Marea Neagră

Marea Neagră este o mare intercontinentală, situată între Europa sud-

estică şi Asia Mică. România are litoral cu Marea Neagră în sud-est, pe o
distanţă de 245 km. Alături de România ţările riverane Mării Negre sunt:
Bulgaria, Georgia, Rusia, Ucraine, Turcia. Prin sistemul de strâmtori
Bosfor-Marea Marmara-Dardanele comunică cu Marea Mediterană şi mai
departe cu oceanul planetar, iar prin strâmtoarea Kerci cu Marea Azov,
care este de fapt o anexă a Mării Negre.

Caracteristici
Marea Neagră are o suprafaţă de 413.488 km², împreună cu anexa sa,
Marea Azov, o suprafaţă totală de 451.490 km². Adâncimea medie este de
1271 m iar adâncime maximă de 2258 m.
Salinitate
În Marea Neagră se varsă numeroase fluvii mari: Dunărea, Nistru, Bug,
Nipru etc. Din acest motiv salinitatea sa este foarte scăzută, aproximativ
15-22%, în comparaţie cu cea a oceanului planetar. La gurile de vărsare
ale Dunării salinitatea este şi mai scăzută, aproximativ 3-10%.
Temepratură
Temperatura medie anuală în sectorul românesc este de 12,5°C, depăşind
cu 2°C temperatura medie a aerului. Iarna temperaturile scad destul de
mult, deoarece bat vânturile de nord-est, care provoacă valuri mari,
periculoase pentru navigaţie. În iernile reci, în zona litorală nordică, marea
îngheaţă.

Curenţii
Curentii circulari: de suprafata, formati de vanturile de NV si N, ele preiau
aluviunile fluviale si nisipurile si le abat catre litoral construind lagune si
limane.
Curentii de compensatie in stramtoarea Bosfor:
a. de suprafata apa dulce din Marea Neagra in Marea Meidterana
b. de adancime apa sarata din Marea Mediterana in Marea Neagra.

Fauna
În Marea Neagră trăiesc circa 1.500 de specii de animale, în special
nevertebrate, pești, delfin şi chiar câteva foci in regiunea capului Caliacra.
din punct de vedere economic, cele mai importante specii de peşti sunt
scrumbiile, pălămida, hamsiile, stavrizii şi sturionili, morunul, nisetrul și
păstruga.
Marea Neagră este un paradis acvatic natural.

Hamsie
Flora
Flora este formata mai ales din anumite forme de alge, rar licheni cu
rezistenta la variatiile de mediu si hidrofile. Cu o frecventa mai redusa se
intalnesc si angiosperme, mai ales in partea dinspre uscat a etajului
supralitoral.
Algele ocupa substratul dur din infralitoral pana la adancimea de 10 m (cel
mai mare numar de specii concentrandu-se la adancimi de 1-5 m)

Etajul infralitoral Alge macrofite Alge brune

Alge
Alge verzi
roşii
 Lacul Baikal

Caracteristici generale
Lacul Baikal este situat în sudul Siberiei (Rusia).
Este un lac cu apă dulce (reprezintă cea mai mare rezervă de apă dulce
din lume 23000 km³) și este cel mai adânc lac de pe glob (1637 m). Deși
este greu de imaginat, depresiunea lacustră din Siberia de Sud, cu
suprafața ceva mai mare decât cea a Belgiei, adăpostește 10% din
rezervele de apă potabilă ale lumii (exceptând ghețarii). Lacul Baikal pe
lânga faptul că este cel mai adânc lac din lume, poate fi considerat și cel
mai vechi prin cei circa 20-25 milioane ani de existență (exclusiv Marea
Caspica și Lacul Aral) și unul dintre "muzeele vii", în care trăiesc
aproximativ 800 specii de animale și 245 specii de plante endemice, proprii
lui.
Clima

