Marin Sorescu La lilieci

Ciclul “Liliecilor”, format din 6 cãrti, din care ultima postumã, a fost definit ca omonografie liricã a
satului românesc, în spetã oltenesc. O atare viiune totaliatoareasupra unui univers rural si o
reconstituire prin filtrul afectiv al memoriei, se înfãptuieste pentru prima oarã în literatura românã,
pe tãrâmul poeiei.!
n cãrtile “Liliecilor” Marin Sorescu dã multe referinte cu privire la situareageograficã a locului
sãu natal " comuna dol#anã $ulesti. “La lilieci” este denumireadealului pe a cãrui vale opusã
aseãrilor omenensti se aflã spatiul de odi%nã a celor duside pe aceastã lume& cimitirul. !n
ma#oritatea lor, detaliile geografice sunt furniate pringura si deci prin
mentalitatea locuitorilor comunei. '(ordarea monograficã vieaãtoposul spatial si spiritual.
Constiinta auctorialã este interesatã în principal de starea defapt a sferei spirituale a locului.'seatã
într)o onã care)i mai apartine încã sesului, dar în care sesul se pierde încet în pulsiunea spre vertical
a primelor dealuri, aceastã comunã are o întinderefoarte mare si o corolã nu tocmai regulatã de mai
multe sate.Manifestãrile de mentalitate umanã sunt determinate de conceptia de “ordinemagicã” a
alcãtuirii universale& “Cã toate au dic%isul si descântecul lor”. “*ic%isul” sereferã si la ordinea
domesticã, iar “descântecul” a#utã la repunerea domesticului înlegãturã cu sacrul ori de câte ori ceva
în ordinea profanã se accidenteaã.+impul profan, cotidian, al (ulestenilor, nu cunoaste actiuni
umane prea adesiesite din comun. Singurele actiuni eroice sunt cele petrecute cândva departe de
comunã,în timpul rã(oaielor, despre care mama îi povesteste copilului, ea cunoscându)le
larândul ei din povestirile (ãr(atului sau ale altor rude, uneori c%iar ale fostilor com(atanti.'necdotica 
din “La Lilieci” este deci a întâmplãrilor ce li se petrec c%iar  (ulestenilor, formând “cronica vie” a co
munei pentru un timp oarecare, dupã care“totul se uitã”.
'(ia cu evenimentele Colectiviãrii si cu cele ce urmeaã politicacestora, vec%ea lume a ruralitãtii
ancestral)constituite începe sã)si iasã din tâtâni, iar pe plan uman se o(servã metamorfoe rapide
si alarmante, prin adoptarea, de cãtre unii, ametodelor osificante, deumaniante, atâtate de ispita
puterii, ale activismului ideologic.La decupa#ul narativ umoristic sau ironic, al autorului, se adaugã
sosul general
alumorului ironic, prin grila cãruia mentalitatea tãrãneascã a acestei one filtreaãîntâmplãrile vietii.
