Sunteți pe pagina 1din 8

3.

Lingvistica comparativ-istoric:
a) Preliminarii;
Lingvistica, n nelesul pe care i-l dm astzi, este strns legat de crearea metodei comparative i istorice.
Aceasta a rmas principala metod de cercetare lingvistic i datorit aplicrii ei, LINGVISTICA a devenit o
tiin. La crearea metodei a contribuit foarte mult cunoaterea limbii sanscrite, dar metoda-comparativ istorica
a fost determinata si de victoria punctului de vedere evolutiv asupra convingerii ca limba este un fenomen
static. nc din secolul al XVI lea s-au fcut unele studii comparative ntre diverse limbi. La sfritul secolului
al XVIII-lea aceste preocupri s-au adncit i au dat natere la lucrri care compara nu numai limbi indo
europene. Descoperirea sanscritei a lrgit baza de comparaie, i cum textele europene vechi cuprind numeroase
arhaisme, ele au putut lmuri multe particulariti ale limbilor clasice. Familiarizarea cu lucrrile gramaticilor
indieni a permis specialitilor europeni s neleag mai bine procesele din limbile noastre, i astfel pe baza
comparaiilor s lmureasc istoria limbilor nrudite. Ideea c SANSCRITA este nrudit cu principalele limbi
europene a fost enunat de francezul Coeurdaux i englezul William Jones. Prima lucrare tiprit n acest scop
a fost a germanului Franz Bopp. Lucrarea este considerat ca actul de natere al metodei comparative i al
lingvisticii istorice.
METODA COMPARATIV ISTORIC este un ansamblu de procedee cu ajutorul crora se studiaz evoluia
limbilor nrudite provenite dintr-un izvor comun i scopul ei este s lumineze istoria acestor limbi.
b) Izvoarele lingvisticii comparativ-istorice;
In rezultatul analizei faptelor de limba, o serie de lingvisti din diferite tari au ajuns la concluzia ca asemanarea
mai multor limbi poate fi explicata doar prin originea lor comuna. In felul caesta una din sursele apartitiei
metodei comp.-ist. Rezida din faptul ca insasi ideea despre inrudirea limbilor a aparut cu mult inainte de
constituirea met.comp.-ist. Astfel, se poate spune ca studierea de catre europeni a relatiilor istorice dintre limbi
a fost initiata de Dante Allighieri (1265-1316) care a diferentiat 3 familii de limbi europene propriu-zise.
c) ntemeietorii lingvisticii comparativ-istorice;
Intemeietorii lingvisticii comparativ istorice sint considerati: Franz Bopp care a demonstrat pe baza de material
vast inrudirea sanscritei cu o serie de limbi indo-europene; Rasmus Rask care a evidentiat raporturile de
inrudire dintre limba irlandeza,greaca si latina. Iacob Grimm, care a prezentat o descriere amanuntita a formelor
gramticale ale limbii germanice. Iar rusul Alexandr Hristtoforovici Vostokov pune bazele istoriei limbilor slave.
Abia in 1836 germanul Friederich Diez a aplicat metoda la studiul limbilor romanice.
d) Tehnica aplicrii metodei comparativ-istorice.
Metoda comparativ istorica este un sistem de procedee stiintifice folosite la studierea limbilor inrudite pentru
reconstituirea trecutului lor istoric cu scopul de a dezvalui legitatile lor de evolutie incepind cu limba-baza.
Drept indice al inrudirii limbilor il constituie asemanarea cuvintelor si a formelor gramaticale.
Stabilirea asemanarilor este de fapt o faza care proceda aplicarea metodei comparativ istorice, apoi urmeaza sa
se delimiteze fondul comun de elemente, transmise din limba-baza.
Aplicarea metodei comparativ istorice se bazeaza pe o serie de cerinte prin respectarea carora sporeste
temeinicia concluziilor:
1

