„BALTAGUL”

(1930)
Mihail Sadoveanu

REZUMAT:

Capitolul I
Romanul începe cu Nechifor Lipan relatând povestea împărțirii meșteșugurilor de către Dumnezeu
ungurului, turcului, sârbului, boierilor și domnilor, iar la urmă muntenilor. Poveste învățată de la un baci
bătrân, care a fost jidov,1și pe care Nechifor Lipan o spunea la fiecare cumetrie și nuntă.
Vitoria Lipan, soția lui Nechifor, stând pe prispă și torcând, își aduce aminte de poveștile spuse de
soțul său. Neliniștită îl așteaptă de săptămâni bune pe Nechifor, care a plecat după niște oi la Dorna și nu
s-a mai întors. Se gândește adesea la soțul său și la viața muntenilor, dar mai ales la viața femeilor
muntence care ajung văduve mult prea devreme, deoarece muntenii sunt împinși să-și câștige pâinea cu
toporul sau cu cața2. Soții împărțeau treburile gospodăriei, erau înstăriți, aveau oi în munte, gospodărie
mare și bani strânși pentru vremuri grele. Din cei șapte copii au rămas doar cu doi: o fată pe nume
Minodora, îndrăgită foarte tare de tatăl său și un băiat pe nume Gheorghiță, pe care Vitoria îl iubea nespus
și îl apăra de câte ori Nechifor era urâcios cu el. Gheorghiță era numele pe care Vitoria îl îndrăgise pentru
că acesta era, de fapt și de drept, adevăratul nume al lui Nechifor. La vârsta de patru ani Nechifor s-a
îmbolnăvit de hidropică 3, iar atunci mama lui a chemat preoți care i-au ținut slujbe, iar după slujbele
religioase a chemat-o pe țiganca cea bătrână a lui Lazăr Cobzaru. Aceasta i-a făcut un descântec precedat
de ritualul vinderi pe fereastră, mama sa dând, pentru norocul pruncului, un bănuț de aramă. În acel
moment Cobzărița prin descântecul ei a schimbat numele copilului în Nechifor.
Gheorghiță la îndemnul tatălui său coborâse cu oile, ciobanii, asinii și dulăii la iernat într-o baltă a
Jijiei în comuna Cristești nu departe de Iași. Acolo trebuia să stea până Nechifor avea să-i dea de veste ca
are banii necesari pentru a plătii ciobanii, fânul pentru oi și pe stăpânul bălții. Cu o săptămână în urmă
Vitoria primise scrisoare de la Gheorghiță cum că încă așteaptă venirea tatălui său, semn că Nechifor nu
ajunsese niciodată la fiul său. Vitoria era neliniștită și nu știa ce putea să îl întârzie pe soțul său din drum.
La trei zile de la scrisoarea trimisă de băiatul său, Vitoria primește o altă scrisoare de la Gheorghiță, dar
de această dată, în scrisoare erau înșirate vorbele baciului Alexa, care o înștiința pe Vitoria că au nevoie
cât mai repede de bani pentru hrana oilor și a ciobanilor. Spunând de asemenea că încă așteaptă sosirea lui
Nechifor Lipan care avea să aducă oile tinere la stână. La câteva zile de la ultima scrisoare primită,
Vitoria mai primește o scrisoare, dar din păcate pentru ea, scrisoarea era dedicată fiicei sale, Minodora,
trimisă de băiatul dascălului Andrei. Era o scrisoare de dragoste, de care Vitoria nu era încântată, iar în
agonia creată de dispariția lui Nechifor, Vitoria își ceartă fata amenințând-o cu moartea.
În seara aceea, Vitoria are primul semn rău în legătură cu dispariția soțului său, semn care a
tulburat-o nespus. Îl visase pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea trecând o revărsare de ape
spre apus.
Capitolul II

