Titlu: Intraductibila artă a cinematografiei

(Cum ne putem exprima atunci când nu ne mai sunt suficiente cuvintele)

Conținut (pot fi înscrise aici maxim 2500 cuvinte), font Times New Roman /Palatino Lynotype,
12, spațiere 1.5, justified. Format document (în caz de trimitere pe email): doc, docx, rtf. Fișierele
PDF pot fi trimise pe email, atașate acestui formular, completat.

Datele elevului
Nume:Ioțovici
Prenume: Cosmin Marin
Adresa de email: cosminmarin09@gmail.com
Număr de telefon (opțional): 0751478752

Clasa: 12B
Numele oficial al instituției de învățământ:
Colegiul Național Iași
Adresa oficială:
Strada Arcu nr. 4, Iași 700125

Asumarea responsabilității
Trimiterea eseului1 la adresa menționată în Metodologie echivalează cu însușirea, de către elev, a
următoarei declarații:

“Declar pe proprie răspundere că acest eseu este o creație proprie și nu include fragmente
scrise/dictate/modificate de o altă persoană. Declar pe proprie răspundere că orice pasaj care nu
îmi aparține este clar delimitat și corect citat în eseu iar sursele de informare sunt corect și deplin
citate în bibliografie”.

1
Formularul poate fi trimis astfel: a) completat electronic; b) completat manual și semnat, apoi, la
alegere: b1) scanat și trimis pe email, odată cu eseul; b2) trimis prin poștă, odată cu eseul.

Conținutul eseului (maxim 2500 de cuvinte) poate fi trimis atât într-un fișier separat cât și inclus în
formularul de înscriere, editabil.
 Semnătura (în caz de imprimare): Marin Cosmin Ioțovici

Datele profesorului îndrumător

Nume: Țabrea

Prenume: Nicoleta Dana

Adresa de email: dtabrea@yahoo.com

Numărul de telefon (optional): 0745483081

Grad didactic, titluri, distincții deosebite (selecție): dr.

Intraductibila artă a cinematografiei

(”Cum ne putem exprima atunci când nu ne mai sunt suficiente
cuvintele?”)

Limbajul exprimă exclusiv relațiile oamenilor cu mediul înconjurător și nu poate relata exact
experiențele fiecăruia (de exemplu, poți spune că eşti bucuros, dar în ce măsură descrie asta senzația
ta? Mai mult, ”bucuros” este doar o convenție, o categorie în care îți poți încadra sentimentele
pentru a le putea exprima și apoi transmite mai departe). Deci este complet greșit să crezi că un om
poate capta întreaga esență a lumii doar prin cuvinte inventate.

Friedrich Nietzsche numeşte cuvintele metafore – tentative imperfect poetice de a interpreta

și aproxima experienţa vieții. Asta nu e o problemă în sine, adevărata problemă este doar că am uitat
că sunt simple metafore, aproximări. Nu există corespondențe absolute de 1 la 1 între cuvinte și
experienţa vieţii. Vorbeam mai înainte de încadrarea unui sentiment într-o anumită categorie
-”bucuria”. Din punctul meu de vedere, ne împachetăm imperfect experienţa în aceste categorii și
viața este mult mai vie decât cuvintele anoste cu care o stingem.

Nietzsche are definiția perfectă a modului prin care se creează un cuvânt – citez: ”To begin
with, a nerve stimulus is transferred into an image: first metaphor. The image, in turn, is imitated in a
sound: second metaphor. And each time there is a complete overleaping of one sphere, right into the
middle of an entirely new and different one” 2.

Prin aceasta el spune practic următoarele – cuvintele sunt dublu separate de experienţa
umană. Așa că, până ajungem noi să exprimăm ceva în cuvinte, experienţa inițială a fost deja tradusă
într-o imagine și imaginea trebuie tradusă apoi printr-un sunet, iar ulterior printr-o vorbă – printr-un
cuvânt, printr-un concept. Deci, în mod obligatoriu, o anumită esență a experienței inițiale se pierde
în fiecare etapă a traducerii. În mod universal putem înţelege prima traducere ca un stimul nervos
care se transformă într-o impresie în creierul nostru. Această impresie trebuie transformată
intelectual într-un cuvânt, un concept. Până să traduci o experiență printr-un cuvânt ea a suferit deja
interpretări, transformări la nivel cerebral. În aceste condiții, cuvintele sunt niște unelte care sunt
dublu separate de experiența umană în sine, o tentativă imperfectă de a traduce o impresie prin
utilizarea cărora se pierde esența.