a) Drept baza a met.comp.-ist. Serveste insasi posibilitatea scindarii unei comunitati de limba, a unei limbi
stravechi. Aceasta e o chestiune de metodologie(metoda nu ar fi putea aplicata daca n-ar fi admisa o
atare posibilitate sau ar putea fi calificata drept o exceptie) or, dupa cum se stie, scindarea spatiala a
verbelor duce inevitabil si la divizarea lingvala.
b) In procesul confuntarii limbilor trebuie sa se tine cont de faptele din mai multe limbi deoarce
asemanaria elementelor din 2 limbi poate fi calificata drept intimplatoare, de exemplu asemanarea
latinescului saponcu cuvintul mardoc nu inseamna inca ca avem de a face cu 2 limbi inrudite.
c) In procesul confruntarii trebuie atrase aspectele cele mai vechi ale cuvintelor deoarece acestea au pastrat
mai fidel formele originare din limba baza.
d) In procesul confuntarii limbilor trebuie sa evitem nu numai coincidentele accidentale dar si cuvintele
imprumutate, cuvintele imitative, graiul copiilor.
e) La aplicarea metodei com.-ist. Trebuie sa tinem cont de regularitatea schimbarilor fonetice conform regularitatii
schimbarilor fonetice un sunet, schimbindu-se intr-o anumita situatie intr0un cuvint, sufera aceleasi modificari
in aceleasi imprejurarari in alte cuvinte. Datorita regularitatii schimbarilor fonetioce intr-un grup de limbi
inrudite cuvintele provenite din acelasi etimon prezinta corespondentele fonetice care se repeta la sunete
identice. Asemenea corespondente se observa la elementele latine in limbile semantice.
Exemplu Lat.-octo; rom.-opt; ital.otto; fran.-huit; span-ocho.
Tatamentul grupului latin ot in limbile romanice poate fi exprimat in formele ct,pt,tt,it,ch.
4. Naturalismul lingvistic
Teoria lui Darwin si lingvistica, Schaleiler afirma ca ceea ce scrisese despre istoria si preistoria limbilor era in
mare parte asemanatoare cu teoria evolutionista a lui Darwin. El s-a considerat un specialist in stiintele naturii
iar obiectul lui de studiu-limba, este unul dintre organismele naturale din lume care trebuie analizate cu
metodele stiintelor naturale: legile pe care Darwin le-a stabilit pt speciile de animale si plante sunt aplicabile
cel putin in linii generale si organismelor limbii.
Schlaiher initiaza perioada istorica si preistorica in evolutia limbii: avem de a face cu stadiul preistoric
ascendent al carui termen este momentul flexionar pur apoi cu stadiul istoric descendent acela al dezagregarii
sistemului flexionar. Astfel cele 3 tipuri de limbi : izolante, aglutinante, polisintetice au aparut in perioada
preistorica dezvoltindu-se consecutiv unul din altul. In afirmatiile sale apare convingerea ca tipurile respective
de limbi sunt rezultatele unor dezvoltari istorice succesive in acelasi mod in care pestii , reptilele, pasarilesi
mamiferele, care au evoluat succesiv, sunt reprezentate astazi prin speciile coexistente din lumea noastra
biologica. Se recunoaste in aeasta viziune mostenirea gindirii intregii filologii clasice colorata cu interpretarea
romantismului german si al lui Hegel Formarea limbajului si intoria lui sunt prin urmare stadii- succesive ale
activitatii umane. Dezvoltarea limbajului ajunge la capatul sau de indata ce literatura isi face aparitia.
Invatatul german a mai consemnat: originea si dezvoltarea limbajului sunt anterioare lui de dreptul si strict
vorbind, istoria nu ne arata altceva decit limbajul evoluind dupa legi fixe. Idiomurile pe care le vorbim ca si
acelea ale tuturor natiunilor importante din punct de vedere istoric sint: relicte ,senite.
Se poate observa ca schlaiher nu a putut lega istoria limbii cu istoria poporului , deoarece daca limba se
dezvolta dupa anumite legitati si au un caracter obiectiv, atunci in istoria poporului el nu vede legitati ,
considerind ca istoria poporului e creata conform vointei oamenilor. Merita atentie analogia dintre limbi si
2

