 1000 de ani (vezi In. 5:28, 29; Ap. 20:5, 6). Primul seceriș va fi făcut
chiar de Isus (cel care se aseamănă cu Fiul Omului, șezând pe nor), pentru că este o înviere
pentru viață și doar Dumnezeu este capabil să dea viață. La culegerea strugurilor participă un alt
înger, care iese din templul din ceruri, adică din prezența nemijlocită a lui Dumnezeu. Și încă alt
înger care iese din altar – o trimitere spre judecata despre care am vorbit deja în Ap. 6:9, 10 și
Ap. 8:3-5.
7. Care este specificul acestui mare seceriș? (Ap. 14:15, 16)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Evangheliile conțin multe pilde ale lui Isus care au ca subiect secerișul. Mai mult, Isus a vorbit
despre seceriș ca despre un proces de evanghelizare continuu: „Nu ziceţi voi că mai sunt patru
luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata
pentru seceriş” (In. 4:35) și ca un eveniment major la sfârșitul timpului: „Secerișul este sfârșitul
veacului” (Mt. 13:39).
Norul luminos ne asigură de faptul că este vorba despre a doua venire a lui Hristos (vezi. Dan.
7:13; Mt. 26:64). „Și când este copt rodul, pune îndată secera în el, pentru că a venit secerişul”
(Mc. 4:29). Doar Dumnezeu știe când este rodul cu adevărat copt. Timpul revenirii depinde de
coacerea deplină. El nu va veni după roade verzi sau pe jumătate coapte, nici nu va lăsa pe
pământ vreun bob pierdut sau nestrâns. În coroana Sa de aur toți mântuiții Lui sunt acum stele
strălucitoare (vezi Dan. 12:3).
8. Când vor avea loc evenimentele prezise prin strângerea strugurilor? (Ap. 14:18-20)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Și via s-a copt. Dumnezeu este răbdător și oferă timp pentru coacere atât semințelor binelui, cât
și celor ale răului. Și chiar dacă vița este o plantă benefică și este folosită în Biblie ca simbol
pentru Dumnezeu și biserica Sa (vezi In. 15:1-5), aici, ca și în cea de a treia solie îngerească,
semnifică vinul mâniei lui Dumnezeu care curge din teascul mâniei Sale (compară cu Is. 63:1-6).
Așa cum am menționat mai sus, strângerea strugurilor are loc într-un timp diferit de cel al
secerișului. Faptul că boabele sunt călcate în teasc în afara cetății ne vorbește despre drama
prezentată în Ap. 20:8, 9. Judecata și distrugerea celor ce au făcut răul se desfășoară în afara
Noului Ierusalim¸ care se pogoară din cer de la Dumnezeu. Învierea pentru judecată are loc după
cei 1000 de ani (vom vorbi mai pe larg despre aceasta când vom studia cap. 20). Expresia „până
la zăbalele cailor, pe o întindere de o mie șase sute de stadii” ne spune că vrăjmașii lui
Dumnezeu vor fi nimiciți definitiv și pentru totdeauna. Tot așa cum apele potopului s-au înălțat
cu 50 de coți deasupra vârfurilor munților celor mai înalți, tot așa sângele din teasc va acoperi
armata inamică cu o adâncime cât înălțimea unui om.
„Grozav va fi deznodământul la care va fi adusă lumea. Puterile pământului, unindu-se să lupte
împotriva poruncilor lui Dumnezeu, vor decreta ca „toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și
robi” (Apocalipsa 13, 16) să se conformeze practicilor bisericii prin păzirea sabatului neadevărat.
Toți aceia care refuză să consimtă vor primi pedepse civile și, în cele din urmă, se va spune că
merită moartea. Pe de altă parte, Legea lui Dumnezeu, bucurându-se de ziua de odihnă a
Creatorului, cere ascultare și amenință cu mânia pe toți aceia care calcă preceptele ei.
O dată ce problema a fost prezentată clar înaintea omului, oricine va călca Legea lui Dumnezeu
pentru a asculta de legiuirea omenească primește semnul fiarei; el primește semnul de
apartenență față de puterea de care alege să asculte, în loc să asculte de Dumnezeu.
Avertizarea din ceruri este aceasta: „Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește
semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu turnat neamestecat
în paharul mâniei Lui” (Apocalipsa 14, 9.10).
Dar nimeni nu trebuie să sufere mânia lui Dumnezeu până când, mai întâi, adevărul nu i-a fost
adus în minte și în conștiință și nu a fost respins. Sunt mulți care n-au avut niciodată ocazia să
audă adevărurile deosebite pentru vremea aceasta. Obligativitatea poruncii a patra n-a fost pusă
niciodată înaintea lor în adevărata ei lumină. Acela care citește toate inimile și pune la încercare
toate motivele nu va lăsa pe nimeni, dintre aceia care doresc să cunoască adevărul, să fie amăgiți
cu privire la scopurile luptei. Decretul nu va fi impus oamenilor orbește. Fiecare trebuie să aibă
lumină suficientă pentru a lua o hotărâre în mod deliberat.
Sabatul va constitui proba cea mare a credincioșiei, căci el este adevărul pus în discuție în mod
deosebit. Când va fi adusă încercarea finală asupra oamenilor, se va trage linia de deosebire
dintre aceia care Îl slujesc pe Dumnezeu și aceia care nu-L slujesc. În timp ce păzirea sabatului
neadevărat pentru a asculta de legea statului, contrară poruncii a patra, va fi o recunoaștere fățișă
a apartenenței la o putere care este în opoziție cu Dumnezeu, păzirea Sabatului adevărat, în
ascultare de Legea lui Dumnezeu, este o dovadă de credincioșie față de Creator. Pe când o
categorie, care primește semnul supunerii față de puterile pământești, primește semnul fiarei,
cealaltă, alegând semnul supunerii față de autoritatea divină, primește sigiliul lui Dumnezeu” (E.
White, Tragedia veacurilor, pag. 604-605).
1. Cap. 14 (pag. 269-272)
2. Cap. 6 „Îngerii care strigă cu glas tare” (pag. 138-149)
3. Ultimul mesaj al lui Dumnezeu către lume (pag. 423-438)
4. Volumul 2 (pag. 392-411)
Tema 18
CELE ȘAPTE POTIRE ALE MÂNIEI LUI DUMNEZEU (AP. 15, 16)
Lecturarea pasajului din Apocalipsa 15; 16
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Care sunt explicațiile populare oferite cuvântului „Armaghedon” pe care le cunoașteți? Este un
nou război mondial la care participă reprezentanți ai diferitelor religii? Sau lovirea pământului
de către un asteroid sau o altă catastrofă naturală? Este un eveniment care se va întâmpla în
Palestina sau în America?
Pe parcursul secolelor, acest cuvânt neînțeles a dat bătăi de cap minților oamenilor care
așteptau sfârșitul lumii. Când are loc un eveniment deosebit, oamenii se grăbesc să le pună
întrebări teologilor: este sfârșitul lumii sau ne apropiem de aceasta? Noi suntem tentați să
credem pe baza evenimentelor și a interpretării lor și, ceea ce este cel mai rău, credem bazându-
ne pe semne și minuni… Dar aceasta este o credință fragilă, pentru că evenimentele trec, se
dovedesc a nu fi sfârșitul și Îl uităm pe Cel în care suntem chemați să credem.
Cu toate acestea, vremea se îndreaptă fără întârziere spre sfârșit. În curând va veni timpul
marelui necaz despre care ne-a avertizat Hristos. Și atunci, „cine va putea sta în picioare”?
(Ap. 6:17). În viața căruia dintre noi se va împlini făgăduința din Ps. 91:7, 8? Și cât de dureros
va fi dacă, aflându-ne în credință, depinzând de evenimentele pe care le așteptăm, ne vom
dovedi a fi nepregătiți să stăm tari în adevăr, bazându-ne pe cuvântul și credința lui Hristos?
Fie ca Domnul să ne ajute să putem răbda!
(versete de memorat): șapte trâmbițe și șapte urgii (Naum 6:1-4), cântarea Mielului (Mt. 26:30),
templul s-a umplut de fum datorită slavei Domnului (Ex. 40:34, 35; 1Împ. 8:10), plăgile (Ex.
7:3-5), asemenea broaștelor (Ex. 8:6, 7, 18), ca un hoț (2 Petru 3:10; 1 Tes. 5:2-4), haină (Ap.
3:18), grindină (Ex. 9:23, 24; Ap. 11:19).
1. Când vor fi revărsate cele șapte plăgi și ce înseamnă acest lucru? (Ap. 15:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
La o citire atentă a Apocalipsei putem vedea o asemănare uimitoare între vedenia despre cele
șapte trâmbițe din Ap. 8-11 și cea despre cele șapte urgii din Ap. 15, 16 (vezi tabelul de la Anexa
5). După cum ne amintim, trâmbițele reprezintă judecățile preliminare ale lui Dumnezeu care au
loc pentru a-i chema la pocăință pe cei care se împotrivesc. Aceste judecăți au avut loc din zilele
lui Ioan, până la încheierea istoriei (a șaptea trâmbiță anunță încoronarea lui Hristos). Și plăgile
sunt judecăți ale lui Dumnezeu trimise asupra oamenilor care nu s-au pocăit, dar, spre deosebire
de trâmbițe, aceste judecăți sunt finale, ele sunt sfârșitul mâniei lui Dumnezeu. Aceste judecăți
nu conduc la pocăință și nu aduc salvare, sunt doar o răzbunare dreaptă fără de care nu ar fi un
echilibru în istorie pe parcursul căreia sângele sfinților a curs din belșug (vezi Ap. 6:10).
Amintiți-vă istoria Ierihonului (vezi Ios. 6:1-4). Israeliții au înconjurat zidurile cetății timp de
șapte zile, purtând chivotul și trâmbițele. Dumnezeu le-a oferit locuitorilor lui o șansă care a fost
folosită doar de familia lui Rahav. Dar în ziua a șaptea au înconjurat cetatea de șapte ori, sunând
din trâmbițe și, în timp ce se auzeau strigătele de victorie, zidurile cetății au căzut. Tot așa și cele
șapte plăgi vor fi revărsate în ultimele zile, în timpul celei de a șaptea trâmbițe, chiar înainte de
cea de a doua venire, lăsând să aibă loc evenimentele despre care a spus îngerul al treilea prin
cuvintele: vor bea din vinul mâniei lui Dumnezeu (vezi Ap. 14:10).
2. Cine sunt biruitorii fiarei și de ce cântă ei o cântare pe marea de sticlă? (Ap. 15:2-4)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În capitolul precedent i-am văzut pe cei 144 000 care stăteau împreună cu Mielul pe muntele
Sionului. Așa l-a prezentat Dumnezeu pe poporul Său care a trecut prin necazul cel mare.
Acum îi vedem din nou, chiar dacă nu ni se spune că sunt cei 144 000. Aici ei au biruit deja fiara
și chipul ei, nu au primit semnul ei. Ei stau pe marea de sticlă amestecată cu foc, pentru că în ea
se reflecta tot ceea ce se întâmplase pe pământ. După cum am putut vedea, picioarele lui Isus
sunt asemenea aramei aprinse și arse într-un cuptor și ochii sunt ca para focului (vezi Ap. 1:14,
15). Tot așa este și poporul Său salvat. Focul care a distrus pământul va trece și peste noi, dar nu
ne va face nici un rău. Așa cum Moise L-a slăvit pe Dumnezeu în timpul eliberării din Egipt,
cum Mielul Isus a cântat cu ucenicii când au ieșit în Muntele Măslinilor (vezi Mt. 26:30), tot așa
cântă biruitorii care acum sunt învingători.
3. Ce înseamnă faptul că îngerii ies cu urgiile din templu? (Ap. 15:5-7)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În această scenă ne este arătat nu doar cortul din ceruri în care se închină poporul sfinților (vezi
Ap. 11:1), ci chiar încăperea din interior a templului – Sfânta Sfintelor. Dar când se deschidea
ea? Doar o dată în an la sfârșitul slujbei pe care preotul o făcea în Ziua Ispășiri. Ceasul judecății
despre care s-a vorbit în Ap. 14:7 că a sosit, a ajuns la sfârșit.
Îngerii, înveșmântați asemenea lui Isus în haine preoțești, pe care i-am văzut mai înainte cu cele
șapte trâmbițe, au primit acum șapte potire de aur pline cu mânia lui Dumnezeu. Ei merg în
puterea lui Hristos și împlinesc însăși voia lui Dumnezeu. Mai înainte, aceste potire au fost pline
cu tămâie, un simbol al rugăciunilor sfinților (vezi Ap. 5:8; 8:3-5). Acum în ele se află răspunsul
lui Dumnezeu la mânia neamurilor (vezi Ap. 11:18, 19).
4. De ce nu poate intra nimeni în templu în timpul celor șapte plăgi? (Ap. 15:18)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Acțiunile lui Dumnezeu sunt mai presus de cele omenești. Așa a fost la început, în timpul
construirii cortului în pustie (vezi Ex. 40:34, 35) și al consacrării templului lui Solomon (vezi 1
Împ. 8:10, 11).
Acum, când lucrarea de mijlocire a lui Hristos în sanctuarul ceresc s-a încheiat, Dumnezeu se
manifestă ca un Judecător drept. Nimeni nu poate intra în templu și pentru că ușa harului este
acum închisă. Despre acest moment trist de întârziere a vorbit Isus în pilda celor zece fecioare
(vezi Mt. 25:10-12). Cât de mult timp au neglijat închinarea la Dumnezeu în duh și în adevăr, în
templul ceresc… La Dumnezeu însă toate lucrurile au loc la timpul potrivit!
5. Sunt primele trei plăgi literale sau metaforice? (Ap. 16:1-7)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Observați faptul că plăgile a doua și a treia sunt asemănătoare celor care au fost revărsate cândva
asupra Egiptului. Prima și a șasea plagă revărsate asupra Egiptului sunt asemănătoare acestora și
s-au întâmplat întocmai. Nu avem nici un motiv să credem că și acum rana rea și dureroasă de
pe oameni și apa prefăcută în sânge vor fi literale. Dar fiecare pedeapsă are și un înțeles spiritual.
Evenimentele nu au loc la întâmplare, Dumnezeu nu acționează pur și simplu pentru că așa vrea
El să facă. Rana de pe oamenii care aveau semnul fiarei și se închinau chipului ei a fost trimisă
pentru că ei au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge și sunt
vrednici. Acest lucru trebuie să fie vizibil în pedeapsa finală adusă de Dumnezeu așa cum nu a
fost mai înainte. Dacă Dumnezeu nu ar aduce astfel de judecăți, multe dintre lucrurile care se
întâmplă acum ar fi lipsite de sens și neînțelese. Nu ar exista răspuns la întrebarea: de ce a
îngăduit Dumnezeu să se întâmple toate acestea și când va pune El capăt răului?
6. Cu ce se aseamănă a patra și a cincea plagă și ce semnificație au? (Ap. 16:8-11)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ambele plăgi coincid cu cea de a noua pedeapsă adusă asupra Egiptului, legată de soare. Atunci
soarele, considerat cel mai important zeu egiptean, s-a întunecat „şi a fost întuneric beznă în
toată ţara Egiptului, timp de trei zile” (Ex. 10:22). Acum întunericul este revărsat asupra
scaunului de domnie al fiarei pentru a le arăta locuitorilor pământului că nu este lumină în el, în
timp ce oamenii sunt dogorâți de căldura soarelui. Și, chiar dacă fiecare plagă revărsată asupra
Egiptului făcea ca inima lui Faraon să fie tot mai împietrită (așa se întâmplă și acum, cei care
suferă din cauza plăgilor hulesc Numele lui Dumnezeu), calea de eliberare a poporului lui
Dumnezeu se deschidea tot mai mult.
De fapt, așa cum a fost atunci se întâmplă și acum. Dumnezeu intervine pentru poporul Său, se
luptă pentru el. Și ceea ce pare crud și imposibil de suportat pentru cei necredincioși este un
mesaj de salvare pentru poporul lui Dumnezeu.
7. La ce ne duce cu gândul plaga a șasea și ce semnifică Armaghedonul? (Ap. 16:12-16)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Această plagă este plină de simboluri antice.
1. Eufratul secat ne amintește despre cucerirea Babilonului (vezi Is. 45:1-3). Conform
istoricilor antici, armata lui Cir a intrat în Babilon prin apele secate ale Eufratului „pentru
ca ușile să nu se închidă pentru tine și porțile să nu se închidă”. Tot așa, în ultimele zile
vor apărea puteri politice care se vor împotrivi fiarei cu niște coarne de miel. Dar mult
mai important este faptul că sub simbolul „împăraților de la răsăritul soarelui” trebuie să
înțelegem venirea lui Isus.
2. Cele trei duhuri necurate, asemenea broaștelor, ne amintesc de semnele pe care și
vrăjitorii egipteni le-au putut face: prefacerea toiegelor în șerpi, a apei în sânge și apariția
broaștelor. Cu apariția broaștelor s-au încheiat contrafacerile vrăjitorilor (vezi Ex. 8:6, 7,
18). Faraon credea cu tărie în minunile făcute de vrăjitori, chiar dacă erau contrafaceri,
pentru că nu dorea să creadă în adevăratul Dumnezeu. Așa se va întâmpla în ultimele zile
cu împărații pământului.
3. „Armaghedon” este alcătuit din două cuvinte „Ar” – munte și „Meghido” – oraș aflat în
nordul Israelului. În Biblie nu este amintit un astfel de munte, doar denumirea cetății.
Totuși, aproape de cetatea Meghido se afla vârful Carmel, acolo unde a avut loc
evenimentul cunoscut al confruntării dintre Ilie, profetul lui Dumnezeu și profeții lui Baal
care au încercat să coboare foc din cer. Iată că și în ultimele zile va avea loc o astfel de
confruntare între puterile lui Dumnezeu și ale vrăjmașilor Săi, duhurile adevărului și ale
rătăcirii.
8. De ce a spus Isus în timpul celei de a șasea plăgi că va veni ca un hoț? (Ap. 16:15)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Isus le-a spus deseori ucenicilor faptul că venirea Sa va fi neașteptată (vezi Mt. 24:43, 44).
Despre acest lucru au vorbit și apostolii (vezi 2 Petru 3:10; 1 Tes. 5:2-4). De asemenea, El ne-a
avertizat că „se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni,
până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Mt. 24:24).
În timpul celei de a șasea plăgi va exista acest moment al apariției antihristului. Cei aleși, ca
niciodată mai înainte, trebuie să vegheze și să se roage în acest timp pentru că ispita de a crede
minunile contrafăcute este mare, iar haina adevărului și neprihănirii poate fi căpătată numai în
Hristos (vezi Ap. 3:18).
9. Este cea de a șaptea plagă sfârșitul? (Ap. 14:18-20)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Evenimentele ce se petrec în cea de a șaptea plagă au fost arătate deja când am vorbit de cel de al
șaselea sigiliu (vezi Ap. 6:14) și despre cea de a șaptea trâmbiță. A venit vremea „să prăpădești
pe cei ce prăpădesc pământul” (Ap. 11:18, 19). Da, acesta este sfârșitul! „S-a sfârșit!” (In.
19:30). Cred că aici nu este nimic metaforic, totul se întâmplă întocmai, inclusiv grindina care
cântărește un talant. Această plagă ne amintește, chiar dacă nu întocmai, de una dintre pedepsele
revărsate asupra Egiptului (vezi Ex. 9:23, 24). Conflictul dintre Dumnezeu și puterile răului va
atinge apogeul, pentru că lumea se va afla la sfârșitul răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu14.
„Aceste plăgi nu sunt generale, căci locuitorii pământului ar fi nimiciți cu totul. Totuși, vor fi
cele mai îngrozitoare calamități care au fost cunoscute vreodată de muritori. Toate judecățile care
au venit peste oameni până la încheierea timpul de har au fost amestecate cu milă. Sângele
mijlocitor al lui Hristos îl ferise pe cel păcătos să primească măsura deplină pentru vinovăția lui;
dar, în judecata finală, mânia este revărsată neamestecată cu milă.
În ziua aceea, mulțimile vor dori scutul milei lui Dumnezeu pe care l-au disprețuit atâta vreme.
„Iată vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în țară, nu foamete de pâine,
nici sete de apă, ci foame și sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o
mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviți încoace și încolo, ca să caute
Cuvântul Domnului, și tot nu-l vor găsi” (Amos 8, 11.12).
Poporul lui Dumnezeu nu va fi scutit de suferință; dar când este persecutat și chinuit, când suferă
lipsuri și nu are hrană, nu va fi lăsat să piară. Dumnezeul acela care a avut grijă de Ilie nu va
trece pe lângă nici unul dintre copiii Săi care au dat dovadă de sacrificiu de sine. El, care numără
perii capului, va avea grijă de ei și, în timp de foamete, vor fi săturați. În timp ce nelegiuiții mor
de foame și de boli, îngerii îi vor ocroti pe cei neprihăniți și le vor împlini nevoile. Pentru cei
care „umblă în neprihănire”, făgăduința este: „I se va da pâine și apa nu-i va lipsi”. „Cei
nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta;
Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi” (Isaia 33, 15.16; Isaia 41, 17)” (E. White, Tragedia
veacurilor, pag. 629).
ANEXA 5
Paralelă între cele șapte trâmbițe și cele șapte potire ale mâniei15
Cele șapte trâmbițe Cele șapte potire ale mâniei