Pentru a înțelege mai bine această filosofie, Nietzsche ne propune să urmărim figurile
Chladni care pentru fiecare frecvență a sunetului arată o altă imagine. El ne propune un exercițiu de
imaginație – un om surd, care nu a trăit niciodată experiența unei melodii sau a unui sunet în general,
în momentul în care se uită la aceste figuri spune ca a înțeles ce înseamnă sunetul. Citez – ” It is this
way with all of us concerning language; we believe that we know something about the things
themselves when we speak of trees, colors, snow, and flowers; and yet we possess nothing but
metaphors for things—metaphors which correspond in no way to the original entities. In the same
way that the sound appears as a sand figure, so the mysterious X of the thing in itself first appears as
a nerve stimulus, then as an image, and finally as a sound” 3.

Pe scurt, noi înțelegem lucrurile din jurul nostru precum un surd spune că înțelege natura
sunetului în momentul în care vede figurile Chladni. Citatele fac parte din lucrarea On Truth and Lie
in a Nonmoral Sense (Despre adevăr și minciuna în sens non-moral) de Friedrich Nietzsche.

2
”De la început, un stimul nervos e transformat într-o imagine: prima metaforă. Imaginea apoi, la
rândul ei, e imitată într-un sunet: a doua metaforă. Și de fiecare dată există o transmutare completă a
unui domeniu în mijlocul altuia complet nou şi diferit” (Fr. Nietzsche, 1873, traducerea mea).
3
”Exact aşa e cu noi toți în privința limbajului, credeam că știm ceva despre lucrurile în sine când
vorbim despre copaci, culori, zăpadă și flori și totuși nu avem nimic altceva decât metafore pentru
lucruri – metafore care nu corespund în niciun fel entităților originale. În același fel în care sunetul se
manifestă ca o figura în nisip, așa și acel X misterios al lucrurilor în sine întâi apare ca un stimul
nervos, apoi o imagine, apoi un sunet” (ibidem).
 Imaginea, muzica, filmele și lucrurile care țin de domeniul esteticii pot fi mai apropiate de
experienţa umană originară pentru că ele există în acea primă traducere a stimulului, nu trebuie să
sufere o convertire într-un cuvânt. Ele pot sa fie mai fidele experienței umane, mai directe, mai
puțin… traduse.

Filmul este cea mai nouă și mai complexă formă de artă. La început, cinematograful era văzut
și analizat dintr-o perspectivă semiotică. Ca să nu intrăm iar în definiții complicate, semiotica
definește un film drept un sistem de semne ce exprimă idei (o teorie de funcționare a limbajului).
Adică un film era compus din simboluri și sarcina noastră era să le decodăm astfel încât să
descoperim ideea centrală a filmului, idee pe care poate nici filmul nu știe că o are.

Este complet greşită această primă perspectivă asupra artei cinematografice. În încercarea de
a teoretiza cinematograful ca pe o limbă se pierde din vedere un aspect cât se poate de esențial, acel
aspect definitoriu pentru arta cinematografului. Un film este construit din imagini, nu din cuvinte,
concepte, acestea din urmă interpretând imperfect simbolurile. Cuvintele există exclusiv pentru a
comunica. Ele sunt un efort logic, rațional din partea creierului nostru, nu poți să descrii imagini prin
teorii de funcționare ale cuvintelor pentru că ratezi experiența irațională, precognitivă, estetică a
imaginii.

O imagine nu este o idee! Valoare unică a cinematografului, această nouă și complexă artă, se
află tocmai în a explora experiențe umane prin intermediul imaginilor, esteticii, nu prin intermediul
cuvintelor sau ideilor. Ca să mă întorc la Nietzsche – astfel, filmul este cea mai apropiată formă de
exprimare de experienţa umană originară. Ele există în acea primă traducere, nu sunt filtrate prin
logica și rațiunea umană care încearcă să definească totul în efortul de a capta o senzație de control
asupra sentimentelor exprimate de film.

