- Lucrarea 1 -

Bazinul Hidrografic (B.H.) și Reţeaua Hidrografică (R.H.)

1. Elementele definitorii ale bazinului hidrografic

Bazinul hidrografic, bazinul de recepţie sau bazinul colector, al unei reţele hidrografice,
reprezintă suprafaţa teritoriului de pe care apele rezultate din precipitaţii şi cele subterane se scurg şi
pătrund în ramificaţiile reţelei.
În spaţiul bazinului hidrografic au loc toate procesele fizice, care determină scurgerile hidrologice,
de aici decurgând şi importanţa sa în studiile hidrologice. Suprafaţa şi subteranul bazinului hidrografic
sunt elementele care influenţează distribuţia precipitaţiilor atmosferice în parametrii caracteristici ciclului
hidrologic.
Limita bazinului hidrografic se trasează pe planurile de situaţie în funcţie de relieful reprezentat
prin curbele de nivel şi este determinată de cumpăna apelor sau perimetrul bazinului hidrografic; acesta
se poate defini ca locul geometric al punctelor de pe care apa rezultată din precipitaţiile atmosferice se
scurge gravitaţional spre reţeaua hidrografică a bazinului.
Cumpăna apelor unui bazin hidrografic trecând prin punctele cele mai înalte (culmi de munţi,
coline, dealuri) aparţine şi bazinelor învecinate.
La un curs de apă se poate stabili bazinul hidrografic corespunzător profilului de închidere
(secţiunea de vărsare), cât şi cel corespunzător unui profil oarecare de pe cursul respectiv, în care poate
exista un post hidrometric, o confluenţă, o captare de apă, o derivaţie, un lac de acumulare etc.

1.1. Delimitarea subbazinelor şi a zonelor interbazinale

Linia cumpenei apelor delimitează prin proiecţia orizontală suprafaţa bazinului hidrografic.
După modul cum se realizează transportul apelor de scurgere dintr-un bazin hidrografic în albia
cursului principal, se stabilesc două categorii de zone şi anume:
 subbazine hidrografice, de pe care scurgerea este transportată concentrat prin intermediul unei reţele
secundare de scurgere (afluenţi) în cursul principal;
 zone interbazinale, de pe care transportul scurgerii se realizează pe întreaga lungime a frontului de
contact dintre zone şi cursul principal de apă.
În figura 1.1 este redat planul de situaţie al unui bazin hidrografic la scara 1:100 000, divizat în
subbazine hidrografice şi zone interbazinale.

Figura 1.1 Delimitarea pentru un bazin hidrografic a subbazinelor şi a zonelor interbazinale

1
 1.2. Stabilirea epurei bazinului hidrografic

Epura bazinului hidrografic este o reprezentare grafică prin intermediul căreia este redată variaţia
mărimii suprafeţei bazinului în raport cu lungimea cursului de apă principal.
În bazinul hidrografic din figura 1.1 se observă că suprafaţa totală a bazinului (F [km2]) este
împărţită de cursul principal ABCDE în două:
 Fd - suprafaţa bazinului aflată pe dreapta cursului principal;
 Fs - suprafaţa bazinului aflată pe stânga cursului principal.
Pornind de la izvorul A al cursului principal până la confluenţa din B, se determină suprafeţele
parţiale: F1d pe dreapta şi F1s pe stânga.
Suprafaţa bazinului hidrografic aferentă profilului situat imediat amonte de confluenţa din B este:
F1s + F1d.
În B, intervine pe dreapta cursului principal, afluentul FB, cu suprafaţa subbazinului
corespunzător F2.
Suprafaţa bazinului hidrografic aferentă profilului situat imediat aval de confluenţa din B este
F1s+F1d+F2 şi este repartizată astfel:
 pe dreapta: F1d + F2;
 pe stânga: F1s.
Continuând astfel se obţin valorile suprafeţelor pe dreapta şi pe stânga, corespunzătoare diferitelor
profile caracteristice de pe traseul cursului principal, precum şi lungimea acestuia ( l [km]).
În profilul de închidere al bazinului hidrografic rezultă:
Fd = F1d + F2 + F3d + F5d + F7d
Fs = F1s + F3s + F4 + F5s + F6 + F7s
l = lAB + lBC + lCD + lDE
F = Fs + Fd
Pentru trasarea epurei bazinului se ia un sistem de axe rectangular în care se reprezintă la scări
convenabile, pe ordonată, lungimea cursului principal, pe abscisa pozitivă, Fs şi pe abscisa negativă Fd.
Pentru bazinul hidrografic din figura 1.1 s-a întocmit epura reprezentată în figura 1.2. Suprafeţele
au fost determinate cu ajutorul planimetrului polar, iar lungimile cu ajutorul curbimetrului.