Scena introductivă a sanctuarului (Ap. 8:2- Scena introductivă a sanctuarului (Ap.
6) 15:5-16:1)
1 Pământul (Ap. 8:7) Pământul (Ap. 16:2)
2 Marea (Ap. 8:8, 9) Marea (Ap. 16:3)
3 Râuri și izvoarele apelor (Ap. 8:10, 11) Râuri și izvoarele apelor (Ap. 16:4)
4 Soarele, luna și stelele (Ap. 8:12) Soarele (Ap. 16:8, 9)
5 Întuneric beznă și lăcuste (Ap. 9:1-11) Întuneric asupra scaunului fiarei (Ap.
16:10,11)
6 Râul Eufrat (Ap. 9:14-21) Râul Eufrat (Ap. 16:12-16)
7 Glasuri puternice: „Împărăția a venit și Glas puternic: „S-a sfârșit” (Ap. 16:17-21)
Hristos va împărăți” (Ap. 11:15, 16)

1. Cap. 15 (pag. 273, 274). Cap. 16 (pag. 275-280)
14
G. Larondale, Vestea bună despre Armaghedon, 1990, pag. 7
15
R. Stefanovici, Comentariu la cartea Apocalipsei, pag. 442
2. Partea a 3-a „Mesajul din răsărit” (pag. 151, 152). Cap. 7 „Potirele mâniei cerești” (pag.
153-172)
3. Privire asupra Apocalipsei 15-18 (pag. 439-444). Ultimele șapte plăgi (pag. 445-470)
Tema 19
BABILONUL – FEMEIA DESFRÂNATĂ CARE STĂ PE FIARĂ (AP. 17)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Care sunt situațiile în care militarii folosesc coduri de comunicare în loc să vorbească în
limbajul obișnuit? Atunci când trebuie să ascundă de inamic informații ce pot fi interceptate și
folosite pentru a le distruge planurile. Este o artă ca în vremea războiului să recurgi la un
limbaj codificat pentru a lupta împotriva dezertorilor. Astfel, artistul medieval, heraldul
suprarealismului modern Hieronymus Bosch, în picturile sale a expus viciile societății și ale
celor aflați la putere, dar a făcut-o astfel încât acest din urmă aspect să nu-i distrugă tablourile.
Ap. 17 are ceva asemănător picturilor lui Bosch. Avem nevoie de inteligență și înțelepciune
pentru a înțelege aceste adevăruri.
Deja a fost amintit de două ori Babilonul care a adăpat toate neamurile cu vinul mâniei lui și
pentru care este pregătit paharul mâniei lui Dumnezeu (vezi Ap. 14:8; 16:19). Acum, unul dintre
cei șapte îngeri care participă la revărsarea plăgilor vrea să îi dezlege lui Ioan taina ce explică de
ce Babilonul merită să primească aceste judecăți aspre.
(versete de memorat): cetatea nelegiuită (Is. 1:13), lângă ape mari (Ier. 51:13), judecata asupra
desfrânatei (Num. 25:6-8), potirul cu orgii (Dan. 5:3), a fost, nu este și va merge spre pieire (Ez.
28:14, 15, 18, 19), zece împărați (Dan. 2:41-44), Împăratul Împăraților (Dan. 2:47; 1 Tim. 6:15),
trupul îi va fi mâncat (2 Împ. 9:35, 36).
ÎNTREBĂRI PENTRU DICUȚIE
1. De ce se vorbește aici despre o desfrânată, nu este vorba despre o cetate? (Ap. 17:1, 18)
_______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
În cartea Apocalipsa se întâlnesc multe simboluri antitetice: Mielul și balaurul; îngerii – inclusiv
făpturile vii – care înconjoară tronul lui Dumnezeu și fiara care a primit putere și autoritate de la
balaur; cei mântuiți care locuiesc în ceruri și oamenii de pe pământ – neamuri, limbi, popoare și
seminții. Există o imagine antitetică și pentru marea desfrânată. Este vorba despre Biserică –
soția Mielului, îmbrăcată în in strălucitor și curat (vezi Ap. 19:7, 8). Mai înainte a fost
reprezentată ca o femeie îmbrăcată în soare, născând un Prunc, refugiindu-se în pustie. În timpul
nostru ea reprezintă rămășița seminței ei (vezi Ap. 12). Desfrânata arată mult mai atrăgător
pentru lume, dar, spre deosebire de Biserică, ea nu s-a consacrat lui Dumnezeu. Este un ideolog
autoritar care îi inspiră pe împărați și pe oamenii de rând, dar sistemul ei de valori se hrănește din
înșelăciunile satanice. Mai este denumită „cetatea cea mare (adică o capitală) care are stăpânire
peste împărații pământului” (Ap. 17:18). Cetate desfrânată! În vechime această denumire a fost
atribuită cetăților Tir (vezi Is. 23:17), Ninive (Naum. 3:1-7) – orașe păgâne, dar și Ierusalimului
și întregului Israel (vezi Is. 1:21; Ier. 3:1) – biserica ce L-a părăsit pe Dumnezeu.
2. Pe ape multe, în pustie sau pe fiară – unde se află ea? (Ap. 17:1, 3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Unde se află de fapt această desfrânată? Babilonul antic se afla „lângă ape mari” (Ier. 51:13).
Desigur că acesta nu este doar un loc geografic pe teritoriul Iranului prin care curge râul Eufrat.
„Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi” (Ap.
17:5). Ea stă pe aceste ape umane nu doar din punct de vedere geografic, ci și ideologic,
spiritual. Mai mult de atât, îngerul îl conduce pe Ioan în pustie acolo unde femeia persecutată
(Biserica) primise ajutor mai înainte și de unde mai târziu a apărut fiara care avea coarne ca ale
unui miel. Îngerul care aduce la îndeplinire judecata lui Dumnezeu, îl aduce pe Ioan ca martor la
această judecată. Desfrânata a fost prinsă în timpul desfrânării ei (vezi Numeri 25:6-8; In. 8:4, 5).
Dacă ați fi fost în locul lui Ioan, ați fi fost de acord să mergeți în casa unei desfrânate pentru a fi
martori la nelegiuirea ei? Îngerul anunță că împărații pământului au curvit (gr. eporneiusan) cu
desfrânata (gr. pornes) și locuitorii pământului au fost îmbătați cu vinul nelegiuirii (gr. porneias)
ei16. Ajuns în pustie, Ioan vede o femeie care stă pe fiară17, care, așa cum vom vedea imediat,
reprezintă pe împărații pământului.
3. Ce ne spune înfățișarea femeii? (Ap. 17:4, 6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Am spus deja că hainele și bijuteriile ei arată mult mai atrăgător decât îmbrăcămintea simplă din
in alb. Purpura și stacojiul erau materiale inaccesibile oamenilor simpli, fără să mai vorbim
despre aur, briliante și diamante. Dar acestea sunt doar slavă lumească, pompă exagerată.
Hainele albe ale lui Hristos nu îi sunt accesibile acestei femei. El nu are nimic de a face cu ea,
așa cum Belșațar nu avea nimic în comun cu Daniel (vezi Dan. 5:29), nici Pilat cu Isus, care
fusese îmbrăcat în batjocură cu o mantie regală (vezi In. 19:1-5).
Se vorbește apoi despre potir. Imaginea ne amintește din nou despre ospățul lui Belșațar când
vasele de închinare de la templul din Ierusalim au fost folosite în orgiile împăratului și țiitoarelor
sale (vezi Dan. 5:3). Potirul este un simbol spiritual.
Despre vinul din pahar Isus a spus: „căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui
nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Mt. 26:28). Desfrânata ține în mână un
potir cu un scop liturgic, dar în el nu se află vin, ci spurcăciuni și necurății. Ea este deja îmbătată
cu sângele sfinților, iar amanților ei le propune necurățiile desfrânării ei. Ce este aceasta?
Sângele necurăției feminine?! Este de asemenea un simbol. În felul acesta, Dumnezeu demască
sistemul fals, învățăturile mincinoase, neprihănirea aparentă a Babilonului. Omul nu poate să
înlocuiască îndreptățirea lui Dumnezeu cu propria îndreptățire, având doar rușinea goliciunii
personale (vezi Ap. 3:18).
4. Cine sunt amanții desfrânatei? (Ap. 17:3, 9, 10, 12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Aici sunt cumulate o serie de caracteristici ale simbolurilor vechi.
1. Fiara stacojie. După culoare se aseamănă cu balaurul cel roșu care avea și el „șapte capete
și zece coarne” (Ap. 12:3).
2. Numele de hulă, ca și la fiara care se ridică din mare (vezi Ap. 13:1), reprezintă pretenția
de a i se acorda slava și privilegiile lui Dumnezeu.
3. Șapte capete – munți. Care cetate este așezată pe șapte munți? Roma? Moscova? Hantî-
Mansiisk? Mai de grabă aici avem de a face cu un simbol, și nu cu o așezare geografică
literală. Un mare oraș care a supraviețuit multor epoci, care a dorit să fie veșnic, dar a
fost prefăcut în praf.
4. Șapte împărați. Ca și în profeția lui Daniel este vorba despre împărățiile istorice care s-au
succedat una după alta. Cinci dintre ele au căzut, unul exista încă în primul secol al erei
creștine și unul nu venise încă. Șapte este cifra desăvârșirii. O a opta împărăție
pământească nu va mai exista.
16
Ap. 17:2, traducere interliniară din limba greacă
17
Este interesant să menționăm faptul că termenul grecesc „kofemai” (a fi așezat, a sta) are și un sens suplimentar:
„a trăi”, „a supraviețui”, „a exista” care, în esență, se apropie mai mult de înțelesul contemporan al termenului „a
conviețui” (Dicționarul grec-rus al Noului Testament. Societatea Biblică Rusă, 1997).
De aceea nu are rost să polemizăm pe seama identificării lor. Cele cinci care au fost sunt Egipt,
Asiria, Babilon, Medo-Persia și Grecia. Toate aceste imperii au fost potrivnice față de Dumnezeu
și poporul Său, fiecare la timpul lui.
Acum unul care este – Roma. În zilele lui Ioan, Roma Imperială, mai târziu Roma papală care a
primit rana de moarte în anul 1798.
Despre împărăția din ultimul timp se spune peste tot că nu va domni pentru mult timp, că timp
nu va mai fi, că Isus va veni curând. Știm că trăim într-un timp împrumutat. Cele zece coarne
(împărați) care sunt împreună și în același timp separate vor primi putere din partea fiarei ca să
domnească pentru un ceas.
5. Deci, cine este această fiară care a fost și nu mai este? (Ap. 17:8, 10-12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Până acum am observat deosebirile dintre Satana și împărații pământului. Balaurul dă puterea,
tronul și autoritatea sa fiarei, o altă fiară vorbește ca balaurul (vezi Ap. 13:2, 11. Pare că
simbolurile se repetă, profețiile despre fiare sunt identice, dar nu este așa.
Fiecare nouă imagine conține o informație diferită. Această fiară seamănă cu balaurul însuși. Și,
dacă în celelalte metafore balaurul inspira fiarele, influențându-le din umbră, unde se află el
acum? Acesta este el, care a pus stăpânire pe fiară, al optulea și din numărul celor șapte. În toată
Biblia este prezentat ca stăpânitorul lumii acesteia, nu trupul și sângele, ci capul „stăpânitorul
întunericului acestui veac” (Ef. 6:12).
El a ținut în frâul său pe împărații pământului din întreaga istorie, dându-le autoritatea sa, iar în
ultimul ceas al istorie pământului acești împărați îi vor ceda balaurului autoritatea lor, vor da
puterea și autoritatea lor fiarei, pentru că ea va contraface revenirea lui Hristos18. Iată întreaga
lui istorie.
1. Era. A fost un heruvim ocrotitor (vezi Ez. 28:14, 15). A fost stăpânitorul lumii acesteia și
din această postură a fost recunoscut de cer (vezi Iov. 1:6; In. 12:31; 14:30; 16:11).
2. Nu mai este. Sună ciudat pentru noi, dar el de fapt nu mai este în Univers. A fost aruncat
din cer, nici pe pământ nu stă legal, pentru că de drept pământul Îi aparține acum lui
Dumnezeu.
3. Se va ridica din adânc. El va fi legat în adânc timp de 1000 de ani, apoi va ieși pentru
puțină vreme pentru a înșela din nou neamurile (vezi Ap. 20).
4. Va merge la pieire (Ez. 28:18, 19; Ap. 20:10).
6. Mai pe larg despre cei 10 împărați (Ap. 17:12-17)

