Hidrologie

CURS NR. 4,5

HIDROGRAFIA

Hidrografia este o direcţie principală a hidrologiei care se ocupă cu prezentarea

generală a unităţilor hidrologice, încadrarea lor geografică, analiza caracteristicilor
morfologice şi morfometrice precum şi a altor caracteristici definitorii. Unităţile
hidrologice continentale se pot grupa în următoarele: bazinul hidrografic, lacurile, ape
curgătoare.
BAZINUL HIDROGRAFIC (BH)
In cele mai dese cazuri problemele practice hidrologice se referă la suprafeţe de
teren corespunzătoare bazinului hidrografic al tuturor categoriilor de unităţi hidrologice
Caracteristicile topografice, geologice, pedologice, gradul de acoperire cu vegetaţie şi
natura acesteia joacă un rol important în activitatea sa hidrologică.
Caracteristicile topografice
Se consideră bazin hidrografic o suprafaţă de teren de pe care apa de ploaie
care se scurge pe suprafaţa sa se concentrează şi trece printr-un punct al albiei sale.
Conceptul de bazin hidrografic este legat nu numai de albie ci şi de un punct sau o
secţiune a acesteia. Bazinele hidrografice, unităţi de bază în hidrologie, prezintă un
caracter de stabilitate în timp. Cu toate acestea, pe cale naturală sau artificial prin
intervenţia omului, se pot înregistra modificări ale lor.
Când solul este total impermeabil, bazinul hidrografic corespunde complet cu
aspectul topografic al bazinului. Limita bazinului este reprezentată de linia de cumpănă a
apelor, o linie situată la altitudinea maximă care divide precipitaţiile căzute şi care, în
consecinţă, se scurg de o parte şi de alta a liniei de cumpănă. Această linie trece prin
punctele de cea mai mare înălţime situate între două bazine învecinate (culmi de munţi,
dealuri etc.) coborând spre zona de vărsare unde se închide. În regiunile înalte ale
reliefului cumpăna apelor se poate identifica cu uşurinţă spre deosebire de regiunile
joase unde nu poate fi stabilită practic în teren decât prin nivelment. In cazul în care solul
este permeabil, în afara liniei de cumpănă a apelor superficiale mai există şi o linie de
cumpănă a apelor subterane între un bazin şi cel alăturat (fig. 1).

Fig. 1. Bazinul hidrografic

1
Hidrologie Curs nr. 4

In general, diferenţa dintre bazinul hidrografic şi cel topografic influenţează

comportamentul hidrologic în cazul bazinelor hidrografice mici şi mai puţin la cele mari
unde diferenţele dintre suprafaţa de alimentare superficială şi cea subterană se
compensează iar erorile sunt nesesizabile.
Caracteristicile geologice şi pedologice
Natura geologică a rocilor care constituie un bazin hidrografic are o influenţă
hotărâtoare asupra comportamentului său hidrologic. De asemenea structura şi textura
solului INFLUENŢEAZĂ SCURGEREA, INFILTRAŢIA SAU EVAPORAŢIA.
Gradul de acoperire cu vegetaţie şi natura vegetaţiei existente joacă un rol
important: un bazin hidrografic fără vegetaţie la suprafaţă sa cunoaşte o puternică reţea
torenţială, prezintă un grad mare de degradare, un transfer mare de aluviuni, în timp ce
un bazin acoperit cu vegetaţie reţine un timp mai mare apa provenită din precipitaţii,
facilitează infiltraţia iar scurgerea se face mai lent.
Caracteristici morfometrice
Studiul unui bazin hidrografic presupune cunoaşterea caracteristicilor sale
morfometrice. Pentru definirea poziţiei sale sunt necesare coordonatele geografice (φ şi
λ) care încadrează bazinul, zona geografică unde este amplasat precum şi altitudinea la
care este situat.