1 ființă supranaturală
2 Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile
3 Boală cauzată de acumularea patologică de apă în cavitățile naturale ale corpului sau în țesuturi
 În dimineața aceea, Vitoria se trezește la sunetul făcut de argatul Mitrea, care aducea oile din
munți, semn că venirea iernii era aproape. Un prim semn rău prevestitor din acea zi este în momentul în
care Vitoria remarcă că brazii sunt mai negri decât de obicei. Când pregăteau masa, Vitoria și fiica sa
Minodora, în pragul ușii se adăpostise cocoșul familiei. În acel moment Vitoria împietrește, deoarece un
al doilea semn rău își conturează prezența, cocoșul4 s-a întors spre poartă și a cântat o singură dată,
prelung.
Vitoria se hotărăște să meargă la preot spunându-i Minodorei că vrea să îi trimită o scrisoare lui
Gheorghiță. O lasă pe Minodora cu treburile gospodăriei și pleacă. În tot acest timp, având în vedere că
Vitoria era plecată cu treabă, iar Minodora știa că mama ei poposește o vreme în sat, aceasta plănuiește să
îi scrie o scrisoare lui Jănică, fiul dascălului, prin care să îi transmită dorul de el și dorința de a se întâlni.
Minodorei îi plăcea de Jănică, deoarece acesta mergea la școală, știa să scrie și să citească.

Capitolul III
După un drum destul de anevoios până la biserica din vârful dealului, Vitoria se oprește la
cârciuma din apropierea bisericii pentru a cumpăra foaie și plic pentru scrisoarea dedicată fiului său, pe
care urmează ca părintele Daniil Milieș să o redacteze. Când ajunge în dreptul gospodăriei părintelui,
aflată în curtea bisericii, observă casa babei Maranda, la care avea să meargă după discuția cu părintele
Daniil. Intrată în odaia părintelui, Vitoria începe să îi povestească totul despre plecarea soțului său, luând
în calcul toate problemele care s-ar fi putut ivi în drumul lui și încheind cu faptul că soțul ei, Nechifor,
este priceput și că în 20 de ani Vitoria a reușit să îi învețe drumurile și să îi calculeze zilele până la
întoarcere. Îi povestește despre semnele avute în ultimele zile, iar părintele încearcă să o consoleze cu
faptul că Nechifor e priceput și că cel mai probabil se va întoarce, ca întotdeauna, cu treburile încheiate și
sănătos. Vitoria îi cere părintelui Daniil să îi scrie o scrisoare fiului ei, Gheorghiță, prin care să îl
informeze că tatăl lui nu a ajuns acasă, iar dacă nu a dat niciun semn acolo, să se sfătuiască cu baciul
Alexa și să vândă câteva din oile bătrâne. Îl mai roagă să se întoarcă acasă de sărbători deoarece are
nevoie de el având în vedere că el a rămas singurul bărbat în familie.

Capitolul IV
Când se lasă întunericul, Vitoria își croiește drum la baba Maranda. Din casa femeii se strecurau
câteva firicele de lumină, semn că Maranda o aștepta pe Vitoria. Baba știa prea bine ce problemă a
îndrumat-o pe Vitoria în casa sa. Baba Maranda începe să-i spună Vitoriei că lumea în care se află și
lângă care trăiesc este nespus de rea. Îi mai spune că soțul ei, Nechifor Lipan, a ajuns cu bine la Dorna
doar că la plecare o tânără cu ochi verzi l-a ținut în loc. Vitoria îi povestește babei Maranda visul ei, iar
baba îi explică Vitoriei că visul este semn că bărbatul ei o înșală și că se îndreaptă spre așternut străin.
Baba Maranda îi propune Vitoriei să trimită o pasăre care cântă noaptea și are ochi de om, semn că au să
o omoare pe femeia cu ochi verzi. Vitoria este nehotărâtă și fiind datoare cu o explicație în fața lui

