I

Seara, in jurul focului de tabara toti stau si privesc tacuti scanteiele indreptandu-se catre cer, Mihnea
alaturi de Ioana incep sa cante ‘’Amintire cu haiduci’’. Dupa terminarea cantecului, Filip se apropie de
Clara

FILIP:Buna! N-am putut sa nu te observ din multime, imi amintesti de Isla Fisher.

CLARA:nedumerita de abordarea nu tocmai conventionala multumesc?

FILIP:Nu pot spune ca e neaparat un compliment, am avut ocazia sa o cunosc personal, nu m-a dat pe
spate.

CLARA:Si atunci, cu ce scop ai tinut sa imi adresezi asta?

FILIP:Nu inteleg intrebarea, te-am bagat in seama, nu este asta de ajuns?

Clara ii arunca o privire dezgustata si pleaca.

FILIP:De ce imi intorci spatele? sta calm cu mainile pe langa corp dar ridica putin vocea sa se faca auzit

II

Sebastian sta asezat pe iarba, ingandurat, pe langa el se mai afla doar o alta persoana care asaza o
bucata de carne pe un tocator si incepe sa o felieze.

Sebastian isi muta privirea in directia respectiva si priveste fix catre tocator, momentul tensionat dureaza
cateva secunde apoi cadrul se muta pe Clara care intra calare si rupe tensiunea. Imediat incep sa se
adune si alte persoane din tabara inclusiv Filip, Mihnea si Iris.

CLARA: Putina atentie va rog*face un semn din mana*, as vrea sa discutam despre ce urmeaza sa facem
astazi… (completare, actiunea oricum nu are loc)

Profitand de distragere, Sebastian se apropie de fata cu cutitul:

SEBASTIAN: Sa nu pui carne in mancarea mea*aspru*

-Esti vegetarian? *nemultumita de tonul lui*

SEBASTIAN:*aruncand o privire catre tocator* acum sunt.

III

Filip sta asezat, separat de restul, frustrat si intristat de comportamentul celor din jur, intamplator Clara
trece prin dreptul lui, se opreste si il priveste incruntata.

CLARA:Pari tulburat.

FILIP:Sunt. *sec*
CLARA:Vrei sa vorbesti despre ce ai patit?

FILIP:Nu

Clara il priveste ganditoare si ii intinde mana pentru a l ridica de la sol. Acesta o accepta si cei doi stau
pret de cateva secunde apropiati, facand contact vizual.

CLARA:*rupe tacerea si ia distanta* Imi permiti sa facem o plimbare? Vreau sa iti arat ceva.

Filip aproba printr-un gest din cap si o urmeaza tacut alaturi.

Clara il conduce sus, in herghelie, deschide usa unei camera, se da intr-o parte si ii face semn din mana sa
intre. Filip paseste la inceput nesigur, apoi observand despre ce este vorba zambeste.

FILIP:Sunt superbe! De unde ai toate astea? *atingand decoratiile*

CLARA:Strabunicul meu a locuit aici*face un semn amplu din mana indicand toata herghelia*, a luptat in
cel de-al doilea Razboi Mondial, de unde si decoratiile, e comoara familiei, a dus o viata grea dar
memorabilia.

Filip se apropie de o fotografie cu un cuplu tanar si o ia in maini.

FILIP:Astia sunt srabunicii tai?

CLARA:Nu, ia un loc, *Clara se asaza si ea*

FLASHBACK

In 1940, aplecat deasupra unei mese, strabunicul Clarei scrie o scrisoare, se opreste ocazional din scris si
priveste ingrijorat si ganditor in jur. Termina de scris scrisoarea, asaza penita in cerneala, ruleaza hartia si
o leaga folosind o panglica Bordeaux, o pune in buzunarul vestei si se ridica de la masa, mai arunca o
ultima privire la obiectele din jur si staruie asupra fotografiei celor doi.

Strabunicul Clarei ajunge in boxe, arunca o privire tematoare in stanga si in dreapta si face un semn cu
mana catre o boxa, din ea, iese zambind o femeie, cei doi se imbratiseaza, el scoate scrisoarea din
buzunar si o pune in mana femeii.

EL:Te rog sa o citesti doar cand ajungi la destinatie, regret nespus ca trebuie sa te pun in asemenea
situatie, ca rup si ultima farama din confortul burgheziei ce ti-a mai ramas, ca te duc departe de oras,
departe de mine.

