1.Interesul față de limbă în antichitate.
Teoria limbii in Evul Mediu și Epoca
A) India De regula se afirma ca despre
lingvistictă in calitatea ei de disciplina
științifica, nu se poate vorbi decit incepind cu
primul tratat al sec. XIX-lea. Aceasta afirmatie
însa nu poate fi aceeptata fără resurse,
deoarece neglijează adevarul ca orice ştiința,
inclusiv lingvistica se cladeste pe propriul
trecut. In legatura cu acest detaliu vom evoca
constatarea rezonabila a profesorului Eugen
Coşeriu: E o opinie curenta susținuta și
raspindita de insişi lingviştii din epoca
respectiva ca lingvistica exista ca știina,
demna de acest nume, odata cu abordarca
metodei comparative: lingvistica ştiințifica, se
afirma, apare care gramatica comparata ca
studiu sistemic al corespondențelor dintre
limbile care aparțin acelorași familii instorice."
Insa dacă aceste interpretari, pe cit de legitime,
pe atit de restricte îi opunem alta, care
considera drept linvistica orice forma de
reflecție asupra limbajului, atunci lingvistica
moderna se prezinta ca o reintoarcere la teme
esentiale ale speculației lingvistice specifice
sec. XXI. lar aceasta speculuție la rindul ei,
reelaboreaza teme deja curente in dezbaterile
anticilor privitoare la originea și
caracteristicile limbajului. Pornind de la aceste
considerente, lingvistul e dator pur și simplu,
sa puna in evidenta continuitatea teoriilor
lingvistice, så reliefeze complementaritatea
lor. Cele mai vechi lucrări in care se abordează
chestiuni de limbă sau mai exact conțin
informații privind descrierea unei limbi ca
atare le atestam in India Antica. Aceste lucrari
fiind cunoscute sub numele de vede, au luat
naştere inainte de sec. VI-lea i. Hr. și
includeau diferite imnuri religioase
considerate cele mai sfinte carți și pina in
prezent al religiei hınduşılor. Tradiția
gramaticală indiana este foarte diversa in
manifestarile sale. Panele, recunoscut cel mai
mare dintre gramaticienii indieni, menționează
un numar mare de predecesori și se poate
presupune ca el a continuat o tradiție
lingvistica inceputa cu mult inaintea lui.
Referitar la diversitatea și amploarea operei
gramaticale indiene, trebuie sa remarcam că au
fost recunoscute 12 şcoli ale teorici
gramaticale de tradiție indiena și s-au pastrat
peste 100 de lucrari Cea mai veche vedă
Rigveda identica dupa volum cu lliana și
Odiseea conținea 1028 de opere lirice .Fireşte,
limba textelor epice necesita anumite
comentarii auxiliare pentru a fi înțeleasă și
drept rezultat au apărut o serie de tratate ce
explicau chestiuni de fonetica, de pronunțare,
de gramatică, etimologice, lexicologie ete. În
lingvistica limbii antice se evidențiau 4 părți
de vorbire: numele, verbul, prepoziția și
particula. Teoreticieni distingeau cuvintul,
sufixul și desinența
b) Grecia 2.