organismele vii: dupa cum se unesc tipurile de organisme in specii si familii intocmai asa dialectele se unesc in
limbi iar acestea in grupe si familii. Mai retinem si reflectiilelui schlaiher referitor la lupta pentru existenta.
5. coala neogramatic i adversarii ei.
coalaneogramatic sau curentul neogramatic = curent lingvistic (iniiat n a douajumtate a sec. 19 de
lingvitii germani H. Osthoffi K. Brugmann) care susine principiul regularitii schimbrilor fonetice (care ar
respecta o serie de legi imuabile, asemenea celor ce acioneaz n natur, fizic sau biologie), consider analogia
drept factor principal n apariia formelor noi i promoveaz studierea limbilor modern i a dialectelor acestora.
Neogramaticii au constat ca principalul neajuns al studierii naturalistice al limbilor indo-europene il constituie
cercetarea intr-o doza mare a limbilor dar foarte putin a omului vorbitor, mai ales ca acesta e creatorul si
purtatorul limbii. Neogramaticii au acordat o atentie deosibita si studierii anume a limbilor, dar foarte putin a
omului vorbitor mai ales ca acesta e creatorul si purtatorul limbii. Pentru neogramatici limba era in permanenta
schimbare.Asadar, are loc o universalizarea a principiului istoric.
Neogramaticii n-au putut concepe limba drept un phenomen social, imitind rolul omului la acumularea faptelor
fara sa le explice, iar teza ca fiecare individ poseda o limba pe care o poate modifica conform temperamentului
sau duce la o studiere mecanicista a faptelor glotice.
Reprezentantii scolii neogramatice: .Brugmann, H.Paul, H.Osthoff, B.Delbrk, F.F.Fortunatov.
O alta scola antineogramatica este neolingvistica. coala neolingvistic italian (Giulio Bertolii Matteo
Bartoli.a.) ca o dezvoltare a colii estetice.
6.Teorialimbii a lui Humboldt.
Humboldt este primul savant care spre deosebire de predecesorii si contemporanii lui a acordat o atentie
deosibta problemelor legate de teoria limbii. Conceptele lingvistice ale lui Humboldt s-au format sub influenta
filozofiei clasice germane, in special sub influenta conceptiei filozofice a lui Kant.
Contramandind intelegerea limbii ca ceva static Humboldt sustine ca fara ezitare ca limba este nu produsul
activitatii, ci insa aceasta activitate si anume evolutia este forma de exestenta a limbii.
El considera ca limba nu e numai un mijloc de intelegere reciproca, dar si un instrument de formulare si de
exprimare a gindirii limba este organul care formeaza gindirea, limba este premiza obligatorie a gindirii.
Humboldt considera ca fiecare element al limbii se manifesta ca o parte a intregului.
Trebuie sa notam ca viziune ling. a lui Humboldt este determinata de spiritul poporului. Limba poporului este
spiritual lui.Dupa Humboldt in limba se cristalizeaza o anumita viziune care reflecta particularitatile spirituale
ale poporului. Limba reflecta specificul dezvoltarii spiritului in epocile de progress si regres.Anume limba
exprima sufletul national.
7.ntemeietorii lingvisticii generale contemporane:
a

Concepia lingvistic a lui F de Saussure;

