PERCEPȚII – REPREZENTĂRI

1. Percepția ca proces și imagine primară obiectuală

- Definiție = Procese senzoriale complexe, imagini primare, conținând totalitatea informațiilor
despre însușirile concrete ale obiectelor și fenomenelor în condițiile acțiunii directe a acestora
asupra analizatorilor.
- Semnalizează însușiri concrete, intuitive
- Este obiectuală deoarece interacționează direct cu obiectul.
- Este primară deoarece apare numai în relația directă cu obiectul, aici și acum.
- Rolul activității limbajului și experienței anterioare în percepție. Experiența presupune existența
unei scheme perceptive iar mecanismele verbale au rol reglator.

2.Fazele procesului peceptiv

- Detectarea (,,minimum vizibile”, conșientizarea stimulului)
- Discriminarea (,,minimum separabile”, detașarea stimulului de câmp)
- Identificarea (,,minimum cognoscibile”, recunoașterea)
- Integrarea (rolul limbajului, gândirii, memoriei în această etapă)

Percepția se dovedeşte a fi un proces complex de extragere și prelucrare de informații.

3. Legile percepției:
- Legea integralității perceptive: un obiect este perceput în întregime chiar dacă informațiile
primite de la el sunt parțiale la un moment dat.
- Legea structuralității perceptive: imaginea perceptivă are o organizare în care unele informații
sunt principale, altele secundare.
- Legea selectivității perceptive: în percepție se distinge obiectul percepției de fondul perceptiv.
Relativitatea acestora (de ex. figurile duble). Legea este exploatată în marketing (reclame,
camuflaj)
- Legea constanței perceptive: obiectele sunt percepute ca fiind aceleași în privința formei, culorii,
mărimii, grație experienței anterioare a subiectului cu obiectele respective.
- Legea semnificației perceptive: obiectele care au o mai mare importanță pentru subiect se impun
în câmpul său perceptiv. Semnificativ este tot ceea ce se leagă de trebuințe, interese, scopuri,
așteptări.
- Legea proiectivității imaginii perceptive: neurofuncțional imaginea se formează la nivelul
cortexului dar imaginea psihologic este proiectată la nivelul sursei. Vezi funcțiile chinesteziei
oculare și a integrării informațiilor vizuale cu cea proprioceptive.

4. Formele complexe ale percepției

- Perceperea însușirilor spațiale ale obiectelor (forma, mărimea, relieful, poziția și distanța)
- Perceperea timpului după trei sisteme de referință (fizic, biologic și socio-cultural). Percepția
timpului e dată de percepția succesiunii evenimentelor combinat cu percepția duratei.
- Timp fizic – timp psihologic (influențat de trăirile afective și saturația cu activități)
- Percepția mșcării (un obiect care se mișcă își schimbă poziția față de altele care rămân fixe, deci
repere.)

5. Observația și spiritul de observație

- Definiție: activitate perceptivă intenționată, orientată spre scop, reglată prin cunoștințe generale,
organizată și condusă sistematic conștient și voluntar.
- Condiții: fixarea scopului, plan, cunoștințe anterioare, limbajul
- Spiritul de observație presupune aptitudinea de-a sesiza cu ușurință rapiditate și precizie ceea ce
este slab, ascuns nerelevant dar semnificativ pentru scopurile omului. De ex.: a vedea este diferit de
a privi; a atinge de a palpa etc.

6. Iluziile perceptive
- Definiție: percepții care deformează unele obiecte având drept cauză efecte de câmp.
- Exemple de efecte de câmp: acțiunea simultană a unui obiect central și a altora din câmp,
centrarea percepției determină dilatarea subiectivă a obiectului din focar, contrastul între excitanți
(om înalt între scunzi), absența unor repere.
REPREZENTAREA

I. DEFINIŢIA REPREZENTĂRILOR..ÎNSUŞIRILE REPREZENTĂRILOR

Reprezentarea se defineşte ca proces cognitiv-senzorial de semnalizare în
forma unor imagini unitare, dar schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale
obiectelor şi fenomenelor în absenţa acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
- reprezentarea are ca surse informaţionale senzaţiile şi percepţiile, în
desfăşurarea ei implicarea analizatorilor este latentă.
- calitatea reprezentărilor este condiţionată de cea a percepţiilor corespunzătoare
şi de frecvenţa contactului cu obiectul.
- reprezentările se aseamănă sub raportul conţinutului cu percepţiile
- reprezentarea se apropie de gândire din punctul de vedere al procesului de
producere
Însuşirile reprezentărilor:
- reprezentarea este o imagine panoramică
- reprezentările sunt figurative
- în reprezentare imaginea este desprinsă de contextul spaţio-temporal : există
conştiinţa absenţei obiectului reflectarea trecutului ca trecut
- imaginea reprezentării atinge un nivel înalt de generalizare
II. CLASIFICAREA REPREZENTĂRILOR :
a) după analizatorul dominant b) după gradul de generalitatec)după
nivelul operativităţii mintale
1. reprezentări vizuale 1.Reprezentări individuale
1. Imagini reproductive
2. Reprezentări auditive 2.Reprezentări generale
2.Imagini anticipative
3. Reprezentări chinestezice
III. ROLUL REPREZENTĂRILOR ÎN ACTIVITATEA MINTALĂ
1.Reprezentările readuc în minte imaginea obiectelor şi fenomenelor care nu mai
sunt prezente.
2.Datorită însuşirilor lor de a fi configurative şi panoramice, reprezentările sunt
un sprijin necesar în construirea sensului cuvintelor noi.
3.Reprezentările pregătesc şi uşurează generalizările din gândire.
4.reprezentările constituie un punct de plecare şi suport intuitiv pentru
desfăşurarea şirului de raţionamente în vederea rezolvării unor probleme.
5.Verificarea logică a generalizărilor din activitatea gândirii poate fi anticipată
prin aplicarea la situaţii reprezentate.
6.Reprezentările pot fi componente importante ale procesului de imaginaţie, atât
în forma ei reproductivă, cât şi creatoare.
7.Ca şi alte procese psihice, reprezentarea contribuie la reglarea mişcărilor şi
acţiunilor omului.