Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marea Neagră
Hartă
Caracteristici
Volum de
537 km³
apă
Măsuri
Adâncime
2,211 m
maximă
Adâncime
1.271 m
medie
Lungime 1.149 km
Lățime 630 km
Date geografice
Țări
Ucraina, România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia
riverane
Cuprins
1Hidrologie
o 1.1Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră
o 1.2Salinitatea
2Ecosistemul Mării Negre
3Biotopul pontic
o 3.1Etajul supralitoral
o 3.2Etajul mediolitoral
o 3.3Etajul sublitoral
o 3.4Etajul elitoral
4Fauna
5Etimologie, istorie și alte caracteristici
6Ipoteza potopului pontic
7Orașe de coastă
8Spațiul maritim al României
9Referințe
10Bibliografie
11Lectură suplimentară
12Legături externe
zona de suprafață;
zona de adâncime;
Sub aspect biocenotic găsim trei zone:
zona litorală;
zona pelagică;
zona abisală.
Biocenoza cuprinde alge inferioare, alge verzi, brune și roșii. Animalele sunt
reprezentate prin viermi, moluște, pești iar în atmosfera apropiată păsări și pescăruși.
Meduză
Actinie
Guvid
Pisică de mare
Insula Șerpilor (Ucraina, la 44 km la est de Sulina): singura insulă pelagică stâncoasă din Marea
Neagră.
Capul Caliacra (Bulgaria, la 80 km la sud de Constanța): ultimul sălaș al focilor dispărute Monachus
monachus albiventer.
Cei mai dintâi menționați locuitori ai țărmurilor mării Negre,
anume Cimerienii și Sciții (popoare indo-europene), o denumeau „Axaina”, adică
"albastru închis". În vremea colonizării grecești marea se numea „Pontos Euxeinos”,
adică "marea primitoare", poate prin preluarea fonetică a denumirii
„Axaina”. Romanii au transcris denumirea sub forma „Pontus Euxinus”, folosind însă și
„Mare Scythicum”, iar ulterior, în vremea împărăției Bizantine, în Evul Mediu, apar
denumirile de „Μεγάλη Θάλασσα” ("Megali thalassa" preluată în românește ca „Marea
cea mare” din documentele lui Mircea cel Bătrân și în italiana genovezilor ca „Mare
maggiore”) și de „Kαικίας Θάλασσα” ("Chechias thalassa", anume "marea crivățului",
preluată în bulgărește ca „море Сесил” : "marea oarbă" sau "închisă"), denumiri
prezente în hărțile venețiene precum și în cronicile lui Wavrin și lui Villehardouin.
Calificativul Neagră apare în secolul al XV-lea, odată cu extinderea Imperiului Otoman,
și există trei ipoteze explicative, toate trei disputate :
Marea Neagră actuală (albastru deschis) și lacul Pontic (albastru închis) în ipoteza Ryan-Pitman.
În 1997, hidrologul William Ryan și geologul Walter Pitman, americani, descoperă
lucrările hidrologilor și sedimentologilor români, bulgari și ruși, publicate în analele
institutelor de cercetări marine de la Constanța, Varna și Sevastopol, și relatând
cercetările întreprinse prin anii 1970, îndeosebi analiza cu metoda carbon-14 a
cochiliilor subfosile de moluște de apă dulce, prezente în straturile de sub sedimentele
marine actuale de pe platforma continentală. Analizele concordă : cochillile respective
au circa 7000 de ani. Cercetătorii români, bulgari și ruși conclud că acum 7000 de ani,
Marea Neagră a cunoscut, cel puțin în straturile de ape superficiale, un episod ligohalin
(adică de mare scădere a salinității), datorat, poate, scurgerii spre bazinul pontic a unei
mase de apă de topire post-glaciară prin fluviile rusești. Dar Ryan și Pitman emit altă
ipoteză, bazându-se pe legenda Potopului din Biblie, ea însăși moștenită din
mitologia Sumeriană, anume din legenda lui Ghilgameș.
Ei presupun că bazinul pontic adăpostea de zeci de mii de ani un lac de apă dulce, pe
care îl numesc Lacul Pontic, al cărui nivel era cu 180 m mai jos decât nivelul actual al
mării, astfel că platforma continentală era la aer liber și adăpostea primii agricultori
europeni (arheologia ne spune că Sud-Estul Europei a fost prima zonă în care s-a
răspândit agricultura). Când nivelul apelor oceanice și ale Mediteranei au depășit
altitudinea cea mai joasă a istmului Bosforului, apa marină a format o scurgere (actuala
strâmtoare) care a umplut în mod catastrofal bazinul pontic, în câteva luni, printr-o
cascadă gigantică, obligând agricultorii să-și părăsească brusc așezările.
Ryan și Pitman afirmă că aceste populații s-au răspândit, căutând alte câmpii de
cultivat, în Anatolia și în Mesopotamia, vehiculând astfel legenda Potopului. Ei
popularizează în S.U.A. această teorie, prin articole, cărți și filme documentare care au
întâlnit un succes cu atât mai mare, cu cât cultura populară americană este în mod
tradițional consumatoare de teorii care îmbină, într-un fel sau într-altul, Biblia cu știința.
Majoritatea cercetătorilor specialiști ai Mării Negre, însă, nu au admis ipoeza Ryan-
Pitman, fiindcă aceasta lasă prea multe date ne-explicate și contrazice
cunoștințele hidrologicerelative la Euxinism.[7] În prezent există trei reconstituiri diferite
ale istoriei Mării Negre:
046296
31676
348178
737072
Pagina principală
Schimbări recente
Cafenea
Articol aleatoriu
Facebook
Participare
Cum încep pe Wikipedia
Ajutor
Portaluri tematice
Articole cerute
Donații
În alte proiecte
Wikimedia Commons
Wikivoyage
Tipărire/exportare
Creare carte
Descarcă PDF
Versiune de tipărit
Trusa de unelte
Ce trimite aici
Modificări corelate
Trimite fișier
Pagini speciale
Navigare în istoric
Informații despre pagină
Element Wikidata
Citează acest articol
În alte limbi
Български
Deutsch
Ελληνικά
English
Español
Français
Magyar
Српски / srpski
Türkçe
Încă 178
Modifică legăturile
Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 mai 2019, ora 19:37.
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și
distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii
la Termenii de utilizare.
Politica de confidențialitate
Despre Wikipedia
Termeni
Dezvoltatori
Cookie statement
Versiune mobilă