2023 MRA Cap1 Bazine Hidrografice În România

Managementul resurselor de apă
CAP. 1. BAZINE
HIDROGRAFICE ÎN
ROMÂNIA
1. BAZINE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA
1. BAZINUL HIDROGRAFIC. DEFINIŢIE. CARACTERISTICI.
Bazinul hidrografic sau

bazinul de recepţie al
unui curs de apă, este
suprafaţa de pe care este
colectat debitul de apă al
acelui curs de apă.
Linia care delimitează
bazinul hidrografic se
numeşte cumpăna apelor.
• Se pot diferenţia două feluri de bazine hidrografice:

– bazinul hidrografic deschis, de suprafaţă este acela de pe care
este colectată apa scursă din precipitaţii şi care e delimitat de o
linie de cotă maximă, astfel încât precipitaţiile care cad de o parte
sau de alta a acestei linii se scurg în râuri diferite; cumpăna apelor
pentru bazinul hidrografic de suprafaţă se determină cu ajutorul
planurilor topografice;
– bazinul hidrografic închis, cu drenaj subteran corespunde
alimentării subterane a cursului de apă; cumpăna apelor subterane
este mai greu de precizat, aşa încât de cele mai multe ori în
calculele hidrologice se ia în considerare bazinul hidrografic
superficial, erorile de obicei compensându-se în cazul bazinelor
mari.
Bazin hidrografic de suprafaţă.

• Mărimile caracteristice ale unui bazin hidrografic sunt:

– suprafaţa şi forma bazinului hidrografic - este determinată ca
proiecţie orizontală prin planimetrarea teritoriului determinat de
cumpăna apelor fiind notată prin F sau Sbh şi exprimată în ha sau
în km2. Forma bazinului hidrografic prezintă o mare diversitate
influenţând procesele de scurgere din bazin;
– lungimea bazinului hidrografic L (km) care este distanţa de la

capătul amonte, din zona izvoarelor, până la vărsarea măsurată pe
linia mediană a bazinului hidrografic;
– lăţimea medie a bazinului hidrografic, B (km),

B=Sbh/L
– coeficientul de formă a bazinului

4    S bh
hidrografic, = 2
Pbh
unde Pbh reprezintă perimetrul bazinului
hidrografic (lungimea cumpenei apelor),
coeficientul  obţinându-se prin raportarea
suprafeţei bazinului hidrografic la suprafaţa
unui cerc având acelaşi perimetru cu acesta
şi valori subunitare, cu atât mai mari cu cât
bazinul este mai „compact”;
2  (S st − S dr )
– coeficientul de asimetrie a bazinului a=
hidrografic, exprimat prin raportul: S bh
unde Sst este suprafaţa versantului stâng,
iar Sdr – suprafaţa versantului drept;
– altitudinea medie a bazinului hidrografic,

definită ca o medie ponderată în raport cu
suprafaţa sa;
unde variabila independentă s reprezintă
suprafaţa în sensul dezvoltării bazinului
hidrografic, iar H este altitudinea secţiunii de 1 Sbh
închidere a subbazinului de suprafaţă s.
H med =
 H (s )ds
Practic altitudinea medie se determină prin S bh 0
împărţirea suprafeţei bazinului hidrografic, cu

ajutorul curbelor de nivel, de cote Hi [mdM],
i = 0, 1, 2,…, n, unde H0 este cota maximă de
pe cumpăna apelor (zona izvoarelor), iar Hn
este cota minimă din secţiunea de închidere a
bazinului hidrografic.
Curbe de nivel într-un bazin hidrografic

După altitudinea medie, bazinele hidrografice se

pot clasifica în:
• bazinele hidrografice de
munte, Hmed > 600 mdM,
• bazinele hidrografice de deal
200 mdM < Hmed < 600 mdM) şi
• bazinele hidrografice de
câmpie Hmed < 200 mdM.
H i − H i+1
– Panta medie a bazinului hidrografic,
I i,i+1 =
în [m/km] sau [0/00], Li,i+1
2(s − s )
unde Li,i+1 este lungimea
corespunzătoare a bazinului Li,i+1 = i+1 i
hidrografic, calculată cu relaţia li + li+1
unde li este lungimea liniei de
nivel Hi, delimitată în interiorul
bazinului hidrografic cu l0=ln=0.
- Panta medie a bazinului

hidrografic se calculează ca o n−1
medie ponderată a valorilor Ii,i+1 I med =
1
S bh  I (si,i+1 i+1 − si )
în raport cu suprafaţa. i=0
Introducând în relaţia de mai n−1

calculul lungimii, se obţine: I med = 1
2S bh
 (H i − H i+1 )(li + l i+1 )
i=0
• iar dacă liniile de nivel sunt la

intervale egale, DH=Hi-Hi+1,
relaţia de calcul a pantei medii
devine:
n−1
I med = DH  li
S bh i=0
1.2. BAZINELE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA.
• Reţeaua hidrografică, pe teritoriul ţării noastre, este dispusă radial faţă de

coroana muntoasă. Lungimea totală a râurilor (exceptând cursurile cu scurgere
temporară) este de circa 66.000 km, densitatea medie a reţelei hidrografice
fiind de 0,5 km/km2. Densitatea reţelei hidrografice prezintă zonalitate
verticală, variind de la 0 km/km2 în zona de şes, până la 1,4 km/km2 în zona de
munte.
• În limitele de 237.500 km ale teritoriului României se individualizează mai mult
de 4000 de râuri care au suprafaţa bazinului de recepţie mai mare de 10 km2.
Lungimea totală a acestor cursuri de apă este de peste 60.000 km.
• În totalitatea sa, reţeaua hidrografică a României este tributară Mării Negre prin
intermediul Dunării pentru cea mai mare parte a teritoriului ţării şi direct pentru
zona estică a Dobrogei.
• Dispoziţia concentrică a principalelor forme de relief faţă de Munţii Carpaţi face
din aceştia cumpăna principală a apelor, compartimentată, datorită tectonicii, prin
trei culoare importante : Someş, Mureş şi Olt, care drenează cuveta internă a
bazinului Transilvaniei spre zonele exterioare ale munţilor.
• Referitor la elementele reţelei hidrografice se constată că, în ţara

noastră, predomină lungimea redusă a râurilor.
• Predominarea râurilor scurte este consecinţa directă a etajării verticale a
reliefului, a climatului, a diferenţierilor petrografice evidente şi,
îndeosebi, a configuraţiei radiar – divergente a reţelei hidrografice.
Astfel, pentru zonele montane şi submontane, cu energie mare de
relief, roci cu permeabilitate redusă şi precipitaţii bogate, este
caracteristică prezenţa unui număr mare de râuleţe cu bazine reduse, spre
deosebire de zonele de şes unde există condiţii minime de formare a
unor râuri cu lungimi mai mari.
• După lungimea pe teritoriul României, cele mai mari cursuri de apă sunt:
Prutul şi Mureşul (716 km), Oltul (698 km), Siretul (592 km), Ialomiţa
(414 km), Someşul (345 km), Jiul (348 km), Argeşul (339 km).
• Din punct de vedere hidroenergetic, teritoriul României a fost împărţit în 9 bazine hidrografice,
aşa cum este ilustrat în figura de mai jos:
2. BAZINELE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA.
1. Bazinul hidrografic al fluviului Dunărea
• 1.2.1. Bazinul hidrografic al fluviului Dunărea

Dunărea este cel mai mare fluviu al Europei Centrale şi de Sud - Est,
făcând parte din bazinul de recepţie al Mării Negre. Are un bazin hidrografic
cu o suprafaţă de 817.000 km2, lungimea de 2.912 km şi cu un debit mediu la
vărsare de 6.300 mc/s. Căderea totală a Dunării, de la izvoare la vărsare este
de 678 m, ceea ce conduce la o pantă medie de 24 cm/km.
Chilia
Izmail
BRAILA Isaccea
Macin
TULCEA
CARAS-SEVERIN BRAILA
TULCEA
Orsova
Moldova DROBETA-TURNU-SEVERIN Harsova
Tekija IALO MITA
Noua
Kladovo MEHEDINTI
Vanju Fetesti Cernavoda

