Ideea frumosului artistic, (GEORG WILHELM FRIEDRICH HEGEL)

- Hegel isi incepe discursul indicând intâi pozitia frumosului si a esteticii in cuprinsul filosofiei, pt
a preciza punctul de plecare al 'adevaratei stiințe a frumosului'.
- H. vbeste in primă fază despre concepția contemporanilor săi cu privire la frumos și adevăr, si
anume că acestea nu pot fi ingrădite in concepte, deci sunt incoprehensibile, dincolo de capacitatea
noastră de gandire. Însă H. nu este de acord cu această opinie și continuă prin a menționa că tocmai
'ADEVARUL este ceea ce este absolut inteligibil și singur inteligibil, deoarece el are la bază
conceptul absolut și mai precis, ideea.'
- Hegel amintește aici de lumea ideilor a lui Platon (Hegel face referire la concepția lui Platon
despre existența unei lumi suprasensibile și ideale, numită și "lumea ideilor" sau "lumea formelor".
Potrivit lui Platon, aceasta reprezintă sfera în care există ideile universale și perfecte care stau la
baza lumii noastre fenomenale. Hegel utilizează această noțiune pentru a sublinia importanța
ideilor și a rațiunii în înțelegerea și interpretarea lumii), adevărul având așadar fundația idealului (
a ceea ce este perfect)
- Adevărul se exteriorizează în moduri diverse, iar frumosul reprezintă unul dintre aceste moduri.
Iar tocmai deoarece frumosul constituie o manifestare a adevărului, atucni frumusețea trebuie să
fie accesibilă gândirii care operează conceptul, contrar părerii generale, anterior menționate.
FRUMOSUL este 'conceptul în sine însuși absolut concret', este o idee absolută.
- ABSOLUTUL la H ține de ceva dincolo de lumea materială. IDEEA ABSOLUTĂ este spiritul
universal, ifinit și absolut care determină din sine insuși ce este intradevăr adevărul.
- NATURA, (lumea noastră, fizică, materială- oameni, animale…) este înzestrată cu ceea ce
înseamnă ideea absolută. Ea izvorăște din absolut și poartă în sine acest adevăr- spirit. Natura este
oglinda lumească a acestui spirit. 'Natura nu-i stă spiritului în față ca un altceva afirmat de el,
altceva în care el se reîntoarce la sine însuși, ci îi stă în față ca un mod de a fi altceva, neînvins,
mărginitor, (…) Acestei sfere ii apraține caracterul finit al spiritului teoretic, precum si al celui
practic, ingustimea cunoașterii și simplului ce trebuie sa fie in realizarea binelui.'
- Textul lui H este o meditație filosofică cu privire la una dintre cele mai grele teme ale cunoașterii.
(SPIRITUL ABSOLUT în filosofia lui Hegel se referă la esența și manifestarea supremă a rațiunii
absolute. Este o formă de conștiință superioară care transcende lumea fenomenală și subiectele individuale.
Spiritul absolut este conștient de sine și își găsește expresia în artă, religie și filosofie.)
(CONCEPTUL reprezintă ideea universală și rațională care stă la baza unei realități sau a unui fenomen.
Conceptul transcende particularitățile individuale și reprezintă esența și substanța unei entități sau a unui
fenomen. Este un instrument al gândirii și al înțelegerii, care ne permite să clasificăm și să analizăm lumea
într-un mod coerent și sistematic.)
(IDEEA nu se referă la o simplă abstracțiune, ci la o realitate spirituală activă și dinamică. Este un concept
fundamental care poate cuprinde și unifica opozițiile și contradicțiile din lumea fenomenală. Ideea este o
manifestare a rațiunii absolute și servește drept bază pentru înțelegerea și interpretarea lumii și a experienței
umane.)
(ADEVĂRUL reprezintă concordanța dintre gândire și realitate. Este procesul de descoperire și cunoaștere
a realității obiective, în care subiectul își poate obiectiva rațiunea și poate înțelege lumea într-un mod mai
complet și mai autentic.)
(FRUMOSUL reprezintă expresia sensibilă a spiritului uman într-o formă estetică. Este modalitatea prin
care arta ne permite să experimentăm și să înțelegem lumea într-un mod profund și emoțional. Frumosul
artistic nu se limitează doar la aspectul vizual, ci poate fi întâlnit în toate formele de artă și ne poate provoca
emoții și reflectare asupra existenței noastre.)
-NATURA este lumea reală înconjurătoare.
-ADEVĂRUL-SPIRIT există in lumea reală, concretă, palpabilă, el fiind un concept. Este
abstractizarea naturii.
-IDEEA ABSOLUTĂ este următorul nivel de abstractizare. Nu este nici concretă, nici abstractă,
ci dincolo de concepte, dar esența sa se regăsește în natură.( I.A. repr culminația și finalitatea
procesului dialectic al dezvoltării și cunoașterii. Este expresia ultimă a spiritului absolut sau a rațiunii
absolute, care cuprinde în ea toate manifestările și formele de existență. Ideea absolută reprezintă unificarea
și reconcilierea tuturor opozițiilor și contradicțiilor, oferind o înțelegere mai profundă și mai cuprinzătoare
a realității și a naturii umane.)

