6.

Varietatea limbilor a fost un fapt constatat din cele mai vechi timpuri, de la primele
contacte ntre colectivitile umane. Astfel, oamenii s-au lovit de consecinele practice
ale diversitii lingvistice - imposibilitatea nelegerii prin limbaj sonor.
Dar, dup ce au observat c dou idiomuri sunt diferite, oamenii au fost tentai
- aproape instinctiv - s descopere analogiile dintre acestea. ranii i compar
graiul cu cel din satul vecin; persoanele care vorbesc mai multe limbi remarc
trsaturile comune acestora. Lucru curios, ns, tiinta a lsat s treac un timp destul
de ndelungat pn la utilizarea acestor constatri. Grecii, de exemplu, dei
observaser asemnrile ntre vocabularul latin i vocabularul limbii lor materne, nu
au tras din acestea nici o concluzie lingvistic.
Exist dou criterii principale care pot fi puse la baza comparrii limbilor: afinitatea
genetic (material) i afinitatea structural (formal).

CLASIFICAREA GENEALOGIC
Prima ncercare mai riguroas de stabilire a unui grup de limbi nrudite a aprut
n secolul al XVI-lea; aceasta aparinea lui I. Scaliger care, n lucrarea Diatriba de
Europaeorum linguis, arat c exist 11 limbi de baz
Clasificarea genealogic include att limbi vorbite i cultivate n epoca modern i n
actualitate, ct i limbi disprute, atestate documentar sau reconstruite. Dintre miile
de limbi nregistrate, le vom meniona n cele ce urmeaz doar pe cele mai cunoscute,
grupate n cadrul principalelor familii de limbi.
Familia limbilor indo-europene
Familia limbilor indo-europene are cel mai mare numr de vorbitori din lume:
aproximativ jumtate din populaia globului. Aceast familie a cuprins iniial, n epoca
pre-modern, numeroase limbi vorbite de popoare i grupuri etnice diverse, n vastul
spaiu al blocului euro-asiatic.
Indiana veche este cunoscuta sub doua forme diferite ca timp si baza dialectala:
vedica si sanscrita.
Vedica este limba celor mai cunoscute texte indiene, a imnurilor religioase
Vedele (veda "stiinta").
Sanscrita, limba literara a operelor cu caracter laic (samskrta "prelucrat
artistic"): Mahabharata, Ramayana si operele lui Klid.
Indiana medie e reprezentata de limbi comune care s-au dezvoltat paralel cu
sanscrita literara. Acestea sunt denumite cu termenul de prkrit (prakrt "natural"
"popular").
In perioada meie au existat si limbi religioase dintre care celebra este pli,
folosita si astazi in unele tari ca limba a budismului.

Grupul limbilor iraniene (persane)

Limbile iraniene sunt foarte apropiate de cele indiene, indreptatind ideea ca ele
s-au format din dialectele unei limbi unice - din indo-iraniana de baza.
 Limbile vechi iraniene sunt cunoscute din documente izolate. Primele texte
de limba iraniana sunt scrise in vechea persana, cunoscuta prin inscriptii cuneiforme
din vremea regilor Ahemenizi (secolele 6-4 i.e.n.).
Avestica este limba unor texte ale religiei mazdeice, creata de marele
reformator Zarathustra.
Limbile iraniene medii se extind pe perioada dintre secolele 4-3 i.e.n. si
secolele 8-9 e.n. si cuprind grupul occidental si grupul oriental. In grupul occidental
intra sogdiana, saka, horezmica. Din grupul oriental se cunoaste limba parta si
persana medie.

Ramura limbilor italice: Limba latina

- latina arhaica
latina preclasica
- latina clasica (
Limba romana,
Occitana
Franceza
Catalana
Spaniola
Reto-romana
Ramura limbilor celtice
Irlandeza
Scotiana
Bretona
. Ramura limbilor germanice
Gotica
Islandeza
Norvegiana
Germana de sus
Ramura limbilor slave
Rusa
Ucraineana (ruteana