Mare OLT CALARASI Medgidia
Negotin DOLJ GIURGIU CALARASI CONSTANTA
Oltenita
VIDIN TELEORMAN Tutrakan SILISTRA

Calafat GIURGIU (Turtucaia)
Turnu
Lom Corabia Magurele RUSE
Kozlodui
Oriahovo Nikopol Zimnicea
BAZINE HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA
• Dunărea se formează la Donaueschingen (678 m), din unirea a doi

afluenţi de dimensiuni reduse - Brege şi Brigach - ce-şi au izvoarele
sub Vârful Kandel (1.125 m).
• Bazinul hidrografic ocupă 8% din suprafaţa Europei, extindându-se pe
teritoriul a zece ţări - Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Iugoslavia,
România, Moldova, Croaţia, Bulgaria şi Ucraina şi trece prin patru
capitale - Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad.
• În cursul superior (de la izvoare la Bratislava) primeşte afluenţi
năvalnici, bogaţi în debite din Alpi: Isarul, Innul şi Ennsul pe dreapta,
iar pe stânga Morava, Valiul şi Hronul. În cursul mijlociu, străbătând
C. Panonică, Dunărea primeşte pe teritoriul iugoslav unii din cei mai
mari afluenţi ai săi: Drava, Sava, Morava (sârbească), pe dreapta şi
Tisa, pe stânga.
Cursul superior reprezintă Dunărea românească pe 1.075 km (38%) de la

Baziaş, unde fluviul intră în ţară şi până la Sulina, prezentându-se în mai
multe sectoare:
• 1. Sectorul Baziaş-Porţile de Fier (până aproape de Drobeta Turnu Severin),
denumit şi sectorul “defileului”, deoarece Dunărea a tăiat M-ţii Banatului şi
munţii din Serbia şi Muntenegru, formând cel mai lung defileu din Europa pe
144 km. Acest sector este o asociere de bazinete depresionare, săpate acolo
unde roca a fost mai moale şi “clisuri”, unde roca a fost mai dură.
• 2. Sectorul Porţile de Fier-Călăraşi (sectorul “luncii”), unde fluviul scăpat de
strânsoarea munţilor îşi domoleşte cursul, albia se lăţeşte (800 m lăţimea
medie), formându-şi o luncă largă pe malul românesc.
• 3. Sectorul Călăraşi-Brăila, denumit şi sectorul “bălţilor”, deoarece Dunărea
se desparte şi formează Balta Ialomiţei, între braţul Borcea şi Dunărea Veche,
iar mai apoi Balta Brăilei între Dunărea Nouă şi Dunărea Veche. Lunca are
lăţime maximă de până la 20 - 25 km. Terenurile cu mlaştini, bălţi, gârle,
canale prin desecări şi îndiguiri au devenit câmpuri fertile cultivate cu cereale
şi plante tehnice. De aceea, Balta Brăilei a devenit “Insula Mare a Brăilei”.
• 4. Sectorul Dunării maritime, între Brăila şi Sulina. Pe acest sector, Dunărea

are adâncimea de până la 12 m şi lăţimea albiei mai mare de 1 km. Dunărea
ocoleşte Podişul Dobrogei de Nord, iar de la Pătlăgeanca se bifurcă în 2 braţe:
Chilia (60% din debit) şi Tulcea (40% din debit). În aval de Tulcea, braţul
Tulcea se bifurcă în braţele Sulina (18,8% din debit) şi Sf. Gheorghe (21,2%),
acesta fiind cel mai meandrat. Cel mai nou pământ românesc, Delta Dunării s-
a format prin închiderea unui fost golf al M. Negre de cordoane de litorale şi
transformarea sa în liman şi mai apoi în deltă în holocen.
Dunărea colectează aproape întreaga reţea de ape curgătoare din ţara noastră:
-grupa de vest a râurilor interioare, având colector râul Tisa, cuprinde Vişeul
şi Iza, principalele râuri ale Maramureşului, Someşul (format prin unirea
Someşului Mare cu Someşul Mic), Barcăul, Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul
Repede, Mureşul (care este şi cel mai mare râu al Transilvaniei ce primeşte
Târnava Mare, Târnava Mica, Arieşul, Sebeşul) şi Bega;
-grupa de sud a râurilor interioare constituie afluenţii direcţi ai Dunării:
Timişul, Bârzava, Caraşul, Nera, Cerna, Jiul, Oltul, Argeşul, Ialomiţa;
-grupa estică a râurilor interne ce cuprinde 2 râuri principale: Siretul cu
afluenţii (Trotuş, Bistriţa, Moldova, Buzău) şi Prutul.
HIDROENERGETICĂ
CAP.1 BAZINE
HIDROGRAFICE
ÎN ROMÂNIA
(continuare)
1.2.2. Bazinul hidrografic al râului Olt
• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Olt:

• Oltul drenează, pe cei peste 700 km ai

cursului său de la izvoare până la vărsarea
în Dunăre, unităţi de relief cu condiţii fizico –
geografice diferite, mai ales că şi suprafaţa
bazinului e apreciabilă (24.900 km2). Are
izvoarele la circa 1.800 m altitudine, în nodul
orohidrografic Hăşmaş.
• a) Oltul superior:
• Râul se formează la contactul dintre masivul calcaros al Hăşmaşului Mare (1793 m), cu
cristalinul masivului Şipotului (1366 m) , de la altitudine de 1280 m.
• La început, în Depresiunea Ciucului, e un râu liniştit, urmând după aceea să străbată zona
defileului, în care sunt cantonate câteva staţiuni balneoclimaterice valoroase ( Tuşnad,
Bixad, Malnaş), ocoleşte apoi, pe trei părţi, masivul Baraoltului, rătăcind leneş, cu bucle
largi, prin şesul plan al Depresiunii intercarpatice a Braşovului, unde îi vin în sprjin: Râul
Negru (L = 88 km, F = 2.349 km2), Ghimbăşelul (L = 6 km, F = 8 km2), Bârsa (L = 73 km,
F = 937 km2) etc.
• Un nou masiv îi iese în cale, acela al Perşanilor, pe care-l străbate prin defileul de la Racoş
(12 Km lungime), mai puţin impunător decât primul.
• În Ţara Oltului (depresiunea Făgăraşului), râul capătă iarăşi caracter de şes, meandrând
printre malurile joase, împins permanent spre dreapta de numeroşi afluenţi făgărăşeni
(aproximativ 20 mai importanţi) scurţi, dar viguroşi, revărsându-se frecvent în punctele de
întâlnire cu Oltul. Cibinul (L = 82 km, F = 2.194 km2), Hârtibaciul (L = 110 km, F = 1.025
km2) şi Sadu (L = 60 km, F = 278 km2), acesta de pe urmă cu amenajări complexe, îi aduc
ultimele cantităţi de apă pe teritoriul Transilvaniei, căci, după unirea cu acesta, Oltul
traversează Carpaţii Meridionali, ajunge în pitorescul defileu Turnu Roşu – Cozia, întrerupt
doar de Depresiunea largă a Loviştei, în cuprinsul căreia primeşte Lotrul, ale cărui izvoare
pornesc de sub masivul Parângului.
• b) Oltul mijlociu
• Aval de Lotru sunt întâlnite depozite cretacice, eocene, oligocene, miocene şi pliocene.
• La Călimăneşti, Oltul iese din munţi şi traversează, mai departe formaţiunile miocene ale
Subcarpaţilor Getici, apoi podişul Getic şi Câmpia Română, lărgindu-şi treptat valea cu terase
etajate lateral şi reducându-si panta, astfel că, începând de la Drăgăşani, meandrează
puternic, se desface în nenumărate braţe, iar de la Drăgăneşti - Olt îşi croieşte chiar şi un curs
secundar paralel, prin care îşi evacuează surplusul de ape din timpul marilor viituri. Odată cu
pătrunderea sa în depresiunea Brezoi valea se lărgeşte iar versanţii au pante mai domoale şi
se îngustează din nou la trecerea printre munţii Căpăţânii (1.890 – 2.138 m) şi Cozia (1.677
m).
• Afluenţii principali ai Oltului în această regiune sunt: Lotrioara (L = 25 km, F = 120 km2),
Vadu (L = 12 km, F = 46 km2), Uria (L = 16 km, F = 6 km2), Lotru (L = 83 km, F = 990 km2)
• - pe dreapta, Strâmba (L = 8 km, F = 12 km2), Curpănul (L = 10 km, F = 26 km2), Boia (L =
23 km, F = 158 km2) - pe stânga. În aval de Gura Lotrului, în cuprinsul defileului, Oltul
primeşte afluenţi mai mici: Lotrişoru (L = 7 km, F = 16 km2), Muiereasca (L = 19 km, F = 50
km2) - dreapta, Păuşa (L = 7 km, F = 13 km2), Sălătrucelu (L = 15 km, F = 99 km2) -
stânga.
• În partea superioară a defileului între Turnu Roşu şi Brezoi, Valea Oltului are o cădere de
1,38 m/km, iar în aval de gura Lotrului căderi mai accentuate – 1,90 m/km .
• Cantitatea de precipitaţii anuale este cuprinsă între 800  1.000 mm pe sectorul Râmnicu
Vâlcea, iar în regiunile înalte (pe munţi) între 1.200  1.400 mm.
• c) Oltul inferior
• Sectorul de râu, cuprins între Slatina şi fluviul Dunărea, constituie bazinul hidrografic al
Oltului inferior.
• În această zonă, Oltul străbate zona de contact a piemontului Getic, ca în final să pătrundă
în câmpia propriu zisă, sector în care albia Oltului se lărgeşte mult, prezintă multe meandre
şi braţe părăsite, pantele scăzând chiar sub valori de 1  2 m/km.
• În bazinul inferior, Oltul primeşte ca afluenţi mai importanţi de pe versantul drept: Bistriţa (L
= 50 km; F = 416 km2); Olteţul (L = 175 km, F = 2.460 km2); Tealuiul (L = 94 km; F = 604
km2), iar pe versantul stâng Topologul (L = 95 Km, F = 604 km2).
• Principalul afluent mal drept este Olteţul, care, împreună cu afluentul său Cerna, colectează
apele din versantul sudic al munţilor Căpăţânii, străbate apoi o zonă carstică cu influenţă
puternică asupra regimului scurgerii şi intră în câmpia Olteniei, unde confluează cu Oltul.
Sunt râuri cu pante repezi în cursurile superioare care se diminuează treptat spre zona de
confluenţă.
• Topologul, râu cu obârşia în versantul sudic al munţilor Făgăraş, străbate în continuare o
zonă subcarpatică şi colinară.
• În afara acestor afluenţi, Oltul mai primeşte în zona de câmpie o serie de afluenţi mici cu o
scurgere temporară fără aport de debit. Cantităţile medii anuale de precipitaţii sunt în jur de
600 mm. Străbătând unităţi fizico-geografice diverse, Oltul îşi schimbă mereu regimul
nivelurilor şi al debitelor, înregistrând contrastele cele mai puternice în bazinul mijlociu. Este
unul dintre râurile mari ale ţării, cu însemnate resurse energetice şi cu un debit apreciabil, în
măsură să permită chiar amenajarea sa pentru navigaţie cu vase mici.
1.2.3. Bazinul hidrografic al râului Mureş
• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Mureş:

• Bazinul hidrografic al râului Mureş, situat în partea centrală şi

de vest a României, este cuprins între Carpaţii Orientali,
Meridionali şi Apuseni, iar sectorul său inferior este amplasat în
centrul câmpiei Tisei.
• Izvoarele Mureşului se situează pe versantul de sud-vest al
munţilor Hămaş, la o altitudine de aproximativ 850 m.
• Râul Mureş, afluent al Tisei, îşi colectează principalele ape din
lanţul vulcanic al Carpaţilor Orientali, din Podişul Transilvaniei,
din estul şi sudul Carpaţilor Apuseni şi din versantul nordic al
ramurii Carpaţilor Meridionali de la vest de Olt. Cumpăna
apelor bazinului traversează mai multe unităţi şi subunităţi de
relief cu caractere fizico - geografice specifice, despărţindu-l de
numeroase bazine hidrografice importante.
• Bazinul hidrografic al Mureşului are o suprafaţă de aproximativ

29.500 km2, iar râul Mureş are o lungime totală de 749 km, din
care pe teritoriul României 27.920 km2 şi respectiv 718 km
lungime, fiind în acest fel al treilea ca mărime între râurile şi
bazinele hidrografice din România (fig.1.10.).
• Străbate regiuni de munte (25%), de podiş (55%) si de câmpie
(25%). Are o direcţie de curgere S-E, N-V, apoi spre V, S-S-V,
E-V pe tot parcursul sau. Formează un spectaculos defileu între
Topliţa şi Deda lung de 50 km şi lat de 100 - 80 m. Panta
reliefului variază de la 2,7 ‰ în depresiunea Giurgeu, 20-25 ‰
în munţii vulcanici, 0,5 ‰ în podişul Transilvaniei, la 0,3 ‰ în
câmpie.
• Principalii afluenţi sunt: Comlod, Luduş, Arieş, Târnava, Ampoi,

Sebeş, Cugir, Strei.
• 1. Mureşul superior – ce cuprinde Depresiunea Giurgeului si
Defileul Topliţa-Deda (110 km);
• 2. Mureşul mijlociu – axat pe zona centrală a Podişului
Transilvaniei, între Deda si Alba Iulia (266 km);
• 3. Culoarul Mureşului inferior – cuprins între Munţii Apuseni,
Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, între Alba Iulia şi Lipova
(225 km).
• 4. Muresul inferior – din Câmpia de Vest, între Lipova şi
Ungaria (graniţa), 117 km.
• El străbate câmpia Tisei de est, centrul Munţilor Bihor, Podişul

Bistriţei Ardelene, Munţii Hăşmaş, Munţii Harghita, Dealurile
Odorheiului, Podişul Târnavelor, Munţii Cibin, Vestul Munţilor
Lotru, Munţii Sebeşului, Munţii Retezat, Munţii Godeanu, Munţii
Ţarcului, Munţii Poiana Ruscă, Dealurile Lipovei, Câmpia Tisei
de Est.
• Bilanţul hidrologic este variat. Luna cu scurgere maximă este
aprilie, iar scurgerea cea mai redusă este iarna. Scurgerea
minimă se realizează iarna, în cursul superior, şi vara-toamna,
în cursul inferior.
• Mureşul primeşte numeroşi afluenţi, dintre care, cei mai
importanţi au suprafeţe de bazin de 100 – 1.900 km2. Aceşti
afluenţi sunt: Topliţa, Răstoliţa, Gurghiu, Arieş, Pârâul de
Câmpie, Târnava, Sebeş, Cugir, Râul Mare, Strei, Cerna.
1.2.4. Bazinul hidrografic Tisa-Someş
• Poziţionarea pe hartă a bazinului Tisa-Someş:

Descriere bazin hidrografic Tisa

• Afluent al fluviului Dunărea, Tisa superioară drenează toţi afluenţii care îşi culeg
izvoarele de pe versanţii vestici ai Carpaţilor Păduroşi (Ucraina) şi ai Munţilor
Maramureş, din nordul Munţilor Rodnei şi Lăpuşului, precum şi
numeroasele pâraie nordice şi estice care sosesc din eruptivul Oaş – Gutâi -
Tibleş (fig.1.11.). Toate râurile din vest gravitează spre depresiunea tectonică a
Maramureşului, considerată ca o adevărată piaţă de adunare a apelor.
• Tisa se formează din unirea a doi afluenţi –Tisa Neagră şi Tisa Alba – din
Carpaţii Păduroşi. La ieşirea din munţi, râul primeşte din stânga afluent, râul
Vişeu. De aici, Tisa formează, pe o distanţă de 62 km, graniţa naturală între
ţara noastră şi Ucraina.
• În privinţa regimului hidrologic, Tisa reprezintă tipul de regim carpatic, având
volumul maxim de scurgeri în luna aprilie şi minime în timpul iernii.
• Afluenţii Tisei superioare străbat în cursul lor una dintre cele mai pitoreşti
regiuni ale ţării – Depresiunea Maramureşului. Vişeul si Iza, râuri surori, care
curg aproape paralel, având direcţia SE-NV, drenează prin bazinele lor
întreaga depresiune.
• Clima vestică a Munţilor Maramureşului şi nordul Rodnei îi aparţine în
întregime Vişeului, iar clima nord-estică a munţilor Oaş – Gutâi – Tibleş este
drenată de Săpânţa şi Iza cu afluenţii din stânga ei.
• Afluenţii principaliai Tisei sunt:

• a) Vişeu
• Bazinul hidrografic al râului Vişeu este străjuit în est şi sud de Munţii
Maramureşului şi Munţii Rodnei. Între cele doua masive se întinde de la vest la
est culoarul tectonic Vişeu – Bistriţa, ce se îngustează rapid spre obârşiile
râului. Cursul superior este dezvoltat simetric din ambele părţi, iar în aval de
Moisei devine asimetric.
• Vişeul izvorăşte din Munţii Rodnei şi, după un parcurs de 80 km, se varsă în
Tisa, în dreptul comunei Valea Vişeului. Vişeul propriu-zis se formează în
dreptul comunei Borşa, prin unirea pâraielor Cisla şi Borşa. Curge pe direcţia
est-vest, apoi îşi schimbă cursul spre nord-vest. Suprafaţa bazinului este de
1.606 km2 , cu o lungime de 80 km. Regiunile de munte ocupă 67% din
suprafaţa bazinului.
• Debitul mediu multianual în zona de vărsare este de aproximativ 32 m3/s. Râul
traversează staţiunea climatica Borşa, după care pătrunde în depresiunea
Maramureş, unde îşi croieşte o vale largă. Principalii afluenţi pe dreapta sunt:
Vaser, Ruscova, Frumuşana, iar pe stânga Repedea, Pietrosu, Izvoru Negru
etc.
b) Iza
• Iza izvorăşte de pe versantul vestic al Pietrosului Rodnei, de la
altitudinea de 1200 m. Suprafaţa bazinului este de 1.303 km, iar
lungimea de 83 km şi străbate depresiunea Maramureş pe direcţia SE-
NV, formând în aval de comuna Strâmtura, defileul Surduc (1,8 km),
săpat în depozite eocene.
• Suprafaţa totală a bazinului e repartizată în trei unităţi de relief: munte
(27%), deal (70%) şi câmpie (3%).
• Principalii afluenţi sunt: Baicu, Ieud, Slătioara, Mara.
c) Săpânţa
• Râul Săpânţa se dezvoltă îndeosebi în partea nordică a masivului
Gutâi. Izvorăşte din partea nordică a grupului vulcanic al Rotunzilor de
la 1.241 m altitudine. Suprafaţa bazinului este de 135 km2, iar
lungimea de 20 km. În zona de vărsare panta este de 20 m/km, iar în
zona de izvoare este de 80 - 90 m/ km. Formează un con de dejecţie,
încadrat în piemontul pliocenic. Primeşte trei afluenţi mai importanţi :
Runcul, Săpânţa , Belmezeul şi Hotaru.
d) Turu
• Turul se dezvoltă în Depresiunea Oaş şi Câmpia Tisei. Izvorăşte la circa 950 m altitudine,
din munţii Oaşului. Străbate mai întâi versantul de vest al Munţilor Gutâi prin intermediul
unei pante accentuate, 20 ‰, intră apoi în Depresiunea Oaş, iar în Câmpia Someşului
panta este de 0,1 ‰. Traversează zona de la est la vest. În cursul inferior, albia devine
instabilă, se despleteşte şi meandrează puternic. Suprafaţa bazinului este de 1.200 km2,
iar lungimea de 66 km. Afluentul său principal este Tâlna.
Principalele caracteristici hidrologice ale bazinului Tisa sunt:

• Precipitaţiile medii pe bazine hidrografice depăşesc valoarea de 1.000 mm, iar scurgerea
medie, pe cea de 500 mm.
• Regimul hidrologic montan se manifestă prin topiri târzii şi ape mari primăvara şi vara (de
tip carpatic oriental), în cazul Vişeului superior. Restul râurilor (Cisla, Vaser, Ruscana) au
ape mari primăvară, de regim carpatic transilvan.
• Debitele maxime se formează îndeosebi în timpul verii, datorită ploilor intense şi de lungă
durată. Scurgerea maximă specifică, cu asigurare 1%, este ridicată. La o suprafaţă
bazinală de 408 km2, scurgerea cu asigurare 1% atinge 1.000 de l/ s* km2.
• Râurile au o scurgere neîntreruptă, iar debitele minime specifice (lunare si zilnice) sunt
dintre cele mai ridicate.
Descriere bazin hidrografic Someş

• Râul Someş îşi are izvoarele în România, străbate România (376 km) şi
Ungaria (51 km) şi se varsă în râul Tisa, în Ungaria.
• Râul Someş are două izvoare în Carpaţii Orientali şi anume Someşul Mare,
care izvorăşte din Munţii Rodnei şi curge spre sud-vest, şi Someşul Mic, care
izvorăşte din Munţii Apuseni (pârâurile Someşul Cald şi Someşul Rece) şi
curge spre nord-est. Lungimea râului Someş, incluzând Someşul Mare, este de
376 km şi suprafaţa totală a bazinului de 15.217 km2 pe teritoriul ţării noastre
(fig.1.12.). Lungimea râului Someşul Mare este de 130 km şi suprafaţa totală a
bazinului de 5.033 km2. Lungimea râului Someşul Mic este de 178 km şi
suprafaţa totală a bazinului de 3.773 km2. Someşul Mic străbate (în regim
canalizat) oraşul Cluj-Napoca şi este denumit Someşul Cald până la confluenţa
cu Someşul Rece în acumularea Gilău. Someşul Mare şi Someşul Mic străbat
rapid zona montană pentru a se întâlni în vecinătatea micului oraş Dej. De aici,
Someşul urmează un curs în zigzag în direcţie nord-vest, străbătând Câmpia
Someş şi primind câţiva afluenţi mici şi câteva pâraie. Reţeaua hidrografică a
râului Someş include un număr de 403 cursuri de apă codificate, cu o lungime
totala de 5.528 km, (reprezentând 7% din lungimea totală a râurilor interioare).
Scurgerea maximă se înregistrează în perioada de primăvară (30 – 50 %) şi
vară (25 – 40 %).
• Someşul primeşte ca afluenţi principali:

Someşul Mare (L = 130 km, F = 5.033 km2),
Lăpuş (L = 119 km, F = 1.875 km2), Şieu (L =
71 km, F = 1.818 km2), Almaş (L = 68 km, F
= 813 km2), Someşul Mic (L = 178 km, F =
3.773 km2).
1.2.5. Bazinul hidrografic al râului Ialomiţa
• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Ialomiţa

