Derivarea, Sufixele, Prefixele

Derivarea

Derivarea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează cuvinte

noi cu ajutorul sufixelor şi al prefixelor.

Sufixele

Sufixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate după rădăcină.

Sufixele sunt:

– lexicale, când formează cuvinte noi;

– gramaticale, când creează forme gramaticale (sufixe de timp şi de mod);
– lexico-gramaticale, când exprimă, simultan, un sens nou şi o categorie gramaticală
(sufixele moţionale, de infinitiv lung, participiale etc.).

Sufixele lexicale sunt folosite pentru denumirea:

– agentului (autor al acţiunii sau meseriaş): băutor, fierar, gornist, luntraş;

– însuşirii: auriu, fricos, fugar, iubitor, mâncăcios, purtabil, sprâncenat, vamal;
– colectivităţii: apăraie, brădet, ierbărie, gorunişte, turcime, zmeuriş;
– instrumentului: alfabetar, piperniţă, schimbător;
– noţiunilor abstracte: cerinţă, domnie, grăsime, răceală, scursură, siguranţă;
– modalităţii: bărbăteşte, pieptiş, târâş;
– locului şi originii: benzinărie, fierărie, someşean;
– obiectelor sau însuşirilor mici (sufixele diminutivale): binişor, căluţ, căscioară, cerceluş,
coşuleţ, lănţuc, mătăluţă, pantofior, singurică, vânticel;
– obiectelor sau însuşirilor mari (sufixele augmentative): băieţandru, grăsan, lădoaie,
pietroi.

Sufixele formează:

– substantive (gălbenuş);
– verbe (a ciocăni);
– adjective (vişiniu);
– adverbe (vitejeşte);
– numerale (doime);
– pronume (mătălică);
– interjecţii (aolică)

Prefixele

Prefixele sunt sunetele sau grupurile de sunete adăugate înaintea rădăcinii pentru a forma

un cuvânt nou.

Prefixele modifică sensul cuvântului de bază, fiind:

– negative (neagă sensul cuvântului care este bază): neşansă, inegalitate;
– privative (arătă o lipsă): a descreţi, a  deşira;
– iterative (arătă o repetare): a răsciti, a reaminti.

Prefixele delocutive formează cuvinte de la locuţiuni:

– a înşira, a împături.

Prefixele formează:

– substantive (neregulă);
– verbe (a  realege);
– adjective (nefiresc);
– adverbe (negreşit).

Prefixele pot fi:

– vechi: ne-, în-, des-, răs- etc.;

– noi: anti-, con- (co-), inter-, pre- etc.

Derivatele parasintetice

Derivatele parasintetice sunt cele formate în acelaşi timp cu un sufix şi cu un

prefix (a  închipui).

Derivate în serie

Când baza unui cuvânt derivat este un alt derivat, se pot forma derivate în serie (ţară +
sufixul de origine -an -› ţăran + sufixul moţional -că -› ţărancă + sufixul diminutival -
uţă -› ţărăncuţă).

Compunerea, Procedee de compunere, Prefixoidele, Sufixoidele

Compunerea

Compunerea este mijlocul intern de îmbogăţire a vocabularului prin care se formează

cuvinte noi, unind termeni diferiţi.

Termenii din care se formează un cuvânt compus îşi pierd, de cele mai multe ori, sensul pe
care îl au când există independent.

Cuvintele compuse sunt: substantive (mătasea-broaştei), verbe (a

binevoi), adjective (cumsecade), pronume (fiecare), numerale (douăzeci), adverbe (după-
amiază), prepoziţii (până la), conjuncţii (ca să), interjecţii (bing-bang).

Procedee de compunere
Procedeele de compunere sunt:
– alăturarea, juxtapunerea sau parataxa (câine-lup, de pe);
– subordonarea (gura-leului);
– abrevierea sau prescurtarea din
a. iniţiale (C.E.C.);
b. iniţiale şi fragmente de cuvinte (Tarom)
c. fragmente de cuvinte (Asirom)
d. fragmente de cuvinte şi cuvinte (Romarta).

