Prepozitia

-leagă un atribut sau un complement de termenul regent (cuvântul determinat): Podul de piatră s-a dărâmat.
Ei vin de la școală.
-Prepoziția mai poate lega numele predicativ de verbul copulativ şi elementul predicativ suplimentar de cei doi
regenți ai săi: Cartea este de povești. L-a primit drept premiu.
- Stă de regulă înaintea atributului sau complementului pe care îl leagă.
- Între prepoziție și atribut sau complement se pot intercala alte părți de propoziție: Învață la această școală.
- Termenul regent de care prepoziția leagă atributul sau complementul poate sta înaintea prepoziței sau după ea:
Ei sunt în clasă. În clasa noastră sunt mulți elevi.

CLASIFICARE
I. După origine:
1. moştenite din latină: a, cu, de, în, la, pe, asupra, către, fără, pentru etc.
2. împrumutate din alte limbi: contra, versus, per, via ș.a.
3. create în limba română:
a) prin compunere: despre, dinspre, înspre, de la, de pe la etc.
b) prin conversiune:
-din substantive: grație, mulțumită;
-din verbe la participiu: datorită;
-din adverbe: deasupra, înaintea, asemenea, aidoma, potrivit etc.
Observație: Tind să devină prepoziții şi unele gerunzii de tipul exceptând (exceptând școala voastră) şi privind
(privind această problemă) cu sensul unor locuțiuni prepoziționale: cu excepția, privitor la, cu privire la.
II. După alcătuire:
1. simple: cu, pe, de, la, spre, sub, în, pentru, lângă, prin, din etc.;
2. compuse: despre, dinspre, înspre, de către, de lângă, pe la, de pe la, de pe lângă etc.
III. După cazul cu care se construiesc (după regim):
1. cu regim de acuzativ: (cele de mai sus - de la II-, fie simple, fie compuse);
2. cu regim de genitiv: împotriva, asupra, contra, înaintea, înapoia, împrejurul, îndărătul ş.a.
Unele dintre aceste prepoziții provin din adverbe, prin articulare cu articol hotărât:
(adv.)- înainte - înaintea (prep.)
(adv.)-inapoi - înapoia (prep.)
(adv.)- împrejur-împrejurul (prep.)
(adv.)- împotrivă - împotriva (prep.)
- Unele cuvinte au forma identică atât ca prepoziții, cât şi ca adverbe, aşa cum este: deasupra
Deasupra este prepoziție când îi urmează o parte de vorbire în cazul genitiv:
➜Deasupra pluteau nori ameninţători. (adverb)
➜Deasupra oraşului pluteau nori ameninţători. (prepoziție)
3. cu regim de dativ: grație, mulțumită, datorită, asemenea, aidoma, aşijderea, contrar, conform, potrivit.
- Unele locuțiuni prepoziționale provin din cele adverbiale fie prin articularea substantivului
Locuțiunea adverbială
în loc
în afară
în faţă
în urmă
Locuțiunea prepozițională
în locul
în loc de
în afara
în afară de
în faţa
în urma etc.
- Alte locuțiuni prepoziționale au aceeași formă cu cele adverbiale: de-a lungul, de-a latul, de-a curmezișul, în
dreapta, în stânga, la dreapta, la stânga ş.a. Când sunt locuțiuni prepoziționale, le urmează un substantiv în cazul
genitiv:
→ A traversat terenul de-a latul (loc. adv.).
→S-a deplasat de-a latul terenului (loc. prep.).
- Locuțiunile prepoziționale. se confundă de obicei cu prepozițiile compuse. Se deosebesc prin aceea că
prepozițiile compuse au în alcătuirea lor numai prepoziții, iar locuțiunile prepozitionale conțin obligatoriu cel
puțin o prepoziție, dar și o altă parte de vorbire (substantiv, adverb, adjectiv, pronumele tot).
- Nu au funcție sintactică și se construiesc cu cazurile:
-acuzativ: în jur de, din cauză de, în afara de, față de, față cu, în loc de, odată cu, la un loc cu, împreună cu, cu
tot (toată, toți, toate), cu tot cu, de față cu, în raport cu, în legătură cu, privitor la, referitor la, relativ la, înainte
de, alături de etc.
-genitiv: în fața, din fața, din cauza, din pricina, în afara, în urma, în spatele, în pofida, în susul, în josul, în
dosul, pe dinăuntrul etc.
Ele, ca şi prepozițiile cu regim de genitiv, se construiesc nu numai cu părți de vorbire în cazul genitiv, ci și cu
adjective pronominale posesive în acuzativ sau cu pronume în dativ posesiv:
Stătea în fața mea. (adj. posesiv în Ac.)
A ajuns acolo în urma-ți. (pron. pers. în D. posesiv)

