UNIVERSITATEA HYPERION

Facultatea Ştiinţe Sociale, Umaniste şi ale Naturii

Specializarea Geografie

CARACTERIZAREA MORFOMETRICĂ ȘI HIDROMETRICĂ A BAZINULUI

HIDROGRAFIC. STUDIU DE CAZ – BAZINUL HIDROGRAFIC NEAJLOV

Prof.Univ.Dr.Doc GASTESCU PETRE

STUDENT: CIURLĂU MĂDĂLINA ANDREEA

ANUL I

1
 CUPRINS

1. INTRODUCERE…………………………………………………………………………..3
1.1 Hidrologia ca știință……………………………………………………………...3
1.2 Bazinul hidrografic………………………………………………........................4
2. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND MORFOMETRIA BAZINULUI
HIDROGRAFIC……………………………………………………………………………..5
2.1 Elementele topografice ale bazinului hidrografic………………………….......5
2.2 Caracterizarea morfometrică a bazinului hidrografic………………………...6
2.2.1. Poziția geografică………………………………………………...……6
2.2.2. Forma bazinului……………………………………………………....6
2.2.3. Dispunerea suprafeţelor faţă de axa de drenaj…………………...…8
2.2.4. Densitatea rețelei hidrografice………………………………….........8
2.2.5. Elementele morfometrice……………………………………………..9
3. STUDIU DE CAZ. BAZINUL HIDROGRAFIC
NEAJLOV………………………….11
3.1 Așezarea geografică……………………………………………………………. 11
3.2 Relieful…………………………………………………………………………...12
3.3 Caracteristicile morfometrice ale bazinului hidrografic Neajlov……………13
3.4 Caracteristicile rețelei hidrografice……………………………………………14
3.5 Regimul hidrologic……………………………………………………………...16
3.5.1. Sursele de alimentare………………………………………………...16
3.5.2. Scurgerea medie lunară și anuală…………………………………...16
3.5.3. Debitele maxime……………………………………………………...16
3.5.4. Debitele minime……………………………………………………....17
3.5.5. Debitul solid…………………………………………………………..17
4. CONCLUZII……………………………………………………………………………...17
5. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………18

2
 CAPITOLUL 1. INTRODUCERE

1.1 Hidrologia ca știință

Din punct de vedere etimologic, prin hidrologie se înţelege ştiinţa apei. Termenul a
derivat din cuvintele greceşti hydros - apă - şi logos - ştiinţă. Hidrologia studiază
manifestările apei de la suprafaţa uscatului, care este o verigă importantă a ciclului
hidrologic. Ca disciplină a apelor, i s-au dat mai multe definiţii (Zăvoianu, 2006)
-Hidrologia este ştiinţa care studiază proprietăţile generale ale apelor din natură, ale
unităţilor acvatice (oceane, mări, râuri, mlaştini, lacuri şi gheţari), legile generale care
dirijează atât procesele din hidrosferă, cât şi influenţa reciprocă dintre hidrosferă, atmosferă,
litosferă şi biosferă (Davîdov, 1953).
-Hidrologia este ştiinţa apelor pământului, a formării, distribuţiei şi circulaţiei, a
proprietăţilor lor fizice şi chimice şi a interacţiunilor lor cu mediul, inclusiv cu fiinţele vii
(Chow, 1964).
-Hidrologia este ştiinţa care studiază geneza şi regimul apelor de la suprafaţa
pământului (STAS 5032 - 55).
-Hidrologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul apelor de suprafaţă şi de sub suprafaţa
a Pământului: cu formarea, circulaţia şi distribuţia lor în timp şi spaţiu, cu proprietăţile lor
fizice, chimice şi biologice, precum şi cu interacţiunea lor cu mediul, inclusiv relaţia cu
lumea vie (Intenaţional Glosary of Hydrology, 1992, UNESCO, OMM).
După obiectele acvatice pe care le studiază, hidrologia generală a fost divizată în trei
ramuri:
1. Oceanologia este ştiinţa care studiază, oceanele şi mările.
2. Hidrogeologia se ocupă de studiul apelor subterane.
3. Hidrologia uscatului studiază apele uscatului continental şi care, la rândul ei, pe
măsură ce cunoştinţele s-au dezvoltat şi s-au aprofundat, s-a divizat în:
- Potamologie sau hidrologia râurilor (în limba greacă potamosrâu), care
studiază apele curgătoare continentale.
- Limnologie (limnos - lac) sau hidrologia lacurilor.
- Telmatologie sau ştiinţa care se ocupă cu studiul formării, cu caracteristicile
şi proprietăţile hidrologice ale mlaştinilor.

3
 - Glaciologie care studiază gheţarii şi zăpezile, din punct de vedere hidrologic.
În ansamblul hidrologiei, se disting două discipline importante, cu ajutorul cărora se
obţine volumul informaţional absolut necesar.
1. Hidrografia care se ocupă cu descrierea generală a obiectelor acvatice, cu
caracterizarea lor, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, cu reliefarea dimensiunilor, a
condiţiilor locale specifice etc.
2. Hidrometria reprezintă un ansamblu de metode şi mijloace folosite pentru obţinerea
datelor necesare caracterizării regimului hidrologic şi pentru prelucrarea informaţiilor.

