Recenzie „Pax”-Sara Pennypacker

    Cine-ar crede că între un puști și o vulpe s-ar putea închega una dintre cele mai frumoase
prietenii din literatura mondială?
    Ceea ce reușește Sara Pennypacker în „Pax” (roman apărut în română la Editura Arthur,
bestseller New York Times) este îl transpună pe cititor într-o poveste emoționantă, din care să
simtă că face parte cu toată ființa, lasându-i la final ceva lacrimi, o ecuație stranie („Doi nu
înseamnă neapărat doi”) și o lecție despre o prietenie atipică, dar în care inevitabil se va regăsi.
    Peter este un copil aparent obișnuit: îi place să joace baseball, nu se înțelege grozav cu tatăl
său, are o încăpățânare specifică vârstei și se luptă cu tot soiul de amintiri și de emoții pricinuite
de pierderea mamei sale. Găsirea lui Pax, un pui de vulpe rămas și el orfan, schimbă
coordonatele existenței banale a lui Peter. Odată ce tatăl său pleacă la război, Peter se vede
nevoit să se despartă de Pax. La o margine de drum, cei doi își iau la revedere obligați de decizia
nechibzuită și egoistă a adultului. Pax rămâne în compania unui soldățel de jucărie, iar Peter, în
compania dorului și a regretului de a-l fi părăsit pe vulpoiul său. Fără să se gândească prea mult,
hotărăște să fugă din casa bunicului și să îl regăsească pe Pax, dar aventurile abia acum încep.
Un picior rupt îi va da toate planurile peste cap, dar îl va învăța lecția răbdării, pe care i-o va
preda excentrica Vola. În paralel, în pădure, viața lui Pax devine o luptă de redefinire, de
descoperire a rădăcinilor: Zbârlita și fratele său, două vulpițe obișnuite cu sălbăticia, îl vor însoți
pe Pax pe parcursul drumului său inițiatic.

    Grozav de greu. Cele mai simple adevăruri sunt greu de înțeles atunci când este vorba despre
tine însuți. Fiindcă dacă nu vrei să știi adevărul, vei face tot ce-ți stă în putință ca să-l ascunzi.
pag. 176

    Le-am recomandat „Pax” elevilor mei. Cei mai mulți au găsit-o încântătoare, dar tristă. Alții,
au acuzat-o pe Pennypacker de un spirit al previzibilului care bântuie cartea. Mi-am dorit ca
elevii mei să o citească pentru că am văzut în povestea vulpoiului o minunată ilustrare a
maturizării, a devenirii. „Pax” este o lectură ușoară ca stil, dar greoaie din punctul de vedere al
digerării lecțiilor pe care vrea a le transmite. Curajul, evoluția, hotărârea și, evident, prietenia (cu
tot ce implică ea: încredere, loialitate ș.a.m.d.) sunt valori pe care personajele Sarei Pennypacker
le întruchipează. 
    Capitolele se succed după o logică simplă, dar isteț aleasă: un capitol prezintă aventurile lui
Peter, celălalt, în paralel, aventurile vulpoiului rătăcit. Punctul de tangență este dorul. „Pax” este
o carte despre căutare. Sigur, căutarea vulpoiului este evidentă, dar dincolo de aceasta, atât Peter,
cât și Pax se află în căutarea propriilor firi, ființe. Ambii pășesc pe un drum al maturizării, din
care ies mai înțelepți și curajoși, chiar dacă pierd o parte despre care niciunul nu și-ar fi imaginat
că se va destrăma. 
    Față de multe dintre cărțile pentru copii și tineri cu teme asemănătoare, „Pax” are o
profunzime și o sensibilitate de nebănuit. Un soi de basm modern, transpus pe fundalul
războiului (interior și exterior), romanul Sarei Pennypacker este o excelentă lectură în care dorul,
iubirea și spiritul de sacrificiu se împletesc înduioșător.