Figura 1.2 Epura bazinului hidrografic

2
 Au rezultat următoarele valori pentru bazinul hidrografic din figura 1.1:

- Suprafete pe dreapta:
F1d=12,61 km2 ; F2 = 26,52 km2; F3d = 20,22 km2 ; F5d = 4,90 km2 ; F7d=5,34 km2;
Fd = 69,59 km2.

- Suprafete pe stânga:
F1s=15,31 km2; F3s=19,31 km2; F4=35,43 km2; F5s=1,90 km2 ; F6=10,51 km2; F7s=5,91 km2 ;
Fs=88,37 km2.

- Lungimea cursului principal:

lAB = 4,7 km; l BC = 8 km; l CD = 1,8 km ; l DE = 2,9 km;
l =17,4 km

- Suprafața bazinului:
F= Fs + Fd = 69,59 + 88,37 → F = 157,96 km2

1.3. Lungimea bazinului hidrografic

Lungimea bazinului hidrografic L se defineşte ca fiind distanţa măsurată de la vărsarea cursului

principal până la cumpăna apelor (obârşia cursului). În cazul unor bazine asimetrice sau cu aspect curbat,
lungimea bazinului hidrografic este dată de linia mediană a bazinului (locul geometric al punctelor aflate
la mijlocul distanţei dintre versanţii opuşi).
În cazul bazinului hidrografic din figura 1.1 lungimea este L = 22 km.

1.4. Lăţimea medie a bazinului hidrografic

Lăţimea medie a bazinului hidrografic B se determină prin calcul, ca fiind raportul dintre suprafaţa
şi lungimea bazinului.
F
B
L
unde:
F este suprafaţa bazinului hidrografic (km2);
L, lungimea liniei mediane a bazinului hidrografic (km).
Pentru bazinul hidrografic din figura 1.1 obţinem: B = 157,96/22 → B = 7,18 km.

1.5. Forma bazinului hidrografic

Geometria suprafeţelor bazinului hidrografic este extrem de variată şi numai cu abateri ar putea fi
asimilată cu figuri geometrice cunoscute.

a. Coeficientul de dezvoltare al cumpenei bazinului hidrografic

Valoarea coeficientului d se obţine ca raportul dintre lungimea cumpenei apelor bazinului dat şi
perimetrul unui cerc având o suprafaţă egală cu a bazinului.

Lc Lc 51,0
d    1,145
lc 2 F 2 3,14  157,96
unde:
Lc este lungimea cumpenei bazinului hidrografic [km];
lc, perimetrul cercului cu o suprafaţă egală cu suprafaţa bazinului [km].

3
b. Coeficientul de dezvoltare al bazinului hidrografic

Coeficientul  este dat de raportul dintre lăţimea medie şi lungimea bazinului sau de raportul
dintre suprafaţa bazinului şi suprafaţa pătratului având latura egală cu lungimea bazinului.
B F
  2
L L
F 157,96
   0,326
L2 22 2

c. Abaterea de la forma circulară

Relaţia care dă această abatere de la forma circulară  este:

4F

Lc
4  3,14  157,96
  38,901
51

d. Coeficientul de asimetrie al bazinului hidrografic

Modul în care suprafaţa totală a bazinului hidrografic este distribuită pe stânga sau pe dreapta
cursului principal determină asimetria. Acest coeficient a este dat de relaţia:
Fs  Fd 2( Fs  Fd )
a 
Fs  Fd F
2
2( Fs  Fd ) 2(88,37  69,59)
a   0,238
F 157,96

Deci pentru bazinul din figura 1.1 se constată o asimetrie de stânga, adică pe stânga este dispusă
cu 23,8% mai mult din suprafaţa de drenaj decât pe dreapta cursului principal.

e. Idograma bazinului hidrografic

Idograma este o reprezentare grafică prin intermediul căreia este redată variaţia lăţimii bazinului
în raport cu lungimea cursului principal de apă.
Referindu-ne la bazinul hidrografic din figura 1.1 se calculează lăţimile medii ale zonelor direct
aferente cursului principal:

B BA = F BA/l BA = (F1d + F1s)/ l BA = F1/l BA = 27,92 /4,7 = 5,94 km

B CB= F CB/l CB = (F3d + F3s)/ l CB = F3/l CB = 39,53 /8,0 = 4,94 km
B DC = F DC/l DC = (F5d + F5s)/ l DC = F5/l DC = 6,8 /1,8 = 3,78 km
B ED = F ED/l ED = (F7d + F7s)/ l ED = F7/l ED = 12,25 /2,9 = 3,88 km
Într-un sistem de axe rectangular se reprezintă la scări convenabile, lungimea cursului de apă
principal pe abscisă şi lăţimile medii pe ordonată. Originea sistemului de axe coincide cu vărsarea
cursului principal (E).
În B, C şi D intervin afluenţii FB, GC şi HD cu subbazinele hidrografice corespunzătoare.
Lăţimile medii ale acestor subbazine se determină cu relaţiile:

B BF = F BF/l BF = F2 /l BF = 26,52/3,0 = 8,84 km

B CG= F CG/l CG= F4 /l CG = 35,43/6,2 = 5,71 km
B DH = F DH/l DH = F6 /l DH= 10,51/4,0 = 2,63 km

4
 În acelaşi sistem de axe, reprezentând grafic în mod adiţional, lăţimile subbazinelor pe lungimile
afluenţilor respectivi, rezultă forma idogramei din figura 1.3.

Figura 1.3 Idograma bazinului hidrografic

1.1.6. Curba hipsometrică şi altitudinea medie a bazinului hidrografic

Curba hipsometrică este o reprezentare grafică a repartiţiei suprafeţei bazinului hidrografic pe

zone de altitudine cu ajutorul căreia se determină ce procent din suprafaţa bazinului are altitudini
superioare acesteia.
Pentru determinarea curbei hipsometrice se ia un sistem de axe rectangular, în care se reprezintă
altitudinile pe ordonată şi suprafeţele parţiale fi dintre curbele de nivel, pe abscisă.
n
Construirea curbei se realizează prin reprezentarea perechilor de valori (Hi, f
i 1
i ).

Altitudinea medie a bazinului hidrografic se calculează după planul de situaţie cu curbe de nivel,
considerând că suprafaţa parţială fi, cuprinsă între curbele de nivel H i-1 şi Hi are altitudinea medie
H i 1  H i
.
2

Altitudinea medie a bazinului se obţine ca o medie ponderată cu formula:

n

fH i i
H med  i 1
[m]
F

Pentru bazinul din figura 1.1 se poate calcula:

5
 1
H med  (500  22,92  450  21,32  400  22,62  350  13,81  300  16,51 
157,96
 250  17,41  200  16,61  150  13,05  100  10,51  50  3,2)  321,167 m

Dacă egalăm aria cuprinsă între curba hipsometrică şi axele de coordonate, cu aria unui dreptunghi
având ca bază suprafaţa bazinului hidrografic, rezultă altitudinea medie a bazinului egală ca înălţimea
dreptunghiului.

Notaţiile folosite în figura 1.1 şi figura 1.4 au următoarea semnificaţie:

H1 este cota curbei de nivel de cea mai înaltă altitudine [m];
H, echidistanţa curbelor de nivel [m];
C1 şi C0 sunt cotele de pe cumpăna apelor, cea mai înaltă, respectiv cea mai joasă [m];
fi , suprafeţele parţiale cuprinse între curbele de nivel de ordinul “i”, i = 1,2,...,n [km2].

Figura 1.4 Curba hipsometrică a bazinului hidrografic

1.1.7. Panta medie a bazinului hidrografic

Panta medie a bazinului hidrografic se determină după planul de situaţie cu curbe de nivel, cu
ajutorul relaţiei:
n
H  lc niv,i
I med  i
[%]
F
unde:
n

l
i
c niv,i este lungimea totală a celor n curbe de nivel din bazinul hidrografic considerat.

1
I med  0,100(9,5  24  18,5  21  24,5  18,0  13  6)  0,10
157,96

6
 2. Elementele caracteristice ale reţelei hidrografice (R.H.) aferente bazinului
hidrografic studiat

2.1. Lungimea reţelei hidrografice

Lungimea totală a unei reţele hidrografice este formată din lungimea cursului principal Lp şi
lungimea afluenţilor li.

n
Ltotala  L p   li [km]
i 1

Lungimea unui curs de apă (principal sau afluent) reprezintă distanţa exprimată în km, măsurată în
plan orizontal de la confluenţă spre izvor (figura 1.5).