1.2 Bazinul hidrografic

Bazinul hidrografic, este definit ca arealul din cuprinsul căruia o arteră hidrografică
principală îşi adună apele, prin afluenţii săi, fiind individualizat şi caracterizat printr-o serie
de parametri morfometrici bine precizaţi. El poate fi considerat ca un sistem deschis în care
au loc, în permanenţă, schimburi de materie şi de energie cu mediul înconjurător (Zavoianu,
2006).
Principala cale de pătrundere a materiei în bazin o constituie precipitaţiile. La acestea
se adaugă intrările din bazinele vecine pe cale subterană (As), cu ajutorul vântului (Av) sau
prin intervenţia omului (Au). Intrarea materiei în bazin este însoţită de o cantitate de energie
proporţională cu masa, dar în afară de aceasta, suprafaţa oricărui bazin recepţionează energie
de la Soare, prin insolaţie. O parte din cantităţile de materie şi de energie se înmagazinează ca
urmare a proceselor fizico- şi biochimice, iar alta părăseşte limitele bazinului pe diferite căi.
Astfel, cantitatea de apă neînmagazinată se evaporă (Ev), poate fi trecută în alte bazine ca
urmare a acţiunii vântului (Pv), pe cale subterană (Ps) sau ca urmare a intervenţiei omului
(Pu). O parte din energia primită (Es) este reflectată de suprafaţa bazinului şi se pierde în
spaţiu (Er). Acest schimb cu mediul înconjurător este permanent şi constituie premisa
existenţei oricărui bazin hidrografic. Intrările şi ieşirile de materie şi de energie în decursul
timpului, în raport cu substratul geologic, au generat actuala configuraţie a bazinului,
caracteristicile sale morfometrice şi întreaga gamă a peisajelor pe care societatea le foloseşte.

4
 CAPITOLUL 2. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND MORFOMETRIA
BAZINULUI HIDROGRAFIC

Se consideră bazin hidrografic o suprafaţă de teren de pe care apa de ploaie care se

scurge pe suprafaţa sa se concentrează şi trece printr-un punct al albiei sale (***, 2009) .
Conceptul de bazin hidrografic este legat nu numai de albie ci şi de un punct sau o secţiune a
acesteia. Bazinele hidrografice, unităţi de bază în hidrologie, prezintă un caracter de
stabilitate în timp. Cu toate acestea, pe cale naturală sau artificial prin intervenţia omului, se
pot înregistra modificări ale lor. Bazinul hidrografic se caracterizează prin elemente
topografice și morfometrice.

2.1 Elementele topografice

Cumpăna de ape - reprezintă linia care separă bazinele hidrografice vecine, unind
punctele cu cele mai ridicate altitudini. În plan, aceasta reprezintă perimetrul bazinului
hidrografic, are un rol foarte important în calcularea coeficientului de formă a bazinului.
Delimitarea bazinului hidrografic prin cumpăna de ape se face pe baza hărţilor topografice.
Ea urmăreşte configuraţia curbelor de nivel şi cotele topografice.
Cumpăna de suprafaţă delimitează arealul de pe care artera hidrografică principală îşi
adună apele prin scurgerea superficială. În afară de aceasta, un bazin hidrografic mai are o
cumpănă a apelor subterane, care nu întotdeauna coincide cu cea superficială. Cumpăna
apelor este un element dinamic, care, în decursul evoluţiei paleogeografice a bazinului, se
poate modifica prin captări între bazinele vecine.
Cumpăna de ape se caacterizează prin aspect, lungime, inălțime, pantă, grad de
sinuozitate, etc.
Lungimea cumpenei de ape coincide cu perimerul bazinului și are valoi diferite în
funcție de perimetrul bazinului și gradul de sinuozitate a cumpenei.
Înalțimea :
- înălțimea maximă reprezintă altitudinea cea mai mare;
- înălțimea medie (Hmed) se calculează ca mdie aritmetică a înălțimilor medii
ale vârfurilor (Hmedv) și a înălțimii mdii a înșeuărilor (Hmds);
Hmed= (Hmedv+Hmeds)/2
Panta medie a cumpenei apelor se calculează cu relația (Zăvoianu, 1978)
Pmed=2H/p