A. Suprafaţa bazinului hidrografic (BH) este reprezentată de suprafaţa de

teren cuprinsă în interiorul liniei de cumpănă a apelor. Aria bazinului se poate determina
prin mai multe metode, în funcţie de gradul de precizie cerut, mijloacele tehnice de care
dispunem etc. Se folosesc:
 metode grafice: metoda caroiajelor, metoda compensărilor, metoda figurilor
geometrice corespunzătoare;
 metode mecanice: planimetrare
Elementele morfologice importante ale unui bazin hidrografic (BH) sunt lungimea şi
lăţimea.
Lungimea bazinului reprezintă distanţa de la vărsare până la punctul cel mai îndepărtat
situat în zona de izvoare (se exprimă în km, vezi distanţa AB în fig. 2). Dacă bazinul este
curbat sau de o formă neregulată, lungimea poate fi o curbă sau o linie frântă şi trebuie
amplasată astfel încât să împartă suprafaţa bazinului în două părţi aproximativ egale.
Lăţimea bazinului este reprezentată de perpendiculara pe lungimea bazinului care uneşte
celelalte două maluri opuse. Lăţimea cu dimensiunea cea mai mare exprimă valoarea
maximă a lăţimii. Lăţimea medie se poate calcula ca raport dintre suprafaţa bazinului

A( km 2 )
hidrografic şi lungimea sa, cu ajutorul formulei bmediu  . Lăţimea medie a unui
L( km)
BH serveşte la prognoza viiturilor şi a amplitudinii lor: cu cât lăţimea medie este mai

2
Hidrologie Curs nr. 4

mică cu atât forma bazinului este mai alungită şi timpul de concentrare a viiturilor este
mai mare.
Pentru studiul unui BH, o importanţă deosebită o are modul în care se compune
suprafaţa sa. In fig. 2 se prezintă un bazin hidrografic, cu văi şi cursuri de ape, sub-
bazinele componente, modul de realizare a graficului de dezvoltare a suprafeţei sale de la
izvor până la vărsare, precum şi graficul circular de compunere a suprafeţelor. Începând
de la izvorul râului, notat cu A, râul primeşte mai mulţi afluenţi pe partea dreaptă a
cursului, ale căror sub-bazine au fost notate cu 2' şi 4', iar pe cei din stânga cu sub-
bazinele 1' şi 3'. In afara afluenţilor, cursul principal al râului are suprafeţe proprii ale
bazinului de recepţie notate, în stânga cursului cu 1,3,5 şi în dreapta cu 2,4,6.
Se planimetrează fiecare sub-bazin precum şi suprafeţele proprii şi se verifică
dacă însumarea lor dă valoarea suprafeţei totale a BH.
Cu aceste valori de suprafeţe parţiale şi totală se poate construi un grafic al
creşterii suprafeţei bazinului hidrografic al râului principal. Pe grafic se trasează o dreaptă
AB care exprimă lungimea BH, precum şi o dreaptă orizontală perpendiculară pe prima,
pe care se vor înscrie suprafeţele parţiale. Ambele drepte se trasează respectând
anumite scări alese convenabil şi anume pe verticala AB lungimea bazinului hidrografic
iar pe orizontală suprafeţele parţiale distribuite în stânga şi dreapta cursului principal. Pe
ordonată (AB) se plasează valorile care stabilesc depărtările faţă de gura de vărsare a
râului, punctul B, a diferitelor puncte de pe râul principal, printre care şi afluenţii. Pe
abscisă, începând cu punctul B, se acumulează, la scară, treptat toate suprafeţele
interbazinale, plasându-le în ordine pe cele situate în stânga şi în dreapta cursului
principal. În acest mod, pe abscisă, rezultă suprafaţa totală a bazinului hidrografic
exprimată la scară

3
Hidrologie Curs nr. 4

Fig. 2 Graficul de dezvoltare şi graficul circular al unui bazin hidrografic.

Corespunzător unui punct C situat pe bazin la o depărtare L c de gura de vărsare a

râului, cu ajutorul graficului se poate determina rapid suprafaţa bazinului în amonte sau
aval totală sau suprafeţele situate la stânga şi la dreapta.
Planimetrând cu precizie suprafeţele interbazinale şi calculând procentele acestor
suprafeţe în raport cu suprafaţa totală se poate realiza şi un grafic circular al bazinului
(fig. 2) Dimensiunile BH au un rol deosebit în producerea şi evoluţia proceselor
hidrologice:
 pentru BH mici, scurgerea şi concentrarea apelor se face concomitent cu precipitaţiile,
efectul topirii zăpezilor şi al precipitaţiilor torenţial se resimte imediat cu grave
consecinţe
 pentru BH mari, situaţia este mult mai lentă, astfel de bazine regularizând scurgerea;
 zonele de la suprafaţa Pământului foarte sărace în scurgere superficială se numesc
regiuni endoreice, cu o reţea hidrografică slab dezvoltată, cu predominanţa scurgerii
subterane. Ex: podişul Anatoliei, zone cu climă aridă (lacuri sărate şi săraturile);
 teritoriile slab brăzdate de ape curgătoare, cu reţea hidrografică slab dezvoltată se
numesc semiendoreice.