Lingvistul genevez Ferdinand de Saussure (1858-1913) este consideratdrept

ntemeietorul

lingvisticii

structurale i n ciuda existenei unor ideistructuraliste la Humboldt sau Leibniz, numele lui Saussure
rmne legat degeneza lingvisticii moderne. Dei a publicat foarte puin, Saussure a avut oinfluen enorm
asupra lingvisticii. Trei elevi a lui Saussure, Ch. Bally, A.Sechehaye, A. Riedling, folosind noti ele de la

cursurile inute de Saussure laGeneva ntre 1906-1911 i amintirile de la orele maiestrului, au reu it s dea
oredactare unitar cursului Cours de linguistique gnrale. Idei:

Saussure face deosebirea dintre limbaj (ca posibilitate de a folosi o limb), limb (ca ansamblu de
semne folosite de o comunitate. De exemplu romna, franceza, engleza etc) i vorbire (ca formulare a
unui vorbitor ntr-o anumit limb).

Teoria semnului lingvistic, ca asociere prin gndire a unui semnificant (imaginea mintal, vizual sau
auditiv a unui cuvnt) i a unui semnificat (concept, adic reprezentarea mental a unui lucru).

Limbajul selecteaz simultan un semnificant dintr-o mas inform de sunete i un concept dintr-o
mas inform de percepte.

Limbajul are o dimensiune sincronic (ca raporturi ntre semne la un moment dat) i o dimensiune
diacronic (ca evoluie a semnelor n decursul timpului).

Orice semn este definit, n raport cu altele, prin simpla diferen (n mod negativ) i nu prin
caracteristicile sale proprii ("pozitive"): aceast idee definete caracterul structural al lingvisticii lui
Saussure. Ideea se afl la originea structuralismului i a filosofiei lui Derrida.

Raportul dintre semnificant i semnificat este arbitrar; aceasta face distincia dintre semn i simbol
(balana care simbolizeaz justiia este legat de aceasta conceptual, n sens contrar legturii dintre
cuvntul "pisic" i imaginea unui mnunchi de pr care se mic).
b Concepia lingvistic a lui B. de Courtenay;

Dup cum spuneam, apariia structuralismului nu se explic numai ca efect al ecoului teoriilor lui Saussure, ci
i ca urmare a unor cercetri care, ntr-un fel, au pregtit terenul pentru schimbarea de orientare amintit. Ne
referim la punerea bazelor unei noi ramuri a foneticii, f o n o l o g i a, studiul funciei sunetelor n procesul de
comunicare. n aceast pnvin, meritele aparin n primul rnd colii de la Kazan i principalului ei
reprezentant, Baudouin de Courtenay. El a fcut distincia ntre sunet i fonem i a artat c fiecare fonem se
realizeaz n vorbire prin mai multe variante, percepute de contiina vorbitorilor ca o singur unitate sonor,
deoarece apar n acelai morfem.
La baza reflectiilor se afla principii generale ce au si determinat specificul doctrinei lui:
1)tendinta spre generalizare, tinind cont de faptul ca in stiintele exacte nivelul stiintific e determinat de
genneralizari combate ideea acelor filologi si istorici care erau de parerea ca generalizarile impiedica
dezvoltarea stiintei si trebuie sa se limiteze numai la inregistrarea faptelor, investigarea obiectiva a limbii. Acest
principiu dupa parerea lui Courtenay decurge din teza ca stiinta trebuie sa studieze obiectul asa cum se prezinta
el in realitate, fara a-i atribui categorii straine;
2)simtul lingval;
3)critica gramaticilor traditionale( le-a criticat deaoarece in ele se confrunta sunetul cu litera, vorbirea orala cu
cea scrisa);
4)importanta cercetarii limbilor vii.

Limba dupa Courtenay nu este organism, ci este o functie a organismului, adica rezultat al activitatii organelor.
In dezvaluirea esentei limbii , el porneste de la delimitarea a 2 aspecte in cadrul fiecarei limbi: pe de o parte a
aspectului fizic(sonor sau fiziologic), iar pe de o alta parte a aspectului psihologic, cu alte cuvinte a
fonatiei(sunetului) si cerebralitatii si dintre aceste 2 elemente esenta limbii o constituie cerebralitatea , adica
activitatea creierului. In ceea ce priveste latura sonora, ea e considerata o manifestare exterioara, o realizare a
laturii psihice si i se atribuie o semnificatie auxiliara, suplimentara.
c

Concepia lingvistic a lui B.P. Hadeu.