_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Întâlnim pentru prima dată acest simbol în degetele chipului din Daniel cap. 2. Spre deosebire de
șapte (cifra desăvârșirii), zece este numărul multitudinii, al divizării. Zece degete (sau coarne) nu
se vor uni niciodată într-un imperiu, chiar dacă au fost multe încercări de a le pune împreună. Și
18
Veți afla mai multe despre această mare înșelăciune citind E. White, Tragedia veacurilor, pag. 624
iată în ultimul episod al istoriei cei zece împărați „vor primi putere împărătească timp de un
ceas”. Se aplică aici principiul „o zi pentru un an”? Asta ar însemna că o oră înseamnă 25 de zile.
Nu știm dacă este așa sau nu, dar un ceas reprezintă o perioadă foarte scurtă de timp. Putere
împărătească – înseamnă că ei vor lua decizia de a oferi în mod real autoritatea lor fiarei
(Satana). Cine sunt ei? America? Europa? Rusia? China? Cred că aici este vorba despre
autoritățile politice, fără excepție (vezi Ap. 17:15). Vor face excepție doar cei care vor fi de
partea Mielului. Împărații vor crede că se luptă cu ereticii, în felul acesta slujindu-I lui
Dumnezeu (vezi In. 16:2), dar de fapt ei vor lupta împotriva Mielului. Ultima înțelegere dintre ei
se va îndrepta împotriva desfrânatei cu care ei înșiși au curvit și în care se încredeau pe deplin ca
fiind profetesa lor. Această răzbunare ne amintește de pieirea Izabelei (vezi 2 Împ. 9:30-37).
7. Mai pe larg despre soarta desfrânatei (Ap. 17:5, 15, 16)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Am citit în Ap. 2:20-23 că toate sisteme religioase false sunt comparate cu Izabela. Acum apare
un nou indiciu clar despre Izabela – „carnea i-o vor mânca” (Ap. 17:16). Ea este denumită mama
desfrânatelor, pentru că are fiice asemănătoare cu ea. Orice grup religios care părăsește adevărul
lui Dumnezeu, face înțelegere cu autoritatea lumească și se folosește de puterea ei pentru
înăbușirea celor care gândesc diferit, devine o parte a Babilonului. Din veac în veac regăsim
acest simbol al celor care L-au părăsit pe Dumnezeu. În zilele lui Ioan aceștia erau conducătorii
lui Israel care L-au dat pe Isus să fie răstignit și panteonul Roman care a vărsat sângele celor
sfinți. Din păcate, perioada care se aseamănă cel mai mult cu zilele Izabelei este dominația
papală din Evul Mediu în care a fost schimbată învățătura lui Hristos și au fost uciși copiii lui
Dumnezeu. Dar și unele biserici protestante au călcat pe urmele papalității. În anumite zone ale
lumii represaliile au fost aplicate de către luptătorii islamici radicali. Apoi au venit regimurile
totalitare, fascismul… oriunde religia (ideologia) se unește cu autoritatea civilă, se înfăptuiesc
cele mai josnice urâciuni. De regulă, oamenii înșiși sunt dezamăgiți de astfel de ideologii (pentru
că nu poți să nu fii dezamăgit de rău și minciună) și renunță la ele. Oricare ar fi relația dintre
desfrânată și fiară, ultimul ei ceas va fi tragic.
8. Mai pe larg despre cei chemați, aleși și credincioși (Ap. 17:14)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Unde se află în toată această imagine Biserica adevărată? Ea se află împreună cu Mielul pe
Muntele Sion sau pe marea de sticlă. A fost salvată prin răbdare și credință. Și acum Biserica
este tot cu El, „cei chemați, aleși și credincioși”. Este o trimitere la cuvintele lui Hristos care a
spus de multe ori: „mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși” (Mt. 20:16; 22:14). Dar este
important ca cei chemați să fie găsiți credincioși (1 Cor. 4:2). Sfinții, Biserica (ca oameni) vor fi
înfrânți în ultimele zile (vezi Dan. 12:7). Satana va amăgi în așa fel lumea că o va lipsi de
puterea influenței celor sfinți. Dar Mielul va birui, pentru că El este Domnul Domnilor și
Împăratul împăraților. Se va întâmpla ca și în cazul confruntării cu Nebucadnețar (vezi Dan.
2:47). Și astfel, prin meritele lui Hristos, poporul lui Dumnezeu nu va fi doar salvat, ci se va
pregăti de întâlnirea cu El.
„În Apocalipsa capitolul 14, primul înger este urmat de al doilea care vestește solia: „A căzut, a
căzut Babilonul, cetatea cea mare care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei desfrânării ei”.
(Apocalipsa 14, 8). Termenul Babilon este derivat de la „Babel” și înseamnă confuzie. Este
folosit în Scriptură pentru a desemna diferitele forme ale religiei false sau apostate. În
Apocalipsa capitolul 17, Babilonul este reprezentat printr-o femeie — o metaforă care este
folosită în Biblie ca simbol al bisericii, o femeie virtuoasă reprezentând o biserică curată, iar o
femeie stricată reprezentând o biserică decăzută.
În Biblie, caracterul sfânt și durabil al legăturii care există între Hristos și biserica Sa este
reprezentat prin unirea căsătoriei. Domnul S-a unit cu poporul Său printr-un legământ solemn, El
făgăduind să fie Dumnezeul lor, iar ei legându-se să fie ai Lui și numai ai Lui. El declară: „Te
voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare
bunătate și îndurare” (Osea 2, 19). Și iarăși: „Eu sunt Stăpânul vostru” (Ieremia 3, 14). Iar Pavel
întrebuințează același tablou în Noul Testament când zice: „V-am logodit cu un bărbat, ca să vă
înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată”. (2 Corinteni 11, 2)
Necredincioșia bisericii față de Hristos, îngăduind ca încrederea și dragostea ei să se îndepărteze
de la El și făcând ca iubirea față de lucrurile pământești să ocupe sufletul, este asemenea călcării
jurământului căsătoriei. Păcatul prin care Israel s-a depărtat de Domnul este prezentat prin
această comparație; iar iubirea minunată a lui Dumnezeu, pe care ei au disprețuit-o în felul
acesta, este descrisă în mod mișcător astfel: „Ți-am jurat credință, am făcut legământ cu tine,
zice Domnul Dumnezeu, și ai fost a Mea! Erai de o frumusețe desăvârșită, ba ajunseseși chiar
împărăteasă. Ți s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumusețea ta, căci erai desăvârșită de tot,
datorită strălucirii cu care te împodobisem, dar te-ai încrezut în frumusețea ta, și ai curvit, la
adăpostul numelui tău cel mare”. „Ai fost femeia prea curvă, care primește pe străini în locul
bărbatului ei.” „Cum este necredincioasă iubitului său o femeie, așa Mi-ați fost necredincioși voi,
casa lui Israel, zice Domnul!” (Ezechiel 16, 8.13-15.32; Ieremia 3, 20)” (E. White, Tragedia
veacurilor, pag. 381).
1. Cap. 17 (pag. 281-284). Anexa: cap. 17 al cărții Apocalipsa. Probleme de interpretare
(pag. 325-336)
2. Cap. 7 „Potirele mâniei cerești” (pag. 172-176)
3. Desfrânata Babilon și fiara care a înviat (pag. 471-490)
4. Volumul 3 (pag. 72-119)
Tema 20
JUDECATA ASUPRA BABILONULUI (AP. 18)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Cum explicați cuvintele: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea,
dragostea Tatălui nu este în el” (1 In. 2:15)? Ce înseamnă să iubești lumea? Iubiți natura,
pădurea, râurile, munții, florile, animalele, copiii? Vă plac muzica, poezia, culorile? Nu este
aceasta lumea? Nu a creat Dumnezeu toate acestea? Care este sensul cuvintelor de mai sus? Ce
nu trebuie să iubim? Ce este rău în această lume? Răspunsul îl găsim în următoarele cuvinte:
„Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la
Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec; dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1
In. 2:16, 17). Acum a sosit momentul „separării grâului de neghină”: care sunt adevăratele
noastre valori, ce este păcătos și superficial? Cum ne administrăm timpul, puterile, mijlocele de
care dispunem? De ce este legată de fapt inima noastră (vezi Mt. 6:19-21)?
Este posibil să ne strângem comori în cer, trăind pe pământ? Dacă da, în ce constă aceasta și cum
reușiți să faceți acest lucru? Creatorul a adus la existență pământul cu mare dragoste. Tot ceea ce
este cel mai frumos în jurul nostru este capodopera mâinilor Sale.
Mai mult de atât, El a iubit atât de mult lumea că a dat pe Fiul Său, Isus, pentru răscumpărarea
noastră. Cum să ne raportăm la ceea ce citim în ultimele capitole ale cărții Apocalipsa? Cum să
ne raportăm la faptul că Dumnezeu se pregătește să judece Babilonul și să distrugă ordinea
lucrurilor pe care a stabilit-o în lume, să strice civilizația și realizările spirituale și economice ale
oamenilor?
Vrem ca aceste profeții să se împlinească în curând? Dar dacă noi, ca și Dumnezeu, nu dorim
pieirea oamenilor, ce putem face pentru mântuirea lor?
(versete de memorat): a căzut, a căzut Babilonul (Is. 21:9; Ier. 51:8, 9), ieșiți din Babilon (Is.
48:20), păcatele ei au ajuns până la ceruri (Gen. 18:20, 21), o piatră de moară (Mt. 18:6), nu se
mai aud glasurile mirelui și miresei (Ier. 7:34).
1. Pentru ce se coboară un înger din cer? (Ap. 18:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Acesta nu este același înger care l-a condus pe Ioan în pustie. Ioan vede un alt înger pogorându-
se din cer. Spre deosebire de primul înger care a fost trimis pentru a da mărturie, acest înger se
coboară pe pământ pentru a aduce la îndeplinire judecata. Este înzestrat cu autoritate mai mare ca
cea pe care a avut-o Satana până acum. „Pământul s-a luminat de slava Lui”. Este un mesager al
lui Hristos, trimis să împlinească voia Sa.
2. Care este esența mesajului acestui înger? (Ap. 18:2, 3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Mesajul lui ne amintește de cuvintele spuse de cel de al doilea înger din Ap. 14. Îngerul ne spune
că noi auzim deja mesajul Întreitei Solii Îngerești care răsună prin mijlocul cerului de aproape
două sute de ani. Până acum, aceasta a fost o solie de avertizare, acum însă este o sentință care
este rostită atât de tare, încât să fie auzită de toți.
Babilonul „a ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a
oricărei păsări necurate”. A ajuns înseamnă că nu a fost așa de la început! Isus a prezentat
modul în care mintea omului ajunge să fie o locuință a demonilor (vezi Mt. 12:44, 45) și acest
fapt îi viza pe iudei care, în culmea răutății lor, L-au condamnat și răstignit. Imaginea urâciunii
pustiirii întregește metafora preluată din Is. 13:19-22. Doar că acum este cu mult mai rău.
Prăbușirea cetății nu mai este marcată prin locuirea în ea a fiarelor sălbatice, a bufnițelor și
struților, ci de păsări necurate și duhuri necurate.
Alături de beția popoarelor și a împăraților sunt amintiți și negustorii pământului. În trecut acești
negustori aparțineau clasei de mijloc a societății și nu aveau o influență așa de mare cum au
astăzi. Babilonul este infiltrat în toate sferele vieții, inclusiv în cea economică. Clasa de mijloc a
dispărut, iar bogățiile lumii au trecut în posesia câtorva oameni conduși de spiritul desfrânatei.
Puterea a devenit puternic îmbinată cu capitalul care, la rândul său, are un impact atât asupra
politicii, cât și asupra ideologiei.
3. Cum de se află în Babilon poporul lui Dumnezeu și unde să se ducă? (Ap. 18:4, 5)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dar cum a ajuns poporul lui Dumnezeu de-a lungul istorie să se afle în dependență și robie în
Egipt sau Babilon? Unii chiar s-au născut acolo, fără să știe sau să cunoască un alt fel de viață și
cu toate acestea au rămas poporul lui Dumnezeu… Isus a venit pentru a ne elibera pe noi, robii,
din sclavia păcatului (vezi In. 8:34-36). El nu vrea ca noi să fim dependenți de Babilon. Mai bine
să fim „ciori albe”, în afara legii pentru această lume nelegiuită, decât să rămânem prieteni cu
lumea și vrăjmași cu Hristos. Dumnezeu are un popor în Babilon, din toate semințiile și limbile,
în toate categoriile sociale, în diferitele cercuri religioase. Mesajul care cheamă la ieșirea din
Babilon distruge orice fel de superioritate a unei religii față de altele, tot așa cum Isus a
destrămat mitul exclusivismului iudaic. El ne cheamă să ieșim spre El pentru ca în ceasul decisiv
să fim împreună (vezi Ap. 17:14). De fapt, acest mesaj răsună de multă vreme, chemându-ne să
ne deosebim de lume prin păzirea poruncilor lui Dumnezeu și prin a avea credința lui Isus. Dar
în ultimele momente ale istoriei această hotărâre va fi decisivă, va fi o decizie de viață și de
moarte, așa cum a fost pentru Lot în Sodoma (vezi Gen. 18:20, 21; compară cu Ap. 18:5).
4. Cine poate să o pedepsească pe desfrânată și cum se va realiza acest lucru? (Ap. 18:6-
8, 20)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare” și doar El poate aduce la îndeplinire judecata.
Există multe interpretări cu privire la pe cine reprezintă Babilonul contemporan. Ce este această
grupă de oameni care a ajuns treptat să conducă lumea? Dumnezeu nu ne spune numele și
prenumele lor. Dar, prezentând imaginea generală a lucrurilor de pe pământ și explicând
pericolul întregului sistem babilonian, El se pregătește să-i provoace o lovitură zdrobitoare. Noi
nu putem să ne păzim singuri de această lovitură, dar putem să stăm de partea lui Dumnezeu,
împotrivindu-ne să ne închinăm fiarei și să primim semnul ei. Acesta este modul în care noi
putem să răsplătim Babilonului, fără a ne fi milă de el în ziua nenorocirii lui (vezi 1 In. 2:15-17).
„Bucură-te de ea, cerule! Bucuraţi-vă şi voi, sfinţilor, apostolilor şi prorocilor! Pentru că
Dumnezeu v-a făcut dreptate şi a judecat-o”. Apostolii, profeții și toți cei care Îi aparțin lui
Dumnezeu vor fi acuzatori la judecată, iar Dumnezeu va fi Judecătorul.
5. Împărații pământului aduc ruina desfrânatei sau plâng după ea? (Ap. 17:16; 18:9, 10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Mai întâi o ruinează, o strică, o mănâncă, o ard și apoi plâng pentru ea, cântând cântece de jale.
Așa a fost și mai înainte. Marile imperii și cetăți au fost distruse și apoi oamenii au deplâns
strălucirea lor. Natura umană preferă să nu își amintească teroarea totalitarismului, ideologiile
pervertite, milioanele de chinuri, violarea conștiinței, teama, limitarea gândirii. Își amintește cât
de întins era teritoriul țării, cât de ieftină era pâinea și cât de fericiți erau toți.
„Amintiți-vă de soția lui Lot” (Lc. 17:32). Inima ei a rămas lipită de Sodoma. Ea nu s-a schimbat
în momentul în care a părăsit cetatea sortită distrugerii. Tot așa și acești împărați care s-au
închinat desfrânatei și apoi, dintr-o dată, au trădat-o, nu și-au schimbat caracterele. Ei ar fi foarte
bucuroși să se întoarcă la viața de lux de dinainte, dar se tem foarte mult să nu moară.
6. Cine sunt „negustorii pământului” și ce semnifică mărfurile lor? (Ap. 18:11-19)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Am spus deja că negustorii pământului sunt cei care dețin capitalul economic și joacă un rol la
fel de important ca și conducătorii politici. Desigur că atunci când cade Babilonul aurul lor se
preface în cioburi, banii și acțiunile în ambalaje goale și conturile bancare devin un mare ZERO.
Mărfurile, despre care aude Ioan, poate că nu mai sunt populare în zilele noastre, dar reprezintă
lista de valori a vremurilor de robie (vezi Ez. 27:5-24).
Mai mult de atât, negustorii pământului îi pot personifica pe „comercianții bunurilor spirituale
ale Babilonului, cei care au vândut doctrinele și politicile lor regilor și popoarelor pământului”19.
19
Comentariul biblic AZS, Vol. 7, pag. 864
În acest context putem spune și că marinarii și cârmacii îi pot reprezenta pe „misionarii” tocmiți
de negustorii Babilonului pentru a răspândi influența lor până la marginile pământului.
7. Despre ce vorbește îngerul puternic care ridică o piatră? (Ap. 18:21-23)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Isus a spus odată o metaforă: „Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti
micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi să fie
înecat în adâncul mării” (Mt. 18:6). Se pare că vorbim despre această metodă de execuție, rapidă
și inevitabilă.
Dar cuvintele îngerului puternic care sunt spuse acum, ca și cele spuse de Hristos, sunt o
avertizare pentru toți cei care și-au predat viața și talentele în slujba Babilonului. Noi nu îi
cunoaștem personal pe cei care sunt personificați prin marea desfrânată. Dar noi îi vedem pe
cântăreții și muzicienii ei, pe pictori și brutari, într-un cuvânt – pe toți cei care creează o imagine
atrăgătoare acestui sistem care se împotrivește lui Dumnezeu.
Cuvintele îngerului despre mire și mireasă ne reamintesc cuvintele lui Hristos: „În adevăr, cum
era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a
intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi
şi la venirea Fiului omului” (Mt. 24:38, 39).
8. Ce semnificație au ultimele cuvinte ale îngerului? (Ap. 18:23, 24)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Toate neamurile pământului au fost amăgite de vrăjitoria ta”. Am spus deja că Babilonul,
prorocul mincinos, face semne mari și minuni. Dar nu sunt simple minuni, ele au un conținut
religios, se prezintă ca semne și pretind a veni din partea lui Dumnezeu.
Mai întâi de toate, însă, aceste minuni sunt făcute de mâini omenești, sunt o contrafacere
satanică. În al doilea rând, ele duc în rătăcire toate neamurile. Oamenii cred cu nesaț în ele,
întorcându-și inima de la adevăr (vezi 1 Tim. 4:1, 2; 2 Tim. 4:4).
Cauza principală a judecării Babilonului, principalul „articol” de lege încălcat este faptul că a
vărsat sângele sfinților proroci și a tuturor celor uciși pe pământ.
Pe parcursul multor secole s-a adunat un volum uriaș de crime. Acum ni se pare că nu avem cui
să mai cerem socoteală pentru ele. Cui să cerem socoteală de crimele din camere de gazare de la
Auschwitz? Sau pentru cei care au murit în blocada Leningradului? Pentru sângele milioanelor
de mucenici biciuiți, crucificați, aruncați la fiare în arene, arși pe rug?
Dar judecata lui Dumnezeu este inevitabilă și cei care au participat la această vărsare de sânge
vor răspunde înaintea Lui. Vor fi judecați mai întâi cei care au hotărât destinele umanității în
ultimele secole, apoi toți călăii și judecătorii din vechime.
„Despre Babilon se spune că este „mama desfrânatelor”. Prin fiicele ei sunt simbolizate bisericile
care țin învățătura și tradițiile ei și urmează exemplul ei de sacrificare a adevărului și a aprobării
lui Dumnezeu, pentru a stabili o alianță nelegiuită cu lumea. Solia din Apocalipsa capitolul 14,
care anunță căderea Babilonului, trebuie să se aplice grupărilor religioase care odinioară au fost
curate, dar care s-au stricat. Și întrucât această solie urmează după avertizarea cu privire la
judecată, ea trebuie să fie vestită în zilele din urmă, de aceea ea nu se poate referi numai la
biserica Romei, deoarece această biserică a fost într-o stare decăzută timp de multe veacuri. Mai
mult decât atât, în capitolul optsprezece din Apocalipsa poporul lui Dumnezeu este chemat să
iasă din Babilon. Conform acestui text, mulți oameni din poporul lui Dumnezeu, se găsesc încă
în Babilon. Dar în care grupări religioase se găsește acum cea mai mare parte dintre urmașii lui
Hristos? Fără îndoială, în diferitele biserici care mărturisesc credința protestantă. La data
apariției lor, aceste biserici au luat o poziție nobilă pentru Dumnezeu și pentru adevăr, iar
binecuvântarea Lui a fost cu ele. Chiar și lumea necredincioasă a fost constrânsă să recunoască
rezultatele binefăcătoare care au urmat după primirea principiilor Evangheliei. În cuvintele
prorocului către Israel se spune: „Ți s-a dus vestea printre neamuri pentru frumusețea ta; căci erai
desăvârșită de tot datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul Dumnezeu”. Dar ele
au decăzut din cauza aceleiași dorințe care a constituit blestemul și ruina lui Israel – dorința de a
imita practicile și căutarea prieteniei celor necredincioși. „Te-ai încrezut în frumusețea ta și ai
curvit la adăpostul numelui tău cel mare.” (Ezechiel 16, 14.15)
Multe dintre bisericile protestante urmează exemplul Romei de legătură nelegiuită cu „împărații
pământului” – ca biserici de stat prin legăturile lor cu conducerile pământești la fel făcând și alte
denominațiuni care caută favoarea lumii. Deci, termenul de „Babilon” – confuzie – se poate
aplica pe drept și acestor grupări, care susțin că își iau învățăturile din Biblie și totuși sunt
divizate în secte aproape fără număr, cu crezuri și teorii contradictorii” (E. White, Tragedia
veacurilor, pag. 382-383).
1. Cap. 18 (pag. 285-289)
2. Cap. 7 „Potirele mâniei cerești” (pag. 176-180)
3. Judecata asupra Babilonului (pag. 491-504)
4. Volumul 3 (pag. 120-168)
Tema 21
NUNTA MIELULUI ȘI BIRUINȚA ASUPRA FIAREI (AP. 19)

Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Dacă ai fi fost invitat în același timp la inaugurarea celui mai mare conducător, la celebrarea
nunții fiului său și apoi chemat la război, poate cel mai mare război mondial din istorie, la care
dintre cele trei evenimente ai prefera să participi?
Problema nu este ce invitație să accepți, ci pe care să o refuzi, pentru că toate trei vin din partea
aceleiași persoane. Veți spune: cine va alege să meargă la război dacă este invitat și la nuntă?
Dar ce ați face dacă nu ați avea de ales și ar trebui să acceptați toate cele trei invitații sau să le
refuzați pe toate? Ați fi de acord să participați mai întâi la ceremonia de învestire, apoi la nuntă
și în final la război? Dar dacă Cel care vă cheamă nu este un oarecare, ci este chiar Dumnezeu,
care vă iubește, v-a născut și educat în Duhul Sfânt?
Evenimentele finale ale istoriei vor căpăta o amploare așa de mare, încât ni se va apărea apoi că
întreaga veșnicie nu ne-ar ajunge să le descriem. Ați vrea să fiți martori și să participanți la ele?
Sau ați prefera să închideți ochii și să înviați atunci când cele mai încordate și dramatice
episoade ale marii lupte vor fi deja pe sfârșite?
Astăzi vom vorbi despre aceste episoade. Alegerea ne aparține!
(versete de memorat): a vărsat sângele robilor Săi (Deut. 32:43; 2 Împ. 9:7), fumul se suie în
sus în vecii vecilor (Is. 34:10), Domnul împărățește (Ps. 97:1), cei chemați la nuntă (Mt. 22:2, 3),
a judeca după dreptate (Is. 11:4), teascul mâniei (Is. 63:3).
1. Să verificăm ceasul istoriei. Ce și când va avea loc?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Întreaga noastră istorie este prezentată în cartea Apocalipsa ca o panoramă întoarsă. Nu este de
ajuns să urmărești doar ordinea în care au loc evenimentele, pentru că multe dintre ele au loc în
același timp. Sunt evenimente care prezintă realitățile din ceruri, altele – evenimentele de pe
pământ. Sunt evenimente legate de soarta Bisericii, altele – care vorbesc despre soarta celor
nelegiuiți. Așa se face că, în descrierea peceții a șasea, vedem că, înainte ca să aibă loc
evenimentele distrugătoare de la finalul istoriei, cei sfinți vor fi sigilați (vezi Ap. 6:17, 7). În
cuvintele ce prezintă trâmbița a șaptea am văzut că „împărăția lumii a trecut în mâna lui
Dumnezeu și a Hristosului Său” înainte ca să se facă judecata asupra celor ce prăpădesc
pământul și ca poporul lui Dumnezeu să fie eliberat (vezi Ap. 11:15-19). Din tot ceea ce am
studiat în capitolele anterioare, putem spune că timpul marii strâmtorări prin care cei sfinți vor
trece fiind deja sigilați are loc în același timp cu timpul revărsării plăgilor și judecarea
Babilonului.
2. Ce sunet este acesta care seamănă cu glasul unei gloate mari? (Ap. 19:1-3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Ap. 18:20 se aude un glas din cer care cheamă cerul și sfinții să se bucure pentru că Babilonul
a fost judecat. Deocamdată, următoarele evenimente finale nu au avut loc: semnul fiarei, decretul
de moarte asupra celor care respectă poruncile, timpul de strâmtorare. Vom intra cu greu în
veselia Stăpânului, pentru că vorbim aici despre tragedia umană. Ne este mai ușor să acceptăm
ceea ce a fost deja. De exemplu, alungarea lui Satana din cer (vezi Ap. 12:10-12) sau victoria în
Marele război pentru țară. Aici avem din nou o mare victorie asupra „curvei celei mari care
strica pământul prin curviile ei”. „Fumul chinului ei se suie în sus în vecii vecilor” – acest lucru
înseamnă că ea va fi nimicită pentru totdeauna. Tot în acest pasaj este prezentată marea eliberare
a poporului lui Dumnezeu. Nu este încă luat la cer, nu este încă nemuritor, dar crede cu tărie
faptul că va primi toate acestea în curând. De aceea, Ioan aude un glas puternic „ca al unei mari
mulțimi”. „Ca al unei mari mulțimi” – nu pentru că nu ar fi de fapt un popor numeros, ci pentru
că el nu este fizic în ceruri, doar gândul este în ceruri, trupul este încă pe pământ, așteptându-l pe
Hristos. Apropo, strigătul „Aleluia” (lăudați pe Yahwe) atât de folosit în cartea Psalmilor este
prezent doar aici în întreg Noul Testament.
3. Unde și când va împărăți Domnul Dumnezeul cel Atotputernic? (Ap. 19:4-6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În cer El are deja acest nume, Împăratul împăraților și Domnul domnilor. Evenimentul solemn al
întronării are loc în cer. Dar începutul ceremoniei are loc atunci când începe să sune cea de a
șaptea trâmbiță (vezi Ap. 11:15). Întronarea lui Hristos Îi dă dreptul să înceapă judecata asupra
domniilor pământului și să nimicească împărățiile pământului, să lovească în picioarele chipului,
așa cum ne este prezentat în Dan. 2. La această ceremonie participă atât oștirile cerului, cât și cei
care Îl așteaptă pe pământ. Și din nou se aude „glasul unei mari mulțimi, ca sunetul unor ape
mari”. Domnul Dumnezeul cel Atotputernic – este vorba despre Tatăl sau despre Hristos? Acesta
este Tatăl care este una cu Hristos, pentru că aceste cuvinte pot fi aplicate atât la Tatăl, cât și la
Fiul (vezi Ap. 1:7, 8).
4. Când și unde va avea loc ospățul nunții Mielului? (Ap. 19:7-9)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În Orient acest eveniment este un proces mai lung. După logodnă, care are loc în casa miresei,
când cei doi sunt declarați deja soț și soție, mirele se întoarce în casa tatălui său pentru a pregăti
locul în care va locui împreună cu mireasa lui. În tot acest timp, mireasa se pregătește de
căsătorie. Când casa și mireasa sunt gata, mirele se întoarce pentru a-și duce aleasa în casa de
petrecere (vezi Cânt. cânt. 2:4; Mt. 25:1-10; In. 14:1-3).
În seara Paștelui, Isus le-a vorbit ucenicilor despre logodna cu noi. Fiecare dintre noi se
logodește cu Hristos prin botez, iar restul timpului ce va urma, va fi folosit pentru a ne pregăti.
Când se va încheia procesul de sigilare al celor sfinți se va face din cer anunțul că a sosit ceasul
nunții Mielului și soția Lui s-a pregătit.
Vom aștepta Venirea lui Isus fiind deja îmbrăcați în hainele albe ale neprihănirii Sale. Dar vom
participa la ospățul nunții doar atunci când vom fi luați de pe pământ (vezi Mt. 26:29). De aceea,
ni s-a promis: „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului”. Și când El coboară pe pământ
noi suntem deja biruitori, suntem cu El, chemați, aleși și credincioși (vezi Ap. 17:14).
5. De ce îl ridică îngerul pe Ioan și nu îl lasă să i se închine? (Ap. 19:10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dar de ce se închină Ioan înaintea îngerului? Este copleșit de ceea ce aude? Chiar de la început
slujitorii, liderii bisericilor au fost denumiți îngeri ai bisericilor. Dincolo de faptul că omul a fost
creat „cu puțin mai prejos decât îngerii” (vezi Ps. 8:5), avem același statut înaintea lui
Dumnezeu. „Eu sunt împreună slujitor cu tine și cu frații tăi” – spune îngerul. Nu au toți oamenii
în ei mărturia lui Isus. Dar Ioan o avea (vezi Ap. 1:9), ca și rămășița seminței femeii care a trecut
prin necazul cel mare (Ap. 12:17). Așa cum am explicat mai înainte, mărturia lui Isus este darul
vieții și predicării pe care l-a avut Însuși Isus și ucenicii Săi (vezi 1 In. 1:2, 3). Nu este de ajuns
să ai Biblia, cuvântul adevăratei prorocii (vezi 2 Petru 1:19) și lucrările care au în ele duhul
prorociei. Este important să ai această mărturie în tine însuți, să o trăiești, să fii umplut cu ea, să
o predici prin propria viață.
6. Ce se va mai întâmpla în timpul Celei de a Doua Veniri a lui Hristos? (Ap. 19:11-13)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Suntem obișnuiți să vedem cea e a doua venire doar ca pe un eveniment fericit: învierea morților,
transformarea și înălțarea celor sfinți, nunta Mielului. Dar iată cum este acest eveniment pentru
Isus Însuși: „Purta un nume pe care nimeni nu îl știe, decât numai El singur”. Acest lucru
înseamnă că nimeni din Univers nu L-a văzut niciodată în calitatea pe care o are acum – „judecă
și se luptă cu dreptate”.
Acum El nu mai este suferindul de la Golgota, se va arăta a doua oară „nu în vederea păcatului”
(Evr. 9:28). În ochii lui se vede grozăvia întregii nelegiuiri umane, pe hainele Lui se află sângele
mucenicilor, pe care i-a scos din mâinile Babilonului. El vine să aducă la îndeplinire o lucrare
neobișnuită (vezi Is. 28:21) și decisivă (Rom. 9:28). Totuși, această lucrare nu a fost niciodată un
secret (vezi Is. 63:1-6).
Așa este El, Domnul nostru. Suntem obișnuiți cu imaginea Păstorului cel bun care salvează oaia
pierdută, dar El este și Păstorul care nimicește fiara ce se aruncă asupra oii.
7. În ce constă secretul biruinței Sale? (Ap. 19:14-16)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Mielul nu va birui pentru că este un luptător iscusit. În primul rând, El a biruit răul pe cruce,
chiar de când a fost pus pe ea (vezi In. 16:33). El va birui adunând marele seceriș – o mare
mulțime de mântuiți pe care nimeni nu o putea număra (vezi Ap. 7:9). Pe capul Lui sunt multe
diademe ce semnifică mulțimea celor salvați. Ei urmează pe Miel, „o oștire cerească… îmbrăcată
în in alb și curat”, „chemați, aleși și credincioși” (Ap. 17:14; 19:14, compară cu Ap. 16:12). El
va birui pentru că o sabie ascuțită iese din gura Lui, iar Numele Lui este „Cuvântul lui
Dumnezeu”. Armura Lui este Cuvântul, nu prin putere, ci prin adevăr! Amintiți-vă de cei care
fug din fața Celui ce șade pe scaunul de domnie (vezi Ap. 6:16). În cele din urmă, El este
Împărat. Iudeii și-au dorit așa de mult să-L vadă împărat și au fost foarte dezamăgiți de faptul că
El nu era un împărat așa cum își doreau ei încât L-au răstignit pe Împăratul iudeilor. Acum Îl văd
așa cum își doreau, venind pe norii cerului.
8. Ce se va întâmpla cu oamenii care s-au închinat fiarei? (Ap. 19:17, 18)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Răspunsul se găsește în metafora veche: acolo unde este stârvul, se vor aduna vulturii (vezi Mt.
24:28; compară cu Ez. 39:17-20). Dar aici nu ar trebui să înțelegem literalmente adunarea
vulturilor deasupra cadavrelor, pentru că aproape niciun locuitor viu nu va rămâne pe pământul
devastat. Ei vor fi nimiciți de Dumnezeu, nu vor fi nici plânși, nici îngropați (vezi Ier. 25:33),
vor rămâne ca o mărturie pentru Satana și îngerii lui, ca să vadă roadele răzvrătirii lor. Pentru o
mie de ani pământul va fi pustiu și gol (vezi Ier. 4:23-27).
9. Ce se va întâmpla cu fiara, prorocul mincinos și balaurul? (Ap. 19:19-21; 20:1, 2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Ei își vor aduna puterile pentru lupta de la Armaghedon. O, dacă ei ar putea măcar să I se
împotrivească, dacă ar putea din nou să-L omoare, ar face cu bucurie aceasta. Nu se găsește nici
un pic de părere de rău în ei, nici un gând curat. Sunt orbiți cu totul, predați unei minți pervertite,
asemenea lui Faraon care conducea Egiptul când Israel a fost eliberat. Dar vor pieri. Trinitatea
satanică va fi destrămată. Fiara despre care se spunea mai înainte: „cine se poate asemăna cu
fiara și cine se poate lupta cu ea?” (Ap. 13:4) și prorocul mincinos care făcea minuni înaintea
lor, adică toți cei care au reprezentat aceste sisteme omenești predate lui Satana (am spus deja că
semnul fiarei este un număr de om) vor fi aruncați în iazul de foc. Vom mai vorbi o dată despre
acest iaz în capitolul următor. El reprezintă distrugerea finală, fără posibilitatea restaurării. Dar
balaurul, șarpele cel vechi, separat de supușii săi pământești, va fi legat 1 000 de ani, până la
încheierea judecății. Dar despre aceasta vom vorbi în capitolul următor.
„Batjocurile disprețuitoare au încetat. Buzele mincinoase sunt reduse la tăcere. Zăngănitul
armelor, tumultul bătăliei, „cu învălmășeala luptei și cu hainele tăvălite în sânge” (Isaia 9, 5), au
tăcut. Acum nu se mai aud decât rugăciuni și cuvinte de bocet și de vaiet. De pe buzele care până
de curând batjocoreau, izbucnește strigătul: „A venit ziua mâniei Lui; și cine poate sta în
picioare?” Nelegiuiții se roagă să fie îngropați sub stâncile munților decât să-L privească în față
pe Acela pe care L-au disprețuit și L-au respins.
Ei cunosc glasul care pătrunde în urechea celor morți. De câte ori tonurile lor duioase și
rugătoare i-au chemat la pocăință! De câte ori n-au auzit vocea Mântuitorului în invitația
mișcătoare a unui prieten sau a unui frate! Nici un alt glas nu poate fi atât de plin de condamnare,
atât de încărcat de acuzare pentru cei care au respins harul Său ca acest glas ce a stăruit atât de
multă vreme: „Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la căile voastre rele; pentru ce vreți să muriți?”
(Ezechiel 33, 11). O, dacă ar fi fost glasul unui străin! Isus spune: „Fiindcă Eu chem și voi vă
împotriviți, fiindcă Îmi întind mâna și nimeni nu ia seama, fiindcă lepădați toate sfaturile Mele,
și nu vă plac mustrările Mele” (Proverbe 1, 24-25). Glasul acela trezește amintiri pe care ei ar
dori să le șteargă — avertismente disprețuite, invitații refuzate, privilegii pierdute.
Acolo sunt aceia care și-au bătut joc de Hristos în umilința Sa. Cu o putere deosebită le revin în
minte cuvintele Suferindului, când, somat de marele preot, a declarat solemn: „Vă spun că de
acum încolo veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii
cerului” (Matei 26, 64). Acum Îl văd în slava Lui și mai trebuie să-L vadă și stând la dreapta
puterii.
Aceia care au luat în râs afirmația Sa că este Fiul lui Dumnezeu rămân acum fără cuvânt. Iată-l
pe Irod cel îngâmfat, care și-a bătut joc de titlul Său regesc și le-a poruncit soldaților disprețuitori
să-L încoroneze ca împărat. Acolo sunt chiar oamenii aceia care, cu mâini nelegiuite, I-au pus pe
umeri mantia de purpură, pe fruntea Sa sfântă coroana de spini și în mâinile Sale, care nu s-au
împotrivit, un sceptru derizoriu, plecându-se înaintea Sa într-o batjocură hulitoare. Oamenii care
L-au lovit și L-au scuipat pe Domnul vieții acum se întorc de la privirea Sa pătrunzătoare și caută
să fugă de copleșitoarea slavă a prezenței Sale. Aceia care I-au bătut cuiele în mâini și în
picioare, soldatul care I-a împuns coasta privesc aceste semne cu groază și cu remușcare.
Cu o claritate înspăimântătoare, preoții și conducătorii își reamintesc evenimentele de pe Calvar.
Cu o groază înfiorătoare, își reamintesc cum, clătinând din cap într-o bucurie satanică, au
exclamat: „Pe alții i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel,
să Se pogoare acum de pe cruce, și vom crede în El! S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum
Dumnezeu, dacă-L iubește” (Matei 27, 42-43)” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 642-643).
1. Cap. 19 (pag. 290-294)
2. Cap. 8 „Războiul stelelor” (pag. 181-191)
3. Două seri (pag. 505-524)
4. Volumul 3 (pag. 169-221)
Tema 22
ÎMPĂRĂȚIA DE 1000 DE ANI ȘI JUDECATA FINALĂ (AP. 20)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Dacă vi s-ar oferi posibilitatea să vă întâlniți cu Isus timp de o oră, ce L-ați întreba? Aveți
întrebări pe care ați vrea să i le puneți lui Dumnezeu? Sunt multe? Vi se par grele întrebările la
care ați dori răspuns? Credeți că Dumnezeu are răspuns la ele? Dar întrebări pentru voi are?
Vestea bună pentru noi este că Dumnezeu are un timp rezervat special pentru noi în care este
gata să răspundă la toate întrebările noastre, înainte să aibă loc judecata finală și să înceapă
veșnicia. Și acest timp nu este doar de o oră, nici de un an, ci de o mie de ani. O mie de ani de
întrebări și răspunsuri? Da! Pentru că Dumnezeu nu face nimic înainte să descopere taina sa
profeților Săi. Iar eu și cu dumneavoastră vom fi în acești o mie de ani nu doar proroci, ci și
împărați și preoți pentru Dumnezeu. Doar dacă vom fi cu El! Dacă vom păstra până la sfârșit
credința și consacrarea noastră față de El și dacă vom fi biruitori.
(versete de memorat): pustiu și gol (Gen. 1:2; Ps. 88:6), judecători pe scaune de judecată (Dan.
7:9, 22), Gog și Magog (Ez. 38:2, 9, 15), cărțile pentru judecată (Dan. 7:10), moartea și locuința
morților vor fi nimicite (1 Cor. 15:26), cartea vieții (Fil. 4:3; Ap. 3:5).
1. O mie de ani este o perioadă reală sau simbolică?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Nu avem nici un argument să credem că este un număr simbolic. În primul rând, nu mai putem
interpreta în limbaj încifrat prin metafore și simboluri, pentru că pământul este deja pustiu,
vrăjmașii lui Dumnezeu au murit, lupta s-a încheiat. În al doilea rând, dacă aplicăm principiul
bine cunoscut nouă, un an pentru o zi, la cei o mie de ani, obținem o perioadă incredibil de lungă
de timp. Nu va fi veșnicia, nici milioanele de ani ale evoluționismului, dar din punctul de vedere
al istoriei umanității este imposibil de imaginat o astfel de perioadă de timp.
Putem lua în considerare și faptul că pentru Dumnezeu „o mie de ani sunt ca o zi” (1 Petru 3:8).
În acest context cei 1000 de ani sunt o perioadă reală de timp necesară nouă pentru a participa la
judecata celor adormiți după care ne va fi dor pe Noul Pământ. Aici poate fi folosit următorul
argument: dacă într-o vedenie aveam de a face cu un simbol, atunci perioada de timp despre care
se vorbește în ea ar trebui să fie tot simbolică și nu literală.
Luăm aici ca exemplu principiul „zi – an”. Diavolul, legat pentru o mie de ani, este un personaj
istoric real, nu este un simbol sau o metaforă, de aceea și timpul de 1 000 de ani este înțeles în
sens literal, nu simbolic.
2. Care este scopul pentru care Satana este legat și în ce adânc? (Ap. 20:1-3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Satana este spiritul răutății, de aceea lanțul folosit pentru a-l lega nu este unul material. Ce fel de
lanț l-a ținut legat până acum dacă este alungat din cer și nu mai are acces acolo? Dumnezeu
deține Cuvântul care îl poate lega pe Satana o mie de ani. În Biblie este numit adânc/abis
pământul, în forma sa primară, atunci când nimic viu nu era pe el, nici măcar lumina (vezi Gen.
1:2). Abis poate fi numit adâncul pământului (vezi Gen. 7:11; 49:25; Ps. 71:20) și adâncul mării
(vezi Iov. 38:30; Ps. 33:7), întunericul (Ps. 88:7), în sens spiritual – ceea ce este în antiteză cu
cerul (vezi Ps. 107:26). Din orice punct de vedere am privi, este vorba despre stihiile create de
Dumnezeu în forma lor neînsuflețită. Timp de o mie de ani planeta va redeveni pustie și goală,
iar Satana va fi prizonierul ei, pentru că pe un pământ lipsit de viață nu va avea pe cine să înșele.
3. Unde și cum vor petrece cei mântuiți perioada de o mie de ani? (Ap. 20:4-6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Odată, Isus a spus: „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti
un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” (In. 14:2, 3).
Cei mântuiți vor fi 1000 de ani în casa Tatălui. Noul Ierusalim este pregătit (vezi Evr. 11:10, 16;
12:22). La sfârșitul celor o mie de ani el se va coborî pe pământ, deocamdată însă această casă a
noastră este în ceruri. Mântuiții vor fi împărați și preoți pentru Dumnezeu și pentru Hristos (vezi
Ap. 5:10). Cea mai importantă lucrare pe care o vom face în această perioadă este aceea de a
judeca lumea (compară 1 Cor. 6:2). De ce nu au fost salvați cei care au fost nimiciți? După o
viață de șaptezeci, optzeci de ani de urcușuri și coborâșuri, de fugă de Dumnezeu și visare
fantezistă, de bucurii și suferințe, de bogăție și sărăcie… merită omul acum distrugerea eternă?
De ce nu sunt aici oamenii buni pe care i-am cunoscut? De ce sunt aici cei care nu am crezut că
vor fi cu Dumnezeu? De ce sunt eu aici?
La toate aceste întrebări și la multe altele vom primi răspuns. Dar și pentru Dumnezeu această
judecată este foarte importantă. Toate aceste evenimente neplăcute – mânie, furie, plăgi, foc, lanț
în adânc – necesare pentru a distruge păcatul, au adus suferință inimii pline de iubire infinită a
lui Dumnezeu. Iubirea nu poate fi indiferentă față de pieirea celor păcătoși. Domnul este
Personajul principal la judecată, El este și Judecător și Acuzat. Judecata va demonstra sentința
dreaptă dată de Dumnezeu și Însuși Domnul va fi dovedit neprihănit (vezi Rom. 3:4).
4. Care este diferența dintre prima înviere și cea care va avea loc după cei 1000 de ani?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este o diferență foarte mare! Prima este denumită înviere pentru viață, cea de a doua este înviere
pentru judecată. Prima este făcută pentru cei care au făcut binele, cea de a doua pentru cei care
au făcut răul (vezi In. 5:29). De fapt, prima înviere hotărăște soarta veșnică a fiecărui om. Cei
care au parte de prima înviere nu vor gusta cea de a doua moarte. „Cel ce va birui va moșteni
aceste lucruri” (Ap. 21:7). De ce mai este nevoie de a doua înviere dacă nu va oferi nimănui
salvare? Nimic și niciodată nu se întâmplă fără a avea loc o judecată finală. Noi toți suntem ființe
raționale care suntem responsabile înaintea lui Dumnezeu. poate că ne gândim: dacă ar fi
posibilă „reîncarnarea”, dacă ar exista totuși „purgatoriul”, omul ar fi avut încă o șansă… dar
această „nouă șansă” ne este oferită în fiecare zi, întreaga viață! Trebuie ca într-un final să se
facă un bilanț! Acum însă trebuie să afirmăm cu tărie: după moarte nu mai există „o a doua
șansă”.
5. Ce se va întâmpla după cei o mie de ani? (Ap. 20:7-9)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Când se vor împlini cei o mie de ani el va fi dezlegat pentru puțină vreme”. Ce este această
dezlegare? Va avea loc ultima înviere a celor care nu au avut parte de prima înviere. Pentru
puțină vreme Satana va avea din nou posibilitatea să înșele neamurile – reprezentanți din toate
epocile, țările și limbile. Gog și Magog sunt simbolurile antice ale vrăjmașilor poporului lui
Dumnezeu (vezi Ez. 38:2). Numărul lor este ca nisipul mării. Moartea și învierea nu au adus
nicio schimbare în acești oameni. Așa cum au intrat în morminte, așa au și înviat. Caracterul nu
li s-a schimbat, gândurile, simțămintele, intențiile inimii – nimic nu s-a schimbat. Aceasta ne
răspunde la întrebarea dacă este posibilă o „a doua șansă”. Oamenii nu se schimbă. Dumnezeu
are putere să schimbe un om dacă acesta, asemenea lui Nebucadnețar, vrea să își ridice privirea
spre ceruri (vezi Dan. 4:31). Dar acest lucru are loc în viața de acum, nu după ea. Așadar, Satana
are din nou posibilitatea să adune o coaliție și oaste fără număr pentru luptă, așa cum a făcut și
înainte de cea de a doua venire, în timpul celei de a șasea plăgi, când locuitorii pământului au
fost strânși la Armaghedon. Acum ei înconjoară tabăra sfinților și cetatea preaiubită – Noul
Ierusalim. Din păcate, acesta este singurul moment din istorie când întreaga omenire este adunată
într-un singur loc. Vrăjmașii sunt gata să cucerească cetatea. Dar „din cer s-a coborât un foc
care i-a mistuit”. Un astfel de foc a căzut și în vechime asupra Sodomei nelegiuite. Acum este
ars tot ceea ce se află în afara cetății.
6. Prin ce se deosebește soarta lui Satana, a fiarei și a prorocului mincinos de cea a
celorlalți păcătoși? (Ap. 20:10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea;
ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură” (Mal.
4:1). Chiar dacă soarta lui Satana și a asociaților săi se deosebește de cea a păcătoșilor obișnuiți,
diferența este ca cea dintre modul în care ard rădăcinile și ramurile și rapiditatea cu care se
mistuie paiele. Am vorbit deja că Dumnezeu va aduce o pedeapsă veșnică, nu o pedepsire
veșnică. Pieirea veșnică, nu un proces fără sfârșit. Iazul de foc este moartea a doua. Acest lucru
este cu adevărat înfricoșător și merită să ne gândim la el.
7. Când și unde va avea loc judecata celor morți? (Ap. 20:11-13)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Această judecată va avea loc atunci când morții înviați vor înconjura cetatea. Fiecare suflet este
descoperit înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui însuși, în fața amintirilor trecutului și a propriei
conștiințe. Toți vor învia. Nu contează dacă au adormit aflându-se pe mare sau pe uscat, în țărâna
pământului sau în cenușă. Toată mulțimea pasiunilor umane, toată această împărăție a morților,
acumulată de mii de ani în întunericul mormintelor, este readusă la viață.
Dumnezeu are puterea de a învia, chiar dacă mulți dintre cei care vor fi readuși la viață nu au
crezut acest lucru. Acum ei stau în fața scaunului Său de domnie. O, dacă ar fi venit la El mai
înainte, atunci când tronul pe care este așezat ar fi fost unul de har și milă (vezi Evr. 4:16), dar
acum cerul și pământul fug dinaintea slavei Sale (compară cu Ap. 6:14; 16:20).
8. Ce cărți vor fi deschise la judecata finală? (Ap. 20:12)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„S-a ținut judecata și s-au deschis cărțile” (Dan. 7:10). Noi nu știm modul în care este stocată o
informație detaliată despre viața fiecăruia dintre noi , dar chiar și perii din cap ne sunt numărați
(vezi Mt. 10:30). Biblia ne spune că la Dumnezeu se scriu cărți (vezi Ex. 32:32; Ps. 56:8; 139:16;
Mal. 3:16). „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu
privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău” (Ecl. 12:14).
Dintre toate cărțile ce se scriu în ceruri, cea mai deosebită este cartea vieții. În vechime, fiecare
cetate avea o astfel de carte în care erau scrise numele tuturor locuitorilor. Dacă cetatea ar fi ars
sau ar fi fost distrusă de dușmani, doar cei care aveau numele scrise în carte puteau fi reprimiți în
cetatea reconstruită. Acum în cartea vieții sunt scrise numele locuitorilor Noului Ierusalim,
numele celor care au biruit. Dar numele celor care acum se află dincolo de zidurile cetății, nu
sunt scrise în ea (compară cu Ap. 13:8; 17:8). Ei recunosc corectitudinea și sentința dată de
Dumnezeu, ei sunt de acord cu înfrângerea suferită, dar acest lucru nu le schimbă soarta.
9. Ce se va întâmpla în ultima scenă a judecății finale? (Ap. 20:14, 15)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Deja am spus că a căzut foc din cer de la Dumnezeu și i-a nimicit, apoi le va fi arătată o vedenie
cu privire la judecata care are loc. Iazul de foc este și o realitate și o metaforă în același timp.
Este o realitate pentru că s-a spus „Pământul și tot ce este pe el va rade” (2 Petru 3:10). Acest
lucru înseamnă că suprafața pământului, scoarța terestră, cu excepția porțiunii care se află sub
cetatea Noului Ierusalim, se va preface într-un iaz de foc. Este o metaforă, pentru că în acest iaz
de foc sunt judecați și vor pieri diavolul și îngerii lui, și moartea și locuința morților. Poate vă