B. Forma bazinului are un rol deosebit de important din punct de vedere hidrologic,
deoarece influenţează producerea şi evoluţia fenomenelor hidrologice. Forma bazinelor
hidrografice este imprimată de poziţia şi orientarea limitei bazinelor. De forma bazinului
depinde atât lungimea traseului apelor curgătoare, din amonte spre aval, cât şi
posibilitatea de dezvoltare şi aportul de apă al afluenţilor. Există o strânsă legătură între
cantitatea de precipitaţii, evaporaţie, debitele de apă şi altitudinea bazinului analizat.
În fig 3 sunt prezentate 2 bazine hidrografice cu suprafeţe egale dar cu forme
diferite.

4
Hidrologie Curs nr. 4

Fig. 3 Bazine hidrografice de forme diferite şi suprafeţe egale

Timpul de concentrare a apelor rezultate din aceeaşi cantitate de precipitaţii

căzute concomitent pe cele două bazine va fi diferit. în bazinul a timpul de concentrare a
apelor în punctul A, este mai mic decât timpul de concentrare a apelor din precipitaţii
scurse pe bazinul b, în punctul B. În acest caz şi comportamentul celor două bazine
urmărit cu ajutorul izocronelor1, în cazul unor ploi torenţiale sau viituri, este diferit.Pentru
exprimarea formei bazinului hidrografic se folosesc mai mulţi indicatori:
 coeficientul de compacitate (kc), denumit şi coeficientul lui Gravelius, exprimă relaţia
ce există între perimetrul BH şi lungimea cercului de suprafaţă egală cu suprafaţa
bazinului (Acerc = ABH).
PBH Acerc
kc  2
dar Acerc    Rc , R c  , iar Lc  2  Rc
Lcerc 
Deci

Acerc A
Lc  2  2  2  cerc  2   A
 
1 PBH 1 PBH
kc   dar  0,282, deci k c  0,282 
2  Acerc 2  Acerc

 gradul de alungire Ki a bazinului, care se exprimă astfel:

bmediu dacă raportul este subunitar atunci BH are o formă alungită şi cu cât
ki 
L
valoarea se apropie de unitate atunci forma se apropie de un cerc.
 coeficientul de dezvoltare a bazinului, exprimă un raport între suprafaţa sa şi
suprafaţa pătratului care are latura egală cu lungimea bazinului:
A
kd 
L2

1
Izocronele - izolinii care unesc puncte de pe un bazin în care scurgerea lichidă ajunge în aceeaşi unitate de timp

5
Hidrologie Curs nr. 4

Cu cât valoarea acestui coeficient este mai mare cu atât BH are forma mai puţin alungită
şi se vor înregistra amplitudini mari ale viiturilor.
 coeficientul sau indicele de asimetrie (a), care se stabileşte în funcţie de suprafeţele
situate la stânga sau la dreapta văii sau râului principal şi se exprimă cu ajutorul
relaţiei:
Astg  Adr 2( Astg  Adr )
a 
Astg  Adr A
2

Tipurile de bazine
Bazinele hidrografice, cu toată marea lor varietate, au fost grupate în 5 tipuri (Buta,
1983):
 Tipul I, include bazinele hidrografice dezvoltate mai mult în cursul mijlociu: Crişul
Negru, Trotuş, Someşul etc.
 Tipul II, unde bazinele hidrografice se dezvoltă în cursul superior: Jiu, Ialomiţa,
Buzău etc.
 Tipul III, unde bazinele hidrografice se dezvoltă în cursul inferior: Argeş, Someşul Mic
etc.
 Tipul IV, este caracteristic bazinelor hidrografice dezvoltate uniform: Arieş, Vedea,
Crişil Alb, Bega etc.
 Tipul V, este tipic pentru bazinele care se îngustează în cursul mijlociu: Olt, Târnava
Mare etc.
Clasificarea de faţă este destinată a avea scopuri practice deoarece, în funcţie de
dezvoltarea bazinelor, se pot desprinde câteva caracteristici ce privesc geneza şi
dezvoltarea viiturilor:
- bazinele dezvoltate uniform, pe toată lungimea lor, nu generează viituri bruşte ci
numai creşteri progresive şi atenuări treptate;
- bazinele dezvoltate în cursul inferior favorizează scurgerea bruscă deoarece
apele din precipitaţii se vor aduna rapid la ieşirea din bazin;
- bazinele dezvoltate mult în cursul superior vor genera viituri a căror amploare va
scădea cu cât se apropie de cursul inferior.