- După stabilirea acestor 3 niveluri de abstractizare, H explică faptul că frumosul artistic nu e

nici ideea naturală ( deci nu se incadreaza in primele două niveluri), ci aparține, defapt, spiritului,
insa nu celui finit ci spiritului absolut.
- Din acestea reiese că arta se află la același nivel cu religia si filosofia, toate 3 facand parte din
sfera absolutului.

H gasește conceptul frumosului si al artei in 3 elemente:

1.Conținutul, scopul, semnificația lucrării de artă.
2.Expresia ( cum se realizeaza si cum se reprezintă conținutul.
3.Conținutul și expresia întrepătrunse, întrucât exteriorul (expresia) apare exclusiv ca
reprezentare a interiorului (continutului), prin urmare cele doua elemente gasindu se
conlucrând.
-Conținutul la H este însuși lucrul redus la determinațiile lui cele mai simple, dar și cele mai
cuprinzătoare. Este vorba despre esența lucrurilor. Conținutul este abstract, pe când expresia este
concretă. Cele două nu sunt indiferente una de cealaltă, ci intre ele se leagă o relație complexă și
indispensabilă – 'Semnificația abstractă are în ea însăși ca simplu conținut, determinația de a
ajunge să fie executată și de a se converti prin aceasta în semnificație concretă.'
- Este insuficientă valoarea abstractă, întrucât apare inevitabil nevoia de concret. Dacă conținutul
este subiectiv (pt că el determină o semnificație interioară) atunci se caută a se obiectiva acest
ceva subiectiv, iar acest lucru se realizeaza prin expresie.
-Rezolvarea contradicției dintre abstract și concret (subiectiv și obiectiv) este tocmai impletirea
celor două.
-H. spune- LIBERTATEA e conținutul cel ma inalt pe care subiectivul il poate cuprinde in sine.
LIBERTATEA presupune ceea ce este rațional (moralitatea în acțiune, adevărul în gandire), iar
pt că libertatea este un conținut abstract, subiectiv, el trebuie să se găsească în poziție cu ceea ce
este obiectiv, concret. Avem, pe de o parte, legile generale ale dreptului, binelui ,adevărului, iar
pe de alta impulsurile omului, sentimentele ,inclinațiile, pasiunile.
Aceste lucruri se află intr un continuu conflict. Rezolvarea conflictului, a opoziției, poate fi
întâlnită în mai multe DOMENII:
1.sistemul nevoilor sensibile ( foamea,setea,oboseala-mancatul ,bautul, dormitul), in care
satisfactia nu este una absolută, ci este marginită și finită ( deoarece in scurt timp foamea,setea,
oboseala vor reveni)
2.domeniul spiritului:
- omul aspiră la satisfacție si libertate în știință și voință.
- libertatea în acțiune (abstract) se realizează (obiectivează) ca rațiune a voinței(concret).
- legile și instituțiile (unui stat organizat rațional) sunt expresia/ realizarea concretă a libertății
abstracte.
După libertate, H. atinge problema ADEVĂRULUI
-sarcina filosofiei este să cuprindă conceptul adevarului.
-si asta se ocupă cu adevărul, motiv pentru care apartine sferei absolute a spiritului.
-arta, religia și filosofia se gasesc pe aceeasi treaptă, servind adevarului.
-acestea3,ca manifestari ale sp. absolut, se deosebesc prin forma in care ele infațișează absolutul.
Foremele sunt urmatoarele:
1. Cunoasterea nemijlocita si intuiția sensibilă
2. Conștiința care-și reprezintă ( spiritul absolut)
3. Gandirea liberă a spiritului absolut.
-Arta înfățișează adevărul sub forma creației sensibile. Ea aparține formei intuiției sensibile.
Esența frumosului este armonia unității dintre concept și fenomenul individual.
O astfel de unitate se intalneste in mod special in poezie.
(Forma fizică a operei de artă și ce avrut sa transmită artistul, punandu se pe sine in opera sa)
Asadar, arta e alcatuita din doua parti, cea pe care o precepem, cu simturile, si cea pe care o
percepem cu sufletul si mintea, ambele contribuind la frumusetea ei.