13+700

km 4 km 8 km 12 km 16 km 17,4

km 0
izvor

2+900 4+700

Figura 1.5 Schema hidrografică a unui curs de apă

Măsurarea şi kilometrarea se face pe teren şi pe hărţi la scările: 1/10.000, 1/25.000, 1/50.000 etc.
în funcţie de gradul de precizie dorit. Kilometrul "0" se consideră intersecţia liniei ţărmului cu linia
talvegului (dacă râul se varsă în zona litorală).
Măsurarea pe hărţi se face cu ajutorul curbimetrului sau a compasului cu deschideri egale.

2.2. Coeficientul de sinuozitate

Acest coeficient notat Ks reprezintă raportul dintre lungimea râului Lr măsurată după toate
sinuozitaţile lui şi lungimea dreptei l care-i uneşte extremităţile.

Lr
Ks   1,0
l

2.3. Coeficientul de ramificare

Acest coeficient Kr reprezintă raportul dintre lungimea tuturor ramificaţiilor (l1, l2, …,ln) ale unei
reţele hidrografice inclusiv cursul principal (Lp) şi lungimea cursului principal şi este dat de relaţia:

l1  l2  ...  ln  L p
Kr 
Lp

Valorile lui Ks şi Kr sunt necesare pentru studii privitoare la evoluţia albiei, calculul volumului
lucrărilor de dragare, a lucrărilor de regularizare a cursurilor în vederea măririi capacităţii de transport a
acestora, atenuarea undelor de viitură etc.

7
 2.4. Densitatea reţelei hidrografice

O reţea hidrografică va colecta un volum de apă mai important cu cât va avea mai multe
ramificaţii şi cu cât acestea vor fi mai lungi.
Densitatea reţelei se stabileşte prin măsurători efectuate pe hartă şi reprezintă raportul dintre
lungimea tuturor ramificaţiilor (l1, l2,…,ln) inclusiv lungimea cursului principal (L p) şi suprafaţa care
înscrie reţeaua hidrografică respectivă (F).

l1  l2  ...  ln  Lp
D [km/km 2 ]
F

2.5. Profilul longitudinal al reţelei hidrografice

Profilul longitudinal este o reprezentare grafică a reţelei hidrografice în plan vertical, întocmită
după hărţi cu curbe de nivel sau pe baza unor măsurători hidro-topografice şi exprimă succesiunea cotelor
terenului de pe fundul văilor.
Profilul conţine pe abscisă lungimea în km, iar pe ordonată altitudinea în m, a diferitelor puncte
caracteristice (deasupra nivelului mării) (figura 1.6).

Figura 1.6 Schema profilului longitudinal al unui râu

Se remarcă faptul că valea de ordinul cel mai mare are cote mai mici decât văile adiacente, ceea ce
permite alimentarea gravitaţională prin afluxul de apă al acestora. Pantele cursurilor de apă cresc de
asemenea, odată cu creşterea altitudinilor.

1.2.6. Profile transversale

Profilul transversal reprezintă intersecţia unui râu cu un plan vertical perpendicular pe direcţia de
curgere a apelor.
Din punct de vedere hidrologic acest profil prezintă o importanţă deosebită, deoarece în funcţie de
caracteristicile lui se stabileşte capacitatea de curgere, repartiţia vitezelor, direcţia curenţilor longitudinali
şi transversali ai râurilor etc.
Profilul transversal poate fi asimilat cu un dreptunghi, trapez, parabolă sau combinaţii ale acestor
figuri geometrice. El este variabil şi diferă atât de la un râu la altul cât şi în lungul aceluiaşi râu, fiind
influenţat de forma şi structura văii.
Văile cu un profil transversal în formă de "V" sunt caracteristice formaţiunilor tinere, neevoluate
aflate la înălţimi mari ale cursurilor de apă precum şi la râurile care străbat văile adânci în formă de chei
de origine tectonică şi erozivă sau epigenetică dezvoltate în calcare. În acest caz râurile au doar albie
minoră îngustă şi sunt lipsite complet de albie majoră.

8
 Văile mari, evoluate, cu profil transversal în formă de "U", văile trapezoidale, precum şi zonele de
şes, permit şi formarea unor albii majore.
Albia minoră caracterizată prin scurgeri permanente, este aceea prin care se scurg apele mici şi
mijlocii (limitată la nivelul debitelor medii multianuale).
Între albia minoră şi curentul de apă există o interacţiune puternică tot timpul şi drept urmare apar
afuieri şi depuneri.
Albia majoră în care se scurg apele mari în timpul viiturilor este formată din albia minoră şi părţile
laterale (luncile). Zonele mai ridicate, aflate deasupra nivelului apelor mari, formează terasele.
Lăţimile albiilor minore şi majore variază foarte mult de la un curs la altul, precum şi de la un
sector la altul pe acelaşi râu.