În cazul examinarii viziunii lingvistice Renașterii. Ce de-a doua etapa din istoria
grecești, situația e mult mai favorabila, constituirii lingvisticii se caracterizcază prin
deoarece ne aflam in fața unor diverse empirism şi prin dezvoltarea obserbațiilar
materiale documentate. Referindu-se la despre limba din perspectiva raționalismului
succesele grecilor, in studiul limbajului uman, filosofic, cu punctele de plecare din
cercetatorii au remarcat stralucirea gindirii lor: antichitate, mai ales in cultura elină și in
„Grecii antici au avut darul de a se minuna de gramatica latina, dar desfaşurindu-se ca treapta
lucruri pe care alti le au ca atare". Diversă ca specifica in Evul Mediu şi Renastere In strinsa
problematica și ca interpretare a fost legatura cu extinderea și accentuarea
activitatea lingvistica a anticilor greci. Un supremației catolicismului, secole la rind viata
detaliu se cere remarcat in mod special, daca spiritual medievala este dominata de
in India problemele de limba erau soluționate superioritalca latina. Orice promovare
preponderent prin prisma aspectului lor personala depindea de cunoaşterea solida a
practic, atunci in Grecia Antica aceste limbii latine. Accasta se intimpla, dcoarece
probleme erau examinate preponderent prisma latina nu cra doar limba liturghiei şi a Bibliei,
filosofica. In această ordine de idei vom ci si limba universala a diplomației, a științei
menționa reflecțiile ginditorilor greci pe și a culturii. Întrucît ea acum e o limbă străina,
marginea a 2 probleme majore: legatura dintre ce trebuie invațata la scoala cu scopuri
realiile și denumirile lor, concordanta dintre importante, s-au scris numeroase manuale,
categoriile gramaticale și cele logice. Referitor care sa-i ajute pe școlari sa o insuşeasca. De
la prima chestiune s-uu conturat 2 teorii: teoria acum Inainte scopul studiului lingvisic a fost
fiusei şi teoria thesei Susținatorii primei aproape in intregime didactic, iar doctrina cra
consideram că intre un nume și realia derivata din el. Această activitate pur didactica
denumita de el exista legatura naturala, adică a confirmat pe parcursul unei perioade
aspectul sonor reflecta particularitapile fizice îndelungate. Au fost preluate citeva manuale
ale realiei. Adepti teorici 2 susțineau că de gramatica latina in versuni pentru uşurarea
numele realiilor au un caracter arbitrat: ele Invațarii. In secolele următoare și mai ales
apar pe baza unei convenții între oameni și nu incepînd cu Renaşterca, pe fundalul unor
au nici o legatură cu esența realiei. Astlel, complexe framintari in domeniul vieții
Democrit era de parerea că realiile capătă un culturale, registrul preocuparilor lingvistice se
nume nu in virtutea legăturii cu natura realici, multiplica. In legatura cu dezvoltarca
ci conform unei convenții. Problema sentimentului de naționalitate și cu
concordantei dintre categoriile gramaticale și dezvoltaren unor mişcări reformiste in
cele i-au gasit reflectare in studiile lui interiorul bisericii, are loc acum o scadere a
Aristotel. prestigiului limbi latine și o orientare a alențici
c) Roma Antica spre limbile naționale. Oamenii au resimțit
Viziunea lingvistică romană este dominata de grija fața de folisirea și cultivarea limbilor
gramatica elina .In cadrul unei influențe nationale ca pe o datorie a lor. In acest context
generale a filosofiii și culturii greceşti asupra se poate spune ca studiul aprofundat al limbii
celei romane dar se știe ca din punct de vedere
latine a fost inaugurat in sec. al XIV-lea de
politicromanii au guvernat poporul grec, iar
din punct de vedere cultural ei erau discipoli ai catre D. Aligheri in lucrarea sa: Despre
ginditorilor greci. Romanii urmeaza foarte vorbirea vulgara, in care a laudat meritele
deaproape structura gramaticilor eline in limbilor vorbite La romani, in condiții istorice
tiparele carora încearca sa introducă propria diferite, primele gramatici apar mai tirziu.
limba: pornind de la faptul ca latina şi greaca
se aseamană mult sub aspect tipolagic ( se
aseamand după structură ); romanii au preluat
din lucrările grecilor o serie de concepte,
categorii și modalitati de descriere a
fenomenclor glotice, mai mult chiar romanii
nu urmau modelele greceşti numai in privinta
prepozițiilor generale despre limba, dar și in
chestiuni de detaliu, cum ar fi de exemplu:
compartimentarca matericei. Donatus reia
foarte fidel teoria parților de vorbire şi
structura gramaticii a lui Theax; Priscianus nu
se lasa numai influentat de către nimeni, dar
introduce chiar diferite fragmente traduse din
gramatica lui. In ceea ce priveşte parțile de
vorbire, granmaticieni latini nu au făcut decît
modificari minore, asupra carora atenția le-a
fost atrasa, datorita diferentelor dintre limba
greaca si cea latina. Cel mai independent și original
dintre romani care sa ocupat de lingvisuca a fost Varro. A fost
un cercetaior polivalent, sfera lui de interese mergind de la
agricultura la procedurile senatoriale și la antichitățile romane.
Teorile sale lingvistice le a expus in tratatul de lingua latina (
25 volume ). printre care s-a pastrat doar vol. 5-10 și cîteva
fragmente din celelalte. Preocuparile sale tin de etimologie
descrierea empirica a gramaticii limbii latine .Nu a neglijat
Varro nici alte aspecte ale studiului limbii cum ar fi: fonetica,
vocabularul, istoria scrierii, a semnalat împrumuturile straine
in vocabularul latin și a stabilit corespondentele fonetice
dintre latina și dialectele italice.