Compusele se pot scrie într-un cuvânt (primăvară), legate prin cratimă (vorbă-

lungă), nelegate prin cratimă (de lângă).

Prefixoidele

Prefixoidele sau falsele prefixe sunt elemente de compunere care se aşază înaintea unei

rădăcini pentru a forma un cuvânt nou. Prefixoidele provin din greaca veche, cele mai multe,
sau din latină şi sunt elemente savante de compunere cu circulaţie internaţională.

Exemple de prefixoide

– aqua-, aero-, agro-, atmo-, balneo-, biblio-, cardio-, claustro-, cvadri-, demi-, echi-, etno-,
foto-, fungi-, hecto-, igni-, lacto-, lombo-, medico-, micro-, neuro-, onco-, penta-, poli-, rino-,
servo-, tehno-, turbo-, vaso-, zoo-.

– aeromodel, autoamăgire,  biosferă,  filofrancez, geometrie, hidroavion, macromoleculă, m

icroanaliză, multilateral, ortografie,  polisemantic, pseudoartist, televiziune, zootehnic.

Sufixoidele

Sufixoidele sau falsele sufixe sunt elemente de compunere care se aşază după o rădăcină

sau după un prefixoid pentru a forma un cuvânt nou. Sufixoidele provin din greaca veche
sau din latină şi sunt elemente savante de compunere cu circulaţie internaţională.

Exemple de sufixoide

Cele mai frecvente sufixoide utilizate în limba română sunt: –cid (ucigător), –

craţie (conducere), -fil (iubitor), -fob (care urăşte, care nu suportă), –fug (care
îndepărtează), –log (specialist).

– -agog, -ambul, -atlon, -cardie, -cultor, -exie, -gon, -logie, -onim, -plan, -tecă, -termie, -vor,
-zofie.

– insecticid, vermicid, organigramă, anglofil, rusofil, hidrofor, endoscopie, metalurgie,

hematologie.

Schimbarea valorii gramaticale, Formarea cuvintelor prin conversiune, Substantive,

adjective, adverbe şi prepoziţii obţinute prin conversiune
Schimbarea valorii gramaticale

Schimbarea valorii gramaticale sau conversiunea este mijlocul intern de îmbogăţire a

vocabularului prin care se formează cuvinte noi prin trecerea de la o parte de vorbire la
alta.

Trecerea aceasta se face fără a modifica forma cuvântului, adică fără a adăuga ceva, ca în

cazul derivării sau compunerii.

Formarea cuvintelor prin conversiune

Cuvântul format prin conversiune se comportă în comunicare ca partea de vorbire la care a

trecut.

Ca substantiv primeşte articol hotărât sau nehotărât, este determinat de un adjectiv şi

îndeplineşte funcţiile sintactice de subiect, nume predicativ, atribut şi complement.

Ca adjectiv, se acordă cu substantivul determinat şi îndeplineşte funcţiile sintactice de atribut

adjectival şi nume predicativ.

Ca adverb, devine invariabil şi îndeplineşte, de obicei, funcţia sintactică de complement

circumstanţial.

Substantive obţinute prin conversiune

Prin conversiune, se pot obţine substantive din:

– adjective: Am intrat în adâncul întunecat al pădurii.
– verbe la participiu: Rătăciţii în pădure se sperie.
– verbe la supin: Mersul prin pădure îmi place.
– verbe la gerunziu: Suferindul privea trist spre frunzele căzute.
– adverbe: Înţelegea suferinţa aproapelui său.
– pronume: Nu-mi pierd vremea cu nişte nimicuri.
– interjecţii: N-a ascultat oful meu.

Adjective obţinute prin conversiune

Prin conversiune, se pot obţine adjective din:

– verbe la participiu: Priveam lumina filtrată prin ramuri.
– verbe la gerunziu: Îmi plăceau pletele fluturânde ale fetei.
– pronume: Aceşti brazi sunt mici.
– adverbe: Mi-am luat haine gata.

