UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei,

Direcția ID/IFR Program de studii: Pedagogia învățământului primar și preșcolar
Anul II - ID, 2018 – 2019

STUDENT: BLIDARU MĂDĂLINA

Literatura pentru copii

(tema de control nr.3)

2019
 TEMA DE CONTROL NR. 3

Elaboraţi un eseu, de aproximativ trei pagini în care să dezvoltaţi tema Aspecte educative,
prezentate în lucrările „Căprioara”, de Emil Gârleanu, şi „Puiul”, de I. Al. Brătescu-Voineşti.

Prin operele lor, alături de scriitori precum Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, Otilia
Cazimir, George Topârceanu și mulți alții, Emil Gârleanu și Ioan Alexandru Brătescu Voinești au avut
o contribuție semnificativă în literatura română pentru copii.

Alături de satisfacerea curiozității copiilor pentru lumea înconjurătoare, îmbogățirea cunoștințelor,

dezvoltarea gândirii și creativității, contribuind totodată și la ‘orientarea’ lor în lumea reală, specificul
literaturii pentru copii stă de asemenea și în formarea unei bune conduite a micilor cititori iar de cele
mai multe ori, acest lucru este introdus de personajele negative și pozitive.

Cele mai multe povești implică personificarea animalelor, atribuindu-le însușiri omenești și darul
de a vorbi. Acestea devin cu timpul elemente puternic conturate care reușesc să alimenteze fascinația
celor mici și să le atragă atenția asupra anumitor învățături.

Astfel, prin literatura pentru copii se dorește și educarea micilor cititori în dragostea pentru cinste,
pentru frumos, pentru adevăr, contribuind astfel la formarea lor ca, acest lucru fiind realizat prin
aspectele educative introduse în acest sens de către autori.

Lucrările „Căprioara”, de Emil Gârleanu, şi „Puiul”, de I. Al. Brătescu-Voineşti au că specific

aceste caracteristici.

Lucrările menționate mai sus aparțin genului epic, deoarece prin intermediul personajelor și al
acțiunii autorii își exprimă în mod indirect sentimentele, opiniile și ideile, lucrarea ‘Cărprioara’ fiind o
povestire inspirată din lumea animalelor, iar ‘Puiul’, o nuvelă.

Operă literară ‘Căprioara’ alături de alte povestiri precum: ‘Gândăcelul’ ‘Grivei’, ‘Fricosul’ și
multe altele, face parte din celebrul volum al lui Emil Gârleanu din 1910 ‘Din lumea celor care nu
cuvântă’, în timp ce, ‘Puiul’ alături de alte opere literare reprezentative precum: ‘Un om’, ‘Moartea
lui Castor’, ‘Întâmplare; fac parte din volumul În lumea dreptății publicat în 1906.

Titlurile ambelor opere sunt foarte sugestive și îndrumă cititorul să își îndrepte atenția spre
personajele principale.
 Prin acțiunea povestirii, în ‘Căprioara’ autorul își dorește să scoată în evidență că și temă
principală puternica dragoste maternă capabilă chiar de sacrificiul suprem, în ‘Puiul’, pe lângă
dragostea maternă eternă, lucrarea are și puternică valoare educativă și moralizatoare ce poate fi
anticipată prin moto-ul sugestiv: ‘Sandi, să asculți de mămica!’ și care reiese fără dificultate din
desfășurarea acțiunii.

Cele două creații debutează într-o atmosferă de pace. În, Căprioara” tabloul naturii este
impresionant, cadru în care are loc o scenă de familie plină de dragoste și duioșie, elemente sugerate
prin epitete duble și triple. (‘... pe mușchiul gros, cald, ca o blană a pământului, căprioara stă jos
lângă iedul ei. Acesta și-a întins capul, cu botul mic, catifelat și umed pe spatele mamei lui, și cu ochii
închiși se lasă dezmierdat. Căprioara îl linge și limba ei subțire alunecă ușor pe blana, moale,
mătăsoasă a iedului.’ )

Este o scenă de familie plină de duioşie şi graţie. Armonia, liniştea şi împăcarea sunt punctate
pentru a scoate şi mai bine în relief lupta sfâşietoare din sufletul căprioarei, care de fapt nu mai pare să
fie un animal ci o mamă adevărată, copleşită de dragoste pentru fiinţa fragedă căreia i-a dat viaţă.
    Acest fragment ne duce cu gândul la o fiinţă umană, la mama, în sufletul căreia se dă o luptă
deoarece momentul în care va trebui să se despartă de al său pui ,deoarece venise vremea înțărcatului
este iminent.

