„Puiul”

după Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI

În opera sa, I. Al. Brătescu-Voinești se dovedește a fi un excepțional cunoscător al vieții oamenilor,

al viețuitoarelor și al mediului înconjurător. Lumea viețuitoarelor este pentru el un pretext, de cele mai
multe ori, pentru a se apleca spre cei umiliți și asupriți dintre oameni cu duiosie și gingășie, spre a reda
frumusețile și luminile sufletului omenesc, sclipiri pe care le vede până și în lumea animalelor mici. În
volumele sale: "Întuneric și lumină", "Rătăcire", "Firimituri", "Din pragul apusului" demonstrează o
mare capacitate de concentrare a materialului de viață.
Autorul folosește ca principală modalitate de expunere narțiunea, fixând ca și titlu al povestirii sale
numele unuia dintre cele două personaje principale, "Puiul", deși personajul central nu este copilul
neascultător, care nu cunoaște legile existenței ca și cei mari, ci mama, prima modelatoare a sufletelor
copiilor.
"Puiul" este o povestire în care evenimentele sunt prezentate într-o anumită ordine, deci este o operă
epică. Personificarea se lasă descifrată, trimitându-ne și apul de om.
Ca specie literară, este o povestire în care evenimentele sunt prezentate din punctul de vedere al
autorului, care este implicat sufletește.
Tema povestirii se prezintă concentric. Pe întreg parcursul povestirii se desprinde tema dragostei
mamei pentru copiii ei, destinul unei vieți ce se prăbușește tocmai în momentul în care ar fi trebuit să
pornească în marele zbor. În același timp, lectura ne avertizează asupra urmărilor neplăcute sau chiar
tragice pe care le poate aduce neascultarea sfaturilor, a experienței de viață a celor mai în vârstă.
Povestirea "Puiul" are o acțiune simplă, liniară, ce se delimitează în timp: din primăvara (din
momentul sosirii păsărilor călătoare) până toamna târziu, la prima zăpadă (după plecarea acestora).
Caracterul moralizator al povestirii este subliniat chiar de motto-ul cu care se deschide povestirea:
"Sandi, să asculți pe mămica!". Această învățătură morală ar fi rămas literă moartă, dacă n-ar urma
demonstrarea artistică a efectului încălcării ei. Faptele care susțin această învățătură morală pot fi
urmărite pe două planuri: acțiunile exterioare și eforturile prepelitei și faptele puiului rănit. În tot ce
face această prepeliță, venită într-o primăvară din Africa, deși moartă de oboseală, începând cu făcerea
cuibului pe un musuroi de la marginea unui lăstar, într-un lan verde de grâu, recunoaștem grija și
devotamentul mamei.
Povestirea cuprinde toate momentele subiectului: locul și timpul (lanul verde de grâu, primăvara);
desfășurarea acțiunii (construirea cuibului, clocirea ouălor, seceratul, strângerea grâului, lecțiile de
zbor, multimea boabelor căzute pe miriște, mutarea prepelitei în porumb, apoi în terenul nearabil
parloaga, culesul porumbului, brumă, căderea frunzelor, migrarea păsărilor spre Africa); punctul
culminant (salvarea puilor sănătoși), deznodământul (moartea puiului neascultător din cauza gerului
timpuriu).
Povestirea începe simplu, firesc: "într-o primăvară, o prepeliță aproape moartă de oboseală - că
venea de departe, tocmai din Africa - s-a lăsat din zbor într-un lan verde de grâu, la marginea unui
lăstar."
 Ca orice "gospodar" serios, prepelița își clădește, mai întâi, casa - cuibul, apoi, șapte zile de-a
rândul a ouat "șapte ouă mici ca niște cofeturi" pe care le-a clocit trei săptămâni, scoate pui șapte
gogoși de mătase", îi învață să se hrănească, să zboare. Ea, pentru a-i induce în eroare, prepelița zboară
pe lângă botul câinelui, împiedicându-l astfel pe vânător să tragă; apoi zboară repede spre lăstar.
Numai o mamă poate fi în stare de un asemenea gest prin care își pune în joc însăși viața. Puiul cel
mare nu ascultă sfatul mamei și zboară, dar este lovit de un glonț în aripă. Ajuns la lăstar, osul a
pleznit, se rupe aripa, îi cade. Vânătorul se îndepărtează. La lăsarea serii, prepelița observă că unul din
puii săi lipsește. Căutând, îl găsește cu aripa ruptă și înțelege că este pierdut. Și-a ascuns durerea ca să
nu-l deznădăjduiască, dovedind o mare putere de stăpânire, pentru a-și ascunde viscolul din inimă,
dându-i speranțe că se va face bine. Lecțiile de zbor continuă, la care privește întristat puiul, fără aripă.
Toamna înainta, frigul era din ce în ce mai pătrunzător și celelalte păsări migratoare plecaseră de
mult. În inima bietei păsări era o luptă sfâșietoare, ar fi vrut să se rupă în două părți, jumătate să plece
cu puii sănătoși care sufereau de frigul toamnei înaintate, iar jumătate să rămână cu puiul schilod care
se agață de ea cu disperare. Suflarea dușmănoasă a crivățului o obligă să ia o hotărâre. Cu durere,