• Lungimea râului Ialomiţa, de la izvoare până la

vărsarea în Dunăre este de 400 km, cu o suprafaţă
de bazin hidrografic de 10.430 km2 (fig.1.13.).
Morfologia bazinului hidrografic este caracterizată
prin prezenţa unei mari varietăţi a formelor de relief,
începând cu înălţimile Bucegilor (Vârful Omul) şi
terminând cu Câmpia Română, unde, în zona de
vărsare în Dunăre, altitudinea este de 8 m.
• Raportată în procente, această varietate a formelor
de relief ocupă din suprafaţă 15% zonă de munte,
25% zonă de deal, iar restul de 60% zonă de
câmpie.
• Bazinul Ialomiţei superioare are o formă alungită pe direcţia

nord – sud, încadrat pe dreapta de masivul Leaota şi pe stânga
de masivul Bucegi. El este mărginit la est de culoarul Prahovei
şi valea inferioară a Cerbului, la nord de bazinul Ghimbavului şi
platforma Branului, la vest de văile Grohotiş – Poarta şi valea
Brăteiului, iar la sud de versanţii munţilor Lespezi şi
Păduchiosul (fig.1.14.).
• Râul Ialomiţa, izvorând din Colţii Obârşiei, curge aproape după
direcţia nord – sud. Până la intrarea în Cheile Tătarului, ca
afluenţi pe dreapta primeşte pe Padina, Colţii, iar pe stânga
Lăptici, Blana. În acumularea Bolboci intră pe dreapta:
Tătarului, Mircii, Bolboci (Furdales). În aval, Oboarele, Dichiu,
Şapte Izvoare, Scropoasa (pe stânga), Brătiei, Răteiul şi Raciu
(pe dreapta), completează reţeaua hidrografică până la CHE
Moroieni.
• În zona înaltă, scurgerea medie anuală este de 700 – 800 mm,

predominând scurgerea de primăvară (38 – 48 %), cu viiturile
caracteristice în luna mai. Menţionăm pentru perioada de vară
realizarea a 30 – 35 % din totalul scurgerii superficiale, în timp
ce iarna şi toamna acestea rămân reduse (10 – 15%).
• Particularităţile reliefului impun o varietate mare a distribuţiilor
precipitaţiilor, evaporaţiei şi factorilor determinanţi ai scurgerii
superficiale.
• Reţeaua hidrografică este dispusă divergent pe cursurile
munţilor.
• Ialomiţa primeşte ca afluenţi principali pe partea stângă râurile:
Cricov (L = 69 km; F = 577 km2); Prahova (L = 176 km; F =
3.740 Km2), Sărata (L = 63 km; F = 1.334 km2).
1.2.6. Bazinul hidrografic Crişuri
• Poziţionarea pe hartă a bazinului Crişurilor

• Situat în partea de vest a României, bazinul

hidrografic al Crişurilor este mărginit la nord şi nord-
est de bazinul Someşului, la est şi sud de bazinul
Mureşului, iar la vest de frontiera ungară (fig.1.15.).
• Bazinul Crişurilor este încadrat între 47°06' si 47°47'
latitudine nordică şi 20°04' si 23°09' longitudine
estică incluzând următoarele râuri principale:
Barcăul, Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb,
care se unesc două cate două pe teritoriul Ungariei,
formând un singur curs care confluează cu
Tisa.Poziţionarea pe hartă a bazinului Crişurilor
• Suprafaţa totală a bazinului este de 25.537 km2 din care 14.860

km2 pe teritoriul României (6,3% din suprafaţa ţării), repartizaţi
astfel pe bazine hidrografice: Ier 1392 km2 , Barcău 2025 km2,
Crişul Repede 2973 km2 , Crişul Negru 4230 km2 , Crişul Alb
3911 km2 .
• Bazinul hidrografic Crişuri cuprinde suprafeţe din judeţele Satu-
Mare, Sălaj, Cluj, Hunedoara, Arad şi Bihor.
• Bazinul hidrografic Crişuri cuprinde un număr de 365 cursuri de
apă codificate, lungimea reţelei hidrografice fiind de 5785 km
(7,3% din lungimea totală a reţelei hidrografice a ţării şi o
densitate de 0,39 km/km²). În cuprinsul bazinului se disting 3
zone geomorfologice: munţi (în proporţie de 38%), dealuri
(20%), câmpie ( 42%), eşalonate în ordine de la est la vest.
• Zona de munte se încadrează în marea unitate a Carpaţilor

Apuseni şi este reprezentată prin munţi înalţi de 1600 - 1800 m
(Munţii Bihorului), mijlocii de 800-1200 m (Munţii Metaliferi) şi
mărunţi de 600-800 m (Munţii Zarand, Codru, Pădurea Craiului,
Plopiş), despărţiţi prin depresiuni (Brad, Halmagiu, Huedin,
Gurahonţ, Beius, Borod) şi teritorii joase colinare ce pătrund
adânc în munţi ca niste golfuri de câmpie.
Relieful acestei zone apare fragmentat fie de văi adânci şi
înguste cu versanţi împăduriţi (Munţii Bihorului, Zarand), fie de
văi în formă de chei cu pereţi abrupţi în regiunile calcaroase
(Munţii Metaliferi, Pădurea Craiului), fie de văi largi în zona
munţilor mărunţi.
• Zona dealurilor formează o treaptă mai joasă şi îngustă la poalele

munţilor, cu înalţimi de 250 - 650 m, cu văi largi şi terase. Astfel sunt
dealurile Pădurii Craiului între Crişul Negru şi Crişul Repede, dealurile
Ghepeşilui între Crişul Repede şi marginea muntilor Plopiş, zona
dealurilor cu aspect de platformă străbătută de râul Barcău.
• Zona de câmpie face parte din marea unitate a campiei Tisa. Este o
arie de aluvionare intensă, străbătută de ape curgătoare cu direcţia est
- vest. Râurile cu albii abia schiţate fac meandre, unele dintre ele
părăsite.
Din punct de vedere climatic bazinul Crişurilor se încadrează în tipul de
climat panonic, caracterizat prin întâlnirea mai multor influenţe -
mediterană, baltică şi continentală - cu temperatura medie de 10° C
(mai ridicată decat media ţării), cu precipitaţii bogate şi bine distribuite.
Se remarcă diferenţieri de climat din cauza etajării pe zone de
altitudine a reliefului. .
• Ier este ultimul afluent de dreapta a Barcăului în care se varsă, pe

teritoriul Ungariei la 9 km de graniţă. Drenează depresiunea cu acelaşi
nume din direcţia Carei spre sud-vest. Afluenţii principali sunt :
Chechet, Santău, Zimoiaş, Rat şi Salcia.
• Barcău drenează partea sud-vestică a depresiunii Şimleului. Îsi are

obarşia în platoul calcaros de sub Ponor (977 m) din apropierea
satului Tusa. Dupa ce străbate depresiunea de eroziune a Nusfalaului
intră în defileul de la Marca şi dupa un cot brusc spre nord işi reia
cursul general spre vest. Se remarcă o deplasare treptată spre nord.
Afluenţii săi principali sunt Inot, Bistra, Fanatelor, Fancica, Fâneaţa
Mare şi Ier.
• Crişul Repede izvorăste din Munţii Apuseni în sud-estul

Depresiunii Huiedinului la altitudinea de 710 m. El curge spre
nord-vest până la Ciucea de unde se îndreaptă apoi spre vest.
În porţiunea de izvoare are debitul mic şi caracter de râu mic
colinar cu panta domoală. După primirea afluenţilor săi Calata,
Secuieu, Drăgan, Iad, şi Brătcuţa şi alte câteva văi mai mici,
capătă caracterul unui rău de munte cu debit bogat. Crişul
Repede este un râu cu asimetrie accentuată, primind
majoritatea afluenţilor săi principali pe stânga. Afluenţii săi
Drăgan şi Iad care coboară de pe pantele vestice ale Bihorului,
au o curgere bogată iar potenţialul lor hidroenergetic este
valorificat printr-un complex de lucrări de acumulare, derivaţii
de debite şi centrale hidroelectrice subterane.
• Crişul Negru izvorăşte din Munţii Bihorului de la altitudinea de