Adverbe obţinute prin conversiune

Prin conversiune, se pot obţine adverbe din:
– adjective: Vorbeşte frumos despre natură.
– verbe la participiu: Cântă îngânat.
– substantive care denumesc anotimpurile, părţile zilei, zilele săptămânii: Învaţă noaptea.

Prepoziţii obţinute prin conversiune

Prin conversiune, se pot obţine prepoziţii din:

– adverbe: Deasupra crengii s-a aşezat o pasăre.
– substantive: Picta frumos graţie talentului.
– verbe la participiu: A terminat de recoltat mulţumită ajutorului.

Familia de cuvinte

Familia lexicală sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele obţinute

prin derivare, compunere sau conversiune de la un cuvânt de bază.

Familia lexicală, Împrumuturile, Neologismele, Pleonasmul, Paronimele

Familia lexicală

Familia lexicală sau familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele obţinute

prin derivare, compunere sau schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de bază.

În vocabular, unele cuvinte sunt moştenite din latină, altele sunt împrumutate şi altele

sunt formate în interiorul limbii.

Împrumuturile

Împrumuturile pot fi:

– vechi: din slavă (plug), din turcă (ciulama), din maghiară (hotar), din greacă (cimitir);
– noi: din franceză (a instala), din engleză (hobby), din italiană (spaghete), din germană
(bomfaier), din latină (graţie).

Neologismele

Neologismele sunt cuvintele noi împrumutate din alte limbi sau create în interiorul

limbii prin derivare sau compunere, având obligatoriu un component neologic.

Neologismele au pătruns în limba română mai ales după 1830.

Împrumuturile neologice s-au făcut în special din limba franceză şi, pe cale savantă, din limba
latină. Neologismele din latină nu trebuie confundate cu termenii moşteniţi; de
exemplu, direct este un neologism obţinut prin împrumutul savant, pe când drept este
moştenit.
Unele neologisme şi-au păstrat forma din limba de origine, altele şi-au adaptat-o la limba
română.

Pleonasmul

Pleonasmul este o greşeală de exprimare, care constă în folosirea alăturată a unor cuvinte
sau a unor construcţii cu acelaşi înţeles.

Unele pleonasme sunt acceptabile, având rolul de a sublinia ideea exprimată.

Paronimele

Paronimele sunt cuvinte de formă asemănătoare şi cu sens diferit.

Paronimele se deosebesc, de obicei, printr-un sunet sau prin două sunete. Uneori, diferă doar
ordinea sunetelor (a releva/a revela).

Vocabularul (Lexicul), Vocabularul fundamental, Masa vocabularului, Caracterul latin

al limbii române, Dublete etimologice, Triplete etimologice

Vocabularul (Lexicul)

Vocabularul sau lexicul este format din totalitatea cuvintelor care există în limbă.
Vocabularul este compartimentul cel mai supus schimbării.

Vocabularul limbii române cuprinde aproximativ 120.000 de cuvinte.

Vocabularul fundamental

Vocabularul fundamental cuprinde cuvintele cele mai importante şi care sunt înţelese de

toţi vorbitorii unei limbi.

Vocabularul fundamental al limbii române cuprinde aproximativ 1.500 de cuvinte.

Cuvintele din vocabularul fundamental au cea mai mare frecvenţă în procesul comunicării;
sunt, în majoritate, vechi şi rămân timp îndelungat în limbă, asigurând relativa stabilitate a
acestei părţi a vocabularului; reprezintă toate părţile de vorbire; sunt baze pentru mai multe
derivate sau compuse şi intră în numeroase locuţiuni şi expresii; sunt caracterizate adeseori
prin polisemantism; denumesc, în cea mai mare parte, noţiuni fundamentale.

Masa vocabularului
Masa vocabularului cuprinde cuvintele care nu intră în vocabularul fundamental.

Cuvintele din masa vocabularului reprezintă aproape 90% din cuvintele limbii române.

În masa vocabularului intră termeni ştiinţifici şi tehnici, ai limbajelor de specialitate, în

general, arhaismele, regionalismele.

Cele două părţi ale vocabularului nu sunt strict delimitate, între acestea producându-se, în
timp, schimburi.