4- „Conform Dicţionarului de simboluri de Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant (Bucureşti, Editura Artemis, 1994), cocoşul
este un simbol solar, pentru că prin cîntecul său anunţă răsăritul soarelui, dar şi simbol al inteligenţei venite de la Dumnezeu,
avînd darul previziunii. Oamenii din popor au urmărit gesturile fiinţelor necuvîntătoare şi le-au atribuit anumite semnificaţii.
Astfel, cocoşul i-a întărit Vitoriei hotărîrea de a pleca să-şi caute bărbatul.”- Revista Limba Română - Camelia Daniela
Cojocarul (http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2530)
- Vitoria înțelege că soțul său nu mai vine în momentul în care cocoșul se întoarce cu pliscul către poartă, dând semn de
plecare. În tradiția populară românească, în momentul în care cocoșul cântă în pragul ușii cu pliscul către încăpere, prevestește
venirea musafirilor. În cazul Vitoriei Lipan lucrurile se întâmplă pe dos.
Dumnezeu pentru păcatul ce are să îl facă, îi spune babei că se va ruga, va ține post negru 12 vineri, timp
în care bărbatul ei s-ar putea întoarce, iar după aceea vor lua o decizie.
După vizita în sat, Vitoria se întoarce acasă în plină noapte unde se împiedică de argatul Mitrea
care dormea pe prispă. Mitrea se trezește speriat și îi spune Vitoriei și Minodorei, care tocmai se trezise,
că l-a văzut pe cel cu coarne. Vitoria începe să râdă și îl sfătuiește pe Mitrea să se adăpostească și să
doarmă liniștit. Vitoria intră în casă și se închină în fața icoanelor.

Capitolul V
În pragul sărbătorilor de iarnă, Gheorghiță își croiește drum spre casă. Mama sa, Vitoria, îl
primește cu bucurie și dor, îi pregătește masa și îl admiră îndelung. Curioase, Vitoria și Minodora, îl
întreabă de lumea de acolo, de rânduielile lăsate de el în urmă și de șederea sa acolo. Într-un final, Vitoria
își face curaj și îi spune fiului ei că Nechifor încă nu a sosit și nici semn nu are de la el. Îi spune fiului ei
de toate slujbele plătite, de toate discuțiile avute cu preotul și cu baba Maranda și de cele 12 vineri pe care
are să le postească până va lua o decizie în legătură cu găsirea soțului său. Îl îndrumă pe Gheorghiță să
pornească în căutarea tatălui său, iar acesta acceptă cu nesiguranță și îndoială.
În tot acest timp în care soțul Vitoriei dispăruse, aceasta s-a desprins de lume fiind în permanență
într-o stare de neliniște și indiferență față de lumea exterioară, tot ce conta acum era găsirea lui Nechifor.
Își dă seama că din cauza nesiguranței lui Gheorghiță în ceea ce privește căutarea tatălui său, trebuie să
renunțe la ideea de a-l însărcina cu această problemă. Vitoria Lipan, măcinată de durere și gândurile
încețoșate, uită de tradițiile de sărbători, se consideră moartă asemenea soțului. Se refugia doar în zilele
de post negru, zile în care își acoperea gura cu broboada de pe cap, și se depărtează de la mâncare și apă.
Atunci aceasta își dă seama de dragostea pe care i-o purta lui Nechifor Lipan, o dragoste la fel de
puternică și caldă ca în tinerețe.
În ziua de Bobotează, Vitoria, în singurătatea ei, hotărăște să facă un drum la Piatra și la
mănăstirea Bistrița. Erau zile în care promoroaca acoperea pădurea, iar drumurile erau închise. Când se
întorceau de la biserica, Gheorghiță îi spune mamei sale că promoroaca în perioada Bobotezei aduce
recolte bogate în anul respectiv, dar Vitoria nu mai vede o bucurie în asta. În acel moment, băiatul a simțit
cu intensitate durerea mamei. Vitoria îi spune fiului să dea de veste lui Mitrea să pregătească sania și
orzul pentru cai deoarece a doua zi de dimineață vor porni către Piatra. În timp ce Gheorghiță pregătea
caii și sania, fără ajutorul lui Mitrea, își aduce aminte de copilărie și realizează că este în drumul său spre
maturizare. Realizează că tatăl său ar putea fi mort, căzut pe undeva sau ucis de hoți, și se gândește că
povara unei gospodării este mult prea grea pentru un om atât de tânăr ca el. În momentul în care intră în
casă, Vitoria îl întâmpină cu vorbele „Nu te uita urît, Gheorghiță, că pentru tine de-acu înainte începe a
răsări soarele.”, băiatul, nedumerit de vorbele mamei, rămâne fără cuvinte. Femeia continuă să îi spună că
pentru el vremea jucăriilor a apus, iar de acum trebuie să devină bărbat pentru că are nevoie de el și de
sprijinul lui.
A doua zi de dimineață (sâmbătă), au pornit împreună la drum, vremea era liniștită, iar drumul era
greu. La un moment dat, din cauza drumului anevoios, Gheorghiță se dă jos din sanie și începe să se lupte
cu troienele din drum, moment în care simte că îl cuprinde o forță bărbătească greu de explicat. Se uită la
mama sa și îi citește bucuria pe chip, înțelegând că acum devine sprijinul adevărat al mamei sale. Spre
seară au ajuns la Bistrița, își croiesc drum la mănăstire unde Vitoria copleșită de emoție și durere se
închină la icoana cu Sf. Ana unde își spune toate durerile. La un moment dat, la VItoria vine părintele
arhimandrit Visarion care îi spune să aștepte până după încheierea slujbei. Părintele Visarion, după ce
ascultă povestea femeii îndurerate, o sfătuiește pe Vitoria să meargă la Piatra și să semnaleze dispariția
soțului ei.