1460 m. Îsi colectează apele de pe pantele vestice ale Bihorului
şi de pe cele ce se concentrează în depresiunea Beiuş-Vascău.
Curge spre nord - nord-vest până la Beiuş, se îndreaptă apoi
spre vest până la Tinca şi după aceea spre vest - nord-vest. De
la izvoare până la Vascau râul are un caracter toreţial, albie
îngustă cu profil de V. În continuare valea se lărgeşte şi face
numeroase meandre provocând inundaţii. Primeşte numeroşi
afluenţi dintre care cei mai importanţi sunt: Crişul Băiţa, Crişul
Pietros, Tărcăiţa, Finis, Roşia şi Holod. În aval de confluenţa cu
Valea Nouă, Crişul Negru mai primeşte apele de pe Canalul
Cemei - Tăut, Canalul Colector şi sistemul Teuzului. Amonte de
localitatea Tăut se află priza de apa a Canalului Culiser. După
traversarea frontierei Crişul Negru se uneşte cu Crişul Alb
formând Crişul Dublu.
• Crişul Alb izvorăşte de pe pantele estice ale Bihorului, de la o

altitudine de 980 m. El are o direcţie generală de scurgere de la
est către vest până la confluenţa sa cu Cigherul după care îşi
schimbă orientarea catre nord-vest. De la izvoare până în zona
oraşului Brad are un curs torenţial cu albie majoră îngustă. În
continuare până la Sebiş valea se lărgeşte şi prezintă
numeroase meandre cu excepţia zonei de chei dintre Halmagiu
şi Gurahonţ. Panta râului scade în continuare până la Chişinău
Criş la 0,07 % iar de aici spre frontieră până la 0,03 %. Crişul
Alb colectează o serie de afluenţi atât pe stânga cât şi pe
dreapta, pe sectoarele superior şi mijlociu, cum sunt:
Bucuresci, Luncoiu, Ribita, Baldovin, Sighişoara, Halmagiu,
Sebiş iar aval de Ineu, Cigherul.
1.2.7. Bazinul hidrografic al râului Argeş
• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Argeş:

• Bazinul hidrografic Argeş se învecinează la nord şi vest cu

bazinul hidrografic Olt, la vest cu bazinul hidrografic Vedea şi la
est cu bazinul hidrografic Ialomiţa (fig. 1.17.).
• Este situat într-o regiune foarte bine populată (peste 3,3
milioane locuitori în zonele urbane şi rurale) şi dezvoltată
(industrie, agricultură, păduri şi resurse naturale) din ţară.
Bazinul Argeş este unul dintre cele mai importante bazine
hidrografice din România datorită potenţialului foarte ridicat de
producere a energiei electrice şi alimentare cu apă (pentru
industrie, irigaţii, populaţie, incluzând capitala - Bucureşti care
este situata în acest bazin).
• De asemenea, acest bazin este unul dintre cele mai bine echipate
bazine hidrografice din ţară având un mare număr de lacuri de
acumulare cu folosinţe complexe (producerea de energie, atenuarea
viiturilor, alimentari cu apă), de derivaţii bazinale şi interbazinale, de
regularizări, de îndiguiri, de prize de apă şi altele.
• Bazinul hidrografic Argeş dispune de bogate resurse de apă, suficiente
pentru principalii utilizatori din zonă, dar neuniform distribuite în timp şi
spaţiu.
Principalele surse de apă din bazinul Argeş sunt apele de
suprafaţă, reprezentate de râuri şi lacuri de acumulare şi apele
subterane (freatice şi de mare adâncime).
Resursele de apă teoretice totale din bazin sunt evaluate la
2656 mil.m3 (din care 1960 mil.m3 provin din apele de suprafaţă şi 696
mil.m3 din apele subterane). Circa 85,5% din aceste resurse teoretice
sunt utilizabile din punct de vedere tehnic (2271 mil.m3 din care 1671
mil.m3 provin din râuri, lacuri şi lacuri de acumulare şi 600 mil.m3 din
apele subterane).
Resursele de apă Resursele de apă (milioane m3)
Resurse teoretice Resurse utilizabile
Ape de suprafaţă 1960 1671
Ape subterane 696 600
Total 2656 2271

• Nivelul de utilizare a resurselor de apă în bazin este mare, circa

600 m3/loc. anual, doar din apele de suprafaţă.
• Râul Argeş este un important râu interior ce izvorăşte din Munţii
Făgăraş (având două izvoare, pârâurile Capra şi Buda), curge în
direcţie sudică intersectând o zonă muntoasă, câmpii înalte şi
joase şi în final se varsă în fluviul Dunărea lângă Olteniţa, la sud
de Bucureşti.
• Râul Argeş are lungimea de 340 km şi suprafaţa totală a
bazinului de recepţie este de 12.550 km2. Principalii afluenţi ai
Argeşului sunt Vâlsan, R. Doamnei, R. Târgului şi Dâmboviţa,
pe partea stângă a bazinului şi Neajlov, pe partea dreapta.
• Dâmboviţa străbate capitala României printr-un canal construit
în perioada 1987-1989.
• Reţeaua hidrografică a râului Argeş cuprinde un mare număr de
râuri, cu o lungime totală de 4579 km (5,8% din lungimea totală
a râurilor interioare din ţară).
Râu Lungime Suprafata

(km) (km2)
Argeş 340 12.550
Vâlsan 79 348
R. Doamnei 107 1.836
R. Târgului 72 1.096
Carcinov 43 184
Neajlov 186 3.720
Dâmbovnic 110 639
Calnistea 112 1.748
Glavacioc 120 682
Sabar 174 1.346
Dâmboviţa 286 2.824
• Cel mai mare lac de acumulare din bazin este Vidraru cu o

capacitate de 465 mil.m3 destinat producerii de energie
electrică, acumulare care a fost inaugurată în anul 1965.
• Densitatea reţelei este 0,36 km/km2 în medie şi densitatea
maximă peste 1,40 km/km2; variind între 0,67 km/km2 în partea
superioară, 0,51 km/km2 în partea centrală şi 0,30 km/km2 în
partea inferioară a bazinului.
• Panta râului variază de la 10% în zonele muntoase, la 1-0,4%
în zonele de deal şi până la mai puţin de 0,1% în zonele de
câmpie.
• În prezent, o reţea de 28 km de derivaţii (tunele, galerii şi
canale deschise) este în funcţiune în bazinul Argeş.
• Întreaga amenajare complexă a râului Argeş (figura 4) este rezultatul mai multor etape de concepţie
şi execuţie:
• Etapa iniţială (1960-1966) s-a localizat pe Argeşul superior, între Cumpăna şi Oieşti. S-a construit
barajul Vidraru, în al cărui lac de acumulare sunt colectate şi debite din bazinele hidrologice vestice
alăturate, respectiv Vâlsan şi Doamnei, dar şi debitele râului vecin, Topolog.
• Etapa a II-a (1965-1978) – s-au construit aval de Oieşti un număr de 14 hidrocentrale de joasă cădere.
Această etapă este defalcată pe două sectoare, respectiv între Oieşti şi Valea Iaşului (1965- 1969),
amenajată preponderent energetic şi între Curtea de Argeş şi Piteşti (1969-1978) concepută şi
amenajată astfel încât prioritatea în exploatare să fie asigurarea apei potabile şi industriale a
consumatorilor din zonă.
• A III-a etapă, ca urmare a colmatării lacurilor Bascov şi Piteşti şi a anilor secetoşi, a avut drept scop
proiectarea unei acumulări la Goleşti, ca rezervă la suplimentarea debitelor de apă potabilă şi
industrială.
• Etapa a IV-a. După amenajarea în Bucureşti, a râului Dâmboviţa, a apărut ca necesară asigurarea
posibilităţii de siguranţă şi suplimentare a debitului regularizat, astfel realizându-se barajul Zăvoiul
Orbului.
• Ultima etapă de amenajare a râului Argeş s-a consumat după 1933, când s-a realizat acumularea
Ogrezeni.
• Întreaga amenajare a râului Argeş dispune de o putere instalată de 417,5 MW şi o producţie de
energie medie de 817 GWh/an. În acelaşi timp, asigură alimentarea cu apă potabilă şi industrială a
consumatorilor riverani şi este sursa principală pentru Bucureşti.
Barajul Vidraru şi CHE Vidraru
Sectorul amenajat pe râul Argeş începe