Un exemplu ilustrativ ce susține această filosofie este filmul Melancholia, scris și regizat de
Lars von Trier. Prologul prezintă un set de imagini onirice, metaforice care sugerează deznădejdea,
instalarea depresiei în mintea umană. Am putea spune că simbolul păsărilor în cădere reprezintă
moartea sufletească; figura umană prinsă în sfori care par să fie o extensie o planetei ar putea
semnifica privarea de libertate, iar meteoritul care lovește planeta în final transmite ideea de
distrugere totala, ireversibilă. Adevărul este că toate aceste simboluri conceptualizate sunt doar o
tentativă imperfectă de a traduce imaginile. O interpretare logică nu o să poate niciodată să egaleze
dimensiunea spirituală, emoțională redată de imaginea pură ce face parte din acea primă traducere.
Nu există un adevăr absolut pentru percepția acestor metafore vizuale, dar în profunzimea sufletului
meu au trezit sentimente strâns legate de degradarea psihică, iar finalul prologului, prin distrugerea
planetei de către meteorit reprezintă momentul în care toate sentimentele s-au concentrat într-un
imens void interior care zace în mine și până în ziua de azi.

Astfel, filmele nu sunt ca niște texte menite să fie citite și decodate. Din păcate, și în
momentul de faţă, când întâlnim un film ciudat ne întrebăm ”Ce a vrut sa spună filmul, care este
mesajul?”. Un film nu trebuie neapărat să spună nimic sau să aibă vreun sens. Scopul filmului nu
este să formuleze un mesaj articulat și logic pe care să îl băgăm într-un sertăraș îndepărtat din mintea
noastră. La unele filme, la cele mai bune dintre ele chiar, nu există răspuns la întrebarea ”Care este
sensul filmului?”. Aceste filme nu au un neapărat mesaj individualizat, ele ne confruntă cu o
experiență estetică la care ori rezonăm, ori nu. A rezona înseamnă a vibra pentru că a fost atinsă acea
frecvența care creează o emoţie. Unele filme ne afectează pentru ca ele generează un ecou în noi,
pentru că interacționează cu sentimentele umane care există în fiecare într-o formă neconceptualizată
(țin să fac referire la lipsa conceptului ca să accentuez ideea că exprimarea prin imagini poetice este
mult mai ”adevarată” decât cea prin cuvinte, atunci când ne referim la experiența estetică)

Orice întrebare trebuie să aibă un răspuns, astfel Andrei Tarkovski rezolvă enigma care apare
odată cu clișeul amintit mai sus ”Care este sensul filmului?”. Citez – ”Everybody asks me what
things mean in my films. This is terrible! An artist doesn't have to answer for his meanings. I don't
think so deeply about my work - I don't know what my symbols may represent. What matters to me
is that they arouse feelings, any feelings you like, based on whatever your inner response might be. If
you look for a meaning, you'll miss everything that happens. Thinking during a film interferes with
your experience of it. Take a watch into pieces, it doesn't work. Similarly with a work of art, there's
no way it can be analyzed without destroying it”4.

Ceea ce vrea Tarkovski să spună este că dacă în timpul unui film te concentrezi mai mult pe
decodarea fiecărui cadru, puntea cu legătură directă către inima fiecăruia se deteriorează, devine
inexistentă. Este clar că Tarkovski își compune filmele din imagini care în mod cert au o anumită
simbolistică pentru el, dar nu asta contează. Sensul filmului nu poate fi redus la un simplu concept