3. Lingvistica comparativ-Istorică.Izvoarele
metodei comparativ istoricaÎn rezultatul
analizei faptelor de limba, o serie de lingvisti
din diferite țari au ajuns la concluzia ca
asemanarea mai multor limbi poate fi explicata
doar prin originca lor comuna Cu alte cuvinte,
unul din factorii care au determinat aparitia
metodelor comparativ-istorice consta in ideea
despre inrudirea limbilor, care a luat nastere cu
mult Inainte de constituirea metodei
comparativ-istorice. Astlel, se poate spune că
studierea de catre europene a relaților istorice
dintre limbi a fost initiata de Dante, care a
diferenția 3 familii de limbi curopene propriu-
Zise, in 1538 apare lucrarea umanistului
francez Postellus despre inrudirca limbilor,
care conține de asemenca o incercare de
clasificare a limbilor. lar in 1599, invațatul
olandez Scaligher intreprinde o clasificare a
mai multe limbi europene, evidentiind 11
grupe de baza Notam ca in afară de lucrarile
Invätaților citati apariția metodei comparativ-
istorice a fost determinata si de victoria
punctului de vedere evolutiv asupra
convingerii ca limba are un caracter invariabil,
static. A gràbit de asemenca apariția metodei
comparativ-isterica a cunoştingelor lingviştilor
in domeniul limbii sanskrite.
b) Intemcietorii lingvisticii comparativ-
istorice sunt considerați: F. Bopp care a
demonstrat pe baza de material vast inrudirea
sanskritei cu o serie de limbi europene (
greaca, latina). R. Rask- care a evidentiat
raporturile de Innudire dintre limba islandeza
şi limbile greaca și latina, J. Grimm care a
prezentat o descricre amănunțită a fomelor
gramaticale ale limbilor germanice. Vortakoy
- care a dezvaluit relațiile de Inrudire dintree
limbile slave, E Diez - care a descris in
lucrareu. Gramatica limbilor romanice
inrudirea limbilor romanice. In privința limbii
románeşti, Dicz are meritul de a fi nimicit pe
cale ştiințifica, toate basmele despre originea
slava a limbii romàneşti, precum acele care
erau sustinute cu patima de filologi de scoala
veche, slavona şi conbătute in acelaşi mod
nedibaci de şcoala veche a filologiei
romanesti.
c) Tehnica de aplicare a metodei
comparativ istorica:
Metoda comparativ-istorice este un sistem de
procedee stiințifice folosite la studicrea
limbilor inrudite pentru reconsituirea
trecutului lor istoric ca scopul de a dezvalui
legitățile lor de evoluție începind cu limba de
baza. Aplicarea metodei comparativ-istorica se
bazează pe o serie de cerinte, respectarea
carora sporeste temeinicia concluzilor:
a).drept bază a metodei comparativ-istorica
serveşie insasi posibilitatea scindarii unei
comunitai de limbi, a unei limbi stravechi,
b).in procesul confruntarii trebuie sa ținem
cont de faptele din mai multe limbi, deoarece
asemanarea elementeler numai din 2 limbi
poate fi calificata ca ceva intimplator De ex.
asemnarea ( sapo -sapun, saponi -sapun, Inca
nu Inseamna ch avem de a face cu 2 limbi
inrudite. c)in orbita confruntarii trebuie atrase
aspectele cele mai vechi ale cuvintelor,
deoarece acestea au pastrat mai fidel formele
originale din limba de bază, d.)de asemenca in
procesul comparari limbilor trebuie sa
comparam cuvintele imprumutate, cuvintele
emitate; e).graiul copiiler, f.)la aplicarca
metodei comparativ-istorice trebuie sa se tina
cont de regularitalea schimbarilor fonetice (
conform regularitații schimbarilor fonetice, un
sunet, schimbindu-se intr-o anumita situatie,
intr-un cuvint, sufera același modificari In
acelcasi Imprejurări cu alte cuvinte )
4. Viziunea / conceptul lingvistic a lui
Humboldt.
