Crima si pedeapsa intruchipeaza perfect asprimea unei vieti mizere, tragismul dragostei neimpartasite

fata de un fiu captiv in ghearele monomaniei si subliniaza pacatul prin chipul majoritatii personajelor.

Dostoievski face un studiu psihologic exceptional prin intermediul lui Raskolnikov, fost student, ingropat
in saracie si mizeria propriei persoane, care decide sa ucida, nu din lipsa banilor, ci strict ca sa-si
confirme o teorie prorpie.

Trebuie sa admit ca nu pot nega ca impartasesc, intr-o mare masura conceptia lui Raskolinkov. El sustine
ca printre oameni exista o categorie exceptionala, care au capacitatea morala de a comite o crima pentru
un scop superior, fara mustrari de constiinta, un Napoleon capabil sa verse sange pentru a-si desena
drumul spre succes.

Varietatea de personaje este fascinanta, vreau sa pun accent insa pe unul singur si anume Svidrigailov,
pedofil, marsav, delireaza si e bantuit in permanenta de pacatele trecutului, totusi inspaimantat de
moarte mai mult decat orice ajunge sa se sinucida, ironic, intr-un prim gest de manturie.

Viciul ia chipul fiecarui personaj in parte, intr-o mare sau rar mica masura, pentru ca intr-o societate
mizera nu poti sa te inalti altfel decat urcand pe gunoaie