Conjunctia

1. În propoziție leagă două părți de propoziție de acelaşi fel:

a) două subiecte: Ion şi Maria învață.
b) două nume predicative: Ei sunt harnici şi ascultători.
c) două atribute: Elevii silitori şi disciplinați obțin note mari.
d) două complemente: Au cumpărat cărți și caiete.
2. În frază leagă două propoziții:
a) de acelaşi fel: principale: Ei scriu¹/ şi învață.²/
secundare (subordonate): Mi-a spus că va învăța²/ și că va desena.³/
b) diferite (o subordonată de regenta ei): Vine¹/ să-i dau caietul.²/
3. Există situaţii în care conjuncțiile pot să lege și:
a) două părți de propoziție diferite: Merg oricând şi oriunde.
b) o parte de propoziție și o propoziție secundară (subordonată) de acelaşi fel sau diferite: Învață el şi cine mai
vrea. (subiect - subiectivă)
L-am văzut astăzi şi unde nu mă aşteptam. (complement circumstanțial de timp subordonată circumstanțială de
loc)
c) două propoziții secundare (subordonate) diferite: Merge¹/ unde vrea şi când poate.
CLASIFICARE
I. După origine:
1. primare: că, să, și, nici, de, dar, iar, ori, sau ş.a.
2 formate în limba română prin:
a) compunere: deoarece, fiindcă, întrucât, încât, cum că, ca ... să, de ... să, încât să etc.
b) prin conversiune:
-din prepoziții: de, până;
-din adverbe relative: unde (,,fiindcă"), cum (,,fiindcă", ,,îndată ce"), cât (,,încât"), când (.,dacă");
-din alte adverbe: parcă, decât;
-din verb: fie.

II. După alcătuire (formă):

1. simple: şi, nici, iar, dar, însă, ci, ori, sau, să, că etc.;
2. compuse: ca să, deoarece, întrucât, fiindcă, precum, deși, încât, încât să, cum că, carevasăzică, vasăzică etc.;
conjuncțiile compuse cu termenii sudați sunt socotite de unii

III. După rolul lor (după raportul sintactic stabilit):

1. coordonatoare (cu rol de legătură atât în propoziție, cât și în frază; în propoziție leagă, în
general, părți de propoziție de acelaşi fel, iar în frază leagă propoziții de acelaşi fel):
a) copulative: și, nici, iar (,,și");
b) adversative: dar, iar, însă, ci, și (,,dar"), or;
c) disjunctive: ori, sau, fie;
d) concluzive: deci, aşadar, dar(ă) (,,deci"), carevasăzică, vasăzică.
-Conjuncțiile copulative și, nici și cele disjunctive pot să apară repetate (în corelație): și .... sau, fie... fie.
si, nici ... nici, ori ... ori, sau ...
2. subordonatoare (cu rol de legătură numai în frază, unde leagă o secundară (subordonată)
de regenta ei);
a) nespecifice (nespecializate, plurifuncționale sau plurivalorice): că, să, ca ... să, dacă, de etc.
b) specifice (specializate, monofuncționale sau monovalorice - introduc (leagă) numai un tip de subordonată):
-cauzală: fiindcă, deoarece, căci, întrucât;
-concesivă: deşi;
-consecutivă: încât.

IV. Cuvintele cu rol de conjuncții subordonatoare:

a) pronumele (adjectivele pronominale) relative: cine, care, ce, cât (câtă, câţi, câte), cel ce (ceea ce, cei ce, cele
ce), de, al câtelea;
b) unele pronume (adjective pronominale) nehotărâte: oricine, orice, oricare, oricât (oricâtă, oricâți, oricâte),
orișicare, orişice, orişicine;
c) adverbele relative şi compusele lor nehotărâte: unde, când, cum, cât, încotro,
d) prepoziția ,,cu" şi locuțiunea prepozițională ,,împreună cu". oriunde, oricând, oricum, oricât, oriîncotro,
orişiunde, orișicât, orișicând:
Unele conjuncții subordonatoare pot să apară și în propoziții principale exclamative; că bine zici!