Conceptia lingvistica alu B.P.H trebuie privita ca un product al vederilor sale filozofice spontan materialiste si
cu toate ca in principiu nu poate fi acceptata astazi in intregime ca baza pentru stiinta limbii, se prezinta ca
extrem de stricta si conscventa.Filologia are drept obiect de studiu: a0literatura si arta unui popor;b)moravurile
sau etica si c)limba lui. Fiecare dintre doua filologii poseda doua parti-una materiala sau reala si una formala
sau nominala. De partea reala se ocupa etno psihologia, iar de partea nomminala-lingvistica.

Lingvistica este o stiinta eminamente sociala, desi se foloseste de metodele altor stiinte, inclusiv de ale

matematicii.
Cea mai importanta dintre toate delimitarile facute in lucrarea teoretica este cea care priveste obiectul de
studiu al lingvisticii, adica limba. Ea este impartita in 2: limba in abstracto si limba in concreto.(limbajul

omenesc in limba-langue si vorbire-parole).


Cind sint confruntate dialecte ce exista concomitent in timp se zice ca ele sunt privite din punc de
vedere peritetic(sincronic), iar cind se compara din diferite perioade se zice ca ele sint privite din punct

de vedere anatetic( diacronic).


Considerind impreuna cu Shlaiher ca limba se caracterizeaza prin triada son-forma-sens Hasdeu ii
deduplica pe ultimii doi capatind in loc de 2 doctrine-patru morfologia si sintaxa pentru forma si
semasiologia si neomatologia pentru sens. Socotind ca si cuvintul se prezinta sun 2 aspecte , se mai
capata 2 ramuri:lexicologia si onomatologia.

8. Teoria limbii n sec. al XX-lea:


a) coala funcional din Geneva;
Scoala de la Geneva a fost constituita (si declarata n mod expres "scoala") de catre discipolii si succesorii
directi ai lui Saussure: Ch. Bally si A. Sechehaye, care, elabornd notele luate la lectiile pe care Saussure le-a
tinut ntre 1907 si 1911, au publicat Cursul de lingvistica generala. Reprezentantii principali ai acestei scoli snt
M. Frei, H. Burger si R. Godel. Ultimul dintre acestia a publicat si sursele manuscrise ale Cursului,
impulsionnd astfel noi studii despre Saussure. Ca reprezentant al acestei scoli poate fi considerat si S.
Karcevskij, care pna la moartea sa (1955) a predat la Geneva, dar care, cum am vazut, a activat si n cadrul
Cercului de la Praga. Doar dupa "manifestul" praghez aceasta scoala s-a apropiat de structuralism, n special
prin lucrarile lui M. Frei, dat fiind ca Bally si Sechehaye s-au dedicat mai curnd altor aspecte ale doctrinei lui
F. de Saussure, n particular, interpretarii si revizuirii tacite a dihotomiilor saussuriene. "Scoala" se
caracterizeaza prin separarea transanta a sincroniei de diacronie, prin aproape totala neglijare a studiului
structural al planului expresiei, prin focalizarea asupra sincroniei si a teoriei semnului, prin atitudinea ei
5