4
”Toată lumea mă întreabă ce înseamnă imaginile din filmele mele. Este groaznic! Un artist nu
trebuie să dea un răspuns pentru semnificațiile sale. Nu mă gândesc atât de profund când vine vorba
despre opera mea – nu știu ce ar trebui să reprezinte simbolurile mele. Ceea ce contează pentru mine
este că trezesc sentimente, orice sentimente ai avea, oricare ar fi răspunsul tău interior. Căutând un
sens, o să pierzi tot ce se întâmplă. În timpul unui film experiența ta va interfera cu gândurile tale.
Desfă un ceas în bucăți, nu funcționează. Similar cu o operă de artă, nu poate fi analizată fară să fie
distrusă” (fragment dintr-un interviu cu Tarkovski, traducerea mea).
rațional pe care îl transmite la prima vedere. Adevărul zace adânc în fiecare dintre noi, arta trezește o
emoție intimă în profunzimea simțirii noastre. Experiența filmului nu este cu nimic îmbunătățită dacă
încercăm sa decodăm ce a vrut să spună artistul, ori rezonăm cu sensibilitatea momentului, ori nu.
Imaginile poetice trecute prin traduceri intelectuale în încercarea de a fi înțelese rațional își pierd din
esența lor primordială, astfel arta analizată își pierde valoarea așa cum un simplu ceas nu
funcționează daca este descompus în elementele sale componente.

Ca să trecem la o idee concretă, revin la conceptul de bucurie de la începutul eseului. Bucuria

unei imagini te afectează pentru că reflectă bucuria din tine, bucurie care există în noi sub forma unei
atmosfere, a unor simțiri, nu a unor cuvinte. În general, acesta este motivul pentru care arta e unică,
pentru că ne permite să interacționăm cu anumite stări și experiențe umane care nu ne sunt accesibile
prin cuvinte.

Este un paradox că am folosit atât de multe cuvinte ca să definesc incapacitatea lor de a

exprima sentimente. Adevăratul sens al acestui eseu nu se găsește în structura lui, ci printre rânduri.
Îmi asum sensul metaforic al cuvintelor și încerc să exprim prin idei cât se poate de poetice adevărul
pe care vreau să-l spun.

Sinteza filmului Aftersun, scris și regizat de Charlotte Wells, din două puncte de vedere
diferite (logic și metaforic) mă ajută să accentuez diferența dintre ideile poetice și cele raționale.
Rezumatul rațional al filmului este “Sophie reflects on the shared joy and private melancholy of a
holiday she took with her father twenty years earlier. Memories real and imagined fill the gaps
between miniDV footage as she tries to reconcile the father she knew with the man she
didn't”5(Letterboxd).

Din perspectivă metaforică, filmul seamănă cu o zi de vară în care o rază de lumină iți umple
golul din suflet și îți colorează vibrant viața. Totul se termină când observi propria umbră care te-a
urmărit și ești pe deplin copleșit de propriile sentimente.

5
”Sophie meditează asupra bucuriei împărtășite și melancoliei intime ale unei vacanțe pe care a
petrecut-o alături de tatăl ei cu douăzeci de ani în urmă. Amintiri reale și imaginare umplu golurile
dintre filmările de pe mini-DV, în timp ce încearcă să îl împace pe tatăl pe care îl știa cu bărbatul pe
care nu l-a cunoscut” (traducerea mea).
 Cu adevărat, Aftersun nu înseamnă nimic, dar în același timp înseamnă absolut tot. Aftersun
este încă o zi în soare. O plimbare pe lângă plaja. Sunetul valurilor. O fotografie cu o fată și tatăl ei.
O melodie. Un dans. A simți. A iubi. A-ți fi frică. A exista…

Sper că acum putem răspunde de la sine la întrebarea de la care am pornit. Cum ne putem
exprima atunci când nu ne mai sunt suficiente cuvintele?... Prin artă!

Bibliografie:

1. On Truth and Lies in a Nonmoral Sense (1873), Friedrich Nietzsche,

https://www.austincc.edu/adechene/Nietzsche%20on%20truth%20and%20lies.pdf
2. Les figures acoustiques de Chladni,
https://www.youtube.com/watch?v=tQ2fvciSf_0&ab_channel=France3Occitanie
3. Oniric Cinema and the Diegesis of Film Consciousness (2014), Cătălin Moise,
https://drive.google.com/file/d/1pgQX4JSgb6r_0kesezTzHL77JYNxWwxh/view
4. “Tarkovsky’s Translations”(1981), în Andrei Tarkovsky Interviews(2006), John Gianvito,
5. Melancholia, scris și regizat de Lars von Trier,
https://www.youtube.com/watch?v=hBiH9eRl4_Y&ab_channel=GiorgiSukhitashvili
6. Aftersun 2022, Letterboxd.
https://letterboxd.com/film/aftersun/