DOUĂ REZUMATE "FRAM, URSUL POLAR" DE CEZAR PETRESCU

Două rezumate ale romanului "Fram, ursul polar" scris de scriitorul român Cezar
Petrescu în anul 1931. Un rezumat preluat de pe Wikipedia și un rezumat scurt al celebrei
povestiri "Fram, ursul polar" în care este vorba despre ursul Fram de la circul din Struțki, care
devine trist deoarece se gândește la copilăria lui de la Polul Nord. Un vânător îl convinge pe
directorul circului să-l trimită la Pol și astfel Fram trece prin diferite aventuri.

Rezumat scurt "Fram, ursul polar"

In iarna anului 1924 oamenii participa la reprezentatia de adio a Circului Strutki. Miss Ellian,
imblanzitoarea, ii prezinta pentru ultima oara pe cei doisprezece tigri de Bengal.
Ursul Fram, vedeta circului Strutki, a uitat toate acrobatiile pe care stia sa le faca. Astfel, nu
mai poate fi folosit in spectacole.
De mic, Fram, ursul polar, a fost prins de eschimosi in tinuturile polare, luat de marinarul
Lars, vandut pentru zece sticle de rom. Fram inseamna „inainte” in limba norvegiana.
Pentru ca nu mai este bun sa apara in spectacole la circ, Fram este trimis inapoi in gheturile
polare, cu ajutorul unui vanator de ursi, devenit aparatorul ursilor.
Fram este lasat sa traiasca pe o insula acoperita de gheturi, nepopulata de oameni, ca sa nu fie
impuscat. Ursul ramane singur, colinda insula de colo-colo si isi face rost de hrana cu greu. In
noaptea polara, apare aurora boreala, e viscol si Fram sufera de foame. Isi face un mic prieten,
puiul de urs Zgaibarici.
Cei doi prieteni se despart cand Zgaibarici incerca pe ascuns sa faca figurile de circ pe care le
vazuse la Fram.
Un sloi il duce pe Fram intr-un golf, unde locuia Nanuc, copilul de eschimos. Cei doi vanatori,
Otto si Egon, sunt in pericol de moarte. Ursul Fram ii salveaza de la inghet si se intoarce in
lumea oamenilor.

Rezumat "Fram, ursul polar" - preluat de pe Wikipedia

Pentru ultima dată în acel oraș, Miss Ellian se prezintă în arena circului Struțki, cu cei 12 tigri
de Bengal și apoi dând reprezentație și Fram, Ursul Polar. Spectatorii sunt profund impresionați.
Fram, Ursul Polar intra fără îmblânzitor și își făcea numerele fără ghidare. Cu toate acestea,
tocmai în seara de adio, Fram nu mai apărea. Spectatorii sunt foarte nemulțumiți. Într-un final,
Fram vine pe scenă, dar fără să mai execute nimic. După un timp în patru labe, ca un animal
oarecare, pleacă spre cușca sa.

Doi copii vizitează menajeria circului Struțki. Fram stă nemișcat, închis cu zăvorul, deși nu
este agresiv. Acesta visează la zilele copilăriei lui, înainte de a fi luat de eschimoși și vândut
pentru circ. Își amintește de peștera unde s-a născut și de ursoaică, mama lui, cu care
călătorise pe un sloi de gheață. Pe o insulă, ursoaica simte un miros străin, de om și de câine,
înainte de a fi împușcată. De acolo, Fram se trezește pe o corabie, unde marinarul Lars îl
botează, după numele corăbiei renumite cu care Lars străbătuse ținuturile polare (în limba
norvegiană înseamnă „înainte"). Fram este vândut pentru zece sticle de rom și, curând, ajunge
la circul Struțki. Vreme de șapte ani este fala circului. Acum, acesta tânjește după ghețurile
polare.

Un fost vânător, pasionat de studierea urșilor, îl convinge pe directorul circului să-l trimită
înapoi pe Fram, la pol. Acesta nu ar fi vrut, ca să nu piardă bani, dar ulterior realizează că poate
câștiga din reprezentații în folosul lui Fram.

Ajuns la pol, Fram, nerăbdător dispare rapid între ghețuri. Curând cunoaște viscolul, și,
neadaptat, Fram se „încălzește” făcând acrobații. Viața la pol era un pic mai grea decât și-ar fi
imaginat. Fără nimeni care să-i poarte de grijă, acesta trebuie să se descurce singur.