Aceasta directie are la baza Invațarea lui
Humboldt precum şi succesele notabile
obțtinute in domeniul psihologici. Vorva e ca
în lucrările lui Humbold intîlnim o serie de
teste .Reprezentatul Steinthal care a respins
cancepția logistă precum și naturalismul
lingvistie. Dupa parerea lui Steinthal limba
este o emanație a conștiinței de sine a omului,
este Exprimarea cu ajutorul sunetelor
articulate, a mişcarilor inierne, psihice și
spirituale, a stărilor si a atitudinilor constiente
A evidentiat rolul psihologiei populare, iar
principalele chestiuni formulate de catre el in
legatura cu psihologia populara sint
urmatoarele: raportarca psihologiei colective
la cea individuala, natura si spiritul, aitudinca
fața de antropologie, istorie, politica și știinjele
naturii etc. Toate particularitatile structurii
limbii, Invatatul german le explica prin
asociatiile psihologice ale oamenilor si intr-u
cît exista deosebiri in pshihologie poporului,
reiese ca si structurile limbilor trebuie sa fie
diferite. Psihologia popurului asa sau altfel se
prezinia la toate drept stiinta despre limba,
deoarece intreaga activitate intelectuala a
omului se desfasoara prin intermediul limbi
.Steinthal stabileşte o dubla dependența între
limba și activitatea spirituala. In primul rind,
limba este un produs al spiritului poporului și
reiese ca limba poate și trebuie examinată
numai patrunzind in toată bogatia,
complexitatea producției spirituale a omului.
lar in al doilea rind limba, este o expresie a
spiritului poporului și reiese cá mumai
examinarea tuturor formelor lingvale ne-ar
oferi posibilitaten sa ințelegem spiritul
poporului.
5. Direcția naturalista in lingvistica. A
Schleicher in tratatul: Teoria lui Darwin si
lingvistica, afirma ca ceea ce scrisese despre
istoria si preistoria limbilor era, In mare
parte,asemanator cu teoria evoluționista a lui
darwin. El era un specialist in stiintele naturii,
iar obiectul lui de studiu - limba este unul
dintre organismele naturale din lume, ca
trebuie analizat cu metodele stiintelor
naturale: legile pe care Darwin le-a stabilit
pentru speciile de animale și plante sint
aplicabile, cel punținb în linii generale
organismele vii. Schleicher evidențiaza
perioada preistorica și istorica In evoluția
limbii avem de a face cu stadiul preistoric
ascendent al cărui termen este momentul
flexionar pur, apoi cu stadiul istoric,
descendent, decadent, acela al dezagregarii
sistemului flexionar Astfel cele 3 tipuri de
limbi ( izolante, aglutinate, flexibile ) au
aparut in perioada preistorica, dezvoltindu-se
consecutiv unul din altul. In afirmațiile sale
apare convingerea ca tipurile respective de
limbi sant rezultatele unor dezvoltari istorice
succesive, In acelasi mod in care peştii,
reptilele, pasarile, mamiferele care au evoluat
succesiv sunt reprezentane astăzi prin speciile
coexistente din lumea noastra biologica,
fomarca limbajului sunt prin urmare, stadii
succesive ale activitatii umane, dezvaltarca
limbajului ajunge
la capatul sau de Indata ce literatura işi face
apariția.
6. Şcoala neogramatica. Şcoala neogramatica sau
curentul neogramatic - curent lingvistic care susține
principiul regularitatii schimbarilor fonetice
(considerand analogia drepi factor principal in
aparifia formelor nos) și promoveaza studiul limbilor
moderne. Lingvistii ca Steinthal in Germania și
Potebnea in Rusia ai zdruncinal temclile seoli
naturaliste, Inlaturind multe dintre tooriilr greşite ale
acestein și impingind inainte conceptia psihologista.
