Educatoare: Strugar Mirela

Grădiniţa cu Program Normal Solonet

Moto:”Toate poveştile tind să arate foloasele pe care le ai dacă eşti cinstit, răbdător,
muncitor,ascultător, cât şi nenorocirile care-i pasc pe toţi cei care nu sunt astfel(…)Ele stârnesc
dorinţele copiilor de a se asemui cu cei buni şi, totodată, teama de nenorocirile în care cad cei răi,
datorită răutăţii lor.” (Charles Perrault)

Poveştile pentru copii, de la cele nemuritoare cu prinţi şi prinţese, la basmele populare sau
cele clasice, ştiute de fiecare dintre noi, cum ar fi „Scufiţa roşie”, „Fata babei şi fata moşului”,
„Capra cu trei iezi”, „Punguţa cu doi bani”, ,„Harap Alb”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Albă ca
zăpada și cei șapte pitici”, s-au dovedit a fi de mare ajutor în dezvoltarea personalităţii copilului.
Sunt câteva etape de creştere distincte prin care trec copiii, etape care au anumite caracteristici
din punct de vedere al dezvoltării lor psihice, fizice, emoţionale şi comportamentale. Poveştile
ajung să facă parte din viaţa copiilor încet-încet, fiind introduse de adulţi – părinţi, bunici,
educatori, iar copiii ajung să le cunoască, să le repovestească, să le îndrăgească. La vârstele mici,
părinţii sunt cei care citesc poveşti copiilor. Poveştile au un impact major şi benefic asupra
educaţiei copiilor. Copii adoră poveştile. Genul de educaţie prin poveşti este unul dintre cele mai
eficiente şi mai durabile. Copiii absorb mult mai uşor informaţiile din poveşti, iar dacă
învăţămintele le ating coarda sensibilă, fondul lor bun şi inocent, acestea nu vor fi uitate niciodată.
Din povești, copiii află care sunt consecințele defectelor și calităților umane, care sunt efectele
faptelor bune și rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferența între bine și rău,
între minciună și adevăr, între lașitate și curaj, îi învață care sunt calitățile pozitive și care sunt
defectele cele mai comune ale oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările
basmului, copilul învață despre lumea din jur, fără să fie el însuși pus în situații periculoase sau
dificile. Un alt avantaj major al poveștilor este acela că stimulează imaginația și fantezia copilului.
Povestitorul foloseste cuvinte pentru a descrie imagini pe care copilul nu le vede. De aici începe
să funționeze imaginația celui mic care este nevoit să construiască în minte peisaje, chipuri și
situații. Nu trebuie să uităm nici de rolul benefic pe care poveștile îl au asupra afectivității unui
copil. Frica, bucuria, iubirea sunt trăite de copil la intensitate maximă, fără ca el să fie pus în
situații periculoase sau dificile.