veți întreba: cum poate să moară moartea?
Incredibil, dar se poate! „Ultimul vrăjmaș care va fi nimicit, va fi moartea” (1 Cor. 15:26). Este
vorba despre moartea a doua – cea din urmă și ireversibilă. Cei care vor fi afectați de ea nu mai
au speranță la o dimineață a învierii. Iar pământul va fi curățit prin foc și recreat (vezi 2 Petru
3:13).
„Cu toate că Satana a fost constrâns să recunoască dreptatea lui Dumnezeu și să se plece înaintea
supremației lui Hristos, caracterul lui rămâne neschimbat. Spiritul de răzvrătire izbucnește iarăși
ca un torent puternic. Plin de furie, se hotărăște să nu abandoneze lupta cea mare. A venit timpul
pentru o luptă disperată, finală, împotriva Împăratului cerului. Se aruncă în mijlocul supușilor lui
și încearcă să-i inspire cu propria furie, ridicându-i pe loc la luptă. Dar dintre toate milioanele pe
care le-a amăgit la răscoală nu este nici unul care să-i recunoască supremația. Puterea lui este
sfârșită. Cei nelegiuiți sunt plini de aceeași ură față de Dumnezeu pe care o inspiră Satana; dar ei
văd că situația lor este deznădăjduită, că nu pot birui în lupta împotriva lui Iehova. Mânia lor se
aprinde împotriva lui Satana și a acelora care au fost agenții lui în amăgire și, cu o furie
demonică, se întorc împotriva lor.
Domnul zicea: „Pentru că îți dai ifose ca și când ai fi Dumnezeu, iată că voi aduce împotriva ta
niște străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înțelepciunii
tale strălucitoare, și-ți vor pângări frumusețea. Te vor arunca în groapă”. „Te nimicesc, heruvim
ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. De aceea, te arunc la pământ, te dau priveliște
împăraților și te prefac în cenușă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc; ești nimicit, și
nu vei mai fi niciodată!” (Ezechiel 28, 6-8.16-19).
„Căci orice încălțăminte purtată în învălmășeala luptei, și orice haină de război tăvălită în sânge,
vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse în foc.” „Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile și
plin de urgie pe toată oștirea lor; el le nimicește cu desăvârșire, le măcelărește de tot.” „Peste cei
răi plouă cărbuni, foc și pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte” (Isaia 9, 5;
34, 2; Psalmii 11, 6). Flăcări cad de la Dumnezeu din cer. Pământul se crapă. Armele ascunse în
adâncurile lui sunt scoase în afară. Flăcări nimicitoare izbucnesc din fiecare prăpastie deschisă.
Chiar și stâncile ard. A venit ziua care va arde ca un cuptor. Elementele se topesc de dogoarea
mistuitoare, chiar și pământul cu tot ce este pe el arde (Maleahi 4, 1-2; 2 Petru 3, 10). Suprafața
pământului pare o masă topită — un lac de foc uriaș, clocotind.
Este vremea judecății și a pierzării oamenilor nelegiuiți — „o zi de răzbunare a Domnului, un an
de răsplătire și răzbunare pentru Sion” (Isaia 34, 8).
Cel nelegiuit își primește răsplata pe pământ (Proverbe 11, 31). „Căci iată, vine ziua, care va
arde ca un cuptor! Toți cei trufași și toți cei răi vor fi ca miriștea; ziua care vine îi va arde, zice
Domnul oștirilor” (Maleahi 4, 1). Unii sunt distruși într-o clipă, în timp ce alții suferă multe zile.
Toți sunt pedepsiți „după faptele lor”. Păcatele celor drepți fiind puse asupra lui Satana, el
trebuie să sufere nu numai pentru răscoala proprie, ci pentru toate păcatele la care i-a provocat pe
sfinți să le săvârșească. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a acelora pe care i-a amăgit.
După ce toți aceia care au căzut prin amăgirile lui au pierit, el încă mai trăiește și mai suferă. În
flăcările nimicitoare, cei nelegiuiți sunt nimiciți, și rădăcină, și ramură — Satana fiind rădăcina,
iar urmașii lui, ramurile. Pedeapsa deplină a Legii a fost adusă; cererea dreptății a fost
satisfăcută; iar cerul și pământul, privind, declară neprihănirea lui Iehova” (E. White, Tragedia
veacurilor, (pag. 671-673).
1. Cap. 20 (pag. 295-298)
2. Cap. 8 „Războiul stelelor” (pag. 191-200)
3. Domnia de o mie de ani și judecata finală (pag. 525-535)
4. Volumul 3 (pag. 222-258)
Tema 23
NOUL IERUSALIM (AP. 21)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Se spune că orice om trebuie să construiască în viață o casă. Dețineți casa la care visați? Cum
este ea? Este mare sau nu prea? Din ce materiale este construită? În ce stil? Ați fi de acord să
trăiți în această casă o sută sau două sute de ani? Nu reușim să realizăm în viață tot ceea ce ne
dorim. Mai mult de atât, dorințele noastre pot fi asemenea unor miraje. Parcă ne apropiem de
realizarea lor, visul pare că devine realitate și… brusc prețurile o iau razna sau se schimbă
propriile dorințe. Ce planuri are Dumnezeu cu noi și cum vrea să le realizeze este cu mult diferit
față de dorințele și idealurile noastre.
Generație după generație a privit spre cer cu speranță, așteptând orașul al cărui meșter și
ziditor este Dumnezeu. Cine dintre noi nu a auzit imnul: „Dincolo de cerul albastru este un oraș
de aur, cu porți de cristal și stele scânteietoare”? Avraam a rătăcit pe pământ în căutarea
acestei case, la ea s-a gândit și Isaia când era tăiat de ferăstrăul regelui, cu gândul la ea s-a
rugat și Ezechiel când își îngropa soția. Dar noi visăm să ajungem moștenitori ai acestei case pe
care ne-a pregătit-o Dumnezeu? Cred că în veșnicie vom avea de făcut foarte multe lucruri
extraordinare, vom călători mult, vom crește în cunoaștere, în relații, vom lega prietenii. Dar
totdeauna ne vom reîntoarce cu bucurie în locașul în care Dumnezeu este mereu alături, în care
putem fi față în față cu El. Astăzi vom vedea cum este acest oraș.
(versete de memorat): un cer nou și un pământ nou (Is. 65:17), cortul lui Dumnezeu (Ex. 25:8),
cetatea cu porți (Ez. 48:31-35), biruitorii (Ap. 2:7, 11, 17, 26-28; 3:5, 12, 21), pietre prețioase
(Ex. 28:15-21), aur (1 Petru. 1:7).
1. De ce este numit „un cer nou” și „un pământ nou”? Este vorba despre pământul
nostru sau despre un altul?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul” (Gen. 1:1). Nu doar pământul, ci întregul
sistem solar a fost creat atunci de Dumnezeu (vezi Gen. 1:14-19). Acum marea noastră casă din
Univers va fi înnoită. Sunt cerul și pământul pe care le cunoaștem noi, altfel nu ar fi avut nici un
sens ca Isus să vină și să moară pe planeta noastră. Este numit „nou” nu doar pentru că va fi
curățit de urmările acțiunilor umane și de distrugerile aduse de judecățile divine, ci pentru că
„Noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou în care va locui neprihănirea”.
Despre cerul nou și pământul cel nou Dumnezeu va putea spune din nou: sunt foarte bune
(compară cu Gen. 1:31).
2. De ce nu va mai fi marea, pentru că marea este ceva extraordinar? (Ap. 21:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Dar este vorba aici, în cartea Apocalipsei, despre mările minunate ale pământului – Marea Roșie,
Mediterană sau Marea Caraibelor? Până acum am văzut că marea este simbolul stihiilor care se
ridică împotriva lui Dumnezeu, o metaforă pentru popoarele care se revoltă, pentru rău, care
apare nu se știe de unde, „ca și cum ar fi ieșit din pântecele mamei sale” (Iov. 38:8-11). Expresia
„și marea nu va mai fi” înseamnă că răul nu va mai fi, păcatul și păcătoșii nu vor mai fi și iazul
care arde cu foc și pucioasă nu va mai fi. Planeta își va relua cursul care i-a fost dat înainte de
căderea omului în păcat, cu o singură diferență: acum tronul lui Dumnezeu, împărăția Sa și
Hristos sunt pe pământ (vezi Ap. 11:15).
3. Când va coborî Domnul din cer, înainte sau după reînnoirea pământului? (Ap. 21:2,
3)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
În capitolul anterior am explicat faptul că înainte ca pământul să fie reînnoit, după cum am spus,
armata lui Satana va înconjura „tabără sfinților și cetatea preaiubită” (vezi. Ap. 20:8). Și din
prorocia lui Zaharia este evident faptul că Ierusalimul va fi reînnoit înainte ca restul pământului
să fie refăcut, când va veni „Domnul Dumnezeul meu și toți sfinții cu El” (Zah. 14:1-9). Când
Israelul, eliberat din Egipt, călătorea prin pustiu, Dumnezeu le-a poruncit să construiască un cort,
pentru ca El să poată „locui în mijlocul lor” (Ex. 5:8). Apoi, „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit
(literal – „și-a făcut cort”) între noi” (In. 1:14). Acum, Noul Ierusalim ne este prezentat ca fiind
„cortul lui Dumnezeu cu oamenii” (compară cu Ap. 11:1). Cei mântuiți au încheiat exodul lor cu
Dumnezeu. Călătoria lor a fost de 1000 de ani. Acum acest cort trebuie să fie așezat pe locul lui
final.
4. Oare ne va șterge Dumnezeu memoria? (Ap. 21:4,5; compară cu Ic. 65:17)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cerul și pământul cele vechi nu vor deveni asemenea Sodomei sau lumii antediluviene. Ne vom
aminti tot ce am trăit, dar nu vom dori să ne reîntoarcem la cele vechi. Îi vom plânge pe toți ai
noștri care au fost nimiciți, dar „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”. Dacă
Dumnezeu ar fi vrut să ne șteargă memoria, care ar fi fost sensul răscumpărării noastre pe cruce,
apoi al transformării prin Duhul Sfânt?
După înviere am fi putut fi născuți din nou, cu memoria curată pe care am avut-o când eram
prunci, într-un Univers curățat de păcat. Dar nu acesta este sensul schimbării, ne vom aminti
totul, însă nu vom mai dori să păcătuim! De aceea, vom putea fi o împărăție de preoți pentru
întreaga creație a lui Dumnezeu, „ca să vestiți puterile minunate ale Celui care v-a chemat din
întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9).
„Și moartea nu va mai fi… pentru că cele vechi s-au dus”.
5. Ce se va întâmpla cu cei răscumpărați? (Ap. 21:6-8)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cei care au biruit vor primi numele de biruitori. Pentru a treia oară Domnul va spune: „S-a
sfârșit!”. Pentru prima dată aceste cuvinte au fost spuse pe cruce (vezi In. 29:30), a doua oară au
fost rostite în timpul celei de a șaptea plăgi când se aducea la îndeplinire judecata distrugătoare
asupra Babilonului (vezi Ap. 16:17) și acum – la încheierea peregrinării noastre, când am atins
țelul (vezi Filipeni 3:12). „Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire căci ei vor fi
săturați” (Mt. 5:6; compară cu Ap. 21:6). Soarta celor răscumpărați va fi radical diferită de cea a
celor pierduți (vezi Mt. 19:29). „Cel ce va birui va moșteni aceste lucruri”. Amintiți-vă de toate
făgăduințele pe care Isus le-a făcut celor ce vor birui (vezi. Ap. 2:7, 11, 17, 26-28, 3:5, 12, 21).
„Eu voi fi Dumnezeul lui și el Îmi va fi fiu”. Această relație, tată –fiu, este cea mai mare răsplată.
6. Noul Ierusalim este un oraș real sau o metaforă? (Ap. 20:2, 9, 10)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Este și o cetate reală, dar este și o imagine plină de simboluri. Este un oraș real pentru că se va
realiza visul de veacuri al israeliților, acela ca Ierusalimul să devină capitala întregii lumi (vezi
Is. 60; 62; Ez. 48:31-35 ș.a.). Este o cetate reală pentru că a fost înălțat pe ruinele Babilonului și
este imaginea lui antitetică (vezi. Ap. 21:9, 10; compară cu Ap. 17:1).
Amintiți-vă piatra care a lovit picioarele chipului (vezi Dan. 2:34, 35, 44). Este un oraș real
pentru că are un Templu asemănător celui din Ierusalim. Pentru noi cei de astăzi biserica nu este
un templu, ci oamenii din ea. Tot așa este cu orice oraș, nu este reprezentat doar de construcții,
străzi și poduri, ci, mai întâi de toate, de către locuitorii lui. Și noi obișnuim să spunem:
„Petersburgul a găzduit forumul” sau „Odessa participă la concurs”. Tot așa este și cu Noul
Ierusalim – este alcătuit din cortul (templul) lui Dumnezeu cu oamenii (mireasa lui Hristos). Pe
lângă toate acestea, cetatea cerească va fi măreață și unică prin stilul ei arhitectonic și prin
specificul materialelor de construcție. Este o cetate „al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”
(Evr. 11:10). Dimensiunile prezentate și materialele scumpe din care este construit orașul sunt un
simbol pentru poporul lui Dumnezeu salvat.
7. Ce mesaj ne transmite descrierea orașului? (Ap. 21:11-14)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
1. Are slava lui Dumnezeu. Descrierea slavei ca fiind asemenea cristalului ne vorbește
despre faptul că aici este scaunul de domnie al lui Dumnezeu și Însuși Domnul a devenit
lumina lui (compară cu Ap. 4:2, 3).
2. Are ziduri mari și înalte. Porțile și temeliile cetății ne vorbesc despre locuitorii ei –
poporul Vechiului Testament (douăsprezece seminții ale fiilor lui Israel) și poporul din
Noul Testament (cei doisprezece apostoli ai Mielului). Am spus deja atunci când am
vorbit despre cei 144 000 că numele diferitelor seminții ne spune despre diversitatea
caracterelor celor mântuiți. Vom intra în cetate pe porțile păzite de îngeri. Nimeni nu va
putea distruge zidul mare și înalt. Dar fiecare dintre noi va intra pe poarta special
destinată lui. Vom intra din cele patru colțuri ale pământului, ceea ce înseamnă că vom
veni la Dumnezeu din diferite țări și popoare. Cetatea are douăsprezece temelii. Noi, ca
pietre vii, suntem o parte a acestei „case duhovnicești” (vezi 1 Petru 2:4, 5) și fiecare
pietricică are un nume nou (Ap. 2:17).
8. Care sunt dimensiunile cetății și ce semnificație au? (Ap. 21:15-17)