CLASIFICAREA TIPOLOGICA
Spre deosebire de clasificarea genealogica, clasificarea tipologica a limbilor, aparuta
cam in acelasi timp (adica la sfarsitul sec. al XVII-lea si inceputul celui de-al XIX-lea),
se intemeiaza pe alte principii. Intr-adevar, aici nu ne mai intereseaza inrudirea
morfemelor si nici, implicit, filiatia lingvistica, ci tipul limbii, cu alte cuvinte,
asemanarile si deosebirile ce se manifesta in structura gramaticala a limbilor,
indiferent de originea lor.
Pe baza compararii limbilor, intreprns inca de englezul W. Jones, Fr. Schlegel
confrunta sanscrita cu greaca, latina, limbile turcice si conchide ca:
1) limbile pot fi impartite in doua tipuri, si anume in limbi flexionare (cu flexiune
interna) si limbi cu afixe (care dispun de prefixe si sufixe);
2) fiecare limba se naste si ramane in acelasi tip lingvistic
3) limbile flexionare sunt mai bogate, mai stabile si mai durabile decat acela afixale,
care, dimpotriva, ar fi sarace, artificiale si nu s-ar dezvolta organic.
Schleicher nu prevede limbile incorporante, ci indica trei tipuri lingvistice in doua
variante: limbi sintetice si limbi analitice.
1. primul tip il constituie limbile izolante:
a) R - radacina pura (de exemplu, chineza);
b) R + r - radacina + cuvantul auxiliar (de exemplu, birmana);
2. Limbile aglutinante:
Tipul sintetic:
a) Ra-tipul sufixal (de exemplu, limbile turcice si finice);
b) aR-tipul prefixal (de exemplu, limbile bantu);
c) R/a-tipul infixal (de exemplu, limba batbika)
Tipul analitic:
d) Ra (aR) + r = radacina afixata + cuvantul auxiliar (de exemplu, limba
tibetana);
3. Limbi flexionare
Tipul sintetic:
a) Ra - flexiunea interna pura (de exemplu, limbile semite);
b) aR (Ra) + r: radacina flectanta (cu flexiune) si afixata + cuvantul
auxiliar (de exemplu, limbile romanice, engleza).
CLASIFICAREA TIPOLOGICA TRADITIONALA
Lingvistica generala actuala accepta, in principiu, clasificarea tipologica a lui
Humboldt si completarile facute de alti invatati atat in sec. al XIX-lea, cat si in epoca
noastra. Se recunoaste, de fapt, existenta a patru tipuri principale de limbi, si anume:
1) tipul izolant sau amorf; 2) tipul aglutinant; 3) tipul flexionar; 4) tipul polisintetic.
1. Limbile izolante sau amorfe (li se mai spune si radicale)
Din aceasta categorie fac parte: chineza, vietnameza, tibetana, birmana, siameza,
limbile sudaneze (in parte, si engleza).
2. Limbile aglutinante
In aceasta categorie se incadreaza majoritatea limbilor din Asia, Africa si Oceania:
limbile turcice, mongolice, tunguso-manciuriene, samoedice, bantu, fino-ugriene,
dravidiene, gruzina, japoneza, armeana de azi (care poseda ns si unele trasaturi,
specifice tipului flexionar) s.a.
3. Limbile flexionare
Aceste limbi se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi fundamentale:
a) posibilitatea variatiei fonematice a structurii morfemelor (flexiune interna). Aceasta
modificare serveste la formarea de noi cuvinte sau diferite forme ale unuia si aceluiasi
cuvant (cf.engl. sg. foot "picior" - pl. feet; germ. Wald "padure" - pl. Walder; Handel
"negot" - pl. Hndel;
germ. Fangen "a prinde", fngt (prez., pers. a III-a sg.), fing (imperf., pers. a III-a sg.);
b) fiecare afix poate fi purtatorul mai multor functiuni gramaticale; cf. in rusa;
desinenta - ev (in dervjev<dervo "copac", exprima categoria numarului (pl.) a
genului (n.) si a cazului (gen.);
c) o coeziune perfecta a morfemelor (fuzionarea lor).
1. Limbile polisintetice (incorporante).
Particularitatile acestui tip morfologic consta in aceea ca diferitele obiecte ale actiunii
(direct, indirect) precum si circumstantialele nu sunt exprimate prin parti secundare de
propozitie ci prin diferite afixe care intra in cpomponenta formei verbale ce serveste
de predicat in propozitie. Uneori in componenta predicatului se inlcude si subiectul.
Putem spune, astfel, ca in limbile polisintetice cuvantul corespunde unei intregi
propozitii din alte limbi.
Din limbile polisintetice fac parte multe limbi ale indienilor din America, unele limbi
africane si limbile unor popoare din Asia.

CLASIFICAREA SOCIOLINGVISTIC
Tipologia sociolingvistic a limbilor este de natur dicotomic (de exemplu: limb
oficial / limb nonoficial), dei n unele cazuri se opereaz cu categorii mai mult sau
mai puin izolate. Este de menionat c unele tipuri de limbi se ntlnesc rareori n
stare pur n realitatea lingvistic. Deseori se observ c situaiile concrete sunt mult
mai complicate dect sistematizrile teoretice simplificatoare.
Principiile care stau la baza clasificrii sociolingvistice sunt att de ordin lingvistic, ct
i extralingvistic.
Astfel, pornindu-se de la criteriul provenienei teritoriale se face distincie ntre limb
indigen (autohton) originar i limb neautohton (imigrant), impus din
exterior ntr-un anumit teritoriu (Kloss, 1968, p. 71). Situaia n care limbile autohtone
sunt utilizate ca limbi oficiale ntr-un stat este numit endoglosie, iar situaia n care
rolul respectiv l joac o limb imigrant exoglosie (Kloss, ibidem).