la nord de Cumpăna, în amonte de
confluenţa râului Capra cu râul Buda.
Captarea principală o constituie barajul
construit pe cheile râului Argeş, între
munţii Vidraru şi Posada. Debitul mediu
captat în lacul de acumulare Vidraru
este 19,33 m3/s, format din debitul
mediu al râului Argeş şi debitele aduse
de aducţiunea secundară râul Doamnei,
precum şi debitele râului Topolog
(afluent al râului Olt).
• Înacumularea Vidraru sunt Captări Debit mediu captat

concentrate, pe lângă debitul natural al (m3/s)
râului Argeş, 7,33 m3/s şi debitele Râul Doamnei, natural, baraj 5,81
afluenţilor săi: debitele aduse de Baciu
aducţiunea secundară râul Doamnei Captarea Baciu 0,18
(tabelul alăturat) – 9,59 m3/s, debitele
râului Topolog (afluent al râului Olt, Captarea Drăghina Mare 0,21
captarea Topolog - baraj + CHE
Cumpăna, tabelul 5) – 2,20 m3/s, Captarea Izvorul Bradului 0,05
Limpedea – 0,07 m3/s şi Valea lui
Stan – 0,15 m3/s. La confluenţa Captarea Cernat 1,07
Râului Doamnei cu Argeşul, aproape
de lacul de acumulare Piteşti, există Baraj Vâlsan 1,98
barajul, lacul de acumulare şi centrala
hidroelectrică Mărăcineni Captarea Dobroneag 0,28
• Dintre aceste captări amintite mai sus, care fac parte din aducţiunea
secundară Râul Doamnei, două sunt baraje şi lacuri de acumulare
(Baciu – fără CHE şi Vâlsan - prevăzută şi cu CHE), restul fiind prize
tiroleze.
• Celelalte captări care aduc aport de debit în Vidraru sunt tot de tip
tirolez. Ţinând seama de consumurile de apă, exploatarea acumulării
Vidraru se face, de regulă, între cotele 778 mdM şi 830 mdM (NNR)
corespunzător unui Vu  320 mil. m3. Acest volum este utilizat pentru
regularizarea debitelor în scopuri energetice. Volumul de cca. 100 mil.
m3, cuprins între cotele 740 mdM şi 778 mdM, este utilizat numai în
cazuri de secetă excepţională, atât pentru producerea de energie
electrică cât şi pentru asigurarea debitelor cerute de consumatorii din
aval.
• Regularizarea debitelor pentru ambele folosinţe a fost luată în
considerare la stabilirea parametrilor energetici la proiectarea
CHE Corbeni.
Volum total 464,77 mil. m3

• Acumularea Vidraru are, conform
proiectului, următoarele Volum util 318,6 mil. m3
caracteristici: Nivel normal de retenţie 830 mdM
Nivel minim energetic 778 mdM
Capacitate energetică pe 219 GWh
cădere proprie la Vu
Capacitate energetică totală la 416 GWh
Vu
• CHE Vidraru centrală de Putere instalată 220 MW

derivaţie este una din centralele
de vârf de mare putere din Energie medie produsă 400 GWh/an
SEN, are conform proiectului, Cotă amonte 730 mdM
următoarele caracteristici:
Cotă aval 531 mdM
Număr şi tip agregate 4 Francis
Debit instalat 90 m3/s
1.2.7. Bazinul hidrografic al râului Argeş CHE Albeşti
Putere instalată 15 MW
Energie medie produsă 27,7 GWh/an
EXEMPLU DE PREZENTARE A UNUI SECTOR: Cotă amonte 485,5 mdM
• Zona cuprinsă între Corbeni şi Curtea de Argeş
cuprinde 5 CHE de cădere mică amenajate pe Cotă aval 465 mdM
canale sau ca centrale baraj. Principalele Număr şi tip agregate 2 Kaplan
caracteristici ale zonei sunt prezentate alăturat:
Barajul şi lacul de acumulare Oieşti
Barajul şi lacul de acumulare Cerbureni
Cota la coronament 508 mdM
Cota la coronament 467 mdM
Înălţimea barajului 20,5 m
Înălţimea barajului 18 m
Lungimea barajului 31 m
Lungimea barajului 31 m
CHE Oieşti
CHE Cerbureni
Energie medie produsă 28,1 GWh/an
Energie medie produsă 29 GWh/an
Cotă amonte 506 mdM
Cotă amonte 465 mdM
Cotă aval 485,5 mdM
Cotă aval 444,5 mdM
Număr şi tip agregate 2 Kaplan
Număr şi tip agregate 2 Kaplan
1.2.8. Bazinul hidrografic Cerna-Jiu
• Poziţionarea pe hartă a bazinului:

• Râul Cerna îşi are izvoarele pe versantul sud estic al

Munţilor Godeanu şi curge în mare parte pe linia tectonică
dintre Munţii Cernei - Bugu şi Vîlcanul Mehedinţi, iar
afluentul său principal Belareca prin Depresiunea Mehadia.
• Suprafaţa bazinului este de 1433 km2, iar lungimea 84 km.
• Valea sa tectono-erozivă longitudinală, care porneşte din
Masivul Godeanu şi-l desparte de Munţii Cernei este
aproape dreaptă pînă la confluenţa cu Belareca. Ea este
foarte adâncă, iar eroziunea nu prea a transformat din
configuraţia sa iniţială, datorită rocilor rezistente la
coroziune. Are numeroase sectoare de chei, în general
lipsite de albie majoră şi cu pante, care pe prima parte
depăşesc 30 m/km, iar pe cea de-a doua deşi scad, se
menţin aproape de 10 m/km.
• Izvoarele Cernei pot fi considerate de fapt cele ale Cernişoarei, care

se află pe cumpăna de ape cu Jiul Românesc . Din dreapta pârâul
abia format primeşte doi afluenţi din zona alpină inferioară Măneasa
şi Gîrdomanul, sosiţi din circuri glaciare din nord-estul culmilor Sturul
(2149 m) şi Gârdomanul (2077 m). Ultimul drenează şi lacul glaciar
cu acelaşi nume. In aval de primirea Gîrdomanului, Cernişoara
ferestruieşte epigenetic creasta calcaroasă şi pătrunde în mica
depresiune de la Urzicari, unde captează izbucul carstic Izvorul
Cernei, care este considerat de localnici ca obârşia Cernei.
• După o nouă îngustare, râul Cerna în două bazinete, de unde
primeşte din dreapta afluenţii Valea Cărbunelui, Valea lui Iovan şi
Balmezu. Urmează cheile Corcoaiei cu numeroase forme de
coroziune a albiei calcaroase, cu marnite, căderi locale mari. Valea
rămâne îngustă până în dreptul unei mici depresiuni, Cerna Satului,
unde primeşte pe Cerna Naiba, Olanul şi în aval pe Valea Craiovei.
• În aval valea se îngustează mai mult, primeşte mici afluenţi: Arsaca în stânga,
iar restul Iauna, Topenia, Iuta, Prisacna pe dreapta, după care se formează încă
două mici bazinete şi apoi Cerna pătrunde în frumosul defileu al Cheilor
Herculane, cu o lungime de 20 km, care ţine până la confluenţa cu Belareca.
• La Cheile Herculane sunt o serie de fracturi transversale pe sistemul de
fracturi longitudinale, zona este frământată şi apar izvoare termominerale,
unele din calcare recifale, altele din granite iar altele de sub nivelul Cernei.
• În aval de Pecinişca, Cerna primeşte din dreapta pe afluentul său principal
Belareca (S=704 km2, L=34,7 km) care traversează Depresiunea Mehadia şi
îşi colectează apele atât din versantul sud-vestic al Munţilor Godeanu cât şi
din versanţii de vest ai Munţilor Semenic-Almaj. Bazinul este constituit din
roci variate: şisturi cristaline, gresii cretacice, formaţiuni greso-calcaroase,
sedimente sarmatice şi roci eruptive. După ieşirea din depresiune formeează
un con de dejecţie destul de extins. Afluenţii săi cei mai importanţi sunt
Bolvaşniţa şi Mehadica.
• După unirea cu Belareca cursul inferior al Cernei are caracter de defileu săpat
în calcare şi în aval, în şisturi cristaline. Între ele este format bazinetul Bîrza-
Topleţ este un adevărat punct de adunare a apelor: Iardaşiţa Mare şi
Sacherstiţa din dreapta şi Valea Mare din stînga.
1.2.9. Bazinul hidrografic Timiş-Nera-Bârzava
• Râul Timiş, îşi adună apele de pe o suprafaţă de 5248 km2, în