5
H (m) = înălțiea maximă a cumpenei apelor;
p (km) = perimetrul (lungimea) cumpenei de ape;

2.2. Caracterizarea morfometrică a bazinului hidrografic

2.2.1. Poziția geografică este definită prin coordonaele matematice ale extemităților
din cele patru puncte cardinale în funcție de care se determină extinderea bazinului în
latitudine și longitudine; situarea în cadrul unei țări sau a unei regiuni; așezarea în funcție de
unități fiico-geogafice majore (unități de relief); vecinătatea cu alte bazine hidrografice
(Zaharia et all, 2010).
2.2.2. Forma bazinului, influenţează producerea şi evoluţia fenomenelor hidrologice.
Forma bazinelor hidrografice este imprimată de poziţia şi orientarea limitei bazinelor. De
forma bazinului depinde atât lungimea traseului apelor curgătoare, din amonte spre aval, cât
şi posibilitatea de dezvoltare şi aportul de apă al afluenţilor. Există o strânsă legătură între
cantitatea de precipitaţii, evaporaţie, debitele de apă şi altitudinea bazinului analizat.
Aprecierea formei pe care o are reprezentarea în plan a unui bazin hidrografic poate fi
calitativă sau cantitativă.
Estimările calitative au în vedere faptul că sunt bazine care se dezvoltă mai mult în
cursul superior, (ex. Jiul, Ialomiţa, Buzăul), în cursul mijlociu (ex. Someşul, Trotuşul) sau în
cel inferior (ex. Argeşul). Sunt apoi bazine dezvoltate uniform sau cu o îngustare în partea de
mijloc (ex. Oltul).
Forma bazinului poate fi apreciată calitativ ca fiind alungită, ovală în evantai ş.a.
Pentru evaluarea cantitativă a formei bazinului se folosesc mai multe formule, de
fiecare dată comparându-se forma bazinului cu o figură geometrică de referinţă.
- Factorul de formă (Ff) a fost stabilit în 1932, de către R. E. Horton care considera că
un bazin dezvoltat normal trebuie să aibă o formă de pară ca un indiciu că bazinul a rezultat
în urma proceselor de eroziune pe o suprafaţă iniţială înclinată. Horton a luat ca figură de
referinţă pătratul şi a propus pentru factorul de formă, un raport adimensional între suprafaţa
bazinului (Sb) şi cea a pătratului care are latura egală cu lungimea maximă a bazinului (Lb).
Ff = Sb / Lb²
Valorile obţinute sunt aproape egale cu unitatea, în cazul în care bazinul se apropie de forma
unui pătrat şi scad, pe măsură ce forma bazinului devine tot mai alungită.

6
 - Raportul de circularitate (RC), în 1953, V. C. Miller, a propus pentru aprecierea
formei bazinului, raportarea suprafeţei acestuia (Sb) la suprafaţa cercului (Sc) de aceeaşi
lungime cu perimetrul bazinului .
RC = Sb/Sc
Cu cât raportul de circularitate este mai apropiat de unitate cu atât bazinul se apropie mai
mult de forma unui cerc. În cazul bazinelor alungite, raportul are valori cu atât mai mici cu
cât bazinul este mai alungit.
- Raportul de alungire (Ra), în 1956, Schumm a propus ca figură de referinţă tot
cercul, dar raportul de alungire a fost definit prin raportul dintre diametrul cercului cu aceeaşi
suprafaţă ca a bazinului (Db) şi lungimea maximă a bazinului (Lb)
Ra = Db/Lb
Valorile acestui indice variază între 0,64 şi 1,27 pentru bazinele alungite şi au valori mai mari
în cazul celor rotunde.
- Coeficientul de dezvoltare a cumpenei apelor (C), în 1957, A. I. Cebotarev a propus
pentru caracterizarea formei bazinului un raport între lungimea cumpenei apelor (Ca) şi
lungimea cercului de suprafaţă egală cu a bazinului (Lc).
C = Ca/Lc
În literatura românească s-a luat ca figură de referinţă pătratul. În 1952, T. Morariu, I. Pişota,
I. Buta, recomandă pentru forma bazinului (ρ) raportul dintre suprafaţa acestuia (Sb) şi a
pătratului cu latură (L) egală cu lungimea bazinului.
ρ = Sb/L2
În 1965, C. Diaconu, D. Lăzărescu propun pentru forma bazinului diferite rapoarte între
lungime (L), lăţime medie (B) şi suprafaţă (Sb). De exemplu, raportul B/L arată gradul de
alungire în sensul că la valori subunitare bazinul este alungit, iar la valori supraunitare
bazinul se apropie de un pătrat, este turtit sau în evantai deschis (Diaconu, Lăzărescu, 1965).
- Raportul de formă (Rf). Pentru o evaluare mai obiectivă a formei bazinului, se
foloseşte un raport între suprafaţa acestuia (Sb) şi cea a pătratului care are acelaşi perimetru
cu al bazinului (Zăvoianu, 1978).
Rf = Sb / (P/4)²
Adoptându-se ca figură geometrică pătratul. Acest indice are valori apropiate de ale lui
Horton, diferenţa constând în faptul că la numitorul raportului nu este lungimea maximă, ci
suprafaţa unui pătrat care are care are aceeaşi lungime a perimetrului, ca cea a bazinului
analizat.

