Antibioticele (greacă ἀντί- contra, βίος- viață) sunt o grupă de medicamente care se folosesc la

tratamentul bolilor infecțioase provocate de bacterii. Antibioticele sunt folosite datorită acțiunii lor
bactericide de a omorî bacteriile sau protozoarele.

Caracteristici[modificare | modificare sursă]

Antibioticele sunt molecule relativ simple produse de mucegaiuri sau bacterii care au capacitatea de
a ucide sau de a frâna dezvoltarea deja în doze relativ mici a altor specii concurente. Ulterior au fost
produse în medicină și antibiotice sintetice. Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au acțiune mai
ales bacteriostatică care se manifestă prin frânarea înmulțirii bacteriilor. Antibioticele pot acționa:

 bacteriostatic de frânare a înmulțirii bacteriilor

 bactericid de eliminare a bacteriilor
 bacteriolitic liza membranei bacteriene ce determină de fapt moartea lor.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Prima substanță antibacteriană care poate fi considerat ca antibiotic cu spectru restrâns a
fost salvarsanul descoperit în anul 1910 de chimistul și medicul german Paul Ehrlich (1854-1915),
medicament cu care s-a tratat sifilisul, care era foarte răspândit. Urmat în anul 1928 de descoperirea
epocală a penicilinei de către Alexander Fleming, care observă că secreția mucegaiului verde
„Penicillium notatum” (Penicillium chrysogenum) distruge colonia de bacterii din laborator. O altă
descoperire demnă de amintit este descoperirea în anul 1935 a sulfonamidei de Gerhard Domagk,
care nu este un antibiotic nefiind bactericid ci numai un bacterioastatic. Urmează descoperirea unei
serii de antibiotice ca Streptomicina, Chloramfenicol, Aureomicina, Tetraciclina etc.