Capitolul VI
În acea noapte, Vitoria se gândea la faptul că până la nenorocirea ce-l vizează pe soțul ei, nu a
avut legături cu justiția. Era o femeie simplă care toată viața a vândut brânză și a îngrijit gospodăria. Nu
avea încredere să pășească în această lume nouă, lume în care soțul ei era mult mai priceput și cunoscător.
A doua zi, Vitoria împreuna cu fiul ei, a plecat la Piatra. Vitoria știa locul, mai fusese cu soțul ei.
Cei doi, Vitoria și Gheorghiță, au poposit la un han unde au mâncat și au băut pe săturate. După masă
Vitoria era hotărâtă să-l găsească pe prefect, singurul om care putea să o ajute acum. L-a lăsat pe
Gheorghiță cu sania la han și a plecat singură. Ajunsă la clădirea prefecturii își așteaptă rândul emoționată
și cu frică. Când intră în camera prefectului își dă seama că acesta nu arată așa cum își imaginase ea. Îi
spune nenorocirea, iar prefectul analizând situația îi spune muntencei că soțul ei, deoarece avea mulți bani
în posesie se poate să fi fost răpus de hoți, îi cere Vitoriei să scrie o plângere pe baza căreia se vor începe
demersurile pentru căutarea lui Nechifor. Prefectul încearcă să o îmbărbăteze pe Vitoria spunându-i să nu
mai fie supărată pentru că încă nu știu nimic despre dispariția soțului ei, dar munteanca știe că ceva rău s-
a întâmplat cu soțul ei și nu poate să accepte. Vitoria după multe gânduri, renunță la ideea de a lăsa să îi
fie scrisă plângerea de către niște necunoscuți, așa că își croiește drum spre casă unde ajunsă îl roagă pe
părintele Daniil Milieș să scrie plângerea, fiind singurul care cunoaște toate amănuntele dispariției lui
Nechifor.
După ce îl roagă pe părinte să scrie plângerea, Vitoria îi spune lui Daniil de planul ei. În cele 5
vineri pe care le mai are de postit, o s-o trimită pe Minodora la mănăstirea unde mătușa Vitoriei trăiește, o
să dea fierarului o bucată de fier din care acesta va trebui să facă un baltag, care mai târziu va fi
binecuvântat de către preotul satului, Daniil, o să lase gospodăria în paza lui Mitrea, iar băiatul,
Gheorghiță, va merge cu ea pentru că are nevoie de o mână de ajutor din partea unui bărbat.
În data de 27 februarie, Vitoria, împreună cu copiii ei, s-a urcat în sanie și a pornit spre mănăstirea
unde avea să o lase pe Minodora pe tot parcursul căutării lui Nechifor. Fata, supărată, plângea încontinuu,
dar mama s-a o îmbărbăta spunându-i că acesta este primul pas în îndeplinirea deciziei de a-l găsi pe tatăl
lor și soțul Vitoriei.