7
2.2.3. Dispunerea suprafeţelor faţă de axa de drenaj
- Coeficientul de asimetrie a bazinului (a) scoate în evidenţă repartiţia suprafeţei
bazinului faţă de axa de drenaj.
a = [2 (Sst - Sdr)] / Sb
- Graficul circular de repartizare a suprafeţelor bazinale are calitatea de a arăta cum
sunt dispuse suprafeţele bazinale şi interbazinale în raport cu cei doi versanţi ai bazinului.
Pentru a determina ponderea în grade a fiecărui subbazin (Sb °) de suprafaţă (fs), se foloseşte
formula:
Sb° = (fs*360°) /Sb
- Graficul de creştere a suprafeţei bazinului în raport cu lungimea - se foloseşte
graficul de creştere a suprafeţei bazinului proporţional cu lungimea de la izvor la vărsare.
Pentru aceasta se impune a se cunoaşte distanţa de la vărsare la principalele confluenţe şi
suprafeţele bazinale şi interbazinale de pe ambele părţi ale râului principal cumulate de la
izvor spre vărsare.
- Curba hipsografică ne arată cât din suprafaţa unui bazin hidrografic se găseşte
deasupra unei înălţimi date. Ea este uşor de construit în cazul în care s-a determinat
altitudinea medie, folosind planimetrarea suprafeţelor parţiale dintre curbele principale.
Studiul curbelor hipsografice este important pentru a preciza o serie de aspecte legate de
evoluţia paleogeografică a bazinului. Ele pot reliefa o serie de trepte morfologice legate de
evoluţia reliefului şi pot ajuta la determinarea volumului de material erodat în decursul
evoluţiei geomorfologice, dacă se cunoaşte de la ce nivel iniţial a pornit evoluţia bazinului
respectiv. Curbele hipsografice se pot determina în unităţi absolute sau procentuale, pentru a
permite o mai bună comparare a bazinelor de diferite mărimi.

2.2.4. Densitatea rețelei hidrografice (D, km/km²), este un indice calitativ ce

cracterizează atât bazinul cît și rețeaua hidrografică. Densitatea reţelei hidrografice este în
funcţie de altitudine, de energia de relief, de constituţia litologică, de climă, respectiv de
cantitatea de precipitaţii.

Densitatea reţelei hidrografice reflectă o stare a potenţialului resurselor de apă, o

evoluţie în timp a arterelor de scurgere.

8
 În calcularea acestui parametru se pot lua în considerare arterele cu scurgere
permanentă, semipermanentă, temporară (torenţială), lungimea arterei şi suprafaţa bazinului
până la care se poate merge cu calculul.
În situaţia în care se iau în calcul toate arterele de la rigole şi ogaşe până la fluvii,
densitatea se poate denumi densitate de drenaj şi nu numai hidrografică.
Determinarea densităţii se calculează conform relaţiei:
D=ΣL/F
L (km) = lungimea totală a cursurilor de ape;
F (km²) = suprafața;
Metode de eterminare a densității rețelei hidrofice pe bazine, au fost inițiate de către
Neuman în 1900. Astfel se folosesc:
- Metoda pătratelor;
- Metoda izodenselor;

2.2.5. Elementele morfometrice

- Suprafaţa bazinului (Sb sau F, km²), reprezintă suprafaţa de teren cuprinsă în
interiorul liniei de cumpănă a apelor. Aria bazinului se poate determina prin mai multe
metode, în funcţie de gradul de precizie cerut, mijloacele tehnice de care dispunem etc. Se
folosesc:
- metode grafice: metoda caroiajelor, metoda compensărilor, metoda figurilor
geometrice corespunzătoare;
- metode mecanice: planimetrare.
- metode geospațiale: SIG;
- Perimetrul bazinului (P, km) - reprezintă lungimea proiecţiei orizontale a cumpenei
apelor. Pentru a obţine valori cât mai apropiate de realitate, se poate determina o înălţime
medie a cumpenei apelor şi o pantă medie a perimetrului (Ip), luând în calcul raportul dintre
dublul diferenţei de nivel dintre cel mai înalt vârf şi gura de vărsare (ΔH) şi lungimea în km a
cumpenei apelor (P).
Ip = 2ΔH / P
- Înălţimea medie (hm, m) - se determină ca semisuma înălţimii medii a vârfurilor
(hv) şi a înşeuărilor (hs).
hm = (hv + hs)/ 2

9
 - Lungimea bazinului (L, m) – reprezintă distanţa dintre punctul de vărsare sau
confluenţă şi un punct pe cumpăna de ape, pe direcţia izvorului. În literatura de specialitate se
folosesc două mărimi:
- Lungimea maximă (Lmax), distanţa dintre izvor şi vărsare, măsurată paralel cu linia
principală de drenaj.
- Lungimea medie (Lm), un raport între suprafaţa bazinului (Sb) şi lăţimea acestuia
(B).
- Mediana, se folosește în cazul in care bazinul are o formă neregulată (Apollov,
1963), este estimată folosind o paletă de celuloid cu cercuri concentrice şi un orificiu central.
Paleta se deplasează de la vărsare spre izvor, căutând, de fiecare dată, cercul care apreciază
cel mai bine lăţimea bazinului, marcând punctul central în aşa fel încât, în final, să rezulte o
mulţime de puncte care unite vor da lungimea medianei suprafeţei bazinului.
- Lungimea medie (L) şi lăţimea medie (B) se determină pornind de la două elemente
de bază: suprafaţa bazinului (Sb) şi lungimea perimetrului acestuia (P), obținute din formula:

√( )
2
P
L,B= {(P/2)±[ −4 Sb ¿ }/2]}/2
2
- Lăţimea bazinului (B), este raportul dintre suprafaţa bazinului (Sb) şi lungimea
medie a acestuia (Lm). În cazul în care există calculată suprafaţa aferentă părţii stângi (Sbst)
şi a celei drepte (Sbdr) a unui bazin hidrografic, faţă de principala axă de drenaj se poate
calcula şi lăţimea medie a acestora ca fiind:
Bdr = Sbdr / L şi Bst =Sbst / L
- Altitudinea medie a bazinului (Hm), este un parametru foarte important, care
evidenţiază particularităţile genezei şi ale regimului resurselor de apă, ale evapotranspiraţiei
şi coeficientului de scurgere, în raport cu altitudinea medie a bazinelor și arată la ce altitudine
medie, faţă de nivelul mării, se găseşte suprafaţa bazinului. Pentru aprecierea sa se determină
suprafeţele parţiale dintre principalele curbe de nivel (f1, f2, f3.....fn) şi semisuma altitudinii
curbelor de nivel care delimitează suprafeţele respective (h1, h2, h3 ......hn ).
Hm = (f1 h1 + f2 h2 + f3 h3 + ...... fn hn ) / Sb
Formula mai apare şi sub formă prescurtată:
Hm = (Σ fi hi ) / Sb
Având în vedere valorile acestui parametru, bazinele pot fi considerate:
- de munte, dacă Hm > 600 m;
- de deal, cu altitudinea medie cuprinsă între 200 şi 600 m;
- de câmpie sub 200 m.

10
 - Panta medie a bazinului (Ib), se calculează cu ajutorul lungimii principalelor curbe
de nivel alese (l1 , l2 , l3 .....ln), echidistanţa dintre ele (Δh) şi suprafaţa bazinului (Sb).
Ib = Δh [ (lo + ln)/2 + l1 + l2 + ... ln-1 + ln] / Sb sau Ib = (Δh . Σl) / Sb
- Coeficientul de împădurire (Cp), arată care este gradul de împădurire sau în ce proporţie un
bazin hidrografic este acoperit cu păduri, lacuri, sau cu alte moduri de folosinţă. Se poate
calcula un coeficient lacustru care ne arată care este ponderea suprafeţei lacurilor într-un
bazin dat, în cazul în care acestea sunt reprezentative. Pentru coeficientul de împădurire, se
impune a calcula suprafaţa pădurilor (Sp) şi pe cea a bazinului hidrografic (Sb)
Cp = (Sp / Sb )*100

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ. BAZINUL HIDROGRAFIC NEAJLOV

3.1 Așezarea geografică

Bazinul hidrografic Neajlov, component al bazinului hidrografic Argeş, este situat în

partea centrală a Câmpiei Române, în cadrul sectorului Olt-Argeş, denumit Câmpia
Teleormanului și , se varsă în râul Argeș, lângă comuna Comana, după ce și-a lasat o parte
din aluviuni în balta Comana.

Fig. 1.
Localizarea b.h. Neajlov în cadrul României

11
 Bazinul hidrografic Neajlov are o suprafață de 3720 km², fiind unul dintre cele mai
întinse bazine hidrografice autohtone ale Câmpiei Române. La nivelul României, face parte
din categoria bazinelor hidrografice cu suprafețe medii (există peste 60 de râuri cu o suprafață
bazinală între 1 000 și 10 000 km²) (I. Pișota, L. Zaharia, 2001).
Bazinul hidrografic Neajlov se învecinează cu bazinul hidrografic Vedea (la vest),
bazinul hidrografic al Dunării (la sud) şi bazinul hidrografic al Argeşului (la est).
Izvoarele râului Neajlov se află la sud de oraşul Piteşti, în vestul localității Geamăna,
din marele con de dejecţie creat de Argeş la intrarea în câmpie, respectiv de pe fruntea terasei
a treia a Argeşului. Acesta curge paralel cu Argeșul, dar își dezvoltă propriul bazin, asimetric,
extins pe partea dreaptă, de unde primeşte afluenţii principali: Dâmbovnicul, ale cărui izvoare
se află pe fruntea terasei a patra a Argeşului, şi Câlniştea, o vale atipică Câmpiei Române,
considerată de Coteț (1946) a fi o vale tectonică de tip balcanic, al cărei curs inferior este
instalat în lungul unei falii.
Râul Neajlov are o lungime de 186 km, de la izvoare (la sud de orașul Pitești, din
apropierea Dealului Redea, 343,8 m altitudine) și până la vărsare în râul Argeș, în imediata
vecinătatea a localității Gostinari.
La nivel de unități teritorial-administrative bazinul Neajlov este situat pe teritoriul a
patru județe:
 Argeș (sectorul superior);
 Dâmbovița (sectorul superior al bazinului, redus ca suprafață);
 Teleorman (sectorul central al bazinului, unde are cea mai mare extindere);
 Giurgiu (unde se desfășoară sectorul inferior al Neajlovului până la confluența cu
Argeșul).

3.2 Relieful

Relieful constituie baza tuturor celorlalte condiții naturale sau suprafața directă a
litosferei asupra căreia acționează tot complexul de factori interni și externi, inclusiv omul.
Prin caracteristicile morfografice şi morfometrice, relieful influenţează modul de acțiune al
agenților modelatori externi (de exemplu regimul scurgerii apei) impunând ritmul și
intensitatea proceselor geomorfologice actuale, de câmp, de versant sau albie.

12
 Tipul general de relief al bazinului Neajlov este de câmpie, însă, datorită suprafeței
mari a bazinului și extinderii mai mult în latitudine, se evidențiază o complexitate
morfografică impusă de litologie, pe alocuri, şi de evoluția diferențiată în timpul
Cuaternarului a subdiviziunilor din cadrul său, respectiv Câmpia Piteștiului, Câmpia Videle și
Câmpia Burnasului.
Din punct de vedere morfologic, bazinul hidrografic Neajlov se suprapune părţii
estice a Câmpiei Teleormanului (denumirea venind de la teliorman ce înseamnă în vorbirea
populațiilor turanice pădure nebună), respectiv subdiviziunilor acesteia reprezentate de
Câmpia Piteştiului, sectorul estic al Câmpiei Găvanu-Burdea, denumit și Câmpia Videle,
Câmpia Câlniștei şi jumătatea nordică a Câmpiei Burnas (Fig. 2)

13
 Fig. 2. Relieful bazinului hidrografic Neajlov

3.3 Caracteristici morfometrice ale bazinului hidrografic Neajlov

 Perimetrul bazinului: P = 530,1 km.

 Lungimea bazinului: L = 138,3 km.
 Înălțimea medie a cumpenei de apă: Îc=136,9 m

14
 Suprafața bazinului: F = 3.720 km²
 Fd = 612, km²
 Fs = 3110,8 km²
 Volumul bazinului: V = 293.372.259.626.6 m³
 Lățimea bazinului o Lățimea maximă:
 lmax = 662525 km
 Lățimea medie: lmed = F / L = 3.720 / 138,2 = 26,89 km
 Panta medie a bazinului hidrografic: Pmed = 1,01°
 Coeficientul de asimetrie: Kas = (Fd – Fs) / ((Fd + Fs)/2) = 2 (Fd – Fs) / F = - 0,5
 Gradul de împădurire
 Suprafața împădurită: Fp = 406.33 km²
 Coeficientul de împădurite: Kp(%) = (Fp / F) x 100 = 10,92 %.1
Bazinul hidrografic al Neajlovului are o formă alungită, fiind un indicator pentru
determinarea viiturilor. Este un bazin este asimetric, cea ce indică diverse captări ale râului
sau diverse procese de subzidență cea ce au determinat migrarea rețelei hidrografice.
Coeficientul de împădurire reprezintă cel mai important indicator în vederea infiltrării sau
scurgerii apei de pe versant, cu cât acest indice este mai mare cu atât scurgerea apei pe
versant este mai mică.

3.4 Caracteristici ale rețelei hidrografice

Râul Neajlov este un afluent de ordinul I al râului Argeș. El primește un număr de 46

afluenți de diferite ordine de confluență (15 afluenți de ordinul II, 21 afluenți de ordinal III, 9
afluenți de ordinul IV și 2 de ordinul V) (*** Cadastrul Apelor,). Cei mai mulți afluenți (34)
au lungimi între 5 și 30 km și numai 9 dintre ei au lungimi mai mari, și anume: Glavacioc
(120 km), Câlniștea (112 km), Dâmbovnic (110 km), Chiricanu (49 km), Holbaca (45 km),
Milcovăț (45 km), Jirnov (43 km), Mozacu (40 km) si Ilfovăț (39 km). Rețeaua hidrografică a
bazinului este dezvoltată mai mult pe partea dreaptă unde primește 30 afluenți pe tartea
dreapă și numai 15 afluenți pe partea stângă (Tabel 1.). Densitatea rețelei hidrografice este de
0,36 km/km².

15
 Tabel 1. Rețeaua hidrografică a b.h. Neajlov
Nr crt Lungime Panta Coeficient de
Râul (km) (°̷˳˳) sinuozitate
Neajlov 186 2 1.47
Afluenți pe dreapta
1 Rogoz 14 4 1,11
2 Copăcel 9 3 1,64
3 Valea Ciocilor 7 3 1.16
4 Holbcca 45 1 1.71
5 Baracu 29 2 1.39
6 Chiricanu 49 2 1.55
7 Crevedia 12 2 1.26
8 Dîmbovnic 110 2 1,36
9 Raţa 12 4 1.18
10 Gligan 19 4 1.41
11 Berivoaia 17 3 1.22
12 Negrișoara 27 2 1.36
13 Bălărie 18 2 1.16
14 Vârtop 11 3 1,29
15 Câlniștea 112 1 2.1
16 Slătioarele 5 4 1.06
17 Valea Albă 13 1 1.25
18 Manița 9 1 1.23
19 Valea lui Damian 11 2 1.15
20 Valea Porumbeilor 24 1 1.26
21 Siliștea 12 1 1.24
22 Ismar 27 1 1.37
23 Vii 17 1 1.12
24 Puturosul 12 1 1.15
25 Sericu 30 1 1.36
26 Vâlceaua lui
8 2 1.46
Ciuocan
27 Râvu 7 3 1.09
28 Lordana 11 4 1.18
29 Dadlovăț 7 3 1.35
30 Gurban 11 2 1.36
Afluenți pe stânga
31 Neajlovel 19 3 1,35
32 Izvor 15 2 1.57
33 Pălălău 14 2 1
34 Mozacu 40 2 1,42
35 Jirnov 43 1 1.76
36 Ilfovăț 39 1 1.64
37 Cenușarul 10 2 1.43
38 Puțil BuțiI 8 2 1.14
39 Suhaț 18 1 1.12
40 Letca 8 3 1.09
41 Rîosul 12 3 1.08
42 Glavacioc 120 1 1.69
43 Valea de Margine 12 1 1.33
44 Milcovăț 45 1 1.48
45 Bratilov 29 1 1.32

16
 Bazinul hidrografic Neajlov are o forma triunghiulara. Cursul colector, împreună cu vaile
fiind dispuse pe directia N-S și se prezintă sub formă paralelă (Neajlov, Neajlovel, Glavacioc,
MilcovSt, Bratilov, s.a.). Excepție face pârâul Câlniștea care curge de la vest la est. Panta
afluenților din Câmpia Piteștiului (Rogoz, Neajlovel, Copăcel, Valea Ciocilor), având valori
ceva mai man (3-4%o), imprimă un coeficient de sinuozitate cu valori reduse (1,11-1,27). În
schimb, afluenții din câmpiile Găvanu și Câlniștea (Dâmbovnic, Berevoia, Mozacu, Jirnov,
Ilfovăț), au panta mai mică (l-2%o), fapt ce se reflectă în coeficientul de meandrare care este
ceva mai mare (Ks = 1,22 - 1,76). Datorită pantelor reduse, pe anumite tronsoane viteza
apelor este foarte scazută, astfel pe raul Neajlov, la Clejani, pe pâraiele Dâmbovnic,
Glavacioc și mai ales pe Câlniștea, în albia lor minoră, apare fenomenul de despletire în unul
sau mai multe brațe sccundare, care închid în interiorui lor bancuri nisipoase temporare și
uneori mici ostroave permanente. Pe un numar de 23 de afluenti din bazinul Neajlov au fost
amenajate 70 de iazuri care totalizează o suprafață de 486 hectare.

3.5 Regimul hidrologic

Regimul hidrologic poate fi caracterizat pe baza surselor dc alimentare, a scurgerii

lichide și solide și a proprietăților fizice și chimice ale apelor
3.5.1. Sursele de alimentare pentru toate organismele hidrografice siunt asigurate de
apele ce provin din precipitațiile atmosferice și din pînzele freatice. În acest bazin alimentarea
este de tip nivo-pluvială cu participare moderată din acviferele subterane.
3.5.2. Scurgerea medie lunară și anuală. Pentru aceasta au fost luate în considerare
date din perioada 1950-2000 de la stațiile hidrometrice Moara din Groapă, Vadu Lat și
Călugăreni (Neajlov), Slobozia și Uiești (Dâmbovnic), Videle și Crovu (Glavacioc) și
Stoenești (Câlniștea) și sunt redate sintetic în tabelul 2.
Se observă că avem de-a face cu un maxim înregistrat în luna martie și un minim în
luna august.
3.5.3. Debitele maxime pot să se producă în orice anotimp, fie prin topirea bruscă a
zăpezii, fie prin căderea unor precipitații abundente, care adesea pot da naștere la viituri cu
caracter torențial și cu efecte dezastruoase pentru activitatea social-economică. Astfel de
debite au avut loc la 7.07.1970, cand pe Neajlov (Călugăreni) s-a înregistrat un debit maxim
de 398 m³/s, de 50 de ori mai mare decât debitul modul. Pe Dâmbovnic, la Slobozia, la
5.10.1972, apele au tranzitat un debit de 210 m³/s, de 147 de ori mai mare decât debitul

17
mediu anual, iar pe Câlniștea la Stoenești, în aceeași perioadă (13.10 1972), debitul maxim a
atins o cotă de 221 m³/s, de 163 de ori mai mare decât debitul mediu anual.

Tabel 2. Debitele lichide medii lunare și anuale (1950-2000)

Lunile
Râul S.h.
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII ANUAL
Călugăreni 7.57 13 16.6 9.76 6.69 7.46 6.93 4.17 4.13 6.19 5.51 7.42 7.95
Neajlov
Vadu Lat 1.27 7.39 8.54 5.4 4.05 4.54 4.3 2.57 2.56 3.52 3.15 4.09 4.54
Moara din
4.27 2.3 2.75 1.56 1.08 1.27 1.28 0.63 0.63 0.88 0.79 1.07 1.3
Groapă
Dîmbovnic Slobozia 1.45 2.21 2.62 1.71 1.28 1.37 1.28 0.88 0.85 1.29 0.91 1.17 1.42
Uiești 2.33 3.79 4.24 3.13 2.32 2.52 2.3 1.55 1.49 2.12 1.88 2.39 2.5
Glavacioc Videle 0.68 1.33 1.86 0.88 0.55 0.76 0.58 0.27 0.28 0.44 0.47 0.65 0.73
Crovu 1.14 2.11 2.91 1.46 0.91 1.16 0.93 0.43 0.46 0.73 0.77 1.08 1.18
Cțlniștea Stoenești 2.77 5.07 7.32 3.73 2.41 2.7 2.51 1.35 1.46 2.63 2.05 2.63 3.05

3.5.3. Debitele minime cu valoarea cea mai scăzută se semnalează vara sau toamna în
anii cu perioade lungi de secetă. De exemplu, pe Neajlov (Călugăreni), apele au atins în
1983un debit minim minimorum de 0,62 m³/s; pe Dâmbovnic (Slobozia), la 1.08.1968 s-a
produs un debit minim de 0,03 m³/s; pe Glavacioc (Crovu), tot în același an, dar la 30.04. s-a
semnalat un debit de 0,07 m³/s iar la Câlniștea (Stoenești), un debit minim de 0,06 m³/s în
anul 1952.
3.5.4. Debitul solid reprezintă cantitatea dc aluviuni transportată de apele râurilor.
Măsurători asupra acestui element hidrologic nu s-au facul decât pe râul Neajlov la cele 3
stații hidrometrice. Din observațiile făcute s-a constatat că la S.h. Moara din Groapa,
Neajlovul a transportat un debit solid mediu anual de 0,69 kg/s, iar S.h. Vadu Lat 1,22 kg/s și
la S.h. Calugareni 0,98 kg/s. În lunile de primăvară se semnalează cele mai mari debite solide
(1.41-4,52 kg/s), în schimb ăn septembrie se produc cele mai mici valori (0,5 kg/s).

Capitolul 4. CONCLUZII

Bazinul hidrografic Neajlov este un bazin autohton care se desfășoară în cadrul

Câmpiei Teleormanului, pe care o drenează de la nord la sud, fiind afluent de ordinal I, pe
partea dreaptă a Argeșului.

18
 Râul Neajlov are o lungime de 186 km, de la izvoare (la sud de orașul Pitești, din
apropierea Dealului Redea, 343,8 m altitudine) și până la vărsare în râul Argeș, din imediata
vecinătatea a localității Gostinari.
Râul Neajlov este un afluent de ordinul I fața de colectorul său, râul Argeș. El
primește un număr de 46 afluenți.
Are un bazin hidrografic asimetric extins pe partea dreaptă de unde își adună cei mai
mulți afluenți (30).
Distribuția spațială a debitelor medii anuale (modul), relevă un maxim în martie și un
minim în august.
Cel mai are debit (398 m³/s, 07.07.1970), s-a înregistrat la stația Călugăreni.
Cel mai mic debit (0,03 m³/s, 1.08.1968), a fost înregistrat pe Dâmbovnic (Slobozia).
Debitul solid de aluviuni, măsurat numai pe râul Neajlov are cele mai mari debite în
lunile de primăvară și cele mai mici la început de toamnă, în septembrie.

BIBLIOGRAFIE

1. Achim F., 2015, Geografia fizică a României, Ed. Transversal, Bucureşti;

2. Gâștescu.P. (1971), Lacurile din România.Limnologie regional,
Ed.Academiei Române
3. Gâștescu,P.(2009), Fluviile Terrei, Ed.CDpress, București
4. Gâștescu.P., Brețcan,P.,(2009), Hidrologie continental și Oceanografie,
Ed.Transversal,Târgoviște
5. Ielenicz, M., Pătru Ileana, 2005, Geografia fizică a României, Editura Universitară,
Bucureşti;
6. Pișota I., Zaharia Liliana, Diaconu D., 2005, Hidrologie, Editura Universitară,
București;
7. Pișotă, I., Cocoș, O., 2003, Unele observații referitoare la bazinul râului Neajlov,
Universitatea din București;
8. Zăvoianu, I. 2006, Ediția a IV-a, Editura Fundația de Mâine, București;
9. ***1992, Atlasul cadastrelor apelor din România, Partea I – Date morfohidrogarfice
ale rețelei hidrografice de suprafață, Ministerul Mediului, București;
10. ***Râurile României. Monografie hidrologică, Bucureşti, 1975;

19
11. *** Hidrologie și Oceanografie, note de curs, Universitatea „Dunărea de Jos Galați
″, Facultatea de știință și ingineria alimentelor, specializarea Pescuit, acvacultură și
industrializarea peștelui, 2009;

20