PUNCTUAȚIA
-Înaintea conjuncțiilor coordonatoare copulative și disjunctive și, nici, sau, ori nu se folosește
virgula, dacă nu se repetă la fiecare termen al coordonării; când se repetă, se folosește virgula.
- Înaintea conjuncțiilor și locuțiunilor conjuncționale adversative se folosește virgula.
-Conjuncțiile însă și deci nu se despart prin virgulă, dacă sunt așezate în interiorul unei propoziții.
-Conjuncția așadar se izolează între virgule, dacă este așezată în interiorul propoziției.
-Conjuncțiile și locuțiunile conjuncționale subordonatoare sunt sau nu precedate de virgulă, în funcție de tipul
subordonatei pe care o introduc, de topica ei sau de legătura cu regenta.
- Între locuțiunile conjuncționale coordonatoare și corelativele lor se folosește obligatoriu virgula: nu numai
el[,] ci și ea; atât el[,] cât și ea etc.

Interjectia

CLASIFICARE
I. După înţeles:
1. interjectiile propriu-zise exprimă sentimente, senzații: ah!, vai!, au!, uf!, brr! etc.
2. interjecțiile de adresare exprimă manifestări de voință:
a) cu valoare apropiată de vocativ (exprimă o chemare, o strigare): măi, bre, fa, băi etc.,
b) cu valoare apropiată de imperativ (exprimă un ordin, o poruncă, un îndemn etc.): hai, iaca, iată, uite, na, dii
3. interjecțiile onomatopeice imită sunete sau zgomote din natură: trosc!, pleosc!, miau!, cucurigu! etc.

II. După origine:

1. primare (moştenite din latină): zău, vai;
2. împrumutate din alte limbi: amin, bre, halal, bravo, pardon, salve, servus;
3. create spontan în limba română: ei, zdup, oh, aoleu etc.
4. provenite din alte părți de vorbire prin conversiune (schimbarea valorii gramaticale sau morfologice) prin
compunere și prin trunchiere:
a) din substantive: fă, dracu, păcat, naiba,
b) din verbe: poftim, păzea, uite,
c) din adverbe: aş, păi.

III. După formă (alcătuire):

1. simple: ah, boc, miau etc.;
2.compuse (formate numai din interjecții): ei aș, haida-de, ia hai, tic-tac, heirup, tura-vura etc.

IV. După disponibilităţile sintactice:

1. neintegrate în structura unei propoziții (nu au funcție sintactică);
2. integrate în structura unei propozitii (au funcție sintactică); un loc aparte în această categorie îl ocupă
interjectiile predicative, care au valoarea unui verb (îl înlocuiesc) și au funcție sintactică de predicat verbal (sau
interjecțional, după unii lingvişti): lată cartea

PUNCTUAȚIA ȘI ORTOGRAFIA
- După o interjecție se foloseşte virgula sau semnul exclamării, în funcție de intensitate.
-La interjecțiile de adresare cu valoarea unui vocativ, virgula se foloseşte în funcție de locul ocupat de acestea
în enunt:
Mail(,] ce faci acolo?Ce faci[,] mai[,] acolo?Ce faci acolo[,] măi?
- Dacă aceste interjecții sunt urmate de un substantiv în cazul vocativ, ele formează cu acesta un tot unitar:
Măi copile[] ce faci acolo? Ce faci[,] măi copile[,] acolo? Ce faci acolo[,] măi copile?
După interjecții nu se folosește niciun semn de punctuație, în următoarele situatii:
a) când interjecția este urmată de o parte de propoziție care o determină: Hai acasă!E vai de ei.
b) când este interjecția de adresare ia urmată de un verb la imperativ sau la conjunctiv, cu valoare de imperativ:
la priviți!la să vedem!
- Uneori, când interjecţiile se repetă, în locul virgulei sau al semnului mirării se folosește liniuta:Ha-ha-ha!
- Liniuţa se folosește și între părțile componente ale unor interjecții compuse: tic-tac ga-ga!, pu-pu-pup!
- Interjecţiile compuse au, de obicei, termenii (în general interjecții simple) despărțiți prin cratimă: fâş-fâş, tic-
tac, ding-dong, cioc-boc, haida-de, hodoronc-tronc, hop-(s)-aşa, hopa-topa, tranca-fleanca, tura-vura etc.,
dar se pot scrie şi împreună: tralala, heirup, iacătă, behehe, mehehe.
- Când interjectiile se repetă accidental, purtând de fiecare dată accent, și rostindu-se cu pauze, se pot despărți și
prin virgule: Măi, măi, ce întâmplare!
-Succesiunile de interjecţii diferite se scriu în cuvinte separate (ia hai), iar cele sinonime se despart prin virgulă
sau semnul exclamării: trosc, pleosc!/ trosc! pleosc!
- Locuțiunile interjectionale se scriu în cuvinte separate: Doamne fereşte, ia te uitd pe naiba etc.