Instinctiv, se îndreaptă spre țărm. Văzu câteva foci, dar, amintindu-și de trupa de foci de la
circul Struțki, nu le putu ataca. Ajuns pe o altă insulă, o găsi plină de urme de animale. Se luă
după urmele de urs polar. Ursul străin sări la bătaie, dar Fram se folosi de mișcările învățate la
circ, ca să-l învingă și-l sperie. Trist, Fram realizează că și alte vietăți fugeau de el,
considerându-l dușman. Cu toate astea, Fram ajunge să profite de morsele ursului străin, deși
acesta, Fram îl poreclise „Căpățânosul”, s-a săturat să vâneze pentru altul și a plecat de pe
insulă, pe un sloi plutitor. Treptat, Fram învață să-și facă adăpost de viscol.

Fram întâlnește o ursoaică și doi pui și încearcă să fie prietenos, în stilul lui de circar, fără
succes. Întâlnește și alți urși, care se speriau să vadă unul de-al lor cum face salturi mortale,
pași de vals, echilibru în cap și mers în labele dinainte. Îndată, cei întâlniți își abandonează
hrana și fug. „Ceva tainic și rău, neînțeles, îl despărțea de urșii sălbatici ai polului.” Așa, Fram
tot călătorește pe sloiuri întâlnind dușmănie și frică din partea urșilor albi.

Așa cum înainte tânjea după întoarcerea la pol, acum Fram se chinuiește cu gândul la
oameni. Disperat de viscol și singurătate, el merge în neștire pe banchize. Ceilalți urși par să fi
dispărut. Deodată, îi iese în cale un pui de urs. E singur. Ursoaica, mama lui, a fost ucisă în
lupta cu un alt urs polar, iar puiul a scăpat, fugind, doar cu o rană. Puiul de urs îl duce pe Fram
la locul cu pricina și acesta o ia pe urmele ursului ucigaș. Îl găsește ușor și-l izbește cu dinții de
gheață.

Puiul de urs primește și un nume: Zgăibărici. Cu mirosul mai bun decât al lui Fram, acesta
găsește „depozitul” ursului bătut: două morse înghețate. Acolo poposesc cei doi, în adăpost,
până ce trece noaptea polară. Se mai întâlnesc cu ursul ucigaș al ursoaicei, care slăbise pentru
că Fram îi fărâmase câțiva dinți și el nu mai era la fel de puternic ca înainte. Fram îi redă
adăpostul și hrana, apoi pleacă mai departe, cu puiul de urs. La puțin timp, puiul o zbughiește
îndărăt și îl mușcă pe urs de gât ca să-și răzbune mama.

Fram își reia obiceiul de a goni urșii albi cu giumbușlucuri, servindu-se din vânatul lor. Într-o
zi, Fram își găseșe micul protejat exersând giumbușlucurile sale. Fram îl scutură bine și se
hotărăște să-l părăsească, ca Zgăibărici să ajungă un urs normal.

Iarăși, Fram plutește fără țintă, neașteptând nimic bun. Sloiul lui se oprește într-un loc unde
pescuia un copil de eschimos. Fram se străduie să-l atragă cu tot ce știa de la circ, dar copilul
era îngrozit. Eschimosul îl crede un urs vrăjit și-i arată jucăriile lui, cerându-i să le transforme în
arme adevărate. Dezamăgit de neputința lui Fram de a-i preface jucăriile, eschimosul vrea să-l
săgeteze, dar Fram prinde săgețile din zbor și-i rupe armele, după care îl părăsește. Nici dintre
eschimoși nu a crezut vreodată povestea lui Nanuc despre ursul vrăjit.

Otto și Egon, doi vânători polari de pe vaporul care-l adusese pe Fram, își pierd câinii și
săniile când o banchiză de gheață se despică. Rămași în viață, cei doi n-au provizii, arme și
sunt la o distanță de 48 ore de coliba lor. Sunt prinși într-o furtună de gheață și îngheață când îi
găsește Fram. Recunoscându-i după miros, acesta îi încălzește cu blana lui după care îi
conduce la adăpostul lui, unde avea carne de focă. Vânătorii s-au întors, cu Fram, la coliba lor.
La venirea corabiei, Fram se suie singur în barcă, dorind să fie luat și el.
FRAM URSUL POLAR - PLAN DE IDEI
Planul simplu de idei pentru romanul "Fram ursul polar" scris de autorul Cezar Petrescu și publicat
de acesta în anul 1931. Plan dezvoltat de idei pentru povestirea "Fram ursul polar" în care este vorba
despre circul lui Miss Ellian care într-un oraș susține un ultim spetacol. Spectatorii sunt încântați de
spectacol iar Fram, Ursul Polar trebuia să intre în arenă fără îmblânzitor și să își facă numerele fără
ghidare. Din păcate, chiar în acest ultim spectacol al circului, Fram nu mai apare.