Să nu uităm că la un moment dat copilul va trebui să țină piept lumii care nu este întotdeauna
atât de frumoasă pe cât ne-am dori. Poveștile îl pregătesc pentru momentul în care se va
confruntă cu situații neplăcute. Oricum, basmul îi transmite copilului că totul se va termina cu
bine, la un moment dat, iar la această vârstă este bine să trăiască cu acest gând. Cel mai uşor la
vârsta mică copiii învaţă prin și cu poveşti. Învaţă astfel comportamente precum competiţia şi
cooperarea, empatia şi altruismul, descoperă valori precum responsabilitatea, dreptatea, cinstea.
Poveştile
transmit o anumită tipologie arhitipală de comportament, care se transmit din generaţie în
generaţie. Este bine să citim integral poveştile, fără a sări peste anumite fragmente care ar putea
fi considerate de către noi ca fiind „violente” sau cu elemente de agresivitate, ca de exemplu:
„vânătorul cu cuţitul în mână care vrea să o ucidă pe Albă ca Zăpada, mama vitregă care se
transformă într-o babă hâdă, lupul care cade în groapă şi apoi arde în foc, etc”. Copiii oricum
percep altfel lucrurile, prin prisma experienţei şi a imaginaţiei lor. Ei percep lucrurile aşa cum
sunt. Vor înţelege mai uşor că răul este pedepsit, că binele, chiar dacă trece prin multe încercări,
este răsplătit. Personajele, care la început sunt respinse, blamate şi nedreptăţite, cunosc o
transformare şi devin frumoase, bogate şi apreciate, demne de respect şi un bun model
comportamental. Poveștile dezvoltă limbajul și facilitează accesul copilului la cuvinte și expresii
noi, la o exprimare cursivă și cu intonație, la a înțelege sensul unor cuvinte abstracte sau
metaforice, la a-și forma reprezentări cognitive și verbale. copilul le poate repovesti apoi, uneori
poate desena sau creea anumite jocuri în care să folosească cele învățate. Poveștile dezvoltă
vocabularul și cresc bagajul de cuvinte la care copilul poate apela în diverse situații pentru a se
exprima sau pentru a explica. Poveștile îmbogățesc viața afectivă a copilului dându-i ocazia să
simtă, să trăiască alături de personaje, să aibă acces la a vedea, a auzi, a se transpune, a-și închipui
cum se simt și ce simt cei din poveste. Copiii adesea pun întrebări, oftează, se bucură, plâng, sunt
cu totul în acea poveste și ea îi încarcă de afecte pe care ei încearcă să le înțeleagă și să le dea o
formă plecând de la ce simt și ceea ce li se întâmplă personajelor. Poveștile aduc copiilor adesea
trăiri contradictorii: iubire, ură, teamă, furie, neputință sau confruntarea dintre bine și rău. Aceste
reprezentări ale afectelor sunt greu de realizat pentru copii, fiind abstracte și orice formă de
 mediere este utilă în încercarea lor de a le înțelege. Poveștile dezvoltă creativitatea și îmbogățesc
imaginația copilului lăsând loc participării sale la aventurile personajelor, la a gândi ce urmează
să se întâmple, la a-și imagina cum arată, cine sunt ele. Imaginația joacă un rol important în viața
copilului pentru că ea este cea care îl ajută să creeze la rândul lui, cu alte cuvinte să se joace. Iar
joaca este principala sa activitate și primul instrument psihologic care leagă lumea sa internă de
cea externă. Își va putea creea propriile lui povești sau le va putea pune în scenă jucându-se de-
a personajele cu alți copii, inventând roluri și aventuri noi. Poveștile întruchipează o oglindă
pentru copil și universul său interior, ele traduc adesea gesturi, acțiuni, comportamente pe care
copiii nu le înțeleg la adulți. Poveștile oferă copilului posibilitatea de a se identifica cu anumite
personaje, de a se recunoaște în ele și de a identifica și alte caracteristici ale persoanelor din jurul
lui, reușind astfel să le redescopere. Fantezia îi oferă un acces la roluri din lumea adulților, un
univers interzis, dar dorit. Copilul poate fi oricine își dorește, poate experimenta rolul de părinte,
de vrăjitoare, de bătrân. Adică el poate proiecta în aceste personaje ceea ce îi este de neînțeles
sau ceea ce își dorește foarte mult în lumea reală. Poveştile îi ajută pe copii în dezvoltarea
imaginaţiei şi creativităţii, a simţului estetic. Un rol important îl au poveştile şi în dezvoltarea
limbajului şi a gândirii: copilul aude cuvinte şi expresii noi, face cunoştinţă cu noţiuni noi.
Povestea este o ficțiune, o îmbinare fantastică de locuri, personaje, idei, obiecte, un spațiu în care
totul este posibil și care lasă frâu liber imaginației. Reprezintă o punte către vis și imaginar, către
aventură și fantezie.

Bibliografie
1.Bianca Bratu,Preşcolarul şi literatura,Editura Didactică şi Pedagogică,1977
2.Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor
3.Revista învăţământul preşcolar nr.3-4/2004