Capitolul VII
Joi, 9 martie părintele Daniil a făcut o slujbă frumoasă la biserică pentru Vitoria, familia ei și
drumul pe care avea să-l parcurgă. După ce au lăsat pomană la biserică colaci, vin, untdelemn și colivă
Vitoria s-a împărtășit și a plătit preotului 3 bancnote de câte 20 de lei pentru rugăciuni multe pentru drum
și sănătate, apoi, împreună cu Gheorghiță, s-a întors acasă unde bucuroasă și grăbită a pus masa. După ce
Gheorghiță a mâncat, la ușă au apărut 3 bărbați: părintele Daniil, crâșmarul Iordan și domnul David,
negustorul, prieten vechi și bun cu Nechifor Lipan, viitor tovarăș de drum al Vitoriei și fiului ei până la
Călugăreni. Înainte de plecare, Vitoria a hotărât să vândă negustorului David toată marfa pe care o avea
depozitată: burdufuri de brânză, piei de miel și multe altele. După ce a vândut toată marfa Vitoria a primit
în mână 38 de mii de lei, bani pe care i-a înmânat părintelui Daniil pentru a-i îngriji până a doua zi
dimineață. În noaptea aceea o dihanie a intrat în ieslea vacilor, iar Vitoria a ieșit cu pușca lui Nechifor. În
momentul în care sunetul puștii a răsunat în noapte Vitoria a văzut două umbre de om. În acel moment
Vitoria a știut că nu se poate simți în siguranță nicăieri, nici măcar în propria casă, așa că decide să ia
pușca lui Nechifor cu ea.
În dimineața lui 10 martie, Vitoria și fiul ei au urcat în sanie și au pornit la drum. Prima dată s-au
oprit la părintele Daniil pentru a lua traista cu bani, pe urmă s-au oprit la crâșmă pentru a lua o ploscă cu
țuică, iar la primele raze ale soarelui erau ajunși afară din sat, de-a lungul pârâului către aa Bistriței.