Fram ursul polar - Plan simplu de idei

1. Liniştea din arenă.
2. Apariţia lui Fram în arenă.
3. Fram salută publicul.
4. Publicul aşteaptă începerea spectacolului.
5. Fram este trist şi nu-şi începe numărul.
6. Publicul îl încurajează.
7. Fram nu reuşeşte să înceapă spectacolul.
8. Discuţia unei fetiţe din public despre Fram cu bunicul ei.
9. Fram işi ia rămas bun de la public.
10. Fram intră în cuşcă.

Fram ursul polar - Plan dezvoltat de idei

1. Înainte de începerea spectacolului în arenă s-a făcut linişte.
2. Fram apare de după perdeaua de catifea vişinie şi se opreşte în mijlocul arenei.
3. Fram salută publicul apoi rămâne neclintit.
4. Publicul încetează să mai aplaude şi aşteaptă începerea spectacolului.
5. Fram este trist şi se aşează pe marginea platformei unde se urca de obicei să facă spectacolul şi îşi
prinde capul între labe.
6. Unii spectatori sunt supăraţi iar alţii îl încurajează strigându-l.
7. Fram ridică privirea, se uită la public, face cu labele un semn de neputinţă arătând că nu reuşeşte să
înceapă spectacolul.
8. O fetiţă din public îi spune bunicului ei că Fram este bolnav şi îl întreabă de ce nu este lăsat să se
odihnească. Bunicul îi explică nepoatei că aşa se întâmplă cu toţi urşii albi. Că poate îi apucă dorul de
gheaţă, de locul unde s-a născut iar atunci nu mai pot face nimic.
9. Fram îşi astupă urechile cu labele, se ridică de pe marginea platformei şi salută publicul de rămas bun,
apoi se îndreaptă către perdeaua roşie şi iese din arenă.
10. Fram se îndreaptă spre cuşcă pe sălile înguste din dosul circului şi nimeni nu îndrăzneşte să se
apropie. Dar Fram intră în cuşcă şi se aşeză cu botul pe labe în colţul cel mai întunecat.
Fram, Ursul Polar de Cezar Petrescu repovestire

Cartea cuprinde 16 capitole şi o voi repovesti urmărind împărţirea propusă de autor.

Cap. I: „O reprezentaţie de adio la Circul Struțki în iarna anului 1924"

Pentru ultima dată în acel oraş, Miss Ellian se prezenta în arena circului Struțki, cu cei 12
tigri de Bengal şi apoi dând reprezentaţie şi Fram, Ursul Polar. Pentru spectatori, totul este o
distracţie, care îi ţine cu sufletul la gură. Pentru tigri, e altfel. Ei se gândesc - după cum spune
autorul - la pădurile din care au fost luaţi. Nu le place să execute comenzile dresoarei cu
privirea verzuie şi poruncitoare... Dar nu au încotro. Trebuie să execute tot, după cum şi dresorii
trebuie să dreseze, ca să se îmbogăţească nu ei, ci „fiara cea mai fioroasă şi mai nesăţioasă
din tot circul", adică directorul circului...

Tigrul care trebuie să deschidă botul, pentru ca miss Ellian, dresoarea, să-şi pună capul
în gura lui - pe nume Rajah - visează „o pădure cu frunze late, cu desişuri nepătrunse, cu liane
spânzurate până în pământ", în care dresoarea să fie o simplă pradă. Dar nu se întâmplă nimic
îngrozitor, tigrul nu o muşcă pe dresoare, iar spectatorii dau drumul ropotelor de aplauze...