negativa fata de caracterul sistematic al schimbarii lingvistice si fata de structuralismul diacronic. In ultimul
timp (dar n parte si nainte) ea se consacra n special reconstruirii sensului autentic al gndirii lui Saussure si
apararii doctrinei saussuriene, chiar n aspectele sale mai greu de sustinut, cu riscul constant de a confunda
problemele exegetice cu problemele referitoare la realitatea limbajului (cum este cazul lui A. Burger, bunaoara).
b) Direcia sociologic francez;
Tot la Saussure se raporteaza ntr-o anumita masura - n special, prin distinctia ntre "limba" si "discurs" si prin
importanta acordata valorilor de limba - curentul de cercetare care si are originea n opera si n activitatea
didactica a lui G. Guillaume (cf. cap. V, 2,3,4 si nota 2), curent care poate fi considerat ca o forma speciala a
structuralismului gramatical, avnd multi adepti printre lingvistii francezi sau cei de limba franceza. Printre
reprezentantii cei mai "fideli" si mai activi ai acestuia i amintim pe R. Valin din Canada franceza (Quebec) si
pe G. Moignet n Franta. Tot la "guillaumism" se raporteaza si B. Pottier, un alt ntemeietor al semanticii structurale si unul dintre cei mai originali structuralisti francezi.
c) coala funcional praghez;
Prima, n ordine cronologica, din aceste trei scoli structuraliste "saussuriene" - cea care, din 1929, este cunoscuta sub numele de "scoala fonologica de la Praga" - este, de fapt, numai partial saussuriana. "scoala" a aparut
si s-a dezvoltat n relatie cu Cercul lingvistic de la Praga, creat n 1926 de V. Mathesius, dar printre
reprezentantii ei figureaza si savanti de la alte centre din Cehoslovacia [de atunci] si din alte tari. Sa-i amintim,
printre acestia, alaturi de Mathesius, pe B. Havrnek, B. Trnka, J. Mukafovsky (cercetator n domeniul esteticii
si al limbajului poetic), V. Skalicka (fondator al unei noi tipologii lingvistice), J. Vachek si pe cercetatorii rusi
N.S. Trubetzkoy (din 1922 profesor la Viena), S. Karcevskij (din 1928 profesor la Geneva) si R. Jakobson (care
ajunge n Cehoslovacia n 1920, fiind n perioada 1933-l939 profesor la Brno) . Jakobson si Trubetzkoy au fost
cei care au imprimat acestei scoli o orientare fonologica si structuralista. Scoala de la Praga se caracterizeaza
prin faptul ca tine cont att de planul expresiei, ct si de planul continutului, att de "forma", ct si de "substanta"
unitatilor lingvistice, insistnd de la nceput asupra posibilitatii unui structuralism diacronic, ale carui prime
modele concrete le-a oferit R. Jakobson.
d) Structuralismul danez;
Scoala daneza poate fi considerata ca fiind constituita n 1931, o data cu ntemeierea Cercului lingvistic de la
Copenhaga. La nceput, n conformitate cu trasaturile comune activitatii lui Viggo Brondal si L. Hjelmslev,
orientarea de baza s-a numit n mod generic "structuralism". Incepnd cu 1935-l936 nsa, ea s-a identificat tot
mai mult cu doctrina lingvistica a lui Hjelmslev, cu glosematica (cf. cap. V, 3.1.). scolii "glosematice" i apartin:
H.J. Uldall, J. Hoit - care s-a ocupat n special cu studiul formal al semnificatului ("plere-mica") -, P.
Diderichsen, romanistul K. Togeby, autor al unei gramatici n mare parte glosematice a limbii franceze , M.
Spang-Hanssen si marele fonetician Eli Fischer-J0rgen-sen. Aceasta, ntr-un sens foarte larg, deoarece fiecare
din savantii respectivi sustine, de asemenea, conceptii personale, diferite de cele ale lui Hjelmslev si chiar
contrare doctrinei acestuia, unii acceptnd glosematica doar n linii generale si doar ca "ipoteza de lucru". Mult
6