'cesti oameni nu sunt lipsiti de perceptia tragicului, atunci cândacesta îsi face aparitia pe teritoriul
eistentei lor, dar decantarea umoristicã e o atitudinefundamentalã provenitã dintr)o înestrare
nativã.!n cele sase cãrti ale “Liliecilor” eistã, de asemeni, si întâmplãri cu animale, sauale animalelor,
în care acestea sunt înestrate cu simtire si gândire omeneascã.*e la ironia duioasã, pânã la “ironia
soartei”, în cadrul acestor variatii anecdotice pot fi sc%itate adeseori atitudini umanitare, egoiste
sau ariviste, pitoresti sau întelepte, !se poate pretinde cititorului c
%iar simpatie sau antipatie. 'utorul este preocupat sã

descopere aura eistentialã a omului mãrunt& (atâna care strânge, din prea multã milã, pisicii
lepãdati în poarta ei, si care face economii sã poatã cumpãra un purcel, nu pentruea, ci pentru %rana
o(lãduitilor- vãduva Leana, care i)a descântat de pieire
so(olanuluicare)i mânca fura#ele din pod, )si care plânge, de atunci, noapte de noapte, cã“descântec
ul s)a prins” si a rãmas singurã, fãrã tovarãsul c%itcãitor cu care “conversa”etc. Capra “Marc%ia”,
uracatã în pat spre a fi mulsã de stãpâna (olnavã, odatã usuratã priveste la !coana cu runcul de pe
perete si c%ipurile sfinte par sã trãiascã
o multumireconsunantã cu fericirea caprei. /aptul (anal al unei mulgeri devine un moment privilegiat
prin corelarea profanului cu sacrul.Cu micile lor turnuri de “situatie comicã”, toate acestea se pot
integra “faptuluidivers”.!ngenuitatea sãtenilor e fi(ra compensatorie a vietii, în actele lor
caracteriate
derutina cotidianã. e acest tãrâm al ingenuitãtii lãuntrice, imaginatia, si mai alesimaginatia misticã,
fiorul ocultului, poate afla teren propice de înaripare. Miraculosul desorginte su(iectivã se poate
însuru(a usor în al(ia faptului profan, pânã la acordarea,acestuia, a alurii de fa(ulos. ovestea cu
“darul lui +rancã” repetã motivul “plânsuluicopilului în (urta mamei” din (asmul “+inerete fãrã
(ãtrânete si viatã fãrã de
moarte”.Cum +rancã avusese darul sã plângã continuu în (urta mamei sale, toti locuitoriicomunei
pun urec%ea si încearcã sã interpretee în fel si c%ip “mesa#ul” copilului " înc%ipuindu)si cã au
deslusit în plâns cuvinte. *upã starea de spirit eistentã, mesa#ulînc%ipuit de ei ca real aduce
prevestiri rele pentru sat. rionieri ai imaginatiei, oameniiîsi revarsã mânia asupra (ietei mame. !n
final apare si un Mos, strãin de sat& ascultã si el,spune cã “nu e de (ine”, apoi se porneste pe plâns si
dispare în praful drumului. O
%iper(olã întãreste preumtia cã imaginatia oamenilor inflamatã devine %alucinantã& (ar(a Mosului 
al(este total si îi creste pânã)n pãmânt. ”Mai târiu unii si)au dat cu pãrerea cã ãla tre(uie sã fi fost 0 
*umneeu10Si când plânge c%iar *umneeu 0 2u e (ine”.O altã ramurã anecdoticã ar putea fi aceea
a situatiilor %ilare, fie involuntare, fieregiate ca glumã. *in prima categoria face parte, de eemplu,
ipostaa acelui MarinClanaristul, care “1se)ntorsese din armatã c)o goarnã. 3ra acum c%emat pe la
toateînmormântãrile. 0 Cânta foarte (ine “desteptarea”. 0 Când mai iute, când mai domol,dupã cum
era si mortul mai tânãr ori mai (ãtrân”. 4/anfara5 Sau “statul de vor(ã” al'nicãi cu gaga !oana " în care
'nica îsi tot confeseaã necaurile, pentru ca cealaltã sã)ireplice doar, din când în când, în mod
refle& “*e, fa 'nicã” Si concluia& “Cã numaicu dumneata, gagã !oanã 0 2u mã mai satur de vor(ã
0 )*e, fa 'nicã” Sau, din ultimacategorie, “Loitra”. 7idicarea pe sus a tatãlui ãunei, adormit în
pridvor pe loitrã siînc%ipuindu)se “(od8gardul” fiicei sale " si ducerea lui, adormit, la (altã.Sc%im(area
din viata satului este cauatã de o instaurare, asa)is “progresistã”, a“vremurilor noi”, ale
colectivismului socialist. 'necdotica îsi sc%im(ã umorul dega#at înironie coroivã. “+recerile prin
infern” ale satului si oamenilor sãi, vor cunoaste
douãetape& “colectiviarea fortatã” si, mai târiu demolãrile, adicã încercarea ridicolã a puterii
de a da satului caracter citadin. !n memoria auctorialã ele îsi pierd cronologia si

imaginile lor fragmentate se amestecã, asa cum se amestecã si cu celelalte “filme”developate, ale
amintirilor " directe, sau fidel reconstituite dupã povestirile altora. !