Și in ce privește unele date concrete conceptiile mai
vechi menținute de scoala naturalista se dovedisera
greşite, de exemplu ideca ch sanscrita, reprezinia cel
mai bine limba indo-cruopeana, idee cure facen ca in
reconstituirca limbii indo-curoperne sa se pomească
mai peste tot de la sunctele so morfologia limbii
sacnscrite și relațiile intre lingvistică și studiul
filologic al limbilar clasice, Intre studiul limbilor
mourte și al limbilor vii se lämurese în buna parte in
acclași interval de timp. Multa vreme filologii clasici
se artasera neincrezitori fuja de știința nouă,
lingvistica Cu timpul s-au stabilit legaturi trainice
intre lingvistica și și filologia clasica Schleicher a
studiar dialectele contemporane ale limbii lituane,
care nu aveau în sprijinul lor o literatura cultă. In
acord cu teoriile psihologiste, ca limba nu exista decit
In indivizii vorbitori, ceca ce Inscamna in ficcare din
ei separut. Schimbarnle nu pot proveni decit de la
individ, adică nu put fi explicate decit prin psihologia
personala a individului de la care au pornit. In
esențA, doua sint principiile pe care le expun cu
multp fermitate oei doi aulori: 1.limbu este guvemaia
de legi fara exceptie ( dar e vorba numai de legi
fonctice); 2.un rol important in schimbarile de limba
il joaca analogia ( dar trchuie sa recurgem la
explicarea prin analogie numai acolo unde nu ne
ajuta legile fonctice). Punctul care a atras cel mai
mult atențin in metoda de lucru, ca și in declaratiile
de principiu ale neogramaticilor, a fost atitudinea lor
fatn de regularitatea schimbarilor fonetice.
7. Teoria limbii a lui Boudleauir de
Contency.
El este intemeietorul lingvisticii
contemporane. La baza reflecțiilor lui
Boudleauir de Contency se afla sub uncle
principii generale ce au și determinat
specificul doctrinci lui. a.Tendința spre
generalizare jinind cont de faptul ca in științele
reale, nivelul caracterului șştiințific e
determınat de generalizari, B de C.
dezminjeste parcrca acelor filologi şi
istoricieni care considerau ca gencralizările
împiedică dezvoltările ştiinței. Mentionam că
pentru el generalizārile nu inscamna
indepariare de materialul concret de limba.
b.lnvestigarea obicctiva a limbii. Acest
principiu decurge din teza că ştiința trebuie sa-
şi studicze obiectul ci aşa cum este, cum se
prczinta în realitate, fără a-i atribui categorii
străine. c.Simțul lingval - cercetarea obiectivă
a limbii se bazcază pe simțul de limba, care
este după pārerca lui de Tnalura psihica și
exista obicctiv: d.Critica gramaticilor
tradiționali, deoarece in ele se confunda limba
cu literatura, vorbirca orala cu cca scrisa
e.lmportanța cercetarii limbilor, deoarece ele
sunt accesibile observării, dialectelor
teritoriale și sociale. In majoritatea lucrărilor
Boudlcauir de Contency $i-a exprimat
atitudinea dezaprobatoare lață de direcția
naturalistă în lingvistică și considera eronată
afirmația că limba este un organism, iar
lingvistica esie o ştiința naturala. Lamba Cste
organism, ci funcțic a organismului, adică un
rezultat al anumitor organe. În tratarea esenței
limbii, Boudleauir de Contency are ca punct
de reper delimnarea a 2 aspecte limbii o
constituic cclebritate, adica activitatea
creierului. În ceea ce priveşte natura sonoră, ea
e considerată o manifestare exterioară, o
realizare a laturii psihice și i se atribuie o
semnificație auxiliară, suplimentară. El era de
părerea că totul psihice, dezvoltarea limbii este
condiționată de legi psihice. Limba este numai
in sufletul indivizilor și viața ci se reduce la
asocieri intre reprezentari. nu Gecbrei in
cadrul ficcărei limbi, pe de o parte a aspectului
fizic ( sonor sau fiziologic ), iar pe de alta
parte a aspectului psihologic Dintre aceste 2
elemente ésenta limba este de natura psihică:
natura limbii este psihica, cauzele schimbării
ci sun o.
8. Teoria limbii a lui Ferdinand de
Saussure.
În openere cu alte tcorii in speeial cu
individualismul, a căpătat o răspindire foarte
mare concepția despre limbă ca sistem de
senne, socială prin apartenenja și imanentă
prin caracterul dezvoltarii ci. Accastă
conceptție a fost fundamentata de lingvistul
clvețian F de Saussure în primele decenii ale
veacului 20. Acest savant este personalitate
cheie în schimbările de atitudine din sec. XX-
lea față de al XIX-lea. El a devenit celebru nu
atit pentru faptul că ar fi emis păreri absolut
noi, revoluționare ci ai ales pentru faptul că a
sistematizat intr-o forma originālă noțiuni
carepina la el pluteau in acr Ceca ce la
inaintaşii lui cra intuilic sau idee secundară la
el devine teză fundamentala, principiu
călăuzitor. Meritul lui F. De Saussure constă
în faptul că a combinat tezele altora și le-a pus
deacord cu rezultatele deoscbite ale unor știine
adiacente. Invățătura lui Ferdinand e
îndreptată împotriva atomismului și
istorismului unilateral al neogramaticilor,
precum și impotriva individualismului. Din
cconcepția lingvistică a lui de desprind mai
multe teze principale. În primul rind aussure a
făcut o distincție clară intre compctența
lingvala a individului vorbitor ca membru al
unci comunități glotice și fenomenele concrete
lingvale, adica între limbă și vorbire.
