Puiul

de I. Al. Brătescu-Voineşti
 “Puiul” este o povestire inspirată din “lumea
celor care nu cuvântă” – se transpune în operă
o dramă specific umană: consecinţele
neascultării sfaturilor părinţeşti;
 Titlul operei: este sugestiv →un pui de pasăre
(un pui de om) se confruntă cu marile
necunoscute ale vieţii şi, pentru că nu ţine
cont de sfaturile celor mari, cade victimă
propriei sale neascultări;
 Mesajul moral – apare formulat chiar în
motoul povestirii: “Sandi, să asculţi pe
mămica” – se dezvăluie treptat în
povestea unei prepeliţe, venite la noi
odată cu primăvara;
 Cu intenţie didactică, autorul insistă
asupra unor momente importante din viaţa
păsărilor călătoare:
 Sosirea înapoi în ţara noastră;
 Pregătirea cuibului “pe un muşuroi de
pământ, mai sus, ca să nu i-l înece ploile”;
 Ouatul şi clocirea ouălor;
 Apariţia puilor şi hrănirea lor;
 Învăţarea zborului.
 Viaţa familiei de prepeliţă se scurgea fără
să se prevestească evenimentul tragic din
final:
 Se hrăneau cu boabele de grâu scuturate
pe mirişte;
 Beau roua dimineţii de pe firele de iarbă;
 Ziua, când era văpaie mare, stăteau în
umbra lăstarurului;
• În nopţile răcoroase se adunau sub aripa
ocrotitoare a mamei ca sub un cort;
• Lecţiile de zbor se ţineau dimineaţa şi seara,
“căci ziua era primejdioasă din pricina hereţilor”.
 Încep necazurile pentru familia prepeliţei:
 Un prim gest de neascultare al puiului celui mai
mare: neştiind încă să zboare, este prins de un
flăcău sub pălărie, apoi, la sfatul unui bătrân
este eliberat;
 Puiul, personificat, cunoaşte stări
emoţionale puternice, aidoma unor copii
care ajung în situaţie asemănătoare: “Ce
frică a păţit, când s-a simţit strâns în
mâna flăcăului, numai el a ştiut: îi bătea
inima ca ceasornicul...Când s-a văzut
scăpat, fuga speriat la prepeliţă să-i
spuie ce-a păţit.”
 Îngăduinţa mamei la prima abatere a
puiului:”Ea l-a luat, l-a mângâiat şi i-a
spus:
-Vezi ce va să zică să nu mă asculţi?
Când te-i face mare, o să faci cum îi
vrea tu, dar acum că eşti mic, să nu ieşi
niciodată din vorba mea, că poţi să
păţeşti şi mai rău.”
 Mama prepeliţă, cu experienţa ei de
viaţă, parcă prevede tragedia puiului
neascultător: nu a rămas nemişcat la
apariţia vânătorului, a zburat, iar alicea
vânătorului i-a rupt o aripă;
 Acum începe drama puiului şi a mamei:
puiul spera să se vindece şi să poată
zbura, dar mama ştia că e pierdut:
“În inima bietei prepeliţe era o luptă
sfâşietoare. Ar fi vrut să se rupă în
două: jumătate să plece cu puii
sănătoşi, care sufereau de frigul
toamnei înaintate, iar jumătate să
rămână cu puiul schilod, care se agăţa
de ea cu disperare.”
 Aidoma omului aflat într-o situaţie
asemănătoare, prepeliţa trebuie să ia o
decizie: să salveze pe cei şase pui
sănătoşi, părăsindu-l pe cel sortit morţii
sau să piară cu toţii de frigul iernii.
 Cu inima sfâşiată, mama alege calea
raţională: salvarea puilor sănătoşi:
“Decât să-i moară toţi puii, mai bine
numai unul, - şi fără să se uite înapoi,
ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat
cu puii zdraveni.”
 Finalul povestirii este un răspuns explicit la
întrebarea ce se întâmplă cu copiii care nu
ascultă de părinţii lor.
Drama puiului se desfăşoară în mijlocul
naturii care îmbracă succesiv haina
tuturor anotimpurilor:
 Primăvara – cu întoarcerea păsărilor;
 Vara – seceratul grâului;
 Toamna – aratul şi culegerea porumbului;
 Iarna – ninsoare şi viscol. Este un prilej
pentru autor de a îmbogăţi cunoştinţele
elevilor despre natură.
 Dincolo de aceste valori cognitive,
povestirea are şi valenţe etice: este o
pledoarie la virtuţiile mamei: harnică,
înţeleaptă, tenace, iertătoare, capabilă
de o iubire şi de o durere fără seamăn.