Nume și Prenume: Iștoc Adelina

Anul II, Istoria Imaginilor - Istoria Ideilor

Recenzie/note de lectură pentru introducerea cărții

„What is an image?”, de James Elkins și Maja Naef

Incipitul, primul alineat, mi-a atras atenția în privința acestui text, fără doar și poate, mai
ales fiindcă s-a folosit termenul german de „Bild” pentru a defini imaginea. Acest lucru m-a
trimis cu gândul la influența neamțească prezentă în de-al lungul anilor, alături de stilul Bauhaus
și de misterul din spatele acestuia, în ciuda faptului că, la o primă vedere, totul pare tras la
indigo, dar aparența trădează întotdeauna nucleul și originea. Am băga de seamă, odată ce am
terminat textul, că aceasta era o idee pe care voia s-o reproducă și autorul.

Astfel, ni se aduc în vedere teorii conform cărora imaginea poate fi un anumit lucru -
pornind de la sursă, și anume: mintea artistului, care creează, departe de orice influență media
sau simțuri externe. Avem impresia că vizualul și simțul văzului este cel mai important, căci pe
acest lucru se pune accent și în rândul școlii de arte, iar autorul nu este de acord cu acest lucru.
Însă nu putem nega că nu-și are rolul, la rândul său, atât ochiul, contopit cu imaginația și
gândurile influențate de împrejurimile politice, artistice, sociale etc.

O însemnătate o au atât critica, teoria și istoria artei, construind, însă, o pseudo-idee

asupra adevăratul sens al imaginii. În ultimul secol s-a pus mare accent pe ideea de „imagine”, în
special fiindcă noi industrii și-au făcut apariția, pornind cu cea a cinematografiei, care putea
vinde zeci de imagini pe minut. În fiecare clipă putem zări mii de imagini, nu neapărat
profilându-se pe un ecran uriaș sau mic, cu un mic slogan în spate, ci și în mintea noastră. Mulți
oameni au „memorie vizuală”, iar imaginile sunt sursa flashback-urilor sau a informațiilor
stocate de memoria lor. Ar mai putea fi considerate acestea imagini, în concordanță cu arta
(venită la pachet cu critica, teoria și istoria ei)?

O idee asemănătoare este adusă în vedere de către Hume și subliniată în următoarele

pagini ale introducerii cărții „What is an image?”. Imaginea este o legătură între pasiuni, emoții
și gânduri, unind și descâlcind căile sufletului.

În următoarele teorii care pot reprezinta adevărata „imagine” a imaginii, ni se aduc în

vedere metafore frumoase, precum cea folosită de Lucretius: „imaginea e pielea subțire a
lucrurilor”. Din punctul meu de vedere, acest lucru marchează superficialitatea unui lucru a cărui
imagine a fost captată, fiindcă nu vom putea parcurge niciodată acel lucru prin intermediul unei
imagini și nu va fi niciodată la fel de fragil precum pielea, dar poate ascunde toată acea
profunzime prin ceea ce ni se arată. E imposibil să atingem o simplă imagine și să intrăm în ea,
ca prin cadrul unui portal, trezindu-ne transportați astfel în fața lucrului înfățișat în
fotografie/pictură etc.

Următoarele „teorii” par să intre în contradicții cu prima, continuând cu „Imaginile sunt

reamintiri ale iubirii” (aforism al lui André Félibien), cu „Imaginile ca aduceri aminte” (citat al
lui Susan Fontag), cu „Imaginile ca modele” (Gottfried Boehm) și cu „Imaginile ca sistem de
semne”, „un sistem de semnalizare defectuos” sau un „gen, compus din specii individuale”
(Nelson Goodman). Totul este plat, schematic și sugestiv, întocmai unei picturi care are un
subiect și predicat, însă totul poate căpata caracterul unei picturi cubice dacă nu se înțelege
întregul concept și punctul de vedere care vrea să se transmită.

Cu toate acestea, imaginile pot fi și „săruturi” (Wolfgang Wackernagel, pornind de la

„philos” - prieten), „atingeri de flori” (Jean-Luc Nancy), atingând o cotă subiectivă, emoțională
și specifică sufletului, ceea ce s-a preferat în sugerarea definirii imaginii. Poate apropierea
autorului de animism, antropologie și credința religioasă l-a determinat să cuprindă și aceste
supoziții. Astfel, fiecare teorie este specifică autorului care a întocmit-o, dar, poate, nu și imaginii
în sine. E relativ cum privim imaginea, de la ochi la ochi, de la minte la minte și de la suflet la
suflet, chiar și prin intermediul trimiterilor teoriticienilor antici sau moderni.

Având în vedere comentariul asupra scrierii lui Mondzain („Can images kill?”), am
constat negarea substratului religios. „God is thus nothing other than the name of our desire to
see our similarity . . . that constantly escapes from sight.”, afirmă autorul menționat anterior, iar
acest lucru m-a dus cu gândul la sfinți, persoane mântuite care afirmau că Dumnezeu le-a arătat
anumite imagini și nu numai. Dumnezeu nu este singura entitate care a făcut acest lucru. Dacă, la
urma urmei, acest rămășag nu este decât un rezultat al imaginației noastre? Sunt de acord că
poate fi vorba de similaritate sau dorință, care scap cu desărvârșire din vedere, fiindcă este, la
urma urmei, și vorba despre punctul de vedere al „artistului” sau „entității”.

În valul de teorii și nume de lucrări, alături de pornirea recalcitrantă conform căreia mulți
susțin anumite lucrări fără să aibă o bibliografie, m-am pierdut printre rânduri. Nu am înțeles
întru totul ce a vrut să se transmită, în afară de relativitate și formula conform căreia imaginea nu
aparține întru totul văzului sau artei, dar anumite opere enunțate au avut un punct forte în
realizarea paradoxului definirii elementului principal.