Caracterul latin al limbii române

Limba română îşi are originea în latina vorbită pe teritoriul Daciei (latina dunăreană),
nu în cea cultă (clasică). Ca şi celelalte limbi romanice, acesta continuă limba latină,
modificând-o.

Vocabularul fundamental al limbii române cuprinde aproximativ 60-66% cuvinte de origine

latină. Unele dintre acestea sunt păstrate în toate limbile romanice (apă, bun, foc), altele sunt
conservate numai în română (lat. ovis > rom. oaie, lat. canticum > rom. cântec,
lat. pharmacum > rom. farmec).

Dublete etimologice

Dubletul etimologic este constituit de o pereche de cuvinte cu aceeaşi origine.

Într-un dublet etimologic a cărui origine este latinească, un cuvânt este moştenit din

latină (drept) şi altul este împrumutat pe cale savantă (direct), ultimul fiind, ca formă, mai
aproape de etimon (directus).

Cele mai multe dublete etimologice sunt de origine latină, dar pot proveni şi din alte limbi;
de exemplu, bor şi bord vin din fr. bord, primul pe cale orală iar al doilea pe cale scrisă.

Triplete etimologice

Există şi triplete etimologice; de exemplu scară, scală, escală, care vin din lat. scala, primul
fiind moştenit, iar ultimele două împrumutate din alte limbi romanice.

Nu toate cuvintele din limbă sunt la fel de frecvente, de cunoscute, de importante, sau de
productive.

Vocabularul fundamental

= fondul lexical principal

= nucleul vocabularului.
Vocabularul fundamental cuprinde cele mai folosite cuvinte:
– cuvinte frecvente, cunoscute de toţi vorbitorii
– cuvinte ce denumesc obiecte şi activităţi importante (noţiuni legate de casă şi familie,
timp şi spaţiu, alimente, părţile corpului, plante, animale etc.) aparţinând diferitelor părţi de
vorbire (substantive, toate articolele, adjective, toate pronumele, toate numeralele, verbe,
adverbe, majoritatea prepoziţiilor şi a conjuncţiilor, câteva interjecţii)
– cuvinte ce au de obicei multe derivate şi compuse.

Masa vocabularului

Masa vocabularului cuprinde cuvinte mai puţin folosite (termeni tehnici, regionalisme,

arhaisme, jargon, argou).

Termeni ştiinţifici şi tehnici (Terminologie)

Termenii ştiinţifici şi tehnici sunt cuvinte folosite de anumite categorii sociale, pentru a numi
cu exactitate concepte dintr-un anumit domeniu de activitate (video, computer).

Regionalisme

Regionalismele sunt cuvinte care circulă doar în anumite regiuni ale ţării (hudiţă = uliţă,
ogradă = curte).

Arhaisme

Arhaismele sunt cuvinte vechi ieşite din uzul general (calfă = lucrător calificat, jupân =

stăpân, domn).

Jargon

Jargonul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale, ce reflectă influenţe

culturale străine (mersi = mulţumesc, musiu = domn).

Argou

Argoul cuprinde cuvinte folosite de anumite categorii sociale cu intenţia de a constitui un cod
secret, neînţeles de ceilalţi vorbitori (sticlete = poliţist,  şase! = atenţie!).

Diftongul, Triftongul, Hiatul

Diftongul

Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală,

pronunţate în aceeaşi silabă.
– broas – că (diftong ascendent sau urcător; semivocala precede vocala)
– ştiu – că (diftong  descendent sau  coborâtor; vocala precede semivocala)

Exemple de diftongi

– ştiucă, broască, câine, doi, cuib, soare, deal, iute, piatră, nou, vrei, ziuă, oameni, ziuă.
– seară, iarbă, iepure, iubi, soare, rouă, mai, noroi, pui, august, fiu, lei, stea, fier, două.

Triftongul

Triftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două

semivocale pronunţate în aceeaşi silabă.