Capitolul VIII
După cum s-au înțeles, negustorul îi va însoți o bună bucată din drum pe Vitoria și pe fiul acesteia.
Dar întâi de toate negustorul David îi dă niște sfaturi Vitoriei: îi spune că nu a făcut o alegere bună să
pornească la drum cu sania, pe vremea asta, deoarece în orice moment zăpada s-ar putea să se topească,
iar sania nu va mai fi de niciun folos, iar în schimbul sănii, caii ar fi de mult mai mare ajutor; îi mai spune
că nu crede că bărbatul ei e mort, deoarece totul în lumea aceasta vorbește, casele vorbesc prin fumul
hornului dacă sunt locuite, iar cadavrele niciodată nu stau ascunse, corbii arată unde zace mortul, apa îl
aduce la mal dacă e înecat, lupii sapă dacă e îngropat, iar fântâna îl arată la secetă dacă zace în ea; tocmai
din acest motiv David o încurajează pe Vitoria să nu creadă că soțul ei e mort doar pentru că nu a primit
semn de la el, asta înseamnă că stă undeva unde nu vrea să fie găsit. David îi mai spune Vitoriei că trebuie
să creadă că bărbatul ei trăiește ca să aibă puterea de a-l căuta. Vitoria apreciază vorbele bune ale
negustorului, dar îl înștiințează că ea a pornit la drum după semnele avute și după sfaturile primite. Mai
spune că dacă soțul său a murit, ea trebuie să îl găsească, altfel, dacă era viu, se putea întoarce și singur
acasă. După un lung drum au ajuns la Bistrița, unde David a avut treabă cu niște negustori, de acolo s-au
îndreptat la Bicaz, la hanul lui Donea pentru a poposi peste noapte. Acolo aceștia află că Nechifor Lipan
era cunoscut în zonă, hangiul Donea le spune călătorilor că nu l-a mai văzut pe Nechifor din toamnă, când
mergea în sus pe deal având un cal bun, mai spune că de obicei primăvara Nechifor apare iar la han doar
că în această primăvară nu a mai venit.
A doua zi dimineață, călătorii porniră iar în drumul lor, au mers vorbind, despre Nechifor Lipan
tot drumul până au ajuns în umbra Ceahlăului. După un timp au ajuns la casa negustorului David, în
Călugăreni nu departe de Piatra Teiului. Soția negustorului i-a întâmpinat cu bucurie. Cum stăteau la
masă și vorbeau despre unde ar fi putut ajunge Nechifor, soția negustorului îi spune Vitoriei că în toamnă
Nechifor a trecut pe la casa lor, unde adesea mai poposea în drumurile sale, dar nu a stat mult și aplecat în
miez de noapte cu mulți bani asupra lui, deși gazda îl ruga să rămână până dimineața Nechifor era hotărât
și de neîntors din drum.
A doua zi, duminică, Vitoria și Gheorghiță după ce au plătit găzduirea, pleacă la drum. Ajunși în
satul Farcașa, în dreptul bisericii viscolul s-a intensificat, iar Vitoria după ce se închinase în dreptul
bisericii îi spune fiului ei că acesta este semn că în acest sat trebuie să poposească peste noapte.

Capitolul IX
Cum căutau adăpost, dintr-odată viscolul s-a risipit și a apărut soarele, de parcă ar fi trecut într-o
altă lume. Când au înaintat au observat o adunare de oameni, unul mai curios decât altul, care se
împingeau să vadă ceva în mijlocul lor. La un moment dat mulțimea se desparte pentru a face loc unui om
mic de înălțime urmat de doi jandarmi care țineau câte un huligan. Îmbrăcați sărăcăcios și nu prea triști că
au fost prinși, huliganii au fost aduși în fața mulțimii și a omului mic de înălțime, despre care, ulterior,
Vitoria aflp că acel om este subprefectul. Curioasă, Vitoria se întinde să asculte discuția, interesată de cei
doi huligani care ar putea fi ucigașii soțului său. Acei doi huligani s-au dovedit a fi niște înșelători veniți
de la Galați, pe numele lor Spiru Gheorghiu și Iancu Neculau, care furau banii sătenilor prin diferite
jocuri de noroc (cu zaruri). După ce a cerut informații, chiar și de la subprefectul din sat, despre Nechifor
Lipan, din păcate nu a aflat nimic. La scurt timp a început o altă furtună care nu dădea semne de
ameliorare, așa că Vitoria și fiul ei s-au adăpostit în prima șandrama 5 pe care au găsit-o. La un moment
dat când discutau dacă ar fi mai bine să caute o gazdă sau să aștepte până se mai domolește viscolul, în
adăpostul lor intră un bătrân băut care supărat de musafiri nepoftiți le ține o mică morală. Bătrânul supărat
că drumeții nu i-au cerut lui găzduire, le spune că ar fi trebuit să bată la ușă să mănânce și să se
odihnească, să bage caii în grajd să îi îngrijească și să îi adape. În acea seară moșneagul și soția lui i-au
poftit pe călători în casa lor cu dragă inimă. După ce s-au așezat la masă, Vitoria a aflat că moș Pricop
este fierar și se pricepe la potcovit cai, atunci îi vine ideea de a-l întreba pe moș dacă nu cumva în toamna
a trecut soțul ei pe acolo cu un cal negru țintat în frunte. Moșul îl descrie pe Nechifor, iar Vitoria își dă
seama că într-adevăr este pe drumul cel bun către soțul său. Moș Pricop îi spune muntencei același lucru
pe care i-i l-a spus și soția negustorului David, Nechifor a plecat la drum în miez de noapte fără frică de
tâlhari și cântând.