ntimpul integrator al memoriei, ele apar ca fragmente evocatoare de mare silnicie&“Cotele erau
foarte mari. 2u producea pãmântul nostru atâtea (ucate câte 0 +re(uia sãdea fiecare. *ar ei tot mai
sperau 0 !n vreo minune, c)o veni altã lege1Cum sã)si dea eiultima (ucãturã de la gurã si 0 Sã mai
rãmânã si datori, dupã ce s)au spetit muncind9”4Mãciuc%ita5.!
n privinta colectiviãrii, procedeele prin care oamenii erau siliti sã)si dea pãmântul si atela#ele dupã
ce încercau tot felul de tertipuri ale amânãrii, deveneau tragi)comice, ori grotesc)(urlesti. 4Li se
punea %ârtia în fatã ca sã semnee, dar oameniirefuau spunând cã nu stiu carte- cei din comisie îi
puneau cu nasu)n cerere, dupã ce ledãdeau cu tus pe el si asta era iscãlitura.5 'ngoasa
desproprietãririi devine un stresgeneral. 'luiv sau frontal denuntatã, o(sesia “cotelor” apare destul
de des în “CarteaLiliecilor”. !n fata a(uurilor si fãrãdelegii, tãranii gãsesc si ei, ca de o(icei,
antidotula(il ce le permite sã supravietuiascã.Oamenii preferau sã omoare animalele,
punându)lesticlã pisatã în tãrâte, decât, sã le tinã si sã fie nevoiti sã dea “cote” 4de lapte, de
carneetc.5. 'u eistat si victime traumatiate sau atinse de un destin tragic 4oameni care
s)auspânurat5racticantii anumitor meserii îsi aflã locul printre cei multi care se ocupã
decultivarea pãmântului. itorescul, dar si mândria unei meserii vec%i, precum“2egustorul cu
co(ilita”, devine o relatare la timpul trecut. Cismãria are în mediu osoartã %ilar nefavora(ilã. 1”Cã la
noi mergeau ãi de)aveau, ori în opinci, ori desculti 0 sicu pantofii în mânã, 0 îi încãltau doar la (arierã.
0 Si o perec%e de pantofi îi tineau toatãviata 0 si se îngropa cu ei noi”. O “meserie” (ar(arã, desi
eersatã cu constiinta cã e 1tãmãduitoare, era a acelui “unu care trãgea dinti”.O retrospectivã într)un
trecut al trecutului devine prile# de usturãtoare eflemea amodului în care erau “fa(ricati” preotii
sãtesti la cursuri superficiale. 4“ãi, de unde stiaCinã de citea Cirilicele9 0 1si)i dãdea înainte. 2u
întelegea nimic ce cetea el. 3raslavoneste. Citea cântãrile de speria cucul pe coastã.”!
nstitutia familialã are o anecdoticã condimentatã& divorturi,
amante, cãsãtoriirepetate. 3ste capitolul cel mai “moderniat” din viata (ulesteanã, pãstrãtoare "  p
aradoal " a unei mentalitãti mitico)magice mult prea putin alterate. *ar aceastã“moderniare” pare
sã apartinã doar epocii mai noi " contemporane timpului real alautorului si începutã, se pare, cam
printre cele douã rã(oaie. Mai demult, nu era delocasa. Mama lui Marin pare sã apartinã, prin
asumarea moralei familiale de tip traditional,epocii vec%i. Constrânsã totusi de nea#unsurile
materiale, va îndrãni sã apelee pânã laurmã si la acea !oanã de la Otetelis, care stia sã facã “de
oprit copii” " trecând, vrând)nevrând, peste faptul cã procedeul pãrea pentru traditia satului, o c
%estiune scandaloasã.Cãsãtoria de)a doua a Mumei !oana si a lui !
on +uruc, fusese la vremea ei, uneveniment)unicat& asa ceva nu se mai întâmplase pânã atunci si
faptul fusese acceptat decomunitate numai pentru cã amândoi mirii rãmãseserã vãduvi de tineri.