– cre – ioa – ne (triftong ascendent sau progresiv; semivocalele preced vocala)

– le – oai – că (triftong  centrat; semivocalele încadrează vocala)

Exemple de triftongi

– doreau, beau, inimioară, lăcrămioară, aripioară, tăiai, voiau, leoaică.

– creioane, priveai, lupoaică, leoarcă, vreau, vuiau, înşeuează, soseau.

Hiatul

Hiatul apare între două vocale alăturate, pronunţate în silabe diferite.

– ca – i – să (hiat din vocale  diferite)

– i – de – e (hiat din vocale identice)

Exemple de hiaturi

– aeroport, fiinţă, alcool, idee, respectuos, poezie, totdeauna, supraaglomerat, aer, aur,
păun.
– duel, caisă, poezie, alee, cooperaţie, indoeuropean, coautor, biologie, zoologie, triunghi.

Despărţirea în silabe

O singură consoană între două vocale

Când avem o singură consoană între două vocale la despărţirea în silabe aceasta trece la
silaba următoare.

Exemple: a-bil, re-ce, ve-cin, po-diș, a-fiș, le-ge, lu-nă, ca-să.

Litera x notează două consoane (cs sau gz) dar este tratată ca o singură unitate.

Exemple: a-xă, e-xa-men.
Grupurile de litere ch, gh (urmate de e şi i) notează o singură consoană şi respectă
regula dată.

Exemple: u-re-che, a-chi-tat, le-ghe, o-ghial etc.

Un diftong/triftong înainte sau după o consoană

Dacă înaintea unei consoane sau după ea se află un diftong sau un triftong, la despărţirea
în silabe consoana trece în silaba următoare.

Exemple: mai–că, boj-deu–că, pâi–ne, doi–nă, lu-poai–că.

Două consoane între două vocale

Când avem două consoane între două vocale la despărţirea în silabe trec prima la silaba
dinainte şi a doua la silaba următoare.

Exemple: ic–ni, tic–sit, ac–tiv, mul–te, în–ger, lun–git, mun–te, cap–să, for-tis–si-mo, wat–
tul, în–nop-ta, in-ter–regn.

Dacă în grupul de două consoane prima este b, c, d, f, g, h, p, t, v, iar a doua este l sau r,

despărţirea în silabe se face înaintea întregului grup.

Exemple: o-braz, a-cru, co-dru, a-fla, su-plu, cu-pru, a-tlet, pa-tru, co-vrig.

Trei consoane între două vocale

Atunci când avem trei sau mai multe consoane între două vocale la despărţirea în silabe
trec prima la silaba dinainte şi celelalte la silaba următoare.

Exemple: ob–ște, fil–tru, lin–gvist, cin–ste, con–tra, vâr–stă, as–pru.

În cazul grupurilor de consoane lpt, mpt, ncş, nct, ncţ, rct, rtf, stm, ndv, despărţirea se
face după a doua consoană din grup.

Exemple: sculp–tor, somp–tu-os, punc–taj, func–ţi-e, arc–tic, jert–fă, sand–viş.

La această listă pot fi adăugate grupuri ca ldm, lpn, ltc, ndc, nsl, nsr, nsv, ntl, rbț, rgș, rtb,
rtc, rth, rtj, rtm, rtp, rts, rtț, rtv, stb, stc, std, stf, stl, stn, stp, sts, stt, stv, care se desprt
după aceeaşi regulă.

Exemple: alt–ce-va, trans–la-tor, ab-sorb–ți-e, târg–șor, port–ba-gaj, port–ți-ga-ret, post–

be-lic, ast–fel.

Două vocale alăturate
Când două vocale sunt alăturate, despărţirea în silabe se face între ele.

Exemple: Gra–al, a–ici, a–or-tă, a-le–e, le–ul, u-ri–aș, fi–in-ță, fa-ni–on, cro–at, po–et, al-

co–ol, o–ul, du–et.

O vocală urmată de un diftong/triftong

Dacă o vocală este urmată de un diftong sau un triftong, despărţirea se face după vocală.

Exemple: du–ios, vo–iau, a-ce–ea, tă–iat, du–ios, ro–iul; gă–oa-ce, le–oai-că.