mai strict "glosematisti" snt Uldall si Hoit; dar chiar si Uldall, care pe parcursul mai multor ani a contribuit la
elaborarea teoriei, sustine o glosematica partial diferita de cea a lui Hjelmslev.
e) Lingvistica descriptiv american;
Structuralismul american se dezvolta simultan cu cel european, iar ca doctrina explicita este chiar anterior
acestuia, deoarece putem spune ca el apare "oficial" n 1925, o data cu ntemeierea Societatii Americane de
Lingvistica si a revistei sale Language, care n ctiva ani a ajuns sa fie cea mai buna revista de lingvistica
generala. Acest structuralism s-a dezvoltat si din motive practice, din exigentele impuse de descrierea limbilor
indigene din America. Pentru aceste limbi, categoriile gramaticii traditionale, mostenite din gramatica greaca si
latina, proprii limbilor indoeuropene, se dovedeau a fi inadecvate. Pe de alta parte, aceste limbi nu puteau fi
studiate n texte sau n mod "filologic", deoarece erau lipsite de traditia scrisa. n acest sens precursorul imediat
al structuralismului american a fost etnologul si lingvistul de origine germana F. Boas, initiatorul si directorul
marii opere colective Hand-book of American Indian Languages (191l-l938). ntr-adevar, n prefata primului
volum al acestei lucrari, Boas formuleaza n mod clar - n linia traditiei humboldtiene - principiul fundamental
potrivit caruia fiecare limba trebuie sa fie descrisa n conformitate cu propriile sale categorii.
9. Lingvistica romaneasca.
Interesul pentru problemele de limba s-a manifestat la romani, ca si la alte popoare mult mai devreme. Acest
interes s-a manifestat in primul rind pentru descoperirea originii propriei sale limbi si exista date suficiente care
arata ca romanii au avut inca din Evul Mediu constiinta ca limba lor se trage din latina.
Istoricul italian Flavio Bondio, intr-o insemnare din 1453, arata ca a stat de vorba cu romani catolici din
regiunea Daciei Ripensis (Banat), in timpul pelerinajului anual al acestora la Roma, ca si acestia erau mindri de
originea lor latina. Constiinta originii latine a limbii romane apare in mod indirect in Cartea de cintece, scrisa
romaneste, cu litere latine si ortografie maghiara. In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, originea latina a limbii
romane este dovedita de cronicari(Grigore Ureche, Miron Costin, stolnicul Constantin Cantacuzino). D.
Cantemir examineaza si graiurile daco-romane din epoca sa si stabileste afinitati si deosebiri intre ele. In
secolul al XVII-lea apar primele pareri despre limba literara. Mitropolitul Simion Stefan pledeaza in
Predoslovia la Noul Testament de la Balgrad(1648) pentru folosirea unor cuvinte cunoscute de toti romanii, din
toate provinciile romanesti.
In 1699, apare prima Bucoavna (la Balgrad), in care se face o enumerare a slovelor si a semnelor diacritice
folosite in scrierea chirilica romaneasca, dindu-se si indicatii de ordin ortografic. In secolul urmator apar
bucoavne sau bucvare cu caracter didactic la Cluj(1744), la Iasi(1755), la Viena(1771,1777) si la Blaj(1777).
Prima gramatica romaneasca dateaza din 1757 si este scrisa de brasoveanul Dimitrie Eustatievici. Ea este
urmata de cea a lui Macarie, a lui S. Micu si Gh. Sincai, a lui Ienachita Vacarescu, Radu Tempea, DiaconoviciLoga si de altele.
In traducerea din greaca in romana a Noului Testament, Simion Stefan arata necesitatea imbogatirii limbii
romane cu elemente straine care nu au corespondent in limba noastra. Cu jumatate de veac mai tirziu, Radu
Greceanu, remarca saracia limbii literare de atunci cind facea dificila traducerea din greaca.
Grigore Ureche observa asemanarile dintre romana si latina, intuieste unele etimologii latinesti (corecte), dar si
unele gresite.
Miron Costin stabileste 87 etimologii, dintre care aproape jumatate sint acceptate si azi.
7

