1. Definire si caracterizare
2. Fazele perceptiei
3. Legile perceptiei
4. Formele complexe ale perceptiei
5. Observatia si spiritul de observatie
6. Iluziile perceptive
DEF: PERCEPTIILE sunt procese senzoriale complexe si, totodata, imagini primare, continind totalitatea
informatiilor despre insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii directe a
acestora asupra analizatorilor.
CARACTERISTICILE PERCEPTIILOR:
1. Continutul informational este reprezentat de toate informatiile despre insusirile concrete ale
obiectelor si fenomenelor; cuprinde atit insusirile semnificative, cit si pe cele mai putin importante, de
detaliu. Perceptia unui obiect este concomitenta cu cea a elementelor care-l inconjoara si cu care se afla
intr-un anumit spatiu si timp. Totalitatea acestor elemente care se perrcep concomitent cu obiectul se
numeste fond perceptiv.
2. Forma ideal-subiectiva de realizare este imaginea primara care este si PRODUSUL perceptiei. ( se
numeste percept). Perceptia este considerata a fi o imagine primara pt ca apare numai in relatia
directa cu obiectul. */Daca relatia este optima, perceptia este clara si precisa; daca relatia e tulburata de
distanta prea mare, de intensitatea slaba a stimularilor, perceptia e neclara si imprecisa. Totodata, durata
perceptiei corespunde duratei actiunii stimulului, a prezentei acestuia. Daca se prelungeste dupa
disparitia obiectului, inseamna iesirea din normalitate.
3. Mecanism - dpdv neurofiziologic, la baza formarii unei imagini perceptive sta activitatea zonelor
asociativ-integrative ale analizatorilor si interactiunea dintre diversii analizatori. In functie de
specificul mecanismului care le realizeaza, vom distinge:
1. Imagini perceptive monomodale - cuprind informatia extrasa si prelucrata de
catre un singur analizator: vizual, tactil,auditiv, etc.
2. Imagini perceptive plurimodale - au o structura mai complexa si cuprind
informatii extrase si prelucrate de mai multi analizatori. Superioritatea calitativa pe
care o are perceptia umana se dat., in mare parte, tocmai dezvoltarii functiei
integrarii plurimodale si interactiunii dintre imaginile monomodale si
plurimodale.
RELATIA SENZATIE-PERCEPTIE:
Ca si senzatia, perceptia a fost obiect de disputa intre asociationism si gestaltism. Primul nega specificul
calitativ al perceptiei, reducind-o la o simpla suma de senzatii. Gestaltismul nega provenienta perceptiei din
senzatii, considerind-o structura primordiala data. Ambele curente procedeaza la o absolutizare unilaterala,
nereusind sa dea solutia corecta a problemei. In realitate, perceptia nu e posibila fara capacitati senzoriale, dar nu
se reduce la o suma de senzatii.
Superioritatea perceptiei decurge si din faptul k imaginea perceptiva nu se realizeaza ca o intiparire
mecanica de tip pasiv a "amprentelor" obiectului in creier. Ea e rezultatul unui proces activ, orientat si
subordonat unor scopuri concrete ale activitatii de cunoastere teoretice sau practice. Intotdeauna,
desfasurarea perceptiei e sustinuta si mijlocita de o succesiune de operatii si actiuni pe care le efectuam
cu sau asupra obiectului perceput: actiuni de deplasare, de asezare-ordonare, de probare-masurare, de
descompunere, etc. Gratie acestor actiuni, imaginea perceptiva dobindeste adecvarea si pozitia necesare in
reglarea optima a comportamentului si activitatii.
IMPORTANTA PERCEPTIEI:
1
Imaginea perceptiva indeplineste o functie informationala specifica si are un rol reglator deosebit
pentru activitate. Imaginea obiectului si a contextului in care el se afla conduce desfasurarea miscarilor si
regleaza traiectoria, amplitudinea, succesiunea, ritmicitatea si coordonarea acestora. Perceptiile vizuale, auditive si
tactilo-chinestezice sunt absolut indispensabile pentru realizarea vorbirii, citirii si scrierii.
In conditiile perceptiei curente a realitatii, omul are impresia ca imaginile apar instantaneu. In realitate,
orice perceptie presupune parcurgerea mai multor faze (de foarte scurta durata - nu le sesizam prezenta)
Aceste faze sunt:
NB: La Mihai Golu (Manual Ed. Economica-Preuniversitaria), vom intilni 5 etape: orientarea, detectia,
discriminarea, identificarea si interpretarea. De fapt, Golu imparte faza detectiei in doua alte faze: orientarea si
detectia.