_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. Exact aceleași dimensiuni le avea și
Babilonul antic, o cetate măreață pentru acele timpuri, dar acum a cedat puterea Ierusalimului.
12000 de stadii (aproximativ 2200 km). Aici nu se specifică dacă aceasta este lungimea
perimetrului sau a fiecărei laturi și a înălțimii. În primul caz vorbim despre o cetate foarte mare.
În cel de al doilea caz, cetatea ar fi inimaginabil de mare. Avem aici de a face cu o altfel de
fizică, planetă în planetă. Ce putem spune despre înălțime, este cea a unei piramide sau a unui
cub? Dacă este un cub care are 12 laturi, atunci 12000 x 12 = 144000 de stadii, un simbol foarte
cunoscut care îi reprezintă pe toți cei mântuiți. Mai mult de atât, cubul este și forma Sfintei
Sfintelor care avea dimensiunile 10x10x10 coți.
În vechime, în Sfânta Sfintelor se afla doar chivotul mărturiei și acolo putea intra marele preot o
dată pe an. Acum tronul lui Dumnezeu va fi pentru totdeauna în centrul cetății și cei mântuiți,
care locuiesc în cetate, vor fi mereu cu El. Toate acestea sunt reprezentări simbolice, așa cum
este și grosimea zidului cetății de 144 de coți. Cred că Dumnezeu ne oferă posibilitatea să visăm
la modul în care va arăta de fapt cetatea măreață a celor mântuiți. Un lucru este sigur: „În casa
Tatălui Meu sunt multe locașuri” (In. 14:2). Este loc pentru toți. Cetatea are destul spațiu ca în ea
să locuiască toți oamenii care au trăit pe pământ pe parcursul celor șaizeci de veacuri.
9. Ce simbolizează materialele prețioase din care este construit orașul? (Ap. 21:18-21)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Toate aceste materiale ne amintesc de construcția templului, ai cărui pereți erau acoperiți cu aur,
iar pe veșmintele marelui preot erau douăsprezece pietre prețioase. Unii ar putea spune: eu nu
vreau să trăiesc o veșnicie într-o casă numai din aur. De ce este nevoie de atâta opulență? Mie
îmi ajunge o casă mică pe malul unui iaz…
Amintiți-vă ce simbolizează aurul în Biblie? Credința prețioasă, nu-i așa? Dar străzile? „Eu sunt
Calea, Adevărul și Viața” (In. 14:6, compară cu Is. 35:8). Dar pietrele prețioase, inclusiv cele
care erau pe pieptarul preotului? Cele douăsprezece seminții ale lui Israel (vezi. Ex. 28:15-21).
Prieteni, aceste pietre prețioase sunteți voi! Sunteți atât de prețioși pentru Dumnezeu, încât El a
dat pe Fiul Său să moară pentru voi. Acum El vrea să petreceți împreună întreaga veșnicie în
cetatea pe care a construit-o special pentru voi! Iar aurul lustruit ca o oglindă este și el un
material de construcție simbolic pe care noi va trebui să călcăm.
Un simbol deosebit este cel al porților de mărgăritar. După cum știm, mărgăritarele (perlele) se
dezvoltă în scoici din fire de nisip care le provoacă suferință moluștelor și acest fapt le determină
să le acopere cu sidef. Fiecare poartă este un mare mărgăritar. Ele sunt un simbol al faptului că
„în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (fapte 14:22).
10. De ce orașul nu are nevoie nici de lună, nici de soare? (Ap. 21:22-27)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Neamurile se închinau soarelui și lunii. Dar aici este prezentă o lumină mai mare ca oricare de pe
pământ. Templul este înlocuit de un oraș imens și în locul tabernacolului, în centrul cetății, se
află Domnul Dumnezeul cel Atotputernic și Mielul. Lumina lui Dumnezeu nu se stinge niciodată.
Dumnezeu nu părăsește orașul, de aceea acolo nu va fi noapte. Adevărata lumină va fi mereu
acolo. Ea „luminează pe orice om venind în lume” (In. 1:9). Acest lucru înseamnă că Dumnezeu
nu doar că luminează cetatea, ci că transferă această slavă și împăraților, și poporului care merge
în lumina Sa. Tot ceea ce a fost pierdut, toate lucrurile de care am fost privați prin păcat și care
nu au putut fi refăcute pe deplin, vor deveni acum posibile: noi, „cei care vom fi scriși în cartea
vieții Mielului”, vom fi din nou capabili să trăim în prezența lui Dumnezeu.
„Cu mult deasupra cetății, pe o temelie de aur lustruit, se află un tron înalt. Pe acest tron stă Fiul
lui Dumnezeu, iar în jur sunt supușii împărăției Sale. Nici o limbă și nici o pană nu pot descrie
puterea și maiestatea lui Hristos. Slava veșnicului Tată Îl învăluie pe Fiul Său. Strălucirea
prezenței Sale umple Cetatea lui Dumnezeu și se revarsă dincolo de porți, învăluind pământul
întreg cu strălucirea ei. {TV 665.1}
Cel mai aproape de tron sunt aceia care odinioară au fost zeloși pentru cauza lui Satana, dar care,
ca niște tăciuni scoși din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu un devotament profund și
puternic. Apoi stau aceia care au clădit caractere creștine în mijlocul minciunii și necredinței,
aceia care au respectat Legea lui Dumnezeu atunci când lumea creștină o declara fără valoare și
milioane din toate veacurile care au suferit moartea de martir pentru credința lor. Iar mai departe
este „gloata cea mare pe care n-o poate număra nimeni, dintre toate popoarele, neamurile și
limbile ... înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe și cu ramuri de finic în
mâini” (Apocalipsa 7, 9). Lupta lor s-a sfârșit, au câștigat biruința. Au alergat și au căpătat
premiul. Ramura de palmier din mâinile lor este simbolul biruinței și haina albă este însemnul
neprihănirii lui Hristos care acum este a lor. {TV 665.2}
Cei răscumpărați înalță o cântare de laudă care răsună prin bolțile cerului: „Mântuirea este a
Dumnezeului nostru, care șede pe scaunul de domnie, și a Mielului!” (Ver 10). Îngerii și
serafimii își unesc glasurile în adorare. Când cei mântuiți privesc puterea și răutatea lui Satana,
văd, ca niciodată mai înainte, că nici o altă putere nu i-a putut face biruitori, decât aceea a lui
Hristos. În toată mulțimea aceea strălucită nu se găsește nimeni care să-și atribuie mântuirea, ca
și când ar fi biruit prin propria putere și bunătate. Nu se spune nimic despre ceea ce au făcut sau
au suferit; ci refrenul fiecărei cântări, cheia fiecărui imn este: Mântuirea este a Dumnezeului
nostru și a Mielului” (E. White, Tragedia veacurilor, pag. 665).
1. Cap. 21 (pag. 299-304)
2. Cap. 9 „Ierusalimul de aur” (pag. 201-210)
3. Restaurarea pământului (pag. 536-554)
4. Volumul 3 (pag. 259-292)
Tema 24
„IATĂ, EU VIN CURÂND” (AP. 22)
Testament:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Ioan:
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
SPARGEREA GHEȚII
Aveți vreun vis pentru care sunteți gata să sacrificați tot ce aveți? Poate că vă doriți să fiți
admiși la cea mai bună instituție de învățământ și să obțineți cea mai bună profesie, din punctul
vostru de vedere. Dar merită să sacrificați tot ce aveți pentru aceasta? Poate că vă place foarte
mult de cineva și v-ați dori ca și acea persoană să aibă aceleași sentimente, să fie de acord să
își petreacă întreaga viață alături de voi. Merită ca, la nevoie, să vă jertfiți viața pentru
aceasta? Există și idealuri mai pământene: cumpărarea unui telefon inteligent de ultimă
generație sau a unui automobil sport… Pe astfel de visători aș vrea să îi conștientizez de
efemeritatea idealurilor lor și să le spun: „Visați la ceva mai mult și mai măreț!”
Isus le-a spus ucenicilor pilda despre comoara ascunsă în câmp pentru care cel care o găsește se
duce de vinde tot ce are, cumpără întreg teritoriul, pentru a deveni proprietarul ei (vezi Mt.
13:44). Ați găsit o astfel de comoară pentru voi? Inima voastră tânjește să o obțină? Există ceva
în viața voastră care trebuie neapărat să fie „vândut” pentru a putea primi în schimb comoara
ascunsă? Astăzi ne vom întâlni pentru ultima dată cu profețiile din cartea Apocalipsa. Doresc ca
fiecare dintre voi să prețuiască acea comoară măreață pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi
și să caute să o obțină!
(versete de memorat): râul cu apa vieții (Ps. 46:4; Ioel 3:18), pomul vieții (Gen. 2:9; Ez. 47:12),
vor vedea fața Lui (Iov 19:26, 27; Mt. 5:8), fără pată (Is. 8:16; Dan. 12:4), nelegiuiții și sfinții
(Dan. 12:10), Cel dintâi și Cel de pe urmă (Is. 44:6), curvarii și idolatrii (Ef. 5:5), nu adăugați
nimic (Deut. 4:2).
1. Ce este apa vieții? (Ap. 22:1)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Imaginea cu râul și pomul vieții ne amintește de Grădina Eden (vezi Gen. 2:8-14). Râul Eufrat
(vezi Gen. 2:14) va curge și prin mijlocul Babilonului. Aici însă este mai mult decât un izvor în
Eden, mai mult decât râul Eufrat. Râul izvorăște din tronul lui Dumnezeu și al Mielului și apa
lui este numită apa vieții. Isus a spus despre Duhul că este un râu de apă vie (vezi In. 7:37-39).
Revărsarea Duhului Sfânt este asemănată cu un torent de apă (Is. 44:3), cu ploaia (Ioel 2:23, 28).
De asemenea, vorbindu-le despre Duhul Sfânt celor care așteaptă revenirea Sa, Domnul îi invită
să ia „apa vieții în dar” (Ap. 22:17, compară cu Ap. 21:6). Se ridică o întrebare: în Noul
Ierusalim se află scaunul de domnie al lui Dumnezeu și al Mielului, dar unde este Duhul Sfânt
trimis pe tot pământul atunci când Isus a fost încoronat și așezat pe tronul Tatălui, la
Cincizecime? Înainte ca să aibă loc întâlnirea dintre mireasă (Biserica) și Isus Hristos, Duhul
Sfânt a fost cu ea pe pământ, dar unde este El pe Noul pământ?
Iată-L – râul apei vieții, Duhul de viață, însăși viața pe care o are Dumnezeu în Sine Însuși (vezi
In. 5:26) și care se revarsă peste întreaga creație, viața veșnică (vezi In. 5:20).
2. Ce boli vor fi vindecate de frunzele pomului vieții? (Ap. 22:2)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Și aici întâlnim un simbol edenic. Fructele pomului vieții le ofereau lui Adam și Evei
posibilitatea de a trăi veșnic. Acest lucru a devenit imposibil după căderea lor în păcat (vezi Gen.
3:22). Acum, în lumina prezenței lui Dumnezeu și hrănindu-se cu apa vieții, acest pom (sau o
mare livadă) va rodi în fiecare lună. Dacă nu va mai fi nicio boală, de ce vor fi vindecate
neamurile? Noi venim la Dumnezeu fiind diferiți, din rase diferite, din epoci și culturi diferite.
Până în acel moment am fost separați prin diferite granițe. Pe Noul pământ vom fi vindecați de
această înstrăinare și toți vom ajunge la înălțimea staturii plinătății lui Hristos (vezi Ef. 4:13).
3. Care este privilegiul de a trăi în prezența lui Dumnezeu? (Ap. 22:3-6)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Acest lucru este greu de înțeles pentru cel care încearcă să fugă și să se ascundă de Dumnezeu
(Ps. 139:7). Mulți fugari, asemenea lui Cain, s-au obișnuit să trăiască fără Dumnezeu întreaga
viață. Amintiți-vă însă perioada când erați peste urechi de îndrăgostit. Cât de mult vă doreați să
vedeți din nou și din nou fața celui iubit! Iov exclamă: „Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar
dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor;
ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu” (Iov
19:26, 27).
Pe lângă beneficiile fizice (viața veșnică, capacități nebănuite de dezvoltare pentru trup și minte,
posibilitatea de a construi, de a sădi, de a călători), sunt privilegiile spirituale – curăția,
Caracterul lui Dumnezeu, lumina Sa de sus. Dar mai este ceva, cel mai mare beneficiu – a trăi în
iubirea Tatălui. Cred că nu prețuim îndeajuns acest lucru și doar aceia dintre noi care au pierdut
un părinte pe care îl iubeau foarte mult pe acest pământ își pot imagina puțin din ceea ce
înseamnă dragostea Tatălui pentru noi în viața veșnică.
4. De ce repetă Domnul de trei ori cuvintele: „Iată, Eu vin curând!”? (Ap. 22:7, 12, 20)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Acestea sunt cuvintele pe care le folosește Isus în deschiderea cărții Apocalipsa (vezi Ap. 1:3, 7)
și același gând este repetat în epilog. Cineva ar putea spune: dar au trecut mai mult de 19
secole… Nu cumva Hristos Și-a schimbat intențiile? Cu nimic!
În primul rând, El vrea ca acest gând să fie în arsenalul fiecărei generații. Vremea de așteptare a
fiecăruia dintre noi se limitează la viața de pe pământ.
În al doilea rând, conform ceasului lui Dumnezeu, acest eveniment are loc repede, iar în
comparație cu veșnicia este foarte, foarte puțin (vezi Evrei 10:37).
Iar în al treilea rând, pentru noi cei de astăzi, care trăim în ultimul veac, această făgăduință este
mai actuală ca niciodată. Noi riscăm să nu fim pregătiți și ne temem că nu-I vom putea răspunde:
„Vino, Doamne Isuse!”. Dumnezeu nu vrea să ne sperie, El se interesează de noi, vrea ca noi să
ne curățim de tot ceea ce ar putea să ne împiedice să ne întâlnim cu El (vezi 1 In. 3:3).
5. Cine sunt cei numiți fericiți în ultimele cuvinte ale cărții Apocalipsa? (Ap. 22:7, 14)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Ferice de cei care păzesc cuvintele prorociei scrise în cartea aceasta” (vezi Ap. 1:3). Este prea
puțin să citești și să asculți, să cunoști tainele cărții Apocalipsa, să știi despre templul ceresc care
va deveni capitala lumii. Important este ca să ajungi ca prin credință să intri în acest templu și să
pleci genunchiul în fața Tatălui, în Duh și adevăr.
„Ferice de cei care păzesc poruncile”. În manuscrisele vechi se spune ferice de cei care își
spală hainele (vezi Ap. 7:14; 16:15). Nu vom putea intra în cetate dacă nu părăsim păcatele,
dacă nu ne ridicăm acum privirea în sus și nu Îi cerem lui Isus să ne curețe. „Oricine iubește
minciuna și trăiește în minciună” va rămâne în afara zidurilor cetății, acolo unde va fi plânsul și
scrâșnirea dinților (Mt. 8:11, 12, compară cu Ap. 21:8; 22:15).
6. Cui ar trebui să ne închinăm? (Ap. 22:8, 9)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Pentru a doua oară se întâmplă ceva cu Ioan (compară cu Ap. 19:10). Cutremurându-se de cele
văzute și auzite, el cade la picioarele îngerului. Din nou, îngerul îl ridică și îl avertizează cu
privire la astfel de gesturi. Doar Dumnezeu merită închinarea. Nici îngerii, nici alți oameni,
oricât de importantă ar fi poziția pe care o ocupă, nimeni dintre creaturi, doar Dumnezeu.
De ce credeți că pune Ioan accentul pe acest eveniment care pare că îl afectează doar pe el? Nu
doar Ioan, ci Însuși Dumnezeu prevede ce se va întâmpla după puțin timp când cei care se
numesc creștini vor începe să se închine îngerilor, Mariei, sfinților, moaștelor și diferitelor
obiecte de cult. Chiar și cei care sunt chemați să predice Evanghelia vor accepta închinarea,
uitând că „este un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, Omul Isus Hristos” (1 Tim. 2:5).
Epilogul cărții Apocalipsa este și ultima pagină a Bibliei. Și ceea ce ne-a poruncit Dumnezeu la
început, nu s-a schimbat până la sfârșit.
7. Care este avertizarea dată de Dumnezeu în Apocalipsa 22:10, 11?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cândva, cartea Daniel era o prorocie sigilată (vezi Dan. 12:4), pentru că timpul împlinirii unei
părți din profeție era foarte îndepărtat (vezi Dan. 8:26; 10:14). Multe dintre descoperirile făcute
în „Apocalipsa veterotestamentară” au fost neînțelese chiar și pentru apostoli. Astăzi este pe larg
acceptată ideea că și cartea Apocalipsa este o scriere mistică, închisă înțelegerii.
Dar Dumnezeu ne avertizează cu privire la acest mod de gândire. Chiar de la început El a dat
această carte creștinilor pentru a fi studiată, pentru că, spre deosebire de profețiile lui Daniel,
acum vremea este aproape. Mai mult de atât, vor veni zile când istoria își va continua cursul și
nu va mai fi timp de întoarcere pentru om: „Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine
este întinat să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană să trăiască şi mai departe fără
prihană. Şi cine este sfânt să se sfinţească şi mai departe!”
8. Cine este Alfa și Omega ? (Ap. 22:12, 13, 16)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Cel care vine curând, Cel a Cărui venire este așteptată: „Vino, Doamne Isuse!”. Cel care se
prezintă pe Sine: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă adeverească aceste lucruri pentru
biserici”.
Ca și în Ap. 1:10-13, Isus se prezintă pe Sine așa cum numai o persoană divină o poate face –
Alfa și Omega, începutul și sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe urmă. El este vrednic să primească
închinare împreună cu Dumnezeu – Tatăl, pentru că este una cu Tatăl din veșnicii.
9. De ce este așa de important să nu scoatem și să nu adăugăm nimic la cuvintele
prorociei? (Ap. 22:!8, 19)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
Din nou, aici nu avem de a face doar cu încheierea cărții Apocalipsa, ci cu ultimul mesaj al
Bibliei. La aceste cuvinte nu trebuie să adăugăm nimic și nici să scoatem, pentru că este mesajul
lui Dumnezeu. El a dorit ca mesajul Lui să fie exact așa. Doar Biblia trebuie să fie temelia
credinței noastre și a oricărei meditații spirituale.
Nici biserica, nici învățăturile științei, nici propriile gânduri sau simțăminte nu ar trebui să stea la
baza convingerilor noastre, doar Cuvântul lui Dumnezeu. A adăuga ceva înseamnă a amesteca
neclarități umane cu adevărul. Ascunzând ceva, subliniind altceva înseamnă a-i priva pe semeni
de mesajul valoros al Evangheliei.
Din cauza faptului că cineva nu s-a raportat corect la mesajul lui Dumnezeu, poate avea numele
șters din cartea vieții.
10. Cine așteaptă cu cea mai mare nerăbdare întoarcerea lui Isus? (Ap. 22:17, 20, 21)
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
„Și Duhul și mireasa zic: Vino!” Duhul Sfânt este cu noi, cu Biserica. De aceea, El este aproape
neobservat în cartea Apocalipsei. Privirea Lui este îndreptată în aceeași direcția ca și a noastră.
Duhul Sfânt așteaptă revenirea lui Isus tot așa cum și Hristos Însuși așteaptă cu nerăbdare să
revină cât mai curând. El ne trimite harul Său pentru a fi biruitori, gata să Îl întâlnim!
„Acolo, cei mântuiți vor cunoaște așa cum sunt cunoscuți. Dragostea și simpatia pe care Însuși
Dumnezeu le-a sădit în suflet își vor găsi acolo exercitarea cea mai curată și cea mai plăcută.
Comuniunea curată cu ființele sfinte, viața socială armonioasă cu îngerii binecuvântați și cu cei
credincioși din toate veacurile, care și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului,
legăturile sfinte care unesc întreaga familie din cer și de pe pământ (Efeseni 3, 15) — acestea
ajută la fericirea celor răscumpărați.
Acolo, minți nemuritoare vor contempla, cu o bucurie care nu va slăbi niciodată, minunile puterii
creatoare, tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo, nu va mai fi nici un vrăjmaș crud și amăgitor,
care să ispitească la uitare de Dumnezeu. Orice facultate va fi dezvoltată, orice capacitate va fi
mărită. Acumularea de cunoștințe nu va mai obosi mintea și nu va mai secătui puterile. Acolo,
cele mai mari planuri vor fi realizate, cele mai înalte aspirații vor fi atinse, cele mai înalte ambiții
vor fi îndeplinite; și încă vor mai fi noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de
înțeles, ținte noi care să solicite puterile minții, ale sufletului și ale corpului.
Toate comorile universului vor fi deschise spre studiu mântuiților lui Dumnezeu. Neîncătușați de
moarte, ei își iau zborul neobosit către lumile îndepărtate — lumi care au fost mișcate de durere
la vederea necazului oamenilor și au tresăltat în cântări de bucurie la vestea despre un suflet
salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii pământului ajung părtași la bucuria și înțelepciunea
ființelor necăzute. Ei se împărtășesc din comorile de cunoștință și înțelegere câștigate prin
veacuri și veacuri din contemplarea lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu. Cu o viziune neumbrită, ei
privesc slava creațiunii — sori, stele și sisteme, toate în ordinea rânduită lor înconjurând tronul
Dumnezeirii. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cea din urmă și până la cea
mai mare, și în toate se manifestă bogățiile puterii Sale” (E. White, Tragedia Veacurilor, pag.
677).
1. Cap. 22 (pag. 305-308)
2. Cap. 9 „Ierusalimul de aur” (pag. 210-214). Încheierea „Iată, Eu vin curând!” (pag. 215-
221)
3. Recrearea pământului (pag. 554-561). Epilog (pag. 562-570)
4. Volumul 3 (pag. 293-324)