Un alt cronicar, Constantin Cantacuzino argumenteaza originea romanica a tuturor romanilor si unitatea lor.
Dimitrie Cantemir, in Descriptio Moldaviae, discuta pe larg opiniile privind originea limbilor romane, aratind
ca romana ca si italiana, au origine comuna, dar ca romana e mai conservatoare decit italiana, intrucit in romana
se gasesc mai multe cuvinte latinesti pe care italiana nu le cunoaste deloc. Ca imprumuture pe calea comertului
sunt explicate si cuvintele grecesti, turcesti si poloneze. Meritul lui Cantemir a fost ca acesta a pus pentru prima
data in istoria limbii romane problema elementelor autohtone.
Fiind observator al limbii romane din timpul sau, D. Cantemir observa o serie de diferente dialectale (diatopice)
si chiar diastratice. El remarca pentru prima data fenomenul palatalizarii labialelor. D. Cantemir, cu
neologismele introduse in opera sa a contribuit la formarea stilului filosofic romanesc.
Scoala Ardeleana aduce noi elemente in domeniul preocuparilor de limba, care exista, de fapt, in tot
iluminismul european. Ideea ca romana nu provine din latina clasica, ci din latina populara este foarte
importanta nu numai pentru domeniul romanesc, ci si pentru intreg domeniul romanic din epoca.
Astfel, I. Budai-Deleanu, face o comparatie intre diferite categorii de cuvinte din romana cu cele din limbile
romanice apusene (franceza, italiana, spaniola). El este printre primii lingvisti care remarca unele schimbari
fonetice, rezultate in evolutia limbii romane din latina si considera ca la baza limbii romane sta,,vorbirea latina
populara, nu latina clasica.
Petru Maior aduce argumente solide impotriva ideilor privind istoria romanilor si a romanitatii limbii lor.
Ion Heliade Radulescu sustine ca la baza limbii literare trebuie sa stea limba vorbita de popor si limba cartilor
bisericesti. El considera, ca si iluministii francezi, ca limbajul are o origine naturala si cunoaste in evolutia lui
doua faze: faza de imitare prin sunete a obiectelor si faza de simbolizare a lor.
Timotei Cimpariu a pus bazele gramaticii istorice a limbii romane si a gasit argumente noi privind originea
latina a limbii romane. Cimpariu considera ca limba este un produs al poporului care nu poate fi schimbata prin
interventiile subiective ale unor savanti. El a pus bazele filologiei romane.
Primul studiu dialectal facut de un roman a fost Ion Maiorescu.
August Trebonius Laurian are contributii foarte importante pe planul teoriei limbii. El este considerat punctul
culminant al directiei latiniste. Era un filolog si lingvist desavirsit, binedocumentat in literatura de specialitate a
vremii.
Aron Pumnul a fost un bun filolog, romanist si istoric al limbii romane. Adept al metodei comparativ-istorice,
isi axeaza cercetarile sale pe principiul istoric si comparativ. El stabileste 20-21 de litere (prin care noi am
intelege ,,foneme, ce se ascund in spatele literelor) pentru cele 27 de ,,sunete romanesti.
Marele critic literar, indrumator politic si om politic al vremii sale, Titu Maiorescu a fost un precursor al
teoriei fonematice pe plan european.
Prin Bogdan Petriceicu Hasdeu se deschid cai noi lingvisticii generale si istoriei limbii in Romania. A a
contribuit la bazele lingvisticii moderne in Romania. Hasdeu arata ca ,,nimic nu e mai social decit limba.
Activitatea sa filologica culmineaza cu impresionanta lucrare Cuvinte den bartani, cu comentarii lingvistice
foarte bogate. Dupa Hasdeu, obiectul lingvisticii este ,,limba in abstraco-capacitatea innascuta a omului de a-si
exprima prin sunete gindurile si sentimentele si ,,limba in concreto, numita de el si dialect, prin care se
intelege o limba concreta, veche sau noua, cultivata sau nu, vorbita de multi indivizi sau putini.