DATIV POSESIV / ADJECTIV PRONOMINAL POSESIV

A. STRUCTURI-TIP:
(1) Mai termin cu povetile-i!
(2) Mai termin cu povetile tale!

B. SOLUII:
(1) -i = pronume personal in dativ posesiv
(2) tale = adjectiv posesiv (acuzativ)

Exist dou tipuri mai importante de dativ posesiv, dup natura morfologic a termenului cruia i se
ataeaz: ADNOMINAL (= pe lng substantiv) i ADVERBAL (= pe lng verb).

DATIV POSESIV ADNOMINAL (= pe lng substantiv):

Du-te-n treab-i, omule!
Nu asta era intenia-mi.
Cu ambiia-i recunoscut a reuit s fac multe.
Copiii-i sunt deja mari.
Ochii-mi sunt inc plini de lacrimi.
Pronumele subliniate din exemplele de mai sus:
- din punctul de vedere al formei gramaticale, sunt pronume personale neaccentuate.
- stau pe lang substantive, postpuse lor i legate prin liniu de acestea, de unde i denumirea de
forme conjuncte.
- determin substantivele dup care sunt aezate au funcie de atribute.
n cazul in care substantivul este precedat de un adjectiv, pronumele face corp comun cu
adjectivul, dar rmane tot determinantul substantivului:
Cu fireasca-i modestie, trecea aproape neobservat.
- coninutul lor gramatical, diferit de al unui dativ propriu-zis, este posesia. Mai exact spus, aceste
pronume exprima nu obiectul cruia i se atribuie o aciune, in favoarea sau defavoarea cruia se face
ceva, ci posesorul, asemenea unui adjectiv posesiv sau pronume (substantiv) in genitiv. Echivalena cu
acestea se verific prin substituire: in treaba-i = in treaba ta; intenia-mi - intenia mea; ambiia-i =
ambiia sa (ambiia lui, ambiia ei); copiii-i = copiii si (copiii lui, copiii ei); ochii-mi = ochii mei.
De la aceast particularitate de a exprima posesorul ii vine i numele: dativ posesiv. Altfel spus,
forma este de dativ, dar inelesul este al unui adjectiv posesiv sau pronume in genitiv.
Acest coninut posesiv, care ajut aici la stabilirea atat a regentului (= substantiv), cat i a funciei (=
atribut), poate genera greeli in interpretarea morfologic.
Cea mai probabil, datorit inelesului identic, este confuzia cu adjectivul posesiv corespondent (-mi:
meu, mei, mea, mele; -i: tu, ta ti, tale etc). Consecinele sunt immediate: incadrarea morfologic
greit, categorii gramaticale greite (mai cu seam cazul interpretat ca rezultat al acordului sau in
genitiv), denumirea greit a atributului etc.
Pentru evitarea unor asemenea interpretri, analiza se va axa numai pe form,
conform urmtorului raionament:
(1) Sunt forme neaccentuate i deci pronume, intrucat numai pronumele are
forme accentuate i neaccentuate.
(2) Sunt pronume personale, intrucat numai pronumele personale au
forme neaccentuate in coresponden cu cele accentuate. Prin aceasta se
exclude posibilitatea de a fi posesive (adjective sau pronume) i in acelai timp eventualitatea unui
acord in gen, numr i caz cu substantivul. (Pentru reflexive posesive, vezi mai jos.)
(3) Sunt in dativ sau in acuzativ, deoarece numai la aceste cazuri
exist forme neaccentuate. Se exclude deci posibilitatea de a fi in alte cazuri, in spe la
genitiv.
(4) Sunt in dativ, nu in acuzativ, prin evidena formei . (Nu avem decat s
comparm forma dat cu inventarul de forme neaccentuate ale celor dou cazuri i s vedem cu care
dintre ele coincide. Forma le, comun celor doua cazuri se difereniaz valoric prin trecerea la singular
(ii (-i) - dativ i il (o) - acuzativ). Acelai procedeu e valabil i pentru ne, v.)

Decizia pentru dativ, nu acuzativ, se poate face i mai simplu: pronumele personale
neaccentuate in acuzativ nu stau pe lang substantive i, ca atare, in
situaia de fa se exclude acuzativul, rmanand dativul.
(5) Ca determinant al substantivului, pronumele nu poate fi decat atribut. Exprimat prin pronume in
dativ, acesta va fi un ATRIBUT PRONOMINAL DATIVAL.
Dativul posesiv adnominal, frecvent in roman pan in secolul trecut inclusiv, a devenit azi o
construcie uor invechit, livresc, utilizat mai mult in stilul beletristic.