Prin acordarea unei astfel de poezii absolute artei, se înlătură concepția prin care arta este
considerată utizilabilă pt multiple alte continuturi si interese.
Însa, religia, in schimb, recurge frecvent la artă pt a sensibiliza si a transmite mai bine adevărul
religios sau pt a-l procesa pt imaginație ,a-l plasticiza. În acest caz, arta sta in serviciul unui
domeniu diferit de ea.
Asadar, religia , domeniu ce depaseste imparatia artei , are reprezentarea ca forma a conștiintei
sale, întrucat absolutul este tranferat din obiectivitatea artei, a părții exterioare, vizibile, in
interioritatea subiectului, fiind reprezentat acum in mod subiectiv, astfel încat, punctul esențial
devine inima si sufletul, subiectivitatea interioara in general.
Arta ar fi pt conștiinta religioasa numai o latură. Daca o opera de arta infatiseaza in chip sensibil
adevarul ,spiritul ca obiect si recurge la aceasta forma a absolutului ca la cea adevarata, relegia
adauga aici devoțiunea interiorului , care se raporteaza la obiectul absolut.
A treia forma a spiritului absolut este filosofia. Deoarece religia (in care Dumnezeu constituie,
iainte de toate, un element exterior, intrucat trebuie mai intai invațat ce este Dumnezeu si cum El
s a manifestat si dezvaluit) se converteste apoi in element interior ce misca si umple
comunitatea.
Insa, interioritatea plină de pietate a sufletului nu este cea mai inalta forma a interioritatii.
Gândirea libera trebuie sa fie recunoscută ca cea mai pura forma a cunoasterii.
Aici stiinta devine constienta de acelasi continut, devenind astfel cel mai spiritual cult.
În filosofie sunt unite cele 2 laturi ale artei si religiei.
Asadar, in relatie cu Spiritul Absolut, arta este doar o etapă a manifestarii acestuia, o modalitate
de exteriorizare, care l determina sa progreseze in istorie, dizolvandu se in religie, sub forma
adorației si a rugaciunii. Ulterior religia se va dizolva si ea, la randul ei, in filosofie , aceasta
reprezentand forma finala a evolutiei Spiritului Abolut.
Estetica lui H este evaluarea stiintifica a frumosului, aceasta stiință ocupandu se cu acea cugetare
asupra frumosului.
In viziunea lui H frumosul insusi este un concept , o idee, un ideal, iar pt a ajunge la ideea
frumosului artistic exista 3 etape:
1.Conceptul frumosului artistic in general.
2.Frumosul din natură. Aceasta da dovadă de lipsuri, motiv pt care apare necesitatea idealului
ca frumos artistic.
3.Idealul realizat ca si creatie ( plasmuire) artistica, ideal prezent in opera de artă.

Hegel susține că conceptul frumosului reprezintă o înțelegere profundă și rațională a frumosului

artistic. El consideră că frumosul nu este doar o plăcere sau o senzație subiectivă, ci are o
semnificație și o valoare universală.
Potrivit lui Hegel, conceptul frumosului se bazează pe armonia și coerența dintre formă și
conținut în artă. Forma se referă la modul în care artistul organizează elementele estetice, cum ar
fi linii, culori sau sunete, într-o manieră coerentă și estetică. Conținutul se referă la ideile,
mesajele și emoțiile exprimate de artist prin intermediul operei de artă.

Hegel subliniază că frumosul autentic este obiectiv și transcende gusturile și preferințele

individuale. El consideră că frumosul artistic trebuie să îmbrace o formă universală, care să
transmită mesaje și să provoace reacții emoționale într-un mod accesibil și comprehensibil pentru
toți.

Conceptul frumosului nu se rezumă doar la aspectul vizual, ci poate fi întâlnit în toate formele de
artă, cum ar fi muzica, literatura sau arhitectura. El are puterea de a ne conecta cu natura noastră
umană, de a ne provoca emoții și de a ne face să reflectăm asupra existenței și sensului vieții.