2
1. LEGEA INTEGRALITATII PERCEPTIEI exprima faptul k insusirile obiectului sunt semnalate nu
separat, ci in interrelatii complexe, alcatuind o imagine unitara, cuprinzind atit insusirile principale, cit si pe
cele de detaliu, de fond, de context. Insusirile se impun impreuna asa ca, daca un obiect cunoscut e vazut numai
partial, in virtutea unitatii structurii obiectului, subiectul se comporta asa ca si cum l-ar fi vazut in intregime.
Legea selectivitatii e folosita, uneori pt. asigurarea reliefarii obiectelor si impunerea lor in cimpul central al
perceptiei. Ex: in cazul aparaturii de bord a unui avion se scot in evidenta semnale menite sa usureze perceptia
selectiva.
Cind se urmareste camuflarea unui obiect, se diminueaza influenta efectelor legii selectivitatii.
3
A. PERCEPTIA INSUSIRILOR SPATIALE ALE OBIECTELOR
1. PERCEPEREA FORMEI OBIECTELOR se real. atit pe cale vizuala, cit si tactilo-chinestezica. Intre
cele doua modalitati perceptive se stabilesc relatii de intarire, control si confirmare reciproca. In cadrul
acstei corelatii, vazul are o functie integratoare deoarece, prin specificul receptiei vizuale pe retina, se
proiecteaza punct cu punct forma obiectului respectiv. Perceperea formei nu inseamna, insa, numai imagine
retiniana, ci si parcurgerea contururilor prin miscari oculare saltiforme. Exemplu: Pentru a ne convinge de ac. lucru,
putem privi un obiect puternic luminat citeva secunde si apoi, fie ca inchidem ochii, fie ca mutam privirea pe un
perete, vom constata persistenta unei pete luminoase care pastreaza forma acelui obiect.
2. PERCEPEREA MARIMII OBIECTELOR aici sunt importante mai multe componente: imaginea
retiniana, chinestezia oculara, experienta tactilo-chinestezica. Doua obiecte care au aceeasi forma, dar marimi
diferite, vom determina diferente in explorarea contururilor lor in functie de marimea pe care o au. Daca ele sunt
asezate la o asemenea distanta incit sa creeze o imagine retiniana egala, se vor produce corecturi in perceperea
formei mai mari prin gradul de convergenta si divergenta a globilor oculari si prin modificarea curburii cristalinului in
trecerea de la perceperea figurii mai mici la cea mai mare.
4. PERCEPEREA POZITIEI OBIECTELOR intr-un spatiu dat si a unora fata de altele necesita repere de
tipul: sus, jos, la dreapta, la stinga, in fata, in spate. Acestea trebuie stabilite dupa anumite repere. Pentru spatiul
apropiat, aceste repere sunt date de ceea ce se numeste verticala gravitationala si orizontala perpendiculara pe
ea. Verticala gravitationala e perceputa atit vizual, cit si prin semnele posturale.
B. PERCEPTIA TIMPULUI:
Perceptia timpului este mai dificila si mai usor de denaturat pentru ca ii lipsesc reperele evidente si certe.
Pentru percepere timpului, omul foloseste 3 sisteme de referinta
1. sistemul fizic si cosmic (succesiunea zi-noapte, a anotimpurilor, miscarea astrelor)
2. sistemul biologic - ritmicitatea functiilor organismului (stari de somn si veghe), alimentatia, cicluri
metabolice)
3. sistemul socio-cultural - activitatea, existenta umana amplasata istoric.
La aceste se adauga mijloacele tehnice de masurare a timpului.
Perceptia propriu-zisa a timpului se realizeaza in doua forme:
a) perceptia succesiunii evenimentelor
b) perceperea duratei - durata percepiuta nemijlocit e cuprinsa intre o sutime de secunda si doua
secunde. Aprecierea duratei e infl de o serie de factori:
starea emotionala a subiectului infl aprtecierea duratei care il desparte de anumite evenimente: daca ele sunt
placute, durata i se va parea lunga; daca sunt neplacute, durata i se va parea scurta. De asemenea,
evenimentele fericite par a dura mai putin decit dureaza in realitate; cele neplacute, mai mult;
dak un interval de timp e saturat cu activitati,va fi apreciat ca fiind f.scurt, in timp ce unul gol va parea mai lung.
C. PERCEPTIA MISCARII
Aceasta se refra la obiectele in miscare si nu la miscarea in sine. Un obiect care se misca isi schimba
pozitia fata de altele care ramin fixe si devin repere si jaloneaza traiectoria sa de miscare.
Se produc, astfel mai multe feluri de semnale si sunt implicate mai multe mecanisme: imaginea retiniana si
persistenta excitatiei, datorita urmaririi obiectului prin miscarile capului si globilor oculari.
In aprecierea miscarii, foarte importante sunt reperele. Daca ele lipsesc, pot aparea iluzii ale miscarii: de
ex: iluzia plecarii trenului in care ne aflam cind de fapt, cel care pleaca e cel de linga noi.
De asemenea, apar o serie de dificultati in aprecierea miscarilor la viteze foarte mici (deschiderea corolei
florilor) sau foarte mari (viteza razei laser).
Se percep si se apreciaza mai bine miscarea la niv. solului si in plan apropiat si foarte gru, miscarea pe
verticala si in plan indepartat.
4
Relatia foarte stransa cu activitatea, cu limbajul si cu gindirea explica trecerea de la formele cele mai
simple, spontane, superficiale ale perceptiei la cele mai complexe si la observatie.
DEF: OBSERVATIA este o activitate perceptiva intentionata, orientata spre un scop, reglata prin
cunostinte generale si condusa sistematic, constient si voluntar.
Formularea unui scop precis serveste la selectarea din cimpul perceptiv, a elementelor
corespunzatoare. Scopul da o anumita semnificatie acestor elemente si aceasta stimuleaza concentrarea
activitatii perceptive si activarea mecanismelor discriminative.
Observatia se real, de obicei, asupra unor ob. complexe care presupun derularea in timp a explorarii
perceptive, adica parcurgerea unor faze si necesita un plan de desfasurare (care are atit rol pregatitor, cit si
unul de control pt. observatie).
In observatie, un rol deosebit il au mecanismele verbale:
prin interm. lbj. se stabilesc scopul observatiei si planul desfasurarii acestuia;
prin indicatori verbali propusi subiectului sau elaborati de el insusi se exploreaza activ cimpul
perceptiv, scotindu-se in evidenta insusirile mai slabe dpdv fizic, dar m. importante dpdv. al scopului
urmarit;
prin cuvint, sunt actualizate acele cunostinte care vor fi integrate actelor observative;
cuvintul fixeaza rezultatele partiale si finale ale observatiei
simbolurile verbale fac posibila generalizarea schemelor logice ale activitatii perceptive.
Diferenta dintre perceptia spontana si observatie se reflecta si in expresii diferite. Pt. perceptia spontana
se fol verbe: a vedea, a auzi, a simti un miros, a simti o atingere, etc; pt observatie: a privi, a asculta, a mirosi, a
palpa.
Pe baza organizarii anterioare a activitatii de observare, se dezvolta spiritul de observatie - definit ca
aptitudinea de a sesiza cu usurinta, rapiditate si precizie ceea ce e slab, ascuns, nerelevant, dar
semnificativ pentru scopurile omului.
6. ILUZIILE PERCEPTIVE
Desi perceptia reflecta in mod adecvat realitatea, uneori pot aparea, totusi, anumite denaturari. Acestea au
fost reunite sub denumirea de iluzii perceptive.
DEF: Prin ILUZIE PERCEPTIVA intelegem o reflectare relativ denaturata, deformata a obiectelor in
anumite situatii.
Aparitia iluziilor e determinata de asa numitele efecte de cimp. Acestea constau in subestimarea sau
supraestimarea unor elemente sau proprietati datorita pozitiei lor in cadrul intregului, datorita raporturilor de
contrast sau influentei unor stari psihofiziologice interne. Iluziile pot aparea in sfera tuturor modalitatilor perceptive.
Cele mai cunoscute iluzii sunt: iluziile optico-geometrice, iluziile tactil-chinestezice in perceperea
marimii, iluziile de miscare si cele optico-chinestezice de greutate.
In arta, iluziile sunt fol ca mijloace si artificii tehnice, menite sa declanseze anumite efecte scontate de
artist, in legatura cu aspectul formal sau de continut al operei create.