3. Concluzii
a) În cadrul unui bazin hidrografic are loc un proces complex de transformare a unei părţi din
precipitaţiile atmosferice în cantităţi de apă care sunt colectate de către reţeaua hidrografică. Zonarea
bazinului hidrografic în subbazine şi zone interbazinale ajută la înţelegerea acestor procese, şi stă la baza
întocmirii schemelor de amenajare complexe a bazinelor hidrografice.
b) Epura bazinului hidrografic permite determinarea suprafeţei de bazin hidrografic aferentă oricărui
profil de închidere situat între izvor şi vărsare, profil în care poate exista un post hidrometric sau se
proiectează o lucrare hidrotehnică. Din această epură se observă că suprafaţa drenată a bazinului
hidrografic creşte pe măsură ce profilele de închidere se situează către avalul cursului de apă. Mărimea
suprafeţei bazinului hidrografic prezintă importanţă în stabilirea volumului de apă al râului şi are o
influenţă directă asupra formării scurgerii, determinând diferenţieri calitative şi cantitative în structura
regimului, astfel:
 la formarea debitelor maxime provenite din scurgeri, odată cu creşterea suprafeţei
bazinului hidrografic, scade probabilitatea acoperirii integrale cu precipitaţii;
 la scurgerea minimă, alimentarea subterană creşte cu suprafaţa bazinului.
Suprafaţa unui bazin hidrografic se manifestă ca un regulator al scurgerii şi anume: odata cu creşterea
suprafeţei bazinului se produce o regularizare a repartiţiei scurgerii anuale.
c) Lungimea şi lăţimea medie a unui bazin hidrografic reprezintă două caracteristici foarte importante a
căror cunoaştere este necesară la prevederea volumului şi a amplitudinilor viiturilor.Cu cât lăţimea medie
a bazinului este mai mică şi lungimea mai mare (bazin de formă alungită), cu atât amplitudinea viiturilor
va fi mai redusă. Idograma bazinului hidrografic ne permite stabilirea lăţimii medii a bazinului în orice
punct situat în lungul cursului principal de apă.
d) Amplitudinea şi desfăşurarea viiturilor este influenţată şi de forma bazinului hidrografic. Cu cât
valoarea coeficientului de dezvoltare a bazinului hidrografic este mai mare, cu atât viiturile vor avea
amplitudini mai accentuate.
e) Altitudinea medie a bazinului hidrografic, indică tipul de relief în care se află acesta, după cum rezultă
din următoarea clasificare convenţională:
 bazine de munte (H med > 600 m );
 bazine de deal (200 m < H med  600 m );
 bazine de câmpie ( H med  200 m );
 mixte, formate din mai multe unităţi de relief.
Un bazin hidrografic sau o zonă din acesta situată la o altitudine mare primeşte o cantitate mai mare de
precipitaţii, are o evaporaţie mai scăzută şi va avea o scurgere mai bogată. De obicei bazinul hidrografic
al unui râu este situat în zone cu înălţimi diferite. Repartiţia suprafeţelor bazinului pe zone de altitudini,
dată de curba hipsometrică, influenţează în mare măsură regimul hidrologic.
f) Panta medie a bazinului hidrografic este o caracteristică cu influenţă mare asupra scurgerii, ea
determinând o anumită viteză de deplasare a apei pe versanţii bazinului, în funcţie de care va rezulta
intensitatea proceselor de eroziune, transport şi depunerea particulelor solide din bazin.
g) O reţea hidrografică va colecta un volum de apă mai important cu cât va avea mai multe ramificaţii şi
cu cât acestea vor fi mai lungi.
h) O caracteristică a profilului longitudinal al unui curs de apă constă în aceea că în majoritatea cazurilor
are forma unei curbe cu concavitatea în sus, explicabilă prin faptul că afluxul de apă creşte din amonte
spre aval şi odată cu acesta se dezvoltă secţiunile transversale ale văilor care oferă la afluxuri specifice,
pierderi hidraulice mai mici. Pentru transportul afluxurilor specifice, pierderile hidraulice micşorate
impun pante descrescătoare.
9