Cap. II: „Fram face nazuri"

Pe lângă celelalte numere din spectacolul de circ, trebuia să fie şi rolul lui Fram, Ursul
Polar. El nu avea nevoie de îmblânzitor! Intra pe două labe, saluta, mergea pe bicicletă, şi câte
altele. Singur. El era cel mai iubit. El nu producea spaimă, ca alte numere, precum tigrii, de
exemplu, sau precum echilibriştii, ci destindere, amuzament şi uimire. Un urs uriaş, dar atât de
blând! Care se mulţumea cu aplauzele!

Şi iată că tocmai în seara de adio, Fram nu mai apărea! Spectatorii erau foarte-foarte
nemulţumiţi şi strigau întruna: „Vrem Fram!", iar cei peltici: „Vlem Flam!" Până la urmă, Fram
vine pe scenă, stând gânditor, fără să mai execute nimic. Un bunic din sală îi explică nepoatei
(Lilica) ce se întâmplă cu Fram: „L-a ajuns ceasul când nu mai e bun de nimic. Aşa se întâmplă
cu toţi urşii albi..." Fram şi-a luat rămas bun, apoi, în patru labe, ca un animal oarecare, a plecat
spre cuşca sa.

Petruş, un spectator, băieţel, a ascultat explicaţiile bătrânului, cu tristeţe şi cu milă.

Cap. III: „După ce a plecat circul"

Petruş a rămas cu gândul la Fram. E iarnă şi din zăpadă el nu vrea să construiască un

om de zăpadă, ci un urs alb. Iar de sărbători, ar dori drept cadou o carte despre urşii polari. Alţii,
din jurul lui şi din oraş, au uitat de Fram. El însă - vrea să se facă explorator polar. Fetiţa de la
circ, Lilica, a răcit şi se crede miss Ellian în delirul febrei, numai că dresează doar... pisica.

Circul a plecat în altă ţară. Dar Fram nu mai face parte din reprezentaţie. Doi copii se bat
pentru că au pariat pe un briceag că un urs nemaipomenit va juca...

Cap. IV: „În Arca lui Noe"

Arca e de fapt menajeria circului Stroţki. Cei doi bătăuşi vin să o viziteze, cu părinţii lor.
S-au întâlnit la circ şi... au uitat de incident. Directorul a stabilit un preţ mare pentru vizitarea
menajeriei. Acolo sunt, în cuşti, tot felul de animale, prinse din păduri sălbatice, cu capcane, de
vânători vestiţi, încă de pui. În cuşti stau animalele nedomesticite, care sunt bune doar să fie
văzute, şi atât.

Acolo se află acum şi Fram. Nemişcat, închis cu zăvorul, deşi nu este agresiv. A uitat
cum să facă giumbuşlucuri şi a uitat şi cum e în ţara lui. Măcar, celelalte animale din cuşti ţin
minte locurile lor natale. De aceea, uneori, în noapte, încep să urle, stârnind câinii oraşului.
Urlă, că dau de gratii când se trezesc din visul libertăţii...

Cap. V: „Fram s-a născut departe, în gheţurile polare"

Când visează, Fram e pui de urs mic, luat de eschimoşi şi vândut pentru circ. Încet, încet,
îşi aminteşte de peştera unde s-a născut şi de ursoaică. Cum a văzut prima dată soarele polar
şi cum s-a speriat de el. Cum a călătorit cu mama lui pe un sloi de gheaţă. Gustul primei morse.
Poposirea pe o insulă unde creşteau flori şi rădăcini gustoase... Iar acolo, acolo...

Cap. VI: „Omul, câinele şi puşca"

Pe acea insulă, ursoaica a simţit miros străin, de om şi de câine. Şi-a dat seama că e un
pericol, dar nu cunoştea puterea puştii. Acolo ursoaica a fost împuşcată. Iar puiul mic şi
neştiutor nu înţelegea de ce „dihăniile cu două picioare", adică oamenii, îi taie mama, căzută la
pământ. Apoi a fost dus în satul eschimoşilor. S-a speriat de foc şi s-a cuibărit pe ce mai
rămăsese din ursoaica, mama lui: pe blana ei.

Cap. VII: „Numele tău va fi Fram"

De acolo, ursul s-a trezit pe o corabie. Acolo a învăţat că oamenii pot fi şi buni. Pot să-l
dezmierde şi să-i dea lapte. De fapt, un anume om, marinarul Lars. Era un om care trecuse prin
multe, căruia îi muriseră mama şi logodnica şi care căzuse în patima băuturii. Acesta l-a botezat
pe puiul de urs „Fram", după numele corăbiei renumite cu care Lars străbătuse ţinuturile
polare... De atunci, „Fram" i-a rămas numele (în limba norvegiană înseamnă „înainte"). El a fost
vândut pentru zece sticle de rom şi, curând, a ajuns la circul Struţki.