În povestirea ‘Puiul’, până aflăm întâmplarea propriu-zisă, cu ajutorul naturii autorul creează
atmosfera de liniște favorabilă povestirilor. Astfel, autorul introduce ascultătorii prin scena în care
prepelița, venită de departe, tocmai din Africa, se oprește într-un lan de grâu și după ce își recapătă
forțele, începe să își clădească cuibul. Încă de aici, se pot observa cu ușurință în text imaginile concrete
ale iubirii de mamă:‘... își clădește cu grijă cuibul, pe care îl așează mai sus, ca să nu i-l înece ploile’
Intrăm, prin această formulă (şi prin cele două precizări: prepeliţa vine din alte ţări şi se aşază într-un
teritoriu de viaţă nouă), în expoziţia subiectului, care. Mai dezvoltată decât în mod obişnuit, va
cuprinde o suită de fapte şi de întâmplări: ca orice "gospodar" serios, prepeliţa îşi clădeşte, mai întâi,
casa - cuibul, apoi, "şapte zile de-a rândul a ouat... şapte ouă mici ca nişte cofeturi", pe care le
cloceşte, scoate pui - "şapte gogoşi de mătase", îi învăţa să se hrănească, să zboare, sa trăiască, adică,
între altele, să se ferească de toate pericolele pe care viaţa le scoate în cale.

Valoarea educativă a povestirii, reiese încă din scena în care, puiul cel mare, nesocotind chemarea
mamei, sfârșește prin a fi prins de un flăcău, care la insistențele altui țăran îl eliberează. Asemeni,
iedului cel mare din ‘Capra cu trei iezi’ puiul cel mare nu învață din această experiență și nici din
mustrările mamei: ‘Vezi ce va să zică să nu mă asculți? Când te-i face mare, o să faci cum ai vrea tu,
dar acum, că ești mic, să nu ieși niciodată din vorbă mea, că poți să pățești și mai rău’.
 Scena sosirii vânătorului, arată încă o dată puternică dragoste maternă a prepeliței, care decide să
facă o diversiune, atrăgând atenția câinelui vânătorului pentru a-și salva puii. Ignorând din nou
sfaturile mamei, puiul cel mare de prepeliță decide să zboare, fiind împușcat de vânător în aripă.
Zbuciumul prepeliţei, care îşi dăduse seama de nenorocire încă din clipa în care i-a văzut aripa ruptă,
ca şi chinurile bietului pui sunt prezentate în mod reţinut, cu demnitate, dar cu atât mai răscolitor.

Această scenă urmează o logică firească a povestirii dat fiind caracterul moralizator al operei ce
dorește să ilustreze efectele neascultării de părinți iar ce se va întâmpla ulterior va fi o consecință a
propriilor greșeli.

Prepeliţa şi puii reproduc în sine imaginea mamei şi a fiilor. Ca personaj, prepeliţa este un simbol
al dragostei materne cu toate nuanţele sale: hărnicie, iubire, grijă, chibzuiala, veghe îndurerata la
căpătâiul celui bolnav, echilibru, spirit de sacrificiu, capacitate de decizie în momentele cruciale ale
vieții. Puiul cel. Mare întruchipează ideea de neascultare, care duce la suferinţă, încheiata în această
povestire cu moartea.

Ambele lucrări au în comun faptul că doresc să scoată în evidență iubirea fără de margini a unei
mame iar drama acestora constă și în deciziile pe care cele două trebuie să le ia pentru binele puilor
lor. Astfel, atât în sufletul căprioarei cât și în cel a prepeliței se va da o luptă sfâșietoare, în cazul
căprioarei cu privire la decizia de a se despărți de puiul ei dat fiind faptul că a venit vremea
înțărcatului, iar în cazul prepeliței, decizia de a-și lăsa puiul rănit în urmă pentru a-i salva pe ceilalți
șase. Finalul tragic din operă literară ‘Căprioara’ scoate cel mai bine în evidență dragostea maternă
atunci când, fără a ezita, căprioara își dă viață, lăsându-se pradă lupului pentru a salva viața puiului și
moare doar atunci când vede că acesta ‘se topește în adâncul pădurii, ochii i se tulbură în apa morții’
fapt ce simbolizează faptul că e împăcată cu decizia luată. În cazul prepeliței, chiar dacă ar fi vrut să se
rupă în două, ea alege să plece cu cei șase pui și să îl abandoneze pe cel rănit (‘Decât să-i moară toți
puii, mai bine numai unul-și fără să se uite înapoi, ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat cu puii
zdraveni...)

În concluzie, putem spune că unul din aspectele educative ale celor două lucrări analizate, constă în
a-i ajuta pe copii să conștientizeze și să aprecieze sacrificiile părinților și a înțelege consecințele care
decurg din nesocotința sfaturilor, încălcarea regulilor, consecințe care pot fi de multe ori iremediabile.

De asemenea, povestioarele îi învață pe copii despre trăsăturile negative și condamnabile ale unor
personaje, precum: lăcomia, necinstea, zgârcenia, viclenia, și le pun în opoziție cu cele pozitive:
vitejia, curajul, înțelepciunea, devotamentul și prietenia sinceră. Mai mult, copilul își creează propriile
imagini și prin intermediul acestora trece prin stări emotive diferite, de la teama pentru răul care poate
curma viața eroului preferat, la bucuria că a scăpat cu bine din cele mai grele încercări, intensitatea
trăirilor având puternice valențe educative pentru cei mici.

Bibliografie :
Marinescu Valeriu (2018)- Literatura pentru copii
Ghid teoretic și aplicativ destinat actualelor și viitoarelor cadre didactice din învățământul preșcolar
și primar, Ars Docendi, București
Gârleanu Emil (2008)-Căprioara, Tehno-Art, București
Brătescu-Voinești I. Al.(2016)-Puiul, Arc, București