C. Relieful bazinului hidrografic reprezintă un alt aspect fundamental al

comportamentului hidrologic al unui BH. Relieful unui BH este foarte bine şi sugestiv
reprezentat pe hărţi prevăzute cu curbe de nivel de pe care extragem o serie de date
sintetice pe care le prezentăm apoi, sub o formă mai simplă, prin curba hipsometrică şi
graficul de repartizare a suprafeţelor pe trepte de altitudine.

6
Hidrologie Curs nr. 4

Pentru stabilirea acestor informaţii sintetice să presupunem că un bazin

hidrografic cu o suprafaţă totală de 2500 km 2 prezintă variaţii ale altitudinilor între 600-
1800 m. Alegem o treaptă de altitudine, exemplu 200 (in funcţie de ecartul de variaţie a
altitudinilor) şi planimetrăm suprafeţele parţiale pe fiecare treaptă de nivel, obţinând
următoarele rezultate:
a1 (600-800 m) = 70 km2, reprezentând 2,8 % din suprafaţa totală;
a2 (800-1000 m) = 847,5 km2, reprezentând 33,9 % din suprafaţa totală;
a3 (1000-1200 m) = 1115 km2, reprezentând 44,6 % din suprafaţa totală;
a4 (1200-1400 m) = 355 km2, reprezentând 14,2 % din suprafaţa totală;
a5 (1400-1500 m) = 67,5 km2, reprezentând 2,7 % din suprafaţa totală;
a6 (1600-1800 m) = 45 km2, reprezentând 1,8 % din suprafaţa totală;
Curba hipsometrică şi curba de frecvenţă a altitudinilor se poate prezenta înscriind
într-un sistem de axe de coordonate valorile altitudinilor pe ordonată, suprafaţa BH pe
abscisa inferioară şi procentele pe abscisa superioară (fig. 4).

Fig. 4 Curba hipsometrică şi curba de frecvenţă a altitudinilor bazinului hidrografic

În studiul morfometric al bazinelor hidrografice se foloseşte noţiunea de rectangul

echivalent care presupune că acelaşi bazin se comportă din punct de vedere hidrologic în
mod analog cu un rectangul care ar avea aceeaşi suprafaţă şi perimetru (acelaşi
coeficient al lui Gravelius, aceeaşi distribuţie a altitudinilor, aceeaşi curbă hipsometrică).
- pornind de la curba hipsometrică se poate calcula altitudinea medie a bazinului
hidrografic, această valoare încadrând BH într-o anumită zonă de relief. Altitudinea medie
se poate calcula făcând semisuma altitudinilor extreme:
H max  H min
H mediu 
2

7
Hidrologie Curs nr. 4

Pentru un bazin hidrografic cu o distribuţie a înălţimilor mult mai neregulată, altitudinea

medie se calculează separat pentru trepte de suprafaţă (ca în exemplul anterior al curbei
hipsometrice), astfel:

h0  h1 h h h h h h
a1   a 2  1 2  a3  2 3  ....a n  n 1 n
H mediu  2 2 2 2
A
în care: a1, a2, a3, ...a„ reprezintă suprafeţele parţiale între curbele de nivel, ho, h1,
h2,h3 ..hn -altitudinile curbelor de nivel respective, A - suprafaţa întregului BH.
- panta medie a bazinului hidrografic este o altă caracteristică morfometrică importantă
legată de desfăşurarea scurgerii.
Pentru relieful de câmpie caracterizat de uniformitate a înălţimilor atunci panta medie se
calculează:
H max  H min
imediu  ( m / km 2 )
A
Pentru zone cu relief diferit, calculul pantei medii porneşte de la hărţi cu curbe de nivel,
alegându-se o anumită treaptă de altitudine ΔH, măsurând lungimile curbelor de nivel
(Io.,l1.. .ln) pentru fiecare treaptă de altitudine şi ţinând cont şi de suprafaţa bazinului -
A.

l0  ln
h(  l1  l 2  l3  ...  l n 1 )
imediu  2
A
 coeficientul de acoperire a bazinului hidrografic cu lacuri, bălţi şi mlaştini (ka),
exprimat sub forma unui raport între suprafaţa lacurilor şi bălţilor şi suprafaţa totală
(în procente):

k a (%) 
 a(lacuri, balti, mlastini )  100
A