Clima este temperat-continentală, temperatura medie atingând -17 0 C în

ianuarie si +160 C în iulie.
Temperatura apei la suprafață variază în august între +9 0C și +120C

Geografie şi hidrografie
Lacul este în formă de semiluna, are o suprafață de 31.500 km², iar linia
țărmului măsoară peste 2.000 de kilometri. Din punctul de vedere al
mărimii, Baikal este a treia întindere de apă din Asia (după Marea
Caspică și Lacul Aral) și cel mai mare rezervor de apă dulce de pe acest
continent. Lacul s-a format într-o depresiune tectonică, născută în epoci
geologice demult apuse. Adâncimea lacului a atins chiar și 2000 de metri.
De-a lungul mileniilor însă, pe fundul său s-au depus aluviuni care l-au
ridicat până la nivelul lui actual.
Lacul Baikal își datorează abundența de apă celor 336 de râuri care se
varsă în el, dintre care cele mai importante sunt Selenga, la sud-est,
și Angara Superioară, la nord. Unicul râu care curge din lac mai departe
(în partea sa sud-vestică) este aceeași Angara, afluentul fluviului Enisei. La
nord de lac tronează două masive muntoase, Munții Baikal și Munții
Barguzin, iar prin apropiere de extremitatea sa sudică trece granița ruso-
mongolă.
Unul dintre cele mai vechi lacuri ale Terrei s-a format acum 15-25 de
milioane de ani, după de o fisură uriașă s-a căscat de-a lungul unei falii în
scoarța Pământului, creată de lenta îndepărtare a Asiei de Europa. Inițial
fisura avea 8 km adâncime, dar cu timpul s-a umplut cu aluviuni; fosilele
micilor creaturi din aceste depuneri îi indică vârsta. Izvoarele fierbinți și
frecventele cutremure slabe demonstrează că falia este încă activă. Din
cele 336 de râuri și fluvii care se varsă în lacul Baikal, unul singur izvorăște
din apele sale: Angara.
 Adâncimea lacului Baikal
Râul Angara

Flora şi fauna
Flora şi fauna lacului Baikal sunt unice. Apele acestuia surprind prin
transparența lor neobișnuită, și prin puritatea lor. Speciile care trăiesc în
adâncurile sale sunt în majoritatea lor endemice, cu alte cuvinte pot fi
întâlnite numai în acestă zonă a globului pământesc, precum foca de
Baikal sau dintre pești, babetele de Baikal și omulul. Focile de Baikal,
iubitoare de apă dulce, rămân una dintre cele mai importante particularități
ale lacului. În timpul uneia dintre glaciațiuni, o parte dintre focile de mare au
migrat în aval. Când Baikal a devenit un lac fără cale de comunicare cu
marea, ca urmare a deplasării plăcilor litosferei, focile au fost separate de
mediul lor natural. În prezent, aproximativ 70.000 dintre aceste mamifere
înoată în Lacul Baikal, situat la aproape 1.700 kilometri distanță
de Oceanul Arctic.
Foca de Baikal se distinge prin craniul scurt cu orbite mari, precum și prin
blana sa cenușiu-maronie. Ghearele labelor din față, dotate cu membrane
înotătoare, sunt mai puternice decât cele ale focilor din Oceanul Arctic. Se
presupune că datorită acestora, foca poate face mai ușor găuri în pătura de
gheață. Vânătoarea de foci de Baikal este permisă.
Baikal este unul dintre lacurile cele mai populate cu pește din Siberia. Aici
se pescuiesc mai ales sturioni și somoni. În zonele din vecinătatea lacului
se extrage petrol și alte minerale folositoare. Fabricile de celuloză și hârtie,
construite pe malul sudic al lacului în perioada comunistă, continuă să
deverseze deșeuri direct în apele acestuia, amenințând ecosistemul
regiunii de poluare.

Foca Baikal
Golomyanka

„Omul baikal” – specie endemică (este prezent doar in lacul Baikal)