EA:Nu te scuza pentru o situatie care are ca o a doua optiune moartea.

EL:Este totusi moartea capabila sa ne desparta destinele intr-un mod mai putin tragic?

EA:Dragul meu, eu dragostea o vad dincolo de moarte. Natura e a noastra…ale tale-ti sunt culorile… Ale
mele-mi sunt tot ce are forma.
Afara se aud copite de cai, prietenul strabunicului astepta afara, el o apuca de brat pe femeie si o
conduce catre acesta, calaretul ii intinde mana iar femeia se urca in spatele calului, aceasta ii face un
ultim semn din mana barbatului pe care il iubea si isi lasa manuja volunar sa pice pe pamant. El o ridica.

Schimbare de cadru, scena cu strabunicul Clarei luptand pe front cu aceasta drept narator pe fundal:
‘’Strabunicul a plecat la scurt timp pe front, la finalul razboiului, cand s-a intors acasa, a aflat ca evreica
lui a fost gasita, predata chiar de prietenul care o adapostea, aceasta murise in lagar.

Se incheie scena de razboi si ne intoarcem in prezent.

FILIP:Cred ca dragostea in timpul razboiului este cel mai dificil proces.

CLARA:Nu este dragostea intodeauna cel mai dificil proces?

Filip zambeste.

III

Seara, Filip se plimba prin imprejurimi, apasat de gandul conversatiei cu Clara dar si de sentimentele pe
care incepe sa le simta pentru aceasta. In locul in care statuse acum cateva zile il observa iar pe Sebastian
privind stelele, se asaza langa el.

SEBASTIAN:Inca te mai bate gandul despre iubire? Acum inteleg conversatia noastra precedenta, am
vazut cum o privesti.

FILIP:E mai derutant ca oricand, e o batalie fustranta, e dragoste si prejudecata…

SEBASTIAN:Dragoste si rusine vrei sa spui.

FILIP:*rade amar* e greu cand esti crescut intr-un anumit fel.

SEBASTIAN:Ai putea sa iti asumi responsabilitatea pentru propriile actiuni, nu totul se invarte in jurul
modului in care ai fost crescut, singur tii fraiele. Ma vezi pe mine, dupa ce am comis asemenea acte sa
dau vina pe modul de crestere?

FILIP:*rusinat* ce acte?

Sebastian nu ii raspunde.

FILIP:Care a fost totusi modul tau de crestere?

Filip nu se astepta la un raspuns dar Sebastian ofteaza si spune:

SEBASTIAN:M-am nascut intr-o familie mediocra, Lucra doar tata si mai aveam un frate, clasica poveste,
era un betiv, ajungea acasa si o batea pe mama, ne batea pe noi, intr-una din aceste seri care devenise
deja normalitate, tata a omorat-o pe mama, saraca femeie, macar daca ar fi avut o moarte usoara, a
injunghiat-o de 7 ori pana ca lovitura sa fie fatala… iar noi stateam in camera alaturata si auzeam
tipetele.
FILIP:*socat*Nu… imi pare nespus de rau, nu stiam ca ai trecut prin asta, iar eu ma plangeam pentru ca
se iau niste pustani de mine… E Teribil! *tipa trezit la realitate* …Si ce s-a intamplat dupa, daca imi
permiti sa intreb?

SEBASTIAN:Tata a fost inchis, eu am fost trimis la un orfelinat iar fratele meu in altul.

FILIP:V-ati mai vazut de atunci?

SEBASTIAN:Da… si preferam sa nu o fac.

FILIP:De ce?

Sebastian nu raspunde, iar Filip isi da seama ca se incheiase conversatia pentru seara respectiva.

IV

Dimineata urmatoare, Clara se afla iar in camera bunicului ei ascultand la radioul vechi al acestuia ‘’ce
bine ca esti!’’ de Nicu Alifantis si priveste de dupa perdea pe fereastra, afara, spre marea sa suprindere
se afla Filip, care mangaia botul unui cal, hranindu-l si zambind in tot timpul procesului , lipsit de
imaginea construita in fata societatii, acesta parea atat de uman, dar nu mai putin unic sau complex,
ghidata de muzica si simtiri, Clara deschide caietul cu schite si incepe sa deseneze contururile unui
portret.