Capitolul X
Vitoria și fiul ei, ajunși la Borca, au nimerit la un botez, unde au fost întâmpinați de oameni buni
și săritori, care le-au ocrotit caii, le-au oferit o masă caldă și adăpost deasupra capului, asemenea lui moș
Pricop. Vitoria intră în vorbă cu preotul satului căruia îi spune toate necazurile ei și motivul pentru care se
află pe drumuri, iar preotul, cu părere de rău, îi spune că astfel de oameni, asemenea celor care l-au răpus
pe Nechifor, sunt peste tot.
Ajunși la cruci, dau peste niște nuntași, care conform tradiției îi obligă să bea în cinstea mirilor ,
iar în caz contrar îi amenință cu moartea. Vitoria cu bucurie îi face o frumoasă urare miresei, după care îi
povestește acesteia despre necazul ei, adăugând că și soțul ei, Nechifor Lipan, trecea des prin acest sat și
poate, asemenea ei, închina câte un pahar în cinstea mirilor la nunțile sătenilor. Vitoria întreabă sătenii
dacă au văzut un bărbat călare pe un cal negru țintat în frunte, însă niciunul dintre săteni nu i-a putut
răspunde.
Cei doi călători și-au continuat drumul până au ajuns aproape de țara Dornelor. Vitoria avea un
sentiment bun, vedea săteni frumoși și curați care-și petreceau ziua în liniște ba la crâșmă, ba la jocuri.
Vitoria îl îndeamnă pe Gheorghiță să mănânce călare deoarece nu-și permit să mai poposească, fiind atât
de aproape de locul unde s-ar putea să-l găsească pe Nechifor. Cum mergeau ei prin sat, un om înalt și
slab li se alătură, iar după ce merge o bucată de vreme cu ei, o întreabă pe Vitoria de unde vine și unde are
de gând să poposească. Vitoria îi spune bărbatului că vine de departe și nu are de gând să poposească
decât la Vatra Dornei. La un moment dat, în timpul conversației, bărbatul se apleacă ușor spre urechea
Vitoriei și îi șoptește în așa fel încât Ghiorghiță să nu poată auzi ce îi spune. În acel moment Vitoria
grăbește calul și îi poruncește lui Gheorghiță să ia baltagul și să-l pălească pe străin. Străinul fuge râzând
și urlând că această femeie este de pe o altă lume. Vitoria, privindu-l cu ură cum se îndepărtează, își
continuă drumul până la Vatra Dornei. Odată ajunsă la Vatra Dornei, găsește un negustor pe care-l
5 Prelungire a acoperișului unei clădiri, care servește ca adăpost. 2 (Reg) Încăpere de scânduri, făcută de obicei în spatele casei
și lipită de peretele ei, care servește pentru păstrarea uneltelor, pentru adăpostirea temporară a animalelor etc.
întreabă unde se află ulița iarmarocului. Negustorul făcând semn îi arată Vitoriei direcția, iar aceasta își
croiește drum spre iarmaroc. Ajunsă la iarmaroc, găsește un slujbaș pe care-l roagă să caute în condica lui
toate vânzările de oi făcute astă-toamnă. Slujbașul găsește în condica lui o tranzacție de 300 de oi făcută
în luna noiembrie de Gheorghe Adamachi și Vasile Ursachi către Nechifor Lipan. Vitoria bucuroasă îl
ascultă pe slujbașul care-i povestește că Nechifor a acceptat galant să vândă, din oile cumpărate, 100 de
capete altor doi gospodari necăjiți, iar slujbașul de atunci, impresionat, a rămas prieten cu Nechifor.
Vitoria, auzind toate acestea, a început să plângă spunându-i slujbașului că de la acea tranzacție Nechifor
nu s-a mai întors acasă. Slujbașul îi spune Vitoriei că acest lucru este de neperceput deoarece a fost de
față când împărțeala oilor a fost făcută și îi spune Vitoriei că alături de Nechifor au încălecat la drum și
alți doi bărbați. Vitoria nedumerită îi spune slujbașului că ea nu știe ca Nechifor să fi plecat la drum cu
cineva, dar slujbașul îi spune că Nechifor se avea prieten cu acei doi bărbați. Vitoria se hotărăște să
meargă pe drumul pe care Nechifor ar fi dus oile la iernat, iar slujbașul îi spune că soțul ei a apucat
drumul spre Neagra.

