COMENTARIU LITERAR

,,Povești sau basme de odinioară cu morală”- 1967

,,Scufița Roșie”
de Charles Perrault
Opera literară ,,Scufița Roșie” apare în volumul ,,Povești sau basme de odinioară cu
morală” în anul 1697, când basmul dobândise o mare răspândire în Franța, fiind o poveste care
are rădăcinile în folclorul francez al secolului al 17-lea și a cunoscut numeroase versiuni –
inclusiv cea a lui Clarles Perrault (Le Petit Chaperon Rouge)

Scriitorul clasic francez Charles Perrault, comparând legendele și basmele din mitologia
greco-romană cu basmele bretone, culese din regiunea sa natală, a ajuns la descoperirea unor
asemănări tematice în desfășurarea acțiunii, în conflict și în conturarea personajelor. Atras de
frumusețea acestora le publică în volumul ,,Povești sau basme de odinioară cu morală”.
Basmele scriitorului francez Charles Perrault, se adresează copiilor cu vârstă preșcolară. Cele
mai cunoscute basme sunt: ,,Scufița Roșie”, ,,Motanul încălțat”, ,,Frumoasa din pădurea
adormită”

Cu privire la valoarea lor educativă, însuși autorul a menționat că haina plină de vrajă, de
mister și de farmec a basmului este necesară pentru cei mici în însușirea treptată a noțiunilor de
bine și rău.

Poveștile dupa Charles Peralut insuflă copiilor ,,dorința de a fi asemănători cu cei buni
care ajung fericiți și, în același timp se naște în sufletul ,lor teama fașă de nenorocirile ce li s-
ar putea întâmpla dacă i-ar urma pe cei răi”.

Povestea este o specie a genului epic în proză, în care se realtează întâmplări

fantastice ale unor personaje imaginare în luptă cu personaje nefaste în care binele este
mereu învingător.

Tema acestei povești o constituie prezentarea urmărilor tragice ale naivității și ale
credulității, iar mesajul subliniază necesitatea cunoașterii realității de către copii.

Titlul eponim al operei face referire la numele personajului principal fiind sugestiv în
ceea ce privește discursul narativ . Eroina poveștii este o fetiță foarte frumoasă și foarte iubită
atât de părinți cât și de bunica ei. Aceasta îi împletise o scufiță din lână roșie, care îi venea atât
de bine fetiței, încât a fost numită ,,Scufița Roșie”.

1
 Narațiunea este simplă, fiind realizată la persoana a III-a de către un narator obiectiv.
Într-o zi mama o trimite pe Scufița Roșie la bunica să îi ducă niște plăcinte și o strachină cu unt,
deoarece bunica era bolnavă. Bunica locuia într-un sat vecin și drumul până acolo trecea printr-o
pădure. La jumătatea drumului, Scufița Roșie s-a întâlnit cu un lup. Naivă și încrezătoare,
neavertizată asupra pericolelor, fetița nu se ferește de lupul întâlnit în cale și îi spune unde se va
duce. Acesta ajunge înainte ei la casa bunicii li dându-se drept Scufița-Roșie, pătrunse în casă se
aruncă deasupra buncii și o înghiți. Când intră Scufița Roșie în casă, începe să îi adreseze
întrebări și se miră de ce bunica are brațele lungi, ochi și urechi mari și dinți foarte ascuțiți, dar
lupul se azvârli deasupra fetei și o înghiți și pe ea.

Specificul acestui basm este maniera scriitorului de a-l pune pe citator direct în fața
greșelilor eroilor săi și expune consecințele tragice ale acestora.

Narațiunea se încheie cu o morală în versuri, parte specific în structura compozițională a

basmelor lui Charles Perrault.

,,Vedem aicea cum copii deseori

Și mai cu seamă tinerele fete,

Frumoase, grațioase și cochete,

Fac rău dacăă ascultă de orice trecători,

Și n-are rost să fim măcar mirați

Atuncea când de lup ei sunt mâncați

Zic lupul, fiindcă lupii de pe lume

Nu sunt cu toții de același fel:

Există câte unul mai blând decât un miel

……………………………………….

Dar vai, cine nu știe că acești lupi mieroși

Sunt din întreaga haită cei mai primejdioși”

,,Morala” ne impune noi criterii de evluare a basmului. Personajele și întâmplările

primesc noi semnificații. Primele două versuri ne dezvăluie faptul că povestea se adresează
copiilor, dar mai ales tinerelor fete ( dar și părinților), astfel rațiunea trebuie să devină latura
dominantă ,,… n-are rost să fim măcar mirați/ Atuncea când de lup ei sunt mâncați”.

2
 Finalul tragic se desprinde povestea ,,Scufița Roșie,, din șirul celor încadrate într-o
schema tip, în care binele învinge răul.

Frații Grimm, în versiunea care le apartține, aduc un deznodământ specific basmului:

binele învinge întotdeauna răul: vânătorul pedepsește lăcomia lupului și le eliberează pe cele
două ființe care căzuseră victimele șireteniei și necinstei: ,,Și se întâmplă că tocmai atunci să
treaca prin fața casei un vânător…Intră în casă și când se apropie de pat, îl văzu tolănt
acolo…luând o foarfecă, înccepu să facă vreo două trei tăieturi, fetița ieși afară și striga : ,,-Vai,
ce spaimă am tras! Ce întuneric era în burta lupului”. După aceea au scos-o și pe bunicp, era
încă în viață dar abia mai răsufla. Sufiț-Roșie adună în grabă niște pietroaie și tustrei umplură cu
ele burta lupului. Când se trezi lupul voia să o ia la sănătoasa, dar pietroaiele atârnau atât de
greu, ca dihania se prăbuși la pământ și dădu ortu′ popii!”

Basmele Fraților Grimm sunt foarte aporpae de mpdelul original. Învățații germani au
păstrtat dinamismul acțiunii, vivacitatea dialogului șio ușoară notă de umor. De obicei acțiunea
începe imediat după formula obișnuită: ,,A fost odată ca niciodată” în desfășurarea ei
intervenind de multe ori formule mediane în versuri care precipită acțiunea și măresc curiozitatea
cititorului. Nu întotdeauna basmele se sfărșsesc cu formulele obișnuite. De multe ori se termină
cu o concluzie moralizatoare sau cu o glumă care readuce buna dispoziție a micilor cititori.

Personajul principal al poveștii este Scufița-Roșie, aceasta fiind caracterizată în mod

direct de către narator: ,,Era odată într-un sat, o fetiță, cea mai frumoasă fetiță din câte s-au mai
văzut. Mama ei o iubea nespus de mult, iar bunica ei și mai mult. Bunica aceasta îi făcuse fetiței
o scufiță roșie, care îi ședea atât de bine, încăt toată lumea o numi Scufița Roșie”. Personajul
este caracterizat atât în mod direct de către autor, dar și indirect din fapte, gânduri: naivă și
credulă, deoarece îi povestește lupului ce face și unde merge, sensibila la frumusețea naturii,
ascultătoare. Scriitorul folosește și alte mijloce pentru realizarea structurii etice a personajelor:
epitetele caracterizatoare: ,,blânda bunicuță”, ,,biata fetiță”, hiperbola (vânătorul are puteri
supranaturale și le scoate din burta lupului), antiteza bine-rău: Scufiță-Lup.

Lupul reprezintă răutatea, viclenia, lăcomia.

În concluzie, prin opera ,,Scufița Roșie”, autorul Charles Perrault diversifică și

îmbogățește literatura română și universal. Mesajul poveștii subliniază importanța cunoașterii
vieții și a adoptării unei atitudini realiste.