Toata lumea isi gasea de lucru in tabara, Clara carase radioul cu ea in acea dimineata iar stirile curgeau
fara sa le acorde nimeni atentie, Mihnea care se afla destul de aproape de acesta ca sa auda cu
exactitate despre ce se vorbeste face un semn din mana pentru a atrage atentia Clarei.

MIHNEA:Vrei sa ridici volumul te rog?

Clara se conformeaza si toata lumea din tabara se opreste din activitati si isi indreapta atentia catre
fragmentul urmator de stire:

PREZENTATOAREA:Inca nu se cunoaste autorul crimei, cadavrul a fost gasit ieri seara in apa de un grup
de pescari, atat identitatea victimei cat si cea a criminalului sunt momentan necunoscute, victima avea in
jur de 17 ani iar cauza mortii a fost injunghierea, lipseste arma crimei, dar dupa o scurta analiza
autoritatile au constatat ca este vorba despre un briceag. Politia face tot ce ii sta in putinta ca sa
descopere criminalul aflat inca in libertate.

Toata lumea e suprinsa de stire, dar Sebastian pare cel mai timorat, e primul care se intoarce si pleaca
din multime.

Filip, care de asemenea statea izolat, este abordat de unul dintre tinerii din tabara:

TANAR:Ia zi*ranjind*, daca ai comite tu o crima ca asta te-ar pedepsi cineva? Ti-ar acoperi tati spatele?
Ti-ar plati sentinta?
Se mai alatura unul conversatiei.

TANAR2:De unde stim ca nu esti tu criminalul, ha?*aproape tipand*

TANAR:E bine sa fii atat de privilegiat, nu? Nu toti avem norocul asta, altii ne mai si punem oasele si
crierul la munca...Esti un... un...

TANAR2:prost si incapabil,*il completeaza acesta pe primul*

Amandoi incep sa rada in cor, Filip se enerveaza, le intoarce spatele se urca pe cal si pleaca nespus de
suparat din tabara. Ana priveste scena timorata, dar isi revine repede, urca calare si il urmeaza pe Filip.

Ajuns la destinatie, Filip se asaza pe camp, unde la scurt timp ii se alatura si Clara.

CLARA: De ce nu incerci sa comunici cu ei?

Filip: (Zambeste) sa comunic cu ei? Tu nu vezi ca ma ataca, ca profita de orice situaie sa ma itepe
asemena unor albine carora le-am atacat cuibul. M am plictisit sa fiu judecat pentru situatia mea
financiara, as vrea sa ma vada ca un simplu om, Nu ca o vietuitoare provenita dintr o alta planeta. Si Toti
oamenii care se apropie de mine urmaresc sa ajunga cumva la banii mei.

Clara: Te intrebi de ce te vad asa, dar uite, tot ce mi ai zis pana acum, e legat de situatia materiala.
Gandurile si mai ales energia ta sunt canalizate pe acest aspect, nu te prezenta ca filip, copil al unei
familii Instarite. Atunci cand faci asta cladesti un zid care te indeparteaza total de oameni, neoferindu le
sansa sa te cunoasca.

Filip:Ai vrea sa neg realitatea? Asta sunt, Filip, copil al unei familii instarite, ca pe langa asta mai sunt si
om nu vorbim, nu vor nici ei sa vorbeasca sau sa vada. De ce m-as obosi sa le descopar ceva ce nu ii
intereseaza?

Clara: Invata sa te bucuri de cele mai mici lucruri. Micile detalii fac difErenta de fapt, tu alegi daca lasi
sau nu sa te afecteze toate astea, bucura-te de acest soare care straluceste atat de puternic, bucura te
de acest peisaj minunat, bucura-te de de viata.

Filip: Asta inseamna fericirea? *inchide ochii*

Clara: Nu stiu eu ce inseamna fericirea, nici nu am dreptul sa ii ofer o defintie. Poate e reprezentata de
eforturile depuse pentru tine astazi, poate oameni, poate dragoste. *ii arunca o privire cu coada
ochiului*

Filip: Tu esti fericita?

Clara: Uneori da.

