Sunteți pe pagina 1din 2

CONCURSUL NAȚIONAL ”MEMORIA HOLOCAUSTULUI”

Etapa județeană, 25 mai 2022


Gimnaziu, Proba scrisă

Notă: Toate subiectele sunt obligatorii.


Punctajul total al probei este de 40 de puncte.
Timpul de lucru este de 60 de minute

SUBIECTUL I. ( 5x2p=10 puncte)


Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare variantei răspunsului corect:
1. Holocaust este un cuvânt de origine :
a. ebraică b. germană c. greacă
2. Expresia Arbeit macht frei este o formă de manifestare a propagandei naziste folosită în:
a. fabricile de armament b. lagărele de exterminare c. şcolile pentru evrei
3. Cel mai mare ghetou organizat de nazişti în timpul războiului a fost cel de la :
a. Dachau b.Theresienstadt c. Varşovia
4. Criminalii nazişti au fost pedepsiţi, la sfârşitul războiului , prin procesul organizat în
oraşul:
a. Ialta b. Nürnberg c. München
5. Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului este:
a . 27 ianuarie b. 9 octombrie c. 15 noiembrie

SUBIECTUL al II-lea (15 puncte)


Citiți cu atenție următoarea sursă istorică:
’’Statul totalitar este un stat birocratic: acţiunile sale, oricât de brutale ar fi, au nevoie
de texte, de o legislaţie pe care să se sprijine. În Germania, problema era îngreunată de
puternica integrare a evreilor, din care mulţi nu practicau religia iudaică. Exista şi un mare
număr de familii mixte (30000), în care căsătoriile dintre evrei şi neevrei se practicau deja de
câteva generaţii.
Conceptul de rasă permitea selectarea pe bază de descendenţă.
Începând cu 11 aprilie 1933, o reglementare stabileşte că o persoană care are fie şi
un singur bunic din patru evreu, nu este ariană.
În septembrie 1935, s-au redactat şi adoptat în grabă două decrete succesive: legea
pentru protecţia sângelui şi a onoarei germane, completată prin legea asupra cetăţeniei
Reich-ului, ale cărei norme de aplicare defineau ca fiind evreu orice persoană care avea trei
bunici evrei. Normele defineau însă drept Mischling (cu sânge amestecat) toate celelalte
cazuri.’’
(Jean-Michel Lecomte, Predarea Holocaustului în secolul al XXI-lea )

Pornind de la această sursă, răspundeți următoarelor cerințe:

1.Numiți, din sursa dată, anul adoptării legii pentru protecţia sângelui şi a onoarei germane .
2 puncte
2.Menționați, pe baza sursei date, o condiție a definirii statutului de evreu în Germania
nazistă. 3 puncte
3. Numiți două fapte istorice relevante pentru desfășurarea Holocaustului din Europa, altele
decât cele la care se referă sursa dată. 4 puncte
4. Prezentați, în 30-70 de cuvinte, folosind două informații din sursa dată, antisemitismul ca
element al ideologiei naziste . 6 puncte

SUBIECTUL al III-lea (15 puncte)

Citiți cu atenție textul de mai jos:

“Nu era voie să avem nici un contact cu neevreii...Mi-aduc aminte, într-o zi, un
prieten din copilărie a venit să mă ia de la şcoală după ore. Cam pe la jumătatea drumului
ne opreşte un agent de la Gestapo, care în mod evident ne urmărea de la şcoală. S-a
apropiat de băiatul acela. Şi el şi eu aveam vreo 16 ani pe atunci. N-auzeam bine ce-i
spune, dar se vedea că-l ceartă cu asprime. Apoi l-au chemat pe tatăl lui la Gestapo şi i-au
spus că, dacă fiul lui mai e văzut cu vreun evreu o s-o sfârşească amândoi în lagăr.“
(Jean-Michel Lecomte, Predarea Holocaustului în secolul al XXI-lea)

Pornind de la cunoștințele din manualul de istorie și de la informațiile oferite de


bibliografie, elaborați, în 80-120 de cuvinte ( 1 pagină) un eseu în care să descrieți
situația copiilor în timpul Holocaustului, având în vedere:
-formularea introducerii, care cuprinde opinia personală referitoare la tema eseului
- cuprinsul, care conține prezentarea unui fapt istoric relevant / povestea tragică a unui alt
copil din Europa și a familiei sale , victime ale Holocaustului care argmentează/ susține
opinia formulată
-concluzia, în care se reia prezentarea succintă a opiniei , cu trimitere directă la faptele
istorice prezentate;
- utilizarea limbajului istoric, pertinența argumentării afirmațiilor, încadrarea în limita de
spațiu.

S-ar putea să vă placă și