EMIL RACOVIȚĂ

Emil Racoviță (născut 15 noiembrie 1868 la Iași, România – decedat 17 noiembrie

1947 la Cluj, România) a fost un savant, explorator, speolog (care se ocupă cu
studiul complex al peșterilor și al vietuițoarelor din mediul subteran) și biolog român,
considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran - peșteri și pânze
freatice de apă).
A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în
perioada 1926 - 1929.
Provenea dintr-o veche familie moldovenească, tatăl său, Gheorghe Racoviţă a jucat
un rol important în viaţa culturală şi intelectuală a Iaşiului, de profesie magistrat, fiind
unul dintre fondatorii societăţii „Junimea”. Mama, Eufrosina, era o talentată pianistă.
Emil Racoviță și-a petrecut copilăria la Șurănești, la moșia familiei. Și-a început
educația la Iași, ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al lui Grigore Cobălcescu,
continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore
Cobălcescu studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar
audiază concomitent și cursurile Școlii de antropologie (antropologia este, precum
spune şi numele, ştiinţa care studiază omul. Antropologia studiază, deci, atât
aspecte legate de genetica, fiziologia, biochimia diferitelor grupuri de oameni, cât şi
cultura, religia, societatea şi istoria acestora ).
După obținerea cu succes a licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe din
Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la
laboratoarele din cadrul stațiunii de biologie marină de la Banyuls-sur-Mer, unde
efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m pentru a cerceta viața

subacvatică.
În anul 1893, la vârsta de doar 25 de ani, devine membru al Societății zoologice din
Franța.
În anul 1897, primeşte sprijin şi recomandări pentru a participa, ca naturalist, în
cadrul expediției antarctice belgiene, desfăşurate la bordul navei Belgica, condusă
de Adrien de Gerlache, între anii 1897-1899.

Emil Racoviță pe bordul navei Belgica, în 1898 (la 30 de

ani).
În perioada martie 1898 – februarie 1899, „Belgica” – vas pe care se găsea câte un
laborator de meteorologie, oceanografie, geologie și biologie, în ultimul va lucra
neobosit eminentul savant român -, a fost captivă între ghețuri, prilej pentru Racoviţă
şi colegii săi, să realizeze cercetări științifice preţioase, iar materialul realizat s-a
materializat în nu mai puţin de 60 de volume publicate ulterior, aceasta realizare fiind
considerată mai importantă decât toate expediţiile antarctice din acel moment.
Nava „Belgica”
De o deosebită importanţă a fost contribuţia lui Emil Racoviţă la studiul vieții
balenelor, pinguinilor și a unor păsări antarctice, care i-a adus o notorietate
deosebită în lumea ştiinţifică a momentului. El a rămas atunci în istoria științei ca
descoperitor al balenei cu cioc.

După revenirea din expediţia arctică, în anul 1900, a fost ales director adjunct al
Laboratorului Oceanologic „Arago” din Franța.
Câteva sute de mostre din flora și fauna regiunilor cercetate, adunate de Racoviță,
au fost studiate de numeroși cercetători, care au descris sute de forme necunoscute
până atunci în lumea vegetală și animală, iar omul de ştiinţă a a publicat o lucrare
importantă despre Cetacee, în special balene, intitulată, apărută în anul 1903.
S-a căsătorit și a avut trei copii.
În anul 1905, în compania unui tânăr și întreprinzător medic licențiat și în științe
naturale, Emil Racoviță pornește în explorarea peșterilor de pe cei doi versanți ai
Munților Pirinei, iar cercetarea avea să se materializeze în celebrul „Eseu asupra
problemelor biospeologice (Ramură a biologiei care studiază fauna și flora
peșterilor).
În anul 1920, an în care a devenit membru al Academiei Române, Emil Racoviţă a
fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat,
la 26 aprilie 1920, primul institut de biospeologie din lume. În cadrul acestui nou
institut, Emil Racoviţă a predat primul curs de biologie generală din România.
Între anii 1922-1926, Emil Racoviţă a fost senator, reprezentat al Universității din
Cluj, iar între anii 1926 – 1929, a fost rector al Universității din Cluj.
În anul 1926, Racoviţă fondează Oficiul Național de Turism, o instituție de stat pentru
un turism care să respecte natura, oficializată, prin decret regal la 4 ianuarie 1936.
În anul 1927, el publică la Cluj volumul „Speologia. O știință nouă a străvechilor taine

subpământești”, iar doi ani mai

târziu, îi apare volumul „Evoluția și problemele ei”.
În perioada 1929-1930, Racoviţă a fost ales Președinte al Academiei Române, iar în
perioada următoare este ales membru al mai multor asociații științifice, iar
comunitatea științifică internațională i-a oferit un număr impresionant de distincții și
funcții onorifice. Să spunem doar că Societatea Zoologică a Franţei şi Societatea de
Speologie din Paris l-au ales preşedinte de onoare.
La 27 ianuarie 1942, Emil Racoviță a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în
gradul de Mare Cruce, apoi, după revenirea nordului Transilvaniei la România, omul
de ştiinţă se va întoarce la Cluj, cu dorinţa de a reorganiza Institutul.
Din păcate, ţelul său a rămas neatins, Emil Racoviţă trecând la Domnul, la vârsta de
79 de ani, la 17 noiembrie 1947, la Cluj-Napoca.
În amintirea realizărilor sale ştiinţifice remarcabile, Institutul de Speologie din Cluj-
Napoca a luat numele „Emil Racoviță” (trecând în subordinea Academiei Române),
la fel ca una din navele oceanografice româneşti şi ca cea mai mare peșteră din
Republica Moldova.
În anul 1968, Poșta Română a pus în circulație o marcă poștală cu valoarea
nominală de 55 de bani, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Emil

Racoviță.
De asemenea, unul dintre premiile anuale acordate de Academia Română poartă
numele lui Emil Racoviță.
În anul 2017, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la moartea marelui savant, la Cluj-
Napoca a fost vernisată o expoziție dedicată lui Emil Racoviță, iar în anul 2018, la
împlinirea a 150 de ani de la nașterea savantului, oficialităţile clujene au planificat
organizarea unei serii de manifestări culturale.