cadrul căreia relieful prezintă cele mai variate forme. Lungimea
sa însumează 87 km, debitul mediu multianual ajungând la
35,96 m3/s la ieşirea din judeţul Caraş-Severin. Originea râului
se află în Munţii Semenic, sub Vârful Goznei, având ca afluenţi
Hidegul, Teregova, Sebeş şi Bistra
• Caraşul, râul de la care o parte a ţinutului Dunării de Jos
apusene a preluat numele, izvorăşte din Munţii Aninei şi după
un traseu de 76 km pe teritoriul României se varsă în Dunăre
pe teritoriul Iugoslaviei. Suprafaţa bazinului său de recepţie
este de 1118 km2, în cadrul căreia relieful are altitudini şi pante
medii cu valori de 10 m / km şi respectiv 26 m / km.
• Nera îşi are izvoarele sub Vârful Piatra Goznei din zona
golului montan al Semenicului, unde este cunoscut sub
numele de Nergana, având o lungime de 26 km. Cursul total
al Nerei are lungimea de 131 km şi o suprafaţă a bazinului de
1360 km2.
• Cerna îşi are izvoarele pe versantul sud-estic al Munţilor
Godeanu şi aproape pe întregul său traseu de 84 km prezintă
caracteristicile unui râu de munte.
• Bistra îşi adună apele din zona circurilor glaciare ale Munţilor
Ţarcu şi până la confluenţa cu Timişul curge printr-un culoar
tectonic pe o lungime de 46 km, drenând un bazin de 908 km2.
• Râul Bârzava izvorăşte de sub culmile înalte ale Semenicului,
de-a lungul cărora şi-a săpat o vale adâncă, drenând o
suprafaţă de 30 km2.
1.2.10. Bazinul hidrografic Siret-Prut
• SIRETUL izvorăşte din Carpaţii Păduroşi (Ucraina). Curge prin

mijlocul Moldovei, străbate Podişul Sucevei, formează un
culoar larg între Subcarpaţii Moldovei şi Podişul Moldovei, trece
prin Câmpia Românş (Câmpia Siretului Inferior) şi se varsă în
Dunăre în apropiere de oraşul Galaţi.
• Îşi adună majoritatea apelor de pe versantul estic al Carpaţilor
Orientali, având un bazin asimetric.
• Afluenţi: Suceava, Moldova (limita nordică a Subcarpaţilor),
Bistriţa cu Dorna, Bistricioara, Bicaz, Trotuş, Putna, Râmnicul
Sărat, Buzău, Bârlad cu Vaslui.
• Amenajări hidroenergetice: pe Bistriţa şi Siret.
• Oraşe principale: Paşcani, Roman, Bacău pe Siret, Suceava pe
râul Suceava, Piatra Neamţ pe Bistriţa, Oneşti pe Trotuş,
Buzău pe râul Buzău, Vaslui şi Bârlad pe râul Bârlad.
• Râul Prut, lung de 953 km, izvorăşte din Carpaţii Păduroşi din
Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs fiind apoi
pe direcţia sud-est. Se varsă în Dunăre lângă Reni, la est de
oraşul Galaţi. Formează graniţa între România şi Republica
Moldova. Principalul afluent pe partea dreaptă este Jijia cu
afluenţii Bahlui şi Baseu. Există pe Prut amenajări
hidroenergetice (la Stânca-Costeşti) realizate împreună cu
Republica Moldova.
• Cel mai mare oraş din calea sa este Cernăuţi, în Ucraina. Alte
oraşe apropiate de cursul său sunt: Săveni, Iaşi şi Huşi, în
România, şi Ungheni şi Cahul, în Republica Moldova.
• Aria bazin hidrografic: 27500 km2.
• Izvoraste din Carpatii Ucrainei.
• Se varsa in Dunare.
• Lungime 953 km.

2023 MRA Cap1 Bazine Hidrografice În România

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2023 MRA Cap1 Bazine Hidrografice În România

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Managementul resurselor de apă

Bazinul hidrografic sau

• Se pot diferenţia două feluri de bazine hidrografice:

Bazin hidrografic de suprafaţă.

• Mărimile caracteristice ale unui bazin hidrografic sunt:

– lungimea bazinului hidrografic L (km) care este distanţa de la

– lăţimea medie a bazinului hidrografic, B (km),

– coeficientul de formă a bazinului

– altitudinea medie a bazinului hidrografic,

împărţirea suprafeţei bazinului hidrografic, cu

Curbe de nivel într-un bazin hidrografic

După altitudinea medie, bazinele hidrografice se

- Panta medie a bazinului

Introducând în relaţia de mai n−1

• iar dacă liniile de nivel sunt la

• Reţeaua hidrografică, pe teritoriul ţării noastre, este dispusă radial faţă de

• Referitor la elementele reţelei hidrografice se constată că, în ţara

• 1.2.1. Bazinul hidrografic al fluviului Dunărea

Vanju Fetesti Cernavoda

VIDIN TELEORMAN Tutrakan SILISTRA

• Dunărea se formează la Donaueschingen (678 m), din unirea a doi

Cursul superior reprezintă Dunărea românească pe 1.075 km (38%) de la

• 4. Sectorul Dunării maritime, între Brăila şi Sulina. Pe acest sector, Dunărea

• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Olt:

• Oltul drenează, pe cei peste 700 km ai

• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Mureş:

• Bazinul hidrografic al râului Mureş, situat în partea centrală şi

• Bazinul hidrografic al Mureşului are o suprafaţă de aproximativ

• Principalii afluenţi sunt: Comlod, Luduş, Arieş, Târnava, Ampoi,

• El străbate câmpia Tisei de est, centrul Munţilor Bihor, Podişul

• Poziţionarea pe hartă a bazinului Tisa-Someş:

Descriere bazin hidrografic Tisa

• Afluenţii principaliai Tisei sunt:

Principalele caracteristici hidrologice ale bazinului Tisa sunt:

Descriere bazin hidrografic Someş

• Someşul primeşte ca afluenţi principali:

• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Ialomiţa

• Lungimea râului Ialomiţa, de la izvoare până la

• Bazinul Ialomiţei superioare are o formă alungită pe direcţia

• În zona înaltă, scurgerea medie anuală este de 700 – 800 mm,

• Poziţionarea pe hartă a bazinului Crişurilor

• Situat în partea de vest a României, bazinul

• Suprafaţa totală a bazinului este de 25.537 km2 din care 14.860

• Zona de munte se încadrează în marea unitate a Carpaţilor

• Zona dealurilor formează o treaptă mai joasă şi îngustă la poalele

• Ier este ultimul afluent de dreapta a Barcăului în care se varsă, pe

• Barcău drenează partea sud-vestică a depresiunii Şimleului. Îsi are

• Crişul Repede izvorăste din Munţii Apuseni în sud-estul

• Crişul Negru izvorăşte din Munţii Bihorului de la altitudinea de

• Crişul Alb izvorăşte de pe pantele estice ale Bihorului, de la o

• Poziţionarea pe hartă a bazinului râului Argeş:

• Bazinul hidrografic Argeş se învecinează la nord şi vest cu

Resursele de apă Resursele de apă (milioane m3)

Resurse teoretice Resurse utilizabile

Ape de suprafaţă 1960 1671

Ape subterane 696 600

Total 2656 2271

• Nivelul de utilizare a resurselor de apă în bazin este mare, circa

Râu Lungime Suprafata

• Cel mai mare lac de acumulare din bazin este Vidraru cu o

Barajul Vidraru şi CHE Vidraru

Sectorul amenajat pe râul Argeş începe

• Înacumularea Vidraru sunt Captări Debit mediu captat

Volum total 464,77 mil. m3