Locuțiunea adverbială

Ortografia adverbului
Locuțiunea adverbială reprezintă un grup de cuvinte cu
înțeles unitar care, din punct de vedere gramatical, au
valoarea unui adverb. De exemplu în cazul în care este o
locuțiune adverbială care poate înlocui adverbul relativ-
interogativ când.
Aceeași locuțiune este una conjuncțională când
înlocuiește adverbul relativ când considerat echivalent
semantic cu conjuncția dacă.
În compunerea locuțiunilor adverbiale pot intra substantive, adjective
(participii), numerale, adverbe precedate de prepoziții:
- din contra,
- în van,
- într-adevăr,
- într-aiurea,
- în lături (la o parte),
- de astă dată,
- cu de-a sila,
- pe urmă,
- de unul singur…
Unele locuțiuni adverbiale sunt formate prin repetarea unor adverbe,
substantive sau pronume precedate de prepoziții sau legate prin prepoziții:
- din când în când, - clipă cu clipă
- din an în an,
- din ce în ce,
- zi de zi,
- oră de oră
sau din adverbe legate prin conjuncția și:
- așa și așa,
- când și când…
 Locuțiunile adverbiale pot fi:
de mod: de timp: de loc:
nehotărâte:
pe de rost, zi de zi, la dreapta, cine știe când,
încet-încet, de-a pururea, în mijloc, cine știe cum,
de asemenea, pe înserate, din loc în loc, te miri cum etc.
de-a valma, în veci, în față,
de-a fir-a-păr, din vreme în peste tot
pe îndelete etc. vreme etc. (locul),
unde și unde
etc.
 Funcția sintactică a adverbului
Cea mai frecventă funcție sintactică a adverbului și a locuțiunii
adverbiale este cea de Complement circumstanțial:
Te-am așteptat cu nerăbdare acolo.
- atribut adverbial:
Am închis fereastra de sus.
 Ortografia adverbelor și a locuțiunilor adverbiale
1. Se scriu într-un cuvânt adverbele compuse în care fuziunea termenilor
este de mult desăvârșită:
- prepoziție+adverb: deasupra, degeaba, deplin, desigur, dinadins,
înadins, îndelung etc.
- adjectiv+substantiv: bunăoară, deseori, rareori, etc.
- prepoziție+substantiv: acasă, aseară, departe, devale, etc.
- adverb+unul dintre elementele de compunere antepus: fie-, oare-, ori-;
postpus: fiecum, oarecum, oricum, oricând, cândva, cumva, undeva;
- adjectiv pronominal+adverb: alaltăieri;
- adverb+adverb: niciând (niciodată), nicicât (deloc), nicicum (deloc),
niciodată (în nici un moment), niciunde (nicăieri);
- adverb+conjuncție: așadar.
 2. Se scriu cu cratimă:
- adverbe compuse din adjectivul ăsta și un substantiv: astă-iarnă, astă-primăvară,
astă-vară, astă-toamnă, astă-noapte, astă-seară;
- adverbe alcătuite din prepoziția după și un substantiv: după-amiază, după-masă,
după-prânz;
- locuțiuni adverbiale alcătuite din prepozițiile întru, dintru și un adverb: într-aiurea,
într-adins, dintr-adins;
- prepoziția compusă de-a din locuțiunile adverbiale: de-a azvârlita, de-a berbeleacul,
de-a binelea, de-a bușile, de-a călare, de-a curmezișul, de-a dreapta, de-a dreptul, de-a
dura, de-a fir-a-păr, de-a gata, de-a latul, de-a lungul, de-a rândul, de-a rostogolul,
de-a spinarea, de-a stânga, de-a surda, de-a valma; precum și din numele de jocuri:
de-a baba-oarba, de-a puia-gaia, de-a v-ați ascunselea/ de-a ascunselea etc.
- locuțiuni adverbiale care se formează din:
a) două substantive: calea-valea;
b) un substantiv și un adverb: câine-câinește;
c) două verbe: vrând-nevrând, treacă-meargă;
d) două adverbe: încet-încet.
3. Se scriu despărțite (în cuvinte separate) locuțiunile adverbiale
și grupurile sintactice cu valoare adverbială alcătuite din cuvinte
care își păstrează înțelesul și pot exista independent în vorbire:

de aceea, de asemenea/ de asemeni, de obicei, de obște, de jur

împrejur, de cu seară, din contra/ din contră, la îndemână, la
maximum, la minimum, la o parte, în adevăr, în afară, în față, în fine,
în general, în genere, în preajmă, în schimb, în sfârșit, între timp, în
zadar, pe de lături, pe de o parte, pe nedrept, pe negândite, pe
nevăzute, pe urmă etc.