pleacă în zbor cu puii sănătoși pentru a-i salva, fără să se uite în urmă, ca să nu-și schimbe hotărârea.
Deznodământul este zguduitor, suferințele puiului cu aripa ruptă, zgribulind de ger, sunt
neînchipuit de grele. Chinuit de lipsa căldurii materne, îl cuprinde o căldură amețitoare, în minte i se
deapănă parcă firul vieții. Căința lui este zadarnică. Degetele împreunate de moarte, ca pentru
închinăciune, vor implora în ultima clipă iertarea mamei.
Prepelita și puii reproduc în sine imaginea mamei și a fiilor. Ca personaj, prepelița este un
simbol al dragostei materne cu toate nuanțele sale: hărnicie, iubire, grijă, chibzuială, veghe întristată la
căpătâiul celui bolnav, echilibru, spirit de sacrificiu, capacitate de decizie în momentele cruciale ale
vieții.
Puiul cel mare întruchipează ideea de neascultare, care duce la suferință, încheiată în această
povestire cu moartea.Vânătorul și cei doi țărani ajută la înțelegerea și realizarea firului povestirii în
gradație.Prin succesiunea momentelor, "Puiul" este o narțiune. Pentru a-i da mai multă realitate, o
îmbogățește cu descrierea naturii: lanul de grâu, unde s-a așezat într-o primăvară prepelița, seceratul,
ridicatul snopilor, mulțimea boabelor căzute, roua de pe frunzele de iarbă, aratul miriștii, culesul
porumbului, brumă, rarirea lăstarului, palcurile de păsări călătoare. Portretizarea se întregeste și ea
armonios narțiunii: "Pui draguți, nu goi ca puii de vrăbie, îmbrăcați cu puf galben ca puii de găină, dar
mici, parcă erau șapte gogoși de mătase".
Prin dialog se precizează drama puiului neascultător:„Mama, nu-i așa că o să mă fac bine?/Nu-i
așa c-o să merg și eu să-mi arăți cetăți mari și râuri și marea?/Da, mama, răspunde prepelița, silindu-se
să nu plângă. ”Dialogul este folosit în lumea ambelor categorii de personaje și dezvăluie stări, trăiri,
ajută la proiectarea drumului devenirii vieții ca pe un basm frumos.
Povestirea ne îndeamnă la compasiune și înțelegere pentru necuvântătoare, pe care trebuie să le
protejăm și să le iubim împreună cu întreaga natură. Cine iubește natura și animalele iubește și
oamenii.
Narțiune a "Puiul" subliniază biruința forțelor morale, păstrarea legăturii dintre generații,
respectarea naturii și a legilor ei, adresându-se tuturor copiilor; ea devine un imn vibrant închinat
mamei.
Activitate didactică clasa a IV-a
Aminteșc elevilor despre povestea "Puiul" de Ioan Alexandru Brătescu-Voinești și prezint autorul și
importanța sa în literatura română.
Anunț copiii că vom deschide manualul la poveștirea "Puiul".Citim povestea în clasă. Îi încurajez pe
elevi să pună întrebări în timpul lecturii pentru a clarifica neclaritățile și să sublinieze aspectele
importante ale poveștii.
Discutațăm despre elementele epice, cum ar fi naratorul, personajele, conflictul și acțiunea în poveste.
Îi ajut pe elevi să identifice aceste elemente în "Puiul".
Împart clasa în grupuri mici și atribui fiecărui grup un aspect specific al poveștii, cum ar fi
caracterizarea personajelor, atmosfera sau mesajul.
Solicit fiecărui grup să analizeze aspectul atribuit și să pregătească o scurtă prezentare pentru a-și
împărtăși observațiile cu clasa.
Propun elevilor să creeze ilustrații sau desene care să reprezinte momente cheie din poveste. Acestea
pot fi expuse în clasă sau utilizate pentru a crea un colaj al poveștii.
Cer elevilor să scrie o continuare sau o altă versiune a poveștii, folosindu-și imaginația și creativitatea.
Ofer elevilor oportunitatea de a-și prezenta analizele și activitățile lor creative în fața clasei.
Încurajez discuția și întrebările din partea colegilor de clasă, permițându-le să-și exprime părerea
despre poveste și interpretările lor personale.
Închei lecția prin discutarea mesajului și temelor abordate în poveste "Puiul".Încurajeaz elevii să
împărtășească învățămintele pe care le-au dobândit din poveste și să facă conexiuni cu propria lor
viață și cu lumea înconjurătoare.
Bibliografie:

1. "Călătorie prin basme" de Ion Creangă

2. O selecție de basme și povești populare românești adunate și povestite de marele povestitor

Ion Creangă.
3. "Basmele populare românești" de Dumitru Almaș
4. Culegere de basme tradiționale românești, prezentând o varietate de povești și personaje.
5. "Basme și povești românești" de Gheorghe Dem. Teodorescu
6. O colecție de basme și povești tradiționale românești, adunate și interpretate de Gheorghe
Dem. Teodorescu.
7. "Povești nemuritoare din folclorul românesc" de George Coșbuc
8. O selecție de povești și basme populare românești, adaptate și povestite de George Coșbuc.
9. www.autorii.com
10. www.scribd.com
11. www.academiaedu.com