PUIUL

Ioan Al. Bratescu Voinesti s-a nascut la Targoviste in 1868, intr-o familie instarita cu
obiceiuri patriarhale. Va colabora, indemnat de criticul Garabet Ibraileanu, la Viata
Romaneasca cu schite, nuvele si povestiri. Ele vor forma substanta volumelor In
lumea dreptatii -1907, Intuneric si lumina -1912, Nuvele si schite -1903. A mai
scris drama Sorana.
                  In schita Puiul tema si subiectul sunt luate din realitatea naturii. O
prepelita venita din Africa isi face in marginea unei padurici un cuib, in care depune
sapte oua si scoate sapte pui. Ea creste puii cu boabele ramase pe miriste. Puiul cel
mare a fost prins de un flacau, dar acesta ii da drumul. El nu a ascultat de mama lui
si este mustrat. Puilor le cresc aripile si mama lor ii invata sa zboare. Sosirea unui
vanator aduce o intamplare dramatica in viata prepelitei. Ea izbuteste sa-l insele pe
vanator zburand in apropierea cainelui, pentru ca acesta sa nu poata trage. Puiul cel
mare nu asculta de sfatul mamei si zboara din cuib. Este ranit si cade in lastaris.
Prepelita isi da seama ca el este pierdut, dar isi ascunde durerea. Finalul este
anuntat subtil. Miristea este arata, apoi este cules porumbul si cade bruma. Pasarile
(cocorii, randunelele) incep sa plece. Prepelita intarzie, fiindca nu se indura sa se
desparta de puiul schilodit si disperat. Venirea crivatului o hotaraste sa plece, pentru
a-i salva pe ceilalti. Puiul ramas singur la marginea lastarisului sta zgribulit de frig.
Scriitorul reda moartea puiului imaginand-o asemeni cu a oamenilor. La inceput, din
cauza frigului, are dureri mari, fiindca ingheata. Apoi simte o piroteala si retraieste
crampeie din scurta lui viata: carambul cizmei vanatorului, aripa calda a mamei,
miristea. Moare cu ghiarele impreunate schitand gestul uman al rugaciunii.
                   Ideea este moralizatoare, deci clasica. Copiii care nu-si asculta parintii
vor trai dramatic experiente triste si grave, care ii vor face sa inteleaga valoarea
sfatului parintesc.
                 Personajele au un caracter tipic. Prepelita reprezinta tipul mamei
iubitoare, puiul cel mare tipul copilului neascultator. Vanatorul reprezinta tipul
ucigasului, raul, cel care distruge si arata raportul profund gresit dintre om si
vietuitoare.
                 Puiul este o alegorie, adica o povestire cu personaje din lumea
animalelor, plantelor, pasarilor, carora li se dau prin personificare calitati si trairi
omenesti. Aceasta alegorie are in vedere cultivarea unor comportamente sociale
morale determinate de ascultarea parintilor. Odata cu cresterea lor, copiii trebuie sa
invete normele de conduita sociala. Ei trebuie sa stie cum sa se comporte in familie,
in societate, in imprejurarile grele ale vietii. Prepelita este asemeni unei mame grijulii
preocupata sa le dea puilor tot ceea ce este mai bun. Ea ii ocroteste sub aripile ei de
soare, ploaie, frig. isi pune viata, in primejdie, cand vine vanatorul, atragandu-l spre
lastaris pentru a-si salva puii. II cearta pe puiul cel mare cand face prima greseala si
din neascultare este prins de un flacau. Cea de-a doua greseala puiul o va plati
scump. Este ranit si nu va mai putea zbura. In inima prepelitei, ca in cea a unei
mame, se da o lupta sfasietoare. Sa ramana cu puiul schilod sau sa plece ca sa-i
salveze pe ceilalti de gerurile iernii. Scriitorul imagineaza intrebari si raspunsuri
umane intre prepelita, si puiul ranit. El atribuie celor doua personaje sentimente
umane sau hotarari ca acea luata de prepelita cand pleaca cu puii sanatosi. Puiul cel
mare este egoistul, care cauta sa scape el, fara sa-i pese de ceilalti. Pedeapsa, pe
care o  ia are un caracter moralizator. Cel care nu-si pune sufletul sau in primejdie,
ca prepelita pentru ceilalti, si-1 va pierde. Va ramane singur in gerul aspru al vietii.
De aceea, personajele au un caracter general, prepelita este iubirea parinteasca a
mamei, puiul cel mare este neascultarea specifica tinerilor, care vor sa-si arate
curajul, independenta. Ei calca porunca "Sa cinstesti pe tatal si pe mama ta" si
iesirea in afara legii are consecinte tragice.
                Stilul utilizat de loan Al. Bratescu Voinesti este realist. El utilizeaza termeni
expresivi ca: lastaris, cu sens de padurice, miriste, parloaga, preajma, piroteala,
schilod, caramb, alica, herete, a se pitula. Pentru a ne sensibiliza si pentru a ne
sugera o analogie intre viata oamenilor si cea a pasarilor scriitorul utilizeaza
alegoria, imprumutand prepelitei, puilor, un comportament uman exprimat si prin
dialoguri. De exemplu, cand vine vanatorul prepelita le spune puilor:
,,- Eu o sa zbor, voi sa ramaneti nemiscati; care zboara e pierdut. Ati inteles?"
               Acest comportament rational al prepelitei este sugerat prin felul in care
zboara in apropierea cainelui pentru ca vanatorul sa nu poata trage, dar ca sa-i
indeparteze de cuib si de pui. Aceasta imbinare intre descriere, naratiune si dialog
da textului momente de intensitate ca reproducerea cuvintelor vanatorului: „Unde
fugi? Inapoi, Nero!"
                 Scriitorul stie sa foloseasca constructii expresive "ca sub un cort",
"ochisorii ca niste margele verzi", "a ramas impietrit", "aripa moarta", "puii au clipit
din ochi", "fasaitul unui caine", "bataia pustii", "ca sticla", "moarta de oboseala", "au
intors locul", "ger aprig", "zburand in rasul pamantului", folosind comparatii, metafore,
metonimii, personificari, epitete etc.
                Astfel pentru a reda imaginea iernii el utilizeaza termenul expresiv
"preajma", epitetul si metafora "haina alba si rece a iernii , comparatia si aliteratia
"senin ca sticla".
               Simbolizarea sugereaza intentionalitatea umana: "pica mort cu degetele
ghiarei impreunate ca pentru inchinaciune", asa cum dedicatia de la inceputul
povestirii ("Sandi, sa asculti pe mamica!") arata intentia moralizatoare a autorului.
Cine nu-si asculta parintii isi pierde viata si sufletul.