La circ, a învăţat acrobaţiile şi cum să se poarte cu oamenii, şi vreme de şapte ani a fost
fala circului. Iar acum, a început să tânjească după gheţurile polare...

Cap. VIII: „Îndărăt spre Oceanul Polar"

Un fost vânător, pasionat de studierea urşilor, îl convinge pe directorul circului să-l trimită
înapoi pe Fram, la pol. Acesta nu ar fi vrut, ca să nu piardă bani, dar s-a gândit - ca om de
afaceri - că poate face reclamă circului cu gestul său caritabil şi că, până la urmă, tot ar obţine
bani de undeva, dintr-o donaţie..., din reprezentaţii în folosul lui Fram. Că aşa sunt oamenii de
afaceri, nu prea fac lucruri gratuite, ci trebuie să obţină un profit din orice, chiar şi din acte...
caritabile.

Astfel că Fram urma să se întoarcă... acasă. Membrii circului şi-au luat rămas bun. Chiar
şi clovnul, August cel prost, îi spune „la revedere" blândului urs.

Cap. IX: „În ostrovul pustiu de la capătul pământului"

Fram a ajuns acasă. Acolo, „sloiurile nu se topeau niciodată deplin. Abia şuroia o vână
subţire de apă pe patul de gheaţă. Abia apărea, de sub nămeţi, muşchiul verde căptușind
stâncile; şi pe alocuri câte o floare firavă, măruntă, chircită, fără parfum." L-au dus pe o insulă
pustie, ca să poată învăţa cu gheţurile şi cu noul lui trai. L-au ferit de eschimoşi, cu care el ar fi
prea prietenos, fiind învăţat cu oamenii.

A fost coborât într-o barcă. Era nerăbdător. I-au lăsat şi nişte provizii, până când avea să
înveţe să vâneze... Cu un ultim salut pentru oameni, Fram dispăru între gheţuri...

Cap. X: „Cea dintâi întâlnire"

Viscol. Neadaptat, Fram a clănţănit de frig. S-a „încălzit" făcând acrobaţii. Era destul de
trist, viaţa la pol era un pic mai grea decât şi-ar fi imaginat. Aici nu-i mai purta nimeni de grijă.
Trebuia să se descurce singur. Se îndreptă, instinctiv, spre ţărm. Văzu câteva foci. Le pândi şi
vru să înşface una, că îi era foame. Dar, amintindu-şi de trupa de foci de la circul Struţki..., nu
mai putu.

O vreme îi mai ajungeau proviziile lăsate de marinari. Dar după aceea? O porni, pe un
sloi, spre nord. Nu putu vâna nimic, deşi focile roiau în jur. Doar o bucată de carne de morsă,
găsi, prinsă de un sloi.

Ajunse pe o altă insulă, plină de urme de animale. Se luă după urmele de urs polar. În
sfârşit, o întâlnire cu unul de-ai lui. Numai că Fram nu ştie regulile. Un urs e stăpân pe teritoriul
lui şi nu tolerează un alt mascul. Ursul străin sări la bătaie. Fram îi dădu mai multe lecţii,
folosind acrobaţiile de circ. Ursul acela nu văzuse în viaţa lui salturi mortale, nu ştia de pus
piedică... Era doar mânios cum nu se poate. Văzând că nu reuşeşte să-l muşte, să-l zgârâie,
să-l sperie pe Fram, ursul o luă la goană.

Fram era prea ciudat pentru el. Iar Fram... care căutase doar un prieten - rămase trist în
urma lui. De altfel, şi alte vietăţi fugeau de el, considerându-l duşman. Vulpi albe, păsări... Iar el
era un urs obişnuit să fie mângâiat de oameni, să vorbească şi cu el cineva... Dar tot răul e şi
spre bine. Fram a găsit cum să mănânce (restaurant fără abonament şi fără plată) - când ursul
polar cel morocănos prindea o morsă, era de ajuns să apară Fram şi să-l sperie, că morsa
vânată gata rămânea a lui.