Capitolul XI
Făcând cale întoarsă, Vitoria se hotărâse să se oprească la o crâșmă ca să întrebe dacă cineva a
văzut trei călăreți cu 300 de oi. Crâșmarul își aducea foarte bine aminte și îi spune muntencei că i-a văzut
îndreptându-se către Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril. Adaugă că aceștia au poposit la crâșma lui, unde
l-au poftit pe părintele Vasile la masă cu ei, după care Nechifor l-a rugat pe părinte să facă o aghiasmă și
să-i stropească oile. Într-un târziu, Nechifor a dat poruncă de plecare. După discuția avută, Vitoria îl
plătește pe crâșmarul Dumitru Macovei și împreună cu Gheorghiță încalecă și își continuă drumul.
Grăbiți, trecură prin Păltiniș, Dîrmoxa, și Broșteni, iar într-un târziu, când își observă caii obosiți,
îndupleca să facă popas. Cei doi călători găseau, în drumul lor, informații despre Nechifor din crâșmă în
crâșmă. La hanul cel mare de la Broșteni, Vitoria a aflat că oile trecuseră prin gura Negrei spre Bistrița. A
găsit vie amintirea celor trei călăreți cu oile lor și la Borca, unde a aflat că turma a apucat alt drum,
părăsind lungul apei Bistriței. Pe urmă, Vitoria a făcut popas și la Sabasa, unde, de asemenea, a aflat urma
oilor și a călăreților. În continuare au poposit după satul Suha la crâșma domnului Iorgu Vasiliu, unde
aveau să stea mai multă vreme, pentru a se odihni și a mânca. Când Vitoria începe să-i pună întrebări
domnului Vasiliu despre călăreți, acesta îi spune că la crâșma lui au poposit doar doi dintre ei. Crâșmarul
îi spune Vitoriei că pe unul dintre călăreți, cel cu buza crăpată, îl cheamă Calistrat Bogza. În mintea
Vitoriei începea să se facă lumină, la Savasa erau trei călăreți, iar peste muntele Stînișoara, la Suha,
Nechifor Lipan nu mai era. Vitoria își dă seama că între Sabasa și Suha poate găsi cheia adevărului, era
convinsă că pe Calistrat Bogza și pe tovarășul său îi putea găsi cu ușurință.

Capitolul XII
Cum stăteau la han, în odaie apare soția domnului Iorgu Vasiliu, care îi spune acestuia că ar putea
găsi numele celor doi în condica sa. Soția crâșmarului își aduce aminte că pe celălalt călăreț îl cheamă Ilie
Cuțui și că cei doi stau în vale la Doi Meri. Vitoria mai află că cei doi călăreți s-au îmbogățit în foarte
scurt timp. Vitoria și soția crâșmarului Vasiliu se înțeleg să pună pe cineva să-i cheme pe cei doi călăreți
la primărie pentru a-i interoga, deoarece este prea periculos ca Vitoria să meargă împreună cu fiul ei la
Doi Meri, deoarece nu se știe cum vor reacționa Ilie Cuțui și Calistrat Bogza la întrebările puse de Vitoria
în legătură cu dispariția soțului ei. La scurt timp, cei doi călăreți au ajuns la primărie, iar Vitoria, când a
aflat asta, a fost copleșită de emoții.