Filip: Dar aceasta fericire despre care imi vorbesti, neceista sacrificii, necesita vulnearbilitate, mai exact
slabiciune.
Clara: Nu consider ca fericirea si slabiciunea sunt sinonime, nici dependente una de cealalta, poti
transforma fericirea in cel mai sigur refugiu, dar trebuie sa iti dai voie sa simti.

Filip: Nu am facut nicioadata ce simt, am fost invatat ca e gresit, ca sentimentele intuneca judecata.

Clara: Nu totul este despre rationament, Filip, unele lucruri le intelegi doar atunci cand iti dai voie sa
simti.

Filip: *intorcandu-se catre ea si zambind* poate o sa incerc.

VI

Imediat ce a plecat din tabara, Sebastian urca in camera bunicului Clarei manat de curiozitate, arunca o
privire prin camera, admira antichitatile dar privirea se opreste asupra unui revolver… Firea de infractor
si dragostea pentru arme il imping spre a-l lua, il vara in interiorul bluzei. Tot plimbandu-se prin camera,
observa pe birou un caiet cu schite deschis la un desen cu Filip, Sebastian zambeste, rasfoieste caietul si
descopera ‘’somnul ratiunii naste monstri’’ de Goya, rupe desenul si il baga si pe acesta in buzunar,
multumit paraseste incaperea.

VII

Seara, in jurul focului de tabara, atmosfera este monotona, Filip si Clara stau unul langa altul, Mihnea
cante ceva la chitara iar restul stau si converseaza intre ei. Unul dintre cei prezenti ridica vocea sa se faca
auzita:

BAIAT:Ati mai auzit ceva despre crima de la radio? Nu de alta dar mi s-a parut un caz interesant.

IOANA:Eu nu am auzit nimic… dar am alfat azi ca verisoara mea a fost omorata acum cateva zile.

Sebastian isi ridica alert capul din pamant catre Ioana

CLARA:Imi pare foarte rau sa aud asta, cati ani avea?

IOANA:18, si nici in cazul ei nu se stie cine a fost autorul… Matusa mea tot insista ca era impreuna cu un
Golan, ceva baietas de strada si sigur el a comis crima, dar foarte putina lume stia despre relatia lor si
nimeni nu stia nimic despre el ca individ, e o tragedie, macar daca era prins criminalul, atata dreptate
merita si ea.

BAIAT:Si daca e vorba despre un criminal in serie?

MIHNEA:Tot ce e posibil, dar merita sa moara in chinuri criminalul amandurora, ce fel de monstru isi
permite sa ia viata cuiva? Cum sa nu ai inima nici cat sa iti pese de durerile provocate atat victimei cat si
apropiatilor, un monstru va spun!

SEBASTIAN:*enervat* Ti-e a dracu de usor sa arunci cu vorbe, prostule, nu cunosti nimic, nu intelegi
nimic!! Doar dai din gura, dar pus intr-o situatie asemanatoare crezi ca ai face fata? Vorbesti de crima de
parca ai vorbi despre vreme.
MIHNEA:Calmeaza-te, nu te-a atacat nimeni pe tine personal. Si chiar as face fata… pentru ca privesc
problema din perspectiva victimei, nu m-as pune niciodata in pozitia criminalului, dar ca victim as incerca
sa ii vorbesc, sa imi pastrez calmul… poate l-as convinge, suntem toti oameni pana la urma.

FLASHBACK LA MOMENTUL CRIMEI

SEBASTIAN:*rade amar* Da? *se apropie de Mihnea, scoate pistolul de la spate si il indreapta catre el*
Da? Hai vorbeste-mi, convinge-ma sa nu te impusc. PANA LA URMA SUNTEM TOTI OAMENI! *rade
tipand*

Mihnea impietreste, se uita speriat in jur cerand ajutor din priviri celor care asista la scena. Filip se
izbeste in Sebastian, il pune la pamant si ii smulge pistolul.

FILIP:Ce a fost in capul tau????

Lumea din jur incepe sa se agite, Filip gandeste rapid si se ridica in picioare

FILIP:Va rog sa ma ascultati! Daca acest eveniment ramane privat, daca nu mergeti sa spuneti mai
departe, nici sefilor taberei, nici parintilor, nimanui, o sa va rasplatesc *putin incurcat* o sa primiti
fiecare cate o suma de bani considerabila*se apropie de Mihnea, care inca era inmarmurit* in special
tu*ii sopteste*

Tinerii din tabara aproba si se imprastie la cerinta lui Filip.