Cap. XI: „Bufonul Oceanului Polar"

Treptat, Fram a învăţat să-şi facă adăpost de viscol. „Era şi el un fel de Robinson Crusoe
al urşilor albi, fără să ştie, descurcându-se din nevoie cu priceperea şi chibzuinţa lui de animal."
Mai rău a fost că acel urs care-i asigura hrana, pe care Fram l-a poreclit „Căpăţânosul", s-a
săturat să vâneze pentru altul şi a plecat de pe insulă, pe un sloi plutitor.

Flămând, Fram întâlni o ursoaică şi doi pui. Încercă să fie prietenos, în stilul lui de circar.
S-a ales cu o muşcătură la labă. Tot aşa, a întâlnit şi alţi urşi, care se speriau să vadă unul de-
al lor cum face salturi mortale, paşi de vals, echilibru în cap şi mers în labele dinainte. Îndată,
cei întâlniţi îşi abandonau hrana şi fugeau. „Ceva tainic şi rău, neînţeles, îl despărţea de urşii
sălbatici ai polului."

Aşa, Fram tot călătorea pe sloiuri, dar peste tot aceeaşi poveste. Duşmănie şi frică din
partea urşilor albi. Şi aşa a venit noaptea polară, care ţine câteva luni.

Cap. XII: „Prietenii lui Fram din oraşele de departe nu l-au uitat"

În special Petruş nu l-a uitat pe Fram. El s-a împrietenit cu fetiţa de la circ şi a

împrumutat cărţi despre urşii polari, de la bunicul ei. A citit atâtea, încât a ajuns expert. Seara,
după lecţii, citeşte la lampă. Şi reciteşte. Are şi două hărţi, deasupra mesei de lucru. Una cu
Oceanul Îngheţat de Nord, alta cu Oceanul Îngheţat de la Polul Sud.

Hotărât, Petruş e pasionat! Ceea ce citeşte, el îşi şi imaginează, trăieşte, vede aievea.
Însemnările exploratorului Nansen îl absorb de tot. Citeşte cărţi despre voinţa omului de a
înfrunta vitregiile naturii, de a stăpâni necunoscutul. Despre lupta cu urşi polari, cu viscolul, cu
foamea, cu depărtarea de civilizaţie.

Apoi, întâlnirea cu o altă expediţie şi drumul spre casă (Norvegia), unde ajunsese corabia
Fram... După ce citeşte, Petruş povesteşte prietenilor aventurile despre care a citit şi se joacă şi
ei, construind un urs polar din zăpadă. Orice carte nouă apare despre urşii albi şi expediţiile
polare, Petruş o citeşte şi o reciteşte... A devenit mai serios, mai responsabil, mai apreciat în
familie şi între prieteni.

Cap. XIII: „Fram şi-a găsit un prieten mic în noaptea polară"

Aşa cum înainte tânjea după întoarcerea la pol, acum Fram se chinuieşte cu gândul la
oameni. Disperat de viscol şi singurătate, el merge în neştire pe banchize. Ceilalţi urşi par a fi
dispărut. Deodată, îi iese în cale un pui de urs. E singur. Ursoaica, mama lui, a fost ucisă în
lupta cu un alt urs polar. Iar puiul a scăpat, fugind, doar cu o rană. Puiul de urs l-a dus pe Fram
la locul cu pricina, să vadă, să înţeleagă... E orfan.

Cap. XIV: „Fram se leapădă singur de micul său prieten"

Apoi Fram a luat-o pe urmele ursului ucigaş. Să-i dea o lecţie. L-a găsit uşor. L-a păcălit
cu fentele lui, i-a pus piedică, l-a izbit du dinţii de gheaţă, până l-a lăsat la pământ. Nu l-a
omorât, doar l-a buimăcit.

Puiul de urs primise şi un nume: Zgăibărici. El avea mirosul mai bun decât al lui Fram,
care se alterase la menajeria circului. De aceea, el l-a condus pe Fram la „depozitul" ursului
bătut: două morse îngheţate. Acolo au poposit cei doi, în adăpost, până a trecut noaptea polară.
S-au mai întâlnit cu ursul ucigaş al ursoaicei, care slăbise, pentru că Fram îi fărâmase câţiva
dinţi şi el nu mai era la fel de puternic ca înainte. Fram i-a redat locul din adăpost şi hrana. Apoi
a plecat mai departe, cu puiul de urs, care mai crescuse. Numai că după un timp, puiul a
zbughit-o îndărăt şi l-a muşcat pe ursul acela de gât. Ca să-şi răzbune mama.