Cartea Celui Ce Va Birui"

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cartea Celui Ce Va Birui"

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ghid de studiere a Bibliei pentru întâlnirile de tineret

TEMĂ PENTRU ACASĂ

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

*Escatologia este știința despre soarta finală a omenirii.

10. Ce făgăduințe conține capitolul 1 din cartea Apocalipsa?

O LUMINĂ MAI MICĂ CE CONDUCE SPRE LUMINA CEA MARE

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

I. Citiți și găsiți trimiteri referitoare la adevărurile din Vechiul și Noul Testament:

II. Citiți și determinați ce anume le descoperea Dumnezeu contemporanilor lui Ioan:

III. Citiți și determinați ce descoperă Dumnezeu generației actuale de creștini:

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Ce este comun între Eliachim (Is. 22:20-22) și Hristos?

Eliachim, dregător la curtea împăratului Ezechia, era un om sincer și cumsecade, în

2. Ce însemnătate are modelul ușii deschise în fața Filadelfiei?

La sfârșitul sec. XVIII – începutul sec. XIX, în perioada Filadelfică a dezvoltării

Misionarii au împânzit toate colțurile pământului. Vestitorilor li s-au descoperit vechile

În Filadelfia, la fel ca și în Smirna, erau oameni care se considerau credincioși și

4. Oare este bine să fii făcut un stâlp în Templu? (Apoc. 3.12)

6. De ce Isus ar fi dorit să aibă de a face cu oameni „reci” și „fierbinți”, dar numai nu cu

7. De ce Isus ne propune să CUMPĂRĂM de la El lucruri de preț, dar nu le dă în dar?

8. În ce ar trebui să fie Laodiceenii plini de râvnă și să se pocăiască?

9. Ce tron Îi promite Dumnezeu celui ce va învinge?

O LUMINĂ MAI MICĂ CE CONDUCE SPRE LUMINA CEA MARE

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

1. Capitolul 3 (pag. 197-202)

I. Citiți și găsiți trimiteri referitoare la adevărurile din Vechiul și Noul Testament:

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Ce însemnătate are ușa deschisă în cer?

3. De ce „scaun de domnie” și de ce anume așa scaun?

6. Ce însemnătate are cartea de după cele șapte peceți?

7. De ce Mielul nu era pe tron, iar apoi apare de undeva și ia cartea?

8. Care este sensul cântării noi pe care o cântă bătrânii?

9. Cine se alătură la glasul celor care cântă și se închină Mielului?

O LUMINĂ MAI MICĂ CE CONDUCE SPRE LUMINA CEA MARE

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

1. Capitolul 4 (p. 203-206). Capitolul 5 (pag. 207-210)

I. Citiți și găsiți trimiteri referitoare la adevărurile din Vechiul și Noul Testament:

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

Ce reprezintă o pecete? Este interdicția cuiva de a deschide o scrisoare, un colet sau o

2. De unde ies călăreții pe caii lor pe care îi vede Ioan?

4. Despre ce ne vestește vedenia „calului de foc” și de ce se întâmplă aceste lucruri?

7. Despre ce aflăm noi după ruperea peceții a patra? (Apoc. 6:7, 8)

9. Când se vor întâmpla aceste lucruri? Sau deja s-au întâmplat?

O LUMINĂ MAI MICĂ CE CONDUCE SPRE LUMINA CEA MARE

„Dar să nu vatămi untdelemnul și vinul” (Apoc. 6:6).

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

1. Capitolul 6 (pag. 211-215)

I. Citiți și găsiți trimiteri referitoare la adevărurile din Vechiul și Noul Testament:

II. Citiți și determinați ce anume le descoperea Dumnezeu contemporanilor lui Ioan:

III. Citiți și determinați ce descoperă Dumnezeu generației actuale de creștini:

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. De ce la ruperea pecetei a cincea, în loc de vedenia cu caii și călăreții, vine o vedenie

3. Cum să înțelegem răspunsul lui Dumnezeu? (Apoc. 6:11)

7. Ce îi face pe oameni să fugă și să se ascundă de Dumnezeu?

9. În adevăr, cine poate să reziste?

O LUMINĂ MAI MICĂ CE CONDUCE SPRE LUMINA CEA MARE

„... Cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:17).

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

1. Capitolul 6 (p. 215-218)

Șapte peceți Șapte trâmbițe

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR

Balaurul Fiara Fiara Fiara Fiara

PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR