SEMIOTICA IMAGINII

Inevitabilitaea reprezentarilor vizuale

Calin Alexandru-Stefan, master ICIF , an I

Traim intr-o lume in care suntem inconjurati de imagini. In arta sau pe strada , in reclame, in
media, in lumea din jurul nostru ne desfasuram propria existenta intr-o lume care abunda in imagini.
Si nu ma refer aici strict la imaginea grafica, la sensul vizual, ci ca lumea in care traim si experienta
noastra a acestei lumi transofrma ceea ce este in jurul nostru in imagini pe care noi, umplandu-le de
sens, le facem intr-un fel sa fie ale noastre. In randurile urmatoare doresc sa vorbesc despre aceasta
semiotica a imaginii si implicatiile metafizice si existentiale ale acestei perspective, caci pana la
urma aceasta nu ramane sa fie decat o reprezentare a felului in care ne experimentam realitatea si o
intelegem iar prin ea, pe noi.
Voi incepe prin a prezenta felul in care s-ar putea articula teoretic semiotica imaginii si ma
voi folosi de inceputul lucrarii lui Umberto Eco - Limitele interpretarii . Sa incepem prin analiza
imaginii. Imagine provine din latinescul imaginem/imago care inseamna copie statuie sau pictura
si, intr-un sens abstract idee , aparenta , forma . In greaca imagine poate fi exprimat prin doi
termeni eikon si eidos/eidwlon . Acestia trimit la aceasta dubla semnificatie a imaginii prima ca
reprezentare vizuala in sculptura si pictura si cea de a doua ca reprezentare mentala. Ma voi referi
aici atat la prima cat si la cea de a doua, mai larga semnificatie, aratand ca mecanismul prin care o
imagine grafice (ca o sculptura sau o pictura) semnifica se bazeaza de fapt pe cea de a doua
semnificatie si , intr-un sens mai general noi in continuu operam o semiotica a imaginii , o
hermeneutica a reprezentarii . In greaca , a reprezenta este denumit prin eikazein , aceeasi radacina
eik ca si in cazul lui eikon participiul substantivizat al verbului fiind chiar eikon.
Cum semnifica deci, intr-o prima instanta statuia sau o imagine grafica (graphe) in genere.
Problema semnificatiei si a felului in care imaginile reprezinta tine de domeniul semioticii. Ce este
atunci semiotica? Semiotica se ocupa de semioza. Iar aceasta este "O actiune sau o influenta care
este sau care presupune o cooperare a trei subiecti. cum snt de exemplu un semn, obiectul sau i
interpretantul sau. Aceasta influenta tri-relationala neputand fi in nici un caz rezolvabila printr-o
actiune de perechi"1 Fundamentul actului interpretativ este deci aceasta relatie tripartita intre semn ,
obiect si interpretant sau intre interpretant-semnficant-semnificat. Imaginile si reprezentarile despre
care vrem sa vorbim aici de buna seara ca ocupa locul semnificantului in relatia aceasta. Ele sunt
intr-o pozitie de mijloc intre noi si lume intre cel ce interpreteaza si obiectul care vrea sa fie
1 C.S. Pierce - Collected Papers , 5.484

interpretat. Dar cum orice imagine devine semnficat prin intermediul actului hermeneutic inseamna
ca atunci cand recunoastem intr-o imagine o reprezentare grafica a unei realitati mundane (nu in
sens peiorativ ci in sens al lumii) intotdeauna transformam imaginea intr-un semnificat si
interpretarea noastra mentala a acesteia intr-un semnificant. Ceea ce inseamna ca orice graphe
conduce inevitabil catre un eidos caci reprezentarea grafica trimite catre semnficatul ei prin o
interpretare pe care noi o dam; acea interpretare transforma imaginea grafica intr-un semnficat la
randul sau caci creeaza un eidos un semnificant mental pe care il folosim in hermeneutica lumii
inconjuratoare. Astfel ca reprezentarile grafice devin simboluri. In Limitele Interpretarii , Eco
vorbeste despre ideea de simbol , incercand sa revina la sensul original al lui symbollon : O astfel
de ambivalenta isi are radicinile in etimologia greaca. Original simbolul era un insemn, jumatatea
prezenta a unei monezi sau a unei medalii care isi indeplinea functia sociala si semiotica prin reprezentarea(readucerea in prezenta a unei absente) a jumatatii absente la care , in mod potential,
putea fi legata. Aceasta potentialitate era cruciala pentru ca, din moment ce am putea reconecta cele
doua jumatati, nu mai era nevoie sa cautam efectiv reconectarea. La fel se intampla si azi atunci
cand intrand intr-un cinema cu jumatatea de bilet rupta la poarta nimeni nu mai verifica unde e
cealalta jumatate; toata lumea accepta natura semiotica a insemnului care functioneaza in baza unei
conventii stabilite si recunoscute.
Dar jumatatea prezenta a unei medalii rupta, evocand 'stafia' jumatatii absente si prin aceasta
a intregului pe care il formau odata a incurajat alte semnificatii ale simbolului. Verbul symballein
insemna astfel a intalni, a incerca o interpretare, a propune o conjectura, a rezolva o ghicitoare, a
infera de la premise imprecise pentru ca in incompletitudine se sugera si altceva care fiind absent
era evocat, partial revelat fara sa fie spus de fapt. In acest sens un simbol era o experienta imediata
ce anunta consecinta vagi. Un simbol era un semeion impalpabil. Era un mesaj divin si cand cineva,
precum apostolilor, vorbea in limbi , toata lumea intelgea dar nimeni nu putea nota sau rosti
intelegerea aceasta.2 Astfel ca simbolul si reprezentarea sunt in mod inevitabil legate de vedere,
sunt legate de des-coperire prin trimiterea catre ceea ce este ascuns.
Natura vizuala intrinseca a simbolului de orice fel este cuprinsa in trimiterea catre ceea ce
este ascuns. Si putem intelege mai bine aceasta trimitere daca ne orientam catre textul Sfantului
Dionisie Areopagitul, din care si Eco citeaza in capitolul urmator : In acest intuneric supraluminos
(mai presus de lumina) dorim noi sa ajungem si sa vedem si sa cunoastem prin nevedere si nestiinta ceea ce e mai presus de vedere si cunostiinta, neputand fi vazut , nici cunoscut. Caci aceasta
este a vedea si a cunoaste cu adevarat; si a lauda in mod mai presus de fiinta pe Cel mai presus de
fiinta, prin inlaturarea tuturor celor ce sunt. E asa cum cei care fac o statuie (eikon) naturala,
inlaturand toate acoperamintele aduse vederii curate a celui ascuns, descopera , prin departarea
2 Umberta Eco, Limitele Interpretarii , cap Doua Moduri de interpretare- p.9

aceasta , ceea ce e ascuns in el insusi. 3 Iata cum simbolul si reprezentarea trimite intotdeauna la
acel ceva ascuns care este adus in prezenta prin interpretarea imaginii.
Urmatoarea intebare pe care ne-o vom pune este daca o reprezentare grafica poate sa nu fie
simbol? Imaginile cu care ne intalnim sunt de diverse tipuri fotografii, desene, imagini
publicitare,grafiti-uri, semne,tatuaje, tablouri, sculpturi si in fine pur si simplu grafeme aleatorii.
Toate acestea constituie imagini in sensul grafic al termenului. Dar sunt toate acestea simboluri?4
Daca natura simbolului sta tocmai in re-prezentare, in trimiterea la ceva care este ascuns , atunci
putem afirma cu certitudine ca orice imagine este simbol si ca nu putem avea imagine fara
interpretare. Ceea ce inseamna ca intotdeauna imaginea este situata intr-un astfel de triunghi precum
cel prezentat de Pierce si reluat de Eco si ca ea poate ocupa diverse pozitii in acest triunghi. Desigur
unele exemple sunt evidente -un semn de circulatie, un logo al unei companii, toate acestea sunt
simboluri. Si mai departe daca mergem putem interpreta ca simbol o fotografie care ne arata un loc
in care nu suntem prezenti sau chiar o radiografie medicala (imagistica medicala fiind in esenta
semiotica...). Dar ce putem spune despre un tablou. Este un tablou un simbol? Sau el nu trimite
niciodata dincolo de sine , caci dupa cum am vazut mai sus esenta simbolului sta tocmai in
trimiterea catre ceva ce nu este, catre o structura absenta , catre un fapt de a fi care de fapt nu este ,
catre altceva. Pentru aceasta voi reveni putin la Pierce si la ceea ce el numeste obiectul dinamic,
opus obiectului imediat. Pierce nu este foarte clar atunci cand vorbeste despre el si s-a scris destul
despre acest obiect dinamic. El este acel obiect care a determinat producerea semnului in mod
originar si a legat semnificatia semnificantului de semnificat. Semnificatul este un obiect efectiv,
este obiectul imediat care ne este direct accesibil in urma actului interpretativ. Dar Obiectul
Dinamic scapa faptului de a fi disponibil direct. Putem intelege acest Obiect Dinamic, cum o fac
unii , prin obiectul asa cum este el in realitate5 sau obiectul pe care l-am sti daca am avea o
cunoastere deplina, la capatul acestei cunoasteri depline. Dar aceasta ar insemna sa il intelegem,
precum Rorty, pe Pierce drept un ganditor kantian. Eu cred ca aceasta ar fi o greseala. Intr-adevar
este mult mai mult in joc aici cand vorbim de obiectul dinamic decat pur simplu o trimitere catre
noumena-ul kantian. Vorbind despre acelasi obiect iata ce spune Umberto Eco Este adevarat ca
pentru Piere Obiectul Dinamic nu poate fi niciodata atins in indentitatea sa actuala individuala ci
este cunoscut doar prin Obiectul Imediat, si este drept Obiect Imediat felul in care e oferit de un
3 Sfantul Dionisie Areopagitul , Teologia mistica in Opere Complete - traducere Par. Dumitru Cornilescu
4 Nu folosesc aici simboluri in sensul in care Pierce distinge intre trei tipuri de semne: iconice, indexicale si
simbolice. Semnele simbolice sunt cele care trimit catre semnificatul lor intr-un fel conventional dar arbitrar. Spre
exemplu un trandafir rosu pentru iubire- depinde de conventia socio-culturala in care ne aflam , aceasta asociere ar
putea fi facuta sau nu. Foloses simbol in sensul ontologic pe care l-am mentionat mai sus , si anume al trimiterii
catre ceva care este absent, al reprezentarii acestei absente.
5

Ransdell, J., 1977. Some Leading Ideas in Peirce's Semiotic. Semiotica. Vol.19 , p.169

representamen catre noi interpretari. Semiotica lui Pierce poate fi compatibila chiar si cu o ipoteza
radicala precum cea a lui Berkeley presupusul Obiect Dinamic poate fi un simplu gand produs de
Dumnezeu si proiectat in mintea noastra. Daca perceptia functioneaza confirm semioticii lui Pierce,
atunci chiar si la momentul original in care facem cunostunca cu lumea externa, aceasta lume
externa devine cognoscibila pentru noi numai sub forma unui Obiect Intermediar. Pentru Pierce,
atunci cand semnul e produs de un Obiect Dinamic acesta (Obiectul Dinamic) deja nu mai este
acolo. Ce e present in mintea noastra si in discursul semiotic este doar Obiectul Imediat ce va fi
interpretat prin alte semne. Prezenta reprezentamenului precum si prezenta (in mintea noastra sau
altundeva) a Obiectul Imediat inseamna ca intr-un fel Obiectul Dinamic, care nu este acum acolo, a
fost candva undeva. Fiind absent, sau ne-prezent , obiectului unui act de interpretare a fost. Mai
mult, Obiectul Dinamic care a fost si care este acum absent din 'stafia' Obiectului Imediat ce
urmeaza a fi tradus intr-un lant potential infinit de interpretari si interpretanti, va fi sau ar trebui sa
fie6. Interpretarea lui Eco mi se pare cea mai adecvata aici, renuntand la contextualizarea kantiana.
Insa si el mi se pare ca greseste atunci cand cauta identitatea actuala individuala a Obiectului
Dinamic; si asta poate pentru ca nici Pierce nu a realizat prea bine peste ce a dat cand vorbeste de
Obiectul Dinamic. Problema apare in presupozitia ca acest Obiect Dinamic a fost candva, sau ca va
fi , el acum fiind absent; intelegerea a fi-ului Obiectului Dinamic in orizontul termporal este vadit
heideggeriana si de fapt ce cauta Eco sa spuna aici si ce ii impingea si pe alti comentatori ai lui
Pierce sa caute ceva efectiv drept Obiect Dinamic este nevoia de actualitate , caci intelegerea fiintei
in orizontul acesta al temporalitatii presupune o actualitate. Dar cred ca Obiectul Dinamic poate fi
inteles si alt fel. Ce ar fi sa nu ii mai cautam nici o actualitate? Desigur ca el este, din moment ce
putem vorbi cu sens despre el. Dar faptul de a fi absent nu este doar faptul de a nu fi prezent. Ci
faptul de a fi absent, scos in afara contextului temporal, este in deplinatatea sa. Ne amintim desigur
cele patru semnificatii fundamentale ale fiintei la Aristotel; relatia intre Obiectul Dinamic si
Obiectul Imediat este ,in acest caz, relatia cuprinsa in to on ws dynamis kai energeia. Obiectul
Dinamic, asa cum a fost numit de catre Pierce, este dynamis ; absenta, ca modul de a fi definitoriu
pentru Obiectul Dinamic poate fi scoasa din contextul temporal si inteleasa mai general ca
potentialitate. Obiectul Dinamic nu este niciodata actual caci actualizarea sa, intr-un moment
temporal trecut sau viitor- il transforma intr-un Obiect Imediat. In schimb Obiectul Dinamic, ca
posiblitate completa, este intotdeauna ne-prezent. Astfel ca simbolul trimite intotdeauna la o absenta
iar absenta la care trimite este tocmai acest Obiect Dinamic. Prin aceasta chiar si acele imagini care
nu par sa trimita contin absenta Obiectului Dinamic in ele. Sa luam un caz care in mod imediat pare
a nu fi un simbol. Sa presupunem ca avem o camera complet alba si cineva , aleatoriu, intra in
camera si traseaza o dunga pe perete. Acest graphein poate fi cu siguranta inteles ca simbol. Pentru
6 Umberto Eco, The limits of interpretation, Unlimited Semiosis and Drift, pag 39

ca daca orice gest este indrumat de intentionalitate atunci el este propriul sau Obiect Imediat dar
intentionalitatea este Obiectul Dinamic a carui absenta o simbolizeaza. Si cineva , intrand in
camera, interpreteaza acest graphein tocmai in sensul descoperirii acestei intentionalitatii care ,
ramanand absenta, devine reprezentata. Si faptul ca putem sa gasim un simbol chiar in cazul unui
astfel de graphein ne conduce catre o anume intelegere a imaginii si cu ea a re-prezentarii.
Imaginea este asadar inevitabil un simbol caci insasi faptul de a fi imagine inseamna faptul de a fi
simbol, adica de a aduce in prezenta ceva ce fiinteaza absent si de a aduce inainte o
incompletitudine ce vizeaza o completitudine originara care chiar daca nu e actualizata niciunde in
orizontul temporalitatii este intotdeauna putinta si putere de a fi (nu doar pura posibilitate teoretice
ci in mod concret este putinta de a fi in sensul lui on ws dynamis ). O pozitie similara o gasim si in
estetica lui Gadamer din Adevar si Metoda :
[...]Reprezentarea rmne mai curnd legat n mod esenial de ceea ce este nfiat, ba chiar
apartine de acesta. Acesta este motivul pentru care oglinda reflect imaginea i nu copia: este
imaginea a ceea ce se reprezint n oglind i este inseparabil de prezena acestuia.
Oglinda poate, firete, s dea o imagine distorsionat, ns acest lucru este doar o deficien a sa.
Ea nu i ndeplinete funcia cum se cuvine. Astfel, oglinda confirm ceea ce trebuie formulat aici
n principiu, i anume c n faa imaginii intenia vizeaz unitatea originar i nondistincia dintre
reprezentare i ceea ce este reprezentat. Ceea ce se arat n oglind este imaginea reprezentatului,
imaginea "sa" (i nu cea a oglinzii)7. Iata deci ca imaginea este in fiinta ei un simbol, si prin
imagine descoperim si o reflectie ontica a simbolului. Reprezentarea speficica imaginii inseamna de
fapt re-prezentare, adica a aduce in prezenta. Ce inseamna de fapt aducerea in prezenta?
Reprezentarea poate fi inteleasa tot prin relatia intre dynamis si energeia. Aducerea in prezenta
inseamna de fapt transformarea unei putinte de a fi intr-un fapt de a fi actual, trasformarea unei
potentialitati intr-o actualitate. Prin aceasta re-prezentarea aduce cu sine un mod de fiinta si aceasta
este felul de a fi al imaginii si in aceasta poate fi orice imagine inteleasa drept simbol. Caci
imaginea trimite catre un obiect imediat in aceeasi masura in care actul trimiterii efectiv face sa fie
acest Obiect Imediat ; sporul de fiinta inerent simbolizarii din imagine sta tocmai in re-prezentarea
Obiectului Dinamic intr-un Obiect Imediat. Insa acest proces nu este niciodata unul spontan sau
intrinsec fiintialitatii imaginii ci tine intotdeauna de interpretare. Fara un interpretant imaginea nu
este imagine si prin aceasta nu este nici simbol.
In chip esential imaginea , ca sa isi implineasca faptul de a fi , are nevoie de interpretant.
Simbolul, ca si fiintare, are asa cum sustine si Eco o structura esentialmente deschisa. Dar , chiar si
in cele mai agresiv si radical deconstructiviste teorii hermeneutice, exista anumite sensuri si
interpretari care sunt constructiv imposibile. Asadar interpretarea, asa cum sustine si Eco, are limite
7 H.G.Gadamer - Adevar si metoda , ed Teora , 2001, pag.113

si chiar daca operam cu o semioza in principiu nelimitata, aceasta nu inseamna ca orice interpretare
este posibila. Dar mai exista o consecinta aici. Limitele interpretarii impun faptul ca nu mai putem
gandi interpretarea doar ca un dialog intre interpretant si simbol. Ci schema tripartita a lui Pierce
intervine si aici. Daca interpretarea inseamna o intalnire a doua orizonturi hermeneutice unul
continut in interpretant sub forma capacitatii de interpretare si unul continut in simbol sub forma
orizonul hermeneutic al Obiectului Dinamic(un orizont de putinta de a fi) , la intersectia intre
acestea trebuie sa se gaseasca orizontul hermeneutic al fiintialitatii Obiectului Imediat. Orice relatie
intre interpretant si simbol care nu aduce in fata (re-prezinta) un orizont hermeneutic constitutiv al
fiintalitatii Obiectului Imediat nu este interpretare. Dar cum se impaca aceasta cu faptul ca orice
imagine prin trimiterea catre absenta a ceea ce nu este prezent si re-prezentarea acestei ne-prezente
este un simbol? Se impaca in faptul ca orice imagine grafica in faptul de a fi imagine produce in
interpretant o imagine mentala pentru care ea insasi este Obiect Imediat. In interpretarea unui
graphein intotdeauna intervine un eidos pentru care acel graphein este Obiect Imediat si astfel
aceasta intalnire de trei orizonturi hermeneutice este intotdeauna infaptuita si in aceasta sta
capacitatea unica de re-prezentare a unui graphein ca mod de a fi.
Concluzia aici este de fapt o deschidere. Intelegand imaginea in genere ca simbol care
intotdeauna creeaza un eidos mental ,adica un inteles ce simbolizeaza vizualul exterior putem vedea
de ce, cel putin in spatiul european, gandirea este eminamente vizuala. Si atunci nu cred ca mai are
rost sa deplangem, precum Heidegger, o traditie si istorii a unei metafizici a vazului ci sa intelegem
ca atata timp cat modul in care ne raportam la lume sta in interpretare aceasta raportare se face in
imagini. Randurile de mai sus sunt o deschidere pentru a intelege printr-o hermeneutica si semiotica
a imaginii si re-prezentarii felul in care noi ne raportam la lume si ne intelegem pe noi insine.
Omniprezenta imaginii vine din felul in care ne construim si ne constituim ca indivizi universul
semnificativ in care ne ducem viata. Si intelegand imaginea si felul de a fi simbolic al ei putem
extinde aceasta cercetare catre nivelul mai ridicat al ontologiei si metafizicii.

BIBLIOGRAFIE
1. Umberto Eco - The limits of interpretation
2. Sfantul Dionisie Areopagitul , Teologia mistica in Opere Complete - traducere Par.
Dumitru Cornilescu
3. H.G.Gadamer - Adevar si metoda , ed Teora , 2001
4. C.S. Pierce - Collected Papers
5. Ransdell, J., 1977. Some Leading Ideas in Peirce's Semiotic. Semiotica. Vol.19