Apoi Fram şi-a reluat meşteşugul de a goni urşii albi cu giumbuşlucuri, servindu-le hrana
vânată. Numai că puiul de urs avea alte instincte. El înşfăcă un pui de focă, reuşind să-l
vâneze. Într-o zi, Fram îşi găsi micul prieten exersând giumbuşlucurile sale. Atunci Fram l-a
scuturat bine şi s-a hotărât să-l părăsească. Era de ajuns un bufon polar. Zgăibărici trebuia să
fie un urs normal. Aşa că Fram s-a suit pe un sloi de gheaţă şi s-a depărtat, fără să privească în
urmă, la zbuciumul puiului.

Cap. XV: „Nanuc"

Fram se simte un urs fără noimă. Pluteşte fără ţintă, neaşteptând nimic bun, decât insule
pustii. Şi totuşi, sloiul lui s-a oprit într-un loc unde pescuia un copil de eschimos. Fram s-a
străduit să-l atragă cu tot ce ştia de la circ, dar copilul era îngrozit. Eschimosul nu putea să
creadă că Fram nu îl omoară, ci îl mângâie cu laba. E un urs vrăjit! Copilul crede cu tărie că e
aşa, pentru că în poveştile eschimoşilor sunt urşi vrăjiţi, care nu fac rău oamenilor!
 De aceea, îi arată jucăriile lui ascunse în zăpadă. Sunt arme de jucărie. Crescând, el va
deveni un vânător vestit. Eschimosul ar vrea ca Fram să le prefacă în arme mari, adevărate.
Doar e un urs vrăjit! Păcat că nu vorbeşte!

Dezamăgit de neputinţa lui Fram de a-i preface jucăriile, eschimosul vrea să-l săgeteze,
să se laude în neamul lui că a ucis un urs polar. Ar fi privit ca un adevărat vânător! Dar Fram a
prins săgeţile din zbor. Apoi l-a scuturat pe Nanuc, micul eschimos, i-a rupt armele şi a plecat
iarăși pe sloiul lui. Nici între eschimoşi nu era locul lui. Nimeni nu a crezut vreodată povestea lui
Nanuc despre ursul vrăjit.

Cap. XVI: „Sfârşitul"

Otto şi Egon, doi vânători polari, au pierdut câinii şi săniile, când o banchiză de gheaţă s-
a despicat. Au rămas în viaţă, dar fără provizii, fără arme, la o distanţă de 48 ore de coliba lor.
Erau dintre cei ce fuseseră pe vaporul care-l adusese pe Fram la pol. Numai că pe drum i-a
prins furtuna de zăpadă şi au îngheţat. Nu se mai puteau mişca. În starea aceea i-a găsit Fram.
I-a recunoscut după miros. La început n-a înţeles ce e cu ei. Apoi şi-a dat seama. I-a încălzit el,
cu blana lui. Până i-a dezghețat. După care i-a dus la adăpostul lui, unde avea carne de focă.
De acolo, vânătorii s-au întors, cu Fram, la coliba lor. Urma să vină corabia care îi duce în ţările
lor.

Fram s-a suit singur în barcă, dorind să fie luat şi el. Şi l-au luat! Era singurul loc unde se
mai simţea, bietul de el, acasă...

Impresii de lectură:

Cartea mi-a plăcut foarte mult, şi pentru text, şi pentru ilustraţii. Atunci când Fram s-a despărţit
de oameni, nu ştiu ce cuvinte măiestrite a folosit autorul, că am plâns puţin...

Şi m-am gândit la urşii polari, despre care am citit că sunt pe cale de dispariţie..., din cauza
încălzirii globale care le topeşte gheţurile. Ei nu mai au pe ce să trăiască.

M-am mai gândit la animalele de circ, care sunt luate din mediul lor natural şi îmblânzite, ce-i
drept, pentru a fi însă distracţia oamenilor. Oare ele sunt cu adevărat fericite între gratii?

Şi, în fine, m-am gândit cum ar fi dacă Fram nu ar fi urs, ci un om, forţat să se mute din locul în
care s-a născut, în altul. Cred că nu s-ar simţi bine. Iar dacă ar reveni acasă după mult timp, iar
nu ar recunoaşte locurile, ar fi totul schimbat.

Ei, pe lume suferă şi oameni, şi animale.