Pronunțindu-se impotriva istorismului
unilateral al neogramaticilor, s-a menționat că
studierea statică e tot atit de necesară ca și cea
istorica, doar aceste 2 aspecte de studiere se
deosebesc principal și nu ai nimic comun între
ele In ceea ce priveşte abordarea diacronică și
sineronica, Ferdinand considera mai important
anume studiul sincronic ln al İI-lca rind
Saussure a remarcat caracterul unitar al
sistemului lingval, interdependența dintre
unitațile limbii. Mentionind ca orice element
al limbii funcționeaza in baza contrapunerii la
alte clemente, şi astfel Ferdinand de Saussure
ajunge la concluzia că esența oricărui clement
al limbii consta nu în particularitațile lui
proprii, dar în deosebirile lui de alte elemente,
în relajiile lui cu alte elemente in locul pe care
il ocupă acest clement in cadrul sıstemului.
9.Teoria limbii a lui Bogdan Petriceicu
Hasdeu.
Primul cercetator roman care s-a interest în
mod activ de lingvistica indo-europeana, a
apclat și a aplicat consecvent metoda
comparativa a fost B.P. Hasdeu. Şi-a inceput
cariera știinfifică publicind lucrari de istorie,
ca mai apoi să fie preocupat de problem in
domeniul lingvisticii, în special în indo-
europenistica. Dupa cum sustine el, scopul său
din perioada daia cra luminarca/explicarea cu
ajutorl limbii a perioadelor istorice pentru care
nu s-au pastrat documente. Elucidarea
problemelor referitoare la elemental autohton
al limbii române izvora din tendinja de a
reduce rolul clementului strain in limba, cit și
de a combate orientarea exagerată a curentului
Latinist. Ceca ce il îndemna pe Hasdeu s se
familiarizeze cu structura altor limbi, cra
dorința de a eunoaște cit mai bine soarta
clementului preroman moştenit de la strămoșii
noştri traco-iliri. Teoria circulației cuvintelor -
tecorie lingvistică generala de mare valoare,
emisa de lingvistul român Bogdan Petriceicu
Hasdeu, pentru a demonstra latinitatea limbii
románe, valoarca cuvintelor românești de
origine latina („cuvintele cu cirçulatia cea mai
mare in limba dau adevăratul caracter al
acesteia"), Ea a generat în zilele noastre
„teoria fondului principal lexical".
10. Particularitățile semnelor limbii.
Conceptul de semn a fost în mod constant
întrebuințat în descrierea și înțelegerea
fenomenelor legate de limbajul uman incă de
catre ginditorii presocratici. Ştiința semnelor
esteo ştiință destul de veche. Semnul este ceva
care stă în loc de altceva, adică un obicct
material care substituie în mod simbolic
altceva. Din definiția semnului rezultă citeva
trăsături principale: 1.are caracter material
(adică poate fii perceput cu ajutorul
senzațiilor); 2.desemnează ceva, ce se află în
afara lui (adică este substitutul unor obiecte,
fenomene, persoane, calități); 3.este
întrebuințat în mod conștient, cu un anumit
scop (acela de a reda o informație – de către
cel ce participa la actul comunicării); 4.este
arbitrat (adică este folosit în mopd
întimplător). Alte trăsături ale semnului sunt
rmătoarele: caracterul discontinuu (ceea ce, de
rînd cu trăsäturile lui diferențiale, ii permite să
se deosebcască de alte semne din sistemul
semiotic); caracterul bilateral (semnul are o
latură materială pe care trebuie s-o perceapă
reprezentanții unci colectivitați, și comportă o
semnficație pe care aceștea trebuic s-o
conceapă, în caz contrat el nu-şi îndeplinește
funcția de semn); caracterul non-arbitrat al
relației dintre conținutul semnului și obicctele
din realitate; caracterul stabil; caracterul
neproductiv.