Sunteți pe pagina 1din 2

Complementul prepozițional

Complementul prepozițional este partea secundară de propoziție care arată


obiectul asupra căruia se răsfrânge acțiune sau pentru care acționează autorul unei
fapte.

Complementul prepozițional se realizează printr-un grup alcătuit din


prepoziție + substantiv/pronume/numeral.

Complementul prepozițional răspunde la întrebările pentru cine?, pentru ce?, de


cine?, de ce?, la cine?, la ce?, de la cine?, de la ce?, despre cine?, despre ce? etc.

Părțile de vorbire cu funcția de complement prepozițional stau în cazul:


❖ Acuzativ
Ex. Reușita depinde de tine.
❖ Genitiv cu prepoziția asupra
Ex. S-a năpustit asupra lui.

Complementul prepozițional poate fi însoțit și de prepoziția pe, în construcțiile


reflexive
Ex. Se bazează pe colegi.

Când este însoțit de prepoziția la, complementul prepozițional se deosebește de


complementul indirect în dativ prin faptul că nu poate fi dublat de clitic:
➢ complement indirect
Ex. Ofer flori la două colege de clasă.
Le ofer flori la două colege de clasă.
➢ complement prepozițional
Ex. Mă gândesc la colegele de clasă.

Poziția de centru pentru complementul prepozițional o pot ocupa diferite părți de


vorbire.
Se subordonează:
✓ unui verb la mod personal:
Ex. Vom primi cadouri de la prieteni.
✓ unei locuțiuni verbal:
Ex. Îmi aduc aminte de excursie.
✓ unei forme verbale nepersonale (infinitiv și gerunziu):
Ex. Plictisindu-se de joacă, a plecat.
✓ unui adjectiv
Ex. Găsisem o carte plină de greșeli.
✓ unui adverb
Ex. Stătea aproape de fereastră.
✓ unei interjecții
Ex. Bravo pentru ajutor!
Complementul prepozițional se exprimă prin:
✓ substantiv
Ex. Nu mă tem de examen.
✓ pronume (personal, de politețe, reflexiv, posesiv, demonstrativ, nehotărât,
interogativ, relativ, negativ)
Ex. Nu depind de nimeni.
✓ numeral cardinal cu valoare pronominală
Ex. L-am auzit vorbind despre trei dintre colegi.
✓ numeral ordinal cu valoare pronominală
Ex. Se împrietenise cu al doilea.
✓ formă verbală nepersonală (infinitiv, supin)
Ex. S-a plictisit de bătut mingea.

Complementul prepozițional exprimat prin infinitiv poate fi:


însoțit de prepoziție:
ex. Se gândește la a pleca.
fără prepoziție:
Ex. Se gândește a pleca.
Limba română standard preferă înlocuirea acestor construcții cu propoziții:
Ex. Se gândește să plece.

Funcția sintactică de complement prepozițional o pot avea, de asemenea, locuțiunile


corespunzătoare părților de vorbire prin care se exprimă complementul prepozițional.

S-ar putea să vă placă și