FILIP:Sa pui pistolul ala de unde l-ai luat, nu cred ca a observant Clara in agitatie ca e al ei.

Sebastian nu spune nimic, Filip pleaca de asmenea iar acesta ramane in genunchi privind pamantul.

VIII

Dimineata urmatoare, Sebastian se duce iar in camera bunicului, lasa pistolul de unde l-a luat si se uita
iar spre birou, pe acesta aparuse o scrisoare, rulata si sigilata cu o panglica Bordeaux. Sebastian se
apropie de ea, o desface si o citeste in gand, apoi o baga in buzunar si pleaca.

IX

Lumea isi pregatea si cara bagajele prin tabara, Sebastian il observa pe Mihnea si se apropie de acesta,
Mihnea tresare si se uita speriat la el.

SEBASTIAN:Am ceva pentru tine*scoate din buzunar desenul luat de la Clara*, ia-l.

MIHNEA:*sceptic* ce e?

SEBASTIAN:Somnul ratiunii naste monstri, o lucrare de Goya.

Mihnea inca il priveste nedumerit.

SEBASTIAN:Am observant ca esti ghidat doar de simtire, ca iti sacrifice demnitatea pentru… dragoste,
cred ca ar trebui sa te gandesti de doua ori inainte s-o mai faci iar.

Mihnea pricepe mesajul si zambeste.

MIHNEA:Multumesc!

Sebastian nu ii raspunde si ii intoarce spatele.

Filip o cauta in disperare pe Clara, trebuia neaparat sa ia o decizie, voia sa o mai vada o data ca sa isi dea
seama ce simte pentru ea si ce decizie trebuie sa ia. O vede pe Ioana si o abordeaza

FILIP:Ai vazut-o pe Clara?

IOANA:Nu… de aseara nu. De ce?

FILIP:Nu conteaza.

XI

In cautarea lui disperata, Filip se izbeste de Sebastian.

FILIP:Ai vazut-o pe Clara?

SEBASTIAN:Nu.

FILIP:Bine*dand sa plece*

Sebastian il prinde de incheietura si il trage catre el.

SEBASTIAN:As vrea sa discutam ceva.

FILIP: Ce anume? Ma cam grabesc.

SEBASTIAN:Vreau sa iti confesez ceva.

Filip il priveste sceptic dar se asaza, intruind ce vrea sa spuna.

FILIP:Ascult.

SEBASTIAN:Iti amintesti conversatia de ieri? Despre verisoara ucisa?

FILIP:Cam greu sa uit.

SEBASTiAN:Stiu cine este autorul.

Filip ridica din spranceana, mai putin surprins decat se astepta Sebastian.

FILIP:Nu autorul acestei crime ma asteptam sa il cunosti.

SEBASTIAN:*rade amar, constientizand ca prietenul sau stie o parte din adevar* Stai calm, il cunosc si pe
celalalt. Revenind, fata respectiva a fost ucisa de un om pe care l-am mai mentionat… fratele meu.

FILIP se uita surprins la el

SEBASTIAN:Ne-am reintalnit acum cateva zile… mi-a spus ca a ucis o femeie, iubita lui, ca merita asta,
pentru ca il inselase, ca era jeg si ca toate lucrurile rele se intamplau din vina ei, asemenea mamei. M-am
infuriat Filip, am sarit la bataie, mai eram alaturi de doi tipi, in mijlocul bataii a scos un cutit, l-am
dezarmat… si l-am injunghiat.

Filip il bate intelegator pe umar.

FILIP:Stiu, mi-am dat seama…

SEBASTIAN:L-am omorat fara pic de jena, ce spunea Mihnea ieri... un monstru!

FILIP:Esti prea aspru cu tine.

SEBASTIAN:Sunt corect, nu aspru. Acum mergi la Clara, voiam doar sa afle cineva.

FILIP:*se ridica* o sa rezolvam situatia asta, din gura mea n-o sa afle nimeni.

SEBASTIAN:Stiu, mai am o rugaminte totusi.

FILIP:Ascult.

SEBASTIAN:In jumatate de ora sa ma cauti in padure, in locul de unde adunam lemne, mai am sa iti
comunic ceva.

Filip il priveste intrebator dar aproba si pleaca.